.

.


coperta cărții

„Adevărul este însă că în om nu pătrunde nimic din substanţa pământului. Aceasta este pur şi simplu o iluzie. Lucrurile se petrec astfel: dacă mâncăm, să zicem, cartofi, nu este vorba să preluăm ceva din cartof, ci cartoful este ceva care ne stimulează, stimulează maxilarul, faringele etc. Aici acţionează cartoful. Acum în noi ia naştere forţa de a-l elimina, iar în timp ce-l eliminăm, ne vine din eter, nu din materie solidă, ceea ce în decurs de şapte ani este în constituţia noastră. Noi nu ne construim corpul absolut deloc din materia pământului. Mâncăm pur şi simplu ca să avem un stimulent. De fapt, noi ne construim corpul din ceea ce este sus. Astfel, tot ceea ce-şi închipuie oamenii: că hrana intră şi apoi iese, iar între timp rămâne ceva înăuntru nu corespunde adevărului absolut; acest proces constituie doar o stimulare. Aici apare o forţă contrară din eter, iar noi ne construim întregul corp din eter. Tot ceea ce avem în noi nu este construit din materia pământului. Dacă împingem în ceva cu o anumită forţă, apare forţa de reacţie, egală şi contrară primeia. Nu putem înlocui forţa de reacţie cu prima forţă. Tot aşa, atunci când avem nevoie de hrană ca să nu devenim leneşi în reconstruirea corpului nostru, nu putem să spunem că preluăm în noi această hrană.

Totuşi pot să apară nereguli. Dacă noi preluăm prea multă hrană, aceasta rămâne prea mult timp înăuntru. Stocăm nejustificat materie în noi, devenim corpolenţi, graşi ş.a.m.d. Dacă preluăm prea puţină hrană, avem puţin stimulent şi luăm puţin din lumea spirituală, din lumea eterică.

Faptul că noi nu ne construim corpul din pământ şi din substanţele lui, ci din ceea ce este în afara sa, este foarte important. Dacă în şapte ani întregul corp este înnoit, atunci şi inima este înnoită. Inima pe care aţi purtat-o în dumneavoastră cu şapte ani în urmă nu o mai aveţi acum, ea s-a înnoit, s-a înnoit nu din materia pământului, ci din ceea ce există în lumina ce înconjoară Pământul. Inima dumneavoastră este lumină condensată! Dumneavoastră, realmente, v-aţi condensat inima din lumina Soarelui. Toate organele vi le construiţi din ceea ce este mediul înconjurător pătruns de lumină, iar faptul că noi mâncăm, că preluăm hrană, asta înseamnă doar stimulare.

Vedeţi dumneavoastră, singurul lucru pe care-l dă hrana este faptul că avem în interior un fel de fotoliu. Prin faptul că avem materie fizică în noi, substanţe fizice, ajungem în viaţa obişnuită la sentimentul Eului. Ne simţim pe noi înşine ca şi cum ne-am aşeza pe scaun. Simţim şi fotoliul care ne susţine, care ne presează. La fel simţim corpul care apasă continuu pe ceea ce am alcătuit din Cosmos [ Nota 9 ]. Când dormim, nu-l simţim, deoarece suntem în afara lui. Simţim corpul; acesta este un fel de pat de odihnă, la unul mai tare, la altul mai moale. Acesta este un fel de pat de odihnă în care omul se întinde şi se simte şi diferenţa dintre un pat moale cu arcuri şi o bancă din lemn! La fel simte omul diferenţa între ceea ce este în el dur şi ceea ce este moale. Acesta însă nu este omul propriu-zis, omul propriu-zis este cel care stă în el.”

BAZELE NATURALE ALE ALIMENTAȚIEI: Conferința a IV-a




„Banii nu sunt nimic altceva decât valoarea exprimată exterior, care este dobândită prin diviziunea muncii şi care este transmisă mai departe de la unul la altul.

Vedem aşadar în decursul diviziunii muncii apariţia capitalismului, vedem în decursul capitalismul, şi chiar destul de curând, apărând economia financiară. Banii sunt faţă de evenimentele economice particulare o abstracţiune deplină. Dacă aveţi cinci franci în buzunar, puteţi să vă cumpăraţi la fel de bine o masă de prânz şi o masă de seară, dar şi o piesă vestimentară. Pentru bani este irelevant ce se achiziționează în schimbul lor, contra ce sunt schimbați ei în procesul economic. Banul este absolut totuna, valabil la fel pentru factorii economici individuali, în măsura în care aceștia încă sunt influenţaţi de natură. De aceea însă banii devin expresia, modalitatea, mijlocul pentru spirit de a interveni în organismul economic care se bazează pe diviziunea muncii.

Fără crearea banilor este absolut imposibil ca spiritul să se angreneze în organismul economic, atunci când vorbim de diviziunea muncii. Astfel că putem spune: Ceea ce este laolaltă în stadiul economic inițial, ceea ce realizează fiecare în egoismul său, aceasta se împarte la totalitate. – Aşa este în diviziunea muncii. În capital elementele individuale sunt concentrate din nou într-un proces integral. Formarea capitalului este o sinteză, întru totul o sinteză. Astfel, cel care în acest fel a apărut ca producător de capital, care prin nevoia apariţiei banilor îşi poate transforma tocmai capitalul său în capital financiar, acesta devine creditor pentru cineva care nu are altceva în afară de spirit. Acesta din urmă primeşte banii. Acesta este reprezentantul veritabil al valorilor economice create prin spirit.

Trebuie să examinăm aceste lucruri într-un mod absolut economic. Din punct de vedere religios sau etic banii mai pot fi o chestiune oricât de rea; în sens economic banii sunt spiritul activ din cadrul organismului economic. Nu este altfel. Aşadar, în procesul economic banii trebuie creaţi pentru ca spiritul să poată să progreseze pornind din punctul inițial în care el se îndreaptă numai spre natură. Ar rămâne în stadii primitive dacă s-ar adresa doar naturii. Pentru a turna la rândul său în procesul economic şi realizările spiritualului, el trebuie să se realizeze sub formă de bani. Banii sunt spirit realizat, valorificat. Dar imediat intră din nou concretul. La început banii sunt o abstracţiune, despre care se poate spune: Este același lucru dacă cu cinci franci îmi cumpăr o piesă dintr-un costum sau dacă mă tund – nu trebuie să fie neapărat un singur tuns –, vreau să zic, din punct de vedere al banilor este egal. Dar în timp ce banul se întoarce la persoana omului şi astfel la spiritul omului, în acel moment banul devine ceva, care acum din nou în realitatea sa concretă particulară este activ din punct de vedere economic. Aceasta înseamnă: spiritul este activ din punct de vedere economic în bani.”

CURSUL DE ECONOMIE , GA 340: Conferința a IV-a




coperta cărții

„Omul este singura fiinţă cu adevărat gânditoare de pe Pământ. Prin gândirea sa, el experimentează o lume care îl conduce dincolo de Pământ. În forma în care se aprind în sufletul uman, gândurile nu mai sunt trăite de nici o altă fiinţă pământească. Ce ia naştere, ce are loc în noi, când cel mai simplu sau mai minunat gând se iveşte în noi? Atunci când lăsăm gândurile să treacă prin sufletul nostru acţionează în noi simultan corpul astral şi Eul. Sângele este expresia exterioară a Eului nostru, iar sistemul nostru nervos, mai exact ceea ce numim viaţă în sistemul nostru nervos, expresia corpului nostru astral. Gândurile noastre nu ar apărea niciodată în sufletele noastre dacă nu ar exista o conlucrare a Eului şi corpului astral, dând astfel naştere unei funcţionări interdependente între sânge şi sistemul nostru nervos. Ştiinţa din viitor a umanităţii va fi cândva uimită de teoria ştiinţifică actuală, conform căreia gândurile îşi au originea exclusiv în sistemul nostru nervos. Această credinţă este eronată, deoarece procesul responsabil de apariţia gândurilor trebuie văzut ca o interacţiune dinamică între sânge şi sistemul nervos.

Când sângele, focul nostru interior, şi sistemul nervos, aerul nostru interior, conlucrează astfel, se aprind gândurile în noi. Şi naşterea gândului în interiorul sufletului corespunde tunetului în Cosmos. Când fulgerul se aprinde în atmosferă, iar focul şi aerul interacţionează generând tunetul, are loc în lumea exterioară acelaşi fenomen care corespunde procesului producerii de focul sângelui şi activitatea sistemului nostru nervos a tunetului interior, ce îşi găseşte apoi ecoul în gând, deşi uşor, liniştit şi imperceptibil. Fulgerul ce apare în nori reprezintă pentru noi căldura sângelui, iar aerul, cu toate elementele pe care le conţine în univers, corespunde cu tot ceea ce trece prin sistemul nostru nervos. Şi precum fulgerul în interacţiune cu elementele produce tunetul, interacţiunea dintre sânge şi nervi produce gândurile ce trec prin sufletul nostru. Dacă ne uităm afară, în lume, vedem fulgerul aprinzându-se în formaţiunile aerului şi auzim tunetul care se descarcă. Şi apoi privim în sufletul nostru şi simţim căldura interioară, ce pulsează în sânge şi viaţa, care străbate sistemul nostru nervos. Apoi percepem gândurile, care trec prin noi, şi ne spunem: ambele fenomene, cel exterior şi cel interior, sunt identice.”


PRINCIPIUL ECONOMIEI SPIRITUALE ÎN LEGĂTURĂ CU PROBLEMA REÎNCARNĂRII, GA 109: Conferința a VI-a




coperta cărții

„Suntem aşezaţi în lume ca oameni. În timp ce se desfăşoară viaţa noastră pământească, întreaga lume acţionează asupra noastră. Noi înfăsurăm oarecum ceea ce acţionează în acest caz. Lumea ne oferă multe. Noi le ţinem laolaltă. În momentul când murim, lumea ia din nou la sine ce ne-a dat. Dar ea primeşte prin aceasta ceva nou. Noi am vieţuit toate acestea într-un anumit mod. Ceea ce primeşte lumea este altceva decât ne-a dat ea. Ea preia întreaga noastră viaţă. Ea îşi întipăreşte în eterul său propriu toată viaţa noastră.

Iar acum ne aflăm în lume şi ne spunem, în timp ce luăm mai întâi această vieţuire împreună cu corpul nostru eteric: Noi nu ne aflăm în lume doar pentru noi, ci lumea are o anumită intenţie cu noi, lumea ne-a aşezat în ea pentru ca să poată lăsa să străbată prin noi ceea ce se află în ea şi pentru a-l putea primi din nou, în forma modificată de noi. Noi nu ne aflăm aici ca oameni doar pentru noi, noi suntem aici pentru lume, de exemplu, cu privire la corpurile noastre eterice. Lumea are nevoie de oameni, pentru că ea, prin aceasta, se umple din nou cu conţinutul său propriu înnoit. Este – nu un schimb de materie – însă un schimb de gânduri între lume şi om. Lumea cedează gândurile sale cosmice corpului eteric omenesc şi le primeşte înapoi în stare umanizată. Omul nu există numai pentru sine însuşi, omul este aici de dragul lumii.”

ANTROPOSOFIE, GA 234: Conferința a VI-a




coperta cărții

„Ceva ce trebuie înţeles, dacă vrem să ne apropiem în mod corect de Misteriul de pe Golgota, este reprezentarea propriu-zisă a ceea ce Christos-Iisus însuşi numeşte credinţă, încredere. Avem astăzi o reprezentare mult prea teoretică, mult prea abstractă despre credinţă. Gândiţi-vă la ceea ce-şi reprezintă adeseori astăzi omul când vorbeste despre opoziţia dintre credinţă şi cunoaştere. Omul gândeste astfel: Ceea ce poate fi dovedit într-un fel oarecare este o cunoaştere; ceea ce nu poate fi dovedit nicidecum, însă este considerat a fi totuşi adevărat, este o credinţă. Este o problemă personală a omului ca, într-un fel sau altul, să cunoască sau să admită ceva. Numai că atunci când cineva numeste această cunoaştere, această admitere credinţă el se gândeste de fapt că respectiva cunoaştere sau admitere nu poate fi demonstrată în întregime.

Comparaţi această reprezentare cu totul superficială a credinţei cu reprezentarea pe care o aduce Christos-Iisus. În acest scop, amintesc numai locul din Evanghelie în care Christos-Iisus spune: «Dacă veţi crede că muntele care stă în faţa voastră trebuie să se prăvălească în mare şi veţi avea credinţă adevărată, iată că muntele se va prăvăli în mare!» Cât de uriaşă este diferenţa dintre această reprezentare despre credinţă a omenirii de astăzi, care este de fapt numai o reprezentare-surogat a cunoaşterii, şi reprezentarea credinţei aşa cum este ea exprimată, poate paradoxal, însă radical, prin cuvintele de mai sus ale lui Christos-Iisus! Însă, doar cu puţină atenţie, se poate descoperi imediat în ce rezidă esenţa propriu-zisă a reprezentării credinţei, aşa cum ne-o dă Christos. Ce e credinţa? Ea trebuie să producă un efect, să creeze ceva. Ea nu trebuie numai să trezească o reprezentare, o cunoastere; dacă avem credinţă, atunci prin ea trebuie să se poată întâmpla ceva. Cercetaţi în această privinţă Evanghelia. Oriunde o veţi deschide şi veţi citi cuvintele «încredere» şi ««credinţă», veţi afla că este vorba de o reprezentare activă, că urmează a se intra în posesia a ceva prin care se întâmplă ceva. Acest amănunt este foarte important.”

PIETRE FUNDAMENTALE PENTRU CUNOAŞTEREA MISTERIULUI DE PE GOLGOTA, GA 175: Conferința a III-a




coperta cărții

„Adevărurile spirituale au particularitatea de a nu putea deveni nişte reale adevăruri de memorie, tot aşa cum nu puteţi reţine în organismul dvs. ceea ce aţi mâncat acum o săptămână. Rumegătorul poate, dar numai pentru puţin timp. La rumegătoare, este vorba de o reproducere organică a unei schiţe fizic a ceea ce există în corpul eteric sub formă de memorie. Cât despre adevărurile spirituale, trebuie să reluăm în mod constant experienţa lor, ele trebuie să devină obişnuinţe pentru dvs., nu un conţinut al memoriei, o imagine pe care o păstrezi. Tocmai acesta este sensul meditaţiei; de a face apel la ceea ce, în principiu, nu există decât în prima copilărie. Copilul mic nu are memorie de imagine şi el uită ceea ce tocmai a simţit. El trăieşte într-o memorie de obişnuinţe. La aceasta trebuie să revenim, dacă vrem să asimilăm adevărurile spirituale, altfel le vom pierde rapid.”

ARTA DE A VINDECA APROFUNDATĂ PRIN MEDITAŢIE, GA 316: CURSUL DE PAŞTI, Conferința a III-a







Copyright © 2004 - 2016 Biblioteca antroposofică