.

.

coperta cărții

„Suntem aşezaţi în lume ca oameni. În timp ce se desfăşoară viaţa noastră pământească, întreaga lume acţionează asupra noastră. Noi înfăsurăm oarecum ceea ce acţionează în acest caz. Lumea ne oferă multe. Noi le ţinem laolaltă. În momentul când murim, lumea ia din nou la sine ce ne-a dat. Dar ea primeşte prin aceasta ceva nou. Noi am vieţuit toate acestea într-un anumit mod. Ceea ce primeşte lumea este altceva decât ne-a dat ea. Ea preia întreaga noastră viaţă. Ea îşi întipăreşte în eterul său propriu toată viaţa noastră.

Iar acum ne aflăm în lume şi ne spunem, în timp ce luăm mai întâi această vieţuire împreună cu corpul nostru eteric: Noi nu ne aflăm în lume doar pentru noi, ci lumea are o anumită intenţie cu noi, lumea ne-a aşezat în ea pentru ca să poată lăsa să străbată prin noi ceea ce se află în ea şi pentru a-l putea primi din nou, în forma modificată de noi. Noi nu ne aflăm aici ca oameni doar pentru noi, noi suntem aici pentru lume, de exemplu, cu privire la corpurile noastre eterice. Lumea are nevoie de oameni, pentru că ea, prin aceasta, se umple din nou cu conţinutul său propriu înnoit. Este – nu un schimb de materie – însă un schimb de gânduri între lume şi om. Lumea cedează gândurile sale cosmice corpului eteric omenesc şi le primeşte înapoi în stare umanizată. Omul nu există numai pentru sine însuşi, omul este aici de dragul lumii.”

ANTROPOSOFIE, GA 234: Conferința a VI-a




coperta cărții

„În epoca noastră această funcție trece – faptul are o importanță deosebită – de la Moise la Christos Iisus, în viitor omul având a-L întâlni din ce în ce mai mult pe Christos Iisus ca judecător la său, ca judecătorul său karmic. Iată evenimentul suprasensibil. Aşa cum pe plan fizic, la începutul erei noastre, s-a petrecut Evenimentul din Palestina, în epoca noastră, în lumea imediat superioară nouă, are loc această preluare a funcției de judecător karmic de către Christos Iisus. Acest lucru are drept consecință în lumea fizică faptul că omul va dezvolta tot mai mult în viitor sentimentul că, prin tot ceea ce face, el inițiază ceva pentru care trebuie să dea socoteală lui Christos. Şi acest sentiment, care apare de aici înainte cu totul natural în cursul evoluției omenirii, se va metamorfoza, astfel încât sufletul se umple cu o lumină, care treptat începe să iradieze din omul însuşi, iar aceasta va ilumina entitatea lui Christos în lumea eterică. Cu cât acest sentiment, care va avea o importanță mult mai mare decât conştiința abstractă, se va dezvolta mai mult, cu atât făptura eterică a lui Christos va deveni mai vizibilă în secolele viitoare.”

DE LA IISUS LA CHRISTOS, GA 131: Conferința a III-a


„Pentru cei care voiau să ajungă la Christos, împărtăşania sau cuminecarea era echivalentul căii esoterice, atunci când ei nu puteau urma această cale, astfel încât în comuniune, în cuminecare, puteau găsi o adevărată unire cu Christos. Pentru cei care voiau să ajungă la Christos, împărtăşania sau cuminecarea era echivalentul căii esoterice, atunci când ei nu puteau urma această cale, astfel încât în comuniune, în cuminecare, puteau găsi o adevărată unire cu Christos. Dar orice lucru îşi are timpul său. Sigur, pe cât este de adevărat că în ce priveşte viaţa spirituală începe o eră cu totul nouă, la fel de adevărat este şi că drumul care timp de mai multe secole a fost mersul corect către Christos va rămâne încă multe secole de aici înainte. Puţin câte puţin se face trecerea de la un lucru la altul, însă ceea ce era just altădată se va transforma încet, încet, în altceva, atunci când oamenii vor fi devenit maturi pentru aceasta. Şi în acest sens vrea să acţioneze teosofia: să sesizeze ceva concret, ceva real, chiar în spirit. De exemplu, chiar prin meditaţii, prin concentrări şi prin tot ceea ce noi învățăm drept cunoştinţe despre lumile superioare, oamenii devin maturi să vieţuiască în interiorul lor nu numai nişte lumi abstracte de idei, sentimente şi impresii, ci şi să se pătrundă lăuntric cu elementul spiritului, prin aceasta putând să vieţuiască comuniunea în spirit; prin aceasta gândurile – ca gânduri meditative – pot trăi în om, pot deveni acelaşi lucru, numai că dinspre interior, aşa cum a fost semnul exterior al comuniunii, cu pâinea sfinţită. Şi aşa cum creştinul neevoluat putea să-şi caute prin Euharistie drumul său către Christos, tot aşa creştinul evoluat, care învață să cunoască chipul lui Christos prin ştiinţa avansată a spiritului, se poate înălța în spirit către ceea ce va deveni de asemenea în viitor un drum exoteric pentru oameni. Aceasta va curge ca o forţă, care va aduce o extindere tot mai mare impulsului christic. Dar atunci înseşi ritualurile se vor schimba, iar ceea ce altădată se petrecea prin intermediul atributelor pâinii şi vinului se va petrece printr-o împărtăşanie, printr-o comuniune spirituală. Ideea împărtăşaniei, a comuniunii, va rămâne însă. Trebuie doar ca o dată să se ofere posibilitatea ca anumite gânduri, care ne parvin prin comunicările din cadrul mişcării de ştiinţă a spiritului, ca anumite gânduri şi simţiri interioare să pătrundă şi să spiritualizeze interiorul la fel de solemn cum, în sensul cel mai înalt al evoluţiei interioare creştine, împărtăşania a spiritualizat şi a christificat sufletul omenesc. Când devine posibil acest lucru – şi el va deveni posibil – vom fi avansat cu încă o etapă în evoluţie.”

DE LA IISUS LA CHRISTOS, GA 131: Conferința a IX-a










Copyright © 2004 - 2013 Biblioteca antroposofică