Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

FILOSOFIA LIBERTĂŢII

GA 4


PREFAŢĂ LA NOUA EDIŢIE [1918]


Există două întrebări esenţiale ale vieţii sufleteşti a omului spre care se orientează tot ce vrem să discutăm prin această carte. Prima e dacă există o posibilitate de a considera în aşa fel fiinţa umană, încât această considerare să se dovedească a fi temelie pentru oricare altă considerare care îl întâmpină pe om prin trăire sau ştiinţă, considerare despre care însă omul are senzaţia că nu s-ar putea sprijini pe sine. Prin îndoială şi judecată critică o asemenea considerare ar ajunge în domeniul nesiguranţei. Cealaltă întrebare este următoarea: are voie omul, ca fiinţă dotată cu voinţă, să-şi atribuie libertatea, sau libertatea e o simplă iluzie, care se naşte în el pentru că nu întrevede firele necesităţii de care depinde şi voinţa lui, la fel ca orice fenomen al naturii? La această întrebare nu dă naştere o urzeală artificială de gânduri. Ea apare cu totul firesc în faţa sufletului aflat într-o anumită dispoziţie. Şi putem simţi că sufletul ar pierde ceva din ceea ce ar trebui să fie, dacă nu s-ar vedea o dată pus, cu cea mai mare seriozitate posibilă, în faţa celor două posibilităţi: libertate sau necesitate a voinţei. În această lucrare vrem să arătăm că trăirile sufleteşti pe care trebuie să le aibă omul prin intermediul celei de a doua întrebări, depind de punctul de vedere pe care poate să-l adopte faţă de prima. Aici facem încercarea de a dovedi că există o concepţie despre fiinţa umană care poate să ofere un sprijin şi restului cunoaşterii; iar în continuare vrem să arătăm că prin această concepţie dobândim o deplină justificare a ideii libertăţii voinţei, abia atunci când mai întâi descoperim acel domeniu sufletesc în care se poate desfăşura voinţa liberă.

Concepţia despre care e vorba aici, referitor la aceste două întrebări, e de aşa natură încât, odată dobândită, poate să devină ea însăşi o componentă a vieţii sufleteşti vii. Nu dăm aici un răspuns teoretic, pe care, odată însuşit, să-l purtăm cu noi numai ca o convingere păstrată de memorie. Pentru modul de reprezentare care stă la baza acestei cărţi, un asemenea răspuns ar fi doar aparent. Nu vom da un asemenea răspuns încheiat, terminat, ci vom indica un domeniu de trăire a sufletului, în care prin însăşi activitatea sufletească interioară, problema îşi va primi răspunsul într-un mod viu, înnoit, ori de câte ori are omul nevoie de aceasta. Cine a găsit o dată domeniul sufletesc unde se dezvoltă aceste întrebări, aceluia, adevărata contemplare a acestui domeniu îi dăruieşte tocmai ceea ce îi trebuie pentru aceste două enigme ale vieţii, pentru ca apoi, cu ajutorul celor dobândite, să străbată în continuare viaţa plină de enigme – în lărgimea şi în adâncurile ei –‚ străbatere la care îl determină dorinţa şi destinul. Prin aceasta ni se pare că am indicat o cunoaştere care îşi dovedeşte justificarea şi valabilitatea prin viaţa ei proprie şi prin înrudirea acestei vieţi proprii cu întreaga viaţă sufletească a omului.

Aşa gândeam despre conţinutul acestei cărţi atunci când am scris-o, acum douăzeci şi cinci de ani. Dacă aş vrea să caracterizez ţelul gândurilor acestei lucrări, ar trebui să scriu şi astăzi asemenea propoziţii. În manuscrisul de atunci m-am limitat la a nu spune mai mult decât ceea ce e în legătură – în modul cel mai strâns – cu cele două întrebări fundamentale caracterizate. Dacă cineva ar fi mirat că în această carte încă nu găseşte nici un indiciu despre domeniul lumii experienţelor spirituale, care a fost prezentat de mine în scrierile mele ulterioare [ 1 ], acela să ia în considerare faptul că eu atunci tocmai că nu am voit să dau o relatare a rezultatelor cercetării spirituale, ci am voit mai întâi să clădesc temelia pe care se pot sprijini asemenea rezultate. Această Filosofie a libertăţii nu conţine nici un asemenea rezultat special, tot atât de puţin pe cât conţine rezultate speciale ale ştiinţelor naturii; dar acela care caută siguranţă pentru asemenea cunoştinţe, după părerea mea, nu se poate dispensa de ceea ce conţine ea. Ceea ce se spune în carte poate fi acceptabil şi pentru unii oameni care, din pricina unor anumite motive valabile pentru ei, nu vor să aibă nimic de a face cu datele mele de cercetare obţinute prin ştiinţa spirituală. Aceluia însă care poate considera aceste date ale ştiinţei spirituale drept ceva către care este atras, aceluia îl vor putea fi importante şi cele ce am încercat să le arătăm aici. Şi anume, de a dovedi cum o considerare nepărtinitoare, care se extinde numai asupra celor două întrebări caracterizate, fundamentale pentru orice cunoaştere, ne duce la înţelegerea că omul trăieşte înlăuntrul unei lumi spirituale reale. În această carte am căutat să justificăm o cunoaştere a domeniului spiritual înainte de intrarea în experienţa spirituală. Iar această justificare a fost făcută în aşa fel încât pentru a găsi acceptabil ceea ce am spus aici nu e nevoie nicăieri în aceste expuneri să consultăm experienţele descrise de mine mai târziu, dacă putem sau dorim să urmărim modul acestor expuneri.

Astfel, mi se pare că această carte, pe de o parte, a luat o poziţie cu totul diferită faţă de lucrările mele de ştiinţă spirituală propriu-zisă; iar, pe de altă parte, ea este totuşi în cea mai strânsă legătură cu ele. Toate acestea m-au determinat ca acum, după douăzeci şi cinci de ani, să redau publicităţii conţinutul lucrării, în esenţă aproape total neschimbat. Am făcut doar nişte adaosuri mai lungi la un şir întreg de capitole. Constatările pe care le-am făcut cu privire la înţelegerea greşită a celor spuse de mine, m-au făcut să-mi pară necesare asemenea adaosuri lămuritoare. Am făcut schimbări doar acolo unde ceea ce am voit să spun acum un sfert de veac mi s-a părut azi neîndemânatic. (Şi numai un răuvoitor s-ar simţi îndemnat să spună că prin asemenea modificări mi-aş fi schimbat convingerea de bază).

Cartea este epuizată deja de mulţi ani. Cu toate că, aşa cum rezultă din cele spuse mai sus, mi se pare că  trebuie spus la fel şi azi, ceea ce am expus despre problemele caracterizate înainte cu douăzeci şi cinci de ani, am ezitat mult timp la finisarea acestei noi ediţii. Mă întrebam mereu dacă în cutare sau cutare loc nu ar trebui să comentez numeroasele concepţii filosofice care s-au ivit de la apariţia primei ediţii. Solicitarea din ultimul timp, datorată cercetărilor mele de ştiinţă spirituală pură, m-a împiedicat să fac acest lucru aşa cum aş fi dorit eu. După o orientare pe cât posibil temeinică în munca filosofică a prezentului, m-am convins de faptul că oricât de ademenitor ar părea un asemenea comentariu, pentru ceea ce trebuie spus prin cartea mea, nu e nevoie ca el să fie inclus aici. Ceea ce mi s-a părut necesar să spun despre noile direcţii filosofice pornind de la punctul de vedere adoptat în Filosofia libertăţii, se poate găsi în volumul doi al cărţii mele Enigmele filosofiei [ 2 ].

Aprilie 1918

Rudolf Steiner