Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

FILOSOFIA LIBERTĂŢII

GA 4


INDICAŢII ALE EDITORULUI


Textul de bază al acestei ediţii îl constituie ediţia a 2-a, Berlin (1918), prelucrată şi extinsă în mod substanţial. Pentru ediţia a 13-a, Dornach 1973, s-au îndreptat toate greşelile descoperite începând cu ediţia din 1918, iar la ediţia a 5-a, Dornach 1978, s-au identificat şi verificat toate citatele din Eduard von Hartmann şi s-a extins Registrul de nume.

Comentariile şi remarcile făcute pe marginea «Filosofiei libertăţii», de către Eduard von Hartmann

„Dedicată Dr. Eduard von Hartmann, cu caldă veneraţie”, aşa suna dedicaţia lui Rudolf Steiner pe dizertaţia sa, extinsă şi tipărită sub titlul «Adevăr şi ştiinţă. Preludiu la o Filosofie a libertăţii» (1892). Apoi, când doi ani mai târziu, apăru această «Filosofie a libertăţii», Hartmann era de departe cel mai citat autor dintr-însa. Imediat după apariţie, Rudolf Steiner îşi trimise lucrarea la Eduard von Hartmann, iar acesta o studie cu un „viu interes”, şi o trimise înapoi lui Rudolf Steiner împreună cu numeroase comentarii, observaţii marginale şi sublinieri, ca şi cu rugămintea „unei returnări pline de amabilitate”. În scrisoarea sa de însoţire din 21 noiembrie 1893, el scrie printre altele:

E puţin probabil să aşteptaţi altceva de la mine decât de a vă da motivul pentru care trebuie să combat punctul dumneavoastră deosebit de vedere. Dacă v-aş putea sluji în vreun fel, acesta va fi cel mai bine printr-o polemică amănunţită. Multe din remarci se referă doar la modul dumneavoastră de exprimare şi ar putea să vă folosească, probabil, la o revizuire ulterioară sau, pe alocuri, la o nouă prelucrare a unor probleme înrudite.”

Într-adevăr, Rudolf Steiner a luat în considerare remarcile pe care le-a notat Hartmann în propriul său exemplar, în mare măsură, atunci când a îngrijit în 1918 o nouă ediţie a «Filosofiei libertăţii»: neclarităţile şi neînţelegerile de care vorbesc comentariile lui Hartmann au fost înlăturate prin nenumărate modificări de cuvinte şi prin cincisprezece adăugiri de texte, în parte complete. Ele sunt reproduse într-un caiet al seriei «Beiträge zur Rudolf Steiner Gesamtausgabe. Veröffentlichungen aus dem Archiv der Rudolf-Steiner-Nachlaßverwaltung, Dornach, Heft Nr. 85/86, Michaeli 1984: Zur ‹Philosofie der Freiheit›». Kommentare und Randbemerkungen von Eduard von Hartmann. (Contribuţii la Opera completă a lui Rudolf Steiner. Publicaţii din Arhiva moştenirii literare Rudolf Steiner, Dornach, Caietul 85/86, Mihaeli 1984: Asupra «Filosofiei libertăţii». Comentarii şi note marginale de Eduard von Hartmann.)


NOTE


1 prezentat de mine în scrieri ulterioare: Vezi şi privire asupra Operei complete a lui Rudolf Steiner, la sfârşitul acestui volum. Despre alte scrieri ale sale, Rudolf Steiner vorbeşte şi la pag. 138, 253 ş.u., 171.
2 Enigmele filosofiei: «Enigmele filosofiei, expuse schiţat în istoria lor», două volume, Berlin 1914, ed. A 9-a, într-un volum, Dornach 1985, GA 18
3 David Friedrich Strauss: «Der alte und der neue Glaube» (Vechea şi noua credinţă), Leipzig 1872; Gesammelte Schriften (Opere complete), 6. Bd. (vol. 6), Bonn 1877. p. 167 (§ 76).
4 Herbert Spencer: «Die Prinzipien der Psychologie», (Principiile psihologiei) Ediţie germană autorizată, trad. de Dr. B. Vetter, după ed. a 3-a engleză, 1. Bd. (vol.1), Stuttgart 1882, p.522
(§219). Paranteza din text («Psihologia»), a fost adăugată de Rudolf Steiner.
5 Spinoza: vezi «Die Briefe mehrerer Gelehrten an Benedict von Spinoza und dessen Antwor-ten soweit beide zum besseren Verständniss seiner Schriften dienen» (Scrisorile mai multor învăţaţi către Benedict de Spinoza şi răspunsurile acestuia, în măsura în care ele slujesc la o mai bună înţelegere a scrierilor sale), trad. şi interp. de J.H.v. Kirchmann, Heidelberg 1882, p.204 şu (Scrisoarea a 62-a, oct. sau nov. 1674). Ediţia «Spinoza, Briefwechsel» (Spinoza, Corespondenţă), traducere şi introducere, note şi registru alcătuite de Carl Gebhardt, Leipzig 1914, p. 235 (Scrisoarea a 58-a), apare drept expeditor al acestei scrisori medicul şi alchimistul Georg Hermann Schuller.
6 presupuneţi acum…: sublinierea acestui loc aparţine lui Rudolf Steiner
7 Eduard von Hartmann: «Phänomenologie des sittlichen Bewusstseins. Prolegomena zu jeder künftigen Ethik» (Fenomenologia conştienţei morale. Prolegomena la orice etică viitoare), Ed. 2, Berlin 1879, p. 451 şu (Secţiunea a 2-a, A, III, 5).
8 Robert Hamerling : «Die Atomistik des Willens, Beiträge zur Kritik der modernen Erkenntniss» (Atomistica voinţei. Contribuţii la critica cunoaşterii modeme), 2. vol., Hamburg 1891, vol. al 2-lea, p. 213 ş.u.
9 Paul Rée: «Die Illusion der Willensfreiheit» (Iluzia libertăţii voinţei), Berlin 1885, p. 5 şi 6.
10 Hegel: «Encyklopädie der philosophischen Wissenschaften im Grundrisse» (Enciclopedia ştiinţelor filosofice în rezumat) (1817), Preambul la ed. a 2-a, Heidelberg 1827, p. XX; Georg Wilhelm Friedrich Hegel’s Werke (Opere), ed. Completă, 6 vol., Berlin 1840, p. XXII, realizată de o asociaţie de prieteni ai nemuritorului.
11 «Zwei Seelen wohnen, ach! In meiner Brust»: Goethe, Faust I, Vor dem Tor (În faţa porţii), versurile 1112-1117. Traducerea rom. de Ştefan Augustin Doinaş.
12
Friedrich Albert Lange: «Geschichte des Materialismus und Kritik seiner Bedeutung in der Gegenwart» (Istoria materialismului şi critica semnificaţiei sale în prezent), 2 vol., Iserlohn 1866 şi 1875. Citatul inserat face parte din vol. II, pag. 431 (Cartea a 2-a, Secţiunea a 3-a). Partea care nu apare, marcată prin puncte în citat, este: „Aşa cum spune Helmholz”
13 Goethe: «Naturwissenschaftliche Schriften» (Scrieri de ştiinţele naturii), editate şi comentate de Rudolf Steiner în colecţia „Literatura Naţională Germană” a lui Kürschner, 5 vol., 1884-97, republicată la Dornach 1975, GA (Bibl. Nr.) 1 a-e, vol.2 (1887), Bibl. Nr. lb, pag. 5 şi 7.
14 bilă de biliard: Comp. şi cu David Hume, «Eine Untersuchung in Betreff des menschlichen Verstandes», (Cercetare cu privire la intelectul uman – An Enquiry Concerning Human Understanding), tradusă, explicată şi cu o descriere a vieţii lui Hume, îngrijită de J.H.v. Kirchmann, ediţia a 4-a, Heidelberg 1888, pag.31-33 (Secţiunea IV, Îndoiala sceptică referitoare la activitatea raţiunii, paragraf I).
15 Theodor Ziehen: «Leitfaden der physiologischen Psychologie, in 15 Vorlesungen» (Ghid de psihologie fiziologică în 15 prelegeri), ediţie revăzută şi adăugită, Jena 1893, pag. 171.
16 Cartea Întâia a lui Moise : Geneza (Facerea), sau întâia Carte a lui Moise, 1,31.
17 Pierre Jean Georges Cabanis, «Rapports du physique et du moral de 1’homme», 2 vol., Paris An X – 1802, vol. 1, pag. 151 (second mémoire, § 7). Traducerea germană, 2 vol. Halle 1804.
18 Cartesius... gândesc, deci exist: René Descartes, «Discours sur la méthode» (1673), I, 7 şi 10; şi de asemenea, dar nu literal, «Meditationes de prima philosophia» (1641), a 2-a meditaţie.
19 Friedrich Wilhelm Joseph Schelling: «Erster Entwurf eines Systems der Naturphilosophie» (Întâia schiţă a unei filosofii a naturii), Jena şi Leipzig 1799, p. 6, literal : „A filosofa asupra naturii înseamnă să creezi natura”, Opere complete, Prima secţiune, vol. al 3-lea, Stuttgart şi Augsburg 1858, pag. 13.
20 obiecţie... pe care i-o făcuse Pascal lui Cartesius...: eu mă plimb, deci sunt: nu a putut fi dovedită la Pascal. Dar Descartes însuşi formulează această frază pentru a sintetiza obiecţiile lui Peter Gassendi. Încă înainte de publicarea acestora, Descartes a permis accesul unei serii de filosofi şi teologi, la «Meditationes de prima philosophia». El a putut tipări obiecţiile acestora împreună cu răspunsurile sale la acestea, într-o anexă la tratatul propriu-zis, deci încă de la ediţia întâia, din 1641. Celei de-a cincea obiecţii, din cele şase ale lui Gassendi, frazei „ego ambulo, ergo sum”, Descartes îi dă răspuns în paragraful I al răspunsului la obiecţia împotriva celei de a 2-a meditaţii. («Oeuvres de Descartes», publiés par Charles Adam et Paul Tarinery, vol. VII, Paris 1904, pag. 352).
21 personalităţi pe care autorul...o apreciază foarte mult: Este avut în vedere filosoful Eduard von Hartmann (1842 – 1906). Chiar dizertaţia lărgită a lui Rudolf Steiner «Adevăr şi ştiinţă, preludiu la o ‹Filosofie a libertăţii›» (Weimar 1892), purta dedicaţia tipărită: „Dedicată lui Dr. Eduard von Hartmann, cu călduroasă stimă”. Rudolf Steiner a trimis chiar şi «Filosofia libertăţii» lui Hartmann, iar acesta a studiat-o temeinic pe parcursul a două săptămâni şi, prevăzută cu numeroase comentarii, remarci marginale şi sublinieri, a trimis-o lui Rudolf Steiner. Aceste comentarii şi remarci marginale ale lui Eduard von Hartmann, au fost publicate acum (vezi începutul acestor note editoriale). Obiecţiile lui Hartmann, pe care Rudolf Steiner le aminteşte aici, se referă la pag. 46 a acestei ediţii şi sună: la rândul 6 f şi 8: „nu !”‚ „nu !”‚ iar la rândul 7:
 „El observă şi aici doar rezultatele activităţii sale creatoare, nu chiar pe aceasta; aceasta din urmă este amăgire, ca şi cum am crede că vedem o mişcare la o succesiune rapidă de iluminări cu scânteie electrică”.
22 Herbert Spencer: «Grundlagen der Philosophie» (Fundamentele filosofiei – Principles of Philosophy), Ediţie germană autorizată după ediţia a 4-a engleză, traducere de B. Vetter, Stuttgart 1875, pag. 69 şu (Cap. IV «Relativitatea oricărei cunoaşteri», § 23).
23 Când Dr. Franz a operat un orb din naştere: În anul 1840. Vezi publicarea raportului clinic «Die Wahrnehmungswelt Blindgeborenen vor und nach der Operation, Bericht über den Fall eines Blindgeborenen jungen Mannes, welcher in seinem 18. Jahr erfolgreich operiert wurde, mit physiologischen Beobachtungen und Experimenten durch J. C. Franz, Leipzig» (Lumea de senzaţii a unui nevăzător din naştere, înainte şi după operaţie, raport asupra cazului unui tânăr nevăzător din naştere, care a fost operat cu succes într-al 18-lea an de viaţă, cu observaţii fiziologice şi experienţe efectuate de J.C. Franz, Leipzig), apărut în «Nachrichten der Rudolf Steiner-Nachlassverwaltung» («Ştiri ale Moştenirii literare R. Steiner» – numele vechi al publicaţiei «Beiträge zur Rudolf Steiner Gesamtausgabe» – «Contribuţii la Ediţia Completă R. Steiner»), Nr. 19, Dornach Michaeli 1967, pag. 9-13.
Despre pacientul doctorului Franz şi despre un alt nevăzător din naştere, tratează cartea lui Theodor Ziehen «Ghid de psihologie fiziologică», ed. a 2-a revăzută şi adăugită, Jena 1839, pag. 59, pe care Rudolf Steiner o citează de mai multe ori.
24 George Berkeley: «Tratat despre principiile cunoaşterii umane» (A Treatise Concerning the Principles of Human Knowledge), Secţiunea.VI. Nu s-a putut stabili care traducere din limba engleză a fost folosită de Rudolf Steiner.
25 Otto Liebmann: «Zur Analyse der Wirklichkeit, Eine Erörterung der Grundprobleme der Philosophie» (Către o analiză a realităţii. O examinare a problemei fundamentale a filosofiei), ed. a 2-a, considerabil adăugită, Strassburg 1880, pag. 28.
26 Johannes Volkelt: «Immanuel Kant’s Erkenntnisstheorie nach ihren Grundprincipien analysiert. Ein Beitrag zur Grundlegung der Erkenntnißtheorie» (Teoria cunoaşterii la Immanuel Kant, analizată după principiile ei fundamentale. O contribuţie la fundamentarea oricărei cunoaşteri), § 23).
27 Eduard von Hartmann: «Grundprobleme der Erkenntnißtheorie. Eine phänomenologische Durchwanderung der möglichen erkenntnisstheoretischen Standpunkte» (Probleme fundamentale ale teoriei cunoaşterii. O parcurgere fenomenologică a punctelor de vedere posibile de teoria cunoaşterii), Leipzig 1889, pag. 16-40.
28 Johannes Müller: Vezi «Zur vergleichenden Physiologie des Gesichtssinnes der Menschen und der Tiere» (Pentru o fiziologie comparată a simţului vizual la om şi la anima1e), Leipzig 1826; «Über die phantastischen Gesichtserscheinungen» (Despre apariţiile vizuale fantastisce), Koblenz 1826; «Handbuch der Physiologie des Menschen» (Manual de fiziologie a omului), 2 vol., Koblenz 1883-40.
29 Hartmann: «Probleme fundamentale ale teoriei cunoaşterii» (vezi mai sus, nota nr. 27I )
30 Arthur Schopenhauer: «Die Welt als Wille und Vorstellung» (Lumea ca voinţă şi reprezentare), I, § 1, în «Arthur Schopenhauers sämtliche Werke in zwolf Bänden» (Operele Complete ale lui Arthur Schopenhauer în 12 volume), cu introduceri de Dr. Rudolf Steiner, vol.2, Stuttgart f.a. (1894), pag. 29.
31 Eduard von Hartmann: vezi nota nr. 27 ş.u..
32 „întreaga realitate se transformă...” : Johann Gottlieb Fichte, «Die Bestimmung der Menschen» (Menirea omului), Cartea a 2-a; Opere Complete editate de I. H. Fichte, Prima Secţiune, vol.2, Berlin 1845, pag. 245.
33 Eduard von Hartmann a numit-o realism transcendental : vezi lucrarea acestuia «Kritische Grundlegung des transzendentalen Realismus. Eine Sichtung und Fortbildung der erkenntnisstheoretischen Prinzipien Kant’s» (Fundamentare critică a realismului transcendental. Observare şi dezvoltare a principiilor de teoria cunoaşterii la Kant), ediţia a 2-a adăugită a lucrării «Das Ding an sich und seine Beschaffenheit» (Lucrul în sine şi constituţia sa), Berlin 1875.
34 Wilhelm Weygandt, «Entstehung der Träume. Eine psychologische Untersuchung» (Geneza viselor. O cercetare psihologică), Leipzig 1893, pag. 37, textual: „Iritaţia provocatoare de tuse de pe trahee mi-a produs o dată o reprezentare în vis, în care beam din pahare foarte mici un vin foarte vechi, pe care îl sorbeam cu cea mai mare grijă, deşi acesta îmi provoca o arsură în laringe.” În acelaşi volum, vezi şi pasajul subliniat de Rudolf Steiner : „Mă dusesem odată la culcare foarte însetat şi am avut reprezentarea faptului că beam dintr-o sticluţă un coniac foarte tare şi vechi, care mă ardea foarte tare; senzaţiei intense îl corespundea aşadar foarte corect reprezentarea unei băuturi tari şi iritante.”
35 Schopenhauer, «Lumea ca voinţă şi reprezentare» 11, § 18; A. Schopenhauer, Opere Complete în 12 vol., cu introduceri de Dr. Rudolf Steiner, Stuttgart f.a. (1894), vol.2, pag. l40 şi 141.
36 „nici o culoare fără un ochi sensibil la culoare”: n-a putut fi găsit în această formă.
Compară însă cu Arthur Schopenhauer în Introducere la lucrarea sa «Über das Sehen und die Farben» (Despre văz şi culoare): „convingerea reală... că acele culori cu care îi apar lui [cititorului] înveşmântate obiectele, se află în întregime doar în ochiul său”. În „Operele complete ale lui Arthur Schopenhauer în 12 volume”, cu introduceri de Dr. Rudolf Steiner, Stuttgart f.a. (1894), vol. 12, pag. 15.
Compară şi cu formularea lui Rudolf Hermann Lotze: „În ce constă sclipirea unei lumini, pe care absolut nimeni nu o vede, ori răsunetul unui ton, pe care nimeni nu-l aude, este la fel de imposibil de spus, ca şi ce ar fi o durere de dinţi, pe care nimeni nu ar avea-o. În natura culorilor, a sunetelor, a mirosurilor etc. se găseşte aşadar faptul că ele au de fapt doar un loc şi un mod în care pot exista, anume în conştienţa unui suflet, şi anume în momentele în care pot fi percepute de acesta.” In: «Grundzüge der Psychologie» (Principii de psihologie) 1882; ediţia a 5-a, Leipzig 1894, pag. 20 (§13).
37 Un gânditor pe care autorul acestei cărţi îl preţuieşte foarte mult: : este avut în vedere Eduard von Hartmann (vezi nota 21 ). Obiecţia sa se referă la pasajul de la pagina 86, rândurile 6-8 şi sună astfel:
„Se întreabă doar: care lume? Lumea mea de gânduri îmi produce gândirea, tot aşa cum lumea mea de reprezentări este realizată prin activitatea mea de reprezentare. Însă lumea care există fără gândirea mea, nu este chiar deloc lumea mea de gânduri, ci, ambele sunt două lumi numeric diferite, chiar dacă, şi în privinţa conţinutului, ele sunt aduse tot mai aproape de consens, printr-o continuă edificare gânditoare a lumii de gânduri. A le considera pe amândouă drept una singură constituie un realism naiv al gândirii, la fel cum a considera lunea reală şi cea de reprezentări ca una singură, este un realism naiv al reprezentării.
38 Emil Du Bois-Reymond: «Über die Grenzen der Naturerkennens» (Despre limitele cunoaşterii naturii), Prelegere ţinută la sesiunea publică a celei de a 45-a adunare a cercetătorilor naturii şi medicilor din Germania, în Leipzig la 14 august 1872, Leipzig 1872, pag. 26.
39 Metafizica lui Eduard von Hartmann: «Die Philosophie des Unbewussten. Versuch einer Weltanschauung. Speculative Resultate nach inductiv-naturwissenschaftlicher Methode» (Filosofia inconştientului. O încercare de concepţie despre lume. Rezultate speculative pe baza metodei inductive a ştiinţelor naturii), Berlin 1869 (există numeroase noi ediţii revăzute şi adăugite).
40 Faţă de această afirmaţie mi s-a obiectat: de către Eduard von Hartmann (vezi nota 33). Obiecţia sa se referă la pasajul de la pag. 183, rândurile 19-25 de sus şi sună astfel:
Aceasta este o exprimare lexicală neobişnuită. Reprezentarea este mai întâi amintirea palidă a unei percepţii senzoriale, şi abia pornind de la amintire se realizează divizarea, legarea, corelarea şi formarea noţiunii.”
41 în scrieri care au armat acestei cărţi: Vezi, printre altele, «Vom Menschenrätsel» (Despre enigma omului), Bibl. Nr. 20, Cap. „Ausblicke” (Perspective); de asemenea, «Von Seelenrätsel» (Despre enigma sufletului), Bibl. Nr. 21.
42 în această privinţă putem să-l urmăm pe Eduard von Hartmann: vezi citatul din Hartmann de la pag. 141 a acestei cărţi, şi nota referitoare la acesta - 7.
43 (notă de subsol) Hartmann: vezi nota 7
44 Johannes Kreyenbühl, «Die ethische Freiheit bei Kant. Eine kritisch-spekulative Studie über den wahren Grund der Kant’schen Philosophie» (Libertatea etică la Kant. Un studiu critic-speculativ asupra temeiului adevărat al filosofiei kantiene), Philosophische Monatshefte (Caiete lunare filosofice), vol.18, al 3-a Caiet, Heidelberg 1882, pag. 129-161.
45 Kant, „Critica raţiunii practice”, 1788, pag. 154 (Partea 1-a, Cartea 1-a, Cap.3).
46 Thordor Zielen: vezi nota 15
47 Hartmann «Fenomenologia conştienţei morale», pag. 871
48 „...istoria este evoluţia omului spre libertate”: redare liberă după Hegel, «Vorlesungen über die Philosophie der Geschichte» (Prelegeri despre filosofia istoriei), «Ediţia definitivă a Operelor lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel, realizată de o asociaţie de prieteni al nemuritorului», vol.9, ed. a 3-a, scoasă de Dr. Eduard Gans, Berlin 1848, pag. 24 (Introducere) şi pag. 546 ş.u. (Încheiere). În acelaşi context, în «Linii fundamentale ale unei teorii a cunoaşterii în concepţia goetheană despre lume» (1886), Bibl. Nr. 2, în prezentul vol. la pag. 71 (cap. 19), Rudolf Steiner critică şi concepţia despre istorie a lui Herder: „Ştiinţa noastră a cunoaşterii se abţine cu totul să atribuie istoriei vreun scop, ca de pildă acela al educării oamenilor de pe o treaptă inferioară de perfecţiune la una superioară, şi altele asemenea. Tot astfel, faţă de concepţia noastră, apare drept eronat atunci când cineva vrea să conceapă evenimentele istorice ca pe fapte naturale în succesiunea cauză-efect, aşa cum face Herder în «Idei pentru filosofia istoriei omenirii»”.
49 Robert Hamerling, «Die Atomistik des Willens. Beiträge zur Kritik der modernen Erkennt-niss» (Atomistica voinţei. Contribuţii la critica cunoaşterii modeme), 2 vol., Hamburg 1891, vol. 2, pag. 201 şi 191.
50 Friedrich Paulsen, «System der Ethik, mit einem Umriss der Staats- und Gesellschafslehre» (Sistemul eticii cu un rezumat al teoriei despre stat şi societate), partea I-a, Berlin 1889.
51 [notă de subsol] Paulsen, op. cit., pag.15 (Introducere, 5.).
52 Robert Hamerling, op.cit., pag.214 ş.u. Fraza: „A fi liber înseamnă să poţi face ceea ce vrei.”, R.Hamerling o citează din John Locke iar fraza „Să pofteşti sau să nu pofteşti, după voie, ar fi sensul adevărat al dogmei liberei voinţe”, e luată din Herbert Spencer. (Comp. cu citatul din Spencer, de la pag. 14 a acestei cărţi.)
53 reprezentanţi principali al optimismului... Shaftesbury şi Leibniz: Vezi Antony Ashley Cooper Earl of Shaftesbury, «Characteristics of Men, Manners, Opinions, Times» (Caracteristicile oamenilor, obiceiurilor, părerilor, vremurilor), 3 vol., London 1711: şi, Gottfried Wilhelm Leibniz «Essais de thédodicée sur la bonté de Dieu, de la liberté de l’homme et de l’origine du ma1» (Eseu asupra îndreptăţirii lui Dumnezeu, asupra bunătăţii lui Dumnezeu, libertăţii, şi despre sorgintea răului), Amsterdam 1710.
54 Hartmann, «Fenomenologia conştienţei morale» (vezi nota 7), pag. 866 (Secţiunea 2, C, IV).
55 Eduard von Hartmann, «Filosofia inconştientului», ediţia a VII-a, extinsă, vol. II, Metafizica inconştientului, Berlin 1876, pag.290 (Cap. XIII).
56 obiecţie... de la o personalitate competentă: făcută de către Eduard von Hartmann (vezi nota 21). Obiecţia sa se referea la pasajul de la pag. 143, şi sună astfel:
Steiner nu combate aşadar justeţea unui sold negativ, ci numai faptul că animalele şi oamenii şi-ar face într-adevăr bilanţul axiologic. Această problemă este însă secundară. Pesimismul nu afirmă absolut de loc faptul că fiecare om s-ar preocupa în mod conştient, şi în general, cu o asemenea întocmire de bilanţ, chiar dacă fără voie, temporar, asupra unor perioade sau episoade ale vieţii, el îşi face câte un bilanţ în mare, pe baza unor impresii ale memoriei, aproximative şi conforme cu starea sa sufletească. Dar el consideră că ar fi treaba filosofilor să recupereze ceea ce este neglijat de lipsa de memorie a animalelor sau a celor mai mulţi dintre oameni.
57 [notă de subsol] Mi s-a obiectat: Obiecţia provine de la Eduard von Hartmann (vezi nota 21). Ea se referă la pasajul de la pag. 152, şi sună după cum urmează:
înlăuntrul genului, femeia se poate deja desfăşura atât de individual pe cât o doreşte, cu mult mai liber decât bărbatul, care este dezindividualizat prin intermediul şcolii, iar apoi prin război şi meserie.”
58 Obiecţiile ce mi s-au adus din partea filosofilor: De către Eduard von Hartmann (Vezi nota 21).
59 Eduard von Hartmann, «Die letzten Fragen der Erkenntnisstheorie und Metaphysik» (Ultimele probleme ale teoriei cunoaşterii şi metafizicii), în „Zeitschrift für Philosophie und philosophische Kritik” (Revista de filosofie şi critică filosofică), vol.108, Leipzig 1896, pag. 54-73 şi 21 1-237. Despre «monismul teoriei cunoaşterii», pag.66-73; menţionare nominală a lui Rudolf Steiner: pag.71. Încă în remarcile marginale la «Filosofia libertăţii» (vezi nota 45II), Hartmann a criticat titlul acesteia: „Titlul ar trebui să sune: ‹Monismul teoriei cunoaşterii şi individualismul etic›[...]”.
60 Eduard von Hartmann: op. cit., pag.71. Aceeaşi critică o aduce Hartmann încă din comentarul său final al remarcilor marginale asupra «Filosofiei libertăţii» (vezi nota 21):
În această carte nu sunt reconciliate nici fenomenalismul absolut în sine al lui Hume cu fenomenalismul care se sprijină pe Dumnezeu al lui Berkeley, dar nici fenomenalismul acestuia, imanent sau subiectiv, cu panlogismul transcendental al lui Hegel, cu atât mai puţin panlogismul hegelian cu individualismul goethean. Între oricare din aceste două componente, se cască o prăpastie de netrecut. Este însă trecut cu vederea mai ales faptul că fenomenalismul duce, ca o consecinţă inevitabilă, spre solipsism, iluzionism absolut şi agnosticism, şi nu se face nimic pentru a preveni această alunecare în abisul nefilosofiei, deoarece acest pericol nu este câtuşi de puţin recunoscut”.
61 «teoria monistă a cunoaşterii» lui Johannes Rehmke: vezi operele acestuia: «Die Welt als Wahrnehmung und Begriff» (Lumea ca percepţie şi concept), Berlin 1880, şi «Unsere Gewissheit von der Aussenwelt» (Certitudinea noastră asupra lumii exterioare), 1894, ş.a.