Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TEOSOFIA

GA 9


CELE TREI LUMI

V. Lumea fizică şi legătura ei cu ţara sufletelor şi cu cea a spiritelor

Formaţiunile lumii sufletelor şi ale ţării spiritelor nu pot fi obiectul unei percepţii sensibile, exterioare. Obiectele acestei percepţii sensibile trebuie considerate ca alcătuind o a treia lume alături de celelalte două. În timpul existenţei sale corporale omul trăieşte concomitent în cele trei lumi. El percepe obiectele lumii sensibile şi acţionează asupra lor. Formaţiunile lumii sufletelor acţionează prin forţele lor de simpatie şi antipatie asupra lui; şi propriul său suflet dă naştere la valuri în lumea sufletelor prin înclinaţiile şi repulsiile lui, prin dorinţele şi poftele sale. Entitatea spirituală a lucrurilor se oglindeşte însă în gândurile lui; el însuşi este, ca fiinţă spirituală gânditoare, cetăţean al ţării spiritelor şi tovarăşul tuturor celor care trăiesc în acest domeniu al lumii. Din aceasta se vede că lumea sensibilă nu este decât o parte din ceea ce înconjoară omul. Din ambianţa generală a omului, această parte iese în evidenţă cu o anumită independenţă, pentru că simţurile o pot percepe, lăsând neobservate cele sufleteşti şi spirituale, care şi ele aparţin acestei lumi. Aşa cum o bucată de gheaţă care pluteşte pe apă este substanţă a apei înconjurătoare, dar care se ridică şi se separă prin anumite proprietăţi din aceasta, tot astfel sunt şi obiectele sensibile substanţă a lumii sufleteşti şi spirituale înconjurătoare; şi ele se separă de acestea prin anumite calităţi care le fac perceptibile senzorial. Vorbind pe jumătate în parabole, ele sunt formaţiuni sufleteşti şi spirituale densificate; iar densificarea face ca simţurile să-şi poată procura cunoştinţele despre ele. Da, aşa cum gheaţa este numai o formă de existenţă a apei, tot astfel şi obiectele sensibile sunt numai o formă în care există fiinţele sufleteşti şi spirituale. Dacă s-a înţeles acest lucru, atunci se poate înţelege şi că aşa cum apa poate trece în forma de gheaţă, tot astfel şi lumea spiritelor trece în lumea sufletelor, iar aceasta în lumea sensibilă.

Din acest punct de vedere rezultă şi explicaţia faptului că omul poate să-şi facă gânduri despre obiectele sensibile. Căci există o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună orice om care gândeşte, şi anume: Ce relaţie există între gândul pe care şi-l face un om despre o piatră şi piatra însăşi? Oamenilor care privesc cu deosebită profunzime în natura exterioară, această întrebare le apare în deplină claritate în faţa ochiului spiritual. Ei resimt concordanţa lumii gândurilor umane cu structura şi aranjamentele naturale. Asupra acestei armonii s-a exprimat marele astronom Kepler [8] : „Este adevărat că vocaţia divină care împinge pe unii oameni să înveţe astronomia este înscrisă în Universul însuşi, nu în cuvinte şi în silabe, ci în virtutea corespondenţei dintre noţiuni şi simţuri, pe de o parte, şi înlănţuirile de configuraţii cereşti, pe de altă parte“. Numai pentru că obiectele lumii sensibile nu sunt nimic altceva decât entităţi spirituale densificate, omul care se ridică în gândurile sale la aceste entităţi spirituale poate înţelege lucrurile în gândurile sale. Lucrurile sensibile îşi au originea în lumea spiritelor, ele sunt o altă formă a entităţilor spirituale; iar când omul îşi face gânduri despre obiecte, interiorul său este orientat când şi când de la forma sensibilă spre arhetipurile spirituale ale acestor obiecte. A înţelege un lucru prin gânduri este un proces care poate fi comparat cu cel prin care un corp solid este transformat mai întâi fluid, în foc, pentru ca apoi chimistul să-l poată cerceta în forma sa fluidă.

În diferitele regiuni ale ţării spiritelor se arată arhetipurile spirituale ale lumii sensibile. În regiunile a cincea, a şasea şi a şaptea aceste arhetipuri se mai găsesc, ca puncte germinale vii; în cele patru regiuni inferioare ele iau aspectul de formaţiuni spirituale. Aceste formaţiuni spirituale spiritul uman le percepe ca pe o reflectare-umbră, atunci când vrea să obţină prin gândirea sa înţelegerea lucrurilor sensibile. Cum s-au densificat aceste formaţiuni pentru a da lumea sensibilă este o întrebare pentru cel care se străduie să obţină înţelegerea spirituală a lumii sale înconjurătoare. În primul rând; această lume înconjurătoare se structurează pentru punctul de vedere sensibil în cele patru trepte net separate: cea minerală, cea vegetală, cea animală şi cea umană. Regnul mineral este perceput prin simţuri şi înţeles prin gândire. Dacă ne facem un gând despre un mineral, avem de-a face cu două aspecte: cu obiectul sensibil şi cu gândul. Potrivit cu aceasta, trebuie să ne reprezentăm că acest obiect sensibil este o fiinţă-gând densificată. O fiinţă minerală acţionează asupra altei fiinţe minerale în mod exterior. Ea se loveşte de aceasta şi o mişcă; o încălzeşte, o luminează, o dizolvă etc. Acest mod exterior de a influenţa trebuie exprimat prin gânduri. Omul îşi face gânduri asupra felului cum acţionează lucrurile minerale unul asupra altuia. Prin aceasta gândurile sale izolate se lărgesc într-o formaţiune de gânduri a lumii minerale generale. Dar această imagine de gânduri este un reflex al imaginii primordiale a întregii lumi minerale sensibile. Ea se găseşte în lumea spirituală ca un întreg. În regnul vegetal, la acţiunea exterioară a unui lucru asupra celuilalt se mai adaugă şi fenomenele de creştere şi de reproducere. Planta creşte şi produce din sine fiinţe de acelaşi fel cu ea. La ceea ce omul întâlneşte în regnul mineral se mai adaugă acum şi viaţa. Simplă meditare la acest fapt aduce lumină în această direcţie. Planta are în sine forţa de a-şi da sieşi forma sa vie şi de a produce această formă într-o fiinţă identică cu ea. Iar între modul inform al substanţei minerale, aşa cum îl întâlnim la gaze, la lichide etc., şi forma vie a lumii vegetale se află formele cristalelor. În cristale, noi trebuie să căutăm tranziţia de la lumea minerală fără formă (amorfă, N.tr.) la capacitatea vie de a da formă a regnului vegetal. În acest proces sensibil, exterior al producerii de formă – în ambele regnuri (mineral şi vegetal) – trebuie să vedem densificarea sensibilă a procesului pur spiritual care se desfăşoară atunci când germenii spirituali ai celor trei regiuni superioare ale ţării spiritelor se formează ca forme spirituale ale regiunilor inferioare. Procesului cristalizării îi corespunde în lumea spirituală ca arhetip trecerea de la germenul spiritual amorf la formaţiunea formată. Dacă această tranziţie se densifică astfel încât simţurile să-l poată percepe în rezultatul său, atunci el se prezintă în lumea sensibilă ca proces de cristalizare minerală. Şi în viaţa plantelor există un germene spiritual organizat. Dar i-a mai rămas fiinţei formatoare capacitatea vie de a da formă. În cazul cristalului, germenul spiritual şi-a pierdut în momentul formării lui capacitatea formatoare. El s-a epuizat în forma transpusă în existenţă. Planta are formă, dar pe lângă aceasta îşi păstrează şi capacitatea de formare. Calitatea germenului spiritual din regiunile superioare ale ţării spiritelor se păstrează în viaţa plantelor. Aşadar, planta este formă, ca şi cristalul, şi totodată şi forţă formatoare. În afara formei pe care fiinţele primordiale au primit-o în forma plantei, la aceasta mai lucrează şi o altă formă care poartă amprenta fiinţei spirituale din regiunile superioare. Dar sensibil nu se poate percepe la plantă decât ceea ce se vieţuieşte în forma finită; entităţile formatoare care dau vitalitate acestei forme, în regnul vegetal, sunt prezente în mod senzorial neperceptibil. Ochiul sensibil vede azi crinul mic şi crinul devenit mai mare după un anumit timp. Forţa formatoare care îl prelucrează pe cel din urmă din primul acest ochi nu o vede. Această entitate-forţă formatoare este partea sensibil-invizibilă care lucrează în lumea plantelor. Germenii spirituali au coborât cu o treaptă, pentru a acţiona în domeniul formelor. În ştiinţa spiritului se poate vorbi despre regnuri elementare. Dacă desemnăm formele primordiale care încă nu au formă ca prim regn elementar, entităţile de forţă sensibil invizibile care acţionează ca maeştri lucrători la creşterea plantelor aparţin celui de al doilea regn elementar. În lumea animală se mai adaugă la capacitatea de a creşte şi de a se reproduce senzaţia şi pofta. Acestea sunt exteriorizările lumii sufleteşti. O fiinţă dotată cu ele aparţine acestei lumi, primeşte impresii de la ea şi acţionează asupra ei. Orice senzaţie, orice poftă care iau naştere în fiinţa unui animal sunt scoase din străfundurile sufletului animal. Forma are durată mai mare decât senzaţia sau pofta. Se poate spune că, aşa cum se raportează forma ce se modifică a plantei la forma rigidă a cristalului, tot astfel se raportează şi viaţa de senzaţie la forma vie mai statornică. Planta se epuizează într-o oarecare măsură în forţa formatoare; ea dă naştere la noi forme în timpul vieţii: mai întâi rădăcina, apoi sistemul foliar, apoi florile etc. Animalul creşte până la o anumită dimensiune şi formă caracteristică şi dezvoltă apoi în cadrul acesteia viaţa dinamică a senzaţiilor şi dorinţelor lui. Şi această viaţă îşi are existenţa în lumea sufletească. Aşa cum planta este ceea ce creşte şi se reproduce, animalul este ceea ce simte şi-şi dezvoltă instinctele. Ele sunt pentru animal ceea ce este fără formă, care se dezvoltă mereu în forme noi. În ultimă instanţă, ele îşi au procesele arhetipale în cele mai înalte regiuni ale ţării spiritelor. Dar ele sunt active în lumea sufletească. Astfel, la animale, pe lângă entităţile-forţă care dirijează, sensibil-invizibile, creşterea şi reproducerea se mai adaugă şi altele care au coborât cu o treaptă mai jos în lumea sufletească. Artizanii care acţionează în senzaţii şi instincte sunt, în regnul animal, entităţi fără formă care se îmbracă în învelişuri sufleteşti. Ele sunt constructorii propriu-zişi ai formelor animale. Domeniul cărora le aparţin poate fi desemnat în ştiinţa spiritului drept al treilea regn elementar. Pe lângă capacităţile menţionate la plante şi animale, omul mai este înzestrat şi cu aceea de a prelucra senzaţiile, obţinând reprezentări şi gânduri, şi cu aceea de a-şi dirija instinctele prin gândire. Gândul care la plantă apare ca formă, la animal apare ca forţă sufletească şi chiar sub formă de gând. Animalul este suflet; omul este spirit. Entitatea spirituală a mai coborât o treaptă. La animal ea este formatoare de suflet. La om ea s-a mutat în însăşi lumea materială sensibilă. Spiritul este prezent în cadrul corpului uman sensibil. Şi pentru că se prezintă în veşmânt sensibil, el poate apărea ca acea reflectare-umbră a fiinţei-spirit, pe care-o reprezintă gândul. Prin condiţiile organismului fizic al creierului, în om apare spiritul. Dar spiritul a devenit din această cauză şi entitatea interioară a omului. Gândul este forma pe care o adoptă în om entitatea-spirit lipsită de formă, aşa cum ea preia forma la plantă, sufletul la animal. Datorită acestui fapt, omul nu are un regn elementar care să-l construiască în afară de sine însuşi, în măsura în care el este fiinţă gânditoare. Regnul său elementar lucrează în corpul său sensibil. Numai în măsura în care omul este formă şi fiinţă în care iau naştere senzaţii lucrează în el şi entităţi elementare de acelaşi fel cu cele care lucrează în lumea plantelor şi a animalelor. În organismul spiritual al omului, în creierul său format ca încununare a sistemului său nervos avem în faţa noastră, devenit sensibil-vizibilă, ceea ce lucrează ca entitate de forţă suprasensibilă la plante şi la animale. Aceasta are drept rezultat faptul că animalul are un sentiment de sine, omul în schimb are o conştienţă de sine. În animal, spiritul se simte suflet; el nu se simte spirit. În om spiritul se recunoaşte ca spirit, chiar dacă – prin condiţiile fizice – numai ca reflectare-umbră a spiritului, ca gând. În acest sens lumea triplă se împarte în modul următor: 1. regnul fiinţelor arhetipale lipsite de formă (primul regn elementar); 2. regnul fiinţelor formatoare de formă (al doilea regn elementar); 3. regnul fiinţelor sufleteşti (al treilea regn elementar) 4. regnul formelor create (forme cristaline); 5. regnul fiinţelor care au forme fizice vizibile, asupra cărora mai lucrează însă în afară de acestea şi entităţile formatoare (regnul vegetal); 6. regnul care devine sensibil în forme în care însă mai acţionează încă şi entităţile care vieţuiese sufleteşte (regnul animal); 7. Regnul în care formele sunt perceptibile senzorial, pe lângă care însă mai acţionează entităţile care creează formele şi cele care se vieţuiesc sufleteşte şi în care prinde contur însuşi spiritul sub forma gândului în cadrul lumii simţurilor (regnul uman).

Din acestea rezultă modul cum se leagă componentele de bază ale omului ce trăieşte în trup cu lumea spirituală. Corpul fizic, corpul eteric, corpul sufletesc simţitor şi sufletul raţiunii trebuie privite ca arhetipuri ale ţării spiritelor densificate în lumea sensibilă. Corpul fizic ia naştere prin aceea că arhetipul omului este densificat până la apariţia sensibilă. Din această cauză, corpul fizic poate fi numit şi entitate a primului regn elementar densificat până la un grad de vizibilitate sensibilă. Corpul eteric ia naştere prin aceea că silueta obţinută în acest mod este menţinută în mobilitate printr-o entitate care-şi extinde activitatea în regnul sensibil, dar care ea însăşi nu este perceptibilă prin simţuri. Dacă se doreşte caracterizarea completă a acestei entităţi, atunci trebuie spus că ea îşi are originea mai întâi în regiunile cele mai înalte ale ţării spiritelor şi ia apoi formă în cea de a doua regiune, devenind un arhetip al vieţii. Ca arhetip al vieţii, ea acţionează în lumea sensibilă. În mod asemănător, entitatea care construieşte corpul sufletesc simţitor îşi are obârşia în ţinuturile cele mai înalte ale ţării spiritelor, iar în cea de a treia regiune a ţării spiritelor ia forma arhetipală a lumii sufleteşti şi acţionează ca atare în lumea sensibilă. Sufletul raţiunii se formează prin aceea că arhetipul omului gânditor ia în cea de a patra regiune a ţării spiritelor forma gândului şi, ca atare, acţionează în lumea sensibilă ca entitate umană gânditoare. Aşa se află omul în cadrul lumii simţurilor; în felul acesta lucrează spiritul la corpul său fizic, la corpul său eteric şi la corpul său sufletesc simţitor. În felul acesta spiritul devine aparent în sufletul raţiunii. Aşadar, la cele trei mădulare inferioare ale omului colaborează arhetipurile sub formă de entităţi care într-un anumit mod i se opun în mod exterior; în sufletul său al raţiunii, el însuşi devine lucrător (conştient) la propria sa fiinţă. Iar entităţile care lucrează asupra corpului său fizic sunt aceleaşi care formează natura minerală. Asupra corpului său eteric acţionează entităţi de aceeaşi specie cu cele care acţionează asupra regnului vegetal, asupra corpului său sufletesc cu cele ce elaborează senzaţii, cele care trăiesc în regnul animal în mod sensibil-neperceptibil, dar care îşi extind activitatea în aceste regnuri.

În felul acesta coacţionează diferitele lumi. Lumea în care trăieşte omul este expresia acestei coacţionări.

* * *

După ce lumea sensibilă a fost înţeleasă în acest mod, se deschide şi calea înţelegerii pentru fiinţe de alt fel decât sunt cele care îşi au existenţa în cele patru regnuri amintite ale naturii. Un exemplu de astfel de entităţi este ceea ce se numeşte spiritul poporului (spiritul naţional). Acesta nu apare nemijlocit în mod sensibil. El se vieţuieşte în senzaţiile, sentimentele, înclinaţiile etc. observate ca fiind comune unui popor. Este o entitate care nu se încorporează în mod sensibil, ci, aşa omul îşi modelează corpul în mod sensibil vizibil, tot astfel cum îşi modelează ea corpul din substanţe ale lumii sufleteşti. Acest corp al spiritului poporului este ca un nor în care trăiesc mădularele unui popor, ale căror acţiuni apar în sufletele oamenilor, dar care nu îşi au originea în sufletele lor. Pentru cine nu îşi reprezintă spiritul poporului în acest fel, acesta rămâne o simplă imagine fantomatică gând, fără fiinţă şi viaţă, o abstracţiune goală. Ceva asemănător s-ar putea spune şi despre ceea ce se numeşte spiritul timpului. Prin aceasta, vederea spirituală se lărgeşte, acoperind o multitudine de alte entităţi, inferioare şi superioare, care trăiesc în ambianţa omului, fără ca el să le poată percepe prin simţuri. Oamenii care au capacitatea clarvederii spirituale percep însă astfel de entităţi şi le pot descrie. Unor specii inferioare de astfel de fiinţe le aparţine tot ceea ce cei ce percep lumile spirituale numesc salamandre, silfi, undine, gnomi. Nu trebuie să spunem că astfel de descrieri ar fi imagini-copii ale adevărului care se află la baza lor. Dacă ar fi aşa, atunci lumea care poate fi înţeleasă cu ajutorul lor nu ar fi o lume spirituală, ci una grosolan-sensibilă. Ele sunt vizualizări ale unui adevăr spiritual care nu se lasă prezentat decât în acest fel, ca parabole. Când cel care vrea să valorifice numai vederea fizică consideră acest fel de entităţi ca avortoni ai unei fantezii pustii şi ale superstiţiei, acest lucru este de înţeles. Pentru ochii sensibili, ele nu pot fi vizibile, este evident, pentru că ele nu au un corp fizic. Superstiţia nu constă în faptul că astfel de fiinţe sunt privite ca fiind adevărate, ci în aceea că se crede că ele apar în mod sensibil. Fiinţe cu astfel de formă coacţionează la construcţia lumii, şi te întâlneşti cu ele de îndată ce păşeşti în regiunile superioare ale lumii, închise pentru simţurile corporale. Superstiţioşi nu sunt cei care văd în astfel de descrieri imaginile unor adevăruri spirituale, ci aceia care cred în existenţa sensibilă a imaginilor, dar şi cei care contestă spiritul pentru că ei cred că trebuie să respingă imaginea sensibilă. Trebuie consemnate şi fiinţele care nu coboară până în lumea sufletească, ci al căror înveliş este ţesut numai din formaţiunile ţării spiritelor. Omul le percepe, devine tovarăşul lor, atunci când îşi deschide ochiul spiritual şi urechea spirituală pentru ele. Printr-o astfel de deschidere, omului îi devin inteligibile multe lucruri la care el nu poate să privească altminteri decât cu o lipsă totală de înţelegere. În jurul lui se face lumină; el vede cauzele a ceea ce nu sunt decât efecte în lumea sensibilă. El cuprinde ceea ce, în lipsa ochiului spiritual, fie trebuie să conteste cu totul, fie să se mulţumească cu sintagma: Există mai multe lucruri în cer şi pe Pământ decât vă permite să visaţi înţelepciunea voastră primită în şcoli. Oameni care simt lucrurile cu mai multă fineţe, în mod spiritual, devin neliniştiţi atunci când presimt în jurul lor existenţa unei alte lumi decât cea percepută prin simţuri; ei încep să conştientizeze în mod înceţoşat şi trebuie să bâjbâie în interiorul lor ca orbul printre obiecte vizibile. Numai cunoaşterea clară a acestor domenii superioare ale existenţei, pătrunderea plină de înţelegere în ceea ce se întâmplă în ei pot întări cu adevărat omul în sinea lui şi-l pot aduce la determinarea sa adevărată. Prin privirea în ceea ce este ascuns simţurilor, omul îşi lărgeşte fiinţa în aşa fel încât îşi simte viaţa trăită înaintea acestei lărgiri ca pe „un vis despre lume“.