Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner
ŞTIINŢA OCULTĂ

GA 13

EVOLUŢIA LUMII ŞI OMUL

[partea 1]

Din cele spuse anterior a reieșit că entitatea omului este alcătuită din cele patru mădulare: corpul fizic, corpul eteric, corpul astral și eul. Eul lucrează în cadrul celorlalte trei mădulare și le transformă. Prin aceste prelucrări iau naștere, pe o treaptă inferioară: sufletul senzației, sufletul rațiunii și sufletul conștienței. Pe o treaptă superioară a existenței umane se formează: sinea spirituală, spiritul vieții și omul-spirit. Aceste mădulare ale naturii umane se află în cele mai variate relații cu întregul Cosmos. Şi evoluția ei este legată de evoluția Cosmosului. Prin studierea acestei evoluții se obține o pătrundere în tainele mai profunde ale entității umane.

Este limpede că viața omului are relații în cele mai variate direcții cu ambianța sa, cu locul unde își are reședința, unde el se dezvoltă. Şi știința exterioară a fost forțată să ajungă, prin faptele observate, la concluzia că Pământul însuși, acest loc de reședință al omului în sensul cel mai larg, a parcurs o evoluție. Ştiința se referă la stări din existență ale Pământului în care încă nu a trăit un om în forma sa actuală. Ea arată cum omenirea s-a dezvoltat încet și treptat de la stări culturale simple la relațiile contemporane. Așadar, și această știință ajunge la concluzia că ar exista o legătură între evoluția omului și aceea a astrului pe care-l ocupă Pământul.

Ştiința spiritului* urmărește această legătură prin acea cunoaștere care-și ia faptele din percepția mai extinsă, obținută prin organele spirituale. Ea urmărește omul în sens retrospectiv, în devenirea sa. Ei i se arată că ființa propriu-zis spirituală, interioară a omului a parcurs o serie de vieți pe acest Pământ. În felul acesta însă cercetarea spiritului ajunge la un moment foarte îndepărtat în trecut în care această ființă interioară a omului a pășit pentru prima oară într-o viață exerioară în sensul actual. În această primă încorporare terestră, eul a început să fie activ în cadrul celor trei corpuri, corpul astral, corpul eteric și corpul fizic. Şi apoi a luat cu sine rodul acestei lucrări în viața următoare.

* Ştiința spiritului este aici sinonimă cu „știința ocultă”, cu cunoașterea suprasensibilă, după cum reiese din context.

Dacă se înaintează cu contemplarea retrospectiv, în modul arătat până la acel moment, devii conștient că eul găsește în fața sa un stadiu final, în cadrul căruia cele trei corpuri, corpul fizic, corpul eteric și corpul astral, sunt deja dezvoltate și au o legătură coerentă. Eul se leagă pentru prima dată cu entitatea alcătuită din aceste trei corpuri. Din acest moment, eul participă la dezvoltarea în continuare a celor trei corpuri. Mai înainte, ele au evoluat fără un asemenea eu uman până la treapta când l-au întâlnit.

Ştiința spiritului trebuie să înainteze acum retrospectiv, dacă vrea să răspundă la următoarele întrebări: Cum au putut să ajungă cele trei corpuri până la acea treaptă a evoluției pe care să poată prelua în ele un eu?; Cum a devenit acest eu?; Cum a ajuns eul să poată acționa în cadrul acestor corpuri?

Se poate răspunde la aceste întrebări numai dacă se urmărește devenirea însăși a planetei Pământ în sensul științei spiritului. Printr-o astfel de cercetare se ajunge la originea planetei Pământ. Un mod de observare care construiește numai pe faptele percepute fizic nu poate ajunge până la concluziile care pot spune ceva despre originea Pământului. Cine se folosește de astfel de concluzii ajunge la rezultatul că tot ce este materie a Pământului s-ar fi format dintr-o nebuloasă primordială. Nu este sarcina acestei scrieri să intre în detaliul unor asemenea reprezentări. Căci cercetarea spiritului nu ia în considerare numai procesele materiale ale evoluției Pământului, ci înainte de orice cauzele spirituale care se află dincolo de ceea ce ține de materie. Când ai în fața ta un om care ridică o mână, acest gest te poate incita la două feluri de observații. Se poate cerceta mecanismul brațului și al organismului și să se urmărească descrierea procesului așa cum se desfășoară el fizic. Dar, privirea spirituală se poate îndrepta și asupra a ceea ce se petrece în sufletul omului și care formează determinanta sufletească care duce la ridicarea mâinii. Într-un mod asemănător, cercetătorul instruit prin percepția spirituală vede dincolo de toate fenomenele lumii fizic-sensibile fenomene spirituale. Pentru el, toate transformările ce au loc în materia planetei Pământ sunt manifestările unor forțe spirituale aflate dincolo de materie. Când însă o astfel de observare spirituală pătrunde tot mai adânc în viața Pământului, ea ajunge la un moment al evoluției în care tot ce este material abia începe să existe. Această materialitate se dezvoltă din spiritualitate. Mai înainte nu a existat decât spiritualul. Prin această observare se conștientizează spiritualul și se vede cum acesta se densifică parțial, devenind materie. Avem de-a face cu un proces care pe o treaptă superioară se desfășoară ca și cum am observa un vas cu apă în care treptat, datorită unei răciri dirijate cu mare grijă, se formează bucăți de gheață. Așa cum vedem formându-se, densificându-se din ceea ce până acum fusese numai apă, gheața, la fel se poate urmări cum din spiritualul anterior se densifică lucrurile, fenomenele și entitățile materiale. Așa s-a dezvoltat planeta Pământ dintr-o ființă universală spirituală; și tot ce este legat material de această planetă s-a densificat din ceea ce mai înainte era legat spiritual cu el. Dar nu trebuie să ne imaginăm că a existat un timp în care tot ce este spiritual s-a transformat în materie; în aceasta din urmă avem de-a face întotdeauna numai cu părți transformate ale spiritualului originar. Spiritualul rămâne și în timpul perioadei de evoluție materială principiul care dirijează și conduce.

Este clar că acel mod de reprezentare care vrea să țină seama numai de fenomenele fizice sensibile – și de ceea ce rațiunea poate desprinde din aceste fenomene – nu poate spune nimic despre spiritualul de care discutăm. Să admitem că ar exista o ființă înzestrată cu simțuri care nu poate percepe decât gheața, nu și starea mai fină a apei din care se formează gheața prin răcire. Pentru o astfel de ființă apa nu ar exista; pentru ea ar fi ceva de perceput cu privire la apă abia după ce părți din ea s-au transformat în gheață. Pentru un om, spiritualul aflat dincolo de fenomenele terestre ar rămâne ascuns dacă acesta nu vrea să valorizeze decât ceea ce este prezent pentru simțurile fizice. Şi dacă din faptele fizice pe care le percepe în prezent trage concluzii corecte cu privire la timpuri mai vechi ale planetei Pământ el ajunge numai până la acel moment al evoluției în care spiritualul existent anterior s-a densificat parțial în materie. Acest spiritual anterior este tot atât de puțin conștientizat de o astfel de abordare ca și spiritualul care, invizibil, acționează și în prezent dincolo de materie.

Abia în ultimele capitole ale acestei scrieri vom putea vorbi de căile prin care omul își însușește facultatea de a privi retrospectiv la acele stări ale Pământului de care este vorba aici. Pentru moment să spunem, tangențial, că pentru cercetarea spirituală faptele unui trecut extrem de îndepărtat nu au dispărut. Când o ființă ajunge la o existență corporală, o dată cu moartea sa corporală dispare ceea ce este material. Nu în același mod „dispar” forțele spirituale care au scos din sine acest lucru de natură corporală. Ele își lasă urmele, imaginile lor exacte în fundamentul spiritual al lumii. Iar cel care poate să-și ridice, prin lumea vizibilă, percepția până la cea invizibilă ajunge în final la ceva asemănător unei grandioase panorame spirituale în care sunt consemnate toate fenomenele trecute ale lumii. Aceste urme netrecătoare a tot ce este spiritual pot fi numite Cronica Akasha; desemnăm ca entitate Akasha ceea ce rămâne spiritual din curgerea evenimentelor în Univers, în opoziție cu formele trecătoare ale curgerii acelorași evenimente. Trebuie să spunem, din nou, că cercetările în planul suprasensibil al existenței nu pot fi întreprinse decât cu ajutorul percepției spirituale, așadar, în domeniul abordat aici, numai prin citirea Cronicii Akasha. Totuși și în acest caz este valabil ceea ce am mai spus în această scriere. Faptele suprasensibile pot fi cercetate numai prin percepție suprasensibilă; după ce au fost cercetate și după ce au fost comunicate de știința suprasensibilului, ele pot fi înțelese de gândirea obișnuită, dacă aceasta se vrea cu adevărat obiectivă. În cele ce urmează vom prezenta stările evolutive ale Pământului în sensul cunoașterii suprasensibile. Vom urmări transformările planetei noastre până la starea de viață în care se află în prezent. Dacă cineva studiază ce are în față în prezent numai prin percepția cu ajutorul simțurilor și apoi preia în sine ce spune cunoașterea suprasensibilă despre felul cum a evoluat acest prezent într-un trecut primordial foarte îndepărtat, își poate spune cu o gândire cu adevărat liberă de prejudecăți: În primul rând, ceea ce raportează această cunoaștere este perfect logic; în al doilea rând pot să înțeleg că lucrurile au devenit așa cum le văd în prezent, dacă admit că cele comunicate de cercetarea suprasensibilă sunt corecte. Prin „logic” nu înțelegem, bineînțeles, în acest context, că în cadrul unei expuneri oarecare a cercetării suprasensibile nu ar putea fi incluse erori în privința logicii. Şi aici trebuie vorbit despre „logic” în același fel în care se vorbește în viața obișnuită a lumii fizice. Așa cum în aceasta este valabilă cerința pentru o expunere logică cu toate că cei care prezintă un domeniu faptic pot comite erori logice, la fel se întâmplă și în cercetarea suprasensibilă. Se poate chiar întâmpla ca un cercetător apt a percepe în domenile suprasensibile să facă erori în expunerea logică și atunci cineva poate corecta un astfel de conferențiar, chiar dacă el nu percepe în plan suprasensibil, dar are facultatea unei gândiri sănătoase. Dar în esență nu poate fi obiectat împotriva logicii folosite în cercetarea suprasensibilă. Şi nu este nevoie să mai subliniem că împotriva faptelor înseși nu se poate aduce nici o obiecție din motive exclusiv logice. Așa cum în domeniul lumii fizice nu se poate dovedi niciodată în mod logic dacă există sau nu o balenă, ci numai cu simțul vederii, tot astfel și faptele suprasensibile pot fi recunoscute numai prin percepție spirituală. Dar nu poate fi subliniat îndeajuns că pentru cel ce cercetează domenii suprasensibile este o necesitate, înainte ca el să vrea să se apropie prin percepție proprie de lumile spirituale, să-și facă o părere cu ajutorul logicii și prin aceea că el recunoaște cum lumea manifestată, sensibilă apare ca fiind inteligibilă, când plecăm de la premisa corectitudinii comunicărilor științei oculte. Dacă se minimalizează calea pregătitoare descrisă, orice trăire în lumea suprasensibilă rămâne o tatonare nesigură, ba chiar periculoasă. Din acest considerent, în scrierea de față vor fi comunicate mai întâi faptele suprasensibile ale evoluției Pământului, înainte de a vorbi despre calea cunoașterii suprasensibile. Trebuie acordată toată atenția faptului că un om care își deschide accesul prin pură gândire la ceea ce cunoașterea suprasensibilă are de spus nu se află în nici un fel în situația celui care ascultă o poveste despre un fenomen fizic pe care el nu-l poate vedea. Căci gândirea pură este ea însăși o activitate suprasensibilă. Ca fapt sensibil, ea nu poate conduce prin ea însăși la fenomene suprasensibile. Când însă această gândire este aplicată fenomenelor suprasensibile redate prin concepția suprasensibilă, atunci ea se dezvoltă prin ea însăși în lumea suprasensibilă. Şi una din cele mai bune căi de a ajunge la percepție proprie în plan suprasensibil este chiar aceea de a te dezvolta în lumea superioară, prin aplicarea gândirii la cele comunicate de cunoașterea suprasensibilă. O astfel de pătrundere este legată de cea mai mare claritate. Din această cauză o anumită orientare în cercetare aparținând științei spiritului consideră această gândire ca fiind cea mai solidă primă treaptă dintre toate instruirile de știință a spiritului. – Trebuie să fie bine înțeles faptul că în această scriere nu vor fi făcute referințe la toate detaliile evoluției Terrei, care sunt percepute în spirit pentru a arăta punct cu punct cum sunt ele confirmate în manifestări. Nu aceasta a fost intenția noastră când am spus că ascunsul poate fi verificat pretutindeni în efectele sale manifestate. Există părerea că pentru om poate deveni inteligibil și luminos pas cu pas tot ce-i iese în întâmpinare când își plasează fenomenele revelate în lumina pe care i-o mijlocește știința ocultă. Numai în anumite locuri vom face, în expunerile următoare, pentru ilustrare, referiri la confirmări ale ascunsului prin ceea ce este revelat, pentru a arăta cum putem s-o facem, în urmărirea practică a vieții, pretutindeni.

*b>

În sensul cercetării de știință a spiritului de care am vorbit mai sus, prin urmărirea retrospectivă a evoluției Pământului se ajunge la o stare spirituală a planetei noastre. Dacă însă se continuă această cale, se află că acel spiritual fusese mai înainte într-un fel de încorporare fizică. Se ajunge, așadar, la o stare planetară fizică trecută, care mai târziu s-a spiritualizat și apoi, printr-o nouă materializare, s-a transformat în Pământul nostru. Pământul nostru se prezintă, așadar, ca o reîncorporare a unei planete străvechi. Dar știința spiritului poate merge și mai departe în trecut. Şi ea găsește atunci întregul proces repetat încă de două ori. Așadar, Pământul nostru a parcurs trei stări planetare premergătoare, separate între ele prin stări intermediare spiritualizate. Însă, când urmărim în mod retrospectiv încorporările, de fiecare dată constatăm că aspectul fizic este din ce în ce mai rafinat. Pentru expunerea care va urma, foarte la îndemână se află următoarea obiecție: Cum poate o forță de raționare sănătoasă să accepte stări ale Universului aflate într-un trecut atât de îndepărtat? În fața acestei obiecții trebuie spus că pentru cel care poate privi cu deplină înțelegere la spiritualul actualmente ascuns în ceea ce este manifestat în planul sensibil nici pătrunderea în stări evolutive anterioare, oricât ar fi ele de îndepărtate, nu poate reprezenta ceva imposibil. Numai pentru cei care nu recunosc acest spiritual ascuns discuția despre evoluție la care ne referim își pierde orice sens. Pentru cei care-l recunosc, în aspectul stării actuale este dat și ceea ce a fost anterior, după cum în aspectul omului de cincizeci de ani este inclus și acela al copilului de un an. Da, se poate spune, dar alături de oamenii de cincizeci de ani există și copii de un an precum și toate stadiile de tranziție. Acest lucru este adevărat, dar tot atât de adevărată este și evoluția spiritualului la care ne referim aici. Cine ajunge în acest domeniu la o judecată corespunzătoare, acela recunoaște și faptul că în observarea stadiului actual, care include și spiritualul pe lângă treptele existenței care s-au succedat până la perfecțiunea stadiului evolutiv al prezentului, s-au păstrat și stările evolutive ale trecutului, așa cum lângă oamenii de cincizeci de ani sunt prezenți și copiii de un an. În cadrul desfășurării evenimentelor prezentului se poate vedea desfășurarea primordială, dacă se vor separa diferitele stadii evolutive succesive.

Omul apare în forma în care se dezvoltă în prezent abia în cea de a patra încarnare planetară descrisă, pe Pământul propriu-zis. Esențialul este că omul este alcătuit din patru mădulare: corp fizic, corp al vieții, corp astral și eu. Totuși, această formă nu ar fi putut apărea dacă nu ar fi fost pregătită prin evenimentele evoluției anterioare. Această pregătire s-a făcut prin aceea că în cadrul încorporării anterioare s-au dezvoltat ființe care aveau trei din cele patru mădulare umane: corp fizic, corp eteric, corp astral. Aceste ființe, care într-o anumită privință pot fi numite strămoși ai omului, nu aveau încă un eu, dar celelalte trei mădulare și legăturile dintre ele s-au dezvoltat atât de mult, încât s-au maturizat pentru a prelua mai târziu eul. În felul acesta strămoșul omului a atins, în încarnarea planetară anterioară, o anumită maturitate a celor trei mădulare ale sale. Această stare a trecut într-un stadiu spiritual. Din starea spiritualizată s-a format apoi o nouă stare planetară fizică, cea a Pământului. În aceasta erau cuprinși, ca niște germeni, strămoșii maturizați ai omului. Prin faptul că întreaga planetă a trecut printr-o spiritualizare și a apărut într-o formă nouă, ea a oferit germenilor pe care-i conținea, având corpul fizic, corpul eteric și corpul astral, nu numai ocazia de a se dezvolta până la nivelul atins anterior ci și o altă posibilitate, aceea ca, după ce au atins acel nivel, să ajungă și mai sus, prin preluarea eului. Dezvoltarea Pământului se realizează în două etape. Într-o primă perioadă Pământul însuși apare ca reîncarnare a stadiului planetar anterior. Această stare se datorează spiritualizării interpuse, o stare superioară celei a încarnării anterioare. Pământul conține în sine germenii strămoșilor omului din planeta anterioară. Aceștia se dezvoltă mai întâi până la nivelul pe care-l avuseseră deja. Când au atins acel nivel, prima perioadă se încheie. Însă datorită treptei proprii superioare de evoluție, Pământul poate aduce acum germenii la un nou stadiu, îi face apți pentru primirea eului. A doua etapă a evoluției Pământului este aceea a desfășurării eului în corpul fizic, în corpul eteric și în corpul astral.

Așa cum în acest fel omul este adus, prin evoluția Pământului, cu o treaptă mai sus, tot astfel s-a întâmplat și în încarnările planetare anterioare. Căci încă în prima dintre aceste încarnări a fost prezent ceva din om. Acest lucru aruncă o lumină asupra entității umane actuale, când se urmărește retrospectiv evoluția acesteia până în trecutul primei încarnări. În cercetarea suprasensibilă, această primă încarnare planetară poate fi numită Saturn; a doua Soare; a treia Lună; a patra este Pământul. Rețineți că aceste denumiri nu trebuie să fie asociate în nici un fel cu numele folosite pentru elementele sistemului solar actual. Saturn, Soare și Lună denumesc formele trecute de dezvoltare parcurse de Pământ. Despre legătura acestor lumi ale trecutului cu corpurile cerești care alcătuiesc sistemul solar actual vom vorbi în expunerile următoare. Tot atunci se va vedea și de ce au fost alese aceste nume. [ Obs.1 ]

Când se descriu condițiile din timpul celor patru reîncarnări planetare, aceasta nu se poate face decât în mod schematic. Căci procesele, entitățile și destinele lor sunt la fel de variate pe Saturn, Soare și Lună ca pe Pământ. Din această cauză, în descrieri nu pot fi redate, cu privire la aceste condiții, decât caracteristici izolate, ceea ce are ca scop ilustrarea felului în care stările Pământului s-au format din cele anterioare. Trebuie să ținem seama și că aceste stări devin cu atât mai diferite de cele actuale cu cât ne îndepărtăm mai mult în trecut. Totuși ele pot fi descrise numai pentru că se folosesc reprezentările preluate de la condițiile actuale ale Pământului. Astfel, când vorbim, de exemplu, despre lumină sau căldură sau despre alte lucruri asemănătoare pentru aceste stări timpurii nu trebuie ignorat că prin acestea nu sunt înțelese exact aceleași lucruri pe care le denumim azi cu termenii lumină și căldură. Cu toate acestea un asemenea mod de desemnare este corect deoarece pentru cel ce observă suprasensibilul pe primele trepte ale evoluției apare ceva din care a ieșit în prezent lumina și căldura. Cel care urmărește descrierile făcute astfel va putea prelua corect din contextul în care sunt plasate aceste lucruri ce reprezentări trebuie obținute pentru a avea imagini și analogii caracteristice ale faptelor care s-au desfășurat într-un trecut îndepărtat.

Această descriere este foarte importantă pentru a cunoaște acele stări planetare care au premers încorporării Luna. În timpul acesteia au predominat condiții care prezintă o anumită asemănare cu cea terestră. Cine vrea să facă o descriere a acestor condiții găsește anumite puncte de sprijin în asemănările cu prezentul, pentru a exprima percepțiile din suprasensibil în reprezentări clare. Altfel stau lucrurile când sunt descrise evoluțiile etapelor Saturn și Soare. Ceea ce se prezintă observației suprasensibile în acest caz este în cel mai înalt grad diferit de obiectele și entitățile care aparțin în prezent ambianței omului. Aceste deosebiri fac ca aducerea acestor fapte ale timpului străvechi în conștiența suprasensibilă să fie deosebit de greu de realizat. Întrucât însă entitatea umană actuală nu poate fi înțeleasă dacă nu se merge retrospectiv până la starea Saturn, descrierea trebuie totuși făcută. Desigur, o astfel de descriere nu va putea fi greșit înțeleasă de acela care are în atenția sa faptul că există o astfel de dificultate, ceea ce face ca unele din lucrurile spuse să fie în mod necesar mai mult un fel de aluzie și o trimitere la faptele corespunzătoare decât o descriere precisă.

S-ar putea totuși găsi o contradicție între cele spuse aici și în continuare și ceea ce am spus cu privire la existența stărilor anterioare în prezent. S-ar putea emite părerea că nicăieri nu ar putea fi găsit alături de starea Pământului actual o stare anterioară Saturn, Soare și Lună sau chiar o formă umană, așa cum a fost prezentă în cadrul acestor stări trecute. Desigur, alături de oamenii actuali nu aleargă oameni Saturn, Soare sau Lună așa cum în jurul oamenilor de cincizeci de ani aleargă copii de trei ani. Dar în componența oamenilor Terrei stările omenești anterioare sunt perceptibile în suprasensibil. Pentru a recunoaște acest lucru este suficient să-ți fi însușit aptitudinea de a extinde capacitatea de a deosebi la scara condițiilor vieții. Așa cum lângă omul de cincizeci de ani se află copii de trei ani, tot astfel sunt prezenti lângă omul viu cadavrul, omul adormit și omul care visează. Şi chiar dacă aceste forme ale entității umane nu arată nemijlocit așa cum sunt ele, ca diferitele trepte ale evoluției, o concepție corespunzătoare vede totuși în aceste forme treptele amintite.

Dintre cele patru mădulare actuale ale entității umane, corpul fizic este cel mai vechi. Este și cel care în felul lui a atins cea mai mare perfecțiune. Cercetarea suprasensibilă arată că acest mădular era deja prezent în timpul evoluției saturniene. Vom arăta că forma pe care o avea acest corp fizic pe Saturn era ceva cu totul diferit de corpul fizic uman actual. Corpul fizic uman terestru poate exista în natura sa numai pentru că este legat de corpul eteric, de corpul astral și de eu, așa cum am spus în primele părți ale acestei scrieri. Un asemenea ansamblu încă nu exista pe Saturn. Atunci corpul fizic parcurgea prima sa treaptă de evoluție fără a-i fi încorporate un corp eteric, un corp astral sau un eu. În cursul evoluției Saturn el s-a maturizat în vederea primirii unui corp eteric sau al vieții. Pentru aceasta Saturn a trebuit mai întâi să se spiritualizeze și să se reîncarneze ca Soare. În timpul acestei încarnări s-a desfășurat din nou, ca dintr-un germene rămas, ceea ce devenise pe Saturn corpul fizic; și abia aici el s-a putut pătrunde de un corp eteric. Prin integrarea unui corp eteric, corpul fizic și-a schimbat natura; el a fost ridicat la o a doua treaptă de perfecțiune. Ceva asemănător s-a întâmplat în timpul evoluției în stadiul Lună. Precursorul omului, așa cum a evoluat de la Soare la Lună, și-a încorporat în acest stadiu un corp astral. Prin aceasta corpul eteric a fost și el modificat; el se afla acum pe a doua treaptă de perfecționare. Pe Pământ precursorului uman, alcătuit din corp fizic, corp eteric și corp astral, i-a fost încorporat eul. Prin aceasta, corpul fizic a atins cel de al patrulea grad de perfecțiune, corpul eteric cel de al treilea, corpul astral cel de al doilea; eul se află abia pe prima sa treaptă de existență.

Dacă te dăruiești într-un mod obiectiv, lipsit de prejudecăți observării omului, nu vor rezulta dificultăți în a-ți reprezenta corect aceste grade diferite de perfecționare ale fiecărui mădular luat în parte. Este suficient să compari în această privință corpul fizic cu corpul astral. Cu siguranță corpul astral se află, ca element sufletesc, pe o treaptă de evoluție superioară dezvoltării corpului fizic. Când, în viitor, primul se va fi perfecționat, va însemna pentru totalitatea omului mult mai mult decât corpul fizic actual. Totuși, în felul său, acesta a atins un anumit grad de superioritate. Meditați asupra structurii inimii realizată în sensul celei mai mari înțelepciuni, la structura-minune a creierului etc., ba chiar și a unui fragment osos, de exemplu capătul superior al femurului. În acest capăt de os se găsește o construcție în rețea sau un schelet articulat legic din trabecule osoase fine. Totul este asamblat în așa fel încât, cu folosirea unui minimum de material, să se obțină efectul cel mai favorabil asupra suprafețelor articulației, de exemplu repartiția cea mai judicioasă a frecării și prin aceasta un mod de mobilitate corect. În felul acesta, în diferite părți ale corpului uman se găsesc cele mai chibzuite amenajări. Iar cine ia în considerare și armonia existentă în coacționarea părților la realizarea întregului, va înțelege cu siguranță că este corect să se vorbească despre perfecționarea acestui mădular al entității umane. Pe lângă aceasta, nu se ia în considerare faptul că în anumite părți pot apărea manifestări necorespunzătoare sau chiar anomalii în structuri și amenajări. Se va putea spune chiar și că astfel de anomalii sunt într-o anumită privință numai partea de umbră necesară a luminii plină de înțelepciune care este revărsată asupra întregului organism fizic. Iar acum să comparăm cu acesta corpul astral ca purtător al plăcerii și suferinței, al dorințelor și pasiunilor. Câtă nesiguranță domnește în el cu privire la plăcerea și suferința care sunt contrarii scopurilor superioare ale omului; câte dorințe și pasiuni adeseori fără sens nu se desfășoară aici. Corpul astral este, de fapt, pe cale de a obține armonia și fermitatea interioare care se întâlnesc deja în corpul fizic. Tot astfel s-ar putea arăta cum corpul eteric se arată mai perfect decât corpul astral, dar mai imperfect decât cel fizic. Şi, nu mai puțin, se va prezenta unei contemplări corespunzătoare faptul că nucleul propriu al entității umane, eul, se află în prezent abia la începutul evoluției. În ce măsură și-a realizat eul sarcina sa de a transforma celelalte mădulare ale entității umane pentru ca acestea să fie o revelație a propriei sale naturi? Ceea ce rezultă în felul acesta chiar și pentru o observare exterioară va fi întărit pentru cunoscătorul științei oculte și prin altceva. S-ar putea invoca posibilitatea îmbolnăvirilor corpului fizic. Ştiința spiritului este în măsură să arate că o mare parte din îmbolnăviri provin din faptul că inversiunile, rătăcirile din corpul astral se transmit corpului eteric și pe calea ocolită a acestuia ele distrug armonia, în sine perfectă, a corpului fizic. Legătura mai adâncă la care, în acest loc, putem face numai o referire și motivul adevărat al multor procese patologice se sustrag observării științifice care vrea să se limiteze numai la faptele sensibile fizice. În cele mai multe cazuri lucrurile se vădesc a fi de așa natură încât o vătămare a corpului astral nu atrage după sine fenomene patologice ale corpului fizic în aceeași viață în care s-a produs dauna, ci abia într-o viață ulterioară. Din această cauză, legile luate aici în considerare au importanță numai pentru cel care poate admite o repetare a vieții umane. Dar chiar dacă nu vrei să știi despre astfel de lucruri cu pătrunderi mai adânci în problemă, reiese totuși din observarea obișnuită a vieții că omul se dedă prea multor savurări și pofte care subminează armonia corpului fizic. Iar dorința, pofta, pasiunea ete. nu-și au sediul în corpul fizic, ci în cel astral. Acesta din urmă este, în multe privințe, încă atât de imperfect încât poate distruge armonia corpului fizic. – Să atragem și aici atenția că aceste expuneri nu au ca scop să dovedească cele afirmate de știința spiritului despre dezvoltarea celor patru mădulare ale entității umane. Dovezile se preiau din cercetarea spirituală care ne arată cum corpul fizic are în urma sa trecerea prin patru etape de transformări, spre grade superioare de perfecțiune, iar celelalte mădulare au, în felul arătat mai înainte, mai puține. Aici am vrut să facem numai o aluzie la faptul că aceste comunicări ale cercetării spirituale se referă la realități care se arată în efectele lor asupra gradelor de perfecțiune ale corpului fizic, ale corpului eteric etc., ce pot fi observate și în exterior.

* * *

Dacă vrem să ne facem o reprezentare ca imagine apropiată de realitate a condițiilor din etapa evoluției saturniene, trebuie luat în considerare faptul că în acea perioadă – în esență – nu exista încă nimic din lucrurile și creaturile care aparțin în prezent Pământului și care sunt repartizate regnurilor mineral, vegetal și animal. Ființele acestor trei regnuri s-au format abia în perioade mai târzii ale evoluției. Dintre ființele perceptibile fizic astăzi, numai omul era prezent pe atunci și din el numai corpul fizic, în felul descris de noi. Nici în prezent Pământului nu îi aparțin numai ființele regnurilor mineral, vegetal, animal și uman, ci și alte ființe care nu se manifestă într-o corporalitate fizică. Asemenea entități erau prezente și în evoluția Saturn. Iar activitatea lor pe scena Saturn a avut ca urmare evoluția ulterioară a omului.

Îndreptați-vă acum organele spirituale de percepție nu asupra începutului și sfârșitului, ci asupra perioadei mijlocii de evoluție a acestei încarnări Saturn: vi se va arăta o stare care în principal era alcătuită numai din căldură. Nimic gazos, nimic fluid sau chiar componente solide nu pot fi găsite. Toate aceste stări apar abia în încorporările ulterioare. Să admitem că o ființă umană având organele de simț actuale s-ar apropia ca observator de această stare Saturn. Nimic din toate impresiile senzoriale pe care le poate avea nu l-ar întâmpina aici în afara senzației de căldură. Să presupunem că o astfel de ființă s-ar apropia de acest Saturn. Ar percepe, atunci când ar ajunge în partea de spațiu pe care-l ocupă, că acesta are o altă stare calorică decât ambianța lui spațială. Dar ar vedea că această porțiune de spațiu cald nu este uniformă, ci alternează în modul cel mai variat părți mai calde și părți mai reci. Pe anumite linii ar fi percepută o căldură radiantă. Nu numai că astfel de linii ar fi pur și simplu extinse într-o direcție, dar prin diferențele de temperatură iau naștere anumite forme neregulate. Ar avea în fața sa niște ființe cosmice în stări schimbătoare, alcătuite numai din căldură.

Pentru omul actual trebuie să existe dificultăți în reprezentarea a ceva alcătuit numai din căldură, întrucât el nu este obișnuit să considere căldura ca fiind ceva în sine, ci s-o perceapă numai ca pe o calitate legată de corpuri gazoase, fluide sau solide; căldura desemnează însă numai o stare în care se află una dintre aceste trei forme corporale. Când cele mai mici părți ale unui gaz sunt în mișcare, aceasta este percepută drept căldură. Unde nu există gaz, nu poate exista o astfel de mișcare, așadar nici căldură. Pentru cercetătorul de știință a spiritului problema se pune în alt fel. Pentru el căldura este ceva despre care vorbește în același sens în care vorbește despre gaz, fluid sau despre corpul solid. Pentru el căldura este o substanță mai fină decât un gaz. Iar acesta nu este altceva decât căldura densificată în sensul în care fluidul este abur densificat sau solidul un lichid densificat. În felul acesta omul care a aderat la știința spiritului vorbește despre corpuri de căldură sau corpuri calorice la fel cum vorbește de corpuri gazoase și corpuri în formă de abur. Este însă necesar să se admită că există percepție sufletească, când se dorește urmărirea în acest domeniu a cercetătorului spiritului. În lumea dată simțurilor fizice, căldura este reprezentată exclusiv ca stare a solidului, lichidului sau gazosului; dar această stare este, în fapt, numai partea exterioară a căldurii sau și efectul ei. Fizicienii nu vorbesc decât despre acest efect al căldurii, nu despre natura interioară a acesteia. Să încercăm să facem abstracție de orice efect al căldurii pe care-l primim prin corpuri exterioare și să ne actualizăm trăirea interioară pe care o avem când auzim cuvintele: „Mă simt cald”, „Mă simt rece”. Doar această trăire interioară poate furniza o reprezentare a ceea ce era Saturn în perioada evolutivă descrisă mai sus. Am fi putut parcurge întreaga porțiune de spațiu ocupat de acesta dar nu am fi găsit nici un gaz care să fi exercitat vreo presiune, nici un fel de corpuri solide sau lichide de la care să fi putut primi o impresie luminoasă oarecare. Dar în orice punct al spațiului ar fi simțit interior (fără nici o impresie din afară): Aici este un anumit grad de căldură.

Într-un corp ceresc având o astfel de caracteristică nu există condiții pentru ființele animale, vegetale și minerale ale perioadei actuale. (Din această cauză este necesar să observăm că cele spuse mai sus nu ar putea, de fapt, să aibă loc niciodată. Un om actual nu se poate constitui în observator al vechiului Saturn. Discuția ar trebui folosită numai pentru clarificare.) Entitățile pe care le conștientizează cunoașterea suprasensibilă la contemplarea lui Saturn se aflau pe o cu totul altă treaptă de evoluție decât ființele actuale ale Pământului, perceptibile în plan sensibil. Cunoașterii suprasensibile i se înfățișează mai întâi ființe care nu aveau un corp fizic așa cum îl are omul actual. Trebuie să ne ferim să ne gândim la corporalitatea fizică actuală a omului, când este vorba de „corp fizic”. Trebuie făcută o deosebire între corpul fizic și corpul mineral. Un corp fizic este cel care este stăpânit de legile fizice care sunt observate în regnul mineral. Corpul uman al prezentului nu este stăpânit numai de astfel de legi fizice, ci în afară de aceasta este impregnat și cu substanțe minerale. Despre un astfel de corp fizic-mineral încă nu poate fi vorba pe Saturn. Aici există numai o corporalitate fizică, guvernată de legi fizice; dar aceste legi se exteriorizează numai prin căldură. Așadar, corpul fizic este un corp caloric fin, eteric. Întregul Saturn este alcătuit numai din astfel de corpuri calorice. Ele reprezintă prima structură a corpului uman fizic-mineral actual. Acesta s-a format din primul deoarece acestuia i-au fost înglobate substanțele gazoase, lichide și solide formate abia mai târziu. Printre ființele care se așază în fața conștienței suprasensibile în momentul în care aceasta focalizează starea Saturn și despre care se poate vorbi ca despre locuitori ai lui Saturn, în afara omului, sunt, de exemplu, cele care nici nu aveau nevoie de un corp fizic. Mădularul cel mai de jos al entității lor era un corp eteric. În schimb, ele aveau un mădular în plus față de mădularele ființiale umane. Omul are ca mădular superior omul-spirit. Aceste ființe au un mădular ce se situează și mai sus. Iar între corpul eteric și omul-spirit ele au toate mădularele care se găsesc la om: corp astral, eu, sine spirituală și Spiritul vieții. Asa cum Pământul nostru este înconjurat de o atmosferă, așa era și Saturn; numai că în cazul acestuia era o „atmosferă” de natură spirituală*. Ea era alcătuită din entitățile de care am vorbit mai sus și din alte entități. Exista o interacțiune continuă între corpurile calorice ale lui Saturn și ființele descrise. Acestea afundau mădularele lor ființiale în corpurile calorice ale lui Saturn. Şi deși în aceste corpuri calorice nu exista viață, se exprima în ele viața celor ce trăiau în ambianța lor. Ar putea fi comparate cu niște oglinzi; numai că din ele nu se oglindeau imaginile ființelor vii numite, ci stările lor vitale. Pe Saturn nu s-ar fi putut descoperi nimic, totuși el acționa în mod vitalizator asupra ambianței sale din spațiul ceresc, întrucât retrimitea în aceasta ca un ecou viața care îi era transmisă. Întregul Saturn apărea ca o oglindă a vieții cerești. Entități foarte înalte, a căror viață Saturn o reiradia, pot fi numite Spirite ale înțelepciunii (în știința spiritului creștin ele poartă numele Kiriotetes, adică Dominări). Activitatea lor pe Saturn nu începe cu epoca mediană a evoluției acestuia. Într-un anumit sens, acum ea este deja încheiată. Înainte de a ajunge conștiente de oglindirea propriei lor vieți în corpurile calorice ale lui Saturn, ele au trebuit să aducă aceste corpuri calorice la starea de a putea realiza reflectarea. Din această cauză, activitatea lor a demarat curând după începutul evoluției saturniene. Când s-a întâmplat aceasta, corporalitatea lui Saturn era încă o materialitate neorganizată care nu ar fi putut reflecta nimic. În timp ce contempli această materialitate neorganizată, te-ai transpus prin observarea spirituală la începutul evoluției saturniene. Ceea ce se poate observa nu are încă nimic din caracterul caloric de mai târziu. Putem vorbi numai despre o calitate care poate fi comparată cu voința umană. Nu este nimic altceva decât voință. Avem, așadar, de-a face cu o stare exclusiv sufletească. Dacă urmărim de unde provine această voință, o vedem cum se naște din efluviile unor entități înalte, care au evoluat în trepte ce pot fi numai bănuite, până la o astfel de înălțime, încât atunci când a început evoluția lui Saturn ele puteau să reverse din propria lor ființă voința. De această voință se leagă activitatea Spiritelor înțelepciunii descrise mai înainte. Prin aceasta, voința, lipsită mai înainte de orice calitate, capătă proprietatea de a reflecta în spațiul ceresc viața. Ființele care își simt fericirea de a revărsa voința la începutul evoluției lui Saturn le putem numi Spirite ale voinței (în știința esoterică creștină ele sunt numite Tronuri).

* Un mod de vorbire foarte precis ar trebui, pentru a exprima exact trăirea interioară existentă în cercetarea spirituală, să spună, în loc de: „Saturn era înconjurat de o atmosferă”, „În timp ce cunoașterea spirituală devine conștientă de Saturn, în fața ei se înfățișează și o atmosferă a lui Saturn” sau „se prezintă alte ființe cu diferite caracteristici”. Transpunerea în expresia: „aici există cutare sau cutare lucru” trebuie să fie permisă, deoarece aceeași transpunere se găsește și în modelarea exprimării verbale pentru adevărata trăire sufletească în percepțiile sensibile, dar va trebui să reținem acest lucru în legătură cu descrierea ce urmează. Acest lucru este aflat și din contextul expunerii.

După ce, prin coacționarea voinței și a vieții, a fost atinsă o anumită treaptă de evoluție a lui Saturn, începe acțiunea altor ființe care se găsesc și ele de asemenea în ambianța lui Saturn. Ele pot fi numite Spirite ale mișcării (denumirile creștine sunt: Dynamis, Virtuți). Ele nu au nici corp fizic nici corp al vieții sau eteric. Mădularul lor inferior este corpul astral. După ce corpurile saturniene au căpătat facultatea de a oglindi viața, această viață reflectată se poate pătrunde cu proprietățile care își au sediul în corpurile astrale ale Spiritelor mișcării. Consecința acestui fapt este că se creează percepția că exteriorizări de senzații, sentimente și alte forțe sufletești asemănătoare ar fi lansate de pe Saturn în spațiul ceresc. Întregul Saturn apare ca o ființă însuflețită care manifestă simpatii și antipatii. Dar aceste exteriorizări de sentimente nu sunt nicidecum ale lui, ci ale acțiunilor sufletești ale Spiritelor mișcării. După ce și această stare a durat un anumit timp începe activitatea altor ființe care sunt numite Spirite ale formei. Şi mădularul inferior al acestora este tot un corp astral, care însă se află la alt nivel de evoluție decât acela al Spiritelor mișcării. În timp ce acesta nu comunică vieții reflectate decât exteriorizarea unor senzații, corpul astral al Spiritelor formei (în terminologia creștină: Exusiai, Puteri) acționează astfel încât exteriorizarea senzațiilor este aruncată înapoi în spațiul cosmic ca și cum ar proveni de la ființe individuale. S-ar putea spune că Spiritele mișcării fac ca Saturn să apară ca o ființă însuflețită. Spiritele formei prezintă această viață ca fiind compusă din ființe vii individualizate, astfel încât Saturn apare acum ca un ansamblu de astfel de ființe. Pentru a ne forma o imagine, să ne închipuim o dudă sau o mură care este alcătuită din bobițe izolate. Pentru cel care cercetează în suprasensibil, așa este asamblat Saturn în epoca de evoluție descrisă, din ființe Saturn izolate care nu au viață proprie și nici suflet propriu, ci care reflectă viața și sufletul locuitorilor lor. În această stare saturniană intervin acum ființe care au ca mădular inferior corpul astral, pe care l-au ridicat însă la un astfel de grad de evoluție încât acționează ca un eu uman actual. Prin aceste ființe eul privește din ambianța lui Saturn în jos spre acesta. Şi el își comunică natura sa ființelor individualizate ale lui Saturn. În felul acesta ceva din Saturn este trimis în spațiul cosmic, care apare ca acțiunea personalității umane în biosfera actuală. Ființele care produc acest efect, să le numim Spirite ale personalității (termenul creștin este Archai, Începătorii). Ele conferă particulelor corporale saturniene înfățișarea caracterului de personalitate. Totuși, pe Saturn nu este prezentă personalitatea, ci numai un fel de imagine în oglindă a personalității, coaja personalității. Adevărata personalitate o au Spiritele personalității din ambianța lui Saturn. Prin faptul că Spiritele personalității fac să se reflecte ființa lor de către corpurile saturniene, li se comunică acestora acea materialitate fină care a fost descrisă mai înainte drept căldură. În întregul Saturn nu există nici o interioritate, dar Spiritele personalității recunosc imaginea interiorității proprii, în timp ce aceasta afluează sub formă de căldură dinspre Saturn.

Când toate acestea se realizează, Spiritele personalității se află pe treapta pe care se găsește omul în prezent. Ele parcurg stadiul uman. Dacă vrem să înțelegem acest fapt fără nici un fel de prejudecăți, trebuie să ne imaginăm că o ființă poate fi „om” nu numai în forma pe care o are omul în prezent. Spiritele personalității sunt „oameni” pe Saturn. Ele au ca mădular inferior nu corpul fizic, ci pe cel astral, împreună cu eul. Din această cauză, ele nu pot exprima trăirile acestui corp astral într-un corp fizic și într-unul eteric, ca omul actual, dar ele nu numai că au un eu, ci și știu despre acesta, întrucât căldura lui Saturn le aduce în conștiență acest eu prin reflectare. Ele sunt „oameni” în alte condiții decât cele oferite de Pământ.

În continuare, în evoluția lui Saturn urmează evenimente de altă natură decât cele de până acum. Până acum totul era reflectare a unei vieți și simțiri exterioare; de aici încolo începe un fel de viață interioară. În lumea saturniană începe o viață de lumină care țâșnește ca o flacără ici și colo, pentru a se stinge din nou. Apare o licărire tremurătoare în unele locuri, în altele un fel de fulgere, ca niște tresăriri. Corpurile de căldură ale lui Saturn încep să licărească, să strălucească, chiar să radieze. Prin faptul că s-a atins această treaptă a evoluției, apare din nou posibilitatea desfășurării unei activități pentru anumite ființe. Acestea sunt cele pe care le putem desemna cu numele de Spirite ale focului (termenul creștin: Arhangeloi, Arhangheli). Aceste entități au, de fapt, un corp astral, dar pe treapta evolutivă descrisă a existenței lor nu-i pot da nici un impuls acestuia; ele nu ar putea stârni nici un sentiment, nici o simțire, dacă n-ar putea acționa asupra corpurilor de căldură ajunse la treapta descrisă a lui Saturn. Această acțiune le dă posibilitatea să-și recunoască prin acțiunea exercitată propria lor existență. Ele nu pot să-și spună: „Eu sunt aici”, ci eventual: „Ambianța mea îmi conferă existența”. Ele percep, iar aceste percepții constau din efectele luminoase descrise pe Saturn. Într-un anumit sens, ele sunt eul lor. Acestea le conferă un anumit fel de conștiență. O putem numi conștiență de imagini. Ne-o putem reprezenta dacă o legăm de conștiența de vis umană; numai că trebuie s-o gândim ca având un grad la vivacitate mult mai mare decât în cazul visului uman și că nu avem de-a face cu imagini de vis fără ființă, care vin și trec, ci cu imagini care au o relație adevărată cu fenomenele luminoase de pe Saturn. În acest schimb dintre Spiritele de foc și corpurile de căldură saturniene se încorporează evoluției germenii organelor de simț umane produși prin schimbul amintit. Organele prin care omul percepe astăzi lumea fizică se aprind în primele lor forme eterice. Fantome ale oamenilor care încă nu prezintă nimic altceva decât imaginile primordiale luminoase ale organelor de simț devin recognoscibile pe Saturn pentru percepția clarvăzătoare. Așadar, aceste organe de simț sunt rodul activității Spiritelor de foc; dar la geneza lor nu sunt implicate numai aceste spirite. În același timp cu Spiritele focului apar și alte ființe pe scena lui Saturn, ființe care au ajuns atât de departe în evoluția lor încât se pot folosi de acei germeni senzoriali pentru a privi procesele cosmice din viața lui Saturn. Sunt ființe ce pot fi socotite Spirite ale iubirii (în creștinismul esoteric, Serafimi). Dacă ele nu ar exista aici, Spiritele de foc nu ar putea avea starea de conștiență descrisă mai sus. Ele privesc la procesele de pe Saturn cu o conștiență care le face apte să transmită aceste imagini Spiritelor focului. Ele însele renunță la toate avantajele pe care le-ar putea avea prin contemplarea proceselor de pe Saturn, la orice savurare, la orice bucurie; ele dăruiesc toate aceste lucruri pentru ca Spiritele focului să le poată avea.

Acestor evenimente le urmează o nouă perioadă a existenței saturniene. Fenomenelor luminoase li se adaugă altele, noi. Multora, când li se povestește ceea ce se oferă aici cunoașterii suprasensibile, li se pare că este o extravaganță. În interior, Saturn este ca un fel de întrețesere de senzații gustative care se intersectează unele cu altele. În cele mai diferite părți, se observă dulcele, amarul, acrul etc., iar spre exterior, pătrunzând în spațiul ceresc, toate acestea sunt percepute ca sunet, ca un fel de muzică. În cadrul acestor procese, anumite entități găsesc din nou posibilitatea de a desfășura o activitate pe Saturn. Să le numim Fiii amurgului sau ai vieții (în esoterismul creștin, Angeloi, Îngeri). Ele intră în interacțiune cu forțele gustative care tălăzuiesc, crescând și scăzând alternativ în interiorul lui Saturn. Prin aceasta, corpul lor eteric sau corpul vieții intră într-o activitate de așa natură încât am putea-o desemna ca pe un fel de metabolism. Ele aduc viață în interiorul lui Saturn. Datorită acestui fapt, pe Saturn au loc procese de asimilație și de excreție. Nu aceste entități produc nemijlocit aceste procese, ci prin felul cum ele acționează apar în mod mijlocit asemenea procese. Această viață interioară face posibil ca și alte ființe să pătrundă în corpul ceresc; ele pot fi desemnate drept Spirite ale armoniei (în esoterismul creștin, Heruvimi). Acestea mijlocesc „Fiilor vieții” un fel de conștiență mărginită, înnăbușită. Ea este mai confuză decât conștiența de vis a omului actual. Este de aceeași natură cu cea pe care o are omul în somnul lipsit de vise. Este de un nivel atât de coborât, încât „nici nu ajunge la conștient”. Totuși, este prezentă. Ea se deosebește de conștiența de zi, atât prin nivel cât și prin calitate. Această „lipsă de conștiență a conștienței de somn” o mai au în prezent numai plantele. Chiar dacă nu mijlocește percepții ale unei lumi exterioare în sensul uman, ea pune totuși ordine în fenomenele vieții și le armonizează cu procesele și fenomenele lumii exterioare. Pe treapta pe care se află Saturn în etapa de care vorbim, „Fiii vieții” nu pot percepe aceste reglementări; dar Spiritele armoniilor le percep și datorită acestui fapt ele sunt adevărații agenți ai reglărilor. Toată această viată se desfășoară în fantomele-oameni descrise. Din această cauză, privirii spirituale le apar ca având viață, dar viața lor nu este totuși decât aparentă. Este viața „Fiilor vieții”, care se folosește într-o oarecare măsură de fantomele umane pentru a se desfășura.

Să focalizăm acum fantomele umane cu viața lor aparentă. În timpul perioadei saturniene descrise, ele au o formă mereu schimbătoare. Când se aseamănă cu o formă când cu alta. În cursul evoluției ulterioare, formele devin mai precise; pentru un timp ele se păstrează, capătă o durată. Aceasta vine de la faptul că acum ele sunt pătrunse de acțiunea spiritelor care trebuie luate în considerare încă de la începutul evoluției saturniene, și anume Spiritele voinței (Tronurile). Consecința acestui fapt este că fantoma umană apare ca având cea mai simplă formă de conștiență. Trebuie să ne reprezentăm această formă de conștiență încă mai înnăbușită decât aceea a somnului lipsit de vise. În condițiile prezente, mineralele au această stare de conștiență. Ea pune de acord ființa interioară cu lumea exterioară fizică. Pe Saturn, Spiritele voinței sunt cele care ordonează acest acordaj. Iar omul apare prin aceasta ca o amprentă a însăși vieții saturniene. Ceea ce este viața saturniană în mare este, pe această treaptă, omul în mic. Şi cu aceasta apare primul element a ceea ce se află încă și în prezent în om abia cu natura de germene: omul-spirit (Atma). Spre interior (în planeta Saturn) această voință înăbușită a omului se face cunoscută capacității de percepție clarvăzătoare prin efecte care pot fi comparate cu „mirosurile”. Spre exterior, în spațiul ceresc este prezentă o manifestare asemănătoare aceleia a unei personalități care însă nu este condusă de un eu interior, ci este reglată din afară, ca o mașină. Cele care le reglează sunt Spiritele voinței.

Dacă trecem în revistă cele de mai sus, se poate vedea că, începând cu starea mediană a lui Saturn, care a fost descrisă, treptele sale evolutive au putut fi caracterizate prin compararea efectelor lor cu impresiile senzoriale ale prezentului. S-a putut spune: Evoluția saturniană se revelează sub formă de căldură, la aceasta se adaugă fenomene luminoase, apoi cele gustative și sonore; apoi apare ceva care, spre interiorul lui Saturn, se manifestă ca o senzație olfactivă, iar spre exterior ca un eu uman acționând în mod mecanic. Cum stau lucrurile cu revelațiile evoluției saturniene pentru timpul de dinaintea stării calorice? Acesta nu poate fi comparat cu nici o senzație senzorială exterioară. Stadiului caloric îi precede un altul, pe care omul îl trăiește, în prezent, numai în ființa sa interioară. Când se dăruiește unor reprezentări pe care și le făurește singur în suflet, fără a fi influențat de o impresie exterioară, el are în sine ceva ce nu poate fi perceput de nici un simț exterior și care nu este accesibil decât ca percepție a clarvederii. Stadiului caloric al lui Saturn îi premerg revelații care nu pot fi prezente decât pentru cel ce percepe în suprasensibil. Pot fi numite trei astfel de stări: căldură pur sufletească, imperceptibilă din exterior; lumină pur spirituală, care în exterior este întuneric; și, în sfârșit, ființialitate spirituală, care este desăvârșită în sine și nu necesită nici o ființă exterioară pentru a deveni conștientă de sine. Pura căldură interioară însoțește apariția Spiritelor mișcării; pura lumină interioară însoțește apariția Spiritelor înțelepciunii, pura ființă interioară este legată de prima revărsare a Spiritelor voinței.

O dată cu apariția căldurii saturniene, evoluția noastră iese pentru prima oară dintr-o viață interioară, dintr-o stare pur spirituală într-o existență ce se manifestă exterior. Pentru conștiența actuală va fi deosebit de greu să înțeleagă aceste lucruri, dacă mai trebuie spus că o dată cu starea calorică saturniană apare pentru prima oară și ceea ce se numește „timpul”. Stările anterioare sunt în afara timpului. Ele aparțin acelei regiuni care poate fi numită în știința spiritului „permanența”. Din această cauză, tot ceea ce este spus în această scriere despre stările din „regiunea permanenței” trebuie înțeles în sensul că expresii care se raportează la condiții temporale sunt folosite numai pentru comparație și pentru ușurarea înțelegerii. Pentru limbajul uman, ceea ce premerge într-un oarecare sens „timpului” poate fi caracterizat numai cu expresii care conțin reprezentarea timpului. Trebuie să fim totuși conștienți că, deși prima, a doua și a treia stare ale lui Saturn nu s-au desfășurat „succesiv” în sensul actual, nu se poate totuși evita de a le descrie una după alta. În ciuda „permanenței” sau a concomitenței lor, ele sunt condiționate reciproc în așa fel încât această dependență poate fi comparată cu o înșiruire temporală.

Cu această precizare privitoare la primele stări evolutive ale lui Saturn se aruncă o lumină și asupra oricăror căutări privind „originea” acestor stări. Pe cale pur rațională este, desigur, foarte posibil ca în fața oricărei obârșii să căutăm din nou o „obârșie a acestei obârșii”. Dar în domeniul faptelor acest lucru nu este posibil. Este suficient să ne actualizăm aceasta cu ajutorul unei comparații. Când, undeva pe un drum, găsești niște urme adâncite, poți întreba: De unde provin ele? Putem primi răspunsul: De la o căruță. Atunci putem întreba în continuare: De unde venea căruța, încotro se ducea? Sunt din nou posibile răspunsuri bazate pe fapte. Apoi putem întreba: Cine se afla în căruță? Ce intenții avea personalitatea care o folosea, ce a făcut ea? Se va ajunge, în sfârșit, la un punct în care interogarea prin fapte va găsi un sfârșit firesc. Cel care continuă să întrebe se abate de la intenția interogării inițiale. El pune întrebările în mod tipicar. În astfel de situații se observă cu ușurință unde condiționează faptele sfârșitul interogărilor. Cu privire la marile probleme ale lumii nu te lămurești atât de ușor în acest sens. Însă, la o examinare atentă, se va observa totuși că orice întrebare cu privire la „obârșie” trebuie să ia sfârșit la stările lui Saturn descrise mai sus. Căci se ajunge la un domeniu în care ființele și procesele nu se mai justifică prin ceea ce le-a dat naștere, ci prin ele însele.

Ca rezultat al evoluției saturniene apare faptul că germenele uman s-a format până la o anumită treaptă. El a obținut conștiența inferioară, înăbușită de care a fost vorba mai sus. Nu trebuie să ne reprezentăm că dezvoltarea acesteia se instalează abia în ultimul stadiu al lui Saturn. Spiritele voinței acționează în toate stadiile. Însă, pentru percepția suprasensibilă, în ultima perioadă succesul este cel mai evident. Mai cu seamă este imposibil să stabilești limite nete între activitățile diferitelor grupe de ființe. Când se spune: Mai întâi acționează Spiritele voinței, apoi Spiritele înțelepciunii etc. nu se subînțelege că ele acționează numai atunci. Ele acționează în toată evoluția saturniană; dar în perioadele indicate pot fi observate mai bine. Ființele individualizate conduc atunci, aparent, evoluția.

Întreaga evoluție saturniană apare astfel ca o prelucrare a ceea ce a fost revărsat de Spiritele voinței, de Spiritele înțelepciunii, ale mișcării, ale formei etc. Entitățile spirituale parcurg prin aceasta o evoluție. De exemplu, Spiritele înțelepciunii se află pe altă treaptă după ce și-au primit viața emisă de ele și reflectată de Saturn. Rodul acestei activități mărește capacitățile propriei lor ființe. Consecința acestui fapt este că după desfășurarea unei astfel de activități apare ceva asemănător cu somnul pentru om. Perioadelor de activitate legate de Saturn le urmează altele, în care ele trăiesc oarecum în alte lumi. Atunci activitatea lor este întoarsă de la Saturn. Din această cauză, percepția suprasensibilă vede evoluția lui Saturn ca un urcuș și un coborâș. Creșterea durează până la formarea unei stări calorice. Apoi, o dată cu fenomenele luminoase, începe scăderea vitalității. Iar când fantomele umane au primit formă prin activitatea Spiritelor voinței, ființele spirituale s-au retras treptat: evoluția saturniană moare în sine; ea dispare. Începe o perioadă de repaus. În acest timp germenele uman intră într-o stare de dizolvare; dar nu ca și cum ar dispărea, ci într-o stare asemănătoare seminței unei plante care se odihnește în sol, pentru a da apoi naștere unei noi plante. În felul acesta, germenele uman se odihnește în sânul lumii, așteptând o nouă trezire. Iar când sosește clipa trezirii, printre alte condiții ființele spirituale descrise mai sus și-au însușit capacitățile prin care pot continua să prelucreze germenele uman. Spiritele înțelepciunii nu au obținut în corpul lor eteric facultatea numai de a savura oglindirea vieții, ca pe Saturn; ele pot să reverse din ele viață și să înzestreze și alte ființe cu aceasta. Spiritele mișcării au ajuns la nivelul la care se aflaseră pe Saturn Spiritele înțelepciunii. Mădularul lor inferior fusese atunci corpul astral. Acum posedă un corp eteric sau corp al vieții. În mod corespunzător, și celelalte ființe spirituale au ajuns la noi trepte de evoluție. Din această cauză, toate ființele spirituale la care ne referim pot acționa altfel asupra evoluției germenului uman decât au acționat pe Saturn. Așadar, la sfârșitul evoluției saturniene germenele uman a fost dizolvat. Pentru ca ființele spirituale, acum mai evoluate, să poată relua lucrarea de unde se opriseră, germenele uman trebuie să repete pe scurt treptele pe care le-a parcurs pe Saturn. Aceasta se prezintă acum capacității de percepție suprasensibile. Germenele uman iese din ascunzișul său și începe să se dezvolte din propria sa capacitate prin forțele care i-au fost inoculate pe Saturn. El apare ca o ființă de voință, din întuneric, înaintează până la aparența vieții, a însuflețirii etc., până la acea revelare a sa ca personalitate automată pe care o avusese la sfârșitul evoluției saturniene.

* * *



OBSERVAŢII IMPORTANTE

Obs.1 În diferite capitole ale acestei cărți s-a prezentat cum parcurge lumea omului și el însuși stările pe care le-am desemnat cu numele Saturn, Soare, Lună, Pământ, Jupiter, Venus și Vulcan. Ne-am referit și la relațiile în care se află evoluția omului cu corpurile cerești care sunt prezente alături de Pământ și care au fost pomenite drept Saturn, Jupiter, Marte etc. Aceste corpuri cerești parcurg și ele în mod natural evoluția lor proprie. În perioada actuală ele au ajuns la o astfel de treaptă, încât partea lor percepută fizic se arată drept ceea ce în astronomia fizică este numit Saturn, Jupiter, Marte etc. Dacă în sensul științei spiritului este contemplat Saturnul actual, vom vedea că el este o reîncorporare a ceea ce a fost vechiul Saturn. El a luat naștere pentru că înainte de separarea Soarelui de Pământ au existat anumite entități care nu puteau participa la separare, deoarece își însușiseră atâtea calităti dintre cele care sunt adecvate existentei saturniene, încât locul lor nu putea fi acolo unde se desfășoară în mod predominant calitățile solare. Jupiterul actual a luat însă naștere pentru că existau entități care aveau calități care se vor putea desfășura abia pe viitorul Jupiter al evoluției generale. Pentru ele a luat naștere o reședință în care pot să anticipeze această evoluție viitoare. Marte este un corp pe care locuiesc entități care au parcurs evoluția lunară în așa fel, încât un alt progres realizat pe Pământ nu le putea aduce nimic. Marte este o reîncorporare a vechii Luni, pe o treaptă superioară. Mercurul actual este o reședință a ființelor care au devansat evoluția terestră, dar tocmai pentru motivul că au dezvoltat anumite calităti terestre într-un mod superior celui ce se putea întâmpla pe Pământ. Actuala Venus este o anticipare profetică a viitoarei stări venusiene într-un mod asemănător. Toate acestea se justifică dacă denumirea stărilor care au precedat Pământul și îi vor urma se alege, după reprezentanții actuali ai lor, din Cosmos. Este de la sine înțeles că acestor lucruri le va aduce obiecții cel care vrea să supună rațiunii observarea exterioară a naturii și paralelizarea stărilor percepute suprasensibil Saturn, Soare etc. cu corpurile cerești fizice ce poartă același nume. Dar cum există o posibilitate să punem în fața sufletului sistemul solar prin mijloacele reprezentării matematice ca imagine temporo-spațială, cunoașterea suprasensibilă poate să încarce imaginea matematică cu conținut sufletesc. Atunci însă ea ia o formă care permite ca paralelizarea amintită mai sus să aibă loc. Această încărcare cu conținut sufletesc o întâlnim si în modul de abordare strict naturalist. Acest mod de abordare propriu științelor naturale se limitează, în prezent, la căutarea unei interacțiuni a sistemului solar și a Pământului după concepte pur matematico-mecanice. În timp ce fac acest lucru, științele naturii viitorului sunt împinse prin ele însele la reprezentări care lărgesc sfera mecanicului până la sufletesc. Ar fi necesar să se scrie o carte, pentru a putea arăta ce ar trebui să se întâmple pentru a putea să se realizeze o astfel de lărgire chiar numai pe baza reprezentărilor actuale ale științelor naturii. Aici putem să facem numai referire la ce trebuie luat în seamă în acest sens, ceea ce poate face ca lucrurile amintite să fie expuse anumitor înțelegeri greșite. Dacă știința spiritului nu este în acord adeseori numai aparent cu știința naturii, aceasta se datorează faptului că cea din urmă nu vrea încă să formeze reprezentări care sunt solicitate nu numai de cunoașterea suprasensibilă, ci și de aceea care ține numai de domeniul sensibil.