A cunoaște în sensul științei spiritului ceva despre prezentul și viitorul evoluției omului și al Cosmosului nu este posibil fără a înțelege trecutul acestei evoluții. Căci ceea ce se oferă percepției cercetătorului spiritului când observă faptele ascunse ale trecutului conține totodată tot ce se poate ști despre prezent și viitor. În această carte se vorbește de evoluția perioadelor Saturn, Soare, Lună și Pământ. Nu poți înțelege evoluția terestră, în sensul științei spiritului, dacă nu observi faptele perioadelor de evoluție premergătoare. Căci în ceea ce-l întâmpină pe om în prezent în cadrul lumii terestre sunt incluse faptele evoluției lunare, solare și saturniene. Ființele și lucrurile care au fost implicate în evoluția lunară au evoluat. Tot ce există astăzi pe Pământ a devenit din ele. Dar pentru conștiența fizic-sensibilă nu este perceptibil tot ce s-a dezvoltat în perioada Lunii și a trecut pe Pământ. O parte din ceea ce provine din perioada lunară se revelează abia pe o anumită treaptă a conștienței suprasensibile. Când se obține această cunoaștere, atunci, pentru aceasta, lumea noastră terestră este legată cu o lume suprasensibilă. Aceasta cuprinde partea din existența lunară care nu s-a densificat până la percepția fizic-sensibilă. Ea o conține așa cum este în prezent, nu așa cum era pe vremea evoluției lunare străvechi. Conștiența suprasensibilă poate obține însă o imagine a acelei stări. Când această conștiență suprasensibilă se adâncește în percepția pe care o poate recepta astăzi, se constată că aceasta se desface treptat prin ea însăși în două imagini. Una din imagini corespunde formei pe care a avut-o Pământul în timpul evoluției lui lunare. Cealaltă, se prezintă în așa fel, încât recunoști: Aceasta conține o formă care este încă în stare germinativă și care va deveni adevărată abia în viitor, în sensul în care Pământul este cu adevărat în prezent. Continuând observarea se vede că în această formă viitoare se infiltrează continuu ceea ce într-un anume sens rezultă ca efect a ce se petrece pe Pământ. În această formă viitoare avem de-a face, din această cauză, cu ceea ce trebuie să devină Pământul actual. Activitățile existenței terestre se vor uni cu ceea ce se întâmplă, în modul descris, în lume și din aceasta va rezulta noua ființă cosmică în care Pământul se va transforma, așa cum Luna s-a transformat în Pământ. Această formă viitoare poate fi numită starea Jupiter. Celui care observă această stare jupiteriană cu privirea suprasensibilă i se arată că în viitor trebuie să aibă loc anumite procese, pentru că în partea suprasensibilă a lumii terestre provenită din Lună sunt prezente ființe și lucruri care vor primi forme precise, după ce în cadrul Pământului fizic-sensibil se vor fi întâmplat anumite evenimente. Din cauza aceasta, în starea Jupiter va fi ceva deja predeterminat prin evoluția lunară; și va fi ceva nou, care intră în întreaga evoluție ca efect a ceea ce se întâmplă pe Pământ. Din această cauză, conștiența suprasensibilă poate afla ceva despre ce se va întâmpla în perioada Jupiter. Căci entitățile și faptele care se observă în acest câmp al conștienței nu au caracterul imaginarului-fizic; ele nu apar nici ca formațiuni fine, aeriene, de la care ar putea pleca anumite influențe care să amintească impresiile senzoriale. De la ele primim numai impresii de sunete pur spirituale, sau impresii luminoase sau impresii calorice pur spirituale. Acestea nu se exprimă printr-un fel oarecare de încorporare materială. Ele nu pot fi cuprinse decât de conștiența suprasensibilă. Se poate totuși spune că aceste entități au „un trup”. Acesta se arată în cuprinsul sufletescului lor care se revelează ca ființa lor actuală, ca o sumă de amintiri densificate, pe care ele le poartă în cadrul ființei lor sufletești. În ființa lor se poate deosebi ceea ce trăiesc ele acum și ceea ce au trăit mai înainte și de care își amintesc. Această categorie de experiențe alcătuiește un fel de agregat cuprins în ele ca ceva corporal care le produce o impresie asemănătoare cu cea pe care o are omul terestru despre corpul său. Pentru o treaptă a cunoașterii suprasensibile superioare celei pe care am desemnat-o ca necesară pentru cunoașterea Lunii și a lui Jupiter devin perceptibile ființe și lucruri suprasensibile care sunt forme evoluate a ceea ce exista în perioada Soare, dar care în prezent are trepte de existență atât de înalte, încât nici nu există pentru o conștiență care nu a ajuns decât la percepția formelor lunare. Imaginea acestei lumi se scindează, în cazul cufundării interioare, în două. Prima conduce la cunoașterea stării solare din trecut; cealaltă reprezintă o formă viitoare a Pământului, și anume cea în care Pământul se va transforma când în formele acelei lumi se vor infiltra procesele Pământului și ale lui Jupiter. Ceea ce se poate observa pe această cale despre această lume viitoare poate fi desemnat, în sensul știintei spiritului, ca stare sau perioadă Venus. Pe o cale asemănătoare rezultă pentru o conștiență suprasensibilă și mai dezvoltată o stare viitoare a evoluției care poate fi desemnată ca stare Vulcan și care are cu starea Saturn aceeasi relație care există între stările Venus și Soare și cea dintre Jupiter și Lună. Din această cauză, atunci când luăm în considerare trecutul, prezentul și viitorul evoluției Pământului, putem vorbi despre evoluțiile: saturniană, solară, lunară, terestră (pământeană), jupiteriană, venusiană și vulcaniană. Ca și aceste condiții cuprinzătoare ale evoluției Pământului, pentru conștiență se mai arată și observații privind un viitor mai apropiat. Fiecărei imagini a trecutului îi corespunde una a viitorului. Totuși, când vorbim despre astfel de lucruri trebuie subliniat ceva ce trebuie să fie luat în considerare ca având cea mai mare importanță posibilă. Când vrem să cunoaștem astfel de lucruri trebuie să evităm părerea că simpla gândire filosofică aplicată adevărului care cade sub simțuri ar putea fundamenta ceva în acest domeniu. Astfel de lucruri nu trebuie și nu pot să fie cercetate printr-o astfel de gândire. Cel care crede că după ce a obținut prin știința spiritului comunicări despre cum a fost starea lunară acum ar putea să descopere printr-o gândire filosofică cum vor fi lucrurile în epoca jupiteriană prin compararea condițiilor de pe Pământ cu cele de pe Lună va cădea pradă unor grave iluzii. Aceste condiții nu trebuie cercetate decât dacă conștiența s-a ridicat la nivelul respectiv de observare. Abia după ce cele cercetate sunt comunicate, ele pot fi înțelese și fără conștiență suprasensibilă.
Față de comunicările privind viitorul, cercetătorul spiritului se află în altă situație decât față de cele care privesc trecutul. În primul rând, omul nu poate să stea în fața evenimentelor viitoare tot atât de lipsit de idei preconcepute cum o poate face în fața trecutului. Ceea ce se întâmplă în viitor agită simțirea și voința umană; trecutul este suportat în cu totul alt fel. Cel ce observă existența știe deja cât este de valabil acest lucru pentru existența obișnuită. Însă numai cel care cunoaște anumite lucruri din lumile suprasensibile poate ști la ce grad înalt crește aceasta, ce forme ia față de lucrurile ascunse ale vieții. Cu aceasta am indicat motivul pentru care cunoștințele privind aceste lucruri sunt legate de anumite limite.
Așa cum marea evoluție cosmică poate fi reprezentată prin succesiunea stărilor de la perioada Saturn până la perioada Vulcan, tot astfel este posibil acest lucru și pentru intervale de timp mai mici, de exemplu, pentru cele ale evoluției Pământului. De la acea răsturnare gigantică care a adus sfârșitul vechii vieți atlanteene s-au succedat în cadrul evoluției umanității stări care în cartea aceasta au fost caracterizate drept epocile protoindiană, protopersană, egipteano-caldeană, greco-latină. A cincea epocă este cea în care se află omenirea acum, este prezentul. Această epocă a început prin secolele al XII-lea, al XIII-lea și al XIV-lea după Christos, după ce ea s-a pregătit cu începere din secolele al IV-lea, al V-lea. Foarte clar ea apare din cel de al XV-lea secol. Epoca premergătoare, cea greco-romană și-a avut începutul în secolul al VIII-lea înainte de Christos. La sfârșitul primei treimi a acesteia a avut loc evenimentul christic. Structura sufletească, toate aptitudinile umane s-au modificat la trecerea de la epoca egipteano-caldeană la cea greco-romană. În prima, încă nu exista ceea ce se numește acum reflectarea logică ca o concepție rațională despre lume. Ceea ce omul își poate însuși astăzi prin rațiunea sa drept cunoștință primea atunci în forma adecvată acelui timp nemijlocit, printr-o știință într-o anumită privință suprasensibilă. Lucrurile erau percepute; și în timp ce erau percepute apărea în suflet noțiunea, imaginea de care avea nevoie sufletul, dinăuntru. Când forța de cunoaștere este de așa natură, atunci nu răsar numai imagini ale lumii fizic-sensibile, ci din adâncurile sufletului vine și o anumită cunoaștere a unor fapte și entități nesensibile. Acesta este un rest al vechii conștiențe suprasensibile încețoșate care a fost cândva proprietate comună a întregii omeniri. În epoca greco-latină au existat mulți oameni lipsiți de această capacitate. În locul ei a apărut gândirea rațională asupra lucrurilor. Oamenii au devenit tot mai îndepărtați de o percepție nemijlocită cu caracter de vis a lumii spiritual-sufletești și limitați tot mai mult la a-și face o imagine despre aceasta prin rațiunea și sentimentul lor. Într-o anumită privință, această stare a durat tot timpul celei de a patra epoci a perioadei postatlanteene. Numai oameni care își păstrează ca o moștenire vechea structură sufletească mai puteau prelua în conștiență lumea spirituală. Dar acești oameni sunt rămășițe ale trecutului. Genul lor de cunoaștere nu se mai potrivea timpului mai nou. Căci legile evoluției au ca urmare faptul că o capacitate sufletească veche își pierde semnificația deplină când apar noi aptitudini. Viața oamenilor se adaptează atunci noilor capacități. Şi ea nu mai are ce face cu vechile aptitudini. Au existat însă și oameni care într-un mod foarte conștient au început să dezvolte pe lângă forțele rațiunii și ale sentimentelor alte forțe, superioare, care le dădeau din nou posibilitatea de a pătrunde în lumea spiritual-sufletească. Trebuiau să înceapă prin a face acest lucru în alt fel decât se făcea cu elevii vechilor inițiați. Aceștia nu trebuiau încă să ia în considerare aptitudinile sufletești care s-au dezvoltat abia în cea de a patra epocă. Disciplinarea spiritului, descrisă în această carte drept cea actuală, a început să se dezvolte, în primele ei forme, în cursul celei de a patra epoci. Dar ea era pe atunci numai la începuturile ei și și-a putut afla desăvârșirea abia în cea de a cincea epocă (secolele al XII-lea, al XIII-lea și mai ales în al XV-lea). Oameni care căutau în acest fel urcarea în lumile superioare puteau afla ceva despre domeniile superioare ale existenței prin imaginațiune, inspirație și intuiție. Oamenii care rămăseseră la aptitudinile evoluate ale rațiunii și ale sentimentelor puteau ști despre lucrurile cunoscute de clarviziunea mai veche numai prin tradiții care se transmiteau de la o generație la alta, verbal sau prin scris.
Chiar și cei născuți după Christos, dacă nu se ridicau în lumile superioare, puteau cunoaște ceva despre ființa lui Christos numai prin astfel de tradiții. Existau și inițiați care mai aveau aptitudinile percepției naturale pentru lumea suprasensibilă și care se ridicau într-o lume superioară, în ciuda faptului că nu luau în considerare noile forțe ale rațiunii și ale sentimentului. Ei au fost o punte de legătură în trecerea de la inițierea veche la cea nouă. Astfel de personalități mai existau și pentru perioadele următoare. Tocmai acest lucru este esențial în epoca a patra, faptul că prin închiderea în sine a sufletului față de contactul cu lumea spiritual-sufletească omul și-a întărit forțele sale raționale și afective. Sufletele care s-au încorporat atunci în așa fel încât au dezvoltat în mare măsură forțele raționale și afective au adus apoi rezultatul acestei evoluții în încorporările lor din epoca a cincea. Ca înlocuitor al acestei închideri au fost atunci prezente tradițiile puternice ale vechilor înțelepciuni, mai ales cele cu privire la evenimentul christic, care prin puterea conținutului lor dădeau sufletelor o știință plină de încredere despre lumile superioare. Dar au existat întotdeauna și oameni care dezvoltau forțe de cunoaștere superioare, pe lângă aptitudinile gândirii raționale și ale sentimentului. Lor le-a incumbat aflarea faptelor lumii superioare și mai ales a tainei evenimentului christic printr-o știință suprasensibilă nemijlocită. De la ei a curs în sufletele celorlalți oameni întotdeauna atât cât putea fi inteligibil acelor suflete. Prima răspândire a creștinismului trebuia să coincidă, potrivit sensului evoluției, cu un timp în care forțele cunoașterii suprasensibile nu erau dezvoltate la o mare parte a omenirii. Din această cauză, forța tradiției a fost atunci atât de mare. Era nevoie de o forță maximă pentru a aduce oamenii care nu puteau privi în lumea suprasensibilă la încrederea într-o astfel de lume. Au existat aproape întotdeauna, dacă facem abstracție de un interval de excepție din secolul al XIII-lea, și oameni care se puteau urca în lumile superioare prin imaginațiune, inspirație și intuiție. Acești oameni sunt urmașii de după Christos ai vechilor inițiați, ai conducătorilor și membrilor științei Misteriilor. Ei aveau sarcina de a cunoaște din nou prin aptitudinile proprii ce s-a putut cuprinde de către vechea cunoaștere a Misteriilor, iar la aceasta ei trebuiau să mai adauge cunoașterea despre ființa lui Christos.
Așa a luat naștere la noii inițiați o cunoaștere care a cuprins tot ce era obiect al inițierii vechi, dar în centrul acestei cunoașteri strălucea știința superioară despre tainele evenimentului christic. O astfel de cunoaștere putea să se infiltreze numai în mică măsură în viața generală, în timpul în care sufletele umane trebuiau să-și consolideze facultățile gândirii și ale sentimentului. Din această cauză, în acest interval exista o „știință ascunsă”. Apoi a început noua epocă, pe care o desemnăm ca fiind a cincea. Esența sa constă în aceea că dezvoltarea capacităților de gândire rațională a progresat, s-a desfășurat într-o înflorire puternică și va continua să se dezvolte trecând peste prezent în viitor. Aceasta s-a pregătit încet, începând din secolele al XII-lea și al XIII-lea, prezentând un progres din ce în ce mai rapid din secolul al XVI-lea până în prezent. Sub aceste influențe perioada de evoluție a celei de a cincea epoci a fost una care a adoptat tot mai mult cultivarea forțelor gândirii raționale, în timp ce, dimpotrivă, știința încrezătoare de altădată, cunoașterea moștenită prin tradiție și-au pierdut tot mai mult forța asupra sufletelor oamenilor. În schimb, și în această perioadă s-a dezvoltat ceea ce poate fi numit o infiltrare în sufletele oamenilor, a cunoștințelor conștienței suprasensibile a timpului nou. „Ştiința ascunsă” se revarsă, chiar dacă la început abia perceptibil, în modurile de reprezentare ale oamenilor acelui timp. Dar este lesne de înțeles că forțele gândirii raționale au adoptat până în prezent o atitudine de respingere a acestora. Numai că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla, în ciuda oricărei respingeri. „Ştiința ascunsă” care cuprinde omenirea și o va cuprinde din ce în ce mai mult o putem numi, în concordantă cu un simbol, cunoașterea „Graalului”. Cel care învață să cunoască acest simbol în importanța sa mai profundă, așa cum este dat în povestire și în legendă, va înțelege că el transpune în domeniul sensibil ceea ce a fost numit mai sus cunoașterea inițierii noi, cu taina lui Christos în centru. Inițiații mai noi mai pot fi numiți, din această cauză, și „inițiați ai Graalului”. Calea care conduce în lumile suprasensibile duce la „știința despre Graal” și primele trepte ale acesteia au fost descrise în această carte. Această cunoaștere are particularitatea că faptele ei pot fi cercetate numai dacă obții mijloacele corespunzătoare, așa cum au fost descrise în această carte. O dată cercetate, ele pot fi înțelese chiar și cu ajutorul forțelor sufletești care se dezvoltă în cea de a cincea epocă. Da, se va constata că aceste forțe pot fi satisfăcute din ce în ce mai mult prin asemenea cunoștințe. În prezent, trăim într-o vreme în care aceste cunoștințe trebuie preluate mai mult în constiența generală decât mai înainte. Această carte ar vrea să analizeze lucrurile din acest punct de vedere. În măsura în care omenirea în evoluție va absorbi cunoștințele Graalului, impulsul dat de evenimentul christic poate deveni din ce în ce mai important. Părții exterioare a evoluției creștine i se va asocia tot mai mult cea interioară. Ceea ce poate fi cunoscut prin imaginațiune, inspirație și intuiție despre lumile superioare în legătură cu taina lui Christos va pătrunde din ce în ce mai mult viața de reprezentare, de sentiment și de voință a oamenilor. „Ştiința ascunsă despre Graal” va deveni evidentă. Ea va pătrunde din ce în ce mai mult ca o forță exteriorizările de viață ale oamenilor.
În timpul celei de a cincea epoci cunoștințele referitoare la lumile suprasensibile se vor infiltra în conștiența umană, iar când va începe a șasea epocă omenirea va fi obținut pe o treaptă superioară ceea ce a posedat într-o perioadă anterioară într-un mod încă încețoșat, de vedere nesensibilă. Totuși noua posesiune va avea o cu totul altă formă decât cea veche. Ceea ce sufletul vechilor timpuri știa despre lumile superioare nu era impregnat de forță rațională și de simțire proprii. El le cunoaște ca pe un dar. În viitor nu le va percepe doar ca daruri inspirate, ci le va înțelege și le va simți ca pe esența propriei sale ființe. Când va obține cunoștință despre o ființă sau un lucru oarecare, înțelegerea acestei cunoștințe o va găsi ca fiind justificată și prin entitatea sa proprie. Când se va impune o altă cunoștință despre o lege morală, despre un comportament uman, sufletul va spune: Sentimentul meu este justificat în fața lui însuși numai când eu fac ceea ce se află în sensul acestei cunoștințe. O astfel de atitudine sufletească va trebui să se împlinească la un număr destul de mare de oameni ai celei de a șasea epoci. Într-un anume fel, în cea de a cincea epocă se repetă ceea ce a adus evoluției umanității cea de a treia, cea egipteano-caldeană. Atunci sufletul percepea doar anumite fapte ale lumii suprasensibile. Percepția acesteia se afla în curs de dispariție. Se pregăteau forțele gândirii raționale pentru progresul lor; iar acestea trebuiau mai întâi să excludă omul din lumile superioare. În epoca a cincea, faptele suprasensibile care erau văzute în epoca a treia în conștiența crepusculară devin din nou manifeste, dar de această dată impregnate cu forțe ale gândirii raționale și ale sentimentelor personale ale omului. Ele sunt străbătute și de ceea ce poate deveni parte a sufletului prin cunoașterea tainei lui Christos. Din această cauză, ele iau o cu totul altă formă decât cea pe care au avut-o altădată. În timp ce în vremurile de demult impresiile din lumile suprasensibile erau resimțite ca forțe care îl scoteau pe om dintr-o lume spirituală, în care el nu se afla, prin evoluțiile timpurilor mai noi aceste impresii sunt resimțite ca aparținând unei lumi în care omul evoluează, în care el se află din ce în ce mai mult. Nimeni nu trebuie să creadă că repetarea culturii egipteano-caldeene înseamnă că pur și simplu sufletul ar prelua ceea ce era prezent atunci și a fost transmis din acea epocă. Impulsul christic înțeles corect actionează în sensul că omul care l-a preluat se simte membru al unei lumi spirituale, se recunoaște și se comportă ca atare, în timp ce mai înainte se simțea în afara ei. În timp ce a treia epocă se retrezește în cea de a cincea, în acest fel, pentru a se pătrunde în sufletele umane cu ceea ce adusese cu totul nou cea de a patra epocă, un lucru similar se va întâmpla în epoca a șasea cu privire la cea de a doua și în cea de a șaptea cu privire la prima. Toată minunata înțelepciune a vechii culturi indiene pe care o puteau propovădui marii învățători de atunci va fi din nou, ca adevăr al vieții, în sufletele umane în cea de a șaptea epocă.
Transformările care se petrec în lucrurile Pământului care se află în afara omului progresează într-un mod care se află într-un anumit raport cu evoluția umanității. După trecerea celei de a șaptea epoci, Pământul va fi lovit de un cataclism care poate fi comparat cu cel care a avut loc între perioada atlanteană și cea postatlanteană. Iar stările transformate ale Pământului vor continua să evolueze din nou în șapte intervale de timp. Sufletele umane care se vor încorpora vor trăi atunci pe o treaptă superioară acea comuniune cu o lume superioară pe care atlanții au trăit-o la un nivel inferior. Nu se vor arăta însă adaptați condițiilor noi ale Pământului decât acei oameni care vor avea încorporate în ei suflete care au suferit influențele epocii greco-latine și a celor care au succedat-o: epocile a cincea, a șasea și a șaptea ale evoluției postatlanteene. Celelalte suflete vor trebui să rămână în urmă, în timp ce mai înainte ar fi stat la latitudinea lor să-și creeze condițiile pentru a însoți evoluția. Vor fi mature pentru condițiile corespunzătoare care vor urma după marea răsturnare următoare acele suflete care își vor fi creat tocmai la trecerea de la epoca a cincea la a șasea epocă postatlanteană posibilitatea de a pătrunde cunoștințele suprasensibile cu forțele gândirii raționale și ale sentimentelor. Epocile a cincea și a șasea sunt într-o anumită măsură hotărâtoare. În epoca a șaptea, sufletele care au atins scopul epocii a șasea vor evolua în mod corespunzător; celelalte însă, în condițiile modificate ale ambianței, vor găsi mult mai puțin prilejul de a recupera etapele pierdute. Abia într-un viitor mai îndepărtat vor exista din nou condiții care să permită acest lucru. Așa se produce evoluția de la epocă la epocă. Cunoașterea suprasensibilă nu observă în viitor exclusiv transformări în care să fie implicat Pământul, ci și altele care se desfășoară în interacțiune cu corpurile cerești. Vine un timp în care evoluția Pământului și a umanității va fi atât de avansată, încât forțele și entitățile care au trebuit să se desprindă de Pământ în perioada lemuriană, pentru a putea face posibil progresul ființelor Pământului, se vor putea uni din nou cu Pământul. Acest lucru se va întâmpla într-o vreme în care, pe lângă înaltul nivel al evoluției ce va fi atins de un număr corespunzător de suflete omenești, va începe să fie activă o altă evoluție direcționată spre rău. Sufletele retardatare au acumulat în karma lor atâtea erori, urâțenie și rău, încât vor forma o comunitate umană alcătuită din răi și rătăciți care vor acționa cu vehemență într-un sens opus comunității bune a oamenilor.
Omenirea bună va obține prin dezvoltarea sa folosirea forțelor lunare și va putea modifica prin aceasta și partea rea, în așa fel încât aceasta va constitui un regn nou ce va putea însoți evoluția ulterioară. Prin această lucrare a omenirii bune, Pământul unit cu Luna va fi apt să fie unit din nou, după un anumit timp de evoluție, și cu Soarele (și cu celelalte planete). După o stare intermediară, care se prezintă ca un sejur într-o lume superioară, Pământul va trece în starea Jupiter. În acest stadiu nu va exista ceea ce azi numim regnul mineral; forțele acestui regn mineral se vor transforma în forțe vegetale. Regnul vegetal, care va avea față de cel actual o formă cu totul nouă, va apărea în cursul perioadei Jupiter ca fiind regnul cel mai de jos. Regnul animal transformat se organizează, de asemenea, la un nivel superior; urmează un regn uman alcătuit din descendenții umanității rele, apoi urmașii comunității umane bune, ca regn uman de nivel superior. O mare parte a lucrării acestui regn uman constă în a înnobila sufletele căzute în comunitatea rea, astfel încât ele să mai poată accede la regnul uman în care să se reintegreze. În starea Venus va dispărea și regnul vegetal. Regnul cu nivelul cel mai de jos va fi regnul animal încă o dată transformat; mai sus de acesta se vor găsi trei regnuri umane cu trei trepte de perfecționare diferite. În timpul stării Venus, Pământul rămâne legat de Soare; dimpotrivă, evoluția în timpul lui Jupiter se desfășoară în așa fel încât la un anumit moment Soarele se mai separă o dată de Jupiter, acesta primind acțiunea Soarelui din afară. Apoi are loc o nouă unire a Soarelui cu Jupiter și transformarea trece treptat în stadiul Venus. În timpul acestuia, din Venus se separă un corp cosmic special care conține toate ființele care s-au opus evoluției, ca un fel de „lună neameliorabilă, incorigibilă”, care se îndreaptă acum spre o evoluție de o natură pentru care nu se poate găsi o expresie, pentru că este diferit de tot ce poate trăi omul pe Pământ. Omenirea evoluată pășește însă într-o existență deplin spiritualizată spre evoluția Vulcan, a cărei descriere depășește cadrul acestei cărți.
Se vede că din „cunoașterea Graalului” rezultă idealul suprem care poate fi gândit pentru evoluția umană: spiritualizarea pe care omul o realizează prin propria sa lucrare. Această spiritualizare apare în final ca un rezultat al armoniei pe care el o stabilește în epocile a cincea și a șasea între forțele gândirii și ale sentimentelor obținute și cunoștințele privind lumile suprasensibile. Ceea ce prelucrează el în interiorul sufletului trebuie să devină, în final, lume exterioară. Spiritul uman se ridică la impresiile puternice produse de lumea exterioară și la început presimte, apoi recunoaște, dincolo de aceste impresii, entități spirituale, inima omului resimte splendoarea infinită a acestui spiritual. Omul poate însă recunoaște și faptul că trăirile intelectuale, afective și trăirile de caracter ale interiorului său sunt germenii unei lumi spirituale în devenire.
Cine crede că libertatea umană nu este compatibilă cu a ști și cu determinarea anticipată a formei lucrurilor ar trebui să reflecteze la faptul că acțiunea liberă a omului în viitor depinde tot atât de puțin de cum vor arăta lucrurile predeterminate, ca și de faptul că el își propune să locuiască peste un an într-o casă al cărei plan îl face acum. El va fi liber în măsura în care poate fi liber potrivit entității sale, în casa pe care și-a construit-o; iar pe Jupiter și pe Venus va fi liber atât cât corespunde interiorului său, în condițiile care vor lua naștere acolo. Libertatea nu va depinde de ceea ce este predeterminat prin condițiile premergătoare, ci de ceea ce a făcut sufletul din el însusi.
* * *
Stadiul Pământ conține ceea ce s-a dezvoltat în stadiile Saturn, Soare, Lună. Omul Pământului găsește în procesele care se desfășoară în jurul lui „înțelepciune”. Această înțelepciune este inclusă aici ca rezultat a ceea ce s-a întâmplat mai înainte. Pământul este urmașul „vechii Luni”. Iar aceasta s-a format, cu ceea ce-i aparținea, drept „cosmos al înțelepciunii”. Pământul este, așadar, începutul unei evoluții în care în această înțelepciune este integrată o forță nouă. Ea îl aduce pe om la o stare în care se simte membru independent al unei lumi spirituale. Aceasta provine de la faptul că eul său este format în el de către Spiritele formei în cadrul perioadei Pământ, așa cum pe Saturn a fost format de către Spiritele voinței corpul său fizic, pe Soare de către Spiritele înțelepciunii corpul său eteric, pe Lună de către Spiritele mișcării corpul său astral. Prin coacționarea Spiritelor voinței, ale înțelepciunii și ale mișcării ia naștere ceea ce se manifestă ca înțelepciune. Ființele și procesele Pământului se pot armoniza în înțelepciune cu celelalte ființe ale lumii lor prin lucrarea acestor trei clase de spirite. Prin Spiritele formei omul obține eul său independent. Acesta se va armoniza în viitor cu ființele Pământului, ale lui Jupiter, ale lui Venus și ale lui Vulcan prin forța care se integrează înțelepciunii în stadiul Pământ. Aceasta este forța iubirii. Forța iubirii își află începutul în omul Pământului. Iar „cosmosul înțelepciunii” se continuă într-un cosmos al iubirii. Din tot ce eul poate dezvolta în sine trebuie să rezulte iubire. Drept cel mai cuprinzător simbol al iubirii se prezintă, în manifestarea sa, înalta ființă solară pe care am caracterizat-o când am descris evoluția lui Christos. În partea cea mai intimă a nucleului ființial uman a fost cufundat în acest fel germenele iubirii. Şi de aici el trebuie să se reverse în întreaga evoluție. Așa cum se revelează întelepciunea formată mai înainte în forțele lumii exterioare sensibile, în „forțele naturii” actuale, în viitor însăși iubirea se va revela în toate fenomenele ca forță nouă a naturii. Aceasta este taina oricărei evoluții în viitor: cunoașterea, care include și tot ce realizează omul prin înțelegerea adevărată a evoluției, este o semănătură care trebuie să se maturizeze drept iubire. Şi atât cât ia naștere ca forță a iubirii tot atâta forță creatoare se generează pentru viitor. În ceea ce va fi devenit din iubire se vor afla marile forțe care vor conduce la rezultatul final al spiritualizării, descris mai sus. Şi câtă cunoaștere spirituală pătrunde în evoluția umanității și a Pământului, tot atâția germeni viabili vor fi prezenți pentru viitor. Cunoașterea spirituală se transformă, prin ceea ce este ea, în iubire. Întregul proces care a fost descris, din epoca greco-romană, trecând prin epoca actuală, arată cum trebuie să continue transformarea și de ce ea este începutul evoluției viitoare. Ceea ce a fost pregătit ca înțelepciune în perioadele Saturn, Soare, Lună acționează în corpurile fizic, eteric și astral ale omului: este o emanație a înțelepciuni lumii; în eu însă ea se interiorizează. Înțelepciunea exterioară a lumii devine, începând cu stadiul Pământ, înțelepciune interioară în om. Şi dacă ea este interiorizată, devine iubire. Înțelepciunea este condiția prealabilă a iubirii; iubirea este rezultatul înțelepciunii renăscute în eu.
Cel care ar putea fi condus în mod greșit, de cele expuse mai înainte, la părerea că evoluția descrisă ar avea o amprentă fatalistă ar înțelege eronat problema. Cine ar crede cumva că într-o asemenea evoluție un număr de oameni ar fi condamnați să aparțină „umanității rele” nu vede cum se formează relația reciprocă dintre ceea ce este sensibil și spiritualul-sufletesc în această evoluție. Ambele domenii, sensibil și spiritual-sufletesc, formează în limitele anumitor granițe curenți evolutivi separați. Prin forțele proprii curentului sensibilului iau naștere formele „omenirii rele”. Pentru un suflet uman va exista necesitatea de a se încorpora într-o astfel de formă numai atunci când sufletul uman va crea condițiile pentru aceasta. Ar putea apărea și cazul în care formele care au luat naștere prin forțele sensibilului să nu găsească suflete umane din timpuri anterioare pentru că acestea ar fi prea bune pentru astfel de corpuri. Atunci, aceste forme ar trebui să fie însuflețite altfel dinspre Cosmos decât prin suflete umane mai vechi. Formele menționate vor fi însuflețite de suflete umane numai atunci când acestea s-au pregătit pentru o astfel de încorporare. Cunoașterea suprasensibilă are de spus în această privință ceea ce vede, și anume că în viitorul la care ne-am referit vor exista două regnuri umane: unul bun și unul rău; dar ea nu trebuie să conchidă în mod rațional din starea actuală a sufletelor umane asupra unei stări viitoare care să apară cu o necesitate a naturii. Evoluția formelor umane și evoluția destinului sufletelor trebuie să fie căutate de cunoasterea suprasensibilă pe două căi complet separate; iar a le pune pe amândouă laolaltă, fără nici o ordine în concepția despre lume, ar fi un rest de mentalitate materialistă care, dacă ar fi prezent, s-ar extinde în mod îngrijorător până în știința suprasensibilului.
