Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ENIGMELE FILOSOFIEI

GA 18


VOLUMUL II

OBSERVAŢII INTRODUCTIVE LA REEDITAREA DIN 1914


Expunerea vieţii spirituale filosofice desfăşurată de la mijlocul secolului al nouăsprezecelea până în prezent, pe care am încercat s-o fac în acest al doilea volum al „Enigmelor filosofiei”, are în mod necesar un caracter diferit de acela al scrutării muncii cugetătorilor anteriori, care se găseşte în primul volum. Această sinteză s-a menţinut în cel mai îngust cerc al problemelor filosofice. Ultimii şaizeci de ani reprezintă epoca în care mentalitatea ştiinţelor naturale, plecând de la puncte de vedere diferite, intenţionează să zdruncine fundamentul pe care era clădită mai înainte filosofia. În acest timp s-a impus concepţia că rezultatele cercetărilor efectuate de ştiinţele naturale sunt cele care aruncă asupra originii esenţei omului, asupra raportului său cu Universul precum şi asupra altor enigme ale existenţei, lumina care era căutată anterior prin munca intelectuală filosofică. Mulţi gânditori care vroiau să slujească în acest timp filosofiei îşi dădeau silinţa ca modul lor de a cerceta să fie o copie a metodelor ştiinţelor naturale; iar alţii, modelau temeliile concepţiilor lor asupra lumii nu după şabloanele vechii mentalităţi filosofice, ci le preluau din concepţiile cercetătorilor naturii, ale biologiei, ale filozofiei. Iar cei ce intenţionau să-i păstreze filosofiei autonomie, credeau că procedează corect supunând rezultatele cercetărilor ştiinţelor naturale unei critici severe, pentru a bara pătrunderea lor în domeniul filosofiei. Acesta este motivul pentru care, în vederea expunerii vieţii filosofice a epocii actuale, este necesară îndreptarea privirilor asupra părerilor care, venind din ştiinţele naturale, au pătruns în concepţiile despre lume. Importanţa acestor idei pentru filosofie devine evidentă numai dacă se iau în consideraţie bazele ştiinţifice din care decurg şi dacă ne transpunem în atmosfera mentalităţii ştiinţelor naturii în care ele se dezvoltă. Aceste relaţii ajung să fie exprimate în expunerile acestei cărţi prin aceea că unele lucruri sunt formulate aici în aşa fel încât dau impresia că s-ar intenţiona expunerea unor idei generale ale ştiinţelor naturii şi nu prezentarea lucrărilor filosofice. Un astfel de mod de expunere ar părea să justifice părerea că el pune în evidenţă cât de influente au ajuns ştiinţele naturale pentru viaţa filosofică a prezentului.

Cel ce consideră că prezenta dezvoltare a vieţii filosofice, aşa cum este sugerată în introducerea orientativă a primului volum al acestei cărţi, şi aşa cum încearcă să o fundamenteze expunerile ulterioare, este compatibilă cu mentalitatea lui, acela va putea vedea în raportul descris dintre filosofie şi cunoaşterea naturii în epoca actuală o componentă necesară a acestei evoluţii. De la apariţia filosofiei greceşti, în lungul secolelor, această dezvoltare a forţat conducerea sufletului uman la trăirea puterilor proprii esenţei sale lăuntrice. Prin această vieţuire lăuntrică a sa, sufletul a devenit tot mai străin în lumea care-şi construia cunoaşterea naturii exterioare. A luat naştere o concepţie asupra naturii îndreptată atât de exclusiv asupra observării lumii exterioare, încât nu mai simte nici o dorinţă de a prelua, în imaginea ei despre Cosmos, ceea ce este trăit de suflet în lumea lui lăuntrică. Această concepţie consideră a fi neîndreptăţită zugrăvirea imaginii lumii în aşa fel încât în ea să fie cuprinse atât trăirile lăuntrice ale sufletului uman, cât şi rezultatele cercetărilor întreprinse de ştiinţele naturii. Prin aceasta este caracterizată situaţia în care s-a aflat filosofia în a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, situaţie în care se mai află şi astăzi încă multe dintre curentele de gândire actuale. Ceea ce descriem aici nu trebuie inclus în mod artificial şi automat în examinarea filosofiei epocii noastre. Aceste lucruri pot fi intuite din cele cuprinse în aceste consideraţii. S-a încercat acest lucru în cel de al doilea volum al prezentei cărţi. Întreprinderii unei astfel de încercări, i se datorează faptul că în ediţia a doua a prezentei cărţi i-a fost adăugată o „Schiţă a perspectivei unei antroposofii”. Poate exista părerea că această completare ar fi cu totul străină de problemele tratate în această carte. Totuşi, deja în prefaţa la primul volum s-a spus că ţinta acestei expuneri nu este de a prezenta „numai un scurt rezumat al istoriei problemelor filosofice, ci de a vorbi despre aceste probleme şi despre încercările de a le soluţiona tocmai prin examinarea lor istorică”. Abordarea problemelor în prezenta carte încearcă să demonstreze că unele mijloace de soluţionare din filosofia contemporană urmăresc să găsească, în trăirea lăuntrică a sufletului uman, ceva ce se revelează în aşa fel, încât locul său în imaginea mai nouă a lumii să nu poată fi pusă în discuţie de cunoaşterea naturii. Dacă concepţia filosofică a autorului acestei cărţi este că cele expuse în capitolul final vorbesc despre unele trăiri ale sufletului, care pot duce căutările filosofilor mai noi la împlinire, i-a fost îngăduit să anexeze expunerii sale acest capitol. Autorului i se pare că din cercetările sale a rezultat că face parte din caracterul fundamental al acestor filosofii mai vechi şi din pecetea lor istorică, faptul de a nu menţine în căutările ei propria lor orientare spre ţinta lor, precum şi că această direcţie trebuia să conducă la acceptarea concepţiei asupra lumii, aşa cum este ea schiţată la sfârşitul acestei cărţi. Concepţia autorului asupra lumii vrea să fie o adevărată „Ştiinţă a spiritului”. Celui care găseşte acest lucru ca fiind corect, concepţia aceasta asupra lumii i se va dezvălui a fi ceea ce oferă răspunsul la întrebările puse de filosofia contemporană, cu toate că ea însăşi nu le exprimă. Şi dacă acest lucru este just, atunci prin cele spuse în ultimul capitol este proiectată o lumină şi asupra poziţiei istorice a filosofilor mai noi.

Autorul prezentei cărţi nu-şi imaginează că cel ce aderă la cele spuse în capitolul final trebuie să fie de părerea că ar fi necesară o concepţie asupra lumii care să înlocuiască filosofia prin ceva ce însăşi aceasta nu ar mai putea considera că ar mai fi filosofic. Părerea ce vrea să se exprime în carte este că filosofia, când ajunge cu adevărat să se înţeleagă pe sine, trebuie să acosteze cu vehiculul său spiritual la o trăire sufletească care reprezintă rodul muncii ei, dar care se dezvoltă depăşind această muncă. Prin aceasta, filosofia îşi păstrează importanţa pentru fiecare om, care trebuie să pretindă prin modul său de gândire o temelie spirituală sigură pentru rezultatele acestei trăiri sufleteşti. Cel ce poate să-şi dobândească, prin sentimentul firesc al adevărului, convingerea justeţii acestor rezultate, acela este îndreptăţit să se simtă pe un teren sigur, chiar dacă nu acordă nici o atenţie fundamentării filosofice acestor rezultate. Cel ce caută justificarea ştiinţifică a concepţiei asupra lumii despre care se vorbeşte la sfârşitul cărţii, acela trebuie însă să aleagă calea fundamentării filosofice.

Expunerea cuprinsă în această carte încearcă să dovedească faptul că drumul acesta, dacă este parcurs până la capăt, conduce la trăirea într-o lume spirituală, precum şi faptul că, prin această trăire, sufletul poate deveni conştient de propria lui esenţă spirituală într-un mod independent de trăirile şi cunoaşterea prin intermediul lumii senzoriale. Autorul nu a vrut să introducă aceste gânduri ca o părere preconcepută în observarea vieţii filosofice, ci a vrut să investigheze în mod obiectiv concepţia care vorbeşte din chiar această viaţă. Cel puţin s-a străduit să procedeze în acest fel. El crede că acest gând ar putea să se bazeze pe un fundament corespunzător în expunerea acestei cărţi, prin aceea că modul de gândire al ştiinţelor naturii este exprimat în unele locuri ale cărţii ca şi cum ar face-o chiar un adept al acestui mod de a gândi. Putem face dreptate întru-totul unei concepţii, numai dacă ne putem transpune pe de-a-ntregul în ea. Şi tocmai această transpunere într-o concepţie asupra lumii îi permite sufletului uman să treacă în modul cel mai sigur la moduri de gândire ce provin din domenii necuprinse de această concepţie despre lume.

*

Acest al doilea volum al „Enigmelor filosofiei” era deja tipărit până la pagina 204 în momentul izbucnirii marelui război, prin care trece omenirea în prezent. Terminarea cărţii are loc în timpul acestui eveniment.

În acest fel, am vrut să mă refer la ceea ce preocupă şi mişcă profund sufletul dinspre lumea exterioară, în timp ce ultimele gânduri privind conţinutul acestei cărţi erau filtrate de viaţa mea interioară.

Berlin, 1 septembrie 1914
Rudolf Steiner