Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner
ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24

DETURNARE DE IDEI ȘI MORALITATEA PUBLICIȘTILOR


Este remarcabilă mărturia de credință la care se vede constrâns să adere teoreticianul socialist Karl Kautsky [Nota 15] în cartea sa tocmai apărută «Cum a luat naștere războiul mondial». Kautsky vorbește despre problema vinii războiului. El nu poate, desigur, proceda altfel decât prin indicarea unor persoane și instituții la care trebuie căutate cauzele înspăimântătoarei catastrofe mondiale. El simte că în felul acesta se izbește de o teoremă a teoriei socialiste, al cărui apărător de decenii este. El afirmă: „Marx ne-a învățat că mersul istoriei nu este determinat de personalități individuale și instituții ci, în ultimă instanță, de raporturile economice. Capitalismul ar produce în forma sa cea mai înaltă – cea a capitalului financiar – pretutindeni imperialistul, strădania după o extindere cu forța a domeniului statal… Nu persoanele individuale și instituțiile ar fi vinovate, ci capitalismul ca întreg, și deci acesta ar trebui combătut.”

Cel care cunoaște dezvoltarea curentului partinic marxist de nuanță socialistă, acela știe că doctrina expusă în frazele de mai sus este introdusă cu ciocanul în capetele maselor largi ale proletariatului. Cu o astfel de doctrină, masele pot fi foarte bine agitate. Cu ea se pot făuri programe de partid. Dar modul în care se raportează ea la realitățile vieții i se arată lui Kautsky în clipa în care el nu urmează să lucreze cu această doctrină la clădirea organismului social, ci în care vrea să obțină o judecată obiectivă asupra forțelor distrugătoare ale acestui organism. El se simte constrâns să afirme, referitor la judecata: capitalismul este vinovat de războiul mondial, următoarele: „Acest lucru sună foarte radical și are totuși o acțiune conservativă peste tot acolo unde predomină activitatea practică. Căci capitalismul nu este altceva decât o abstracție obținută prin observarea nenumăratelor fenomene individuale… Iar o abstracțiune nu poate fi combătută decât teoretic, însă nu și practic”. După care el recunoaște că în practica vieții suntem constrânși să ne îndreptăm atenția „înspre anumite instituții și persoane, ca purtătoare ale anumitor funcții sociale”.

Nu ar fi meritat să indicăm un astfel de punct de  vedere dacă el ar fi apărut la un agitator de duzină. Dar Kautsky nu este un agitator de duzină. El este un socialist conștiincios, care procedează în mod științific. El este cel mai bun dintre cei de aceeași orientare cu el.

El se vede determinat să facă pasul, de la un dogmatism partinic ostil vieții, înspre realitatea acestei vieți, deoarece el vrea să descopere „cum a luat naștere războiul mondial”. Toate abstracțiunile partinice îndrăgite trebuie să se disperseze cu această ocazie. Se furnizează dovada reală a faptului că prin astfel de abstracțiuni se pot întemeia partide, dar că prin ele ne situăm pe deplin străin față de practica vieții. Oare o asemenea realitate nu aruncă o lumină limpede asupra acțiunii distructive pe care trebuie să o aibă partidele care vor să modeleze viața în conformitate cu abstracțiunile lor?

Impulsurile pentru tripartiția organismului social își găsesc adversarii principali în dogmatismele de partid care – și au rădăcinile în abstracțiuni. Căci aceste impulsuri pornesc de la înțelegerea lipsei de rodnicie a unor astfel de abstracțiuni. La tratarea problemelor sociale, ele se situează pe cel mai răspândit punct de vedere al observării vieții. Desigur că nu se poate afirma că abstracțiunile nu ar fi necesare la considerarea și configurarea vieții. Dar se pune problema în ce spirit se abstractizează. În procesul abstractizării nu trebuie niciodată pierdute din vedere „anumite instituții și persoane ca purtătoare a unor anumite funcții sociale”. Abstractizarea poate fi un instrument pentru pătrunderea în viață, dar pentru cel care o vede în felul acesta ea nu poate deveni niciodată o frână în cadrul adevăratei practici de viață.

Cele spuse aici nu sunt contrazise de următoarele afirmații ale lui Kautsky (la pagina 14 din cartea sa): „În nici un caz nu este marxism dacă în cadrul cercetării persoanelor vinovate vrem să deviem vina asupra capitalismului prin indicarea vinii impersonale”. Căci această frază nu este nimic altceva decât o afluență de dogmatism partinic străin vieții. Într-un caz anume, Kautsky se vede constrâns să răstălmăcească acest dogmatism, pentru că altfel nu ar fi putut scrie această carte a sa. Dar dacă s-ar fi pus problema ca un astfel de reprezentant de partid să formuleze o judecată asupra ideii tripartiției organismului social, atunci „abstracțiunile” de tipul „capitalism” ar mărșălui imediat, ca într-un comando militar, „deviind” privirea de la o activitate conformă cu viața. Faptul că se poate afirma, din punct de vedere teoretic, că ceva ar fi „marxism” sau nu, este insignifiant pentru adevărata viață; semnificativ este numai spiritul pe care îl revarsă marxismul în purtătorii săi.

Pentru cele pe care le avem noi în vedere aici, marxismul poate constitui doar un exemplu. Căci și alte doctrine de partid au un caracter la fel de străin de viață. Degradarea vieții noastre sociale este determinată de fenomenele maladive ale timpului, asupra cărora indicăm noi aici. – Și ne putem imagina ușor că cineva care se află sub influența acestei maladii a timpului va inventa cu ușurință obiecții împotriva celor spuse. Și anume, se poate spune: Kautsky desigur că nu poate acuza capitalismul abstract; dar cum să indici anumite persoane dacă vrei să elaborezi o concepție despre viață socială generală? Desigur că asta nu se poate face. Ceea ce se poate face însă este să se clădească o asemenea concepție de cunoaștere a realității în așa fel încât pe baza ei să ia naștere instituții în care oamenii să poată trăi. Și dacă se clădește o astfel de concepție, atunci ea va fi aplicabilă la relațiile existente în realitate, fără o răstălmăcire artificială în sensul afirmațiilor lui Kauzsky. Abstracțiunile cu care va trebui să lucreze și o astfel de concepție nu vor necesita afirmarea faptului că ele nu pot fi combătute practic; pentru că ele vor indica peste tot asupra celor reale, prin propria lor entitate, ce anume trebuie combătut.

Sub influența ideilor străine de realitate, care se consideră adesea în prezent drept singurele practice, se află aproape toate cele care se raportează, prin respingere, la ideea tripartiției organismului social. Se poate discuta cu cineva care se situează pe terenul adevăratei observări a vieții. Căci desigur că nimeni din cei care aderă la ideea tripartiției nu trebuie să afirme că tot ceea ce este expus de către purtătorii acestei idei ca propuneri într-un domeniu sau altul ar fi incontestabil. Dar ceea ce trebuie afirmat este că purtătorii acestei idei se situează pe terenul unei concepții de viață față de care au păcătuit toți aceia care, prin evenimentele dureroase din ultimii ani, au dovedit cât de străine de viață sunt ideile lor.

O altă cale este aceea de la nocivitatea curenților de tipul descris până la aceea care își dezvoltă roadele contrariante în prezent prin faptul că afirmă în viața publică lucruri cărora le este străină orice legătură cu realitatea. Și, cu toate acestea, un neam care – atâta timp cât mai merge – se educă în abstracțiuni neesențiale, pierde treptat sentimentul responsabilității față de legătura celor pe care cred că pot să le afirme față de ceea ce este real. Acest lucru apare cu claritate în fața ochilor aceluia care este direct afectat. – În aceste zile a existat o notiță într-o serie de ziare germane: «Teosoful Steiner – colaborator al Antantei» [Nota 16]. Tot ceea ce se află în acea notiță este de la un capăt la altul nerealitate calomniatoare. Calomnia merge chiar atât de departe încât se vorbește și despre o corespondență prin care s-ar oferi date că eu vreau să slujesc Antantei. Toate acestea nu sunt nimic altceva decât neadevărul cel mai lipsit de sens.

Eu am fost mult dușmănit. Până acum am trecut sub tăcere aproape totul. Eu consider că nu este rodnic să mă cert cu personalități care consideră conciliabil cu sentimentul lor de responsabilitate faptul de a redacta următorul nonsens: „Despre Steiner… cei din preajma lui s-au plâns în ultima vreme că devine steril, că nu are noi ‹viziuni› și că nu face decât să repete aceleași lucruri în conferințe; probabil că în curând se va azvârli pe ceva nou”. Ce sens are să intri într-o controversă cu cineva care permite constituției sale spirituale să-și caute calea înspre adevăr pe asemenea baze?! Doar s-a afirmat chiar că eu am fost cândva preot catolic, după care această afirmație neadevărată a fost retrasă de către aceleași persoane care au răspândit-o, prin cuvintele: „Asta nu mai ține”. Eu nu polemizez cu plăcere cu niște oameni care nu se conving înainte de a afirma un lucru, că acesta ar fi adevărat.

Însă astăzi trebuie să aflăm, chiar de la presupuși savanți, că ei formulează afirmații neverificate spunând că până acum lucrurile nu au fost contrazise.

De data aceasta nu doresc să spun decât următoarele în privința neadevărului calomniator caracterizat mai sus: Se cunosc izvoarele tulburi din care provin astfel de lucruri. Se cunoaște și terenul pe care cresc intențiile care vorbesc din ei. Dar se știe și că dovedirea faptului că astfel de lucruri sunt obiectiv neadevărate nu va da nici un rod împotriva acestor intenții. Ne putem dori doar ca tot mai mulți oameni să renunțe la naivitatea care îi împiedică să străvadă astfel de lucruri. Căci numai în felul acesta se pot îmbunătăți unele lucruri care au mare nevoie de îmbunătățire în timpul nostru. Și nu este pentru prima oară că afirm că în ciuda acestor controverse eu nu stabilesc o identitate între abstracționiștii care greșesc și cei pa care i-am caracterizat aici în ultimul rând.