Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

CURSUL VIEŢII MELE

GA 28

XXXIII

Primele mele conferinţe pe care le-am ţinut în cadrul cercurilor ce se născuseră din sânul mişcării teosofice a trebuit să le orientez după structura sufletească a celor care făceau parte din ele. Ei citiseră literatura teosofică şi se obişnuiseră cu un anumit fel de a vorbi. Eu trebuia să mi-l însuşesc, dacă voiam să fiu înţeles.

De-abia mai târziu, când munca a înaintat, am putut să merg tot mai mult pe propriile mele căi şi în privinţa exprimării.

Aşa că în ceea ce există în stenogramele luate la conferinţele mele din primi ani ai activităţii antroposofice se află cu adevărat, din punct de vedere interior, spiritualul lăuntric, o imagine fidelă a drumului pe care am mers pentru a răspândi treptat cunoaşterea spirituală, în aşa fel încât, de la lucrurile cunoscute, să poată fi înţelese unele mai puţin cunoscute; dar acest drum trebuie luat cu adevărat după caracterul său interior.

Pentru mine, anii de pe la 1901 până la 1907 sau 1908 au fost o perioadă în care m-am aflat, cu toate forţele mele sufleteşti, sub impresia faptelor şi fiinţelor din lumea spirituală care se apropiau de mine. Din trăirea lumii spirituale generale s-au aflat diferitele cunoştinţe particulare. Ai multe trăiri când scrii o carte cum este Teosofia. La fiecare pas pe care-l făceam mă străduiam să nu pierd nici o clipă legătura cu gândirea ştiinţifică. Acuma prin extinderea şi aprofundarea trăirii spirituale efortul de a nu pierde această legătură ia forme deosebite. Teosofia mea pare să schimbe tonul cu totul în momentul în care trec de la prezentarea fiinţei umane la înfăţişarea „lumii sufletelor” şi a „ţării spiritelor”.

Descriu entitatea umană pornind de la rezultatele ştiinţei exterioare. Încerc să aprofundez antropologia în aşa fel, încât organismul uman să apară în toată diferenţierea lui. Se poate vedea apoi cum acesta este legat în diferitele sale organe şi sisteme, tot în mod diferenţiat, cu structurile spiritual-sufleteşti care îl întrepătrund. Găsim activitatea care întreţine viaţa, într-una din aceste forme de organizare; aici se vede activitatea corpului eteric. Găsim organele senzaţiei şi percepţiei; aici organizarea fizică trimite la corpul astral. În faţa ochiului meu spiritual stăteau aceste părţi constitutive ale omului: corp eteric, corp astral ş.a.m.d. Pentru a le prezenta, căutam să le leg de noţiunile ştiinţei sensibile. Pentru cel care vrea să rămână la ştiinţă, devine deosebit de grea prezentarea vieţilor pământeşti repetate şi a destinului care se plăsmuieşte treptat, de-a lungul acestor vieţi. Cine nu vrea doar să descrie ceea ce percepe în spirit, trebuie să se adâncească în nişte idei care, ce-i drept, rezultă dintr-o observare subtilă a lumii sensibile, dar la care de obicei omul nu ajunge. Unei asemenea observaţii subtile omul i se înfăţişează, cu organizarea şi evoluţia sa, altfel decât lumea animală. Şi dacă observăm acest alt fel de a fi al omului, viaţa ne duce la ideea vieţilor pământeşti repetate. Numai că, în general, aceste lucruri nu sunt luate în seamă. Şi aşa se face că astfel de idei nu par luate din viaţă, ci concepute în mod arbitrar sau împrumutate, pur şi simplu, de la nişte concepţii despre lume mai vechi.

Eu eram pe deplin conştient de aceste greutăţi. Luptam cu ele. Şi cel care vrea să-şi ia osteneala de a cerceta cum am prelucrat, la fiecare nouă ediţie a Teosofiei, capitolul referitor la vieţile pământeşti repetate, tocmai pentru a putea cuprinde aceste adevăruri în idei luate din observarea lumii sensibile, acela îşi va da seama cât de mult m-am străduit să ţin seama de metoda ştiinţifică oficial recunoscută.

Şi mai greu este din acest punct de vedere cu capitolele despre „lumea sufletelor” şi „ţara spiritelor”. Aici celui care a citit explicaţiile ce preced aceste capitole, doar luând la cunoştinţa conţinutul lor, adevărurile prezentate aici îi vor părea nişte afirmaţii arbitrare. Cu totul altfel stau lucrurile pentru acela în care trăirea ideii s-a fortificat prin citirea a ceea ce se leagă de observarea lumii sensibile. Pentru el ideile s-au eliberat din încătuşarea de simţuri, dobândind o viaţă interioară independentă. Şi atunci în el poate avea loc următorul proces sufletesc. El sesizează viaţa independentă a ideilor libere de senzorial. Acestea se urzesc şi lucrează în sufletul lui. El le percepe la fel cum prin intermediul simţurilor percepe culori, sunete, senzaţia de cald. Şi aşa cum în culori, sunete etc., este dată lumea naturii, tot aşa prin ideile percepute îi este dată lumea spiritului. În orice caz, cel care citeşte primele capitole din Teosofia mea fără participare interioară, în aşa fel încât nu sesizează această transformare a felului în care el a trăit ideile până în acel moment, cel care, cu toate că a citit partea de la început, trece la capitolele următoare ca şi cum ar începe să citească cartea cu capitolul „lumea sufletelor”, acela nu va putea, până la urmă, decât să respingă întreaga carte. Adevărurile îi vor apărea ca nişte afirmaţii puse acolo fără a fi fost dovedite. Dar o carte antroposofică se aşteaptă întotdeauna să fie primită de cititor prin trăire interioară. Atunci, treptat, în suflet apare un fel de înţelegere. Ea poate fi foarte palidă. Dar poate – şi trebuie – să apară. Iar aprofundarea prin exerciţiile descrise în Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare?, este o aprofundare consolidată. Ele sunt necesare pentru a progresa pe calea spirituală; dar o carte antroposofică, just concepută, trebuie să fie un mijloc de a trezi viaţa spirituală în cititor, şi nu doar o sumă de informaţii. Citirea ei nu trebuie să fie o simplă citire, trebuie să fie trăire, cu zguduiri, tensiuni şi rezolvări interioare.

Eu ştiu cât de departe este ceea ce am dat în cărţile mele de a declanşa în sufletele cititorilor, prin propriile sale forţe interioare, o astfel de trăire. Dar ştiu în acelaşi timp că la fiecare pagină am dat o luptă sufletească pentru a face cât mai mult în această direcţie. Prin stilul meu nu descriu faptele în aşa fel încât din frazele cărţii cititorul să poată sesiza viaţa mea sufletească subiectivă.

Când scriu, eu estompez tot ceea ce izvorăşte din căldura sufletească şi din sentimentele adânci, turnând totul într-un stil sec, matematic. Dar numai acest stil poate trezi viaţa spirituală în cititor, pentru că acesta trebuie să trezească el însuşi în sine căldură şi sentiment. El nu poate face ca acestea să se reverse, pur şi simplu, din scriitor în sufletul lui, câtă vreme el însuşi se află într-o stare de luciditate estompată.