„Legea prin Moise a fost dată, devoțiunea – harul – și adevărul prin Iisus Christos au venit” (Ioan 1, 17). Dacă înțelegem în realitate acest pasaj atunci sesizăm și această cezură adâncă și semnificativă care s-a produs în istoria omenirii prin apariția lui Christos. În conferințele precedente a fost schițată în linii mari evoluția omenirii, arătându-se cum s-a dezvoltat conștiența de Eu. Într-un trecut îndepărtat grupuri și generații întregi de oameni s-au resimțit ca Eu. Vârsta înaintată a patriarhilor se explică în acest fel. Treptat, acest sentiment de Eu s-a restrâns din ce în ce mai mult la persoane individuale. A fost descris, de asemenea, modul în care în cadrul acestei evoluții s-au conturat două curente spirituale: unul, consangvinitatea, care în mod natural tindea să mențină coeziunea omenirii; altul, luciferic, care l-a fâcut pe om autonom și l-a pregătit pentru unirea pur spirituală care urmează să vină.
În întreaga perioadă a Vechiului Testament prin lege se înțelegea ceea ce introduce din exterior ordinea în societatea umană. Când consangvinitatea și-a pierdut forța sa unificatoare oamenii au trebuit aduși la o anumită relație reciprocă, printr-o ordine exterioară izvorâtă din gândire. Legea a fost resimțită ca ceva provenind din afară. Această lege care ne-a fost dată din exterior și-a păstrat valabilitatea până în momentul în care dăruirea, harul și adevărul dăruite prin Christos au creat în noi, din interior, înțelegerea pentru adevărata cunoaștere. Devoțiunea și adevărul nu se pot dezvolta decât treptat. Creștinismul, care vrea să aducă harul, devoțiunea, în locul legii, este încă abia în zorii devenirii sale. Cu cât Pământul progresează în evoluția sa, cu atât se va întări și influența creștinismului asupra omenirii. Omenirea trebuie să se înalțe la o treaptă a conviețuirii în care fiecare om va stabili față de aproapele său o relație fraternă printr-un impuls emanând din ființa sa lăuntrică. Omenirea nu va putea să se ridice prin propriile sale forțe la această înaltă treaptă de evoluție, și este misiunea creștinismului să o ajute. Omul nu va mai avea nevoie de o lege exterioară atunci când un impuls din interior îl determină să se comporte astfel încât devoțiunea și adevărul formează linia sa de conduită.
Faptul nu trebuie luat ca și cum în prezent omenirea ar putea să se lipsească de legi; este însă un ideal către care trebuie să tindem. Treptat, omenirea va ajunge să stabilească armonia universală acționând de bună voie. Pentru a atinge acest țel trebuia să intervină o putere care, în sensul Evangheliei, este cea a lui Christos. Despre cel care, prin propria sa forță interioară ajunge să se ridice la o astfel de relație cu semenii săi încât să se integreze lor în mod armonios, fără nicio constrângere, despre un astfel de om în școlile oculte se spune că „îl poartă pe Christos în el”.
Pentru a înțelege ceea ce urmează este util să amintesc încă o dată alcătuirea ființei umane:
| Eu | ||
| Corp astral Corp eteric Corp fizic |
Sine spirituală Spirit al vieții Om-spirit |
Prin munca Eului asupra corpului astral, acesta este transformat în Sine spirituală. Acest lucru se face însă treptat, prin formarea mai întâi a sufletului senzației, apoi a sufletului înțelegerii și apoi a sufletului conștienței. În sufletul conștienței purificat și maturizat se revarsă Sinea spirituală. Eul lucrează și asupra corpului eteric, iar impulsurile cele mai eficiente în această direcție sunt cele ale artei, ale religiei și ale disciplinei esoterice.
Școli esoterice au existat și în epoca precreștină. Ele îi dezvoltau pe discipoli până ce aceștia erau în stare să privească în lumile superioare. Dar numai adevărații discipoli ai școlilor oculte cele mai tainice ajungeau la această contemplare, însă și atunci cu condiția să suporte o inițiere autentică, în cursul căreia corpul eteric era desprins de corpul fizic. Prin inițiere se înțelege înălțarea unui om la stadiul de a vedea lumea spirituală. În toate inițierile precreștine discipolul ce urma a fi inițiat trebuia adâncit într-un fel de somn. Acest somn inițiatic se deosebește de somnul obișnuit prin faptul că în acesta din urmă corpul eteric rămâne legat de corpul fizic, în timp ce în cel dintâi corpul eteric este desprins de cel fizic pentru o scurtă perioadă de timp. În tot acest timp hierofantele trebuia să mențină corpul în viață. Prin faptul că se desprindea corpul eteric, hierofantele era în măsură să îl conducă pe discipol, împreună cu celelalte elemente constitutive, în lumile spirituale, lăsându-l să facă acolo experiențe, care ulterior puteau fi transmise creierului fizic. Acestea erau singurele metode de inițiere ce existau în epocile precreștine.
Odată cu venirea lui Christos apare ceva cu totul nou în ce privește inițierea. Presupuneți că omul ar fi transformat în întregime corpul său astral în Sine spirituală. Această Sine spirituală se imprimă atunci în corpul eteric precum pecetea în ceară și își lasă amprenta sa. Prin aceasta corpul eteric este transformat în Spirit al vieții. Când acest fapt este împlinit în întregime Spiritul vieții se imprimă în corpul fizic și îl transformă în Om-spirit. Numai odată cu apariția lui Christos Iisus a devenit posibil să se imprime direct ceea ce era Spirit al vieții în corpul vieții. Experiențele facute în lumile superioare au putut de acum înainte să fie încorporate creierului fizic fără să fie nevoie de o separare prealabilă a corpului eteric. Primul care a dispus de un corp eteric impregnat cu totul de Sinea spirituală și un corp fizic impregnat cu totul de Spiritul vieții a fost Christos Iisus. Datorită venirii lui Christos Iisus pe Pământ a devenit posibil celor care sunt uniți cu El să urmeze aceeași inițiere, fără a desprinde corpul eteric de cel fizic. Astfel, toți inițiații precreștini făceau experiențele inițierii în afara corpului fizic, erau apoi coborâți în corpurile fizice și puteau face cunoscut apoi, ca o trăire personală, ceea ce se produsese în lumea spirituală.
Buddha, Moise și alții au fost astfel de inițiați. Prin Iisus a venit pentru prima dată pe Pământ o ființă care, rămânând în corpul său fizic, putea să contemple viața lumilor superioare. Învățăturile lui Buddha, Moise etc. sunt cu totul independente de personalitatea maestrului lor. Este budist sau mozaist cel care respectă învățăturile lui Buddha sau Moise, căci acești fondatori nu fac decât să transmită ceea ce au trăit ei în lumile superioare. Cu Christos este altceva. Învățătura sa devine creștinism tocmai prin personalitatea sa și nu este suficient să urmezi învățăturile creștinismului pentru a fi creștin. Creștinii adevărați sunt numai cei care se simt legați de Christosul istoric. Unele principii ale creștinismului existau deja anterior. Nu asta contează; ceea ce contează este faptul că creștinul crede în Christos Iisus, că Îl consideră o apariție care, umblând în carne, reprezintă omul desăvârșit.
În trecut se cunoștea încă expresia: Inițiatul este un om divin. – Această sentență era fondată pe faptul că în cursul ceremoniei de inițiere inițiatul se afla sus, în lumea spirituală, lângă ființele spirituale sau divine. Acolo el era omul divin. Prin Christos Iisus s-a putut vedea „omul divin” într-un corp fizic; niciodată înainte. Acest pasaj din Evanghelia după Ioan (1, 18) trebuie luat textual: „Nimeni nu a văzut vreodată pe Dumnezeu. Fiul unic, care este în sânul Tatălui, El ni L-a făcut cunoscut.” Înainte putea percepe divinitatea numai cel care el însuși se înălțase. În Christos, divinitatea s-a coborât pentru prima dată pe Pământ sub formă vizibilă. Acest fapt a fost vestit în Evanghelia după Ioan (l, 14) și el era învățat și în școala dionisiacă. Christos a venit aici pentru a indica oamenilor calea; oamenii trebuie să devină succesorii Lui, trebuie să se pregătească să imprime în corpul fizic ceea ce este în corpul eteric. Aceasta înseamnă să dezvolți în tine principiul christic. Evanghelia după Ioan este o carte de o viață. Nimeni din cei care au studiat-o cu intelectul nu a pătruns-o. O cunoaște numai cel care a viețuit-o. Când repeți zi de zi, un anumit timp, primele paisprezece versete descoperi rațiunea lor de a fi. Ele alcătuiesc o temă de meditație și trezesc în sufletul omenesc capacitatea de a vedea, ca viețuiri proprii, în marele tablou astral, anumite pasaje din Evanghelie, precum nunta din Cana, capitolul 2, discuția cu Nicodim în capitolul 3. Prin aceste exerciții omul ajunge la clarvedere și poate el însuși să facă experiența adevărului conținut în Evanghelia după Ioan. Sunt sute de oameni care au făcut acest lucru. Autorul Evangheliei după Ioan era un văzător de înaltă treaptă, inițiat de însuși Christos.
Nicăieri în Evanghelia după Ioan nu este numit ucenicul Ioan. Despre el este spus numai – de pildă, în capitolul 19, 26: „Ucenicul pe care Domnul îl iubea.” Este vorba de un termen tehnic desemnându-l pe cel pe care Maestrul însuși îl inițiase. Ioan își descrie propria sa inițiere în învierea lui Lazăr capitolul 11. Relațiile cele mai tainice ale lui Christos cu evoluția lumii nu puteau fi revelate decât datorită faptului că autorul Evangheliei după Ioan fusese inițiat de însuși Domnul. Așa cum s-a spus mai sus, vechile inițieri durau trei zile și jumătate; de unde și învierea lui Lazăr în a patra zi. Și despre Lazăr este spus că Christos îl iubea (Ioan 11, 3, 35 și 36). Este vorba din nou de un termen tehnic desemnându-l pe discipolul favorit. În timp ce corpul lui Lazăr stătea ca mort în mormânt, corpul său eteric era extras pentru a parcurge inițierea și a primi aceeași forță ca cea care este în Christos. El devine astfel un înviat, chiar cel pe care Domnul îl iubea, cel căruia îi datorăm Evanghelia după Ioan. Dacă recitești acum Evanghelia după Ioan vei constata că niciun rând nu contrazice acest fapt, doar că procesul inițierii este prezentat sub un văl.
Să ne oprim și asupra unei alte imagini din Evanghelia după Ioan. În capitolul 19, 25 este spus: „Și stăteau lângă crucea lui Iisus mama sa și sora mamei Sale, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena.” Pentru a înțelege Evanghelia trebuie să știi cine sunt aceste trei femei. Așa după cum astăzi într-o aceeași familie două surori nu poartă același nume, la fel era și în trecut. Astfel, pasajul citat este dovada că în sensul Evangheliei după Ioan mama lui Iisus nu se numea Maria. Dacă examinezi acum Evanghelia după Ioan după ce știi acest lucru, nu găsești nicăieri o indicație cum că mama lui Iisus se numea Maria. De pildă, la nunta din Cana (capitolul 2) este spus numai: „Mama lui Iisus era acolo.” Aceste cuvinte semnifică ceva important care ajunge să fie înțeles doar când știi în ce mod autorul Evangheliei după Ioan folosește aceste cuvinte. Ce înseamnă expresia: „mama lui Iisus”? Cum am văzut omul este alcătuit din corp fizic, corp eteric și corp astral. Trecerea de la corpul astral la Sinea spirituală nu trebuie să ne-o imaginăm atât de simplă. Eul transformă încet și treptat corpul astral în suflet al senzației, suflet al înțelegerii și suflet al conștienței (în mod inconștient). Eul continuă să lucreze și numai când a adus corpul astral la nivelul de suflet al conștienței este în măsură să-l purifice pe acesta pentru ca în el să poată să se nască Sinea spirituală. Omul este constituit din:
| Tată | 7.Om-spirit |  |
Viitor îndepărtat |
| Fiu | 6. Spirit al vieții, corp eteric transformat |
||
| Spiritul sfânt | 5. Sine spirituală, suflet al conștienței | Fecioara Sophia, sufletul conștienței purificat | |
| 4. Suflet al înțelegerii, suflet astral | Maria, soția lui Cleopa | ||
| 3. Suflet al senzației, Corp al senzației |
Maria Magdalena | ||
| 2. Corp eteric | |||
| 1. Corp fizic |
Omul-spirit nu se va dezvolta decât într-un viitor foarte îndepărtat. De asemenea, Spiritul vieții nu există la majoritatea oamenilor decât în stare de germene. În prezent a început dezvoltarea Sinei spirituale. Ea este indisolubil legată de sufletul conștienței, precum o sabie în teacă. Sufletul senzației este cufundat și el în corpul senzației sau corpul astral. Găsim astfel în persoana omului nouă componente. Dar, dat fiind că între Sinea spirituală și sufletul conștienței pe de o parte și între sufletul senzației și corpul astral pe de altă parte există o legătură indisolubilă, literatura teosofică vorbește în mod obișnuit de șapte elemente constitutive. Sinea spirituală este similară cu Sfăntul spirit care, în sens creștin, este entitatea diriguitoare pe plan astral. Spiritul vieții este numit de către creștini „Cuvânt” sau „Fiu”. Omul-spirit este „Spiritul-Tată” sau „Tatăl”.
Cei care au născut în ei Sinea spirituală au fost numiți „Copii ai lui Dumnezeu”; la ei „Lumina strălucea în întuneric”; și „ei au primit Lumina”. Exterior, ei erau oameni din carne și sânge, dar purtau în ei un om mai elevat. Înăuntrul lor Sinea spirituală fusese născută din sufletul conștienței. „Mama” unui astfel de om spiritualizat nu este o mamă trupească; ea sălășluiește în interiorul lui; ea este sufletul conștienței purificat și spiritualizat. Ea este principiul din care este născut omul superior. Această naștere spirituală, naștere în sensul cel mai elevat, este descrisă de Evanghelia după Ioan. În sufletul conștienței purificat se revarsă Sinea spirituală sau Sfântul spirit. La aceasta se referă și expresia: „Eu am văzut Spiritul coborând asupra lui precum un porumbel din cer și rămânând peste El.”
Sufletul conștienței fiind principiul în sânul căruia s-a dezvoltat Sinea spirituală, se numește „mama lui Christos” sau, în școlile oculte, „Fecioara Sophia”. Prin fecundarea Fecioarei Sophia a putut Christos să se nască în Iisus din Nazaret. În școlile oculte ale lui Dionysos sufletul înțelegerii și sufletul senzației erau numite „Maria” și „Maria Magdalena”.
Omul fizic este născut din asocierea a doi oameni. Omul superior nu se poate naște decât dintr-un suflet al conștienței care înglobează întregul popor. Metoda de inițiera era, în fazele ei esențiale, aceeași la toate popoarele. Orice inițiere comportă șapte trepte. În inițierea persană aceste trepte erau: Prima treaptă era „Corbul”. Cel care se afla pe această treaptă era însărcinat să aducă la templu noutăți din exterior. Corbul este numit peste tot mesagerul spiritual, de pildă, și în legeda germană despre Odin și cei doi corbi ai săi. A doua treaptă era „Ocultul”. A treia, „Războinicul”. Școlile oculte îl autorizau deja pe acesta să iasă în afară și să vestească învățătura. A patra treaptă, „Leul”, de nezdruncinat în sine, dispunând, în afara cuvântului, de forțe magice, a trecut proba, oferind astfel garanția de a nu abuza de forțele care i-au fost încredințate. A cincea treaptă era „Persanul”. A șasea, „Eroul solar”, iar a șaptea: „Tatăl”. Aici ne interesează denumirea treptei a cincea, „Persanul”. Inițiatului de treapta a cincea i se dădea, în toate școlile oculte, numele poporului din care făcea parte, fiindcă conștiența sa se lărgise până la a îngloba întreg poporul. El resimțea toată suferința poporului ca pe a sa proprie. Conștiența sa era limpezită și lărgită la nivelul conștienței de ansamblu a poporului. La evrei, un inițiat de această treaptă se numea „Israelit”. Este un fapt ce trebuie cunoscut dacă vrei să înțelegi convorbirea dintre Christos și Natanael (capitulul 1, 47-49). Acesta era un inițiat de treapta a cincea. Răspunsul frapant al lui Christos: „Te-am văzut când tu erai sub smochin” indică un proces anume al inițierii, și anume primirea sufletului conștienței.
Explicațiile următoare vor ajuta la înțelegerea proceselor inițiatice. Conștiența Eului individual al omului se situează în lumea fizică. Oamenii se mișcă peste tot cu Eul lor. Eul animalelor se află pe planul astral. Fiecare grup de animale are acolo o conștiență comună a Eului. Dar nu numai Eul animalelor se află în lumea astrală, ci și Eul corpului pe care omul îl are în comun cu animalul, deci Eul corpului astral omenesc. În Devachan găsim Eul plantelor ca și Eul corpului pe care omul îl are în comun cu plantele, Eul corpului eteric. Dacă ne ridicăm și mai sus, în Devachanul superior, găsim acolo Eul mineralelor și Eul a ceea ce omul are în comun cu mineralele: Eul corpului fizic. Prin corpul fizic noi suntem astfel în legătură cu Devachanul superior. Cu Eul individual noi suntem aici, în lumea fizică. Când, la inițiat, Eul corpului astral este impregnat și transformat de către Eul său individual, el devine conștient în lumea astrală, poate să aibă acolo percepții și să acționeze. El întâlnește entități încarnate în corpuri astrale, precum sufletele-grup ale animalelor și acele entități superioare pe care creștinismul le numește Îngeri. Pe o treaptă și mai înaltă de inițiere Eul corpului eteric este la rândul său impregnat de către Eul individual. Conștiența individuală se ridică atunci până în Devachan. Acolo întâlnește Eurile plantelor și spiritul planetar. O inițiere și mai înaltă are loc când Eul individual pătrunde Eul corpului fizic. Omul ajunge atunci la conștiența personală și în lumea supraspirituală. El întâlnește acolo Eul mineralelor și al unor spirite și mai înalte. Inițierea este astfel o înălțare în lumile superioare, în care se întâlnesc entități tot mai înalte:
| Devachanul superior Eul mineralelor |
Eul corpului fizic | Conștiență supradevachanică |
| Devachanul inferior Eul plantelor |
Eul corpului eteric | Conștiență devachanică |
| Lumea astrală Eul animalelor, și de asemeni Îngeri |
Eul corpului astral | Conștiență astrală |
| Lumea fizică | Eul individual | Conștiență de zi |
S-ar putea folosi următoarea imagine:
Eul corpului eteric poate fi comparat cu inginerul.
Eul corpului astral poate fi comparat cu conducătorul unui automobil.
Eul corpului fizic poate fi comparat cu proprietarul unui automobil.
Când Eul individual a ajuns la perfecta stăpânire a celor trei corpuri, el a stabilit armonia interioară. Christos este o entitate care poseda deplin această armonie. El a apărut pe Pământ pentru ca omul să poată dezvolta această forță a armoniei interioare. În acest Fiu al omului este prefigurată întreaga evoluție umană, până la treapta spirituală cea mai înaltă. Înainte această armonie nu exista; în locul ei acționau din exterior legile. Armonia interioară este noul impuls pe care omenirea l-a primit prin Christos. Omul trebuie să cucerească capacitatea de Christos, adică trebuie să dezvolte Christosul interior. Dacă însă, așa cum spunea Goethe, „Ochiul este format de lumină pentru lumină”, atunci scânteia acestei armonii interioare, a acestui Christos interior, nu poate fi cuprinsă decât prin existența Christosului exterior, istoric, înainte de apariția căruia omului îi era imposibil să ajungă la această treaptă de dezvoltare spirituală.
Oamenii care au trăit înainte de viața istorică a lui Christos nu sunt nicidecum excluși de la harul revărsat asupra omenirii prin apariția lui Christos. Căci nu trebuie să uităm că în virtutea legii reîncarnării ei trebuie să revină și, prin aceasta, vor avea prilejul de a dezvolta Christosul interior. Poți vorbi de nedreptate numai dacă uiți ce înseamnă reîncarnarea. Evanghelia după Ioan arată calea către Christosul istoric, către acel Soare care aprinde lumina interioară din om, așa cum soarele fizic aprinde lumina ochiului nostru.
