Ca să ne pregătim să înțelegem așa cum trebuie subiectul pe care îl vom urmări în următoarele conferințe, astăzi ne mai îndreptăm încă o dată privirile spre profunzimile Universului; vom reveni apoi la cercul strâmt al existenței noastre terestre directe. Aceasta ne va permite să ne reprezentăm corect accepțiunea pe care Știința Spirituală sau ocultismul o acordă celor trei termeni pe care i-am implicat: Universul, Pământul și Omul.
Ați remarcat, desigur, că în sens ocult nu putem în nici un caz să considerăm Universul ca un ansamblu pur material. Am văzut că diversele ființe cosmice, fazele de evoluție prin care a trecut succesiv Pământul sub numele de Saturn, Soare și Lună, starea actuală a sistemului nostru solar, cu polaritatea planetei Pământ și stelei solare, toate acestea sunt de fapt cu totul altceva decât materie propriu-zisă. Fiecare dintre acești aștri este de fapt, după cum v-am spus, scena de manifestare a unui grup de entități spirituale; alcătuirea materială a acestor aștri este până la urmă cea de care au nevoie entitățile respective.
Am văzut, de asemenea, că Soarele s-a desprins de Pământ pentru că el urma să devină sediul unor entități sublime care nu puteau întrebuința pentru a evolua decât substanțele cele mai subtile, în timp ce omului îi rămâneau pe Pământ substanțe mai palpabile. Dacă ne rotim privirile în imensitatea spațiului, nu vom găsi nicăieri un obiect pur material; totul este legat de spirit.
Am arătat, de asemenea, în ce măsură sunt legate de lumea spirituală diverse forme ale vieții terestre. Pietrele, mineralele de pe Pământ, posedă un Eu situat la periferia lumii noastre. Plantele au un Eu în centrul globului pământesc; pe lângă aceasta o ființă astrală le înconjoară, am putea spune, făcându-le să ajungă la suprema lor manifestare: floarea. Astfel tot ce ne înconjoară este îmbibat de spirit și imaginea pe care o avem asupra lumii se prelungește datorită acestei concepții până la infinit. Să ne ridicăm privirile spre orice astru: astrul acela este modul de exprimare a entităților spirituale legate material de el. Omul poate să-și dezvolte în suflet unele facultăți aflate acum în stare latentă și să ajungă astfel să cunoască aceste ființe cosmice răspândite în Univers. Vom vedea deci acum care sunt relațiile omului cu diferiți astri.
Pe Pământ suntem înconjurați de minerale, de plante, de animale și de semenii noștri, oamenii. Pe lângă aceasta, știm că asupra condițiilor de viață de pe Pământ acționează înalte entități pe care le numim în accepțiunea creștinismului Îngeri, Arhangheli și Arhei sau Puteri cerești. Stim, de asemenea, că și alte entități se ocupă de Pământ, trimițând asupra lui forțe care pornesc de la Soare sau de la Lună. Ne punem următoarea întrebare: până la ce nivel putem să comparăm între ele planetele din sistemul nostru solar? Pentru a simplifica problema, să luăm în discuție ființele pe care le întâlnim, pe care le vedem cu ochii noștri, în stadiul de acum al omenirii, și să ne punem întrebarea: ce legătură este între mineralele, plantele, animalele care ne înconjoară și celelalte ființe din Univers?
Desigur, abordăm acest subiect numai din punctul de vedere al Științei Spirituale, adică din punctul de vedere al conștiinței clarvăzătoare pe care omul o poate dobândi dezvoltându-și unele forțe pe care deja le posedă; vom vorbi mai încolo și despre această dezvoltare.
Pentru moment să ne întrebăm dacă există și pe alte planete oameni ca și noi, la care să se poată ajunge prin cunoaștere, prin clarviziune. Nu, cunoașterea prin clarviziune nu găsește pe alte planete oameni ca cei de pe Pământ. Aceasta confirmă faptul că fiecare planetă, fiecare corp ceresc, își are rolul său, misiunea sa specială. Nimic nu se repetă în Univers; pe alte scene cosmice se desfășoară alte acțiuni. Pământul pe care ne aflăm acum a rezultat din cele trei stări planetare anterioare, numite și „întrupări” ale Pământului. Stadiul pe care îl parcurgem acum, stadiul de om, a fost deja parcurs, în vremea precedentelor întrupări ale Pământului, de alte entități. Îngerii, de exemplu, au parcurs acest stadiu pe vechea Lună. Alte spirite, Spiritele focului, l-au parcurs pe vechiul Soare, iar altele, Spiritele personalității, pe vechiul Saturn. Am putea trage concluzia greșită că pe aceste planete din trecut au existat oameni. Dar trebuie să ne aducem aminte că vechea Lună nu prezenta un corp mineral, că nu exista nici o rocă solidificată. Deci, ființele care realizau acolo etapa de om făceau aceasta în cu totul alte condiții decât noi. Numim faza de evoluție pe care o traversau etapa de om, dar ea nu semăna deloc cu cea de astăzi.
Tot așa, Spiritele focului au străbătut pe vechiul Soare etapa lor omenească în cu totul alte condiții. Căci vechiul Soare nu era alcătuit decât din substanță aeriană, gazoasă și spiritele respective nu puteau fi oameni în acel mediu decât cu condiția să nu aibă ca noi un corp compact, mușchi ș.a. În evoluția Pământului nostru nu se repetă nimic, fiecare moment are de îndeplinit rolul său în vasta economie a Universului.
Să analizăm puțin cum a evoluat Pământul nostru. Din punct de vedere ocult, el este mărginit strict la corpul ceresc locuit de oameni și pe care se realizează evoluția acestora. Această evoluție a devenit posibilă numai în momentul când Soarele și Luna s-au despărțit de Pământ și forțele terestre și-au găsit un echilibru între aceste două astre. Odinioară, pe vremea când Pământul era el însuși, ca să zicem așa, soare, Soarele și Pământul laolaltă evoluau simultan. Soarele era încă într-un stadiu planetar și era locuit de Spiritele focului. Dar mersul înainte neîntrerupt al evoluției a dat posibilitatea Soarelui (adică unei părți din globul primitiv) să se ridice la o existență superioară. Aceasta s-a realizat în detrimentul corpului planetar rămas, Pământ și Lună laolaltă. Se întâmplă uneori în Univers ca pentru un timp corpurile unor ființe să fie unite și să evolueze simultan, pentru ca apoi acestea să se despartă deoarece unul se ridică, accede în regiuni superioare ale existenței, în timp ce celălalt coboară spre străfunduri. Pentru ca unele entități să poată accede la o stare superioară, Soarele trebuia să se izoleze, să devină un astru de sine stătător, în stare să constituie un teren propice pentru evoluția acestor entități. Soarele s-a ridicat deci de la stadiul de planetă la cel de stea fixă: el provine dintr-o planetă. Ocultismul consideră Soarele o planetă evoluată.
Am arătat ieri că pentru un timp omul a trăit pe Pământ fără forțele spirituale ale Soarelui și că venirea lui Christos a dat posibilitatea acestor forțe să-și găsească loc printre noi. Prin încorporarea lui Christos în viața terestră, omul a ajuns, datorită principiului christic, la o maturitate tot mai mare. Însă aspectul material al unei planete depinde de entitățile care evoluează pe suprafața ei. Și așa cum Soarele a devenit ceea ce este astăzi datorită faptului că a ales substanțele cele mai subtile, singurele pe care le puteau utiliza entitățile sale, tot așa și Pământul se va transforma și substanțele terestre vor deveni cele potrivite pentru demnitatea viitoare a omului și a celorlalte fiinte pe care omul le implică în această evoluție. Căci omul, devenit mai puternic, va atrage spre sine și alte ființe terestre. Ce se va întâmpla atunci? Omul, pătrunzându-se din ce în ce mai profund de principiul christic, primind în sine înaltele energii solare care au coborât pe Pământ împreună cu Christos, va deveni el însuși din ce în ce mai apropiat de Christos și va radia din sine însuși acest principiu și aceste forțe străbătând globul pământesc.
Dar ce este principiul lui Christos? Vom încerca să ne dăm seama. Mai întâi trebuie să știm care este misiunea existenței noastre terestre pentru a putea să definim această misiune și să-i dăm un nume. Care este misiunea Pământului nostru? Și care a fost misiunea Lunii vechi care a precedat Pământul? Când ne îndreptăm privirea spirituală până în vremurile de început ale acelei Luni, vedem că entitățile care o locuiau, precursorii ființelor terestre de acum, posedau multe facultăți, dar că le lipsea ceva, ceva ce, dimpotrivă, pe Pământul de acum se află peste tot. Forțele de pe Luna veche, forțele care acționau la începuturile evoluției sale, erau încă forțe lipsite de înțelepciune. Nicăieri la începuturile evoluției lunare nu se poate observa o armonie a diverselor activități, un ansamblu care să poată fi numit înțelepciune. Vedem apoi entități care acționau atunci la periferia Lunii intervenind din afară asupra ființelor lunare și încorporându-le treptat această înțelepciune. De aceea numim Luna Planeta înțelepciunii.
Atunci când s-a terminat evoluția acelei planete, toate lucrurile fuseseră pătrunse de înțelepciune. Atunci lumea lunară a trecut printr-o stare intermediară numită somn cosmic, apoi a reapărut sub forma lumii pământene. Ființele care au ieșit atunci din somnul cosmic, sau Pralaya, aduceau cu ele din vechea Lună comori de înțelepciune. De aici decurge faptul că înțelepciunea se află în tot ce există pe Pământ; ea a fost inoculată dinainte în natura lucrurilor. Putem vedea această înțelepciune prezentă peste tot în jurul nostru în ființele care ne înconjoară, căci ele sunt urmașele evoluției lunare.
Priviți o floare oarecare: cu cât o examinați mai mult, cu atât vi se va părea mai minunată, veți vedea că cele mai mici părticele ale ei sunt organizate după o concepție profund înțeleaptă. Luați o bucată de os de la șoldul omului; veti vedea cu câtă înțelepciune s-a realizat un echilibru de forțe în acest punct al corpului pentru a susține greutatea trunchiului. Știința inginerilor noștri nu ar fi în stare să imite această structură minunată, de exemplu la construirea unui pod. Astfel înțelepciunea perfectă rezidă în toate organele omului și în fiecare detaliu al Universului. La început, pe Pământ, omul nu a făcut altceva decât să beneficieze de această înțelepciune fără să o înțeleagă; treptat el a învățat din ceea ce îl înconjura să recunoască înțelepciunea existentă în propriul său organism, întelepciunea microcosmică. Înțelepciunea se află la baza lucrurilor pământești și a tuturor funcțiilor involuntare ale omului. În școli este admirată, prin studiul istoriei, înțelepciunea omenească, iar prin studiul tehnologic sunt lăudate invențiile și descoperirile făcute de om. Se arată, de exemplu, că în epoca modernă oamenii au descoperit meșteșugul de a fabrica hârtie. Inteligența omenească a ajuns până aici... dar viespile produceau de mult hârtie, o fabricaseră cu mult înaintea omului! Desigur, o viespe izolată nu este în stare să facă aceasta, dar sufletul-grup al viespilor construiește cuibul lor dintr-un material produs de ele care seamănă foarte bine cu hârtia noastră; acest suflet-grup a ajuns de mult la punctul unde ajunge treptat inteligența omenească. Această întelepciune care rezidă în ființele terestre nu a fost încorporată în ele decât progresiv pe vechea Lună; ea a trebuit să se lupte cu forte adverse, apoi, la sfârșit, vechea Lună a transmis Pământului germenii unor ființe în care fusese depusă această înțelepciune mai înainte ca ea să ia amploare.
Ce element spiritual este sădit în același fel în ființele care se află acum într-un proces de evoluție pe Pământ? Acest element care trebuie să fie inoculat planetei noastre este dragostea. Pământul nostru este planeta dragostei. Această evoluție în spiritul dragostei a început deja: dragostea a fost transmisă picătură cu picătură, în forme inferioare, în ființele pământene. Aceasta s-a petrecut în epoca lemuriană, când a prins contur Eul omului; atunci sexele s-au separat. Dragostea și-a făcut apariția în forme inferioare și întreaga evoluție ulterioară tinde la înnobilarea, spiritualizarea acestui principiu vital. Așa cum pe Lună s-a revărsat în ființe înțelepciunea, rolul Pământului nostru va fi îndeplinit atunci când dragostea va sta la temelia tuturor ființelor.
Să aruncăm o scurtă privire asupra viitoarei existențe planetare, asupra lumii care o va înlocui pe a noastră: viitorul Jupiter. Când pe Jupiter vor reapărea ființele care au evoluat pe Pământ, ele vor îndrepta în jur privirea lor spirituală. Și așa cum inteligența noastră admiră înțelepciunea prezentă pretutindeni în pietre, plante, animale, în întregul Univers, aspiră această inteligență pentru a se hrăni cu ea și a obține o înțelepciune similară, tot astfel, locuitorii de pe viitorul Jupiter își vor putea îndrepta privirea spirituală spre lumea înconjurătoare, de unde va emana pentru ei o mireasmă intensă de dragoste, căci pe Pământ dragostea va fi sădită în toate lucrurile. Pe Pământ noi analizăm creația și suntem modelați de înțelepciunea care se manifestă în ea. În același fel, ființele de pe Jupiter vor fi modelate de emanațiile de dragoste care se vor degaja din tot ce a fost creat.
Această dragoste, pe care Pământul este însărcinat să o formeze, nu poate să apară decât dacă Eurile de pe Pământ se separă pentru ca să se confrunte liber, așa cum am arătat într-o conferință anterioară. Pentru aceasta este nevoie neapărat ca ființele să nu mai fie legate numai prin sufletul-grup, ci ele trebuie să intre în raporturi directe unele cu altele; doar așa se dezvoltă dragostea adevărată. Acolo unde Eurile sunt legate între ele prin sufletul-grup nu se manifestă o dragoste adevărată. Trebuie ca o ființă să fie despărțită de alta pentru a putea să-i ofere dragostea ca un dar liber. Datorită separării ființelor, așa cum s-a produs în regnul uman, unde fiecare ființă se opune altora ca o unitate independentă, a devenit posibilă dragostea; este un dar spontan al unui Eu către altul.
Deci, pe Pământ individualismul a luat amploare tot mai mare, ducând la o nouă uniune a indivizilor. Să ne imaginăm membrii unui grup legati între ei în sufletul-grup. Sufletul-grup îi conduce, comandă întreaga lor conduită. Ar putea cineva să spună că inima iubește stomacul? Nu, inima este legată de stomac prin entitatea interioară care le menține unitatea. Tot așa grupurile animale sunt legate într-o viață psihică comună, și comportarea lor este dictată de înțelepciunea sufletului colectiv. Doar atunci când acest suflet colectiv este dominat, depășit, când fiecare Eu este independent de alte Euri, simpatia dragostei se poate înfiripa liber de la un ins la altul.
Omul a trebuit să fie pregătit treptat pentru realizarea acestei misiuni. Un fel de pregătire pentru dragoste i-a fost dată înainte de a se individualiza complet. Entitățile conducătoare i-au adunat pe oameni în grupuri bazate pe legături de sânge, și oamenii se iubeau în măsura în care erau condiționați de aceste legături. Omenirea a parcurs astfel o îndelungată perioadă de pregătire. Am văzut că acel fel de dragoste nu era un dar liber, ci efectul pecetei de înțelepciune. Spiritele luciferice au acționat în epoca aceea opunând puterea lor eliberatoare forțelor unificatoare care închegau triburile și popoarele. Toate instinctele de independență primite atunci de oameni se datorează Spiritelor luciferice.
Omul a acumulat astfel progresiv aptitudinile necesare pentru a dezvolta sentimentul de dragoste în toată plenitudinea sa, pentru a primi principiul christic, a cărui natură profundă este exprimată de cuvintele: ,,Cel care nu-și va părăsi tatăl, mama, fiul și fiica, cel care nu-și va lua crucea și nu mă va urma, acela nu este vrednic de mine”. Aceste cuvinte nu trebuie luate în sens literal, ci trebuie să înțelegem că vechea comunitate de sânge a fost înlocuită de principiul christic, s-au ivit forme noi de comunitate. Aceste noi forme de dragoste unesc un suflet de altul, o ființă umană de alta, fără să țină seama de nici o bază materială.
Christos a dat impulsul datorită căruia o ființă omenească poate iubi o altă ființă omenească. Și ca efect al acestui impuls omenirea se va spiritualiza prin dragoste. Dragostea va deveni tot mai mult de domeniul sufletului și al spiritului. Prin aceasta omul va antrena în ascensiunea sa ființele inferioare care sunt însoțitoarele lui pe Pământ, el va transforma profund Pământul. Într-un viitor extrem de îndepărtat întreaga materie care alcătuiește Pământul va fi transformată prin acțiunea omului, și acest trup al Pământului, transfigurat, va fi iarăși vrednic să se unească cu Soarele. Astfel Christos, care este Soarele spiritual, a dat impulsul necesar ca Pământul și Soarele să se unească din nou într-o zi într-un singur corp cosmic.
Cursul evoluției universului este următorul: mai întâi Soarele s-a despărțit corporal de Pământ, apoi Pământului i-a fost dat puternicul impuls al principiului christic care îl duce spre o nouă uniune cu Soarele, spre un nivel superior al existenței. Am văzut mai sus că numai Pământul nostru poate adăposti ființe omenești având o astfel de misiune. Doar pe Pământ putem întâlni oameni propriu-ziși, căci numai Pământul dispune de condițiile necesare pentru dezvoltarea lor.
Dar situația este aceeași și în privința celorlalte regnuri de pe Pământ? Să avem în vedere în primul rând regnul vegetal. Când privirea clarvăzătoare străbate Universul și urmărește planetele care aparțin sistemului nostru solar, ea întâlnește o lume vegetală pe fiecare din aceste planete legate de Soare, o lume vegetală analoagă din toate punctele de vedere cu a noastră. Lumea plantelor există deci în tot sistemul solar, aparține întregului sistem, și fiecare astru din acest sistem este acoperit de plante.
Dacă avem în vedere natura ocultă a lucrurilor, putem spune, de asemenea, că fiecare planetă este populată de un fel propriu de umanitate. Dar, de la prima vedere, se constată o înrudire strânsă între plantă și Soare. Existența vegetală este în mod evident legată foarte strâns de existența Soarelui și a tuturor planetelor care alcătuiesc sistemul solar. Să ne ducem cu gândul la vremurile în care Pământul era încă acea planetă-soare de care am vorbit. Știm că pe atunci omul era alcătuit numai dintr-un corp fizic și un corp eteric; străbătea prin urmare stadiul de evoluție vegetal având valoarea unei plante; era în starea în care se găsește astăzi lumea vegetală. Aceasta este alcătuită într-adevăr din ființe care posedă numai un corp fizic și un corp eteric. Aceste ființe – plantele de acum – sunt în realitate ființe care au rămas credincioase Soarelui și care arată clar cât de mult îi aparțin. Să contemplăm o plantă în lumina ideilor înțelepciunii rosicrucienilor. Vedem că această plantă este legată de sol prin rădăcină, organ pe care îl îndreaptă spre centrul pământului, spre Eul vegetal, și vedem cum își înalță spre Soare organele de reproducere, primind în deplină castitate raza solară pură. Să privim apoi omul. E ușor să ni-l imaginăm ca pe o plantă în pozitie răsturnată. Dacă așezăm planta exact invers față de poziția ei normală, obținem omul. Organele lui de reproducere se îndreaptă spre Pământ, iar rădăcina lui se înalță spre spațiul cosmic. Animalul are o situație intermediară. De aici acest aforism spiritual: Când sufletul lumii s-a întrupat în diferitele sale regnuri, el a străbătut planta, animalul și omul. Platon exprimă acest adevăr în câteva cuvinte sublime: Sufletul lumii este răstignit pe trupul lumii.
Omul a parcurs în trecut etapa vegetală, orientată spre centrul Pământului. Animalul își menține coloana vertebrală într-o poziție orizontală. Omul reprezintă imaginea inversă plantei; astfel apare crucea. Sufletul lumii este crucificat, și acesta este sensul esoteric cel mai profund al simbolului crucii. Planta actuală este deci o ființă care aspiră spre Soare, care în anumită măsură a rămas legată de Soare. De aceea ea a păstrat orientarea sa primară, opusă poziției omului. Forțele animale au variat în anumită măsură, dar parțial s-au menținut în cursul diferitelor stări planetare; și din acest punct de vedere animalul se situează la mijloc, între om și plantă.
Să trecem acum la regnul mineral. Forma cristalelor are ceva ce depășește posibilitățile sistemului solar și ne duce cu gândul departe în spațiul cosmic. Forțele pe care le întrezărim în alcătuirea mineralelor sunt forțele exterioare sistemului solar. Când contemplăm aspectele lumii minerale, în special stările în care substanța minerală ajunge la transparență, este translucidă, avem presentimentul forțelor care acționează în Universul vast, mult dincolo de sistemul nostru solar. Mineralul, care în prezent este primul fundament al existenței noastre, ființa cea mai abstractă, cea care îmbracă formele cele mai puțin determinate, se bucură de o existență universală. Dimpotrivă, cu cât ființele sunt mai avansate, cu atât sunt mai strict adaptate la sistemul nostru solar.
Ne vom pune aceeași întrebare și în privința omului. Dacă omul n-ar fi adaptat decât la forțele care acționează pe Pământ, el ar fi condamnat să nu existe decât aici. Niciodată nu ar putea să devină un cetățean al Universului, niciodată nu ar reuși să aibă nici cea mai vagă idee asupra ființelor și lucrurilor care sunt mai presus de Pământ. În realitate, prin structura sa trupească, omul este într-adevăr legat de Pământ, dar are în el forțe superioare care îl fac să participe la însăși esența entităților spirituale cu care este în legătură Pământul. Omul este înlănțuit de Pământ și existența lui este mărginită la acest spatiu datorită caracterului său corporal. Germenii forțelor spirituale care se află în om îi deschid însă calea spre ceea ce este mai presus de lumea pământească.
Și în acest caz, trebuie să discernem diferitele tipuri de forțe. Pentru a vedea lucrurile mai clar, să vorbim la început numai despre forțele care pot fi ușor clasificate. În primul rând, este forța pe care am văzut-o născându-se în epoca Atlantidei. Am văzut că la început omul era înzestrat cu o conștiență prin imagini. Doar mai târziu el a putut percepe lucrurile exterioare prin conștiența numită obiectivă.
Această conștientă obiectivă, prin care avem astăzi posibilitatea să percepem lumea simțurilor și să vedem culorile, să auzim sunetele, să pipăim și să gustăm, s-a dezvoltat treptat, cum am mai spus, pornind de la un rudiment de organ senzorial, care era la început o sursă de lumină – glanda pineală. Această conștiență este pur terestră. Percepțiile senzoriale de care depinde nu se găsesc decât pe Pământ. Oricât ar părea de ciudat, toate senzațiile noastre, cele care ne arată lumea în culori diferite, cele care fac să ne sune în urechi muzica, toate acestea nu există decât ca urmare a existenței terestre. Dacă ați putea vedea ființele de pe alte planete, v-ar fi imposibil să vă întelegeți direct cu ele. Dacă le-ați vorbi despre culoarea roșie, ele nu ar ști despre ce este vorba. Într-adevăr; ele au pe planetele lor alte mijloace de a percepe obiectele și entitățile. Ceea ce numim percepție senzorială este ceva ce nu poate fi utilizat decât pe Pământul nostru.
Dar, am văzut că percepția senzorială, înainte de a se diferenția, era strâns legată de funcția de reproducere. Ca și forma noastră de percepție, forma noastră de procreație, așa cum este ea în zilele noastre, este terestră, adaptată în mod special acestei existențe planetare. Scopul ei este să pună bazele a ceea ce este chiar țelul misiunii terestre: dragostea. Căci dragostea se dezvoltă pe acest Pămint. Capacitatea de procreare a omului de acum este deci de asemenea strict și exclusiv terestră; nu acționează decât pe Pământ.
Să urmărim și altă forță. Să luăm un obiect sesizabil. Cât timp ne ațintim privirea asupra lui, știm că suntem în corespondență cu acel obiect, că el acționează asupra noastră. Privim apoi în altă parte păstrând în minte reprezentarea acelui obiect. Obiectul nu mai este în fața noastră, dar imaginea lui rămâne în noi. Dacă omul nu ar avea capacitatea să rețină astfel imaginile, el ar fi cu totul altul; lucrurile ar dispărea complet din mintea lui de cum și-ar lua privirea de la ele. În această situație, el nu ar mai avea nici o posibilitate să stabilească o legătură între el însuși și calitățile ființelor. Această capacitate pe care o are omul de a-și reprezenta un lucru chiar atunci când nu-l mai percepe, exista și pe vechea Lună și este capacitatea care îi dă posibilitatea să vadă lumea exterioară sub forma unor imagini. Pe atunci; el nu putea să perceapă obiectele exterioare, ca astăzi, dar când se apropia de ceva, în el apărea o imagine astrală, un vis, care îl punea în legătură cu acel lucru. Conștiența sa era alcătuită din imagini, în timp ce acum imaginea se formează după ce omul a venit în contact cu obiectul respectiv. Imaginile-amintiri pe care le avem sunt un ultim vestigiu al conștienței în imagini de altădată. De aceea valoarea lor depășește cu mult pe cea a simplei perceperi a obiectelor exterioare. După ce am perceput mai multe obiecte, le reunim într-un concept comun. Există multe bucăți de cretă pe care le reunim în noțiunea generală de „cretă”. Astfel, omul ajunge să formeze concepte generale care nu corespund unui obiect exterior. El are darul de a elabora reprezentări interioare.
Abordând locuitorii altor planete cu ajutorul acestei elaborări interioare, al acestei reprezentări separate a obiectelor, ne putem deja înțelege mai bine cu aceste ființe cărora Pământul le este străin. Conștiența în imagini pe care o poseda omul înainte de a putea percepe lucrurile exterioare, și care era o clarviziune nedeslușită, este în mare măsură analoagă cu „constiența imaginativă” care se va dezvolta în viitor, și ea nu se limitează numai la obiecte pur terestre. Atunci când omul reușește să o obțină datorită învățăturii oculte, când nu se mai mărginește numai la perceperea obiectelor exterioare, ci, de exemplu, la apropierea unuia dintre semenii săi vede cum strălucește „aura” acestuia, când sesizează prin imagini orice element spiritual și însuflețit care îl înconjoară, când viața din Univers îi apare sub formă de simboluri vii, atunci el are puterea să se unească în mod conștient cu alte entități care populează lumile planetare.
Există însă și un nivel mai elevat al stării de conștiență umană. Omul îl poseda în mod confuz în timpul Soarelui vechi și mai păstrează încă, în timpul somnului, o rămășiță foarte vagă a acestui nivel de conștiență, cel al somnului profund. Omul, când doarme, și când nu visează, nu este complet lipsit de conștiență; nici planta nu este lipsită complet de conștiență; dar nivelul ei de conștiență, care este în timpul zilei similar cu cel al omului din timpul somnului profund, pare foarte scăzut. Obiectele nu sunt sesizate, ele scapă din vedere, nu pot fi ținute sub ochi. Dar omul poate să-și dezvolte unele facultăți care îi permit să perceapă, în această stare de somn profund, lumea înconjurătoare. Conștiența pe care o obține atunci este superioară conștienței imaginative, este conștiența pe care planta o posedă în chip ascuns. Să te ridici la conștiența plantei, dar pe care să o luminezi cu lumina Eului, să o posezi în plină claritate a spiritului, este ceea ce se numește în învățătura ocultă treapta de „Inspirație”, de „constiență inspirată”. Aceasta nu cuprinde numai imagini. Ceea ce emană din lucruri și din ființe, capătă un nou caracter atunci când pătrunde în conștiența inspirată. Ceea ce este propriu acestei conștiențe inspirate este că ea are un caracter muzical, sonor. Omul care se bucură de ea pătrunde într-un univers de sunete spirituale.
Pitagora evoca această experiență atunci când vorbea despre „armonia sferelor”. Întregul Univers se exprimă prin sunete, și atunci când omul adoarme seara, când corpul său astral și Eul său se eliberează, armoniile și melodile muzicii lumilor străbat acest corp astral eliberat. Acesta se află atunci ca într-un leagăn, în existența sa spirituală normală, și muzica lumilor îi transmite forțele de care are nevoie pentru a reface forțele uzate ale celui adormit. De fapt, noaptea omul se scaldă în armonia sferelor și datorită influenței reparatoare a sonorităților universale el se simte a doua zi în zori dotat cu forțe noi. Atunci când omul realizează în mod conștient acest salt, el posedă o conștiență inspirată care îi permite să perceapă tot ce se află în sistemul nostru solar.
Să recapitulăm. Prin capacitatea sa curentă de reprezentare, omul nu are acces decât la lucrurile de pe Pământ. Prin imaginatie el devine apt să intre în corespondență cu entități de pe diferite planete; prin Inspirație el se pune în legătură cu întregul sistem solar. Aceste lucruri au fost dintotdeauna cunoscute în unele cercuri. Goethe, care era un inițiat fără a fi conștient de aceasta, le știa. În Faust, în „Prologul în cer” – scenă care se petrece în lumea spirituală – el îi pune pe îngeri să zică:
„Soarele răsună în străveche armonie
În corul frățesc al sferelor.”
Ne dăm seama că el cunoștea misterul despre care am vorbit, și anume că realitățile spirituale dintr-un sistem solar se exprimă prin sunete și că omul care s-a înălțat până la nivelul
inspirației învață să le cunoască. Goethe n-a scris acele versuri la întâmplare. El le menține și le repetă în partea a doua a lui Faust, în clipa când eroul său este transportat în lumea
spirituală:
„Deja ziua cea nouă care se naste
Răsună în urechile spiritului.”
Urechile spiritului sunt urechile inițiatului care percepe armoniile celeste ale sistemului solar. Dacă ați putea percepe forțele solare care coboară asupra corpului plantelor, atunci când acestea se ivesc din Pământ, aceste corpuri de plante formate din rădăcină și frunze, terminate în partea de sus prin flori, în punctul unde lumea astrală le scaldă și forțele spirituale ale Soarelui le fecundează, dacă ați putea sesiza acele forțe, le-ați percepe ca pe o muzică cerească, pe care nu o pot auzi decât urechile spiritului. Sunetele spirituale pătrund în mod misterios în fiecare floare. Acesta este secretul plantei: fiecare floare este expresia sunetelor spirituale care au format-o și însuși fructul își primește prin aceasta caracterul său.
Armoniile solare sunt primite de plantă și acționează spiritual în ea. Poate că știți că în lumea materială pot fi generate forme prin sunete. Amintiti-vă experiența lui Chladni, prin care se obțin figuri în pulberea împrăștiată pe o tavă care este făcută să vibreze. Aceste figuri sunt expresia sunetelor care le-au determinat. Așa cum în experiența lui Chladni se poate spune că pulberea recepționează sunetul fizic, floarea și fructul plantelor primesc, absorb sonoritatea spirituală a Soarelui. Această sonoritate trece în mod misterios în sămânță, și când planta apare din sămânță, sonoritatea solară aspirată, primită anterior, este aceea care face să se ivească din nou, miraculos, forma vegetală.
Când conștienta clarvăzătoare se oprește asupra lumii vegetale care ne înconjoară, asupra florilor care alcătuiesc covorul ce acoperă fața Pământului, vede în ele efectul direct al Sunetului solar. Astfel, ceea ce a scris Goethe este profund adevărat: „Soarele răsună în străveche armonie” Dar este adevărat, de asemenea, că acest sunet solar coboară, scaldă Pământul, este absorbit de plante și reapare atunci când încolțește o sămânță. Formele plantelor constituie restituirea sonorităților solare în spațiul universal, este muzica sferelor reflectată de globul terestru. Prin aceasta există relații spirituale strânse de la o lume la alta, de la stea la planetă. Nu se pune problema să înțelegem numai ceea ce ne înconjoară în lumea fizică; trebuie și să ghicim, să presimtim cum se ridică inspirația până la Soare.
Dar există un nivel și mai ridicat al conștienței. Îi putem spune, în sensul cel mai propriu al cuvântului Intuiție. Prin intuiție omul pătrunde până în adâncul lucrurilor. Nu este numai o conștiență inspirată. Prin conștiența intuitivă omul pătrunde în ființe, în entități. El se identifică cu ele. Acest lucru îl duce mai departe decât până acum. Până unde îl poate duce pe om conștiența inspirată? Până în punctul unde el se simte unit cu planeta terestră, în centrul căreia se află Eul plantelor. Sesizând sunetul solar, el se unește cu entitatea planetară care este întrupată în centrul Pământului, el devine una cu planeta. Dar el se poate uni astfel cu orice entitate; în acest fel el accede la experiente care depășesc cu mult sistemul solar. Privirea lui străbate până departe, trece de nivelul de conștiență al sistemului solar și accede în cel al conștienței Universului. Intuiția te poartă astfel dincolo de toate sistemele solare distincte până în profunzimile Universului.
Astfel, regnul mineral, prin alcătuirea sa uniformă, ne oferă o trambulină spirituală care ne transportă mult dincolo de condițiile existenței noastre obișnuite. Corpul de astăzi al omului este fizic, terestru, dar omul se va ridica de la constiența sa terestră curentă la conștiența planetară prin Imaginație, la conștiența Universului prin Intuiție.
Acesta este drumul omenirii, în măsura în care acest drum este legat cu cel al evoluției universale.
În conferința următoare, vom coborî din înălțimile la care ne-am ridicat astăzi și vom lua în considerare ce s-a petrecut pe Pământ în timpuri mai recente ale istoriei noastre: în epoca egipteană, în epoca greacă, până în vremurile moderne. Vom vedea cum se reflectă în individ, în concepțiile sale filosofice, în întreaga sa viață, într-un cuvânt, în microcosmos, ceea ce am încercat să vă fac să întrevedeți astăzi: vastele realități ale vieții lumilor.
