Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

PRINCIPIUL ECONOMIEI SPIRITUALE ÎN LEGĂTURĂ CU PROBLEMA REÎNCARNĂRII

GA 109

I

ÎNTREBĂRI COMPLEXE PRIVIND REÎNCARNAREA.
ÎN CE MOD SE PĂSTREAZĂ PENTRU VIITOR CEEA CE AU DOBÂNDIT INIŢIAŢII?

Ar trebui să discutăm o serie de întrebări profunde privind reîncarnarea, care pot fi abordate numai într-un cerc de antroposofi bine pregătiți. Prin aceasta nu se înțelege numai o pregătire teoretică antroposofică, ci o dezvoltare a capacităților sufletești survenită în urma lucrului împreună în cadrul unei ramuri. Ştim cu toții că prin intermediul acestei munci s-au produs transformări în percepțiile şi sentimentele noastre față de adevăr. Ceea ce noi astăzi nu doar credem, ci percepem ca fiind adevăr peste toate credințele, ne era în trecut imposibil de crezut, iar pentru neavizați este încă închipuire, nonsens, reverie. Un indiciu al avansării este atunci când în noi apare obișnuința de a trăi în acest tip de percepții, după care se poate începe cu tratarea unor probleme speciale. O parte din ceea ce va fi menționat poate părea îndepărtat; toate aceste lucruri sunt edificatoare pentru înțelegerea vieții şi a fenomenelor sale, chiar dacă suntem nevoiți să ne întoarcem în perioade străvechi ale evoluției omenirii. Trebuie să începem prin a ne aduce în faţa sufletului modul în care procesul reîncarnării are loc în general.

După ce a trecut prin poarta morţii, omul are anumite experienţe specifice. Prima dintre ele este sentimentul de expandare, de creştere dincolo de limitele pielii sale. Apoi primeşte o altfel de percepţie a lucrurilor decât cea avută în viaţa materială. In lumea fizică totul are locul său clar stabilit – aici sau acolo – în afara celui care observă. În această nouă lume totul e complet diferit. E ca şi cum fiinţa umană ar fi în interiorul obiectelor, într-o stare de dilatare, cu sau în ele, în timp ce înainte era doar un individ separat, cu locul său specific. A doua experienţă constă în aceea că omului îi apare un tablou al vieţii care tocmai s-a scurs, tablou în care toate evenimentele sunt cuprinse într-o amintire vastă. Acest proces are o durată absolut determinată. Din motive care nu pot fi prezentate astăzi, durata este mai mică sau mai mare, în funcţie de individ. În general, durata acestei stări poate fi determinată în funcţie de perioada maximă de timp pe care persoana respectivă a petrecut-o în stare de veghe fără a cădea pradă somnului. Presupunând că o persoană a avut ca limită maximă de timp în care a stat trează patruzeci şi opt de ore, atunci tabloul de amintiri va dura patruzeci şi opt de ore. Această etapă este ca o retrospectivă a vieţii care tocmai a trecut.

Apoi corpul eteric părăseşte corpul astral, în care trăieşte Eul. Din momentul în care au părăsit corpul fizic şi până acum, toate cele trei au fost conectate, însă în acest moment corpul eteric se separă de celelalte două şi devine un cadavru eteric. În orice caz, fiinţa umană contemporană nu depune întregul corp eteric, ci ia cu ea pentru toată perioada viitoare un extract sau o esenţă. Astfel, cadavrul corpului eteric va fi depus, dar fructul ultimei vieţi va fi purtat mai departe de corpul astral şi de Eu. Dacă vrem să ne exprimăm exact, trebuie să menţionăm că şi din corpul fizic va fi păstrat ceva: un extract spiritual al acestei corporalităţi, tinctura despre care au vorbit misticii Evului Mediu. Acest extract este însă pentru toate vieţile acelaşi, simbolizând numai faptul că Eul a fost încarnat, spre deosebire de cel eteric, care este diferit în funcţie de experienţele însumate şi de progresul realizat.

Apoi urmează aşa-numita stare kamaloka, o perioadă a dezobişnuirii sufletului de existenţa trupească, senzorială, perioadă care durează aproximativ o treime din viaţa fizică. După desprinderea corpului eteric, corpul astral conţine încă toate pasiunile, dorinţele şi aşa mai departe, pe care persoana le-a avut la finele vieţii; ele trebuie lepădate, purificate şi aceasta este kamaloka. Apoi se desprinde corpul astral din care este păstrat fructul, esenţa astrală, iar restul, cadavrul astral, se disipează în lumea astrală. Fiinţa umană intră apoi în Devachan, unde se pregăteşte în lumea spirituală pentru o nouă viaţă viitoare. Aici trăieşte împreună cu evenimentele şi fiinţele spirituale, până când este chemat din nou în lumea fizică, fie pentru că aşa îi cere karma, fie pentru că este nevoie de ea pe Pământ.

Aceasta este o descriere generală a procesului. Însă viaţa în lumile spirituale progresează continuu prin faptul că viitorul se afiliază trecutului şi evenimente viitoare sunt plăsmuite cu ajutorul celor trecute. Dacă pătrundem în amănunt modul în care se întâmplă toate acestea, ni se revelează lucruri minunate, care nu sunt conţinute într-o prezentare generală a procesului reîncarnării. Când privim la cursul dezvoltării fiinţelor umane, este firesc să existe mari diferenţe şi ca esenţa sau rodul corporalităţilor lor să fie de valori diferite în funcţie de ceea ce au extras în timpul vieţii. Iar atunci când ne amintim că există mari lideri ai omenirii, iniţiaţi, care conduc alţi oameni în lumile spirituale, trebuie să ne întrebăm astfel: Cum se păstrează pentru viitor ceea ce iniţiaţii au dobândit? Bineînţeles, istoria exterioară nu are capacitatea de a da un răspuns la această întrebare. Trebuie să observăm mai îndeaproape reîncarnarea iniţiaţilor, şi anume mai întâi a celor mai vechi iniţiaţi, pentru ca mai apoi să utilizăm rezultatele.

Înainte ca omenirea să populeze continentele aşa cum le cunoaştem noi astăzi, fizionomia pământului era destul de diferită. Pe suprafaţa care astăzi este acoperită de Oceanul Atlantic, exista în trecut continentul Atlantida, care a fost distrus de mari catastrofe, cunoscute de oameni ca „legenda potopului”. Atlanteenii – adică noi înşine – au avut marii lor ghizi şi iniţiaţi şi existau chiar de atunci locuri sau şcoli unde iniţiaţii predau învăţăturile lor. Astăzi pot fi cercetate cu ajutorul clarvederii. Un nume potrivit pentru aceste locuri în care predau şi locuiau maeştrii era „oracol”, iar unul dintre cele mai mari şi mai importante oracole era Oracolul Soarelui, în care locuia cel mai important maestru. Misiunea sa principală era să reveleze misterele Soarelui – nu pe cele ale Soarelui fizic, exterior, ci pe cele ale Soarelui real, care consistă din fiinţe spirituale ce se deservesc de Soarele fizic, în acelaşi mod în care oamenii se folosesc de Pământ. A percepe şi revela secretele Soarelui era Misiunea Marelui Oracol al Soarelui. Pentru el, lumina Soarelui nu era ceva fizic, ci mai degrabă fiecare rază a sa reprezenta o faptă a fiinţelor spirituale care acţionau de pe Soare şi care îl locuiau încă în perioada vechii Atlantide. Mai târziu, odată cu unirea Fiinţei lui Christos cu Pământul, acest lucru s-a schimbat. De aceea Oracolul Soarelui mai poate fi numit şi Oracolul lui Christos. Unirea Fiinţei lui Christos cu Pământul a avut loc atunci când sângele Său a curs pe Golgotha, esenţa Lui unindu-se cu atmosfera Pământului, ceea ce poate fi perceput chiar şi astăzi printr-o retrospectivă cu ajutorul clarvederii. Astfel a venit Fiinţa lui Christos de pe Soare pe Pământ. Atunci când raza iluminării spirituale a coborât în Damasc asupra lui Saul-Pavel, el a văzut că Christos era unit cu Pământul şi a ştiut imediat că El fusese cel ce îşi vărsase sângele pe Golgotha.

Despre venirea lui Christos ştia deja Oracolul Soarelui în vechea Atlantidă. El a profeţit venirea Dumnezeului Soare, care a fost numit abia mult mai târziu Christos, dar despre care putem totuşi spune că este acelaşi cu Oracolul Soarelui. Aceste oracole au avut mulţi succesori în timpurile care au urmat, precum oracolele lui Saturn, Jupiter, Marte, Venus, Mercur, Vulcan, fiecare cu marile mistere şi învăţături. Spre sfârşitul perioadei atlanteene s-a format, în apropierea ţinutului pe care astăzi îl numim Irlanda, un grup de oameni avansaţi spiritual. Marele Maestru a ales pe câţiva dintre ei pentru a fi purtători ai culturii în momentul în care catastrofa iminentă avea să se întâmple. Între timp avuseseră loc mari migraţii în Europa, Asia şi Africa, care se ridicau de sub ape. Mulţi succesori ai vechilor oracole s-au încarnat pe aceste continente, dar nu fără a-şi pierde din ce în ce mai mult semnificaţia de oracol. Marele Maestru îi alegea pe cei mai buni pentru a conduce într- un anumit ţinut. Aceştia erau oameni simpli şi modeşti şi se deosebeau de ceilalţi atlanteeni prin faptul că îşi pierduseră aproape în totalitate capacităţile de clarvedere. Majoritatea atlanteenilor erau încă clarvăzători. Când adormeau noaptea, ei nu îşi pierdeau conştienţa, ci mai degrabă lumea senzorială dispărea şi în locul ei se plăsmuia lumea spirituală, în care ei erau camarazi ai fiinţelor divin-spirituale. Cei avansaţi în Atlantida începuseră să dezvolte intelectul şi totuşi erau oameni simpli, care aveau o căldură sufletească temeinică şi care erau profund devotaţi maestrului lor. Conducătorul a migrat împreună cu acest grup spre Estul şi Centrul Asiei unde a fondat centrul pentru cultura postatlanteeană. Grupul a fost izolat de oamenii care nu erau potriviţi pentru această misiune. Urmaşii celor care aparţineau comunităţii erau educaţi cu o deosebită grijă. Abia la ei s-au cultivat calităţile necesare pentru a deveni mari maeştri. Toate acestea au fost realizate într-un mod misterios. Lucrurile au fost în aşa fel pregătite încât să se păstreze tot ceea ce era bun în cultura atlanteană şi să fie preluat de noua rasă pentru a pune bazele unei culturi viitoare, misiune asumată de marele maestru Manu, întrucât înţelepţii care trăiau în micile oracole nu o puteau înfăptui. Numai Manu, dintre marii iniţiaţi ai oracolelor, păstrase ceea ce numim corp eteric. Aşa cum am văzut, corpul eteric se disipează ca cel de-al doilea cadavru, însă în anumite cazuri este păstrat. Cei mai mari dintre aceşti iniţiaţi îşi prelucraseră atât de mult corpul eteric încât era mult prea valoros pentru a fi pur şi simplu risipit în lumea eterică generală. De aceea, cele mai dezvoltate şapte corpuri eterice ale celor mai mari şapte iniţiaţi au  fost păstrate până când Manu i-a pregătit pe cei şapte cei mai avansaţi din grupul lui în aşa măsură încât erau capabili să primească aceste corpuri eterice. Doar corpul eteric al marelui iniţiat din Oracolul lui Christos a fost, cu un anume sens, tratat în mod diferit faţă de celelalte. Astfel, cei şapte înţelepţi sau Rishi care primiseră corpurile eterice ale celor şapte iniţiaţi au mers în India, au pus bazele culturii indiene şi au devenit cei şapte mari învăţători ai acesteia.

Cultura străveche, cultura sacră a epocii pre-vedice, descinde din cei şapte Rishi care au purtat corpurile eterice conservate ale iniţiaţilor oracolelor lui Venus, Marte, Jupiter şi aşa mai departe, în ele acţiona o aşa-zisă amprentă a fiecărui iniţiat, o repetiţie a capacităţilor lor. Rishi erau în exterior absolut simpli şi modeşti, iar marea lor însemnătate nu era vizibilă din afară. Nici intelectul lor nu ajunsese pe culmile dezvoltării sale. Posedând propriul lor corp astral şi Eu, dar corpul eteric al acelor mari înţelepţi, Rishi nu erau învăţaţi, nu aveau o putere de judecată atât de profundă precum alţii din vremea aceea sau precum o au mulţi dintre contemporanii noştri, însă în perioadele de inspiraţie erau într-un fel luaţi în stăpânire de fiinţele oracolelor ale căror corpuri eterice le purtau; corpul eteric era atunci activ, ei erau numai instrumente, prin care era comunicată înţelepciunea străveche – Vedele, care pentru fiinţele umane din timpurile noastre sunt mult prea dificile sau aproape de neînţeles. Astfel se revela înţelepciunea arhaică a oracolelor străvechi. Doar Oracolul Soarelui sau al lui Christos nu a putut fi complet revelat pe această cale, ci numai o oglindire a înţelepciunii solare a putut fi transmisă, întrucât era atât de înaltă încât nici Sfinţii Rishi nu puteau ajunge la ea.

Putem vedea astfel că procesul reîncarnării nu decurge întotdeauna atât de lin şi nu este general-valabil, cum s-ar putea presupune, ci atunci când un corp eteric este deosebit de valoros, va fi, metaforic vorbind, păstrat ca un prototip şi dăruit unui alt om în viitor.

Acest fenomen nu are loc atât de rar şi mulţi oameni simpli pot avea un corp eteric extrem de valoros, care este păstrat pentru viitor. Nu toate corpurile eterice se dizolvă după moarte, dar cele care sunt utile în mod deosebit sunt transmise altor fiinţe umane. Eul celui care primeşte corpul eteric sau astral nu are nicio legătură cu Eul celui care l-a avut originar. Dacă acest fenomen nu este luat în considerare, pot apărea cu uşurinţă mari erori în investigarea trecutului unui om cu metode de clarvedere defectuoase. De aceea teoriile oculte privind vieţile trecute ale oamenilor sunt adesea total eronate, după cum a spune că cei şapte Rishi aveau aceleaşi Euri cu ale iniţiaţilor de la care au primit corpurile eterice este complet fals.

Multe dintre aspectele privind evoluţia omenirii ne devin clare numai atunci când cunoaştem asemenea fenomene precum modul în care se păstrează ceea ce oamenii au dobândit deja, după principiul de economisire în natură. Astfel, prin transmiterea celor şapte corpuri eterice, au fost păstrate pentru posteritate cele mai înalte valori ale culturii atlanteene.

Să examinăm un alt exemplu, care nu a putut fi menţionat mai devreme, şi să ne întoarcem la epoca protopersană, perioada culturii lui Zarathustra pe care o considerăm a fi foarte importantă, întrucât a fost prima epocă postatlanteană în care accentul s-a pus mai mult pe cucerirea lumii fizice. In epoca Indiei Vechi predomina încă nostalgia după spiritual. Pentru oamenii timpului, lumea spirituală era cea reală, iar în cea senzorială se simţeau ca nişte străini, considerând-o tranzitorie, iluzorie, Maya. În epoca persană preistorică toate acestea s-au schimbat prin învăţăturile lui Zarathustra, mai exact ale primului Zarathustra, întrucât au fost mai mulţi succesori ai săi. Misiunea lui ca maestru a fost să atragă atenţia oamenilor asupra planului fizic, pentru ca aceştia să facă invenţii, să realizeze instrumente şi unelte, astfel cucerind lumea fizică. Toate erau necesare pentru ca fiinţa umană să cunoască lumea fizică ca pe ceva important pentru ea. Ispititorul, însă, spune că realitatea fizică este singura reală şi că nu există nimic dincolo  de planul pământesc, credinţă care este contrazisă de Zarathustra prin învăţăturile sale – în spatele fiecărei realităţi fizice se află spiritul, în acelaşi mod în care Soarele fizic este manifestarea senzorială a marii Fiinţe a Soarelui, a Spiritual-Divinului, a marii Aure, a lui Ahura Mazdao, a lui Ormuzd. Această Fiinţă este imperceptibilă fizic şi trăieşte acum departe de Pământ, pe Soare. Dar, aşa cum spune Zarathustra, într-o zi se va revela; în viitor îşi va face apariţia pe Pământ, aşa cum acum se află pe Soare.

Zarathustra i-a iniţiat pe cei mai apropiaţi discipoli ai săi în aceste misterii, dar cele mai profunde învăţături ale sale le-a împărtăşit cu doi dintre ei. Primul era pregătit în mod special în tot ceea ce are legătură cu puterea raţională, de judecată a omului, precum ştiinţele naturii, astronomie şi astrologie, agricultură şi alte domenii. Toată cunoaşterea îi era transmisă printr-un proces secret de comunicare între cei doi. Discipolul fu instruit într-o asemenea manieră, încât în următoarea încarnarea a fost capabil să poarte corpul astral al maestrului său. Acest discipol reîncarnat cu corpul astral al maestrului său este Hermes, Marele învăţător şi înţelept al Misteriilor Egiptene. Hermes s-a născut cu corpul astral al lui Zarathustra, devenind astfel purtătorul marii înţelepciuni a acestuia.

Cel de-al doilea discipol apropiat a fost instruit în domeniile care se manifestă în mod special în corpul eteric, deci în cele care au o substanţă mai profundă. El a primit în următoarea încarnare corpul eteric al lui Zarathustra. Documentele istorice prezintă întâmplări care devin clare numai după aceste lămuriri. Discipolul trebuia să vină într-o nouă încarnare având o constituţie deosebită, corpul său eteric trebuia să fie puternic, înainte ca cel astral să fie trezit, iar acest lucru se putea întâmpla numai prin împrejurările naşterii discipolului reîncarnat, care era Moise. Faptul că a fost pus într-un coş din trestie, i s-a dat drumul să plutească pe apă şi aşa mai departe a avut rolul de a-i trezi pe deplin corpul eteric. Prin aceasta a avut Moise apoi acces în memoria sa la timpuri trecute şi îndepărtate, la imagini ale genezei Pământului, la scrierile din Cronica Akasha. Astfel putem observa modul în care acţionează din culise fenomenele prin care tot ceea ce este valoros se păstrează şi este apoi reutilizat.

Există şi alte exemple în perioadele care au urmat, cum ar fi cel al lui Nikolaus din Kues (Cusanus), o personalitate remarcabilă a secolului al XV-lea. Vedem aici modul interesant în care prin cercetările sale a pregătit întreaga doctrină a lui Copernic din secolul al XVI-lea. Teoriile lui Cusanus nu sunt atât de elaborate precum cele ale lui Copernic, însă conţin toate ideile esenţiale ale acestuia din urmă, fenomen care cercetării tradiţionale îi este neclar, în realitate, corpul astral al lui Cusanus i s-a transmis lui Copernic, deşi Eul celui din urmă era complet diferit de cel al lui Cusanus. Astfel a primit Copernic fundamentele şi premisele propriei doctrine.

Au loc adesea cazuri asemănătoare. Ceea ce este deosebit de valoros va fi întotdeauna conservat, nu va dispărea. Pot apărea însă la fel de des confuzii, în special atunci când vieţile anterioare ale unei fiinţe umane sunt cercetate cu ajutorul unui medium spiritist. Transferul de corp eteric sau astral are loc în prezent, de obicei, în aşa fel încât corpul astral rămâne în interiorul aceluiaşi popor; corpul eteric, însă, poate fi transferat la un membru aparţinând unui alt popor.

Un alt caz specific este următorul. Atunci când o personalitate deschizătoare de drumuri moare, corpul său eteric va fi întotdeauna conservat. Pentru aceasta există metode artificiale, care au fost cunoscute întotdeauna în şcolile oculte. Astfel, a fost important pentru timpurile moderne ca, în anumite scopuri, corpul eteric al lui Galilei să fie prezervat. El a fost marele reformator al fizicii mecanice, ale cărui realizări au fost atât de importante încât se poate spune că multe dintre invenţiile pur practice ale epocii moderne nu ar fi fost posibile fără descoperirile lui, întrucât tot progresul tehnic se bazează pe ştiinţa lui Galilei. Tunelele din Simplon sau St. Gotthard au devenit realitate numai datorită faptului că Leibniz, Newton şi Galilei au dezvoltat ştiinţele de calculul integral şi diferenţial, mecanica şi aşa mai departe. În ceea ce-l priveşte pe Galilei, ar fi fost o pierdere în economia naturii în momentul în care corpul său eteric, purtător al memoriei şi talentului său, ar fi fost disipat. De aceea, a fost transferat unei alte fiinţe umane: Mihail Lomonosov, originar dintr-un sat sărac din Rusia, care mai târziu a devenit fondatorul gramaticii ruse şi al literaturii clasice. Lomonosov, cu toate acestea, nu este Galilei reîncarnat, cum s-ar putea presupune în urma unei investigaţii superficiale.

În acest mod vedem că există multe astfel de cazuri şi că procesul de reîncarnare nu este atât de simplu pe cât îl consideră majoritatea oamenilor ai timpului nostru. De aceea, în cazul în care sunt investigate încarnări anterioare cu ajutorul metodelor oculte, trebuie să se manifeste o mult mai mare prudenţă. În multe cazuri, nu este altceva decât infantilism, dacă oamenii îşi imaginează că sunt reîncarnarea cuiva sau a altcuiva, poate a lui Nero, Napoleon, Beethoven sau Goethe. Asemenea lucruri sunt stupide şi reprobabile, dar chestiunea devine mult mai periculoasă atunci când ocultiştii avansaţi fac greşeli în această privinţă şi îşi imaginează că sunt reîncarnarea unei anumite personalităţi, când, de fapt, le poartă numai corpul eteric. Nu numai că este o eroare regretabilă în sine, ci omul care ajunge la aceste concluzii va trăi sub influenţa unei idei greşite, fapt ce ar putea avea consecinţe aproape catastrofale. Rezultatul unei asemenea iluzii ar putea fi ca întreaga dezvoltare a sufletului să purceadă în direcţia greşită.

Am văzut astfel că nu numai Eurile sunt capabile de reîncarnare, ci şi că, într-un anumit sens, corporalităţile inferioare ale constituţiei umane pot fi supuse unui proces similar. Concluzionând, configuraţia întregului proces de reîncarnare este mult mai complicată decât se presupune adesea. Vedem apoi că Eul lui Zarathustra a fost reîncarnat ca Zarathas-Nazarathos, care, la rândul său, a devenit profesor al lui Pitagora. Pe de altă parte, corpul astral al lui Zarathustra a reapărut în Hermes şi corpul său eteric în Moise. Prin urmare, nimic nu se pierde în această lume; totul este păstrat şi transmis posterităţii, dacă este suficient de valoros.