Ar trebui să discutăm o serie de întrebări profunde privind reîncarnarea, care pot fi abordate numai într-un cerc de antroposofi bine pregătiți. Prin aceasta nu se înțelege numai o pregătire teoretică antroposofică, ci o dezvoltare a capacităților sufletești survenită în urma lucrului împreună în cadrul unei ramuri. Ştim cu toții că prin intermediul acestei munci s-au produs transformări în percepțiile și sentimentele noastre față de adevăr. Ceea ce noi astăzi nu doar credem, ci percepem ca fiind adevăr peste toate credințele, ne era în trecut imposibil de crezut, iar pentru neavizați este încă închipuire, nonsens, reverie. Un indiciu al avansării este atunci când în noi apare obișnuința de a trăi în acest tip de percepții, după care se poate începe cu tratarea unor probleme speciale. O parte din ceea ce va fi menționat poate părea îndepărtat; toate aceste lucruri sunt edificatoare pentru înțelegerea vieții și a fenomenelor sale, chiar dacă suntem nevoiți să ne întoarcem în perioade străvechi ale evoluției omenirii. Trebuie să începem prin a ne aduce în fața sufletului modul în care procesul reîncarnării are loc în general.
După ce a trecut prin poarta morții, omul are anumite experiențe specifice. Prima dintre ele este sentimentul de expandare, de creștere dincolo de limitele pielii sale. Apoi primește o altfel de percepție a lucrurilor decât cea avută în viața materială. In lumea fizică totul are locul său clar stabilit – aici sau acolo – în afara celui care observă. În această nouă lume totul e complet diferit. E ca și cum ființa umană ar fi în interiorul obiectelor, într-o stare de dilatare, cu sau în ele, în timp ce înainte era doar un individ separat, cu locul său specific. A doua experiență constă în aceea că omului îi apare un tablou al vieții care tocmai s-a scurs, tablou în care toate evenimentele sunt cuprinse într-o amintire vastă. Acest proces are o durată absolut determinată. Din motive care nu pot fi prezentate astăzi, durata este mai mică sau mai mare, în funcție de individ. În general, durata acestei stări poate fi determinată în funcție de perioada maximă de timp pe care persoana respectivă a petrecut-o în stare de veghe fără a cădea pradă somnului. Presupunând că o persoană a avut ca limită maximă de timp în care a stat trează patruzeci și opt de ore, atunci tabloul de amintiri va dura patruzeci și opt de ore. Această etapă este ca o retrospectivă a vieții care tocmai a trecut.
Apoi corpul eteric părăsește corpul astral, în care trăiește Eul. Din momentul în care au părăsit corpul fizic și până acum, toate cele trei au fost conectate, însă în acest moment corpul eteric se separă de celelalte două și devine un cadavru eteric. În orice caz, ființa umană contemporană nu depune întregul corp eteric, ci ia cu ea pentru toată perioada viitoare un extract sau o esență. Astfel, cadavrul corpului eteric va fi depus, dar fructul ultimei vieți va fi purtat mai departe de corpul astral și de Eu. Dacă vrem să ne exprimăm exact, trebuie să menționăm că și din corpul fizic va fi păstrat ceva: un extract spiritual al acestei corporalități, tinctura despre care au vorbit misticii Evului Mediu. Acest extract este însă pentru toate viețile același, simbolizând numai faptul că Eul a fost încarnat, spre deosebire de cel eteric, care este diferit în funcție de experiențele însumate și de progresul realizat.
Apoi urmează așa-numita stare kamaloka, o perioadă a dezobișnuirii sufletului de existența trupească, senzorială, perioadă care durează aproximativ o treime din viața fizică. După desprinderea corpului eteric, corpul astral conține încă toate pasiunile, dorințele și așa mai departe, pe care persoana le-a avut la finele vieții; ele trebuie lepădate, purificate și aceasta este kamaloka. Apoi se desprinde corpul astral din care este păstrat fructul, esența astrală, iar restul, cadavrul astral, se disipează în lumea astrală. Ființa umană intră apoi în Devachan, unde se pregătește în lumea spirituală pentru o nouă viață viitoare. Aici trăiește împreună cu evenimentele și ființele spirituale, până când este chemat din nou în lumea fizică, fie pentru că așa îi cere karma, fie pentru că este nevoie de ea pe Pământ.
Aceasta este o descriere generală a procesului. Însă viața în lumile spirituale progresează continuu prin faptul că viitorul se afiliază trecutului și evenimente viitoare sunt plăsmuite cu ajutorul celor trecute. Dacă pătrundem în amănunt modul în care se întâmplă toate acestea, ni se revelează lucruri minunate, care nu sunt conținute într-o prezentare generală a procesului reîncarnării. Când privim la cursul dezvoltării ființelor umane, este firesc să existe mari diferențe și ca esența sau rodul corporalităților lor să fie de valori diferite în funcție de ceea ce au extras în timpul vieții. Iar atunci când ne amintim că există mari lideri ai omenirii, inițiați, care conduc alți oameni în lumile spirituale, trebuie să ne întrebăm astfel: Cum se păstrează pentru viitor ceea ce inițiații au dobândit? Bineînțeles, istoria exterioară nu are capacitatea de a da un răspuns la această întrebare. Trebuie să observăm mai îndeaproape reîncarnarea inițiaților, și anume mai întâi a celor mai vechi inițiați, pentru ca mai apoi să utilizăm rezultatele.
Înainte ca omenirea să populeze continentele așa cum le cunoaștem noi astăzi, fizionomia pământului era destul de diferită. Pe suprafața care astăzi este acoperită de Oceanul Atlantic, exista în trecut continentul Atlantida, care a fost distrus de mari catastrofe, cunoscute de oameni ca „legenda potopului”. Atlanteenii – adică noi înșine – au avut marii lor ghizi și inițiați și existau chiar de atunci locuri sau școli unde inițiații predau învățăturile lor. Astăzi pot fi cercetate cu ajutorul clarvederii. Un nume potrivit pentru aceste locuri în care predau și locuiau maeștrii era „oracol”, iar unul dintre cele mai mari și mai importante oracole era Oracolul Soarelui, în care locuia cel mai important maestru. Misiunea sa principală era să reveleze misterele Soarelui – nu pe cele ale Soarelui fizic, exterior, ci pe cele ale Soarelui real, care consistă din ființe spirituale ce se deservesc de Soarele fizic, în același mod în care oamenii se folosesc de Pământ. A percepe și revela secretele Soarelui era Misiunea Marelui Oracol al Soarelui. Pentru el, lumina Soarelui nu era ceva fizic, ci mai degrabă fiecare rază a sa reprezenta o faptă a ființelor spirituale care acționau de pe Soare și care îl locuiau încă în perioada vechii Atlantide. Mai târziu, odată cu unirea Ființei lui Christos cu Pământul, acest lucru s-a schimbat. De aceea Oracolul Soarelui mai poate fi numit și Oracolul lui Christos. Unirea Ființei lui Christos cu Pământul a avut loc atunci când sângele Său a curs pe Golgotha, esența Lui unindu-se cu atmosfera Pământului, ceea ce poate fi perceput chiar și astăzi printr-o retrospectivă cu ajutorul clarvederii. Astfel a venit Ființa lui Christos de pe Soare pe Pământ. Atunci când raza iluminării spirituale a coborât în Damasc asupra lui Saul-Pavel, el a văzut că Christos era unit cu Pământul și a știut imediat că El fusese cel ce își vărsase sângele pe Golgotha.
Despre venirea lui Christos știa deja Oracolul Soarelui în vechea Atlantidă. El a profețit venirea Dumnezeului Soare, care a fost numit abia mult mai târziu Christos, dar despre care putem totuși spune că este același cu Oracolul Soarelui. Aceste oracole au avut mulți succesori în timpurile care au urmat, precum oracolele lui Saturn, Jupiter, Marte, Venus, Mercur, Vulcan, fiecare cu marile mistere și învățături. Spre sfârșitul perioadei atlanteene s-a format, în apropierea ținutului pe care astăzi îl numim Irlanda, un grup de oameni avansați spiritual. Marele Maestru a ales pe câțiva dintre ei pentru a fi purtători ai culturii în momentul în care catastrofa iminentă avea să se întâmple. Între timp avuseseră loc mari migrații în Europa, Asia și Africa, care se ridicau de sub ape. Mulți succesori ai vechilor oracole s-au încarnat pe aceste continente, dar nu fără a-și pierde din ce în ce mai mult semnificația de oracol. Marele Maestru îi alegea pe cei mai buni pentru a conduce într- un anumit ținut. Aceștia erau oameni simpli și modești și se deosebeau de ceilalți atlanteeni prin faptul că își pierduseră aproape în totalitate capacitățile de clarvedere. Majoritatea atlanteenilor erau încă clarvăzători. Când adormeau noaptea, ei nu își pierdeau conștiența, ci mai degrabă lumea senzorială dispărea și în locul ei se plăsmuia lumea spirituală, în care ei erau camarazi ai ființelor divin-spirituale. Cei avansați în Atlantida începuseră să dezvolte intelectul și totuși erau oameni simpli, care aveau o căldură sufletească temeinică și care erau profund devotați maestrului lor. Conducătorul a migrat împreună cu acest grup spre Estul și Centrul Asiei unde a fondat centrul pentru cultura postatlanteeană. Grupul a fost izolat de oamenii care nu erau potriviți pentru această misiune. Urmașii celor care aparțineau comunității erau educați cu o deosebită grijă. Abia la ei s-au cultivat calitățile necesare pentru a deveni mari maeștri. Toate acestea au fost realizate într-un mod misterios. Lucrurile au fost în așa fel pregătite încât să se păstreze tot ceea ce era bun în cultura atlanteană și să fie preluat de noua rasă pentru a pune bazele unei culturi viitoare, misiune asumată de marele maestru Manu, întrucât înțelepții care trăiau în micile oracole nu o puteau înfăptui. Numai Manu, dintre marii inițiați ai oracolelor, păstrase ceea ce numim corp eteric. Așa cum am văzut, corpul eteric se disipează ca cel de-al doilea cadavru, însă în anumite cazuri este păstrat. Cei mai mari dintre acești inițiați își prelucraseră atât de mult corpul eteric încât era mult prea valoros pentru a fi pur și simplu risipit în lumea eterică generală. De aceea, cele mai dezvoltate șapte corpuri eterice ale celor mai mari șapte inițiați au fost păstrate până când Manu i-a pregătit pe cei șapte cei mai avansați din grupul lui în așa măsură încât erau capabili să primească aceste corpuri eterice. Doar corpul eteric al marelui inițiat din Oracolul lui Christos a fost, cu un anume sens, tratat în mod diferit față de celelalte. Astfel, cei șapte înțelepți sau Rishi care primiseră corpurile eterice ale celor șapte inițiați au mers în India, au pus bazele culturii indiene și au devenit cei șapte mari învățători ai acesteia.
Cultura străveche, cultura sacră a epocii pre-vedice, descinde din cei șapte Rishi care au purtat corpurile eterice conservate ale inițiaților oracolelor lui Venus, Marte, Jupiter și așa mai departe, în ele acționa o așa-zisă amprentă a fiecărui inițiat, o repetiție a capacităților lor. Rishi erau în exterior absolut simpli și modești, iar marea lor însemnătate nu era vizibilă din afară. Nici intelectul lor nu ajunsese pe culmile dezvoltării sale. Posedând propriul lor corp astral și Eu, dar corpul eteric al acelor mari înțelepți, Rishi nu erau învățați, nu aveau o putere de judecată atât de profundă precum alții din vremea aceea sau precum o au mulți dintre contemporanii noștri, însă în perioadele de inspirație erau într-un fel luați în stăpânire de ființele oracolelor ale căror corpuri eterice le purtau; corpul eteric era atunci activ, ei erau numai instrumente, prin care era comunicată înțelepciunea străveche – Vedele, care pentru ființele umane din timpurile noastre sunt mult prea dificile sau aproape de neînțeles. Astfel se revela înțelepciunea arhaică a oracolelor străvechi. Doar Oracolul Soarelui sau al lui Christos nu a putut fi complet revelat pe această cale, ci numai o oglindire a înțelepciunii solare a putut fi transmisă, întrucât era atât de înaltă încât nici Sfinții Rishi nu puteau ajunge la ea.
Putem vedea astfel că procesul reîncarnării nu decurge întotdeauna atât de lin și nu este general-valabil, cum s-ar putea presupune, ci atunci când un corp eteric este deosebit de valoros, va fi, metaforic vorbind, păstrat ca un prototip și dăruit unui alt om în viitor.
Acest fenomen nu are loc atât de rar și mulți oameni simpli pot avea un corp eteric extrem de valoros, care este păstrat pentru viitor. Nu toate corpurile eterice se dizolvă după moarte, dar cele care sunt utile în mod deosebit sunt transmise altor ființe umane. Eul celui care primește corpul eteric sau astral nu are nicio legătură cu Eul celui care l-a avut originar. Dacă acest fenomen nu este luat în considerare, pot apărea cu ușurință mari erori în investigarea trecutului unui om cu metode de clarvedere defectuoase. De aceea teoriile oculte privind viețile trecute ale oamenilor sunt adesea total eronate, după cum a spune că cei șapte Rishi aveau aceleași Euri cu ale inițiaților de la care au primit corpurile eterice este complet fals.
Multe dintre aspectele privind evoluția omenirii ne devin clare numai atunci când cunoaștem asemenea fenomene precum modul în care se păstrează ceea ce oamenii au dobândit deja, după principiul de economisire în natură. Astfel, prin transmiterea celor șapte corpuri eterice, au fost păstrate pentru posteritate cele mai înalte valori ale culturii atlanteene.
Să examinăm un alt exemplu, care nu a putut fi menționat mai devreme, și să ne întoarcem la epoca protopersană, perioada culturii lui Zarathustra pe care o considerăm a fi foarte importantă, întrucât a fost prima epocă postatlanteană în care accentul s-a pus mai mult pe cucerirea lumii fizice. In epoca Indiei Vechi predomina încă nostalgia după spiritual. Pentru oamenii timpului, lumea spirituală era cea reală, iar în cea senzorială se simțeau ca niște străini, considerând-o tranzitorie, iluzorie, Maya. În epoca persană preistorică toate acestea s-au schimbat prin învățăturile lui Zarathustra, mai exact ale primului Zarathustra, întrucât au fost mai mulți succesori ai săi. Misiunea lui ca maestru a fost să atragă atenția oamenilor asupra planului fizic, pentru ca aceștia să facă invenții, să realizeze instrumente și unelte, astfel cucerind lumea fizică. Toate erau necesare pentru ca ființa umană să cunoască lumea fizică ca pe ceva important pentru ea. Ispititorul, însă, spune că realitatea fizică este singura reală și că nu există nimic dincolo de planul pământesc, credință care este contrazisă de Zarathustra prin învățăturile sale – în spatele fiecărei realități fizice se află spiritul, în același mod în care Soarele fizic este manifestarea senzorială a marii Ființe a Soarelui, a Spiritual-Divinului, a marii Aure, a lui Ahura Mazdao, a lui Ormuzd. Această Ființă este imperceptibilă fizic și trăiește acum departe de Pământ, pe Soare. Dar, așa cum spune Zarathustra, într-o zi se va revela; în viitor își va face apariția pe Pământ, așa cum acum se află pe Soare.
Zarathustra i-a inițiat pe cei mai apropiați discipoli ai săi în aceste misterii, dar cele mai profunde învățături ale sale le-a împărtășit cu doi dintre ei. Primul era pregătit în mod special în tot ceea ce are legătură cu puterea rațională, de judecată a omului, precum științele naturii, astronomie și astrologie, agricultură și alte domenii. Toată cunoașterea îi era transmisă printr-un proces secret de comunicare între cei doi. Discipolul fu instruit într-o asemenea manieră, încât în următoarea încarnarea a fost capabil să poarte corpul astral al maestrului său. Acest discipol reîncarnat cu corpul astral al maestrului său este Hermes, Marele învățător și înțelept al Misteriilor Egiptene. Hermes s-a născut cu corpul astral al lui Zarathustra, devenind astfel purtătorul marii înțelepciuni a acestuia.
Cel de-al doilea discipol apropiat a fost instruit în domeniile care se manifestă în mod special în corpul eteric, deci în cele care au o substanță mai profundă. El a primit în următoarea încarnare corpul eteric al lui Zarathustra. Documentele istorice prezintă întâmplări care devin clare numai după aceste lămuriri. Discipolul trebuia să vină într-o nouă încarnare având o constituție deosebită, corpul său eteric trebuia să fie puternic, înainte ca cel astral să fie trezit, iar acest lucru se putea întâmpla numai prin împrejurările nașterii discipolului reîncarnat, care era Moise. Faptul că a fost pus într-un coș din trestie, i s-a dat drumul să plutească pe apă și așa mai departe a avut rolul de a-i trezi pe deplin corpul eteric. Prin aceasta a avut Moise apoi acces în memoria sa la timpuri trecute și îndepărtate, la imagini ale genezei Pământului, la scrierile din Cronica Akasha. Astfel putem observa modul în care acționează din culise fenomenele prin care tot ceea ce este valoros se păstrează și este apoi reutilizat.
Există și alte exemple în perioadele care au urmat, cum ar fi cel al lui Nikolaus din Kues (Cusanus), o personalitate remarcabilă a secolului al XV-lea. Vedem aici modul interesant în care prin cercetările sale a pregătit întreaga doctrină a lui Copernic din secolul al XVI-lea. Teoriile lui Cusanus nu sunt atât de elaborate precum cele ale lui Copernic, însă conțin toate ideile esențiale ale acestuia din urmă, fenomen care cercetării tradiționale îi este neclar, în realitate, corpul astral al lui Cusanus i s-a transmis lui Copernic, deși Eul celui din urmă era complet diferit de cel al lui Cusanus. Astfel a primit Copernic fundamentele și premisele propriei doctrine.
Au loc adesea cazuri asemănătoare. Ceea ce este deosebit de valoros va fi întotdeauna conservat, nu va dispărea. Pot apărea însă la fel de des confuzii, în special atunci când viețile anterioare ale unei ființe umane sunt cercetate cu ajutorul unui medium spiritist. Transferul de corp eteric sau astral are loc în prezent, de obicei, în așa fel încât corpul astral rămâne în interiorul aceluiași popor; corpul eteric, însă, poate fi transferat la un membru aparținând unui alt popor.
Un alt caz specific este următorul. Atunci când o personalitate deschizătoare de drumuri moare, corpul său eteric va fi întotdeauna conservat. Pentru aceasta există metode artificiale, care au fost cunoscute întotdeauna în școlile oculte. Astfel, a fost important pentru timpurile moderne ca, în anumite scopuri, corpul eteric al lui Galilei să fie prezervat. El a fost marele reformator al fizicii mecanice, ale cărui realizări au fost atât de importante încât se poate spune că multe dintre invențiile pur practice ale epocii moderne nu ar fi fost posibile fără descoperirile lui, întrucât tot progresul tehnic se bazează pe știința lui Galilei. Tunelele din Simplon sau St. Gotthard au devenit realitate numai datorită faptului că Leibniz, Newton și Galilei au dezvoltat științele de calculul integral și diferențial, mecanica și așa mai departe. În ceea ce-l privește pe Galilei, ar fi fost o pierdere în economia naturii în momentul în care corpul său eteric, purtător al memoriei și talentului său, ar fi fost disipat. De aceea, a fost transferat unei alte ființe umane: Mihail Lomonosov, originar dintr-un sat sărac din Rusia, care mai târziu a devenit fondatorul gramaticii ruse și al literaturii clasice. Lomonosov, cu toate acestea, nu este Galilei reîncarnat, cum s-ar putea presupune în urma unei investigații superficiale.
În acest mod vedem că există multe astfel de cazuri și că procesul de reîncarnare nu este atât de simplu pe cât îl consideră majoritatea oamenilor ai timpului nostru. De aceea, în cazul în care sunt investigate încarnări anterioare cu ajutorul metodelor oculte, trebuie să se manifeste o mult mai mare prudență. În multe cazuri, nu este altceva decât infantilism, dacă oamenii își imaginează că sunt reîncarnarea cuiva sau a altcuiva, poate a lui Nero, Napoleon, Beethoven sau Goethe. Asemenea lucruri sunt stupide și reprobabile, dar chestiunea devine mult mai periculoasă atunci când ocultiștii avansați fac greșeli în această privință și își imaginează că sunt reîncarnarea unei anumite personalități, când, de fapt, le poartă numai corpul eteric. Nu numai că este o eroare regretabilă în sine, ci omul care ajunge la aceste concluzii va trăi sub influența unei idei greșite, fapt ce ar putea avea consecințe aproape catastrofale. Rezultatul unei asemenea iluzii ar putea fi ca întreaga dezvoltare a sufletului să purceadă în direcția greșită.
Am văzut astfel că nu numai Eurile sunt capabile de reîncarnare, ci și că, într-un anumit sens, corporalitățile inferioare ale constituției umane pot fi supuse unui proces similar. Concluzionând, configurația întregului proces de reîncarnare este mult mai complicată decât se presupune adesea. Vedem apoi că Eul lui Zarathustra a fost reîncarnat ca Zarathas-Nazarathos, care, la rândul său, a devenit profesor al lui Pitagora. Pe de altă parte, corpul astral al lui Zarathustra a reapărut în Hermes și corpul său eteric în Moise. Prin urmare, nimic nu se pierde în această lume; totul este păstrat și transmis posterității, dacă este suficient de valoros.
