Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

PRINCIPIUL ECONOMIEI SPIRITUALE ÎN LEGĂTURĂ CU PROBLEMA REÎNCARNĂRII

GA 109

III

ASPECTE MAI PROFUNDE PRIVIND REÎNCARNAREA

Sarcina mea este acum să vorbesc, în diferitele ramuri, despre o anumită temă, şi anume aspectele intime ale reîntrupării sau reîncarnării, respectiv diferite alte probleme care au legătură cu aceasta, întrucât trebuie să ne devină din ce în ce mai cunoscute interior şi să ne pătrundă fiinţa. Aşadar, vom avea de spus câteva lucruri despre problematica profundă a reîncarnării şi semnificaţia ei pentru întreaga viaţă a omenirii. Ne vom lua ca punct de plecare timpurile străvechi, dar apoi ne vom apropia treptat de problemele importante ale prezentului. Metoda de cercetare în ştiinţa spiritului diferă de cea abordată de celelalte teorii despre viaţă sau despre problematica socială. În ştiinţa spiritului trebuie să tratăm aspectele vieţii întâi în general, pentru ca mai apoi să le elaborăm în detaliu. La început, ne exprimăm viziunea asupra lumii în cel mai elementar sens prin susţinerea faptului că esenţa cea mai profundă a omului, Eul său divin, continuă să evolueze de la o viaţă la alta, în încarnări succesive. Printr-o asemenea consideraţie, totuşi, problematica reîncarnării este tratată într-un mod elementar devenind astfel necesar să descriem aceste fenomene într-un mod mult mai exact şi mai profund. Nu este suficient să spunem că Eul uman se grăbeşte de la o încarnare la alta, întrucât există multe alte aspecte care au legătură cu problema reîncarnării, punând în lumină potrivită această temă şi legătura ei cu viaţa. Dacă privim înapoi spre timpurile străvechi, luând în considerare cele menţionate, vom caracteriza reîncarnarea după cum urmează.

Am vorbit des despre faptul că omenirea trebuie să considere că strămoşii săi au fost originari din Atlantida, o regiune situată între Africa actuală şi Europa, pe de o parte, şi, pe de altă parte, America. Toate sufletele care sunt prezente astăzi aici au fost încarnate acolo, însă în trupuri considerabil diferite de cele ale timpurilor actuale. Acolo trebuie să căutăm predecesorii omenirii. Această omenire atlanteană a avut propria formă specifică de conducere. Forţele sufleteşti, de fapt toate facultăţile atlanteenilor, erau însă diferite de cele ale omenirii actuale. De aceea, nu exista atunci ceea ce înţelegem noi astăzi prin conducere. Spre exemplu, în Atlantida nu existau biserici, centre de cult şi şcoli în sensul modern. Exista, însă, ceva între centru de cult şi şcoală sau ceea ce numim centre de misterii. Ele conduceau Atlantida, în ceea ce priveşte cunoaşterea şi viaţa exterioară. Se poate spune că cei care erau lideri spirituali aveau în acelaşi timp poziţia de regi ai triburilor atlanteene. Putem reda sensul misiunii misteriilor atlanteene, al acestor centre de cult şi şcoli, în care acţionau iniţiaţii din Atlantida, în care fecundau fiecare fiinţă omenească cu înţelepciune şi îşi exercitau puterea, printr-un cuvânt, care abia mai târziu a intrat în uz, cel de oracol. Astfel, vorbim despre aceste oracole ca despre punctele centrale importante ale culturii atlanteene.

Trebuie să dobândim o înţelegere exactă a rolului acestor oracole. Ele propovăduiau oamenilor despre lumile spirituale, care se află în spatele celei fizice. Această învăţătură despre lumile spirituale este diferită de cea uzuală în multe privinţe; dacă luăm în considerare o singură diferenţă, putem afirma că nu este limitată în spaţiu, precum cunoaşterea noastră despre lumea fizică. Cel care ştie, spre exemplu, care sunt misterele lui Marte, are cu¬noştinţă, de asemenea, despre o mare parte din misterele spirituale ale lumii noastre. Toate corpurile planetare fizice ale sistemului nostru solar sunt interconectate, sunt expresia exterioară a fiinţelor spirituale. Cel care percepe aceste fiinţe cunoaşte, de asemenea, şi forţele care acţionează de la o planetă la alta, precum şi în lumile spirituale, în care ne aflăm între moarte şi o nouă naştere. În Atlantida, un oracol avea ca sarcină să transmită şi să comunice oamenilor Misterele lui Marte, altul pe cele ale lui Jupiter şi aşa mai departe, iar prin aceste conţinuturi de cunoaştere, era posibil ca diferite părţi ale populaţiei să fie conduse. Vom vorbi altă dată despre motivaţiile acestor fenomene, astăzi dorim numai să le menţionăm, întrucât sarcina noastră este alta.

Poporul atlantean era împărţit în grupuri, iar parte a întregii evoluţii este faptul că unul dintre aceste grupuri a trebuit să fie guvernat în mod deosebit cu forţele care puteau fi dobândite prin cunoaşterea lui Marte. Un alt grup trebuia guvernat cu forţele dobândite prin cunoaşterea lui Jupiter, Venus, Mercur ş.a.m.d. În vechea Atlantida existau ceea ce putem numi Oameni Jupiter sau Oameni Marte. Existau şapte centre de oracole, întrucât populaţia vechii Atlantide era împărţită în şapte grupuri, în raport cu diferitele caracteristici rasiale: Oracolul lui Marte, Venus, Mercur, Jupiter şi aşa mai departe. Numele au fost utilizate mai târziu, însă sunt aplicabile acestor oracole. Conducerea şi, în acelaşi timp, suprema suveranitate asupra lor o avea oracolul pe care îl putem desemna ca fiind Oracolul atlantean străvechi al Soarelui. Ceea ce a existat apoi ca oracole în perioada postatlanteană în Grecia, Egipt, Asia şi aşa mai departe, precum, spre exemplu, Oracolul lui Apollo din Grecia, au fost toate succesoare ale Marelui Oracol atlantean. Iniţiatul care conducea acest Oracol al Soarelui era purtătorul celor mai profunde misterii ale sistemului nostru solar. Împreună cu cei din subordinea sa, el avea sarcina de a cerceta viaţa spirituală a Soarelui, de a transmite misterele sistemului nostru planetar omenirii atlanteene şi de a-şi exercita suprema autoritate asupra celorlalte centre de oracole.

Acestui iniţiat al Oracolului Soarelui i-a revenit o misiune foarte specială, aceea de a conduce şi de a ghida omenirea într-o asemenea manieră, încât, atunci când marea catastrofă, ce a culminat cu scufundarea Atlantidei, avea să vină, să poată fi transmise şi întemeiate culturile despre care am vorbit des, sub noţiunea de culturi postatlanteene. Prin urmare, sarcina Marelui Iniţiat al Oracolului Soarelui era să pregătească oamenii, încă din perioada atlanteană, într-un asemenea mod, încât să poată pătrunde în culturile vechi: indiană, persană, egipteano-babiloniano-ebraică, greco-romană, încât să existe material omenesc corespunzător pentru aceste epoci de cultură.

Trebuie acum să ne informăm pe scurt în privinţa misiunii acestui Mare Iniţiat al Oracolului Soarelui. Cum era de fapt cultura atlanteană? Era complet diferită de cele ce i-au urmat. În vechea Atlantidă, cel care aparţinea celui mai înalt nivel cultural, nivel la care astăzi sunt liderii în, să spunem, învăţământ, artă, industrie sau comerţ, poseda facultăţi de clarvedere speciale şi era capabil să utilizeze în mod deosebit puterile magice. Caracteristicile care îi fac astăzi pe oameni să fie conducători sau învăţaţi nu existau atunci, sau erau cel mult în faza absolut incipientă. Socotirea, numărarea, raţionamentul logic, deducţia intelectuală, aşa cum sunt ele în prezent, erau necunoscute. Existau capacităţi primitive de clarvedere, cu care atlanteenii puteau privi în lumile spirituale. Omul pătrundea în lumea spirituală fără conştienţa de sine de astăzi, iar cei care puteau vedea cel mai clar erau purtătorii culturii timpurilor respective. Am menţionat deja că aceştia erau capabili să folosească anumite forţe interioare ale naturii, spre exemplu pe cele ale seminţelor plantelor, cu care îşi propulsau vehiculele, aşa cum noi utilizăm astăzi puterea huilei pentru a ne propulsa vehiculele. Astfel, liderii culturii atlanteene nu erau cei care, precum oamenii prezentului, încearcă să cerceteze misterele lumii cu puterea de judecată, ci aceia care excelau în clarvedere şi magie. Fiinţele umane, în care se aflau germenii rudimentari necesari pentru a socoti, număra, raţiona logic, deduce intelectual, erau într-un fel dispreţuiţi pentru simplitatea lor, nu aparţineau aristocraţiei culturale. Însă exact pe aceşti oameni, care posedau capacităţile postatlanteene rudimentare, care erau cei mai lipsiţi de clarvedere şi puteri magice, i-a adunat din toate regiunile Marele Iniţiat al Oracolului Soarelui. Erau cei mai simpli şi, într-un fel, cei mai dispreţuiţi, şi totuşi ei au fost cei aleşi. Cu ajutorul lor, marele iniţiat urma să pună bazele a ceea ce avea să devină cultura postatlanteană. Cei care erau la cel mai înalt nivel al vieţii culturale din Atlantida, care stăpâneau clarvederea profundă nu erau potriviţi să fie conduşi prin şi peste catastrofa atlanteană. Chemarea Marelui Iniţiat al Oracolului Soarelui a mers către oamenii simpli ai Atlantidei.

Putem spune că trăim acum timpuri asemănătoare, în care o chemare similară vine către omenire; în orice caz, trebuie să fie corespunzătoare modului în care omenirea vede numai ceea ce este în lumea fizică. Apelul către omenire vine din profunzimi spirituale necunoscute, pe care omenirea le va cunoaşte progresiv, şi îi cere să se pregătească pentru o nouă cultură a viitorului, impregnată cu capacităţi de clarvedere. Va veni o catastrofă, asemănătoare cu cea atlanteană, după care va răsări o nouă cultură, îmbibată de facultăţi spirituale, conectată cu ceea ce numim ideea fraternităţii omenirii.

Nici astăzi, chemarea nu poate ajunge şi nu poate fi înţeleasă de cei care sunt în vârful vieţii culturale. Poziţia pe care o ocupau clarvăzătorii şi magicienii atlanteeni, care erau într-un fel destinaţi să moară ca şi cultura lor, este aceeaşi cu cea pe care o ocupă astăzi cei aflaţi la conducerea învăţământului şi a vieţii industriale exterioare, cei mai mari inventatori şi exploratori ai prezentului. Indiferent cât de multe mai au încă de spus, ocupă aceeaşi poziţie precum predecesorii lor atlanteeni. Ei se uită în jos cu dispreţ la cei care presimt ceva din viaţa spirituală ce va urma. Conştienţa acestui fapt trebuie sădită în suflet astăzi de cel a cărui conlucrare în grupele de lucru teosofice se vrea a fi consolidată. Atunci când reprezentanţii culturii moderne se uită cu desconsideraţie în jos, la aceste mici cercuri, cel care conlucrează sârguincios la pregătirea viitorului trebuie să îşi spună: cei care astăzi sunt pe culmi cu ajutorul puterii lor intelectuale, nu vor fi luaţi în considerare în viitor. Exact cei care sunt dispreţuiţi de aceştia, pentru că nu sunt consideraţi a fi atins culmile erudiţiei contemporane, sunt astăzi adunaţi, aşa cum oamenii simpli din vechea Atlantidă au fost strânşi de Conducătorul Oracolului Soarelui, spre a pregăti zorii de zi ai unei noi culturi, în care erudiţia culturii prezente va fi precum un apus. Acestea sunt menţionate spre a-i încuraja pe aceia care sunt nevoiţi să îndure şi să reziste în faţa atacurilor persoanelor care se consideră a fi elita culturii noastre.

Marele Iniţiat al Oracolului Soarelui şi-a strâns oamenii simpli într-o regiune ce corespunde aproximativ vestului Irlandei de astăzi. Acum trebuie să ne formăm o imagine clară asupra situaţiei. Atlantidei i-a luat foarte, foarte mult timp până să dispară. Mari mase de oameni au migrat continuu de la Vest către Est. În diferite regiuni ale Asiei, Europei şi Africii erau deja triburi care ajunseseră în perioade distincte şi care s-au amestecat. Apoi Marele Conducător al Oracolului Soarelui a luat grupul său restrâns de oameni aleşi şi au migrat către Asia Centrală, unde au fondat o colonie, din care erau emanate curentele ce aveau să pună mai târziu bazele culturilor postatlanteene. Pe lângă oamenii lui simpli, Marele Conducător mai luase ceva cu el. Aici ajungem la unul dintre capitolele, în cadrul căruia, pentru a avea măcar habar despre adevărul pe care îl conţine, avem nevoie de siguranţa interioară dobândită prin viaţa în grupa de ramură a ştiinţei spiritului.

Marele Conducător a inspectat celelalte centre de oracole, pentru a-i găsi acolo pe cei mai notabili iniţiaţi. Există o anumită metodă prin intermediul căreia se poate pune în aplicare ceea ce numim „economie spirituală”. După cum ştiţi, este foarte corect să spunem că după moartea unei persoane, corpul său eteric se va disipa. Doar o esenţă a lui este păstrată şi va fi luată mai departe. Acesta este însă numai adevărul elementar, ce trebuie modificat atunci când avansăm în cunoaşterea spirituală. Nu toate corpurile eterice ale oamenilor vor fi dizolvate în lumea eterică universală. Corpurile eterice precum cele purtate de marii iniţiaţi ai celor şapte oracole atlanteene sunt valoroase. Munca lor spirituală este întreţesută corpurilor eterice şi ar fi împotriva principiului economiei spirituale ca acestea să fie pur şi simplu disipate. Ele urmau să fie păstrate ca prototipuri pentru timpurile următoare, iar sarcina de a le conserva îi revenea Marelui Iniţiat al Oracolului Soarelui. Atunci când a condus grupul restrâns de oameni simpli spre Asia, el a purtat şi cele şapte corpuri eterice ale celor mai însemnaţi şapte iniţiaţi din Atlantida. Un astfel de fenomen este posibil prin metodele dezvoltate în cadrul misteriilor. Aşa ceva este cu putinţă. Trebuie să vi le reprezentaţi ca pe procese spirituale, şi nu ca şi când corpurile eterice ar putea fi conservate în cutii; însă ele pot fi păstrate pentru timpuri viitoare.

În Asia s-au întâmplat următoarele: oamenii simpli s-au înmulţit de la o generaţie la alta. Ei s-au adunat în jurul călăuzitorului ca o ceată. Dincolo de orice, aveau pentru acesta un devotament extraordinar şi un ataşament infinit. Educaţia primită era condusă într-un anume fel, cu înţelepciune şi cu însemnătate spirituală, în aşa fel încât, după foarte multe generaţii, s-au petrecut anumite lucruri printr-una din metodele dezvoltate în centrele de misterii. Asemenea tehnici sunt utilizate în spatele scenei lumii exterioare şi vom vedea acum în ce mod acţionează ele. Conferinţa de astăzi va fi prima dintr-o serie de prezentări menite să ne clarifice anumite detalii privind această temă.

Prin metodele menţionate este posibil ca, atunci când omul coboară spre o nouă încarnare şi trebuie să se înconjoare din nou cu un corp eteric, să se întreţeasă cu noul corp eteric unul vechi, care a fost păstrat. Astfel, atunci când a venit timpul, printr-o educaţie atentă a grupului migrant şi a urmaşilor săi, şapte fiinţe umane, care erau suficient de pregătite, au primit la naştere întreţesute cu propriile corpuri eterice, trupurile eterice ale celor şapte cei mai însemnaţi iniţiaţi ai oracolelor atlanteene. Unul dintre cei care se aflau în jurul Marelui Conducător al Oracolului Soarelui, a primit întreţesut corpul eteric al celui mai important iniţiat al lui Saturn, un altul pe cel al iniţiatului lui Marte, un al treilea pe cel al iniţiatului lui Jupiter şi aşa mai departe. In final, Marele Conducător a avut lângă el şapte oameni, cu ale căror corpuri eterice erau întreţesute cele ale iniţiaţilor importanţi ai vechilor oracole din Atlantida. Dacă aţi fi întâlnit aceste şapte persoane undeva, în viaţa obişnuită, i-aţi fi considerat ca fiind fiinţe simple, întrucât ei nu erau reîncarnări ale Eurilor iniţiaţilor atlanteeni, ci doar oameni simpli ce posedau noile capacităţi ale epocii postatlanteene. Eurile lor nu difereau cu mult faţă de cele ale oamenilor care au devenit purtătorii culturii primitive şi simple, imediat după catastrofa atlanteană. Însă corpurile lor eterice conţineau forţele celor şapte mari iniţiaţi atlanteeni. Avem deci aici nu o reîncarnare a Eului, ci a corpurilor eterice ale marilor iniţiaţi. Astfel, observăm că nu numai Eul, ci şi al doilea mădular al fiinţei umane se poate reîncarna. Iar prin faptul că cei şapte, care îi urmau Marelui Iniţiat al Oraculului Soarelui, deţineau cele şapte corpuri eterice conţinând forţele epocii atlanteene, erau fiinţe umane inspirate. În anumite momente, aveau capacitatea să lase să curgă, prin corpurile lor eterice, forţele care revelau misterele Soarelui, pe cele ale lui Marte, Saturn ş.a.m.d. Ei apăreau ca fiind inspiraţi, însă mesajele lor depăşeau posibilităţile lor de înţelegere de la nivelul corpului astral sau al Eului. Ceea ce aceste şapte individualităţi inspirate transmiteau, din diferite părţi ale lumii, răsuna ca un cor minunat şi armonios, iar după ce au fost unificaţi în Loja celor şapte Rishi, au fost trimişi în India, spre a inspira cultura străveche de acolo. Multe din profunzimile acestei culturi au fost păstrate sub forma minunată a Vedelor, multe dintre ideile extraordinare, ce depun mărturie asupra naturii profund ştiinţifice a culturii indiene, au fost conservate în Upanişade, în filosofia Vedanta ş.a.m.d.; dar învăţăturile Sfinţilor Rishi străvechi, care nu au fost nicăieri însemnate, depăşesc în frumuseţe orice poate fi imaginat de noi şi sunt împărtăşite prin scrierile indiene, însă numai sub forma unui ecou slab, întrucât nu există însemnări din cultura primordială sacră a Rishilor, ci totul a fost transmis pe cale spirituală, sub forma Misteriilor.

Astăzi ne vom interesa despre modul în care se poate reîncarna corpul astral şi despre ceea ce a fost prelucrat în timpurile străvechi atlanteene şi transmis apoi, sub forma misteriilor, de către Marele Iniţiat al Oracolului Soarelui, în epoca postatlanteană, mai exact în prima cultură a acestei epoci, în strălucitoarea cultură a Indiei.

Misterele Oracolului Soarelui însuşi nu puteau fi revelate nemijlocit în India Veche. De aceea, cei şapte Rishi vorbeau despre o fiinţă care se afla în afara sferei lor de cunoaştere, fiinţă ce conducea Soarele şi îi direcţiona forţele spre Pământ, despre Vishva-Karman, ce se găsea dincolo de înţelegerea lor. Vishva- Karman nu este altcineva decât Christos de mai târziu, despre care s-a vorbit şi în vechea cultură indiană.

Cel de-al doilea discipol însemnat al Iniţiatului Oracolului Soarelui, căruia i-au fost transmise misterele Fiinţei Soarelui, a fost Zarathustra, cel care avea misiunea de a fundamenta ulterior cea de-a doua cultură postatlanteană. El nu este Zarathustra despre care ne vorbeşte istoria. În timpurile străvechi era normal ca succesorul unui mare maestru al omenirii să preia numele predecesorului său. Zarathustra despre care vorbim noi acum nu este pomenit în nicio scriere, ci numai ultimul său succesor. Acest Zarathustra primordial a fost cel care a fondat cultura proto-persană şi care a arătat pentru prima dată perşilor că Soarele nu posedă numai energie fizică, ci şi forţă spirituală, care se revarsă spre Pământ. El încerca să trezească în oamenii săi ceva ce putem caracteriza spunând: Atunci când ne direcţionăm privirea către plante şi tot ceea ce se află în jurul nostru şi conţine viaţă, trebuie să ne întrebăm ce ar mai fi fără lumina Soarelui. Însă, aşa cum lumina Soarelui vine spre Pământ, se revarsă şi forţa spirituală, direcţionată de o Fiinţă sublimă. În acelaşi mod în care omul are un corp fizic şi o aură, ceea ce numim mica aură, şi Soarele are un corp fizic şi o aură: Ahura Mazdao, Marea Aură, care constă din ceata înaltelor fiinţe solare şi a conducătorului lor. Zarathustra mărturisea despre acest Ahura Mazdao sau Aura Mazdao, despre Marea Aură. El s-a pronunţat despre forţa Aurei Solare, prin intermediul căreia curentul evoluţiei a devenit posibil, precum şi despre forţele oponente Fiinţei Solare, despre Ahriman, toate acestea fiind învăţăturile exterioare ale lui Zarathustra.

El a avut discipoli apropiaţi, pe care i-a iniţiat în marile misterii ale lumii. Îi vom menţiona pe doi dintre aceştia. Primului dintre ei i-a comunicat Zarathustra toată înţelepciunea necesară pentru a ajunge la clarvedere în corpul astral, precum şi la abilitatea de a percepe ceea ce se întâmplă, într-un anumit moment, simultan în lumea fizică şi în cea spirituală. Astfel, a avut un discipol pe care l-a făcut clarvăzător în corpul astral şi care putea privi în lumile spirituale ale sferei astrale, ale Devachanului, precum şi în lumi mai înalte şi căruia i-au fost transmise toate misteriile aparţinând în acelaşi timp lumii fizice şi celei spirituale. Unui alt discipol i-a transmis ceea ce poate fi numit capacitatea de a citi în Cronica Akasha, acea putere clarvăzătoare care ia naştere odată cu apariţia clarvederii la nivelul corpului eteric şi care permite fiinţei umane să perceapă diferitele faze ale evoluţiei, aşa cum s-au succedat ele de-a lungul timpului. În timp ce un discipol a primit capacitatea de a percepe evenimente simultane, celălalt a aflat ceea ce comunică Cronica Akashă a Pământului şi a Soarelui, succesiunea evenimentelor, devenind astfel capabil să înţeleagă evoluţia celor două corpuri planetare. Prin faptul că Zarathustra a oferit discipolilor săi aceste capacităţi, el a făcut posibilă continuitatea culturii postatlaanteene.

Primul discipol s-a reîncarnat apoi ca marele inspirator şi institutor al noilor curente ale culturii egiptene, ca fiinţa pe care o cunoaştem sub numele de Hermes sau Hermes Trismegistos. El a primit, prin procese care sunt cunoscute în misterii, corpul astral al lui Zarathustra, pentru a revela mesajul şi misterele lumilor divine şi pentru a le încorpora culturii egiptene. Vedem astfel că trupul astral al lui Zarathustra a fost păstrat, prin fenomene pe care le vom cunoaşte treptat, şi transmis unuia dintre discipoli, odată cu noua naştere ca Hermes, care l-a purtat ca pe un înveliş.

Celălalt discipol s-a reîncarnat şi el. Lui urma să îi fie revelat tot ceea ce în Cronica Akasha are legătură cu Pământul. El avea să primească trupul eteric al lui Zarathustra, întreţesut cu al său dar, pentru ca acest fapt să devină posibil, era necesar să aibă loc un eveniment deosebit. Forţele noului corp eteric trebuiau cumva iluminate în discipol. Întâmplările pomenite ne sunt relatate în documentele religioase, într-un mod frumos, special. Să ne aducem în faţa sufletelor ceea a fost menit să aibă loc.

Acest discipol reîncarnat al lui Zarathustra avea propriul corp astral, propriul Eu şi a primit întreţesut corpul eteric al lui Zarathustra. Trebuia, astfel, ca de mic copil, înainte ca puterea de judecată să ia naştere în corpul său astral sau ca Eul său să interfereze, să simtă cum forţele corpului eteric primit deveneau active în el, proces ce trebuia să aibă loc sub forma unei iniţieri. Era necesar ca forţele corpului eteric al lui Zarathustra să fie trezite în acest discipol reîncarnat când era foarte mic, înainte să înceapă evoluţia sa individuală. Din acest motiv, copilul a fost aşezat într-un coş de nuiele şi i s-a dat drumul pe apă, fiind astfel complet izolat de restul lumii şi în imposibilitatea de a interacţiona cu ea. Atunci au încolţit forţele eterice ale corpului eteric al lui Zarathustra. Acest discipol reîncarnat nu este altul decât Moise, iar în cadrul povestirii despre el şi a expunerii sale am menţionat misterul profund care se află în spatele scenei lumii exterioare, mister ce are legătură cu păstrarea corpului eteric al lui Zarathustra şi retrezirea lui în Moise. Astfel, Hermes şi Moise au fost capabili să ghideze mai departe cultura postatlaneană, în modul în care a şi avut loc.

După ce am auzit aceste exemple ale reîncarnării corpurilor eteric şi astral, ştim că a vorbi doar despre reîncarnarea Eului nu este suficient şi că şi alte mădulare ale constituţiei umane, cu care ne-am familiarizat deja, precum corpul eteric şi cel astral, se pot reîncarna. Există un principiu în economia spirituală, conform căruia ceea ce a fost deja dobândit nu piere, ci este păstrat şi transmis mai departe posteriorităţii. Toate cele menţionate se pot întâmpla însă şi într-un alt mod. Vom vedea într-un exemplu că există şi alte metode pentru a purta trecutul în viitor.

Vă amintiţi despre o personalitate menţionată în Biblie, despre Sem, unul dintre fiii lui Noe, strămoşul poporului semit. Este dovedit chiar şi ocult că în spatele lui Sem se află o individualitate, care trebuie considerată individualitatea poporului semit. Când un număr de fiinţe umane trebuie să descindă dintr-un anume strămoş, este necesar, pentru aceasta, ca o provizie specială să fie realizată în lumile spirituale. În cazul lui Sem, provizia a constat în a-i fi creat, în lumile spirituale, un corp eteric pe care urma să îl primească. Sem a deţinut, deci, un corp eteric special ţesut pentru el în lumile spirituale. În modul acesta a devenit capabil să poarte în propriul său corp eteric o fiinţă deosebit de înaltă, care altfel nu ar fi putut să se încarneze niciodată pe Pământ, să pătrundă într-un corp fizic atât de dens. Ea putea să se încarneze numai în virtutea faptului că putea pătrunde corpul eteric al lui Sem, care era el însuşi – avea propriile sale corpuri fizic, eteric, astral, precum şi Eul – dar care avea întreţesut cu trupul său eteric, un alt corp eteric ce aparţinea unei fiinţe înalte din lumile spirituale şi care era pregătit special pentru a pune fundamentele unei seminţii. Dacă Sem ar fi fost cercetat cu o conştienţă clarvăzătoare, ar fi fost perceput ca fiind Sem însuşi şi, extinzându-se în afara lui, ceva precum o a doua fiinţă, conectată cu trupul lui eteric, fiinţă care s-a încarnat într-un corp omenesc, cel al lui Sem, pentru a împlini o misiune specială. Ea nu avea în spate diferite încarnări, precum oamenii, ci a coborât numai atunci. O asemenea fiinţă este numită avatar. Ea nu se simte acasă în lumea noastră, însă coboară o dată, să locuiască aici, pentru a împlini o sarcină anume. Partea din constituţia suprasensibilă a omului care este locuită de o asemenea fiinţă- avatar capătă o caracteristică specială, aceea de a se multiplica. În acelaşi mod în care, dacă semănăm un grăunte de cereală în pământ, creşte tulpina şi apoi spicul, în care este înmulţit grăuntele, s-a multiplicat şi corpul eteric al lui Sem în multe copii, care au fost întreţesute tuturor descendenţilor săi. Astfel au fost întreţesute copiile corpului eteric, ce fusese cândva special pregătit pentru Sem, ca imagine primordială, corpurilor eterice ale succesorilor săi.

Corpul eteric al lui Sem a fost utilizat mai târziu şi în altă manieră. Cum s-a petrecut, putem să ne aducem în faţa sufletului cel mai bine printr-o comparaţie. Puteţi fi un european extrem de cultivat, însă dacă vreţi să transmiteţi cunoaşterea voastră hotentoţilor, trebuie să le învăţaţi limba. În acelaşi mod trebuie şi fiinţele înalte, care coboară spre a ghida omenirea, să îşi plăsmuiască forţele prin care să poată vorbi de pe Pământ oamenilor. Într-o etapă ulterioară de evoluţie a poporului semit, a apărut necesitatea ca o fiinţă însemnată să coboare pe Pământ spre a comunica cu oamenii şi a da un impuls de viitor culturii lor. Această fiinţă, cunoscută sub numele de Melchisedek, trebuia să îmbrace corpul eteric păstrat al lui Sem. Astfel, avem în corpul eteric al lui Melchisedek întreţesut acel corp eteric, deţinut iniţial de Sem, locuit de o fiinţă-avatar şi utilizat apoi de Melchisedek, spre a-i transmite lui Abraham impulsul necesar pentru progresul culturii semite. Am devenit, în acest fel, familiarizaţi cu un mod unic prin care un corp eteric se dezvoltă într-un om anume şi este ulterior alocat unei anume individualităţi, spre a împlini o misiune. Asemenea exemple pot fi regăsite până în cele mai noi timpuri şi, pe măsură ce le urmărim, ne devine treptat clar ceea ce ocultismul ne poate spune astăzi în acest sens, şi anume că la majoritatea oamenilor actuali nu mai avem un corp eteric sau astral ce a fost creat la naştere în totalitate din lumea eterică sau astrală universală. Aproape fiecare om are în propriul corp eteric sau astral un fragment ce a fost păstrat din timpurile străvechi, întrucât în economia spirituală ceea ce este folositor se păstrează spre a fi continuu reutilizat.

Să menţionăm alte două exemple ale timpurilor moderne, ce ne pot ilustra cum acţionează misterele de la o epocă la alta. Primul dintre ele se referă la o personalitate care este prezentată în cartea mea Mystik im Aufgange des neuzeitlichen Geisteslebens und ihr Verhältnis zur modernen Weltanschauung (Mistica în zorii vieţii spirituale a timpului nostru şi legătura ei cu o concepţie modernă despre lume), şi anume Nicolaus Cusanus. Dacă îi citiţi scrierile, veţi găsi o operă pe care el însuşi o denumeşte De docta ignorantia (Despre ignoranţa învăţată), deşi în ea se regăseşte mai multă erudiţie decât în majoritatea cărţilor ce se consideră erudite. Titlul are însă un sens anume. Dacă citiţi alte lucrări ale sale, veţi regăsi prezentarea profetică a imaginii lui Copernic despre univers. Ea se află în acele conţinuturi, pentru cel care citeşte cu atenţie. Abia în timpul lui Copernic era lumea suficient de matură pentru a accepta această imagine. Dacă cercetăm legătura dintre ei, descoperim cele ce urmează. Într-unul dintre mădularele constituţiei suprasensibile a lui Cusanus se afla o individualitate străveche foarte înaltă*, fapt care a făcut posibil ca trupul astral al lui Nicolaus Cusanus să fie păstrat şi apoi întreţesut cu trupul astral al lui Nicolaus Copernic. Astfel, putea fi renăscută în el cunoaşterea deţinută cândva de Nicolaus Cusanus. Acesta este un exemplu despre cum s-a reîncarnat corpul astral.

*Vezi conferința din 25 februarie 1909, în ciclul Theosophie und Okkultismus des Rosenkreuzers (Teosofia și ocultismul rosicrucienilor), GA 109.

Un alt exemplu este cel al lui Galilei, iar cei dintre dumneavoastră care s-au gândit asupra acestui fapt, ştiu ce însemnătate extraordinară are el pentru gândirea modernă. Fără el, nu ar exista de fapt fizica, întrucât întregul mod de a gândi în termenii fizicii provine din teoriile sale. Fiecare şcolar află în prezent din cele dintâi cărţi, elementare cărţi, despre legea inerţiei sau primul principiu al dinamicii, care postulează că un corp aflat în mişcare tinde să îşi păstreze starea în care se află până când întâlneşte un obstacol. Deci, dacă aruncăm un obiect, el îşi va continua mişcarea până când va întâlni un obstacol. Astfel gândim noi în prezent şi asta învaţă copiii din manuale. Înainte de Galilei nu se gândea aşa. Oamenii acelor vremuri credeau că dacă aruncau o piatră, zborul ei nu putea continua dacă aerul nu o conducea sau nu o împingea din spate. Vedem că legile corpurilor în cădere, a pendulului şi a maşinilor simple provin toate de la Galilei.

El a primit cunoaşterea printr-o anumită inspiraţie. Vreau numai să vă amintesc modul în care a descoperit legea pendulului, observând o lampă ce se balansa în Domul din Pisa – o realizare de geniu. Mulţi oameni au trecut pe lângă această lampă fără să observe nimic. Lui Galilei îi datorăm legile fundamentale ale mecanicii. Un asemenea om, care poate fi inspirat într-o manieră atât de profundă, are un corp eteric a cărui pierdere ar contrazice principiile economiei spirituale.

Corpul lui eteric a fost, din acest motiv, păstrat şi a reapărut, la relativ scurt timp, întreţesut unei personalităţi, ale cărei realizări aveau să fie de mare însemnătate. Ea a trăit într-un sat îndepărtat din Rusia, până când, într-o zi, a fugit de acasă spre Moscova. În acest tânăr se dezvoltă rapid un talent extraordinar şi dobândeşte foarte repede, în şcolile din Rusia şi Germania, cunoaşterea acelor vremuri, care îl va aduce la apogeul culturii timpului. Tot ceea ce a avut de făcut a fost să acumuleze cunoştinţele despre ceea ce se dezvoltase pe Pământ în perioada care trecuse de la moartea sa – în corp eteric – ca Galilei. Astfel a devenit acest om fondatorul întregii literaturi clasice din Rusia, creând practic scrieri literare din nimic. Mai mult decât atât, el a stimulat, în mod deosebit, toate domeniile ştiinţifice legate de fizică şi chimie şi mai ales pe cele ale mecanicii. Mihail Lomonosov este cel ale cărui realizări şi reforme au fost posibile numai prin aceea că trupul eteric al lui Galilei îi era întreţesut. Moartea lui Galilei la jumătatea secolului al XVII-lea şi naşterea lui Mihail Lomonosov la începutul secolului al XVIII-lea, având corpul astral al lui Galilei, reprezintă una dintre acele reîncarnări profunde, în care un alt mădular, şi nu Eul,se reîncarnează. Astfel de lucruri ne poartă spre o înţelegere profundă a întregului proces de evoluţie a omenirii şi a altor factori care s-au dezvoltat în cursul timpului şi care au condus la condiţiile prezentului nostru.

Cel mai mare avatar pe Pământ a fost Christos însuşi, care a locuit pentru trei ani în cele trei învelişuri suprasensibile ale lui Iisus din Nazareth, fapt ce a făcut posibil, mai ales pentru corpurile eteric şi astral, să se multiplice, în sensul menţionat anterior. In fapt, după împlinirea Misteriului de pe Golgotha, ca rezultat al minunatei economii spirituale, existau în lumile spirituale foarte multe copii ale corpurilor eteric şi astral ale lui Iisus din Nazareth. Astfel, aceste replici erau ca şi cum am fi avut imaginile originare ale corpurilor eteric şi astral ale lui Iisus din Nazareth. Prin intrarea unui avatar într-un înveliş suprasensibil uman, mădularul ocupat se va dispersa în multe copii. Faţă de replicile corpului eteric al lui Sem, cele ale corpurilor eteric şi astral ale lui Iisus din Nazareth au avut o caracteristică deosebită. Copiile corpului eteric al lui Sem puteau fi implantate numai celor care îi urmau ca descendenţi consangvini, în timp ce corpurile eterice şi astrale care proveneau din cele ale lui Iisus din Nazareth puteau fi transmise tuturor oamenilor, indiferent de naţionalitate sau rasă. O copie a corpului eteric sau astral arhetipal al lui Iisus din Nazareth putea fi implantată oricărei persoane, care, prin propria evoluţie, devenise suficient de matură pentru a o primi, indiferent cărei rase aparţinea. Vedem astfel, în evoluţia ulterioară a creştinismului, cum, în spatele faptelor istorice, au loc fenomene remarcabile ce constituie cursul exterior al evenimentelor inteligibil.

Cum s-a răspândit creştinismul? In primele secole s-a întâmplat de aşa manieră, încât putem spune că s-a transmis pe planul fizic. Vedem că în acele timpuri creştinismul a fost propagat în mod special prin ceea ce a existat ca referinţă fizică. Apostolii au pus accent pe transmiterea creştinismului bazată pe o percepţie directă, de natură senzorială a evenimentelor. „Am pus mâinile pe rănile Lui" era afirmaţia doveditoare a faptului că Christos a umblat pe Pământ într-un corp omenesc. Cu alte cuvinte, a fost scos în evidenţă ceea ce planul fizic putea oferi ca mărturie pentru dezvoltarea creştinismului. A fost o perioadă lungă accentuată de faptul că cei care fuseseră ei înşişi discipoli ai Apostolilor au purtat mai departe creştinismul şi că ei îi cunoşteau pe cei care Il urmaseră pe Domnul. Putem spune, deci, că totul se baza pe mărturia oculară, fapt ce continuă, într-un mod şi mai profund, până în perioada Sfântului Augustin. El afirmă: „Nu aş crede în veridicitatea Evangheliilor dacă autoritatea Bisericii Catolice nu m-ar cons¬trânge să o fac.” Deci de ce credea el? Deoarece avea convingerea că Biserica exterioară a propagat Evanghelia în planul fizic de la o decadă la alta, de la un secol la altul. Insă în secolele următoare, din al V-lea până în al X-lea, trasmiterea creştinismului a avut loc într-o altă manieră. De ce şi cum? Răspunsul este foarte util, dacă dorim să urmărim progresul spiritual al evoluţiei omenirii.

Puteţi vizualiza modul de răspândire în această perioadă, luând drept model, spre exemplu, o operă precum armonia evanghelică, intitulată Heliand, scrisă în limba saxonă veche. In această lucrare aveţi perspectiva unui iniţiat despre ceea ce înseamnă Ideea-Christos şi percepţia Fiinţei-Christos. Heliand (Salvatorul), pe care îl descrie iniţiatul saxon, are o natură suprasensibilă, însă nu este redat în contextul evenimentelor din Palestina, ci ca un prinţ de origine germană. Apostolii sunt persoane din ţări germanice şi întregul creştinism este îmbrăcat într-un vestmânt central-european. De ce? Pentru că iniţiatul care se află în spatele operei şi care a compus-o la sugestia lui Ludovic cel Pios avea capacităţi de clarvedere, astfel încât a putut să-L perceapă pe Christos într-un mod asemănător lui Pavel, în cadrul evenimentului din Damasc. Odată cu Misteriul de pe Golgotha, Fiinţa-Christos s-a unit cu trupul astral al Pământului, prin aceasta pătrunzând cu forţa Sa aura Pământului; iar când Pavel a devenit clarvăzător, a putut percepe: Christos este prezent. El nu s-a lăsat mişcat în credinţa sa de evenimentele din Palestina, însă prin vederea directă a Lui, a Celui ce era întreţesut cu Pământul, s-a preschimbat din Saul în Pavel. Intr-un mod similar, Christos cel înviat, Christos, care trăieşte în lumile spirituale de la Evenimentul de pe Golgotha, s-a revelat autorului lui Heliand, El devenind astfel mai important pentru poet decât Christos cel istoric, din Palestina. De aceea, scriitorul îl prezintă într-un alt scenariu, întrucât Christos cel spiritual era mult mai important pentru el, decât imaginea Sa exterioară. Cum de a putut cel care a compus Heliand să transmită o asemenea imagine, din percepţie clarvăzătoare? Deoarece in corpul său eteric era întreţesută o copie a corpului eteric al lui Iisus din Nazareth. A fost aşa întrucât în acele secole, din al V-lea şi al VI-lea până în al IX-lea şi al X-lea, o copie a corpului eteric al lui Iisus din Nazareth a fost întreţesută celor care erau destinaţi să contribuie într-un fel la evoluţia creştinismul. Acesta a fost şi cazul individualităţii scriitorului lui Heliand.

Multe fiinţe umane au primit o copie a corpului eteric al lui Iisus din Nazareth întreţesută corpului lor eteric. Astfel, putem observa că, în acele secole, oamenii trăiau în imaginaţiuni corespunzătoare evenimentelor de pe Golgotha. Toţi cei care au creat prototipul Mântuitorului pe cruce, al Mariei cu Pruncul Iisus, fuseseră inspiraţi să prezinte imagini ale Evenimentelor de pe Golgotha şi a ceea ce era în legătură cu acestea prin unul şi acelaşi lucru, prin faptul că toţi aveau întreţesute corpului lor eteric o copie a corpului eteric al lui Iisus din Nazareth. Faptul că picturile evenimentelor de pe Golgotha păreau reprezentări ale unui tipar se datorează clarvederii pe care o aveau aceşti oameni; creaţiile lor au fost transmise posterităţii prin tradiţie. Ceea ce avem ca opere în imagini ale Evenimentelor de pe Golgotha provin de la persoane care au avut întreţesută o asemenea imagine a corpului eteric al lui Iisus. Ei vedeau astfel ceea ce avea legătură cu acele evenimente ale creştinismului. Şi cel care a scris, în timpul lui Carol cel Pleşuv, opera Einteilung der Natur (Despre diviziunea naturii), Johannes Scotus Eriugena, a avut întreţesută o astfel de copie a corpului eteric al lui Iisus din Nazareth.

Din secolele XI-XII până în secolul al XV-lea, au trăit oameni care au primit întreţesută, cu propriul lor corp astral, o copie a corpului astral al lui Iisus din Nazareth. Astfel, în secolele V-X, vedem persoane care au avut întreţesută cu trupul eteric o replică a corpului eteric al lui Iisus din Nazareth, iar din secolul al XI-lea până în secolul al XV-lea, o copie a corpului astral întreţesută cu propriul trup astral. Prin considerarea acestui fenomen ne devin comprehensibile anumite personalităţi ale vremii respective. Cum va fi percepută o asemenea personalitate, al cărui corp astral este impregnat de o replică a corpului astral al lui Iisus? Eul lui Iisus nu este încarnat în acest om, ci personalitatea respectivă are Eul său. Prin judecata Eului propriu pot interveni unele erori în viaţa sa, însă, prin faptul că în corpul astral se află o copia importantă a Marelui Prototip, devoţiunea şi toate sentimentele care se ţes în interiorul corpului astral vor apărea în prim-plan ca esenţă intrinsecă a corpului astral, chiar dacă poate sunt în contradicţie cu Eul însuşi. Gândiţi-vă la Francisc din Assisi! Acolo aveţi o personalitate, în al cărui corp astral era întreţesută o copie a corpului astral al lui Iisus din Nazareth. Puteţi regăsi în biografia sa unele extreme, cauzate de faptul că Eul său nu se afla la acelaşi nivel cu trupul său astral. Însă dacă îi studiaţi sufletul, luând în considerare faptul că Eul său nu era capabil întotdeauna să judece corect sentimentele minunate şi smerenia deosebită conţinute de corpul astral, îl veţi înţelege în mod corespunzător. În Francisc din Assisi era încarnată o copie a corpului astral al lui Iisus din Nazareth şi acesta a fost cazul multor personalităţi ale acelor vremuri – printre franciscani, dominicani şi alte personalităţi, care pot deveni inteligibile numai atunci când sunt observate în lumina acestor cunoştinţe. Spre exemplu, o astfel de personalitate a fost şi renumita Sfânta Elisabeth din Thuringia. Astfel, ceea ce a avut loc în mod exterior ne va deveni inteligibil abia atunci când observăm cum a fost transmis spiritualul în diferitele perioade istorice şi cum s-a propagat în cursul timpului.

Odată cu întruparea lui Christos în Iisus din Nazareth, a avut loc ceva precum o imprimare a Eului în corpul Său astral. Când Fiinţa-Christos a intrat în corpul astral, ne putem reprezenta cu uşurinţă că ceva precum o imagine a Eului a luat naştere la periferie, de jur-împrejurul corpului astral. Această copie a Eului lui Christos, ce se afla în trupul lui Iisus, a produs foarte multe  copii care au fost păstrate în lumile spirituale. Unele personalităţi, care urmau să fie profeţi ai unor noi timpuri, deţineau o asemenea copie în Eul lor. Spre exemplu, unii dintre misticii germani, L-au proclamat pe Christos cel interior cu o fervoare deosebită întrucât aveau ceva precum o copie a Eului lui Christos încarnată în ei – numai o copie însă, bineînţeles. Doar fiinţele umane care se vor pregăti treptat pentru o înţelegere deplină a lui Christos, care prin cunoaşterea lumilor spirituale vor înţelege ceea ce este cu adevărat Christos, aşa cum apare El de-a lungul timpului în diferite forme, în cursul evoluţiei omenirii, vor dobândi treptat maturitatea necesară pentru a avea, să zicem, vieţuirea lui Christos în ei înşişi, vor putea primi una din copiile în aşteptare ale Eului-Christos, pe care Christos le-a creat în trupul lui Iisus prin imprimare.

A pregăti fiinţele umane spre a deveni suficient de mature, încât un număr din ce în ce mai mare dintre ele să primească o copie a Fiinţei-Eu a lui Christos Iisus, face parte din misiunea profundă a curentului spiritual al lumii. Cursul evoluţiei creştinismului este astfel: mai întâi, răspândirea în planul fizic, apoi prin intermediul corpurilor eterice, mai apoi prin încarnarea copiilor corpului astral al lui Iisus în cele ale oamenilor. Acum trebuie să vină timpul ca, în din ce în ce mai multe fiinţe umane, Esenţa-Eu a lui Christos Iisus să răsară drept cea mai intimă Fiinţă a sufletului lor. Da, aceste copii ale Individualităţii lui Christos Iisus aşteaptă să fie preluate de sufletele umane, ele aşteaptă!

Acum puteţi vedea din ce profunzimi acţionează curentul universal al ştiinţei spiritului. Ea nu este o teorie, o sumă de concepte creată pentru a aduce claritate oamenilor, ci este o realitate, care intenţionează să ofere realităţi sufletului uman. Acela care doreşte să dobândească o înţelegere spirituală a creştinismului şi să îl vieţuiască în el, va contribui ca, în prezent sau într-o încarnare viitoare, să primească întreţesută cu propriul său Eu o copie a Eului individualităţii lui Christos Iisus. Cel care înţelege cea mai adevărată, mai profundă esenţă a curentului lumilor din perspectiva ştiinţei spiritului, se pregăteşte pe el însuşi nu numai pentru cunoaştere, ci pentru o întâlnire cu realitatea, întrucât aceasta este adevărata realitate profund spirituală. Simţiţi faptul că în mişcarea noastră nu ne preocupăm cu împărtăşirea de teorii izolate, ci cu pregătirea fiinţelor umane în a accepta fapte. Suntem preocupaţi ca oamenii să primească ceva care aşteaptă în lumile spirituale, fapt ce poate deveni realitate atunci când se pregătesc în modul corespunzător.