În aceste conferințe ținute de mine în iunie 1910 la Christiania (Oslo) am încercat să schițez fundamentele psihologice ale evoluției popoarelor. La baza acestui studiu au stat datele științei spiritului orientată antroposofic expuse îndeosebi în cărțile mele Teosofia, Știința ocultă, Despre enigma umană, Enigmele sufletului ș.a. Fiindcă auditorii mei erau deja familiarizați cu metodele de gândire caracterizate in aceste lucrări, puteam să le iau ca punct de plecare. În alegerea punctului de abordare, pe lângă acest motiv exterior se mai adaugă unul interior. Antropologia, etnografia, istoria însăși a științei obișnuite nu furnizează suficiente baze pentru o psihologie adevărată a caracterelor popoarelor. Cu cele oferite de aceste științe nu ajungi mai departe decât ajung anatomia și fiziologia în cunoașterea vieții sufletului omului. Așa cum la omul individual trebuie să avansezi de la trup la suflet dacă vrei să-i cunoști viața interioară, tot astfel, pentru a înțelege caracterul popoarelor trebuie să avansezi până la o cunoaștere a sufletesc-spiritualului aflat la baza lor. Acest sufletesc-spiritual nu este suma sufletelor individuale, ci este o realitate sufletesc-spirituală care le îmbrățișează pe toate. Dar considerații de acest gen sunt străine științei moderne. Pe terenul în care se mișcă ea este absurd să prezinți Sufletele popoarelor ca având o existență reală precum gândirea, sentimentul și voința omului individual. Și este tot așa de absurd pentru ea să stabilești un raport între evoluția popoarelor pe Pământ și forțele corpurilor cerești din spațiul cosmic. Absurditatea dispare totuși dacă iei în seamă că nimeni nu caută in interiorul acului busolei forțele care îl fac să ia direcția nord-sud. Se admite că această mișcare este un efect al magnetismului pământesc, se caută cauzele lui în cosmos. De ce cauzele evoluției caracterelor popoarelor, migrațiile lor nu ar fi și ele exterioare acestor popoare și nu și-ar avea și ele originea în cosmos? În afară de concepția antroposofică ‒ pentru care entitățile spirituale superioare sunt o realitate ‒, în conținutul acestor conferințe intră în discuție și altceva. Se recunoaște desigur la baza evoluției popoarelor o realitate spirituală superioară și se caută într-o asemenea realitate forțele care dau orientările acestei evoluții. Discuția coboară apoi la evenimentele ce au loc în viața popoarelor. În această lumină evenimentele devin atunci de înțeles. Modul de viață al popoarelor ca și raporturile pe care le au între ele se limpezesc atunci pe deplin: adevărata înțelegere a acestora nu este posibilă decât pe o astfel de bază. Fie o fondezi pe realitățile spirituale, fie trebuie să renunți la o psihologie a popoarelor.
Nu am ezitat să dau entităților spirituale numele pe care le-au primit in timpul primelor secole ale creștinismului. Un oriental le-ar da alte nume. Deși folosirea acestor nume conferă studiului nostru un caracter „puțin științific”, gândesc că nu trebuie să te temi a le folosi; mai întâi pentru că prin ele se are în vedere caracterul creștin al culturii noastre occidentale, apoi pentru că sunt mai de înțeles pentru noi decât denumirile cu totul noi sau denumirile de obârșie orientală, de înțeles numai pentru cei al căror suflet este legat de această civilizație. Mi se pare că celui care vrea să pătrundă în aceste legături spirituale termenii Înger, Arhanghel, Tronuri ș.a. nu îi vor părea mai străini decât îi apar fizicianului cuvintele electricitate pozitivă și negativä, magnetism, lumină polarizată etc.
În mijlocul dureroaselor încercări prin care trece acum omenirea, civilizația, se poate observa că aceste conferințe, în epoca în care au fost ținute, erau destinate să aducă o lumină asupra evenimentelor ce au loc în prezent. Dacă aș ține acum aceste conferințe s-ar putea crede că sunt inspirate de starea actuală a lumii. În prima conferință se spune de pildă: Este chiar de o importanță primordială că tocmai în epoca noastră trebuie vorbit în modul cel mai obiectiv despre ceea ce numim misiunea Sufletelor popoarelor omenirii, deoarece destinele viitoare ale omenirii îi vor duce curând pe indivizi la a participa mult mai mult ca odinioară la misiunea comună a întregii omeniri. Cei ce aparțin unui popor nu vor putea participa liber și concret la această misiune comună decât dacă înainte de orice înțeleg ce este propriul lor popor, dacă practică ceea ce s-ar putea numi „cunoașterea de sine a poporului”. Au sosit timpurile în care destinele omenirii confirmă că acest mod de a concepe lucrurile corespunde adevărului.
Poate tocmai tema despre „Sufletele popoarelor” este una care arată că privirea spirituală care merge până la entitatea suprasensibilă reală a existenței dă totodată concepția cu adevărat practică despre viață, care aruncă o lumină în oricare problemă a vieții. Dacă acest studiu s-ar fi limitat numai la reprezentările pe care științele naturii le folosesc în domeniul lor, el n-ar putea să ajungă la acest țel. Această știință fizico-mecanică a fost foarte fecundă în ceea ce privește realizările mecanice, fizice, chimice. Dar pentru mediul cultural al vieții spirituale a omenirii este nevoie de o știință deschisă realităților spiritului. De o astfel de știință are nevoie timpul nostru.
Rudolf Steiner
Berlin, 8 februarie 1918
