Macrocosmosul, sau marele Univers, este și el angrenat într-o evoluție, ca și microcosmosul, omul, micul univers. La fel cu omul, el trebuie să-și dezvolte șapte principii. Aceste șapte principii reprezintă totalitatea ierarhiilor cerești.
I. Serafimi, Heruvimi, Tronuri
II. Kyriotetes, Dynamis, Exusiai
III. Arhai, Arehangeloi, Angeloi
IV. Fiul Omului.
Linia evolutivă a principiilor macrocosmice este următoarea:
1. Primul principiu de evoluție macrocosmică – Tronuri
2. Al doilea principiu de evoluție macrocosmică – Heruvimi
3. Al treilea principiu de evoluție macrocosmică – Serafimi
4. Al patrulea principiu de evoluție macrocosmică – Hristos.
sau sub o formă grafică:
În coloana „PĂMÂNT" cifrele 1...7 reprezintă rasele-mamă (perioadele).
Schematic situația se prezintă astfel:
1. Rasa mamă polară – Repetiția principiului saturnian – Tronuri
2. Rasa mamă hiperboreană – Repetarea principiului solar – Heruvimi
3. Rasa mamă lemuriană – Repetarea principiului lunar – Serafimi
4. Rasa mamă atlanteană – Mijlocul evoluției Pământului – Hristos
5. Rasa mamă actuală (postatlanteană) – Continuarea evoluției
6. Presentimentul evoluției jupiteriene
7. Presentimentul evoluției venusiene.
Principiul lui Hristos își continuă evoluția și în cursul epocii jupiteriene, iar deplina dezvoltare se va înfăptui către mijlocul epocii pe care o numim Venus.
De la mijlocul perioadei atlanteene, principiul lui Hristos nu putea acționa decât în forme germinale incipiente. La om, aceasta se realizează prin structurarea primului germen al eului. Prima influență directă, reală, are loc în perioada noastră (postatlanteană) prin revelația de pe muntele Sinai, când Hristos i s-a arătat lui Moise sub numele de Iahve sau Iehova. Apoi, legătura directă a lui Hristos cu Pământul s-a petrecut cu ocazia Botezului în apa Iordanului și în cei trei ani trăiți de Hristos în corpul lui Iisus din Nazaret. Impulsul lui Hristos s-a deversat în omenire o dată cu impulsul eului. Hristos este, prin aceasta, eul macrocosmic. Dezvoltarea în continuare pe Pământ a celui de al cincilea, al șaselea și al șaptelea principiu nu este posibilă decât ca un fel de presentiment lăuntric. Nu se poate da omului un corp superior celui fizic construit cu cel de al patrulea principiu macrocosmic. Abia pe Jupiter vom primi al cincilea, iar pe Venus al șaselea principiu ș.a.m.d. De aceea, în comparație cu epoca greco-romană, există acum în om un fel de contradicție lăuntrică între spirit, suflet și corp, contradicție care va deveni din ce în ce mai sesizabilă pe măsură ce evoluția continuă. Ființele mai sensibile pot încă de pe acum să perceapă această contradicție.
Să luăm în considerare acum, având în vedere această schemă, acțiunea potrivnică a spiritelor luciferice. Acestea provin dintr-o ierarhie superioară omului, ierarhia Îngerilor (Angeloi), care însă nu și-au desăvârșit întreaga lor evoluție pe Lună, când au parcurs stadiul de „om". De aceea, au rămas incapabile să găsescă legătura cu al patrulea principiu macrocosmic pentru a-și continua în mod normal evoluția. În schimb, spiritele luciferice și-au dezvoltat pe Lună în mod prematur, ca să spunem așa, al patrulea, al cincilea principiu ș.a.m.d., dar fără influența celui de al patrulea principiu macrocosmic, fără impulsul lui Hristos, care încă nu era prezent.
Să cercetăm acum evoluția acestor spirite luciferice, care au atins deja, pe Lună, al cincilea principiu. Aceste spirite nu știu nimic despre al patrulea principiu macrocosmic, nu știu nimic despre Hristos. Este greu să exprimăm acest lucru în limbajul nostru curent. S-ar putea eventual spune: Aceste spirite s-au întors în mod batjocoritor împotriva zeilor superiori care se îngrijeau de evoluția principiului lui Hristos în omenire și au strigat: Voi nu puteți da omului decât principiul al patrulea, dar noi îi putem da al cincilea principiu. Acesta este cu adevărat un principiu superior, pe care spiritele luciferice l-au dobândit în mod prematur, principiu pe care noi abia acum, în perioada postatlanteană (a cincea rasă-mamă sau rasă-rădăcină), îl elaborăm. Dar le lipsea cel de al patrulea principiu macrocosmic, al lui Hristos, despre care aceste spirite nu știu nimic. Ele sunt considerate, într-un anume sens, prematur dezvoltate, în avans, dar nu sunt în armonie cu Cosmosul. De aceea, spiritele luciferice privesc evoluția normală ca pe ceva inferior, ca pe ceva „mai simplu", nivel pe care ele l-au depășit, se cred spirite superioare. Va veni o vreme când datorită puterii principiilor superioare, al cincilea și chiar al șaselea, spiritele luciferice vor avea o influență mai mare în omenirea care va cădea sub influența lor.
Oare nu simțim de pe acum, peste tot, semnele că lucrurile stau așa? În artă și în știință, precum și în alte domenii, peste tot ne apare un anumit semn al unei anumite evoluții superioare, dar premature, căreia pare să-i lipsească însă sâmburele interior de adevăr, adică de armonie cu Cel-Etern.
Conducătorul acelor spirite care au dezvoltat, în felul arătat, șase principii, care, deci, au ajuns pe Lună până aproape de desăvârșire, este Antihristul, care ar putea deja să fie confundat cu însuși Hristos*.
* Matei cap. 13, v. 22 „Căci se vor scula Hristoși mincinoși și proroci mincinoși." De asemena, I, Epistola lui Ioan cap. 2, v. 18 și cap. 4, v. 3. (Nota trad.)
Astăzi deja cea mai mare parte din omenire a căzut sub influența spritelor luciferice. De unde necesitatea de a se stimula ceea ce omul poate primi pe Pământ prin meditație, numai ceea ce este resimțit în interior. De aici, necesitatea științei spirituale.
La începtul epocii a cincea postatlanteene, în care ne aflăm în prezent, deci la sfârșitul epocii greco-romane, în secolul al XIII-lea, o scurtă perioadă de timp omenirea a fost complet ruptă de posibilitatea clarvederii. S-a organizat atunci o mare reuniune a celor mai înțelepți oameni, formând Colegiul celor doisprezece. Dintre aceștia, primii șapte erau acei sfinți Rishi, fiecare incarnând câte una din cele șapte trepte de evoluție atlanteană. Alți patru înțelepți incarnau în ei cele patru subrase* ale perioadei noastre postatlanteene, respectiv al optulea incarna vechea epocă de cultură indiană, al nouălea epoca veche persană, al zecelea epoca egipto-caldeană, al unsprezecelea epoca greco-romană, iar al doisprezecelea tot ce urma după aceasta. Apoi vine un al treisprezecelea, un băiat pe care cei doisprezece îl iau în mijlocul lor și toți îi insuflă, într-un mod special, întreaga lor înțelepciune. Corpul băiatului devine, datorită educației la care era supus, străveziu, complet translucid. De mai mult timp el nu mai primise nici o hrană. Sub această puternică influență el a mai trăit puțin timp, dar a putut deveni în acest răstimp, datorită a ceea ce primise de la ei toti, învățătorul celor doisprezece pentru acele aspecte la care ei nu ar fi putut avea acces în mod izolat. Și anume, el a putut să le explice la un nivel superior și datorită propriei sale intuiții evenimentul trăit de Pavel. Puțin după aceea, băiatul a murit, dar s-a reincarnat pe Pământ, în secolul al XIV-lea, în persoana lui Christian Rosenkreutz. În acea reincarnare trăiește peste o sută de ani și de atunci el este nu numai învățătorul celor doisprezece Înțelepti, ci și al omenirii întregi. El are ca sarcină să protejeze omenirea împotriva influenței luciferice.
* „Subrasă" este echivalent, în terminologia nouă introdusă de Rudolf Steiner, cu „epoca culturală". (Nota trad.)
Aceste influențe luciferice sunt foarte puternice și această influență va mai crește încă. Dar pe bună dreptate putem spune: „Lumea măruntă nu simte niciodată pe Diavol chiar dacă o ia de guler". Influența luciferică va deveni totuși, în viitor, mai evidentă.
