Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

GÂND UMAN, GÂND COSMIC

GA 151


CUPRINS

CONFERINŢA IBerlin, 20 ianuarie 1914 ― Trecerea de la gândul rigid la gândul mobil – o trecere de la sfera Spiritelor formei la sfera Spiritelor mişcării

CONFERINŢA a II-aBerlin, 21 ianuarie 1914 ― Posibilitatea de a privi lumea din douăsprezece puncte de vedere diferite, prin douăsprezece concepţii despre lume la fel de îndreptăţite

CONFERINŢA a III-aBerlin, 22 ianuarie 1914 ― Raporturile dintre cele şapte dispoziţii ale concepţiilor despre lume (planete) şi cele douăsprezece nuanţe ale concepţiilor despre lume (cercul zodiacal). Întreitul ton sufletesc al concepţiilor despre lume (Soare, Lună şi Pământ). Poziţia specială a antropomorfismului (Pământ)

CONFERINŢA a IV-aBerlin, 23 ianuarie 1914 ― Situarea omului în Cosmosul spiritual din punctul de vedere al unei astrologii spirituale. Omul ca gând al ierarhiilor

TRIMITERI la ediţia de faţă

Rudolf Steiner despre notarea conferinţelor sale




TRIMITERI

La ediţia de faţă


Cele patru conferinţe intitulate „Gândul uman şi gândul cosmic“ au fost prezentate în cadrul celei de a doua Adunări Generale a Societăţii Antroposofice – care exista din 1912 –, desfăşurată între 18–23 ianuarie 1914 (de duminică până vineri). Protocoalele luate cu ocazia discuţiilor, cuvântărilor şi intervenţiilor orale ce au avut loc în aceste zile au fost tipărite în revista „Mitteilungen für Mitglieder der Anthroposophischen Gesellschaft (Theosophischen Gesellschaft)“, editată de Mathilde Scholl, Köln, aprilie-iunie 1914.

Textele folosite pentru editarea cărţii: Conferinţele au fost stenografiate din însărcinare oficială de Walther Vegelahn, a cărui transcriere în text accesibil a stat la baza tuturor ediţiilor de până acum. După cea de a patra ediţie, din 1961, arhiva a dobândit accesul la o a doua stenogramă luată la aceste conferinţe, făcută de Clara Michels. Această stenogramă a fost folosită, comparativ, pentru ediţia din 1980. Nu s-au păstrat stenogramele originale nici ale lui Vegelahn, nici ale lui Michels. După cum reiese şi din alte stenograme luate de Ciara Michels, textele ei sunt, ce-i drept, mai scurte decât cele ale lui Vegelahn, ele omit adeseori repetiţiile însă sunt, de regulă, clare şi precise în ceea ce priveşte sensul. Unele cuvinte şi întorsături de frază din stenograma realizată de ea la aceste conferinţe sunt confirmate şi de alte notiţe, făcute de a treia mână.

Titlul volumului a fost dat de Rudolf Steiner.

Referitor la diferitele ediţii:
De primele două ediţii s-a ocupat Marie Steiner; numele celui care a prelucrat-o pe a treia nu e cunoscut; de ediţia a patra s-au îngrijit Robert Friedenthal şî Karl Boegner. La baza ediţiei a cincea (1980) şi a celei de a şasea (1990) se află, în principiu, textul amănunţit al lui Vegelahn, care a fost folosit pentru toate ediţiile anterioare, el prezentând, totuşi, semnele clare ale unei prelucrări stilistice; modificările sau completările esenţiale, datorate comparaţiei făcute cu textul lui Michels, sunt reproduse în Note.

Desenele de pe tablă nu ni s-au păstrat. Desenele din text au fost executate pe baza desenelor conţinute în notiţele luate la conferinţe de Leonore Uhlig.



RUDOLF STEINER DESPRE NOTAREA CONFERINŢELOR SALE

Din autobiografia lui Rudolf Steiner Viaţa mea (capitolul 35, 1925)


Din activitatea mea antroposofică au rezultat două lucruri; în primul rând, cărţile mele, publicate pentru toată lumea, în al doilea rând, un mare număr de cursuri, care au fost concepute iniţial doar ca material de uz intern şi erau vândute numai membrilor Societăţii Teosofice (mai târziu Antroposofice). Erau stenogramele şi notiţele întocmite mai mult sau mai puţin bine în timpul conferinţelor şi pe care – din cauză că aveam prea puţin timp – n-am putut să le corectez personal. Eu aş fi preferat ca ceea ce a fost rostit drept cuvânt oral să fi rămas cuvânt rostit oral. Dar membrii au cerut ca aceste cursuri să fie tipărite sub formă de materiale pentru uz intern. Şi aşa se face că ele au fost tipărite. Dacă aş fi avut timp să le corectez, atunci, de la bun început, restricţia „Numai pentru membri“ n-ar fi trebuit stabilită. Dar, de peste un an, s-a şi renunţat la ea.

Aici, în autobiografia mea, e necesar să spun, înainte de toate, în ce fel se integrează amândouă: cărţile mele tipărite şi aceste materiale de uz intern, în ceea ce eu elaborez drept antroposofie.

Cel care vrea să urmărească propriile mele căutări lăuntrice şi munca mea, pentru a pune în faţa conştienţei epocii actuale antroposofia, trebuie s-o facă cu ajutorul scrierilor accesibile tuturor. În acestea eu mă confrunt şi cu ceea ce există în epoca noastră drept năzuinţă spre cunoaştere. Acolo am dat ceea ce a prins tot mai mult formă în faţa mea, prin „văzul spiritual“, şi care a devenit – în orice caz, în multe privinte, într-un mod imperfect – edificiul antroposofiei.

Alături de acest imperativ, de a clădi „antroposofia“ şi de a mă pune doar în serviciul a ceea ce rezultă dacă ai transmis întregii lumi civilizate actuale comunicările din lumea spirituală, a apărut un al doilea, acela de a veni plenar şi în întâmpinarea a ceea ce se manifesta, din rândurile membrilor, drept nevoie sufletească, drept dor al spiritului.

Exista, în acest sens, înainte de toate, dorinta de a auzi înfăţişate Evangheliile şi conţinutul Bibliei în lumina ce rezultase drept lumină antroposofică. Membrii voiau să audă, sub formă de cursuri, relatări în legătură cu aceste revelaţii date omenirii.

Prin faptul că au fost ţinute cursuri-conferinţe interne în sensul acestei cerinţe, s-a mai adăugat un alt aspect. Aceste conferinţe au fost audiate nu numai de către membri. Ei erau familiarizati cu comunicările de început ale antroposofiei. Lor li se putea vorbi ca unor oameni care au avansat pe tărâmul antroposofiei. Stilul acestor conferinţe interne a fost altul decât a putut fi cel al lucrărilor scrise, care erau destinate cu totul publicului larg.

În cadrul unor asemenea cercuri intime am avut ocazia să vorbesc despre aceste lucruri într-un mod căruia ar fi trebuit să-i dau altă formă, dacă ar fi existat de la început intenţia publicării lor pentru cercurile largi de cititori.

Astfel, în această dualitate, a scrierilor publice şi a celor cu caracter intern, există, într-adevăr, ceva care provine din două substraturi diferite. Lucrările absolut publice sunt rezultatul a ceea ce, înăuntrul meu, a luptat şi a muncit; în lucrările cu caracter intern, luptă şi munceşte împreună cu mine şi societatea. Eu ascult vibraţiile din viaţa sufletească a membrilor şi din transpunerea mea vie în ceea ce aud ia naştere dispoziţia conferinţelor.

N-am spus nicăieri, nici în măsura cea mai mică, nimic care să nu fie un rezultat pur al antroposofiei în curs de dezvoltare. Despre o concesie făcută prejudecăţilor sau sentimentelor preconcepute ale membrilor nici nu poate fi vorba. Cine citeşte aceste materiale cu caracter intern, le poate lua, în sensul cel mai deplin, drept ceea ce antroposofia are de spus. De aceea, atunci când plângerile în această direcţie au devenit prea insistente, s-a putut renunţa la acea restricţie care prevedea ca materialele destinate unui cerc intim să fie difuzate numai în rândurile membrilor. Însă va trebui să se aibă în vedere faptul că în stenogramele nerevizuite de mine se găsesc greşeli.

O judecată asupra conţinutului unui asemenea material, dedicat unui cerc intim, va putea fi permisă, în orice caz, numai celui care cunoaşte ceea ce noi considerăm că e necesar ca premisă pentru formarea unei asemenea judecăţi. Şi, pentru cele mai multe dintre aceste materiale, premisa necesară este, cel puţin, cunoaşterea antroposofică a omului, a Cosmosului, în măsura în care esenţa sa e descrisă în antroposofie, şi a ceea ce se găseşte, drept „istorie antroposofică“, în comunicările primite din lumea spirituală.