Dacă vrem să înțelegem natura karmei, trebuie să ne îndreptăm privirea, înainte de toate, asupra a tot ceea ce, pornind din Univers, participă la evoluția umană.
Pentru a ne putea îndrepta privirea asupra entităților Cosmosului spiritual care iau parte la evoluția omenirii, pentru a găsi un sprijin, vom privi mai întâi o clipă relația omului cu ființele pământești.
Îl vedem pe om înconjurat pe Pământ de entitățile regnurilor mineral, vegetal și animal; trebuie să știm că în om trăiesc cele trei regnuri ale naturii, luând în ființa lui o formă superioară. Prin organismul său fizic, omul este înrudit într-un fel cu regnul mineral. Dar el prelucrează ceea ce există în regnul mineral, pentru a-l ridica la un nivel superior. Prin corpul său eteric, el este înrudit cu regnul vegetal. El prelucrează de asemenea, în sine, ceea ce se află în regnul vegetal, ridicându-l la un nivel superior. Și la fel este cu legătura care îl înrudește pe om, prin corpul său astral, cu entitățile regnului animal. Așadar putem spune: Luând în considerare spațiul din jurul omului, aflăm că omul poartă în el regnurile mineral, vegetal și animal.
Tot așa cum poartă în sine, din punct de vedere spațial, aceste regnuri exterioare, el poartă în sine – dar acum din punct de vedere temporal, nu spațial – regnurile Ierarhiilor superioare. Și noi putem înțelege întreaga lucrare a karmei în viața omului abia atunci când vedem cum acționează asupra entității umane, în cursul vieții sale pământești, diferitele regnuri ale Ierarhiilor.
Când avem în vedere cum acționează asupra omului regnul mineral, atunci ne întâmpină acele procese prin care omul își asimilează alimentele. Căci tot ceea ce preia omul în sine din regnurile superioare regnului mineral, el mineralizează mai întâi. Considerând regnul vegetal, vedem că omul are în el forțe vitale, forțe de viață. Dacă privim apoi regnul animal, vedem cum omul, pe baza corpului său astral, ridică într-o sferă superioară, în domeniul sensibilității, ceea ce este simplă viață. Într-un cuvânt, noi putem urmări seria de acțiuni naturale în cele trei regnuri, precum și în organismul uman.
Tot astfel putem urmări ceea ce se întâmplă cu omul sub raport sufletesc-spiritual pornind de la Ierarhiile superioare. Ceea ce este în ființa umană propriu mineralului, propriu vegetalului și propriu animalului, le putem înțelege pe baza acțiunilor produse de cele trei regnuri ale naturii în spațiu. Tot astfel, ceea ce urzește în om – să luăm mai întâi ceea ce urzește în om ca destin –, trebuie să fie înțeles pornind de la intervenția în om a Ierarhiilor. Dar aici nu trebuie să avem în vedere ceea ce există la om într-un raport de simultaneitate – corp fizic, corp eteric, corp astral; în ceea ce privește Ierarhiile, trebuie să avem în vedere ceea ce apare în viața pământească a omului într-o desfășurare succesivă, și trebuie să putem sesiza printr-o observare spirituală acest aspect al succesiunii în timp.
Acum, aș putea spune, prin întregul nostru mod antroposofic de a-l privi pe om, noi am împărțit întotdeauna cursul vieții umane în felul următor: de la naștere până la schimbarea dinților, în jurul vârstei de 7 ani, de la schimbarea dinților până la pubertate, de la pubertate până la 21 de ani, când diferențierile nu mai sunt atât de vizibile, apoi, de la 21 de ani la 28 de ani, de la 28 de ani la 35 de ani, de la 35 de ani la 42 de ani, de la 42 de ani la 49 de ani, de la 49 de ani la 56 de ani ș.a.m.d. (vezi schița de mai jos). Despre ceea ce este dincolo de 56 de ani voi vorbi data viitoare; astăzi, nu voi urmări cursul vieții umane decât până la 56 de ani.
Avem aici în mod clar la început o împărțire în trei perioade mergând până la vârsta de 21 de ani, apoi o a doua grupă de trei alte perioade, și ceea ce urmează după aceea.
Omul spune „Eu” despre sine însuși. Dar acest Eu este situat într-un întreg ansamblu de influențe. Considerând lucrurile din punct de vedere exterior, e vorba despre influențele regnurilor mineral, vegetal, animal; din punct de vedere spiritual-sufletesc, e vorba despre influențele Ierarhiei a treia – Îngeri, Arhangheli, Arhai –, ale Ierarhiei a doua – Exusiai, Dynamis, Kyriotetes – și ale primei Ierarhii – Serafimi, Heruvimi, Tronuri.
Dar aceste entități nu intervin toate în același fel în cursul vieții omului. Noi putem, desigur, să spunem: Deja aspectul exterior al omului este marcat, într-un anumit fel, de diferite influențe, în funcție de vârsta sa. Dacă îl privim, de exemplu, pe copil chiar la începutul vieții sale pământești, trebuie să spunem: Ceea ce găsim de altfel în regnul animal, viața care crește, care se dezvoltă, care edifică, noi o găsim deosebit de pregnantă la copilul de această vârstă.
În schimb, dacă privim ultima perioadă a vieții, când omul începe deja să îmbătrânească, noi avem în procesul de sclerozare, în friabilitatea organismului, un proces de mineralizare, un proces de mineralizare mult mai puternic, mult mai profund decât la animale, cu excepția animalelor superioare, la care acest proces are loc în niște condiții asupra cărora nu mă voi opri astăzi, dar despre care vom putea vorbi cu o altă ocazie. În timp ce la animale încetarea expansiunii forțelor vitale începe, propriu-zis, imediat după ce creșterea este încheiată, omul trăiește anumite părți importante, anumite etape importante ale evoluției sale, tocmai în perioada de deconstrucție, care începe, de fapt, după treizeci de ani. Și multe lucruri nu ar fi prezente în evoluția omenirii, dacă oamenii s-ar dezvolta în felul animalelor: dacă nu ar fi capabili să introducă nimic nou în anii bătrâneții. Animalele nu introduc nimic nou la bătrânețe. Dar oamenii pot introduce multe lucruri la bătrânețe, și niște cuceriri importante ale culturii și civilizației umane sunt datorate tocmai lucrurilor care pot fi introduse de om la bătrânețe, în faza de deconstrucție a vieții.
Așadar acum are loc procesul de mineralizare. Astfel, putem spune: Deja din punct de vedere exterior putem observa în mod clar că la începutul vieții pământești elementul animal este cel care predomină, la sfârșitul vieții, elementul mineral, iar între cele două, elementul vegetal.
Dar această deosebire apare mult mai clar, mai riguros, în modul în care acționează asupra omului Ierarhiile. Aici, putem spune că, în timpul primei copilării, asupra vieții sufletesc-spirituale se exercită influențe deosebit de puternice din partea Ierarhiei a treia, a Îngerilor, a Arhanghelilor și Arhailor. Această influență a Ierarhiei a treia cuprinde, la drept vorbind, primele trei perioade ale vieții (vezi schița de mai jos).
În primele trei perioade ale vieții avem intervenția Îngerilor, Arhanghelilor, Arhailor. Ceea ce intervine la copil și la tânăr în tot ceea ce acționează din direcția elementului sufletesc-spiritual drept forță constructivă asupra organismului său – și e vorba de foarte multe lucruri, e vorba de aproape tot ce se întâmplă în acest sens – sunt forțe care acționează pornind din lumea Ierarhiei a treia, a Îngerilor, Arhanghelilor, Arhailor.
Începând cu vârsta de 14 ani începe să acționeze Ierarhia a doua: Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Astfel încât aici (vezi schița) am marcat din nou trei perioade, așadar, între 14 și 35 de ani trebuie să notez: Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Vedeți dvs., dragii mei prieteni, că în intervalul de timp cuprins între 14 și 21 de ani asupra omului acționează concomitent, într-un mod determinant, Ierarhia a treia și a doua. Numai începând de la vârsta 21 de ani acțiunea Ierarhiei a doua se exercită singură.
O dată cu pubertatea, în om intervin niște procese ale lumii, niște procese cosmice, care nu există în om până la această vârstă.
Reflectați doar la aceasta: prin faptul că devine apt să se reproducă, omul este capabil să primească din Cosmos tocmai acele forțele care acționează în sensul unei noi modelări, în sensul unei noi modelări fizice a omului. Aceste forțe cosmice nu erau prezente în om până la pubertate. Atunci apare în organismul său fizic acea modificare care, ca să spunem așa, trimite în organismul său niște forțe mai puternice decât cele care se găseau acolo mai înainte. Copilul încă nu posedă aceste forțe mai mari, mai puternice. El nu posedă încă decât niște forțe mai slabe, care în viața pământească pot acționa numai asupra sufletului, nu asupra corpului.
  [mărește imaginea] |
Tablele 12+13 |
Acum, o dată cu vârsta de 35 de ani, pentru om începe o perioadă în care, de fapt, sufletul devine mai slab decât era mai înainte, în fața asaltului forțelor deconstructive ale organismului. Înainte de 35 de ani, organismul nostru ne susține într-un mod absolut esențial. Tendința acestuia de a construi durează, propriu-zis, până în al treizecilea an. Dar atunci începe o tendință puternică, predominantă, de deconstrucție. Împotriva acestei tendințe predominante de deconstrucție noi nu putem face nimic, nici chiar cu forțele care ne vin de la ființele Ierarhiei a doua. Atunci trebuie ca sufletul nostru să fie susținut din Cosmos, în așa fel încât să nu murim, în mod normal, la 35 de ani. Căci, dacă până la 21 de ani ar acționa ființele Ierarhiei a treia, iar de la 14 la 35 de ani, ființele Ierarhiei a doua, noi am fi gata să murim la mijlocul vieții noastre pământești reale, dacă nu ne-ar susține corpul fizic, aș zice, în virtutea inerției. Dacă nu se întâmplă așa, acest lucru îl datorăm faptului că entitățile primei Ierarhii – Serafimi, Heruvimi, Tronuri – acționează asupra omului nu numai începând de la 35 de ani, ci deja de la 21 de ani, pe parcursul celor trei perioade, până la vârsta de 49 de ani.
Așadar dvs. aveți din nou o perioadă, între 28 și 35 de ani, când Ierarhia a doua și prima Ierarhie acționează concomitent. Astfel încât Ierarhia a doua nu acționează singură decât între 21 și 28 de ani.
Așa cum am spus, voi arăta data viitoare ce se întâmplă după aceea. Dvs. ați putea pune, desigur, întrebarea: Dacă am trecut de 49 de ani, suntem părăsiți de toate Ierarhiile? – Am spus că vom vedea mai târziu ce se întâmplă atunci. Ceea ce avem de spus astăzi nu se aplică numai celor care au sub 49 de ani, ci și celorlalți. Dar noi trebuie să cunoaștem în realitate cum își implantează Ierarhiile forța lor deosebită, energia lor, în cursul vieții umane.
Desigur, nu trebuie să credeți că atunci când studiem asemenea lucruri avem voie să le privim în mod schematic. Când abordăm domeniul unei vieți chiar și numai puțin mai înalte, nu avem voie deloc să privim lucrurile în mod schematic.
Deja de un anumit număr de ani a trebuit să vorbesc despre organizarea tripartită a omului, sistemul neuro-senzorial, sistemul ritmic și sistemul metabolismului și al membrelor. De aici, un profesor – câte nu fac profesorii! – a tras concluzia [Nota 68] că eu împart omul în sistem-cap, sistem-piept și sistem-abdomen, fiindcă el își reprezenta lucrurile juxtapuse în mod schematic. Dar eu am subliniat întotdeauna că sistemul neuro-senzorial este, bineînțeles, concentrat în principal în cap, dar că el impregnează omul întreg. La fel este și cu sistemul ritmic. Lucrurile nu trebuie văzute juxtapuse în spațiu. Și tot în acest fel trebuie să înțelegeți această succesiune: În principal, influența Îngerilor, Arhanghelilor și Arhailor este limitată la primele trei perioade ale vieții, dar ea se face simțită pe tot parcursul existenței, așa cum sistemul neuro-senzorial este conținut în principal în cap, dar este prezent în întreg organismul. Noi simțim și cu degetul mare de la picior, viața neuro-senzorială este prezentă și aici. Totuși, această organizare tripartită este îndreptățită. Și este îndreptățită și periodizarea tripartită despre care vorbesc astăzi.
Așadar dacă priviți în acest fel împărțirea cursului vieții umane, vă puteți spune: Eul uman este tot atât de întrețesut, din direcția spiritului, într-un ansamblu de influențe provenind din regnurile spirituale, pe cât este de întrețesut, din direcția fizică, într-un ansamblu de influențe care îi vin de la regnurile animal, vegetal și mineral. În calitate de oameni, noi suntem într-adevăr integrați cu Eul nostru în ceea ce, provenind din Cosmos, se revarsă într-un mod complicat asupra noastră. Și, prin acest mod de acțiune care se extinde asupra omului pornind din Cosmos, din sânul Ierarhiilor, prin acest mod de acțiune se modelează karma în timpul vieții pământești fizice.
La drept vorbind, noi suntem aduși din lumea spirituală în lumea fizică de Îngeri, Arhangheli și Arhai, care ne însoțesc, în principal, în timpul primelor trei perioade de viață. Ei acționează cel mai puternic asupra sistemul nostru neuro-senzorial. Și ei participă la tot ceea ce intervine într-un mod atât de complex, atât de admirabil, până la 21 de ani, pentru a modela viața noastră senzorială, viața noastră de ființă înzestrată cu rațiune, viața capului nostru.
În culisele conștienței obișnuite se întâmplă o infinitate de lucruri. Și aceste entități participă tocmai la ceea ce se întâmplă în culisele conștienței obișnuite.
La rândul său, în sistemul ritmic intervin o dată cu pubertatea, în jurul vârstei de 14 ani, acele puteri înzestrate cu forțe mai mari decât Îngerii, Arhanghelii și Arhaii. Entitățile Ierarhiei a treia, Îngerii, Arhanghelii, Arhaii, au propriu-zis ca misiune să cuprindă elementul nostru sufletesc. Noi aducem din existența noastră preterestră pentru primele trei perioade ale vieții niște forțe atât de puternice, încât ele au ca efect faptul că sufletul poate lucra în mod intens asupra corpului. Aici sunt suficiente forțele mai slabe ale Ierarhiei a treia, care să vină în ajutorul omului.
Dar, vedeți dvs., forțele de care au nevoie Îngerii, Arhanghelii și Arhaii pentru a ne îndruma și călăuzi în mod just viața de om până la 21 de ani, aceste forțe se revarsă spre aceste entități din ceea ce radiază în mod spiritual de la Saturn, Jupiter și Marte (vezi schița).
Căci de la corpurile cerești nu radiază numai acele influențe de care vorbește știința fizicii. Această știință a fizicii este într-adevăr foarte naivă în felul său de a descrie Universul. De la Saturn, Jupiter și Marte radiază forțe pentru care au cea mai mare înțelegere Îngerii, Arhanghelii și Arhaii. Iar când omul trece prin perioada dintre moarte și o nouă naștere – am descris acest lucru –, el intră mai întâi în regiunea Lunii și găsește acolo acele ființe care au trăit odinioară pe Pământ, care sunt niște judecători exigenți a ceea ce el aduce cu sine bun și rău. Omul trebuie atunci să abandoneze ceea ce în el este unit cu răul. Nu poate duce cu sine răul în regiunea Soarelui.
El traversează atunci regiunea Soarelui și pătrunde mai departe în Univers. Atunci acționează asupra lui forțele lui Marte, Jupiter și Saturn. El traversează întreaga existență dintre moarte și o nouă naștere, apoi revine; și numai când s-a reîntors cu totul în regiunea Lunii, abia atunci îi vin în întâmpinare Îngerii, Arhanghelii și Arhaii; este ca și cum ei i-ar spune: Saturn, Jupiter și Marte ne-au spus că tu ești micșorat în anumite aspecte ale ființei tale –, așa cum am descris aici în ultima conferință. Spuneam că răul trebuie să fie lăsat în urmă, dar în acest fel omul abandonează ceva din sine însuși. El intră ca o ființă diminuată în regiunea Soarelui și, de asemenea, în regiunea planetelor exterioare. Acolo îl privesc Saturn, Jupiter și Marte.
Vai, dragii mei prieteni, cât este de complicată această viață între moarte și o nouă naștere! Noi trecem prin poarta morții, pășim în viața dintre moarte și o nouă naștere. Atunci se desfășoară ceea ce am descris în legătură cu regiunea lunară. Omul trebuie să lase în urmă tot ceea ce în el, în ființa lui, s-a identificat cu răul. Este ca și cum corpul fizic ar trebui să-și lase în urmă anumite membre ale sale. Omul ajunge mutilat, ca să spunem așa, în regiunea Soarelui și în alte întinderi ale Cosmosului, căci el a trebuit să lase în urmă ceea ce s-a identificat în ființa lui cu răul. Iar când, după aceea, după traversarea regiunii solare, el intră în domeniul lui Marte, Jupiter și Saturn, el simte că acestea îl privesc cu privirea pătrunzătoare de înfăptuitori ai justiției, ai justiției cosmice; ele îl privesc: cât din ființa lui umană are voie să se înalțe până aici? Ele îl privesc. Fiecare dintre noi simte atunci cât din ființa lui s-a unit cu răul, ce are el voie să ducă în înalturi, și ce-i lipsește, ce a lăsat, ce a trebuit să lase în urmă, cât de mult s-a identificat el cu răul. Aceasta este ceea ce-i lipsește. Și din felul în care îl privesc ființele lui Marte, Saturn și Jupiter, el simte în ce măsură este un om incomplet.
Apoi, pe când el se întoarce, Saturn, Jupiter și Marte comunică, între timp, pe cale cosmică, Ierarhiei a treia – Îngeri, Arhangheli, Arhai – ceea ce au văzut, ceea ce au aflat în legătură cu omul care a trecut prin fața lor cu deficiențele sale. Aceste entități ale Ierarhiei a treia întrețes acest lucru în ființa omului, astfel încât ea conține ca înscris în sine ce trebuie să facă, ce are de compensat.
Și am putea spune: În timpul primelor trei perioade ale vieții, când asupra omului acționează în mod deosebit Îngerii, Arhanghelii și Arhaii, cerințele karmei se înscriu în sistemul neuro-senzorial al omului, în sistemul-cap al omului.
Când pășim în al 21-lea an al vieții – voi spune data viitoare ce se întâmplă cu ființele care mor înainte –, atunci avem imprimat în noi toate cerințele karmice pentru această viață. Dacă știm să citim într-un om de 21 de ani, atunci putem vedea cerințele karmice înscrise în el. Așadar, în timpul acestei perioade se reliefează cerințele karmice care au fost imprimate în om (vezi prima schiță). Noi le purtăm, în principal, în profunzimile ascunse, oculte, ale sistemului nostru neuro-senzorial, în elementul spiritual-sufletesc care se află la baza sistemului nostru neuro-senzorial.
În schimb, dacă privim cursul ulterior al vieții, dacă îl privim pe omul care se află între 28 și 49 de ani, avem mai puțin de-a face cu o întipărire a cerințelor karmice, și mai mult cu ceea ce este împlinire a karmei, achitare a datoriilor karmice. Această perioadă este în mod special perioada împlinirii karmei, perioada în care trebuie să ne achităm datoriile karmice, în funcție de ceea ce s-a imprimat în noi în timpul primelor trei perioade de viață.
Așadar, eu pot scrie aici (vezi prima schiță): de la 28 la 49 de ani, „împlinirea karmei”. Anii intermediari – de la 21 la 28 de ani – sunt anii când ambele talgere ale balanței – cel al cerințelor karmei și cel al împlinirii karmei – se află în echilibru.
Aici apare ceva cu totul specific, de care este necesar să ținem seama mai ales în epoca noastră. În stadiul de evoluție în care se află omenirea actuală, numeroși oameni au trecut prin ultima lor încarnare determinantă în timpul primelor secole de după întemeierea creștinismului, până prin secolele 8 și 9 – aceasta nu înseamnă că ei nu ar fi cunoscut ulterior alte încarnări, dar aceste încarnări au fost mai puțin determinante. Dacă cercetăm cea mai mare parte a oamenilor care trăiesc în prezent și participă la civilizația noastră, constatăm că majoritatea dintre ei au avut încarnarea lor determinantă în cursul primelor șapte sau opt secole ale erei noastre.
Dar aceasta a fost o perioadă care a acționat asupra oamenilor într-un mod specific – acest lucru se revelează când examinăm din punct de vedere karmic anumiți oameni. Mi-am asumat mereu și mereu misiunea de a studia din acest punct de vedere karma unui mare număr de oameni care au atins un anumit nivel de cultură, în sensul culturii epocii noastre, care este în principal o cultură a capului – oameni care au dobândit o cantitate relativ considerabilă de cunoștințe.
Gândiți-vă cât este de numeroasă armata celor care sunt astăzi profesori de liceu, funcționari ș.a.m.d. Ei au învățat relativ mult, au frecventat liceul sau școala reală, chiar universitatea – nu spun acest lucru în sens ironic, ci în legătură cu tot ceea ce am spus deja despre acest subiect –, ei au devenit teribil de inteligenți.
În această direcție, există astăzi un număr extraordinar de mare de oameni inteligenți. Gândiți-vă numai că majoritatea sunt atât de inteligenți încât, practic, nu mai ai ce să le spui; ei știu deja totul. Fiecare are un punct de vedere. Fiecare are o judecată asupra a ceea ce-i spui.
Numai în epoca noastră este așa; în trecut, lucrurile nu stăteau așa, în această privință. Existau unii oameni care posedau cunoștințe; ceilalți ascultau ceea ce aveau de spus aceștia. Nu era ceva uzual să existe atât de mulți oameni inteligenți cum sunt astăzi. În zilele noastre, nu-i așa, oamenii sunt inteligenți deja din fragedă tinerețe; gândiți-vă câți oameni care nu au încă 21 de ani scriu, nu vreau să spun poeme, aceasta au făcut-o tinerii întotdeauna, dar cronici literare și chiar critici.
Dezvoltarea intelectualismului este astăzi, așadar, extrem de puternică. Dar, în zilele noastre, această dezvoltarea intelectuală se află, la majoritatea oamenilor, sub influența încarnărilor lor din secolele 7 sau 8 după întemeierea creștinismului. În sufletul uman devenea atunci din ce în ce mai slab sentimentul a ceea coboară în viața pământească din viața preterestră. Oamenii începeau să se intereseze din ce în ce mai mult de ceea ce urmează după moarte și, în schimb, să se intereseze din ce în ce mai puțin de ceea ce precedase viața lor pământească. Eu m-am pronunțat adesea în legătură cu acest fapt, spunând: Noi nu avem un termen expresiv pentru a denumi eternitatea, ci numai pentru o jumătate de eternitate, cea care, în realitate, începe și nu se sfârșește niciodată. Pentru această parte a eternității (vezi schița), noi, oamenii, avem cuvântul nemurire (germ. Unsterblichkeit); dar pentru cealaltă jumătate de eternitate, cea care nu a început niciodată, noi nu avem, ca vechile limbi, cuvântul nenaștere (germ. Ungeborenheit). Dar eternitatea, în totalitatea ei, cuprinde nemurirea și nenașterea.
Așa cum noi ieșim din lumea pământească, prin faptul că trecem prin moarte, care este o transformare, nu un sfârșit, tot astfel am intrat în lume ca ființe a căror naștere înseamnă numai o transformare.
Astfel că putem spune: Conștiența, încă foarte vie la omul primelor secole ale creștinismului: Eu am coborât din lumea spirituală în existența fizică –, a început să slăbească, și s-a limitat tot mai mult la aceasta: Eu sunt aici; ceea ce s-a întâmplat înainte nu mă interesează, asta-i sigur; ceea ce s-a întâmplat înainte nu mă interesează, ceea ce mă interesează este ceea ce urmează după moarte. – Această conștiență s-a consolidat tot mai mult. Această evoluție a conștienței a avut loc în timpul primelor secole ale creștinismului. La oamenii care treceau atunci prin încarnarea lor determinantă, sentimentul vag al unei existențe preterestre a fost refulat. Iată de ce inteligența s-a orientat numai spre ceea ce este pământesc. Această inteligență este puternică, dar ea se îndreaptă numai spre ceea ce este pământesc. Când ne dăruim observațiilor karmice, ne întâmpină lucruri extraordinar de impresionante, extraordinar de semnificative.
Vreau să aleg două cazuri: mai întâi cazul unui om, al unui profesor de istorie din învățământul superior, un om foarte inteligent, care făcea deja o anumită impresie prin personalitatea sa. Dacă îi privesc viața până în momentul în care cerințele karmice au acționat prin această zonă neutră (vezi prima schiță), adică până pe la începutul celui de-al treizecilea an al vieții sale, am putea spune: acum iese la iveală inteligența sa. El era unul dintre numeroșii oameni inteligenți, și chiar deosebit de inteligenți, ai timpului nostru. Dar, în momentul în care el a ajuns în această regiune, inteligența nu i-a mai slujit la nimic și moralitatea sa a devenit îndoielnică. A rămas la un simplu intelectualism, care a fost apoi subminat. Când au intrat în considerare forțele legate nu de sistemul neuro-senzorial, ci, spre sfârșitul vieții, cele legate de sistemul metabolismului și al membrelor, atunci natura inferioară a sistemului metabolismului și al membrelor a sufocat ceea ce mai înainte se deschisese atât de bine în sistemul neuro-senzorial.
Personalitatea respectivă, care își începuse viața atât de bine din punct de vedere intelectual, a isprăvit în decădere morală, într-un dezastru moral.
Un alt exemplu: O personalitate și mai inteligentă decât prima, cea descrisă adineaori, care chiar trecea drept o personalitate de o inteligență ieșită din comun, dar care nu avea decât această inteligență, a dezvoltat dintr-o mare inteligență o privire extraordinar de limitată.
Această personalitate s-a dezvoltat, la rândul ei, în așa fel încât, până la al treizecilea an, a exercitat prin inteligența sa o influență puternică asupra semenilor săi. După ce a trecut de 30 și chiar de 35 de ani, când sistemul neuro-senzorial a încetat să acționeze tot atât de intens, și când, în schimb, sistemul metabolismului și al membrelor și-a făcut simțită influența, spre sfârșitul vieții, această personalitate, considerată înainte un cap foarte inteligent, a devenit, înainte de toate, un om obișnuit, banal, apoi s-a lăsat absorbit cu totul de o existență banală de om de partid. Am urmărit viața acestei personalități. Trebuie să spun că mirarea mea a fost mare când pe acest om, pe care-l cunoscusem în anii săi de tinerețe, l-am regăsit mai târziu printre oamenii care duceau existența absolut banală a oamenilor de partid. Drumul de la cerințele karmice la realizările karmice s-a efectuat în așa fel încât forțele intelectuale ale omului actual, pregătite în cursul unei vieți pământești din secolul 8 sau 9 al erei noastre, nu erau destul de viguroase la vârsta când sufletul devine mai slab, când corpul opune o mai mare rezistență, pentru a ajunge la prima Ierarhie.
Și iată ce mi s-a revelat: Acei numeroși oameni din zilele noastre care sunt atât de inteligenți, care prin formația lor școlară pot deveni, înainte de toate, atât de inteligenți, dezvoltă în prima perioadă a vieții lor posibilitatea să ajungă cu forțele inteligenței lor până la Ierarhia a treia – Îngeri, Arhangheli, Arhai. Ei reușesc să facă acest lucru. Sunt personalități care promit mult.
Când intră în domeniul Ierarhiei a doua, putem spune că ei sunt mai dăruiți acestei Ierarhii. Ea coboară într-adevăr spre ei; aproape toți devin capabili de procreare. Această Ierarhie cosmică vine în preajma lor. Aici nu există un real abis între om și Ierarhia superioară.
Dar atunci când este vorba pentru om, spre 28 de ani, să găsească legătura cu prima Ierarhie, în această legătură trebuie să fie implicat omul întreg, până în sistemul metabolismului și al membrelor. Atunci acest om are nevoie de niște forțe interioare mai puternice pentru a se menține în spirit. Ceea ce a fost depus în om, drept germene venind din viețile anterioare, din epoca în care oamenii nu se mai gândeau la existența preterestră, nu mai este suficient.
Tocmai când vrem să ținem seama de evoluția karmei putem spune următoarele: Trebuie să cerem cu tărie adevăratului educator al oamenilor, adevăratului pedagog, să hrănească atât de mult intelectul cu forțe spirituale încât, în anii ulteriori, intelectul pătruns de moralitate să poată echilibra forțele care îl trag pe om în jos (vezi prima schiță, săgeata îndreptată în jos), care îl îndepărtează de prima Ierarhie.
Într-adevăr, nu este un lucru lipsit de importanță, tocmai în epoca noastră, să comparăm a doua parte a vieții umane cu prima parte. Cei care sunt înzestrați cu un simț pentru observarea vieții, pentru observarea vieții într-un mod just, ar trebui să-și orienteze cercetările lor în această direcție. Căci aici deja viața obișnuită, dragii mei prieteni, este revelatoare. Exemplele pe care tocmai vi le-am dat sunt exemple luate din viața obișnuită, exemple pe care le-am putea găsi cu sutele, cu miile, ele se găsesc peste tot. Dar am mai putea găsi și altceva, care ar arăta același lucru, numai că, aș zice, într-un domeniu superior al vieții. Când eu, care m-am interesat întotdeauna de evoluția spirituală a oamenilor, îmi îndrept privirea asupra unui anumit număr de asemenea oameni, care pășesc în viață ca oameni productivi, care au exercitat asupra semenilor lor o impresie puternică, să spunem, ca tineri poeți sau ca tineri artiști, și când îi privesc apoi pe aceiași oameni despre care se spunea, pe când ei încă mai aveau 24, 25, 26, 27 de ani: ce puternic, ce extraordinar talent! – văd că ei au îmbătrânit, totul a secat, au rămas la poeziile din tinerețe, la creațiile artistice din tinerețe. Mai târziu, sursa lor a secat. Ei nu mai erau nimic în domeniul în care străluciseră odinioară.
Dacă treceți în revistă numele celor care, ca tineri poeți sau artiști, au cunoscut notorietatea, apoi ei înșiși și-au șters numele din istoria vie a literaturii sau din istoria artei, veți găsi confirmat ceea ce vă spun eu acum. Dar aceasta vă va arăta totodată cum diferitele perioade ale vieții omului ne indică felul în care intervine karma, felul în care intervin impulsurile karmice în viața umană.
Tot ceea ce nu este decât intelectual și materialist nu-l poate cuprinde pe om în mod interior decât în tinerețe. Numai spiritualul care este integrat elementului intelectual poate ține pe durata întregii vieți, vreau să spun, pe durata întregii vieți pământești în perspectiva karmei.
Când vedem că apar asemenea destine cum sunt cele pe care tocmai le-am descris trebuie să ne întoarcem în urmă la viețile anterioare, când oamenilor respectivi nu li s-a oferit posibilitatea contemplării a ceea ce este cu adevărat spiritual, contemplare pe care nu o putem avea în mod just decât dacă examinăm nu numai existența de după moarte, ci și existența care precede nașterea.
În epoca noastră, acest aspect tragic al vieții apare în mod frecvent, și noi am văzut atâtea înzestrări care nu au ținut o viață întreagă. În zilele noastre avem multe idealuri la tineri, dar puține la persoanele vârstnice. Bătrânii contează mai mult pe Stat și pe pensionarea lor, decât pe viața într-adevăr activă, fiindcă ei au nevoie de un sprijin din exterior, fiindcă ei nu pot găsi ceea ce i-ar pune în legătură cu prima Ierarhie.
Astfel că, dacă vrem să vedem în mod just lucrurile din punct de vedere karmic, trebuie să ținem seama de aceste diferite părți ale omului, care se întrepătrund. Nu vreau să spun aici că dincolo de 49 de ani viața ne este dăruită [Nota 69]; așa cum spuneam, despre acest lucru vom mai vorbi. Dar când omul trece prin aceste perioade ale vieții (vezi prima schiță), prin prima grupă de trei perioade, prin a doua și apoi prin a treia, omul trăiește mai întâi în legătură cu Ierarhia a treia. El leagă după aceea relații, în mod interior, inconștient, cu Ierarhia a doua, apoi cu prima Ierarhie. Abia în funcție de aceasta putem judeca în ce măsură omul oferă impulsurilor karmice posibilitatea de a prinde formă în el. Căci abia cunoașterea acestor relații cu Ierarhiile superioare ne face capabili să vedem viața umană concretă.
Îngerii, Arhanghelii, Arhaii se adresează într-un fel subconștientului nostru în timpul primelor trei perioade ale vieții și ne spun: Tu ai adus toate acestea din niște epoci trecute, dintr-o existență pământească anterioară, trebuie să ți le asumi. – Acestea sunt adresate părții inconștiente a vieții noastre conduse de destin. În cursul acestor trei perioade, destinul face să răsune ceea ce ne spune mai ales Ierarhia Îngerilor: Saturn, Jupiter, Marte au rânduit în legătură cu tine un lucru sau altul. Noi am citit aceasta din forțele lor.
Urmează apoi tot ceea ce emană de la Ierarhia a doua, din regiunea Soarelui. Și, în sfârșit, urmează ceea ce emană în acest fel de la prima Ierarhie și vine din domeniul lui Venus, Mercur, Lună. Și, la fel cum Îngerii, în timpul primelor trei perioade ale vieții noastre, au strigat, în subconștientul nostru: Saturn, Jupiter și Marte ne-au spus că tu trebuie să porți în viață acest destin –, tot astfel, Serafimii se află, începând de la 28 de ani, în subconștientul nostru; și ei se adresează tot subconștientului, spunând: Toate aceasta îți rămân, pentru că tu nu le poți împlini, pentru că tu nu ajungi până la noi, acestea îți rămân, și tu va trebui să le duci cu tine în următoarea viață pământească; tu nu le poți compensa, tu nu ai forța necesară pentru aceasta.
Puterile karmei, puterile care dau formă destinului nostru, ni se adresează sub pragul conștienței. Ele ni se adresează prin cele trei Ierarhii superioare. Și dacă avem o anumită sensibilitate pentru ceea ce intervine astfel în viața noastră ca mână a destinului această privire asupra destinului nostru ne face de asemenea să presimțim, cu o sfântă sfială, cum, pe parcursul vieții, la acest destin al nostru urzesc entitățile tuturor celor trei Ierarhii. Abia atunci ne privim viața în mod just.
Căci, vedeți dvs., cine ar fi cu adevărat satisfăcut dacă, întrebându-ne despre cineva de care se interesează, despre a cărui viață pământească ar vrea să afle ceva, fiindcă presupune că noi am ști ceva despre el – noi i-am răspunde: Se numește Joseph Müller. – Nu știm să-i spunem nimic altceva decât numele. El se aștepta să afle despre acest om ceva mai real decât numele său: niște evenimente din viața lui pământească, informații despre forțele, despre impulsurile care au acționat asupra lui în cadrul vieții pământești. Nu ne putem mulțumi cu un simplu nume când vrem să știm ceva despre viața pământească a unui om. Dar, în epoca noastră materialistă oamenii se mulțumesc, din păcate, cu termenul generic de „om” pentru a desemna ceea ce se află în dosul conștienței obișnuite și în care acționează toate aceste entități ale Ierarhiilor: Îngeri, Arhangheli și Arhai, Exusiai, Dynamis și Kyriotetes, Serafimi, Heruvimi și Tronuri. Ei nu privesc ceea ce este concret. Dar, în această privință, oamenii trebuie să învețe să vadă din nou ceea ce este concret.
