Am încercat să arăt în ce mod îşi poate dezvolta omul stări de conştienţă diferite de cele ale vieţii de zi cu zi şi cum istoria evoluţiei oferă nenumărate dovezi ce arată că, în ceea ce priveşte cunoaşterea şi acţiunea, omul nu poseda odinioară conştienţa pe care o avem noi astăzi. Apoi am încercat să atrag atenţia asupra relaţiei dintre starea de conştienţă a cărturarilor ce trăiau în secolele al X-lea, al XI-lea şi al XII-lea şi modul în care era cultivată cunoaşterea în acele vremuri, în Şcoala de la Chartres, de pildă. Şi în acest context am arătat în ce fel au apărut forme de percepţie complet diferite faţă de nivelul nostru actual de conştienţă. Brunetto Latini, profesorul lui Dante, este un caz ilustrativ.
Ieri am încercat să evoc relaţia pe care o avea omul cu Universul într-o epocă şi mai îndepărtată, în vremea Misteriilor din Efes, de exemplu. Am aflat cum în acele vremuri predominau forme de conştienţă complet diferite, deşi înrudite, într-o oarecare măsură, cu conştienţa ştiinţifică normală de azi.
După această scurtă digresiune istorică, aş dori să ne continuăm investigaţiile. Am indicat deja în ce relaţie se află metalitatea, substanţialitatea de bază a elementului mineral, cu omul şi cu stările lui de conştienţă. După ce am descris relaţia dintre om şi metalul cupru, am descris starea de conştienţă ce-i permite acestuia să participe la experienţele aşa-zişilor „morţi după moarte”.
Trebuie să fim conştienţi de faptul că modul de percepţie vieţuit de Brunetto Latini în acea stare semipatologică instalată în urma insolaţiei a fost o percepţie de acest fel.
Într-adevăr, tot ceea ce descrie el, tot ceea ce a primit prin inspiraţie de la zeiţa Natura, poate fi dobândit în acea stare de conştienţă – atât de înrudită cu conştienţa noastră diurnă – care poate împărtăşi experienţele celor morţi imediat după moarte. Am spus deja că în această stare vieţuim o mai mare realitate. Sălăşluim într-o lume cu impresii mai puternice, mai luminoase, o lume în care totul este mai deplin decât în lumea fenomenelor.
Aceştia sunt factorii care, doar ei, ne permit să participăm la experienţele sufletului care a trecut recent prin poarta morţii.
În acelaşi timp, această lume are o caracteristică aparte. Când sălăşluim în această lume, în starea de conştienţă pe care am descris-o, noi nu mai putem observa experienţele normale ale vieţii cotidiene; vedem doar acea parte a vieţii noastre ce a precedat încarnarea noastră – experienţele pe care le-am avut când eram încă în lumea spirituală, înainte de naştere. Trebuie, deci, să ne dăm seama că în această stare de conştienţă suntem detaşaţi de lumea în care sălăşluieşte de obicei omul.
Reprezentați-vă grafic aceasta. Un om se naşte la un moment dat (se desenează – tabla 6, sus) și trăiește mai departe până acum: În momentul în care el ajunge în starea-cupru – dacă pot spune așa, dar înțelegeți aceasta după conferinţa de alaltăieri – el nu mai este, dacă spre exemplu a ajuns la vârsta de 40 de ani, cu percepţia sa în prezentul imediat. Și nici nu este cu percepţia sa în ceea ce a trăit, de pildă, la vârsta de 30 sau 35 de ani; el poate doar merge înapoi la ce a trăit nemijlocit în lumea spirituală înainte de naştere. El poate face acest lucru atât pentru sine cât şi pentru alţii, dar nu poate percepe lumea vieţii de zi cu zi. Acest lucru este însă valabil numai pentru oameni.
 [mărește imaginea] |
Tabla 6 |
În ceea ea ce priveşte animalele, noi nu le mai vedem în forma lor fizică obişnuită; privim în lumea imediat superioară acesteia şi percepem ceea ce eu am numit suflet-grup. Vedem, cum s-ar zice, aura speciei animale. Şi când privim afară, în lume, o vedem transformată şi descoperim ceva ce este de o importanţă supremă pentru omenire, dar este cu desăvârşire ignorat în această epocă materialistă.
Şi dacă, înzestraţi în toate facultăţile noastre cu cea mai înaltă cunoaştere academică, luăm legătura cu acea fiinţă care este mereu prezentă ca şi zeiţa Natura, acea fiinţă ce a fost descrisă în culori atât de vii de învăţătorii Şcolii de la Chartres, Bernardus Silvestris, Alanus ab Insulis şi alţii, ne simţim cu desăvârşire ignoranţi, în ciuda tuturor cunoştinţelor noastre moderne. Simţim că ştiinţa noastră de azi are relevanţă doar pentru lumea dintre naştere şi moarte şi nu mai este valabilă atunci când intrăm în lumea spirituală cu o conştienţă care îi poate urma pe cei morţi dincolo de poarta morţii.
Când studiem chimia, toate cunoştinţele pe care le dobândim nu sunt valabile decât pentru viaţa dintre naştere şi moarte. Chimia propriu-zisă nu are nicio importanţă pentru lumea pe care o împărţim cu cei morţi. Toate cunoştinţele pe care le dobândim în lumea fenomenelor nu au nicio valoare în această stare intermediară dintre moarte şi o nouă naştere, ele supravieţuiesc doar ca amintiri. Noi avem o percepţie directă a acestei lumi în care sălăşluim acum şi simţim că lumea cotidiană în care am învăţat atâtea a dispărut din faţa ochilor noştri. Acum în faţa noastră s-a deschis această altă lume.
Să ne închipuim că în faţa noastră, în împrejurimi, se înalţă un munte. El ne dă o impresie de soliditate. Văzut de la distanţă, el reflectă lumina Soarelui şi noi îi observăm contururile şi forma stâncilor. Apoi ne apropiem treptat. Când punem piciorul pe munte, simţim că ne opune rezistenţă, că stăm pe teren solid; nu avem nicio îndoială cu privire la realitatea lui.
Dar în acea lume intermediară tot ceea ce am descris ca solid şi luminos nu mai are nicio însemnătate; ceva pare să iasă din munte, să devină din ce în ce mai mare, şi dă impresia unui alt fel de realitate.
În condiţiile vieţii normale, noi vedem muntele acoperit de nori. Nu avem nicio îndoială că aceştia au apărut datorită condensării vaporilor de apă. Dar şi acest fenomen îşi pierde orice realitate. Din nou apare altceva. Acel ceva care apare se uneşte cu norul şi cu muntele care, treptat, dispar din raza vederii. Din această unire se naşte o nouă realitate, care nu este doar nebuloasă, ci este în acelaşi timp înzestrată cu formă. Şi acest lucru este valabil pentru tot ce se află în această lume intermediară.
Să presupunem că ne aflăm în faţa unui public numeros. În clipa când intrăm în lumea spirituală toate contururile clar definite se şterg, în locul lor percepem sufletul şi spiritul publicului, proiectate sub formă de imagini clarvăzătoare. Şi misterioasa aură spirituală a împrejurimilor ne împresoară treptat. O nouă lume apare, lumea în care sălăşluiesc cei morţi după moarte.
Acum devenim conştienţi de încă ceva. Dacă această lume intermediară în care am intrat acum nu ar exista, dacă ea nu ar fi omniprezentă, noi am fi lipsiţi de ochi şi de urechi, am fi lipsiţi de organe de simţ. Lumea pe care o descriu chimistul şi fizicianul nu ne poate înzestra cu organe de simţ; noi am fi surzi şi orbi. Organele noastre de simţ nu s-ar putea construi în noi.
Aceasta a fost surprinzătoarea descoperire pe care a facut-o Brunetto Latini pe drumul de întoarcere din Spania până în împrejurimile Florenţei sale natale, când a suferit acel uşor atac de insolaţie care a deschis în faţa lui această lume intermediară. El şi-a dat seama de faptul că organele sale de simţ erau un dar al acestei alte lumi, că simţurile sale ar fi fost complet nedezvoltate dacă această lume intermediară nu ar străbate lumea experienţelor senzoriale. Statutul nostru uman este determinat de faptul că ne datorăm organele de simţ legăturii noastre cu această a doua lume, această lume intermediară.
Dintotdeauna, această a doua lume a fost numită lumea elementelor. Aici, termenii oxigen, hidrogen, azot etc. sunt lipsiţi de sens, ei nu pot fi aplicaţi decât lumii dintre naştere şi moarte. În a doua lume nu are sens să vorbim decât despre elementele pământ, apă, aer, foc şi lumină, şi aşa mai departe. Căci caracteristicile specifice ale hidrogenului, oxigenului etc. sunt complet lipsite de legătură cu simţurile. Ceea ce descoperă chimistul despre mirosul violetelor sau cel de asafoetida, şi anume că unul este plăcut iar celălalt foarte neplăcut, tot ceea ce este denumit conform compoziţiei sale chimice – nimic din toate acestea nu mai are însemnătate. În a doua lume toate manifestările de parfum sau miros sunt spiritualizate. Din punctul de vedere al celei de-a doua lumi, mirosul ar fi descris ca aeriform; dar este un aer rarefiat, un aer în întregime străbătut de spirit. Simţurile noastre îşi au deci rădăcina în lumea elementelor, unde încă mai are sens să vorbim despre pământ, apă, foc şi aer.
Putem să ne corectăm erorile de până acum şi să dezvoltăm o înţelegere corectă. Care este reacţia filosofului modern, care se consideră atât logic cât şi obiectiv şi pretinde că a lăsat în urmă abordările naive ale epocilor trecute? El susţine că ideile mai vechi erau primitive: în acele vremuri oamenii vorbeau doar despre elementele grosolane, pământ, apă, foc şi aer, în vreme ce azi se cunosc 70 până la 80 de elemente, nu doar patru sau cinci.
Dar dacă astăzi s-ar naşte un grec cu atitudinea tipică a epocii sale şi i s-ar vorbi despre această atitudine modernă, el ar răspunde: Bineînţeles, voi vorbiţi încă despre elemente ca hidrogenul şi oxigenul, dar în felul vostru. Aţi uitat ce înţelegeam noi prin cele patru elemente. Nu le înţelegeţi compoziţia, nu mai ştiţi nimic despre ele. În pofida existenţei acestor 72 sau 75 de elemente ale voastre, organele de simţ nu s-ar fi dezvoltat niciodată, căci ele s-au născut din cele patru elemente. Noi aveam o mai bună cunoaştere a omului; ştiam cum a luat naştere vehiculul exterior al omului şi organele de simţ ale acestuia.
Nu ne putem forma o imagine reală a impresiilor primite de către oamenii din vremuri trecute care faceau primii paşi pe calea iniţierii, cum a fost, de pildă, Brunetto Latini, decât dacă recunoaştem semnificaţia acestor impresii pentru viaţa sufletească şi spirituală, dacă ţinem seama de efectele lor surprinzătoare şi neaşteptate şi de cât de activă era stimularea pe care ele o aduceau sufletului.
Dacă o persoană care până atunci crezuse în realitatea impresiilor sale senzoriale descoperă că această realitate nici măcar n-ar fi putut crea organele sale de simţ, şi că în spatele acestei realităţi trebuie să existe tot ceea ce eu am descris aici, atunci efectul acestei descoperiri, într-o primă fază, trebuie să fie zguduitor.
Este important să înţelegem că noi nu putem dezvolta o asemenea cunoaştere şi înţelegere dacă continuăm să perpetuăm vechile concepţii sterile despre natură pe care le avem de obicei. Când intrăm în această a doua lume, totul începe să vibreze, plin de viaţă. Noi spunem: Muntele pe care îl cunoşteam prin experienţe senzoriale părea să fie materie neînsufleţită; nu eram deloc conştienţi de faptul că el era străbătut de forţe de viaţă. Acum acestea ni s-au revelat. Iar norul care înainte părea static şi inert acum manifestă o forţă vitală ce sălăşluieşte în el şi pe care noi nu o percepusem înainte. Totul e vitalizat şi în această viaţă ce pulsează şi urzeşte ni se revelează o realitate fundamentală.
În această a doua lume legile naturii nu sunt construcţii intelectuale; noi venim în contact cu o fiinţă spirituală, zeiţa Natura, care ne vorbeşte, ne cheamă şi ne comunică adevăruri din lumea realităţii. Şi astfel aflăm despre realitatea mediului nostru înconjurător prin intermediul fiinţelor unei lumi suprasensibile. Suntem scoşi din lumea noastră pur abstractă, determinată de legi naturale, şi intrăm în lumea reală a fiinţării, unde nu mai ajungem la legile naturii prin intermediul experimentului şi analizei, ci simţim că ne aflăm în prezenţa unor fiinţe ce aparţin altei lumi, fiinţe ce mediază cunoaşterea şi înţelegerea, pentru că ele ştiu ceea ce noi, ca oameni, încă nu am învăţat.
Astfel noi intrăm în lumea spirituală pe o cale corectă. Ne dăm seama că dacă am fi fost înzestraţi doar cu organe de simţ, cu ochi şi nervii lor optici, nas şi nervii săi olfactivi şi urechi şi nervii lor acustici, şi dacă toţi aceşti nervi ar fi fost conectaţi la punctul lor de origine, nu am fi fost conştienţi de existenţa oxigenului, hidrogenului, azotului şi aşa mai departe, şi de tot ceea ce noi percepem între naştere şi moarte. Noi am fi privit în lumea elementelor – peste tot în jur noi am fi perceput pământ, apă, aer şi foc. Nu am fi fost deloc interesaţi să facem o diferenţiere mai fină între ceea ce este solid şi materialele grosiere, între fluide şi apă. Ca fiinţe înzestrate cu sensibilitate fizică, noi suntem familiarizaţi cu lumea elementelor. Dar, în momentul în care devenim conştienţi de ceea ce am descris deja, ne dăm seama, de asemenea, că, la om, nervii senzoriali care ajung la cavitatea craniană sunt mai diferenţiaţi, mai specializaţi şi formează, în acea zonă, primul rudiment de creier. În consecinţă, nu ne cufundăm mai adânc în noi înşine; devenim mai extrovertiţi şi adăugăm la natura celor patru elemente, pământ, foc, aer şi apă, experienţele noastre dintre naştere şi moarte.
Creierul se formează printr-o metamorfoză progresivă a fibrelor nervoase senzoriale care se îndreaptă către cavitatea craniană. Acest creier, ce se înfăşoară asupra lui însuşi la om, are importanţă doar pentru viaţa dintre naştere şi moarte. Pentru înţelegerea lumii spirituale intelectul nu are decât o importanţă minimă. Dacă dorim să intrăm fie şi numai în prima dintre sferele spirituale care se învecinează cu lumea noastră intelectul trebuie redus la tăcere. El este un organ care stânjeneşte percepţia superioară. Chiar şi atunci când intelectul a fost redus la tăcere, noi nu ne putem feri de experienţele senzoriale; trebuie să ne spiritualizăm simţurile şi astfel să ajungem la imaginaţiune. În mod obişnuit, simţurile noastre percep imagini derivate din experienţe senzoriale din lumea fizică exterioară iar intelectul le transformă în gânduri abstracte, moarte. Dacă reducem la tăcere intelectul şi apoi vieţuim din nou lumea prin simţuri, vom percepe totul sub forma imaginaţiunilor. Noi devenim conştienţi de aceasta şi atunci realizăm că înţelegerea mai profundă a vieţii este legată pentru noi de dezvoltarea unor stări de conştienţă care sunt mai înalte şi mai spirituale decât cele ale vieţii obişnuite.
 |
[mărește imaginea] |
Tabla 6 |
Simțurile noastre, care desigur sunt pe suprafața noastră, ochii, urechile, percep continuu această lume. Aici suntem noi. Simțurile noastre privesc, percep această lume elementară. Ele îi percep și pe morții în ea, ani de zile după moartea acestora.
Toate aceste sunt șterse din cauză că în spatele simțurilor este creierul (portocaliu). Acum stau aici cu creierul meu, cu simțurile mele. Acest om, care se află la suprafața mea exterioară, privește înăuntrul lumii spirituale, privește înăuntrul ei morții în anii de după decesul lor. Dar creierul meu șterge toate acestea, șterge lumea elementelor pământ, apă, foc şi aer; și eu privesc ceea ce este aici în contururi clar definite, ceea ce este aici numai pentru lumea a cărei experiență o trăim în viața între naștere și moarte. Există acolo o lume de un cu totul alt fel. Eu o șterg cu creierul meu, și privesc acea lume care este cunoscută omului drept lumea conștienței obișnuite.
Și de aceea există pentru omul modern acea meditaţie despre care am vorbit ieri. Pentru oamenii din trecut, după asemenea meditaţii mai exista și consumarea de substanţe metalice, așa cum am explicat ieri. Astfel, transpunerea în următoarea stare de conştienţă constă în primul rând în faptul că ne dezactivăm conștiența cerebrală, şi ne cufundăm cu spiritul în conștiența pe care o au ochii și urechile noastre. Animalele au și ele această conștientă deoarece ele nu și-au dezvoltat fizic creierul în spatele simțurilor. Dar ele nu au în ele însele sufletul înzestrat cu Eu, așa încât ele nu se pot cufunda cu spiritul în simțurile lor. Ele se cufundă numai cu spiritualul-grosier, și de aceea nu văd ceea ce poate vedea omul în mediul înconjurător atunci când se cufundă cu spiritul în simțurile sale. Animalele văd în același mod, dar la un nivel inferior, nu individual înalt.
Ceea ce îmi propun acum să spun despre metalitate, despre substanţialitatea reală a regnului mineral, trebuie acceptat cu acea rezervă asupra căreia am atras ieri atenţia, când am spus că vitalizarea lăuntrică a sufletului prin intermediul calităţilor metalităţii – cu alte cuvinte, dezvoltarea unei comuniuni lăuntrice în sens moral cu metalitatea – este un element necesar în dezvoltarea spirituală a omului de azi. Administrarea unui preparat metalic potenţat unui organism omenesc ţine de rolul medicului. Şi de aceea vă cer să acceptaţi cu o anumită rezervă ceea ce vă voi spune despre factorii necunoscuţi care sunt metalele, altele decât cele deja discutate. Misterul mercurului, mai ales, are o semnificaţie deosebită pentru cei care abordează lumea din punct de vedere spiritual, adică, pentru cei care sunt capabili să perceapă spiritualul ce lucrează în substanţele fizice. Metalul mercur este doar o parte din ceea ce ştiinţa spirituală numeşte, cu un termen generic, elementul mercurial. Acesta include tot ceea ce are caracteristicile metalelor lichide; în natură, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, există un singur metal care are toate aceste caracteristici şi poate fi numit mercurial, şi anume, mercurul. Dar acesta este doar un element al speciei mercuriale. În ştiinţa spirituală, mercurialul include tot ceea ce are natură mercurială; mercurul este privit doar ca un exemplu tipic de mercurial.
Acest mercur sau argint viu ascunde un secret profund. Efectul său asupra omului e de aşa natură încât îl izolează de toate impresiile lumii fizice şi tot aşa şi de lumea elementelor.
Ca fiinţe omeneşti noi ştim că organe cum e, de exemplu, creierul au fost construite pornind din lumea fizică. Tot din lumea fizică au fost construite şi multe alte organe, ca de pildă o serie întreagă de organe glandulare, care sunt esenţiale pentru viaţa în lumea fizică.
De asemenea, multe organe – am vorbit deja despre organele de simţ – au fost construite pornind de la lumea pe care am descris-o ca fiind lumea celui de-al doilea nivel de conştienţă. Cuprul şi fierul ridică omul la cel de-al doilea nivel de conştienţă. Mercurul are un alt efect. El trebuie, în mod necesar, să fie prezent în Univers; şi, de fapt, el există pretutindeni, într-o stare de subtilă difuzie. Suntem înconjuraţi, dacă pot spune aşa, de o atmosferă de mercur. În clipa în care omul absoarbe mai mult decât cantitatea normală de mercur, organismul său încearcă să neutralizeze toate acele organe care au fost construite pornind de la lumea fizică şi de la lumea elementală. Corpul astral al omului este stimulat, cum s-ar spune, să nu apeleze decât la acele organe care au fost construite pornind de la lumea stelelor.
De aceea, de îndată ce conştienţa se concentrează pe metalitatea mercurului, pe calităţile sale metalice şi fluide, pe elementul fundamental impalpabil care este caracteristic pentru mercur şi care, cu toate acestea, este înrudit cu fiinţa umană – omul este străbătut lăuntric de un „al treilea om”. Am spus că datorită relaţiei sale cu cuprul omul este străbătut de un al doilea om, care creează tensiuni lăuntrice şi care se poate separa de corpul fizic şi îi poate însoţi pe cei morţi în anii ce urmează morţii lor. Mercurul atrage la sine tot ceea ce poate contribui la formarea unui organism psihic mult mai strâns unit. Prin efectul mercurului, omul pare să perceapă întregul metabolism al organelor sale. Când el vieţuieşte puternica influenţă metalică a mercurului, modul în care circulă fluidele prin diferite vase îi captează imediat atenţia. Efectul acesta nu ar putea fi numit plăcut, căci el se simte ca şi cum ar fi lipsit de minte şi de simţuri, ca şi cum totul înăuntrul lui ar fi activ, viu şi în mişcare, ca şi cum s-ar afla într-o stare de tumult, fermentare şi frământare lăuntrică, pulsând de viaţă şi mişcare. Şi el simte această activitate interioară ca fiind unită cu o activitate externă.
Toate acestea, după ce se parcurge conștient antrenamentul sufletului, aşa cum am descris, se prezintă schematic aproximativ așa (vezi desenul mai jos) . Datorită influenţei active a mercurului omul încetează să mai simtă prezenţa creierului său; el a devenit o cavitate goală. Acesta este chiar un lucru bun pentru perceperea lumii spirituale, având în vedere că, pentru acest scop, creierul este complet inutil. Nici alte organe nu mai sunt simțite. Dar omul simte cum este străbătut de mişcare întregul organism (roșu). Și la început toate aceste mișcări pricinuiesc așa durere, așa doare ca şi cum am suferi de epuizare lăuntrică.
 |
Tabla 6 |
Aceste mișcări sunt pretutindeni unite cu mișcările exterioare (portocaliu). Mobilitatea interioară se unește cu mobilitatea exterioară. Avem impresia că am lăsat acolo dedesubtul nostru lumea Pământului, lumea elementelor; acestea sunt toate jos, dedesubt. Acestea fumegă și scot aburi. Dar în aceste mișcări aerice fumegânde, aburinde sunt fiinţe spirituale. Divina Natura, pe care Brunetto Latini a descris-o în culori atât de vii, s-a răsucit, întors invers.
După cum am spus ieri, ea este aceeași cu Persefona grecilor. Mai înainte, faţa ei era îndreptată mai mult spre Pământ; ea ne dezvăluia acele lucruri care mai erau încă legate de sfera Pământului, ca de pildă viața pe care o petrece omul la început după moarte. Acum ea se întoarce invers și omul are Pământul şi lumea elementală dedesubtul său şi lumea stelelor deasupra sa. La fel cum pe Pământ el era înconjurat de plante şi animale, acum mediul său înconjurător e format din lumea stelelor. El nu se mai simte neînsemnat în faţa lumii măreţe a stelelor, ci, cu noua sa statură, percepe că se află în relaţie cu lumea stelelor, la fel cum mai înainte se simţea în legătură cu ceea ce se afla în imediata sa apropiere pe Pământ. Cu această creştere a staturii sale, el a ajuns în lumea stelelor. Dar aceste stele nu sunt ca cele pe care le vedem de pe Pământ; ele se revelează ca fiind colonii de fiinţe spirituale. Din nou, ne aflăm în lumea pe care v-am descris-o deja, lumea care se trezeşte în om prin relaţia sa cu metalitatea cositorului. Există o relaţie lăuntrică între mercur şi cositor, după cum am spus. Mercurul pune stăpânire pe o anumită parte a fiinţei noastre, o izolează şi o poartă în acea lume spirituală a cărei manifestare fizică exterioară este lumea stelelor.
Dar acum ne aflăm în altă lume, pentru că starea conştienţei noastre s-a schimbat; ea nu mai e determinată de simţuri sau de creier, ci de către ceea ce metalitatea mercurului a extras din organismul nostru. Ne găsim într-o lume total diferită – lumea stelelor. Dar aş putea exprima acest lucru şi în alt fel. Termenul „lumea stelelor” are implicaţii spaţiale; dar prin atingerea acestui nou nivel de conştienţă noi lăsăm în urmă lumea în care avem o existenţă în spaţiu, între naştere şi moarte, şi intrăm în lumea intermediară, în care sălăşluim între moarte şi o nouă naştere.
Şi acum devenim conştienţi de încă un lucru, tot de ceva ce Brunetto Latini a perceput sub influenţa zeiţei Natura, şi anume că noi trăim într-o circulaţie de fluide ce este asociată cu circulaţia fluidelor cosmice. Am părăsit vehiculul fizic, cu conştienţa lui derivată din simţuri, şi ne aflăm pe tărâmul pe care sălăşluim între moarte şi o nouă naştere. Ne familiarizăm cu natura circulaţiei fluidelor şi începem să înţelegem cum această activitate lăuntrică, acest tărâm pe care-l locuim între moarte şi o nouă naştere, ne-a determinat temperamentul actual, fie el sangvin, coleric, melancolic sau flegmatic. Avem o înţelegere mai profundă a alcătuirii noastre decât atunci când suntem dependenţi de simţuri. Dacă ne-am născut flegmatici înţelegem că impasibilitatea, calmul nostru sunt determinate de experienţele pe care le-am avut între ultima noastră moarte şi naşterea actuală. Dar, în legătură cu acest temperament care se manifestă fizic, în circulaţia fluidelor, trebuie să mai luăm în considerare un factor. Gândiţi-vă un moment ce anume implică circulaţia fluidelor. În domeniile anatomiei şi fiziologiei noi ne preocupăm mai ales de nivelul fizic. Fizicul este doar o manifestare a spiritualului. Dar elementul spiritual care are legătură cu circulaţia fluidelor nu face parte din lumea fizică, ci aparţine lumii care pătrunde în om între moarte şi o nouă naştere.
Când examinăm diferitele temperamente – şi pentru Brunetto Latini a fost o experienţă copleşitoare când zeiţa Natura i-a deschis ochii faţă de existenţa şi natura temperamentelor – ajungem la concluzia că viaţa dintre moarte şi o nouă naştere a fost cea care a determinat natura diferitelor temperamente, care sunt asociate cu circulaţia fluidelor. Dacă mergem mai departe cu investigaţia, descoperim că şi karma, arbitrul destinului, are un rol în această privinţă.
Dacă vom contempla aspectul fizic al acestui remarcabil fluid metalic, mercurul, nu vom începe să-l înţelegem decât după ce îi cunoaştem deplin secretul ascuns: faptul că o picătură minusculă de mercur lichid îi revelează iniţiatului o relaţie profundă. Această picătură este capabilă să facă să pătrundă spiritualul în acele organe care-şi au originea şi-şi derivă structura din lumea dintre moarte şi o nouă naştere.
Astfel, toate lucrurile din lume sunt întreţesute şi legate unele de altele. Fizicul este o iluzie. Din punctul de vedere al fizicului, şi spiritualul este doar o iluzie, o abstracţiune. Dar, de fapt, fizicul este întreţesut cu spiritualul şi spiritualul cu fizicul.
Dacă un organism uman este bolnav din cauză că au fost afectate organele care derivă, de fapt, din tărâmul intermediar, trebuie să activăm acele forţe care sunt capabile să repare leziunile.
Să presupunem că se prezintă la medic un pacient cu o leziune la nivelul sistemului circulator care îşi are originea în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Medicul are în faţă un pacient al cărui sistem circulator şi-a întrerupt legătura cu lumea spirituală. Acesta este istoricul cazului. Va fi pus un diagnostic spiritual. Trebuie înţeleasă bine relaţia dintre elementul spiritual şi diagnosticul fizic în sensul pe care l-am sugerat ieri. Vă voi repeta acest lucru, ca să nu existe neînţelegeri. Diagnosticul este următorul: sistemul circulator al acestui pacient s-a separat complet de lumea spirituală. Ce putem face?
Tratamentul corect este introducerea în corp a metalităţii, care va reface legătura dintre sistemul circulator şi lumea spirituală. Aşa lucrează mercurul asupra omului. Mercurul lucrează asupra organismului uman în aşa fel încât acele organe care pot fi formate doar pornind din lumea spirituală pot fi din nou aduse în contact cu acea lume, deşi îşi rupseseră legăturile pe care le aveau cu ea. Vedeţi astfel ce legătură oarecum periculoasă, dar în acelaşi timp necesară, există între cunoaşterea stărilor de conştienţă ale omului şi cunoaşterea bolilor. Una se prelungeşte în cealaltă.
Aceste lucruri au jucat un rol vital în vechile Misterii şi ele lămuresc şi situaţii ca cele menţionate ieri. Să privim, de pildă, situaţia următoare: într-o vreme în care se pierduse vechea vedere spirituală care putea recunoaşte pe zeiţa Natura prin intermediul învăţăturilor ei despre secretele naturii, Brunetto Latini, profesorul lui Dante, se întoarce de la postul său de ambasador în Spania, pradă unei stări de agitaţie. În vreme ce se apropie de oraşul său de baştină, agitaţia se accentuează, căci aude despre soarta pe care-o avusese partidul său, partidul guelfilor. Toate acestea el le vieţuieşte într-o asemenea stare de spirit, încât este copleşit de o uşoară insolaţie. Metalitatea mercurului a lucrat pur şi simplu asupra sa din mediul înconjurător.
Ce înţelegem noi prin o uşoară insolaţie? Aceasta înseamnă că simţim efectul pe care îl are asupra noastră mercurul din mediul înconjurător, mercurul care este fin dispersat în întregul Cosmos. Brunetto Latini a făcut experienţa acestui efect şi, în consecinţă, a putut pătrunde în lumea spirituală într-o epocă în care era în mod normal imposibil ca omul să aibă această experienţă. Astfel putem vedea că în om există ceva care nu are doar o relaţie cu datele ştiinţelor naturii, nu doar cu ceea ce vieţuieşte acela care menţine legătura cu cei morţi în primii ani după moartea acestora, ci vedem că elementul nostru fiinţial fundamental este în legătură cu ceva mult mai sublim, cu un tărâm pur spiritual pe care îl vieţuim între moarte şi o nouă naştere. Dacă urmăm procedurile ştiinţifice uzuale, putem înţelege, de pildă, forma ficatului sau a plămânului. Cu ajutorul următorului nivel, superior, de înţelegere (care nu-i este cunoscut fizicii moderne decât în aspectele sale cele mai grosiere) putem înţelege structura organelor de simţ. Dar nu vom înţelege niciodată caracteristicile particulare ale sistemului circulator al omului, cu poziţia sa verticală, şi nici misterele naturii metalice, dacă nu le abordăm prin intermediul cunoaşterii iniţiatice.
Aceasta înseamnă că nu vom înţelege niciodată natura bolii în sensul pe care l-am descris fără ajutorul cunoaşterii iniţiatice, căci proprietăţile fizice ale metalelor nu pot vindeca bolile. Este perfect posibil să putem vindeca leziunile cerebrale prin înţelegerea atributelor fizice ale metalelor, dar nu şi tulburările fluidelor circulatorii. Ceea ce am spus nu este, de fapt, în întregime corect, căci doar substanţa cea mai grosieră a creierului ar putea fi vindecată. În creier circulă şi fluide; de aceea, în realitate, leziunile cerebrale nu pot fi vindecate doar cu metale, ci este necesar şi ajutorul cunoaşterii spirituale.
Poate că aceste lucruri sunt adevărate, îmi veţi răspunde, dar cum se explică rezultatele pozitive ale medicinei moderne în arta vindecării? Răspunsul este că medicina este capabilă să aducă vindecarea pentru că încă mai păstrează amintirea vechilor cunoaşteri tradiţionale despre elementele spirituale prezente în metale. Ea foloseşte o combinaţie de cunoaştere tradiţională şi descoperiri pur fizice, deşi acestea din urmă nu-i folosesc prea mult. Iar dacă materialismul va triumfa în detrimentul tradiţiei, remediile chimice singure nu vor putea aduce nicio vindecare. Suntem acum într-un punct al evoluţiei umane în care trebuie să găsim spiritualul într-un mod nou, pentru că vechile tradiţii ale clarvederii primordiale s-au pierdut treptat.
Misterul aflat în spatele metalităţii argintului este cu totul aparte. Dacă impulsul cosmic aflat în spatele cuprului trezeşte primul nivel superior de conştienţă în fiinţa omului, dacă o altă forţă cosmică aflată în spatele mercurului trezeşte un al doilea nivel superior de conştienţă, ce este legat de lumea stelelor şi deci de lumea spirituală pe care o locuim între moarte şi o nouă naştere, atunci metalitatea argintului trebuie să trezească o conştienţă de un cu totul alt tip.
Când un om îşi intensifică şi-şi sporeşte relaţia sa cu argintul prin acelaşi procedeu pe care l-a aplicat faţă de naturile metalice ale cuprului şi mercurului, el ia contact cu o organizaţie şi mai profundă din interiorul său. Mercurul îl pune în legătură cu sistemul vascular care, la rândul său, îl pune în legătură cu o circulaţie cosmică, cu spiritualitatea cosmică. Intensificarea relaţiei sale cu argintul îl aduce în contact direct cu toate forţele şi impulsurile care supravieţuiesc în urma încarnărilor precedente.
Dacă omul se concentrează asupra proprietăţilor particulare ale argintului – şi este necesar să treacă un timp până când efectele să poată fi observate, el concentrează în sine acele forţe care sunt răspunzătoare nu doar pentru circulaţia fluidelor în cadrul vaselor sangvine, dar şi pentru circulaţia căldurii în curentul sangvin. Realizează apoi că îşi datorează statutul uman căldurii care circulă în sângele său, prin aceea că el simte o anume căldură interioară, un element material, dar în aceeaşi măsură şi spiritual, în sângele său; şi că în această căldură lucrează în mod activ forţe ce provin din încarnările anterioare. În relaţia omului cu argintul se exprimă acel element care poate influenţa activitatea de căldură a sângelui şi, de asemenea, ceea ce realizează legătura spirituală cu încarnările precedente.
Argintul, deci, este păstrătorul acelei calităţi metalice care aminteşte omului de ceea ce, în viaţa sa actuală, supravieţuieşte din încarnări precedente. Căci circulaţia sângelui, cu remarcabilele sale diferenţieri în ceea ce priveşte căldura, nu derivă din această lume fizică, şi nici măcar din lumea stelelor. Lumea stelelor determină cursul şi direcţia circulaţiei sângelui. Dar în căldura sângelui care circulă în corpul nostru lucrează forţele vitalizante ce provin din vieţile trăite anterior pe Pământ. Acestea sunt cele la care ne referim în mod direct atunci când vorbim despre forţele argintului şi relaţia lor cu omul. Astfel, misterul argintului se leagă de încarnările anterioare ale omului. Argintul este unul dintre cele mai izbitoare exemple cu privire la omniprezenţa spiritualului, chiar şi în lumea fizică. Cel care înţelege argintul în mod corect ştie că acesta simbolizează ciclurile vieţilor omului pe Pământ. De aceea misterul argintului are legătură cu reproducerea şi secretele ei, pentru că prin intermediul procesului de reproducere se perpetuează fiinţa omului din generaţie în generaţie. Fiinţa spirituală ce a existat în vieţi pământeşti anterioare se încarnează din nou prin intermediul procesului de reproducere. Acesta este acelaşi mister ca şi cel al sângelui. Misterul sângelui, al căldurii sângelui, este misterul argintului.
Acum ne-am familiarizat cu starea normală a omului. Să continuăm cu studierea stărilor lui patologice. Sângele omului nu ar trebui să-şi ia căldura din mediul său înconjurător actual, ci din sferele prin care a trecut în încarnări precedente. Să presupunem că starea de căldură a sângelui său este afectată de mediul său înconjurător actual, şi nu este activată de ceea ce ne leagă din punct de vedere spiritual de încarnările anterioare. Apar atunci stări patologice. Acestea apar pentru că tot ceea ce este legat de starea de căldură a sângelui a rupt legătura cu ceea ce i se asociază în mod natural, provenind din vieţile pământeşti anterioare. Ce este febra? Din punctul de vedere al ştiinţei spirituale, febra apare pentru că organizarea umană şi-a rupt legătura cu ciclul încarnărilor. Dacă, în unele cazuri de boală, se constată că lumea exterioară a lucrat asupra pacientului în aşa fel încât el este în pericol de a fi izolat de încarnările sale precedente, medicul administrează ca remediu argintul. Un caz foarte interesant de acest tip s-a petrecut recent în clinica Dr. Wegman din Arlesheim. O situaţie de tipul celei descrise poate apărea brusc în cursul vieţii spirituale. Prin acţiunea unor circumstanţe exterioare, organizarea unamă, datorită caracteristicilor particulare ale sângelui, ameninţă să se rupă de încarnările precedente. Şi acest lucru este exact ceea ce s-a întâmplat în cazul unui pacient din clinica Dr. Wegman. Pacientul, care era convalescent, a dezvoltat subit o febră mare, neaşteptată, de origine necunoscută, după cum este ea descrisă de medicina oficială. Datorită înţelegerii ei intuitive, Dr. Wegman a administrat imediat o cură cu argint. Când mi-a povestit despre caz, tabloul clinic dezvăluia o imagine completă a relaţiilor cosmice. Învăţăm de aici despre interrelaţia dintre, pe de o parte, ceea ce este legat cu evoluţia spirituală a omului şi, pe de altă parte, ceea ce duce la situaţii patologice; şi învăţăm cum să le tratăm.
Cum anume poate iniţiatul să-şi observe vieţile pământeşti anterioare? Câtă vreme suntem legaţi de încarnările noastre anterioare, cum se întâmplă în decursul vieţii obişnuite, şi suntem încă angajaţi în karma, nu ne putem contempla încarnările pământeşti cu conştienţă noastră obişnuită. Noi simţim, în viaţa prezentă, efectele acestor încarnări. Ne îndeplinim karma sub influenţa lor, iar viaţa noastră este determinată de karma. Nu putem privi înapoi cu conştienţa noastră obişnuită, dar, dacă dorim să o facem, trebuie ca pentru un timp să ne eliberăm de limitările ei. Şi când putem să ne privim vieţile trecute cu obiectivitate, suntem în măsură să o facem.
Desigur, trebuie să fim capabili să revenim la starea iniţială într-un mod cât se poate de normal, altfel vom deveni psihopaţi, nu iniţiaţi.
Aici avem de-a face cu un fenomen care apare în decursul dezvoltării spirituale. Noi ne dezlegăm de ancorele spirituale care ne leagă de încarnările anterioare. În cazuri anormale sau în condiţii patologice, aceasta se întâmplă sub influenţa bolii. Boala este o manifestare anormală a ceea ce noi trebuie în mod normal să dezvoltăm într-o sferă superioară pentru a ajunge la vederea spirituală şi la alte nivele de conştienţă. Dacă sângele, izolat de restul organismului omului, cedează dictatelor conştienţei sale – căci sângele posedă o conştienţă proprie, după cum şi alte organe au propriile lor stări particulare de conştienţă –, deci, dacă sângele se eliberează de servituţile restului organismului, el poate contempla, în această stare anormală, încarnările anterioare, dar nu în mod conştient. Pentru a putea privi înapoi în mod conştient trebuie mai întâi să ieşim din starea de conştienţă normală; când privim înapoi aflându-ne într-o stare patologică, legătura cu conştienţa normală se păstrează.
De exemplu, studiul metalităţii argintului, care este un remediu excelent pentru toate bolile asociate cu karma, conduce de la misterul argintului la alte mistere profunde. Astfel, noi am vorbit practic despre toate acele naturi metalice care sunt legate de diferitele stări de conştienţă ale omului. Acum ne vom extinde investigaţiile spre aceste stări de conştienţă, spre aceste relaţii cu alte lumi pe care omul le poate stabili cu ajutorul acestor stări. Cu alte cuvinte, ne propunem ca în următoarele conferinţe să studiem mai în detaliu calea corectă spre cunoaşterea spirituală.
