Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

CONGRESUL DE CRĂCIUN PENTRU ÎNTEMEIEREA SOCIETĂŢII ANTROPOSOFICE GENERALE 1923/24

GA 260

VII

ŞEDINŢA CONSILIULUI DIRECTOR, A SECRETARILOR GENERALI AI SOCIETĂŢILOR DIN DIFERITE ŢĂRI ŞI A SECRETARILOR ACESTORA

Dornach, 25 decembrie 1923, ora 2:30 după-amiază, în Casa Vitraliilor

Dr. Steiner răspunde întrebărilor care îi sunt puse de către funcţionari, în legătură cu diferite paragrafe din statute.

La întrebarea legată de paragraful 11 referitor la primirea de membri care nu vor să se alăture unei grupe, există următorul răspuns:

Numai dacă este absolut imposibil să se atingă ţelul unei asemenea strădanii, se aplică paragraful; numai în acest caz ar trebui ca un individ sau un grup să ceară primirea ca membru chiar la Dornach. Aşadar, trebuie depuse mai întâi toate eforturile pentru găsirea unei posibilităţi de alăturare la societatea din ţara respectivă şi numai dacă, dintr-un motiv oarecare, aceasta nu reuşeşte, am primi aici la Dornach ca membru o persoană individuală sau o grupă.

Dl Hohlenberg ar dori să întrebe cum trebuie înţeles acest lucru: „Cui îi este absolut imposibil să găsească primirea în sânul unei grupe”.

Dr. Steiner: Statutele sunt concepute în aşa fel încât în ele, în cuvinte cât mai puţine, să fie cuprins totul. Poate că la această propoziţie ar mai trebui spus: „Numai acela căruia îi este absolut imposibil să găsească primire în sânul unei grupe, ar trebui să ceară primirea ca membru chiar la Dornach”. Cu aceasta, fireşte, n-am vrut să spun numai că grupa nu-l primeşte pe solicitantul respectiv, ci se poate şi ca lui să-i fie din punct de vedere lăuntric absolut imposibil să se alăture unei grupe. Aşadar, cine are, de pildă, convingerea că în sânul unei grupe nu poate evolua, se poate alătura, fireşte, la Dornach, dacă toate celelalte strădanii eşuează. Noi, la Dornach, ne vom strădui, fireşte, să-i trezim unei asemenea persoane gânduri care să o facă să se alăture unei grupe. Dar când am pus pe hârtie această propoziţie, nu m-am gândit numai la piedici exterioare care ar putea veni din partea grupei, ci şi la piedicile legate de convingerea individului.

Dl Hohlenberg: Se va face confirmarea şi pentru fiecare membru care a fost primit deja până acum?

Dr. Steiner: Acest lucru este de dorit deja, din cauză că aici în locul vechiului carnet de membru, nu prea arătos, am dat să se tipărească nişte carnete de membru cum trebuie, şi orice membru îşi va arunca privirile cu drag pe un carnet de membru care va fi ceva mai mare şi va avea un aspect mai potrivit. De aceea ar fi, desigur, bine să trimitem la toate grupele o circulară în care să se anunţe că toate carnetele de membru de până acum vor fi schimbate cu noile certificate sau diplome, cum vreţi să le spuneţi.

Domnişoara Sauerwein întreabă: Dacă în diferite ţări, mai multe persoane vor să se asocieze formând o grupă şi vor să aleagă un nou secretar, care nu este secretarul de până atunci din ţara respectivă, au ele dreptul la aceasta sau nu?

Dr. Steiner: Acest drept bineînţeles că nu poate fi luat nimănui; putem numai să depunem eforturi spre a împiedica aşa ceva, dar nimănui nu i se poate lua dreptul de a se asocia în grupe care nu aparţin grupei ţării respective, ci urmează să fie o grupă particulară. Atunci aceasta nu poate fi grupa ţării respective, pentru că grupa ţării a fost formată deja, nu-i aşa? Dar această situaţie nu poate figura în statute. Statutele trebuie să conţină chestiunile de principiu. Însă poate figura într-o reglementare procedurală, la care mai avem de lucru.

Dl. Donner ar mai vrea să întrebe dacă o grupă dintr-o ţară, care nu se alătură societăţii din ţara respectivă, se poate alătura unei societăţi dintr-o altă ţară.

Dr. Steiner: Din punct de vedere principial, nici acest lucru n-ar fi imposibil. Am limita prea mult libertatea membrilor, dacă am exclude în principiu acest lucru. Prin urmare nu-l putem exclude, dar în fapt trebuie să ne străduim ca asemenea lucruri să nu apară, ca în realitate un grup dintr-o ţară oarecare să nu se alăture unei societăţi din altă ţară, ci dacă nu se alătură societăţii din ţara respectivă, să se alăture direct la Dornach. Dar aceasta s-ar putea întâmpla numai printr-o uzanţă. În principiu nu o putem exclude. De pildă, nu am putea împiedica nicicum ca o grupă formată în Franţa să-şi ceară înscrierea în societatea din Germania. Nu am putea împiedica acest lucru.

Doamna Muntz: Trebuie să ne străduim ca diferitele persoane care nu locuiesc în Belgia şi totuşi aparţin grupei noastre, să se alăture grupelor din ţările unde locuiesc, sau nu?

Dr. Steiner: într-un asemenea caz, ar fi bine dacă ei au făcut-o din simpatie. La aceia care au înclinat din simpatie, putem lăsa lucrurile aşa cum sunt. Dar pentru viitor nu vrem să perpetuăm acest lucru. Nu trebuie să ne situăm pe vreun punct de vedere oarecum pedant – acest lucru nu e absolut deloc necesar dar trebuie oricum să avem nişte puncte de reper.

Dr. Unger: Există un mare număr de oameni în America de Sud, care sunt încă membri în Societatea Germană şi care şi-au exprimat dorinţa de a rămâne în sânul Societăţii Germane. Dar deja printre grupe se duc tratative pentru întemeierea unei societăţi speciale, şi apare, aici, sarcina de a arăta necesitatea care a fost exprimată acolo: De a se lua în discuţie întemeierea unei societăţi sud-americane particulare. Pentru început ei ar vrea să mai rămână ataşaţi Germaniei, iar procedura pentru trecerea dincolo a acestor grupe va putea fi făcută treptat.

Dr. Steiner: Este firesc ca atunci când este vorba de configuraţia societăţii, trebuie să luăm în considerare – nu în mod birocratic, ci potrivit situaţiilor existente – tot ceea ce în mod necesar rezultă pentru conducerea administrativă. Avem, de pildă, în statut § 14: „Organ al societăţii este gazeta «Goetheanum», care în acest scop va fi prevăzută cu un supliment menit să cuprindă comunicările oficiale ale societăţii. Această ediţie mărită a gazetei «Goetheanum» va fi dată numai membrilor Societăţii Antroposofice.” Ei bine, dacă grupele sud-americane ar aparţine de Germania, aceasta ar însemna că gazeta «Goetheanum» n-ar porni de aici spre grupele sud-americane, ci ea ar fi trimisă de-abia din Germania în America de Sud. S-ar putea să mai apară şi alte situaţii de acest fel. Pentru că noi aici credem cu convingere că lucrurile nu vor rămâne iarăşi pe hârtie, ci că în supliment se vor publica lucruri pe care fiecare membru vrea să le ştie cât se poate mai repede: De aceea, sunt de părere că este bine ca unele grupe care există în afara grupelor din diferitele ţări să se afilieze direct la Dornach. Pentru ca viaţa antroposofică să poată înflori cât mai repede şi să nu mai apară tot felul de situaţii încâlcite.

Dr. Wachsmuth spune că Societatea Antroposofică sud-americană a scris abia în zilele dinaintea Crăciunului că a auzit de noile hotărâri. El dă citire unei comunicări de acolo.

Dl Leinhas: Şi mie mi s-a scris în acelaşi sens. Scrisoarea mi-a parvenit în ultimele zile şi am primit însărcinarea de a reprezenta în primă instanţă societatea ţării, care îşi va avea sediul la Rio.

Dr. Zeylmans van Emmichoven: La punctul 5 se vorbeşte despre cele trei clase ale Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spiritului din Dornach: „În aceasta vor fi primiţi, la cererea lor, membrii societăţii.” Aş vrea să întreb dacă societăţile din diferite ţări au ceva de-a face cu aceasta sau dacă este o problemă pur personală a membrilor.

Dr. Steiner: Ceea ce este conţinut în acest punct 5, referitor la întreaga organizare, va fi o problemă a Goetheanumului din Dornach. Şi tot ceea ce ţine de configuraţia acestei Şcoli Libere pentru Ştiinţa Spiritului, va trebui să fie preluat de către conducerea Goetheanumului din Dornach. Bineînţeles că printre lucrurile care sunt amintite aici va fi şi acesta, că vom intra în legătură nu numai cu funcţionari, ci şi cu membrii care depun într-un loc sau altul o anumită muncă. Şi atunci membri ai claselor prima, a doua şi a treia de la Goetheanum, prin numire de către conducerea Goetheanumului, vor fi peste tot. Pe ce cale devin ei aşa ceva, aceasta va depinde întru totul de fiecare caz individual; pentru că aceasta va fi în esenţă o chestiune esoterică, dar o chestiune esoterică întreprinsă în sens modern. Când aceste lucruri se vor pune în mişcare, va ieşi la iveală faptul că în societăţile din diferite ţări sunt membri care aparţin uneia dintre clasele Goetheanumului. Pentru aceştia va fi numită de la Goetheanum o conducere proprie în ţările respective, aşa încât lucrurile să fie delimitate din punct de vedere teritorial, ca să nu se ajungă la ceva lipsit de formă. Aşadar, de această chestiune – mă voi mai referi la ea în cursul congresului – se va ocupa în esenţă conducerea Goetheanumului. Referitor la aceasta aveţi punctul 7: „Constituirea Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spiritului revine în primă instanţă lui Rudolf Steiner, care îşi va numi colaboratorii şi eventualul succesor.”

Intenţionez pentru început să organizez, în afara celor trei clase, anumite secţii pe domenii de specialitate; aşa, de pildă, o secţie pentru antroposofie generală, una pentru ceea ce în Franţa a primit numele de „belles-lettres”, o secţie pentru ştiinţele naturii, pentru pedagogie, pentru artă, pentru diferitele domenii ale artei. Aceste secţii vor avea conducătorii lor speciali şi ei vor constitui consiliul director al Şcolii Superioare Libere pentru Ştiinţa Spiritului. Membrii acestor diferite clase – căci, nu-i aşa, ei vor fi membri – calitatea de elev este ceva absolut privat, dar ei vor fi membri –, ei vor fi risipiţi peste tot. Şi aceasta este o formă de organizare independentă, pe care o vor lua în ocrotirea şi paza lor, bineînţeles, societăţile din diferite ţări.

Domnişoara Henström: Există în Suedia, printre antroposofi, mai mult de o treime, cred, care nu se alătură nici unei subsecţii. În localităţile mici acest lucru e absolut firesc, dar există foarte mulţi în Stockholm care nu vor să facă parte din grupe. Ei sunt de părere că pot activa mai liberi dacă stau deoparte şi studiază conferinţele în singurătate. Există un număr destul de mare de oameni printre noi care înţeleg ce important este să se formeze o legătură solidă şi că, de aceea, este necesar ca membrii să se cunoască personal între ei. Eu consider că este o imposibilitate ca membrii să nu se alăture grupelor şi aş vrea să întreb dacă de la Dornach nu se va putea da un impuls pentru o ameliorare în această direcţie.

Dr. Steiner: Noi ne vom da toată osteneala ca membrii care locuiesc în diferite ţări să se alăture grupei principale. În majoritatea ţărilor aceasta va fi, desigur, grupa ţării respective. Dar să exercităm o constrângere printr-un statut oarecare, n-am vrea. Noi n-am vrea să exercităm de la Dornach nici un fel de constrângere, dar ne vom da toată osteneala pentru a-i face pe membrii care locuiesc izolat, de pildă în Suedia, să înţeleagă că, chiar dacă cu deprinderile lor de viaţă vor să rămână izolaţi, să se alăture, totuşi, societăţii de la Stockholm sau societăţii ţării respective.

Domnişoara Henström: Nici eu nu sunt pentru constrângere.

Dr. Steiner: Cu siguranţă noi ne vom da osteneala să facem să se înţeleagă acest lucru.

Dl. Monges întreabă din ce punct de vedere şi în ce fel se doreşte să se facă în diferitele cazuri concrete alegerea secretarilor generali: În mod democratic sau cum altfel?

Dr. Steiner: Nici acest lucru n-aş vrea nicidecum să-l stabilesc cumva prin statute pentru diferitele grupe din lume. Îmi pot imagina, de pildă, foarte bine că există în ţări societăţi care vor să procedeze în mod absolut democratic. Îmi pot imagina şi că altele vor să fie suprem-aristocratice, că se ataşează de o personalitate sau alta, căreia îi dau însărcinarea de a-i numi pe ceilalţi funcţionari şi altele asemenea. De aceea mă gândesc că poate în primă instanţă instituirea, cum să zic, oarecum aristocratică, făcută de mine, a Consiliului Director, va fi imitată întrucâtva. Dar se poate întâmpla, de asemenea, ca ici sau colo ea să fie resimţită în cel mai înalt grad antipatică: atunci s-ar putea desigur face alegeri democratice. Dar bineînţeles că alegerea va fi cu atât mai uşoară, cu cât o grupă este mai mică; în timp ce în cadrul unei adunări, să zicem, ca aceasta de acum, după părerea mea, alegerile nu pot avea absolut nicio importanţă. A numi şi a alege o persoană oarecare e imposibil, dacă în primă instanţă oamenii se cunosc reciproc atât de puţin. Aşadar, cu siguranţă că aici nu ar merge. Dar îmi pot imagina foarte bine că, de pildă, aici sau acolo prinde rădăcini o instituire democratică oarecare. În general însă, sunt de părere că această problemă nici nu este una extroardinar de importantă din punct de vedere principial. Căci fie se va alege în aşa fel, încât, aş zice, alegerea e negândită: atunci societăţile nu vor înflori, atunci nu va ieşi nimic din ele, dacă pur şi simplu e desemnat cineva ca să se termine repede cu alegerea, aşa cum se întâmplă la alegerile politice. Atunci nu va ieşi nimic, atunci la noi nu poate rezulta nimic.

Celălalt caz ar fi să ne îndreptăm privirile spre aceia care şi-au câştigat deja merite, care au realizat un lucru sau altul, la care observăm cum îşi fac ei munca: apoi, în general, se va găsi şi o majoritate într-un mod de la sine înţeles. Nu cred că dacă au fost create antecedente pentru nişte alegeri oarecare, nu cred atunci că la noi, unde esenţialul este să se lucreze, o democraţie va face munca imposibilă. Eu cred deci că în practică nu va fi o deosebire aşa de mare între democraţie şi aristocraţie. În zilele următoare am putea face proba şi am putea întreba dacă acest Consiliu Director, pe care eu l-am propus, este ales sau nu; căci eu presupun că el ar fi ales, altfel m-aş retrage din nou! Nu-i aşa, libertatea trebuie să domnească. Dar, dragii mei prieteni, libertate trebuie să am şi eu. Nu pot lăsa să mi se impună ceva. Libertate trebuie să aibă în primul rând acela care urmează să exercite o funcţie. Sau nu este aşa? Aşadar, eu cred că ceea ce spun acum se va arăta, în general, peste tot: Cu democraţie sau cu aristocraţie, societatea nu va arăta prea diferit.

Dl. Monges: Noi în America suntem foarte politici.

Dr. Steiner: Dacă veţi lăsa întrucâtva şi Dornach-ul să vorbească, atunci lucrurile vor merge.

Domnişoara Schwarz: S-a spus mai demult că membrii vechii Societăţi Teosofice nu pot deveni antroposofi, că prin urmare ei nu trebuie să aparţină Societăţii Antroposofice. Aşa va rămâne şi pe mai departe sau nu?

Dr. Steiner: Cine a spus aceasta? Eu, niciodată. Eu n-am spus niciodată acest lucru. Hotărârea dacă cineva urmează să fie primit sau nu, trebuie luată în mod individual, după omul respectiv, şi eu am subliniat întotdeauna: Faptul că cineva aparţine unei asociaţii de tâmplari sau unei asociaţii de asigurări sau unei societăţi pentru ştiinţele naturii sau Societăţii Teosofice, nu trebuie să luăm în considerare acest lucru, ci numai pe omul respectiv. Eu nu am spus niciodată că apartenenţa unui om la o altă societate ar putea fi o piedică pentru primirea lui în Societatea Antroposofică. S-ar putea ca într-un caz individual, apartenenţa la Societatea Teosofică să fie o piedică. Într-un caz individual s-ar putea să fie vorba de aşa ceva; ar fi desigur o problemă dacă, de pildă, d-na Besant [ Nota 45 ] sau dl Leadbeater [ Nota 46 ] ar cere să fie primiţi în Societatea Antroposofică, i-am primi sau nu. Aşadar, în cazul individual întrebarea trebuie să se ivească, desigur; dar în caz principial ea nu poate să fie valabilă, altfel am ajunge la principii care nu s-ar mai potrivi cu o societate care trebuie constituită într-un stil modern.

Ducele de Cesaro pune o întrebare referitoare la numărul de voturi al membrilor. În vechea Societate Teosofică s-a întâmplat, de pildă, că odată, într-o secţie naţională, s-a petrecut ceva neconvenabil; atunci întreaga grupă a fost fragmentată, ca să fie mai multe voturi. Aşa ceva nu ar mai trebui să fie posibil.

Dr. Steiner: Fireşte, este de dorit ca lucruri ca acelea pe care le-aţi amintit să nu se întâmple, domnule duce. Dar, pe de altă parte, a indica numărul minim de membri, prezintă, desigur, o anumită dificultate. Atunci ajungem la întrebarea: Cât de mare ar trebui să fie numărul de membri ai unei grupe? În privinţa acestei întrebări noi am avut până acum o anumită concepţie: Acum poate că acest lucru s-ar putea ivi ca problemă: Oare tot ceea ce rezultă din uzanţele moderne, toate acestea să le introducem în § 3, aşa încât tot ceea ce ţine de esoteric să fie introdus în § 3 sau să numim un anumit număr de membri care ar trebui să aparţină unei grupe. În acest caz numărul minim ar trebui să fie şapte, pentru că numai şapte dă o majoritate reală. Bineînţeles că şi la trei, şi la cinci membri există o majoritate aparentă. Dar cel care cunoaşte natura umană, ştie: Din trei membri, doi contra unu, din cinci membri trei contra doi, aici nu e corect etc. De-abia patru contra trei formează o majoritate posibilă, care există atunci când de o parte avem trei şi de cealaltă parte cu o treime mai mult. Aceasta dă atunci posibilitatea să existe o majoritate reală. Atunci numărul minim ar fi de şapte membri. Nu mi-ar displăcea să preiau aici acest număr, dar m-am gândit că aceste statute vor putea rezista în zilele noastre mai bine în lume, dacă nu introducem în ele aşa ceva, ca numărul şapte. Cu aceasta aş fi de părere ca sugestia pe care aţi formulat-o, domnule duce, să poată fi inclusă în norma de procedură, în aşa fel încât în mod practic să procedăm totuşi în acest fel. Aşa vom găsi poate ieşirea din impas.

Prof. dr. Maurer: Aş vrea să pun întrebarea dacă nu am putea elimina, eventual, şi paragrafele referitoare la clase: să nu lansăm deci, mai bine, acest lucru pe arena publică. Fiindcă mă tem că din aceasta se vor face iarăşi tot felul de paralele istorice şi de alt gen, care vor fi folosite eventual împotriva noastră.

Dr. Steiner: Luaţi § 5, aşa cum e conceput el aici, şi întrebaţi-vă dacă, aşa cum se prezintă aici, nu ar putea fi aplicat oricărei universităţi. Aşa cum se prezintă el aici, poate fi aplicat oricărei universităţi şi nu poate suscita niciun fel reacţii negative. Restul e o chestiune de procedură.

Prof. dr. Maurer: Prea bine, poate fi aplicat desigur, totuşi mai exsită şi alte puncte în care putem fi atacaţi. Este amintirea a ceva care – aşa cum se înţelege aceasta de obicei – a mai existat o dată în istorie.

Dr. Steiner: În istorie nu a fost niciodată aşa, că nu s-a spus „clase”, ci „grade”.

Prof. dr. Maurer: Dar fireşte că lucrul va fi imediat identificat în mod greşit, şi eu n-am vrut decât să evit ca asemenea identificări greşite şi denaturate să aibă loc.

Dr. Steiner: Ar fi lucrul cel mai greşit pe care l-am putea face, să preluăm în statute ceva care ar izvorî dintr-o identificare. Nu putem evita să fim rău înţeleşi. Dar acela care interpretează § 5 în mod greşit, trebuie să vrea acest lucru. Acest lucru nu-l putem împiedica; totuşi § 5 este formulat în aşa fel, încât niciun om să nu poată spune altceva decât: în această Şcoală Superioară pentru Ştiinţa Spiritului de la Dornach sunt trei clase, la fel cum ar fi dacă în Freiburg ar exista o facultate care ar avea patru clase de medicină, patru ani de medicină. Aşadar, aici se scrie absolut întocmai după modelul facultăţilor existente în lume, aşa că nimeni nu ne poate ataca aici decât cu o aparentă îndreptăţire. Şi aşa este şi procedura. Ia gândiţi-vă, la o universitate nu se întâmplă altfel, întrucât conducerea hotărăşte dacă cineva ajunge în clasa următoare sau nu.

Prof. dr. Maurer: Mai demult nu era aşa. La facultăţile de filosofic n-a existat niciodată o asemenea înaintare în clase, nici în Strassburg la prof. Windelband [ Nota 47 ], nici în altă parte. Mergeai acolo, te prezentai, erai lăsat să frecventezi. Bineînţeles că urmai corespunzător cu facultăţile pe care le aveai. Acuma bineînţeles că s-au făcut ceva împărţiri în clase, în interesul elevilor. Eu am vrut să atrag atenţia asupra acestui lucru numai pentru că adversarii vor atrage imediat atenţia asupra lui.

Dr. Steiner: În orice caz nu este aşa, că un student în medicină, care tocmai a sosit la universitate, e lăsat să frecventeze studiile speciale de medicină anatomică. Şi acolo există un învăţământ pe clase. Eu nu cred că va fi admis acolo imediat.

Prof. dr. Maurer: Sigur că nu.

Dr. Steiner: În cazul facultăţii de filosofie acest lucru îşi are motivele lui bine întemeiate, tocmai pe baza istoriei. Aceste lucruri pot fi întotdeauna justificate. Facultatea de filosofie iniţial nu era, la universităţi, deloc facultate, ci existau trei facultăţi: de teologie, de medicină, de drept. Aceste trei facultăţi erau împărţite în clase. Secţia de filosofic era temelia celor trei împreună. La facultatea de filosofie intrai mai întâi. Aici intra teologul, aici intra juristul, aici intra medicinistul; apoi el ajungea, de la această facultate de filosofie, mai sus, la diferite facultăţi. Şi aici el se ridica treptat dintr-o clasă în alta. Nu cred că în vreo ţară e altfel. Numiţi constituţia noastră: Facultatea antroposofic-filosofică generală şi apoi aţi clădit pe aceasta cele trei clase. Este organizată într-un mod absolut asemănător cu universitatea. Eu am avut grijă cu stricteţe să fie ceva absolut inatacabil. Numai că, nu-i aşa, în cazul facultăţii de filosofie s-a constatat că am constituit-o ca pe o facultate specială; apoi s-au ţinut tot mai multe şi mai multe prelegeri şi totul s-a transformat în anarhie şi haos. Nimeni nu ştie, când intră la facultatea de filosofie, ce să audieze, căci se poate întâmpla să audieze prelegeri din care nu înţelege nimic. Acesta este un lucru care s-a introdus în mod haotic în universitate.

Ce stă scris aici corespunde în mod absolut precis uzanţei care a existat la universităţi, la Viena, de pildă, până în anul 1848. Acest lucru e absolut inatacabil. Şi cred că la Paris mai este până în zilele noastre aşa; în Italia sunt de asemenea câteva universităţi care procedează în acest fel; în universităţile germane există lucruri care s-au dezvoltat haotic. Dar ceea ce stă scris aici este absolut inatacabil. Şi dacă n-am prelua acest lucru în statute şi totuşi l-am face – şi de făcut, trebuie să-l facem, altfel § 8 referitor la cicluri ar trebui modificat fără întârziere –, ar ieşi imediat ceva care nu ne-ar sluji deloc. Dar noi trebuie să avem acest lucru aşa, şi trebuie să avem şi § 8. Putem avea fireşte, în detaliu, unele cereri de modificare, dar o suprimare totală a Şcolii Superioare Libere cu cele trei clase ale ei n-ar merge.

Prof. dr. Maurer: Este absolut de la sine înţeles că trebuie să se înainteze de-a lungul unor clase. Eu am avut această singură rezervă, că adversarii ne-ar putea ataca aici.

Dr. Steiner: Singurul lucru care s-ar putea admite, ar fi cel spus aici: „Societatea Antroposofică vede un centru al activităţii ei în Şcoala Superioară Liberă pentru Ştiinţa Spiritului de la Dornach. Aceasta va consta, după modelul altor şcoli superioare, din trei clase.” Dacă vreţi să aveţi în scris acest lucru, îl putem avea, fireşte, oricând.

Baroneasa de Renzis: Putem să relatăm aici şi despre munca în Italia sau despre direcţia muncii noastre sau vorbim numai despre statute?

Dr. Steiner: V-aş ruga ca despre munca în Italia să vorbiţi mâine.

Baroneasa de Renzis ar vrea să întrebe ceva despre direcţia muncii în general.

Dr. Steiner: Vă rog să prezentaţi raportul mâine.

Baroneasa de Renzis: În legătură cu orice întreprindem sau cu orice iniţiativă, care îşi are originea în mişcarea noastră, trebuie să anunţăm apriori caracterul antroposofic şi să mergem în întâmpinarea pericolului de a le vedea respinse sau să încercăm să răspândim concepţia antroposofică în mentalitatea publicului larg, fără a provoca o judecată care să o respingă. E necesar să se hotărască acest lucru, ca să ştim ce poziţie să adopte grupele pe viitor.

Dr. Steiner: Fireşte că nu folosirea cuvântului antroposofie este esenţială, ci alte lucruri. Vreau să spun, de pildă, următorul lucru: Să ne gândim la un exemplu, par excellence, la medicină.

Astăzi nu putem duce medicina dincolo de ceea ce este ea acum, ceea ce nu e deloc suficient, dacă nu începem să vorbim, pentru că chiar acolo sunt cauzele reale ale bolii, despre corpul eteric al omului, despre corpul astral şi despre organizarea Eului. Prin urmare e necesar să punem pur şi simplu în faţa lumii ceea ce este conţinutul antroposofiei. Şi am trecut şi aici prin experienţe care au fost cu adevărat pline de învăţăminte. D-na dr.Wegman a organizat împreună cu mine cursuri la Londra, Viena şi la Haga [ Nota 48 ]. Unul dintre cursuri s-a ţinut la dr. Zeylmans, la institutul său din Olanda; şi am ţinut conferinţe în faţa medicilor, vorbindu-le într-un mod absolut antroposofic, adică am vorbit, la locul unde era necesar, despre corpul astral, corpul eteric şi aşa mai departe. Are un rol cu totul secundar să dai terminologiei o formă sau alta. Dacă stăpâneşti lucrurile cu adevărat, uneori eşti chiar tentat ca într-un loc să foloseşti numele de corp eteric, în alt loc să eviţi această denumire. Poţi, de pildă, când vrei să spui corp eteric, să spui şi: Procesele substanţiale care nu sunt declanşate din centrul pământului, ci care sunt declanşate, fiecare în parte, de la periferia universului. Prin urmare, nu-i aşa, numai cine nu stăpâneşte bine lucrurile este legat de o anumită terminologie. Noi am constatat că în acest caz oamenii ştiu ce să facă cu ceea ce le spunem. Ei ştiu: Este ceva nou care-şi face intrarea în lume. În timp ce, dacă evităm aceasta, oamenii îşi spun: Sigur, despre medicamentul cutare sau cutare în raport cu organismul uman, există cutare sau cutare concepţii frumoase, care au existat deja odinioară şi care au dispărut, iar acum aceste concepţii apar din nou. Ei bine, judecaţi lucrurile aşa, dacă luaţi un raport sau un tratat clinic de oriunde şi un alt tratat clinic de la noi, atunci nu puteţi face deosebirea. Dar dacă venim cu ceea ce ne introduce cu adevărat în centrul stării de boală, atunci nu putem face altfel decât să vorbim de corp eteric şi aşa mai departe, chiar dacă, poate, cu o altă terminologie. Atunci oamenii ştiu cu ce au de-a face. Şi aceasta e calea care a dus cel mai departe. În primă instanţă nu numele de antroposofie e de fapt esenţial, ci esenţial este să nu dăm înapoi speriaţi din faţa a ceea ce este obiectiv necesar. Dacă vrem să îmbrăcăm pentru oameni antroposofia în cuvinte pe care „şi pastorul le spune”, ei nu ştiu deloc ce vrem de la ei. Eu însumi am ţinut la Viena un curs de douăsprezece conferinţe [ Nota 49 ] care s-au extins asupra întregului conţinut al antroposofiei şi asupra aplicaţiilor practice. Puteţi lua azi acest ciclu: Cuvântul antroposofie nu apare deloc în el. Poţi avea desigur odată, pe bună dreptate, motive să nu foloseşti cuvântul antroposofie, dar eu cred că esenţială este problema ca atare, spiritul problemei.

Ce credeţi dumneavoastră, câţi oameni bine intenţionaţi nu au venit la mine şi mi-au spus: Cuvântul corp eteric, ah, de el le este groază oamenilor! Nu s-ar putea spune: funcţionalitatea din organismul uman? Dar aceasta nu înseamnă absolut nimic. Prin cuvintele „funcţionalitatea din organismul uman” nu spunem absolut nimic. Pe când dacă vorbim de corpul eteric, deosebirea este următoarea: Pentru corpul fizic, în ultimă instanţă, toate forţele care au direcţia gravitaţiei, trebuie raportate din punct de vedere mecanic la gravitaţie, pe când în corpul eteric toate forţele se raportează la periferie, tot ce fluctuează, tot ce alunecă. Avem această deosebire. Dar dacă spunem: funcţionalitatea din organismul uman, prin cuvântul funcţiune nu ne referim la această opoziţie radicală. Prin urmare, aceste propuneri bine intenţionate, care uneori vin tocmai de la oamenii din exterior, nu le putem lua în seamă.

Baroana de Renzis: E suficient dacă vorbim despre ceea ce este esenţial, fiinţial?

Dr. Steiner: Nu este nevoie să aruncăm cuvântul antroposofie în capul oamenilor, dar atunci când suntem întrebaţi, dacă suntem antroposofi, ar fi bine să nu spunem: Nu!

Vom continua adunarea mâine. Trebuie să organizăm lucrurile în aşa fel, în cursul acestui congres, ca să ajungem să şi respirăm puţin.