Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

CONGRESUL DE CRĂCIUN PENTRU ÎNTEMEIEREA SOCIETĂŢII ANTROPOSOFICE GENERALE 1923/24

GA 260

ANEXE

CUVÂNTUL DE ÎNCHEIERE AL LUI RUDOLF STEINER

Dornach, 31 decembrie 1923, înainte de amiază

Acest cuvânt de încheiere, care lipseşte până la ediţia a 4-a din 1985, este reprodus aici în Anexă, pentru a se evita o repaginare. Nu ne-a rămas nici o stenogramă de la cuvântul domnului Erwin Hahl, antevorbitorul său (vezi nota referitoare la prezenta ediție). Stenografa, Helene Finckh, a notat în stenograma ei originală următoarele:

Dl Hahl: S-a subliniat că reconstruirea clădirii e absolut necesară, că a procura bani e o necesitate imperioasă. Propuneri de a se face bani prin întreprinderi industriale, de exemplu, fabrica de maşini...

Dr. Steiner: Vă rog să mai rămâneţi câteva momente pe locurile dumneavoastră. Am de spus câte ceva în legătură cu cele două puncte pe care le-a pus în discuţie dl Hahl.

Dragii mei prieteni, în acelaşi moment în care, cu inimă grea, m-am hotărât să preiau eu însumi funcţia de preşedinte al Societăţii Antroposofice, în acelaşi moment mi-am spus: Anumite lucruri care s-au înrădăcinat printre noi în ultimii ani nu trebuie să se repete. Şi printre aceste lucruri se numără şi faptul că se spune să construim sau să preluăm nişte întreprinderi industriale sau altceva de acest fel [ Nota 101 ], prin care să căutăm a face bani, să dăm bani. Aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple. În ultimii ani am avut cele mai rele experienţe cu acest principiu. Vă amintiţi, desigur, dragii mei prieteni, cel puţin mulţi dintre dumneavoastră, că în urmă cu mai mulţi ani, cam din aceeaşi direcţie, doar cu câţiva paşi mai la dreapta, s-a făcut propunerea să trecem la asemenea întemeieri. Eu am subliniat că nu ne putem aştepta, în prezent, să găsim persoanele potrivite care ar sta în spatele unor asemenea întemeieri, reprezentându-le până la capăt, în aşa fel încât să se dea bani, pentru a se primi iar bani. Am făcut o altă experienţă – care coincide, mai degrabă, cu avertismentul meu de atunci –, ea constă în faptul că noi am dat bani spre a pierde bani buni, pe care i-am fi putut folosi pentru cauza noastră bună. Nu vrem să mai facem aşa ceva, dragii mei prieteni. Astăzi trebuie să ne fie absolut clar faptul că noi vrem să muncim numai din inimile bune ale prietenilor noştri, în aşa fel încât prietenii noştri să ştie: nu căutăm să facem un lucru sau altul şi nu promitem pentru aceasta un lucru sau altul, ci cu aceşti bani noi facem un lucru sau altul.

Aşa că aş vrea să pun drept condiţie pentru preluarea de către mine a funcţiei de preşedinte, pe aceea că asemenea experimente financiare, în legătură cu tot soiul de întreprinderi industriale, care în ultimii ani ne-au adus experienţe atât de rele, să nu se repete.

La un mare număr de experimente s-a văzut că persoanele care s-au implicat la început în ele, nu s-au mai interesat apoi de acestea şi că ele au fost continuate de către unii oameni care ar avea ceva mai bun de făcut. Căci există şi lucruri mai bune.

Ei bine, dragii mei prieteni, aceasta mă împiedică să vă mai dau vreun sfat în această direcţie. Lucrurile care au fost inaugurate deja în această direcţie trebuie continuate cu toată energia, se înţelege de la sine; dar a începe ceva nou de felul acesta, nu se cuvine, în anii următori, când noi trebuie să avem cea mai mare grijă să nu lăsăm ca acest bun ideal pe care-l avem să fie influenţat de asemenea curente marginale. În viitor, fiecare dintre prieteni trebuie să ştie: Ceea ce dă, va fi folosit pentru eforturile noastre ideale aşa cum este; nu va fi valorificat întâi în altă parte, spre a fi transformat în aşa fel încât să se înmulţească. Aşa ceva, după cum am spus, nu vom mai face.

Cât despre cel de-al doilea punct, eu consider că ceea ce domnul Hahl a spus este extrem de îmbucurător; dar acest lucru s-a întâmplat deja, în cursul verii şi domnul Hahl nu mai trebuie decât să-şi dea cu cel mai mare drag bănuţul lui, acum când a început deja colecta pentru construirea Goetheanumului. Nu e nevoie să avem mereu conturi noi pentru ceva ce există deja (Nota 102). Despre aceasta s-ar putea vorbi numai în sensul întrebării cum poate fi mărit foarte mult contul deja existent. Dar de conturi noi nu avem nevoie, căci până la urmă nu vom mai şti ce să facem cu atâtea conturi.

Acesta e lucrul pe care aş mai dori să vi-l leg de suflet. L-am exprimat în acest fel sec, fiindcă îmi pare necesar ca azi el să fie spus în acest fel sec şi clar. În ultimul timp eu am vorbit de multe ori despre faptul că sunt greşite asemenea lucruri, aşa cum se propune acum din nou, de a se crea o întreprindere industrială. Dacă e să se facă aşa ceva, atunci să se facă în mod cu totul separat de Societatea Antroposofică, numai în şi pentru sine. Dacă se va dori atunci ca eu să dau nişte sfaturi pur practice, pentru fabricarea unor maşini, să zicem, şi altele asemenea, asta se poate. Dar nimeni nu va mai vedea, după experienţele avute, că eu îmi voi oferi ajutorul şi voi mai intra în asemenea întreprinderi, drept consilier administrativ sau alt fel de consilier.

Dragii mei prieteni, cu aceasta am ajuns la sfârşitul congresului nostru. Mai trebuie numai să vă anunţ că paşapoartele cu viză de şedere prelungită pot fi luate de acum înainte din casa Friedwart; paşapoartele care expiră la 1 ianuarie mai pot fi folosite şi pe 2 ianuarie, pentru întoarcerea acasă.

Apoi, deşi congresul nostru va mai dura numai puţin, aş mai dori să spun că rugăm să se renunţe la fumat, în toate sălile Goetheanumului, fără excepţie, şi la fumatul pe furiş, pe sub bănci, ca să zic aşa, fiindcă trebuie să excludem orice posibilitate a unui incendiu.

Cu aceasta, amân adunarea noastră până mâine la ora 10 dimineaţa. Cer permisiunea să stabilesc ordinea de zi în felul următor: Astăzi la ora 2:30 pun la dispoziţia membrilor elveţieni timpul necesar pentru a se întâlni jos, în Casa Vitraliilor, cu consiliul de conducere şi a discuta despre constituirea Societăţii Elveţiene. La ora 4:30 va avea loc spectacolul cu piesa de Crăciun despre cei trei regi – magi. La ora 8:30 va fi conferinţa mea. Iar mâine îi rog pe medicii practicanţi care au fost prezenţi azi-dimineaţă la ora 8:30 în Casa Vitraliilor, să se adune iar pentru o instruire cu mine, la ora 8:30. Mâine la ora 10 va fi continuarea acestei instruiri.


CUVÂNTUL DE SALUT ROSTIT DE RUDOLF STEINER LA „ROUT”

Dornach, 1 ianuarie 1924, ora 4:30 după-amiaza

Acest cuvânt de salut nu a fost stenografiat de către Helene Finckh. Lipsa începutului se explică prin faptul că, nefiind anunţat oficial, ea nu a fost pregătită să stenografieze.

...V-am invitat să veniţi astăzi aici, pentru ca la o asemenea instituire strâmtorată, cu amintirea dureroasă a celor petrecute în urmă cu un an, inimile şi sufletele prietenilor antroposofi să se poată regăsi aşa cum îmi imaginez, dintr-o asemenea dispoziţie sufletească gravă, în cadrul unor convorbiri personale. Noi avem nevoie, dragii mei prieteni, avem nevoie întotdeauna, ca în societatea noastră să se întâlnească în mod real om cu om, inimă cu inimă, suflet cu suflet. Dar avem nevoie de acest lucru mai ales acum, când suntem nevoiţi să ne întâlnim în această încăpere sărăcăcioasă, având în imediata noastră apropiere ceea ce ne aminteşte atât de dureros de ceea ce am căutat să ridicăm drept semn exterior al cauzei noastre sfinte. Şi eu cred că fiecare dintre noi ar trebui să simtă nevoia de a găsi în această după-amiază posibilitatea de a-şi spune cuvântul în legătură cu durerea, cu doliul nostru, dar şi de a îmbărbăta, de a dezvolta speranţă, curaj, forţă – lucruri pe care vrem să le avem în viitor.

Acestea sunt cuvintele pe care am vrut să le spun, dragii mei prieteni, dintr-o inimă plină de durere, drept cuvinte menite să fie punctul de pornire al multor lucruri care vor fi spuse în această după-amiază, în mod rodnic, între prietenii noştri antroposofi. Aşa să fie!