Ieri v-am spus că anumite sindroame se rezumă în fenomenele adormirii și trezirii. Este important să studiem, înainte de toate, simptomele care se rezumă în fenomenul adormirii. Trebuie să spunem, pe această temă, printr-o formulă pe care dvs. o cunoașteți bine, că dificultatea de a adormi ne face să ne gândim la fixarea excesivă a corpului astral de organismul eteric și fizic, și mai ales de cel eteric. Această tendință a corpului astral de a se agăța este evidentă pentru cercetătorul de știință spirituală. El vede că în acest caz organele fizice și celelalte continuă, pur și simplu, să funcționeze ca în starea de veghe, în timp ce la omul normal activitatea lor este în acest moment în mod clar atenuată.
Se poate întâmpla, firește, ceea ce v-am spus ieri, și anume că nu obținem niciodată informații suficiente în legătură cu dificultatea de a adormi. De asemenea, este necesar să obținem o vedere de ansamblu a fenomenelor ce însoțesc starea de veghe concomitente cu tulburările de adormire. Trebuie să spunem în legătură cu aceasta că orice tendință spre o funcționare involuntară a organismului poate face parte din tulburările de adormire. Orice contracție involuntară a buzelor, orice clipire din ochi involuntară, mișcările excesive ale degetelor ș.a.m.d., adică tot atâtea fenomene fără legătură cu viața interioară, pe scurt, nervozitatea, iată niște simptome din starea de veghe concomitente cu adormirea dificilă. Bineînțeles, aceste simptome nu se observă decât atunci când sunt foarte evidente. Când se produce nervozitatea în legătură cu organele interne, este vorba de a ne forma ochiul pentru a observa relația dintre anumite simptome. Pe această temă aș dori să arăt, de exemplu, că la niște bolnave atinse de cloroză putem auzi anumite zgomote în arterele de la gât. Aceste zgomote, numite cândva suflu de călugăriță (acum nu mai trebuie să le numim așa), se observă la oricine. Este suficient să întoarcem brusc capul, să desfășurăm, deci, multă astralitate, care se produce întotdeauna când un gest, de obicei voluntar, se produce în mod involuntar. Astralitatea este, deci, prea solicitată, folosită în mod excesiv, este prea presată spre un organ, atunci când un gest de obicei voluntar, deci, dependent de Eu, este executat în mod involuntar, când este însoțit de nervozitate. Niște observații indirecte de acest fel pot atrage atenția asupra nervozității organelor interne.
Dar trebuie să spunem că în tulburările de adormire există întotdeauna o dereglare care se sustrage intervenției indirecte din exterior, o dereglare care e departe de tot ceea ce am spus ieri, de exemplu, despre câmpul magnetic și electric. Ceea ce corespunde tulburărilor de adormire este destul de departe de aceste lucruri. Trebuie să recurgem atunci la medicamente. Dacă suntem în prezența unui sindrom ce realizează tabloul tulburărilor de adormire, este bine să recurgem la medicamente. Trebuie să le alegem dintre vegetale în special pe acelea pe care trebuie să le tratăm în prealabil prin coacere, incinerare ș.a.m.d., pentru a suscita mai întâi niște procese. În cazul unor tulburări de adormire în care este vorba de niște boli interne ale toracelui, remediile pe care trebuie să le preparăm prin decocția de rădăcini și prin incinerare și carbonizare vor juca un rol important, deoarece ne aflăm întotdeauna în prezența unei fixări patologice a corpului astral de organe. Forțele care mai rămân în decocțiile de rădăcini și în cenușile vegetale trebuie să joace aici un rol deosebit de important. În schimb, tot ceea ce am menționat ieri va juca un rol important în tulburările de trezire.
Tulburările de trezire ne conduc întotdeauna spre o tulburare a intervenției corpului astral în organe. Această deficiență are o altă semnificație în caz de maladie toracică decât în caz de maladie generală. În ultima dintre eventualități, trebuie să încercăm să facem să intre în organism întregul corp astral. Atunci trebuie să ținem seama de tot ceea ce am spus acum câteva zile referitor la efectele Arsenicului. Acestea se produc atunci când tratăm corpul astral impregnat deja de Eu. Pentru a influența doar corpul astral, este foarte important să ne folosim de faptele menționate ieri. Tulburările de trezire vor fi însoțite întotdeauna de ceea ce se poate numi obnubilare, de o stare de conștiență întru câtva confuză. Ca simptome concomitente tulburărilor de trezire, trebuie să reținem mai ales niște manifestări psihice. Astfel, pentru persoanele ale căror organe toracice sunt afectate și care prezintă totodată niște simptome psihice de acest fel, este important să-și caute vindecarea prin câmpul magnetic și electric. Iată o observație referitoare la întrebarea ce mi s-a pus ieri despre deosebirea dintre tratamentul cu curent continuu și tratamentul cu curent alternativ: este preferabil să ne folosim de curentul alternativ în cazul persoanelor fragile, când este clar că tulburările lor rezultă mai mult dintr-o insuficiență legată de nutriție sau dintr-o perturbare de acest fel, adică atunci când aceste tulburări își au originea în ceea ce aș numi partea inferioară a omului median. Curentul continuu este indicat mai curând dacă tulburările provin de la polul superior. Dar trebuie să arătăm că deosebirea nu este prea mare și că nu putem comite o greșeală foarte gravă aplicând un curent sau altul într-un anumit caz.
Veți fi tras, așadar, concluzia că tocmai în acest domeniu al igienei și al patologiei găsim repere importante pentru dietetică în general. Trebuie să spun că există o trecere subtilă, care merge de la acțiunile dinamice și exogene până la acțiunile care nu rezultă decât din asimilarea unor substanțe vegetale supuse mai înainte unor modificări provocate prin felul în care omul le prepară. Cum noi studiem acum regiunea în care totul se bazează pe ritm, pe funcționarea ritmică din organismul uman, veți înțelege că trebuie să recomandăm insistent ca ideile în privința omului sănătos sau bolnav să fie lipsite de orice fanatism. În arta medicală nu ar trebui să existe fanatism. În legătură cu fanatismul care apare, de exemplu, în vegetarianism, care face din hrana crudă, niciodată preparată prin foc, regula unei dietetici fanatice, trebuie să reținem acest lucru: această dietetică constă în a refuza prepararea prin foc a vegetalelor, mai ales a părților lor inferioare din zona rădăcinii. Ea are niște consecințe foarte precise asupra întregului organism uman, și anume, se acționează în mod lent împotriva sănătății sistemului respirator. Bineînțeles, această acțiune ruinătoare poate trece mult timp neobservată, căci organismul uman nu poate fi distrus atât de ușor. Dar, cu timpul, vegetarianismul fanatic va sfârși prin a duce la o bradypnee caracteristică sau la o altă stare de acest fel.
Desigur, s-ar putea pretinde că s-au obținut niște rezultate excelente prin intermediul unui regim cu fructe. Trebuie să spunem că fructele nu sunt ca rădăcinile. Căci ele au fost puternic expuse la soare, care deja le-a preparat. În acest fel s-a realizat un proces extrapământesc, care se apropie net de coacere, când folosim forțele vii conținute în fructe. Astfel că noi facem mult mai puțin rău anumitor bolnavi dacă le oferim mai degrabă fructe proaspete decât rădăcini crude. Așadar, nu trebuie să fim fanatici nici într-un sens, nici în celălalt, ci trebuie să acționăm cu discernământ, după caz. S-ar putea să ajungem să ne spunem: iată un bolnav la care, în mod evident, dereglarea sistemului toracic este cauzată de circulație, nu de ritmul respirator, și o putem chiar dovedi. Vom fi obligați atunci să facem apel la interferența dintre funcția digestivă și funcția circulatorie. Și astfel, vom putea suplini în mod corect deficiența printr-un regim de fructe crude. Acesta este potrivit în acest caz. De data aceasta, vegetarianismul pe bază de fructe este absolut indicat. Un tratament de acest fel va fi fără rezultat la un bolnav ale cărui tulburări ale funcției toracice sunt de origine respiratorie. Poate va fi chiar dăunător pentru el, și va trebui să alegem un regim pe bază de rădăcini fierte. Fragilitatea acestui sistem dietetic arată că, în cazul unui regim sau altul, fanatismul este nefast.
Dar noi nu putem înțelege pe deplin acest sistem, și vom reveni la el în acest sens, fără a observa mai înainte un fapt precis. El se leagă, aș zice, de prima parte a studiului nostru. Acesta începe, mai curând, cu patologia terapeutică, în timp ce continuarea trebuie să fie consacrată terapiei patologice. Există în organismul uman un proces, adesea sustras complet observației exterioare, astfel încât el trece neobservat, în defavoarea sănătății omului.
Mă refer la conferințele [Nota 8] de ordin general în care am vorbit despre lingvistică. Acesta este un subiect pe care nu l-am putut trata o dată cu problemele de științe ale naturii, deși el ar fi fost și acolo la locul său. Eu am vorbit, așadar, despre niște procese speciale. Ele se descarcă pornind din organism spre exterior în momentul pubertății. Ele se descarcă spre interior de la naștere până la apariția cele-i de-a doua dentiții. Este perioada când ființa umană învață să vorbească. Aceste procese se petrec între corpul astral și corpul eteric și, de asemenea, corpul fizic. Am spus că aceste procese se află la baza procesului de învățare a vorbirii și a tuturor schimbărilor din organism care se leagă de această învățare. Sunt niște procese pe care ar trebui să le observăm cu grijă la copil. Deprinderea vorbirii la copil merge întotdeauna împreună cu o modificare a restului organismului. Și, după cum am spus, trebuie să observăm, de asemenea, modificările pe care le constatăm mergând înapoi spre momentul nașterii, adică de la schimbarea radicală care este apariția celei de-a doua dentiții până în momentul când copilul începe să vorbească. Mai există, totuși, o schimbare, nu mai puțin importantă, dar care se realizează mai curând spre interior. Ea nu se semnalează în afară, așa cum este cazul, de exemplu, cu a doua dentiție, sau cu deprinderea vorbirii, pe care oricine le poate observa. În timp ce aceste procese se exteriorizează, există o schimbare aproape mai importantă, în ceea ce privește sănătatea și boala omului, decât procesele menționate. Acestea sunt evidente și duc la multe măsuri pedagogice luate din instinct. Importanța acestui alt proces este cu mult mai mare și fenomenul se desfășoară între apariția celei de-a doua dentiții și pubertate. El se petrece exact la mijlocul acestei perioade și ține de nașterea interioară a Eului însuși. În fond, așa cum am mai explicat cu alte ocazii, nașterea Eului nu are loc, într-un mod pe care l-aș numi pe deplin exoteric, decât la 20 de ani. Dar aici nașterea este absolut interioară, așa cum este aceea a corpului astral în vorbire. Acest proces își are punctul culminant între 9 și 10 ani.
Iată la ceea ce trebuie să ne gândim acum. Nu se ține seama aproape deloc de constituția umană în raport cu Eul. Locuind organismul, Eul exercită în el o acțiune foarte specială. Toate celelalte componente ale omului sunt, în fond, strâns legate de organizarea sa internă. Este mai ales cazul elementului constitutiv fizic, și aceasta din motive bine întemeiate (vom reveni la aceasta). Este și cazul etericului și, de asemenea, al astralului, care este în relație cu mediul exterior al omului doar prin intermediul Oxigenului. În somn, Eul ia cu sine aproape numai corpul astral. Afinitatea acestuia din urmă este foarte mare pentru corpul fizic și mai ales pentru corpul eteric. Dar cu Eul lucrurile nu stau așa. Relația sa, în special cea cu lumea exterioară, ilustrează foarte bine deosebirea fundamentală dintre om și animal. Nutriția ne aduce niște substanțe care provin din lumea exterioară. În cadrul organismului, noi trebuie să le transformăm. Care este agentul acestei transformări, de altfel, radicale? Autorul acesteia este Eul. Doar Eul este capabil să-și întindă, ca să spunem așa, antenele până în străfundul forțelor substanței exterioare. Adică, o substanță exterioară posedă anumite forțe, care trebuie să fie descompunse dacă este nevoie ca în organism ele să fie recombinate (Tabla 4). Corpurile eteric și astral fac un fel de ocol în jurul acestor substanțe, nu au puterea de a pătrunde în ele, rămân la periferie. Doar Eul este cu adevărat în măsură să intre până în adâncul acestor substanțe și să le pătrundă. Astfel, dacă introducem în organism o substanță nutritivă, ea se instalează la început aici. Dar Eul, omniprezent în organism, intră oarecum din plin în această substanță. Urmează interacțiunea dintre Eu și forțele interne ale alimentului. În aceasta există o încălcare reciprocă a graniței ‒ din partea lumii exterioare, pe plan chimic și fizic, și din partea mediului intern al organismului, pe plan antichimic și antifizic. Iată esențialul!
 [mărește imaginea] |
Tabla 4 |
Ei bine, la copil, până în momentul apariției celei de a doua dentiții, această intervenție în natura intimă a substanțelor este comandată, de fapt, pornind din cap. La naștere, copilul este deja înzestrat, prin dezvoltarea embrionară, cu niște forțe care se exercită pornind din cap, active în asimilarea centrală a substanțelor. Dar, în perioada care merge de la schimbarea dinților până la pubertate și care își are punctul culminant la 9-10 ani, intervenției Eului pornind din polul inferior trebuie să-i răspundă, așa cum am spus, ceea ce vine de la polul superior. La copil, Eul este întotdeauna activ pornind de la polul superior și tot Eul asimilează substanțele, până în perioada pe care am caracterizat-o. Vorbesc, desigur, despre instrumentele Eului. Eul este, de fapt, o unitate. Dar instrumentele Eului, polaritatea Eului, Eul angajat la polul superior și cel angajat la polul inferior, nu se echilibrează decât treptat, așa cum am arătat. Eul trebuie să se insereze mai întâi în organism, așa cum este cazul cu corpul astral în deprinderea cuvântului.
Observați acum, cu ajutorul acestor date, toate fenomenele care apar la copil în jurul vârstei de 8-9 ani, până spre 12-13 ani. Este vorba tocmai despre simptomele a căror observare este atât de importantă în timpul ciclului elementar. Din acest punct de vedere, aceste simptome apar ca semnul unei căutări a organismului uman. Această căutare constă în căutarea unui echilibru, a unei armonii, care trebuie să fie realizată în decursul existenței între substanțele absorbite din exterior și organismul interior. Studiați cu grijă ceea ce se petrece când, în această perioadă, capul nu absoarbe forțele interne ale substanțelor, când el refuză să o facă, și când, în cele din urmă, pe la 9-10-11 ani, copilul se plânge de dureri de cap. Observați atunci semnele concomitente. Ele apar sub formă de tulburări metabolice, tulburări relativ periferice, cum sunt cele ale secreției gastrice ș.a.m.d. Observați toate acestea și veți vedea niște copii care suferă tot timpul, bolnavi din cauza acestei adaptări insuficiente a Eului de jos cu cel de sus. Dacă observați cu multă grijă aceste tulburări, ajungeți să vedeți că, de regulă, așa stau lucrurile. Ele scad după pubertate, atunci când corpul astral a realizat, în fine, echilibrul pe care Eul nu reușește să-l stabilească singur. Aceste fenomene scad treptat între 14-15 ani. Tocmai acum copiii care au fost bolnăvicioși între perioada schimbării dinților și pubertate pot ajunge la o sănătate extraordinară. Aceasta este o observație foarte instructivă. Veți vedea foarte adesea cum niște copii plăpânzi devin mai târziu ființe foarte sănătoase, după ce au fost tratați cu atenție în ceea ce privește tulburările lor digestive, digestia lor dereglată. Este important ca terapeutica să fie atentă la prescripțiile dietetice. Din această direcție putem obține niște rezultate minunate, dacă părinții sau educatorii copiilor mereu bolnăvicioși, după cum am arătat, nu încearcă să se facă utili îndopându-i pe copii cu tot felul de mâncăruri, insistând tot timpul ca ei să mănânce. Dacă procedăm în acest fel, agravăm întreaga situație. Trebuie să încercăm mai curând să aflăm ce anume digeră copilul cel mai bine, ce-i merge cel mai bine și să-i dăm respectivul aliment, repartizându-l pe mai multe mese. De acest lucru trebuie să avem grijă, și vom face mult bine acestor copii. Este, în schimb, o eroare absolută să credem că îndoparea, supraalimentarea acestor copii, poate duce la un rezultat. Veghind, pe lângă aceasta, asupra faptului ca acești copii să nu fie prea copleșiți de temele școlare, care le agravează în permanență starea, dacă le acordăm, deci, odihna necesară, creștem astfel stimularea digestiei interne, stabilind o hrănire oferită în porții reduse. Nicăieri nu se comit atâtea greșeli ca în aprecierea a ceea ce am arătat adineaori. Căci, dacă nu ne preocupăm în acest sens de dezvoltarea sănătoasă a ființei umane, afecțiunile de la această vârstă vor lăsa niște urme, drept dispoziții patologice de tot felul, pentru întreaga existență umană.
Oamenii se plâng de faptul că la Școala Waldorf [Nota 9] noi suntem atât de zgârciți cu temele pentru acasă. Dar noi avem motive întemeiate pentru aceasta. Căci o pedagogie realistă nu se conduce doar după niște principii abstracte, sau, pur și simplu, după niște abstracții, adesea foarte apreciate în zilele noastre. Ea ține seama mai curând de tot ceea ce trebuie să reținem în legătură cu dezvoltarea adevărată a ființei umane. Și, în această privință, este important mai ales să nu-i omorâm pe copii cu temele. Căci acestea sunt cauza principală, uneori foarte ascunsă, a unor tulburări digestive. Aceste lucruri nu apar, de obicei, decât mult mai târziu, dar efectul lor este inevitabil. Ceea ce este specific dezvoltării umane este faptul că, dacă ne gândim la om ca la o ființă suprasensibilă, vedem că, totodată, putem prevedea, datorită simptomelor pe care le putem observa, scadențele a ceea ce se pregătește de la o vârstă la alta.
Dar, dacă mă pot exprima astfel, pericolul care constă în integrarea Eului dinspre partea inferioară a organismului, acest pericol este enorm pentru aproape toți oamenii, și mai ales pentru contemporanii civilizației actuale, deja de când sunt copii. De aceea, trebuie să ținem seama de aceste date la fiecare om, cel puțin dacă nu provine dintr-o viță robustă, țărănească. Trebuie să spunem că mai există încă o anumită deosebire între sângele de țăran și restul populației globului. În această privință trebuie să fim tranșanți. Restul populației pământești este expus unor mari pericole ce rezultă din faptul că Eul este în mod greșit ancorat în organism. Acesta este cu totul viciat înainte de a-i fi integrat Eul. Pornind din sistemul său respirator și din sistemul cefalic, sexul feminin, fapt destul de curios, este încă și mai sensibil la acest echilibru labil decât sexul masculin. În organizarea sa toracică, sexul masculin nu este mai stabil, ci mai robust, deci, mai puțin sensibil. Aceleași deficiențe se pot manifesta și la el, dar într-o mai mică măsură. Sexul feminin este mai sensibil la tot ceea ce se petrece în această regiune. Iar fenomenul pe care l-am descris ca ancorare a Eului ajunge fie la sănătate, fie la cloroză. Aceasta este prelungirea a tot ceea ce se petrece anormal după vârsta de 7 ani. Cloroza nu se manifestă decât târziu, dar ea este tocmai accentuarea unor fapte care au fost neobservate în etapa anterioară a vieții.
Trebuie să menționăm pe această temă o distincție pe care este foarte important să o facem. Studiind sistemul circulator, trebuie să distingem de circulația propriu-zisă, și de ansamblul mișcărilor ei, metabolismul, strâns legat, într-adevăr, de circulație, dar intercalându-se oarecum în ea. În sistemul circulator, echilibrul se realizează între sistemul metabolic și sistemul ritmic. La fel, echilibrul dintre sistemul ritmic și organizarea neuro-senzorială este un fapt care ține de sistemul respirator. Așadar, dacă studiați omul median, omul toracic, trebuie să observați că, în realitate, acest om toracic este organizat pe doi versanți, conform unei polarități. Prin respirație, organizarea sa se apropie de cap, iar prin circulație tinde spre sistemul metabolismului și al membrelor. Forțele metabolice înseși sau, făcând cauză comună cu ele, mobilitatea omului, toate aceste forțe atât de importante în jumătatea ascendentă a vieții se intercalează, conform dinamicii lor metabolice, în forțele circulației. Această intruziune ascendentă mai trebuie încă să progreseze. Astfel încât procesul pe care l-am descris ține de influența progresivă a Eului operând în metabolism prin absorbirea și luarea în stăpânire a forțelor interne ale substanțelor. Avem de-a face cu o migrație care urcă, prin intermediul circulației și al respirației, până în sistemul cefalic. Organismul trebuie să se pregătească pentru aceasta în mod corect la momentul potrivit, adică între schimbarea dinților și pubertate. Influența Eului asupra forțelor substanțelor exterioare trebuie să se deplaseze, prin intermediul circulației și respirației, până când ajunge să intervină în mod corect în sistemul cefalic. Trebuie să ne interesăm tocmai de acest proces foarte complex. Îl putem studia în mod efectiv căutând deja să sesizăm influența pe care el o suferă în sistemul digestiv exterior, unde substanțele încă mai seamănă cu ceea ce erau ele și unde influența organismului intern este încă mai slabă. Căci în ce constă începutul acestei influențe? Ce face Eul când ia în stăpânire pentru prima dată substanțele exterioare? Prima luare în stăpânire de către Eu a forțelor din substanțele exterioare este însoțită de fenomene gustative. Aceasta este asimilarea substanțelor exterioare, care se exprimă în fenomenul subiectiv al savurării. Aceasta este prima luare în stăpânire de către forțele interioare. Apoi, procesul se continuă spre interior. Savurarea se continuă mai departe. Organismul digestiv interior situat dincolo de peretele intestinal și care duce apoi la sânge nu este altceva decât o savurare din ce în ce mai atenuată. Procesul continuă, urcă la cap, unde savurarea este combătută și chiar paralizată. Și în aceasta constă activitatea capului în privința savurării. Capul paralizează savurarea, i se opune. Iar acest proces trebuie să se realizeze în mod corect. Astfel, Eul ia în stăpânire tot mai mult substanțele, pătrunde în ele și mai mult decât o face când exercită funcția exterioară și subiectivă a savurării.
O puternică influență mineral-salină este exercitată atunci asupra a ceea ce se petrece în sistemul digestiv exterior. Ceea ce spun acum concordă perfect cu ceea ce am spus în cursul precedent [Nota 10]. Veți vedea că ceea ce voi spune completează, în esență, ceea ce am spus în acel curs. Iată despre ce este, de fapt, vorba. Dacă ne întrebăm ce este, la urma urmei, medicamentul pe care îl luăm din regnurile exterioare ale naturii, noi punem, astfel, o întrebare de principiu, aș spune, o întrebare fundamentală a medicinei. Ce este, așadar, un remediu?
Tot ceea ce organismul poate digera în mod normal nu este un remediu. Începem să vorbim de medicamente atunci când administrăm organismului niște materii pe care el nu le poate digera în stare normală. Noi cerem, deci, organismului anormal să digere ceea ce nu poate fi digerat de organismul omului sănătos. Vindecarea este, în fond, prelungirea digestiei, dar a unei digestii deplasate treptat spre interiorul organismului.
Oboseala, astenia, tulburările de adormire sau de trezire, iată tot atâtea simptome spectaculare care însoțesc cloroza. Când apar toate aceste simptome, care se pot produce la copil de obicei la vârsta pe care am menționat-o astăzi, trebuie să încercăm să intervenim mai întâi asupra sistemului digestiv exterior. Pentru aceasta, trebuie să ne adresăm unor produse minerale încă neterminate. Și vom vedea că se obțin niște rezultate, pe care le putem observa datorită simptomelor ce se vor manifesta imediat. Vom vedea manifestându-se niște simptome foarte intense, indicând toate că Eul ia în stăpânire din exterior substanțele exterioare, și cum el este susținut în aceasta, de exemplu, de carbonatul de Fier. Această substanță servește de sprijin Eului, care trebuie să intervină din exterior.
Cu o treaptă mai sus, avem intervenția insuficientă a Eului în organismul circulator. Vom putea observa atunci cum intervenția insuficientă a Eului în organismul circulator poate fi susținută prin Ferrum muraticum, de exemplu, deci, printr-un medicament intensificat în domeniul propriu-zis mineral.
Dacă trecem apoi la procesul respirator, ne mai înălțăm cu o treaptă. Găsim aici o fortificare specială a Eului printr-un acid de origine vegetală. Iar dacă urcăm până la sistemul cefalic, atunci trebuie să folosim metale pure. Bineînțeles, nu trebuie să ne slujim de ele în stare de metale exterioare, pure, căci sub această formă ele nu au nici o legătură cu organismul uman. Trebuie să recurgem la dinamica lor mai subtilă. Astfel, din acest motiv am spus anul trecut că, în privința metalelor, organismul uman nu se lasă influențat prin modul alopat, ci el însuși homeopatizează, fracționează el însuși metalele, făcându-le să treacă din sistemul digestiv până în organismul cefalic. Susținem, în mod evident, acest organism, când procedăm în prealabil la dinamizare.
Dar veți vedea, și voi ajunge și la aceasta, de altfel, învățămintele ce se pot trage din aceste date referitoare la dinamizare. Căci trebuie să încercăm să știm bine unde își are sediul răul. Cu cât este situat mai jos, cu cât este mai departe de organizarea cefalică, cu atât mai joase trebuie să fie dinamizările folosite. Iar dacă este situat mai aproape de cap, vom utiliza niște dinamizări cu atât mai ridicate. Bineînțeles, trebuie să știm că ceea ce atinge prea aproape organizarea cefalică se poate exprima în diferite feluri.
Dacă aprecierea dvs. este justă din punctul de vedere al luării în stăpânire de către Eu a substanțelor exterioare, veți putea descifra fenomenele simptomatice. Vă veți putea raporta la ceea ce am spus în aceste zile, și asupra cărora am insistat deja pe alocuri, și anume că organismul nu corespunde întru totul cu schițele noastre. Noi nu desenăm, cu ajutorul liniilor, decât ceea ce este solid. Dar, în esență, organismul uman este făcut din lichide organizate, aer organizat, căldură organizată. Iar Eul trebuie să intervină și asupra acestor elemente ale organizării. Intervenția Eului în stările termice ale corpului este chiar deosebit de subtilă. Ea trebuie să se petreacă în felul următor.
La nașterea omului, avem la început replica Eului. Am spus că ea se găsește în cap. Aici, noi avem copia Eului și ea lucrează în cursul copilăriei. La aceasta trebuie să se alăture acțiunea ascendentă a Eului, pentru a asigura, aș spune, prin intervenția sa, existența. Și iată cum: copia Eului, pe care noi o avem în cap, acționează în timpul copilăriei încălzind în mod real organismul. Ea este în legătură cu fenomenele termice ale organismului uman. Dar aceasta se află în curbă descendentă. La naștere, intensitatea lor este cea mai puternică, în măsura în care ele pornesc de la cap. Apoi, curba lor coboară. Mai târziu în cursul existenței, omul este obligat să compenseze de jos în sus evoluția acestei curbe care exprimă intervenția Eului în stările termice. Acestei curbe trebuie să-i opunem o alta, care să fie ascendentă, și care depinde, în esență, de luarea în stăpânire a forțelor substanțiale ascendente ale nutriției, de trecerea acestor forțe în circulație, în respirație și, în fine, în sistemul cefalic.
Presupuneți acum că acest proces este deficient, că trecerea în organism a forțelor interioare ale substanțelor care provin din lumea exterioară nu este destul de susținută. Presupuneți că acest proces ar fi prea slab, că nu s-ar realiza cu intensitatea necesară, atunci organismul nu primește destulă căldură pe calea Eului, cum ar trebui să se întâmple de regulă. Cum capul nu operează decât asupra curbei descendente, organismul se răcește. Începem să observăm acest lucru mai ales la periferie. Observați în acest sens răceala mâinilor și a degetelor de la picioare a persoanelor la care se prelungește această stare de slăbire ale cărei cauze au fost descrise adineaori. Atingeți aici cu mâna faptul că procesul care la copil se realizează de sus în jos, datorită copiei Eului, nu a întâlnit indispensabila contrapondere sub conducerea Eului activ pe care el trebuie să o dezvolte și care duce căldura până la periferia extremă a membrelor. Veți vedea că faptele exterioare sunt o imagine, de îndată ce tindem spre o viziune imaginativă care ține seama de interacțiunea în mod subtil imaginativă, într-adevăr, a diferitelor forțe de sus cu cele de jos. Răceala mâinilor și a picioarelor este o imagine a ceea ce se petrece în întreg organismul. Iată, așadar, ce se petrece. Și învățăm să exploatăm simptomele în așa fel încât cunoașterea ființei umane sare în ochi. Răceala mâinilor și a picioarelor indică, în sensul cel mai profund, că în stadiile ulterioare ale existenței Eul nu intervine în mod corect. Vom avea o viziune de ansamblu asupra raporturilor cu organismul dacă suntem atenți la aceste date și la punctul de vedere al științei spirituale referitor la acestea. Altfel vom pierde noțiunea legăturilor, pentru că am neglijat să aprofundăm viziunea asupra organismului uman. Dacă, în schimb, admitem faptele oferite de știința spirituală, atunci dobândim cunoașterea legăturilor cu organismul uman. Ajungem să o asimilăm.
Să mai luăm următorul exemplu: știința spirituală afirmă tot timpul că forța care permite omului să se ridice în picioare are o semnificație, dar că această forță a verticalizării este legată de dezvoltarea Eului care merge de jos în sus. Forța de verticalizare este ceea ce se manifestă mai întâi și, într-un anumit sens, ea nu este decât o manifestare exterioară. Ea este susținută de ceea ce se răspândește de sus în jos. Când se încheie schimbarea dinților și când forța de verticalizare s-a cheltuit normal, această forță elementară de verticalizare a ajuns la un capăt. Ea trece în organismul interior. Atunci trebuie să se instaleze echilibrul între direcția ascendentă și cea descendentă. Atunci, forțele care merg de sus în jos se opun celor care merg de jos în sus. Ele se întâlnesc. În această întâlnire unidimensională, ca să spunem așa, a forțelor de sus cu cele de jos putem vedea clar ce se petrece la această vârstă. Iar acum observați, de exemplu, ceea ce îi face să obosească mai mult pe cei care au ajuns la cloroză. Ei nu obosesc cel mai tare când merg pe orizontală, ci mai ales când urcă scările. Este ceea ce ne trimite în mod direct la aceste fenomene. Tocmai urcarea scărilor îi deranjează cel mai mult pe cei înclinați spre cloroză. Astfel, aceste simptome mai arată și că noi putem percepe arierplanul spiritual al omului, în ceea ce se manifestă în mod viu și progresiv. Aș spune că ajungem astfel în patologie să citim, pur și simplu, din datele diagnosticului, cum să combatem manifestările anormale. Vom spune despre aceasta mai multe mâine.
