Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA DE A VINDECA APROFUNDATĂ PRIN MEDITAŢIE

GA 316


CURSUL DE CRĂCIUN


CONFERINŢA A OPTA

Dornach, 9 ianuarie 1924

Dragi prieteni,

Noţiunile de care trebuie să vă impregnaţi nu vă pot fi prezentate decât cu ajutorul unor aforisme, rămânând să le dezvoltăm ulterior, cu ocazia unei noi serii de cursuri, organizate aici, în legătură cu Secţia medicală de la Goetheanum.

Insist asupra faptului că nu putem vindeca împotriva karmei. Medicul trebuie să fie în permanenţă conştient de acest lucru. De îndată ce este vorba de vindecare, medicul trebuie să se orienteze în două direcţii. Una este invincibila voinţă a karmei. Această voinţă karmică este, de la început, indispensabilă şi pentru medic, doar aţi văzut că ceea ce foloseşte medicul pentru bolnavi îşi pierde, întru câtva, eficacitatea în ceea ce-l priveşte pe el însuşi. Desigur, aceasta se poate transforma din nou în eficacitate pentru el însuşi, dar, pentru moment, ceea ce v-am spus este de-ajuns. Bineînţeles, medicul rămâne supus karmei, în privinţa sănătăţii şi a bolilor sale. Dar atunci când există atitudinea interioară despre care am vorbit, când cunoaşterea terapeutică pătrunde sufletul în profunzime, conştienţa karmică se transformă tot mai mult în pură manifestare a karmei. Karma are două chipuri. Trebuie să consideraţi karma în aşa fel încât să raportaţi destinul dvs. prezent la ultima din încarnările succesive. Dar trebuie să aveţi în vedere, de asemenea, a cincea, a şasea încarnare ce urmează celei actuale; ceea ce se realizează în prezent va deveni atunci eveniment, veţi avea atunci rezultatul final. Dacă duceţi această idee până la ultima ei consecinţă, veţi putea concepe în mod clar faptul că manifestarea karmei este şi o devenire, că ceea ce se realizează acum adaugă ceva karmei. Este foarte adevărat că, într-o anumită măsură, karma este modificată prin actele noastre. Cel care înţelege karma nu va fi niciodată fatalist. Cunoaşterea karmei conferă fermitate şi încredere în viaţă, ea oferă o bază solidă.

Aceasta e prima direcţie în care trebuie să se orienteze medicul; iat-o pe a doua: Medicul trebuie să fie însufleţit neapărat de voinţa de a vindeca. Această voinţă de a vindeca nu trebuie să aibă vreo piedică, ea trebuie să acţioneze fără nici o restricţie, în sensul de a încerca totul, chiar dacă bolnavul este considerat incurabil. Un asemenea gând trebuie să fie respins şi trebuie să încercaţi totul pentru a-l vindeca. Aceasta, spus sub formă de aforism.

Obiectul principal al discuţiei noastre de astăzi constă în continuarea cercetării esoterice a ceea ce este în stare să trezească forţele sufletului în vederea studiilor medicale. Să ştiţi că pentru medic conţinutul esoteric trebuie să ia o formă deosebită de activitate. Medicul nu are voie să se mulţumească a privi lucrurile la fel ca în viaţa obişnuită. Ştiinţa nu apelează la nişte forţe deosebite ale sufletului, de care omul nu dispune în viaţa curentă. Ba dimpotrivă, ea consideră că este important, mai degrabă, să evite să apeleze la asemenea forţe. Dar cu modul obişnuit de a vedea lucrurile nu vom reuşi să facem ca substanţele sau procesele din natură să ne reveleze secretul virtuţilor lor curative. Aceste proprietăţi nu se revelează decât atunci când abordăm lucrurile după ce am trezit anumite forţe ale sufletului. Dvs. vă revine sarcina să treziţi, pas cu pas, aceste forţe, pentru ca lucrurile să vă spună, în felul lor, cum pot ele ajuta omenirea, prin intermediul cunoaşterii dvs. medicale. Dar, pentru aceasta, dvs. trebuie să aprofundaţi ceea ce v-am spus în aceste ultime zile despre atitudinea interioară a medicului.

În acest scop aş dori mai întâi să mă opresc la o reflecţie care ar trebui să facă parte din studiile medicale. Această consideraţie va avea aici un caracter de aforism, dar, dacă dispune de timp, cel care studiază medicina o poate dezvolta în conştienţa sa.

Să încercăm să observăm ce ne revelează, prin forma ei, bolta craniană. Putem reprezenta bolta craniană în mod schematic. Observaţi această formă şi opuneţi-o formei pe care v-o revelează un os lung, un femur, de exemplu, pe care o să-l desenez aici schematic. Ei bine, aceste elemente nu sunt izolate, forţe fizice variate se exercită asupra curburii boltei craniene, ca şi de jur împrejurul oaselor lungi. Dar acest os lung nu o să vă reveleze niciodată esenţa sa, dacă nu-l priviţi în legătură cu Universul. Reprezentaţi-vă acest os lung; forţele sale sunt orientate pe lungimea lui şi se îndreaptă spre centrul Pământului, atunci când omul se află în poziţia pe care trebuie să şi-o cucerească pe Pământ. Dar nu acest lucru este important. Ceea ce este important este ca el să-şi orienteze forţele între centrul Pământului şi Lună.

Planșa 9   desen
plansa 9


[măreşte imaginea]

Astfel, ceea ce este dispus în felul oaselor lungi ale coapsei sau ale braţului, ca şi muşchii corespunzători, se aliniază, se integrează forţelor care unesc Pământul cu Luna. Vă puteţi reprezenta lucrurile în felul următor: aici se află Pământul (vezi figura); nişte forţe se înalţă în permanenţă de la Pământ spre Lună. Tot ceea ce, în omul care stă în picioare sau merge, este orientat ca femurul, se află inserat în aceste forţe. Dimpotrivă, tot ceea ce este situat ca bolta craniană este legat de mişcarea lui Saturn. Aici guvernează forţele de revoluţie ale lui Saturn, şi putem adăuga: Omul este format de jos în sus prin relaţia dintre Pământ şi Lună şi el este închis, limitat, de forţele de rotaţie ale lui Saturn, aceste două forţe fiind opuse una alteia.

Consideraţi primele forţe, acelea care se întind între Pământ şi Lună, veţi găsi în ele tot ceea ce conferă omului forma sa plastică, ceea ce edifică omul în mod plastic, ca şi cum în ele ar fi ascuns un sculptor invizibil.

Planșa 9   desen

Dimpotrivă, celelalte forţe, circulare, conţin o activitate de deconstrucţie permanentă, ele risipesc în mod constant materialul din care este edificat omul. Astfel, atunci când vă tăiaţi unghiile, acţionaţi cu foarfecele dvs. în sensul forţelor lui Saturn; dimpotrivă, atunci când mâncaţi, componenta este îndreptată spre Lună. Toate forţele din direcţia Lunii sunt constructive, toate cele care au direcţia lui Saturn pulverizează, fărâmiţează omul. În acest joc de forţe între risipire şi elaborarea plastică se manifestă sufletul uman, se manifestă spiritul uman.

Ei bine, ceea ce se află în exterior şi ceea ce are omul în interiorul său sunt în legătură, corpul său eteric este legat de aceste forţe periferice. Într-o anumită privinţă, argintul este în relaţie cu forţele de construcţie. Dacă dvs. constataţi la un om că aceste forţe constructive sunt copleşite de cele deconstructive, veţi putea corecta, ca regulă generală, această stare de lucruri printr-un remediu pe bază de argint. Dacă, dimpotrivă, vedeţi proliferând forţele constructive, cele care păstrează forma împiedicând fărâmiţarea, veţi apela la un remediu provenind de la Saturn, la un remediu pe bază de plumb. Astfel, din felul în care este construit omul se desprinde o linie după care să ne orientăm.

Se pune acum problema de a aborda acest mod de a concepe lucrurile. Dragi prieteni, adevărata lume, lumea spirituală, se situează, cum s-a spus întotdeauna, şi pe bună dreptate, dincolo de prag, omul fiind dincoace. Iar pentru a concepe în mod clar constituţia Universului este necesar să trecem acest prag. Numai că acest lucru nu este fără pericol. Când omul îşi impregnează percepţiile senzoriale cu gânduri cum sunt cele ale vieţii curente şi le duce în lumea spirituală, dincolo de prag, el suscită în faţa ochiului său spiritual o iluzie, un miraj, prin faptul că el consideră lucrurile de dincolo de prag ca pe cele de aici. De aceea, pe prag se află o entitate spirituală care ne învaţă că sunt necesare alte concepte când trecem de prag, că acest miraj ne paralizează viaţa dacă abordăm lumea spirituală cu conceptele luate din lumea sensibilă. Acest Păzitor al Pragului ne incită să ne înarmăm cu idei de care vom avea nevoie în lumea spirituală. În general, oamenii nu se gândesc că ideile valabile pentru lumea spirituală sunt atât de diferite de cele aplicabile în lumea fizică. În lumea fizică, de exemplu, partea este întotdeauna mai mică decât întregul; aceasta este o axiomă. Nu aşa stau lucrurile în lumea spirituală, în care partea este întotdeauna mai mare decât întregul. Omul poate constitui un exemplu în acest sens: Dacă admitem o forţă de care omul dispune atunci când îşi construieşte corpul pe baza elementului mineral, apoi raportul de forţe pe care îl are una dintre părţile sale, atunci, ceea ce structurează un organ, deci, o parte a omului, este, în raport cu Cosmosul, mult mai mare decât omul întreg. Nu vă puteţi reprezenta, pur şi simplu, propoziţia: partea este mai mare decât întregul, căci sunteţi obişnuiţi cu lumea sensibilă, dar, în ceea ce priveşte lumea suprasensibilă, aşa stau lucrurile. De aceea, trebuie să ajungeţi să admiteţi că în lumea spirituală partea poate fi mai mare decât întregul. Întreaga noastră mecanică, întreaga noastră fizică, nu au valabilitate în lumea spirituală, unde are valabilitate ceea ce le este opus. Aici, în lumea simţurilor, dreapta este drumul cel mai scurt dintre două puncte; în lumea spirituală, dreapta este drumul cel mai lung, pentru că, înaintând în linie dreaptă, întâlnim cele mai multe obstacole. Orice altă direcţie aici este mai scurtă decât cea dreaptă. Trebuie să concepem în mod clar că sunt necesare nişte concepte opuse, când mergem în lumea spirituală. Acest fapt cere curaj. Trebuie să avem curajul de a trece pragul lumii spirituale, de a face saltul peste abis. Dacă realizăm toate acestea, drumul spre lumea spirituală, trecerea prin faţa Păzitorului Pragului, sosirea dincolo, dacă am traversat această încercare în suflet şi spirit, cu corpul nostru astral şi cu Eul, în mod conştient, atunci totul este bine. Dar dacă nu le îndeplinim într-un mod pur în Eul şi corpul nostru astral, atunci se creează un miraj, care, când se întoarce împotriva omului, devine boală. Astfel, de fiecare dată când omul are o boală, el îl are în interiorul său pe Păzitorul Pragului, dar sub formă de reflex, de dublu demonic.

Revin la problema demonilor, despre care am ajuns deja ieri să vorbesc. De ce? Pentru că a considera omul sub aspectul său banal duce la cea mai completă confuzie. Pe de-o parte, Eul şi corpul astral, pe de alta, corpul eteric şi corpul fizic; acesta este un frumos talmeş-balmeş, înfăţişat în acest fel. Este important, înainte de toate, să distingem în om ce aparţine sufletului şi ce este trupesc. Când sufletul se află în trup şi dvs. priviţi omul, sufletul nu apare ca în realitate. El este, în realitate, lumină. Va trebui să înţelegeţi tot mai mult că sufletul uman este lumină, când îl contemplăm liber de trup. El aparţine elementelor eterice care vă înconjoară, luminii; el este din sfera luminii. În sânul luminii este el perceput în mod corect. În schimb, trupul aparţine greutăţii. Ei bine, eu v-am arătat cum este depăşită greutatea, cum devine creierul mult mai uşor, astfel încât greutatea lui nu este simţită în exterior. Dar corpul fizic, în structura sa, aşa cum îl percepem în esenţa sa, aparţine domeniului greutăţii. Tot aşa cum obţineţi din apă, prin analiza chimică, hidrogen şi oxigen, atunci când consideraţi entitatea umană trebuie să faceţi distincţie între suflet, în luminozitatea lui, şi trup, cu greutatea lui.

Aceste două entităţi, sufletul luminos şi trupul greu, se întrepătrund într-un mod confuz, când le contemplăm în modul nostru obişnuit de a vedea lucrurile. Din cauza acestui amestec confuz, studierea trupului şi, mai general, a omului, nu vă revelează în ce constă esenţa bolii. Dacă faceţi ca sufletul dvs. să devină capabil să perceapă în om esenţa bolilor, veţi ajunge treptat să determinaţi forţele de vindecare pe care le conţin argintul şi plumbul, atunci când le contemplaţi. Dar pentru aceasta trebuie să priviţi viaţa medicală cu cea mai mare seriozitate şi să vă organizaţi viaţa de meditaţie cu o asemenea forţă, încât ea să vă înveţe să percepeţi lumea în mod diferit. De aceea, aş vrea să vă comunic ceva care, dacă va fi aprofundat prin meditaţie aşa cum trebuie, o să vă facă să deveniţi capabili a stabili cu substanţele particulare acea relaţie pe care o au ele cu omul, atât cu cel sănătos, cât şi cu cel bolnav. Pentru aceasta, trebuie să consideraţi ceea ce vă scriu pe tablă* ca ceva care trezeşte sufletul, şi să fiţi conştienţi că realitatea nu este ceea ce percepeţi din om în viaţa curentă, ci ceea ce veţi vedea când vă veţi vivifia sufletul cu conţinutul acestor cuvinte. Veţi vedea atunci adevărul fiinţei umane, prin relaţia dintre una şi alta.

* Această planșă nu s-a păstrat

Până acum, am vorbit în aşa fel încât să vă fac să înţelegeţi omul în general în raporturile lui cu Cosmosul. Aş vrea acum să înscriu în sufletele dvs. ceea ce vă poate face să deveniţi capabili să luaţi o bucăţică de aur şi s-o contemplaţi în mod meditativ. Bătut în foiţă subţire şi văzut în transparenţă, el prinde o tentă verzuie. Când mă apropii de această foiţă de aur cu forţele profunde ale sufletului, această nuanţă verzuie trezeşte – nu printr-o analogie confuză – acelaşi sentiment interior ca o pajişte verde, ca verdele covor vegetal al Pământului. Dar, cufundându-mi astfel toate forţele sufletului în contemplarea acestei foiţe de aur translucide, este trezită şi forţa opusă a sufletului, şi când îmi ridic ochii, apare de jur împrejurul meu contrastul – dar acesta nu este simplul efect de contrast pe care îl descrie fiziologia – al unei lumi ce răspândeşte o licărire roşiatică fără strălucire, o licărire de un roşu-albăstrui [ Nota 24 ]. În acest moment, eu ştiu că în această bucăţică de aur atât de subţire se găseşte lumea întreagă. Şi această bucăţică de aur cu licăr verzui pe care o ţin în mână este în realitate o sferă întreagă – nu punctul particular, nodul unei sfere –, o sferă întreagă, şi eu învăţ astfel să trăiesc în albastrul-roşiatic, în albastrul-violet al unei sfere. Iar când veţi învăţa să cunoaşteţi alte proprietăţi ale aurului, veţi face legătura vie dintre proprietăţile respective şi ceea ce vă aduce această viziune pe calea sufletului. Astfel, veţi face în mod viu experienţa fundamentală a acestei proprietăţi a aurului, care constă în refuzul de a se uni cu oxigenul. Căci veţi spune: Omul trăieşte datorită prezenţei oxigenului, pentru că el transformă în permanenţă oxigenul. În corpul eteric, am văzut, totul este diferit; el este înrudit cu tot ceea ce nu este legat de corpul fizic. Aurul este înrudit cu corpul eteric, prin faptul că el nu tolerează să fie unit cu oxigenul. Şi tocmai în virtutea acestei proprietăţi exercită aurul o putere de vindecare asupra corpului eteric pentru tot ceea ce oxigenul, de exemplu, riscă să provoace în corpul fizic. De aceea, aurul este, într-un anumit sens, un remediu capabil să acţioneze în mod direct pornind din centrul omului. Prin această impresie luminoasă de un roşu-albăstrui fără strălucire, veţi percepe adevărul acestui adagiu: Aurul este Soare. El este în întregime Soare. Acesta este un punct crucial care vă indică, pur şi simplu, că în spaţiul cosmic, aurul este Soare, şi că aurul-Soare este înrudit cu corpul eteric.

Vedeţi dvs., asemenea consideraţii conduc spre proprietăţile substanţelor folositoare în terapie. Dar nu veţi ajunge la ele decât dacă luaţi în serios cuvintele ce urmează, considerându-le nu ca pe nişte cuvinte goale, ci ca pe un apel la forţele sufletului:

Priveşte în sufletul tău
Forţa luminii,
Simte în trupul tău
Puterea greutăţii. [ Nota 25 ]

Aceste cuvinte trebuie să fie practicate ca un exerciţiu. Trebuie să vă exersaţi ca şi cum sufletul dvs. ar deveni fluid, ar curge departe ca un val de lumină, ca o forţă luminoasă, şi ca şi cum trupul dvs. ar deveni un obiect care se uneşte cu interiorul Pământului printr-o nostalgie a greutăţii. Trebuie să faceţi în mod real experienţa interioară a acestui antagonism copleşitor, atunci vă despărţiţi sufletul de trup, trebuie să fie aşa. Şi în continuare:

În forţa luminii
Radiază Eul-spirit

Doar în acest fel veţi înţelege întregul. Căci Eul uman, ca experienţă interioară, creşte în suflet. De aceea trebuie să percepeţi, de asemenea, această imagine a Eului dezvoltându-se, radiind, în valul de lumină radioasă a sufletului care se răspândeşte în Univers.

Şi iată celălalt aspect pe care trebuie să-l adăugăm:

În puterea greutăţii
Prinde putere Spiritul lui Dumnezeu

Cu adevărat, când cei vechi vorbeau despre corpul uman ca despre templul lui Dumnezeu, aceasta nu era o imagine convenţională, ci expresia unui profund adevăr. Şi, dacă e adevărat că Eul este domnul sufletului, când sufletul este conştient, nu e mai puţin adevărat că trupul este lăcaşul în care domneşte divinitatea. Nu trebuie să consideraţi că trupul vă aparţine, căci trupul nu a fost născut din om, ci din Dumnezeu. Aşa este: trupul rezultă din forţele divine. Omului îi aparţine doar sufletul, pe care trupul îl găzduieşte. Astfel, trebuie să consideraţi trupul vostru, în mod real, ca templu al lui Dumnezeu.

De aceea, este nespus de important să ştiţi că:

În forţa luminii – sufleteşti –
Radiază Eul-spirit,
În puterea greutăţii
Prinde putere Spiritul lui Dumnezeu.

Spiritul lui Dumnezeu prinde putere în trupul uman, tot aşa cum Eul radiază în sufletul uman.

Acum, iată ce este important:

Dar nu e voie
Ca forţa luminii
Să pună stăpânire
Pe puterea greutăţii

Veţi înţelege acest lucru cu uşurinţă: Când omul doarme, ceea ce este suflet este separat de trupesc. El le-a despărţit. În acest moment, sufletul nu mai are influenţă asupra trupului. Trebuie să fie la fel şi când omul este treaz. Desigur, Eul şi corpul astral se cufundă atunci în eteric-fizic, dar trebuie să existe, din punct de vedere interior, o separare între forţa luminii şi puterea greutăţii. Nu trebuie să se formeze o componentă chimică din forţa luminii şi puterea greutăţii, ele trebuie să rămână separate, să nu se amestece în mod mecanic, şi încă şi mai puţin să se combine în mod interior. Ele trebuie să acţioneze alături în acelaşi spaţiu, puterea greutăţii a trupului în jos, forţa de lumină a sufletului, în sus. De aceea este importantă această frază:

Dar nu e voie
Ca forţa luminii
Să pună stăpânire
Pe puterea greutăţii,
Nici ca
Puterea greutăţii
Să pătrundă
Forţa luminii

Aici avem reversul. În realitate, dragi prieteni, în om trebuie să fie separat ceea ce cunoaşterea noastră senzorială amestecă în permanenţă. Dacă observaţi omul din exterior, prin intermediul simţurilor, toate acestea se amestecă. Şi, dacă omul ar fi în realitate ceea ce percepe din el modul banal de a vedea, el ar fi mereu bolnav. Omul poate fi sănătos, dar modul nostru de a-l vedea cu ajutorul simţurilor este boală, întotdeauna. Vedem mereu omul bolnav, dar aceasta este maya, iluzie, căci, în adevărata sa esenţă, omul nu trebuie să fie niciodată aşa cum îl vedem. În esenţa sa adevărată, nu trebuie să amestecăm niciodată forţa luminii cu puterea greutăţii; ele trebuie să rămână separate. Nu trebuie să fie niciodată ca în cazul apei, la care hidrogenul şi oxigenul se combină şi dispar ca atare. În cazul omului, acest lucru nu se petrece decât prin percepţia senzorială, care are prostul gust de a introduce un mod de a vedea propriu chimiei, făcând din om o combinaţie între forţa luminii şi puterea greutăţii. Ele sunt, de fapt, separate, şi trebuie să rămână aşa, ca şi cum, în cazul apei, hidrogenul şi oxigenul ar rămâne în permanenţă separate, deşi fiind unul în altul.

Căci dacă forţa luminii pune stăpânire
Pe puterea greutăţii
Şi dacă puterea greutăţii
Pătrunde forţa luminii,
Atunci se unesc, în rătăcire cosmică,
Suflet şi trup
În stricăciune.

‒ stricăciunea fiind boala.

Aşa cum am spus, asemenea cuvinte trebuie să fie primite cu cea mai mare seriozitate, cu o asemenea seriozitate încât ele să vă modeleze trupul, pentru ca să puteţi considera omul, în mod real, sub aspectul forţei luminii şi al puterii greutăţii, şi pentru ca în voi să se trezească sentimentul că ele sunt contrare când se întrepătrund. E ceea ce se întâmplă în cazul bolii. Când forţa luminii pune stăpânire pe puterea greutăţii, apar bolile trupeşti; când puterea greutăţii pătrunde în forţa luminii, apar aşa-numitele boli mintale. Reflectaţi la acest lucru, consideraţi că Spiritul lui Dumnezeu trăieşte în trup, dacă forţa luminii pune stăpânire pe puterea greutăţii, omul şi-l însuşeşte în mod nedemn pe Dumnezeu, pe Dumnezeu din el.

Reflectând la toate acestea, resimţindu-le, simţindu-le cu impulsul moral necesar, veţi învăţa treptat să consideraţi elementele şi procesele lumii şi veţi afla cum să desprindeţi forţa luminii atunci când ea a pus stăpânire pe puterea greutăţii; veţi găsi un mijloc oarecare, o substanţă exterioară sau un proces uman, capabil să ajute corpului eteric prin intermediul corpului astral. Vedeţi dvs., dacă sufletul vă este pătruns în întregime de aceste lucruri, veţi putea, de asemenea, să vedeţi dintr-o dată ce anume vindecă în euritmia curativă. Căci ceea ce vindecă în euritmia curativă se bazează, în esenţă, pe forţele cosmice. Când faceţi exerciţii cu consoane, sunteţi în sânul forţelor lunare, cu vocale, în sânul forţelor lui Saturn. Practicând euritmia curativă, ne simţim, prin intermediul acestor două forţe, în plin Cosmos. Să luăm un exemplu: Presupuneţi că am constata – acesta este un diagnostic, dar fără diagnostic valabil nu există terapie, şi terapia este importantă în medicină –, presupuneţi că am constata la un om un exces de structurare, că acest om nu ar putea birui acest proces de structurare a sărurilor sau a hidraţilor de carbon. Dacă dvs. constataţi cu adevărat efectele subtile din organism – simptomele pot fi discrete –, euritmia curativă cu vocale, care se opune structurării, va avea o eficacitate remarcabilă. Sau şi, dacă observăm că un copil are o uşoară tendinţă spre bâlbâială – desigur, nu vreau să vorbesc despre bâlbâială ca un diletant, ne putem afla în prezenţa unor leziuni din cele mai variate –, se poate ca aceste leziuni ale bâlbâielii să antreneze o predominanţă a forţelor structurante, şi de aceea, în caz de bâlbâială, se vor recomanda nişte exerciţii de euritmie curativă cu vocale. Vor fi făcute în ordinea obişnuită, în această ordine în care omul se manifestă firesc. Astfel, la copiii înclinaţi să se bâlbâie se vor recomanda exerciţii de euritmie curativă în ordinea obişnuită a vocalelor A, E, I, O, U – şi, cu destulă răbdare şi iubire, e posibil să se ajungă la nişte rezultate excelente.

Dacă reflectaţi la toate acestea, dragi prieteni, vă veţi putea spune – şi acest lucru trebuie să vă intereseze – că toate bazele esoterice pe care vi le-am dat acum câteva zile şi astăzi trebuie să fie considerate ca un fel de etică medicală. Prin etică eu înţeleg faptul de a te simţi legat de o datorie, aceea de a întreţine în permanenţă, prin forţele meditative, o dispoziţie sufletească prin care să fii capabil a te situa într-o poziţie justă faţă de lume. Evident, dacă ar fi să dispunem de un an întreg, am putea aborda multe detalii care să ne ancoreze solid în practică. Dar aceste conferinţe au putut doar să vă îndrume spre o anumită cale; era cu atât mai important să vă vorbesc despre dezvoltarea forţelor medicale din entitatea umană, să vă ofer aceste câteva repere medicale. Căci atunci când vă veţi întoarce la studiile dvs. medicale cu aceste indicaţii esoterice, totul o să vi se pară diferit; poate chiar mai dificil. Când cineva, vreo persoană cam stupidă din epoca noastră – oamenii sunt uşor îndobitociţi de şcoala primară, încă şi mai mult de cea secundară, apoi ei se duc la universitate –, când o asemenea persoană cam stupidă ajunge să facă studii medicale, ea este capabilă să depăşească, printr-o anumită perseverenţă, dificultăţile pe care le întâlneşte în cursul primului şi al celui de-al doilea an, dacă, pentru nişte mobiluri sociale, ea simte ameninţarea vreunei tiranii morale. Dar în acest fel nu va deveni medic. Ea va deveni o persoană pe care societatea o va lua drept medic, care va face pe medicul, dar nu va fi medic. Ei bine, dvs. veţi ajunge să faceţi ca forţele dvs. sufleteşti să devină mai subtile, dacă lăsaţi să acţioneze asupra lor asemenea lucruri. Iar modul în care vor acţiona asupra dvs. psihologia, fiziologia şi patologia bazate pe ştiinţa medicală o să vă pricinuiască multe suferinţe. Va fi ca şi cum vi s-ar da uneori pietre în loc de pâine. Dar din aceste pietre veţi reuşi să scoateţi ceva, şi ceea ce veţi obţine astfel nu va fi fără nici un folos. Aşa trebuie să fie, căci, pentru moment, lumea noastră materialistă este încă puternică, şi trebuie să ne acomodăm cu ea, într-un fel sau altul. Trebuie să lucrăm pornind de la situaţia în care ne aflăm, în care ne-am pus.

Aşadar, trebuie să deveniţi nişte medici aşa cum o cere societatea şi să vă pătrundeţi studiile medicale cu ceea ce aţi primit aici. De aceea, o repet, veţi găsi aici ocazia de a vă lega, de a vă uni cu ceea ce am descris. Trebuie să aveţi o încredere totală în modul în care Doctor Wegman şi cu mine vom administra Secţia medicală de la Goetheanum. Medicina, care constituie aici obiectul studiilor noastre, este tocmai aceea prin care dvs. veţi putea face experienţa umană. Astfel, când vă veţi fi întors în lumea exterioară şi în faţa dvs. va apărea o problemă, împărtăşiţi-ne dorinţele dvs., ce anume vă stă la inimă. Răspunsul va ajunge la dvs. prin buletinul lunar, pentru ca toţi să aibă un folos din acest răspuns. Astfel, studiile dvs. medicale vor fi impregnate de ceea ce vă poate fi oferit astăzi cu mijloacele de care dispunem.

Căci, vedeţi dvs., nu există, în principiu, decât puţine persoane – acestea nu pot fi decât nişte tineri – capabile să creeze o punte de legătură între ceea ce vrea Dornach-ul pe plan spiritual şi ceea ce, în lume, deţine puterea materialistă. Aceste persoane nu pot fi decât în număr mic şi, la drept vorbind, doar nişte tineri care încă studiază. De ce? Dacă ceea ce se spune despre Dornach în domeniile cele mai variate ar fi adevărat, ar fi nebunie curată. Mi s-a întâmplat să fac o expunere despre terapeutică într-un cerc de studenţi. Erau prezenţi toţi studenţii, precum şi un profesor, un veritabil profesor. Eu îmi dădeam seama că el nu venise decât pentru a găsi confirmarea a ceea ce gândea el: şi anume, că expunerea mea nu poate fi altceva decât o flecăreală de diletant în domeniul medicinei. Astfel, eu am putut observa în el o adevărată metamorfoză. Pe de-o parte, el avea aerul din ce în ce mai indignat, iar, pe de altă parte, era surprins. Efectiv, el era obligat să admită că nu era vorba de flecăreală, dar nu putea, în mod evident, să-şi dea asentimentul la ceva ce contrazicea total ceea ce el considera de ani de zile ca adevăr. Maximum ce i se putea cere era, în mod evident – acest lucru a reieşit dintr-o discuţie pe care am avut-o, după aceea, cu el –, ca el să spună: “Prefer să păstrez distanţa.” Desigur, n-ar fi fost nevoie să se distanţeze dacă ar fi recunoscut aici o stupiditate. În acest caz, i-ar fi fost uşor să-şi lanseze obişnuitele săgeţi. El credea că îi va fi uşor, dar nu putea face acest lucru, aşa încât maximum ce se putea cere de la demnitatea profesorală erau aceste cuvinte: “Prefer să păstrez distanţa.” Nu i se putea cere mai mult. Dar un tânăr ia, în mod cert, o atitudine diferită. El nu se încurcă în prejudecăţi. Astfel, el este capabil să accepte aceste noţiuni pentru binele omenirii. Şi dacă aşa stau lucrurile, dragi prieteni, e posibil ca spiritualitatea Goetheanum-ului să impregneze medicina, poate mai repede decât am crede.

Aşa cum v-a spus Doamna Wegman când aţi venit la ea, ceea ce am început trebuie să fie continuat cu toată seriozitatea, pentru a deschide calea unor studii medicale aşa cum ar trebui ele să fie în epoca noastră în care materialismul este atât de general răspândit. În această direcţie, veţi putea face mult pentru dvs. înşivă, dar şi pentru lume şi pentru omenirea bolnavă, dacă nu consideraţi ceea ce aţi ascultat drept ceva efemer, ci drept un punct de plecare spre această cale pe care aţi intrat deja atât de serios.

În acest spirit, dragi prieteni, vrem să rămânem uniţi, astfel încât să păstrăm aici, la Dornach, la Goetheanum, un centru, pentru ca acest centru să poată radia, datorită dvs., în lume. Aş vrea să vă ofer aceasta ca pe un imbold, ca pe un fel de merinde de drum. Astfel, lucrurile se vor rezolva, şi multe noţiuni vor veni să îmbogăţească ceea ce a fost discutat, ceea ce dvs. aţi trăit aici. Fie ca ceea ce aţi simţit ca un frumos ideal să devină acum un mod de a trăi. Să încheiem, dragi prieteni, cu aceste cuvinte.

Priveşte în sufletul tău
   Forţa luminii,
Simte în al tău trup
   Puterea greutăţii.
În forţa luminii
   Radiază Eul-Sprit,
În puterea greutăţii
   Prinde putere Spiritul lui Dumnezeu.
Dar nu e voie
   Ca forţa luminii
Să pună stăpânire
   Pe puterea greutăţii,
Nici ca
   Puterea greutăţii
Să pătrundă
   Forţa luminii;
Căci dacă forţa luminii pune stăpânire
   Pe puterea greutăţii
Şi dacă puterea greutăţii
   Pătrunde forţa luminii,
Atunci se unesc, în rătăcire cosmică,
   Suflet şi trup
În stricăciune.