Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA DE A VINDECA APROFUNDATĂ PRIN MEDITAŢIE

GA 316


CURSUL DE PAŞTI


PRIMA CONFERINŢĂ

Dornach, 21 aprilie 1924

Dragi prieteni,

În timpul întâlnirii care a avut loc aici în continuarea Cursului de Crăciun, am lăsat să acţioneze în noi o aprofundare a medicinei prin esoterism. Evident, în virtutea faptului că această întâlnire a fost foarte scurtă, trebuia să încercăm o pătrundere foarte intensă în esoterismul medical, adaptată, se pare, acestui tineret medical plin de elan. Am asimilat diferite formule meditative pentru a fi prelucrate ulterior, formule meditative capabile să conducă la naşterea unei atitudini medicale interioare potrivite, asupra necesităţii căreia am insistat. Am îndrăznit să cred, dragi prieteni, că v-aţi consacrat acestei munci interioare. Eu nu văd această muncă interioară drept ceva ce trebuie realizat în mod teoretic, după ce te aşezi la masă, ci atunci când se face simţită nevoia. Atunci laşi aceste lucruri să acţioneze asupra sufletului tău şi să se dezvolte. Ei bine, când am făcut cunoştinţă cu aceste lucruri, cred că s-au revelat nişte fapte precise, semnificative, pentru întâlnirea noastră de acum. În virtutea densităţii elementelor esoterice comunicate, au apărut anumite dificultăţi, de grade diferite, la unii sau la alţii. Esoterismul nu este dat pentru a face existenţa cât mai uşoară; într-un anumit sens, se va întâmpla mai degrabă contrariul. El este destinat mai curând să ne facă viaţa mai grea, să trezească dificultăţi în modul de a înţelege şi simţi lumea şi omul. Dar, prin intermediul acestor dificultăţi, noi urmăm o cale diametral opusă aceleia, atât de superficială, ce caracterizează civilizaţia noastră. Doar dacă ne îndreptăm atenţia asupra dificultăţilor care apar între lumea exterioară şi individ ne putem face un examen de conştiinţă. Astfel, cea mai bună conduită va consta în a reflecta la aceste dificultăţi interioare, în a le expune sub formă de întrebări, pentru a face din ele obiectul unei discuţii. Astfel, vă rog să mă informaţi despre dificultăţile interioare sau exterioare de care v-aţi ciocnit. Practicianul, ca şi studentul, vor fi întâlnit dificultăţi. Unii dintre dvs. îşi încheie studiile şi întâmpină dificultăţi deosebite. Vom încerca să le rezolvăm, pentru că ele pot fi rezolvate. Toţi aţi primit prima circulară [ Nota 26 ] şi veţi fi constatat, cu ocazia întrebărilor precise, că sunt multe de spus. Aş vrea să ştiu dacă se pune vreo întrebare, precisă sau imprecisă; ea ne va permite să progresăm. Astfel, expunerea va fi mai puţin doctorală şi mai vie.

Un participant pune o întrebare despre ritmul anual, despre calendarul sufletului şi despre anumite constelaţii [ Nota 27 ].

Vă gândiţi la observarea constelaţiilor? Acest lucru nu este necesar. Desigur, a avea prezente în minte constelaţiile observabile poate aduce o anumită contribuţie. Totuşi, dacă v-am înţeles bine, dvs. vă întrebaţi ce se întâmplă atunci când lăsăm să acţioneze asupra sufletului formulele meditative primite. Acestea acţionează prin propria lor putere mantrică, şi faptul că ne orientăm în lumea exterioară a stelelor poate aduce un ajutor. Reflectaţi, totuşi, la următoarele: Luaţi exemplul cel mai frapant al unei relaţii dintre om şi Cosmos care poate fi observată astăzi: ciclul menstrual. Desfăşurarea acestuia indică în mod clar că era determinat de Cosmos, dar în prezent nu mai este. Acest lucru era aşa într-un stadiu trecut al evoluţiei, la care a participat şi Pământul nostru. Apoi, acest ciclu s-a închis în sine, s-a emancipat treptat de Cosmosul exterior, astfel încât la ora actuală nu mai există o interdependenţă directă. În prezent, nu se mai poate spune: faze lunare = ciclu menstrual. Nu mai e posibil. Dar, în schimb, putem spune că, într-o anumită epocă, acest lucru a existat, apoi cele două fenomene s-au distanţat. Fazele lunare sunt ceva, ciclul menstrual este altceva. Aceasta este una din relaţii.

Planșa 10   desen
plansa 10


[măreşte imaginea]

Mai există una, care nu se leagă de marile faze lunare, ci de fazele lunare cotidiene: mareele. Fluxul şi refluxul erau sincrone cu procesele lunare. Şi aici a avut loc o separare. Luna îşi urmează propriul curs, mareea, pe al ei. Aceşti factori erau determinanţi, de asemenea, pentru efectul mantric. Efectul mantric al formulelor era odinioară identic cu procesele cosmice; realizându-se separarea, acum trebuie să găsim cum să ne orientăm în mod just. Dacă vrem să găsim acest sprijin în exterior, trebuie să ne spunem mai întâi: Ceea ce trebuie să se producă în interior este înscris în Cosmos. Dar, când medităm, noi trebuie să devenim independenţi din punct de vedere interior de procesele cosmice. Aşadar, pentru acţiunea unei mantre nu este neapărat nevoie să ţinem seama de constelaţii. Ciclul menstrual nu se mai conduce după poziţia exterioară a Lunii, pentru că el a devenit un reflex al naturii. La fel, drumul mantric interior s-a emancipat în prezent de procesele cosmice exterioare. Este ceea ce caracterizează deosebirea dintre esoterismul oriental şi esoterismul occidental, aşa cum am arătat deja pentru alte domenii. Orientalul porneşte de la punctul de vedere că omul a ieşit din Cosmos şi trebuie să se întoarcă în Cosmos, să se lege din nou de el. Gândiţi-vă la poziţia lui Buddha, ea este o întoarcere la nişte stări trecute. Acest lucru se degajă din întreaga poziţie a lui Buddha, din încrucişarea picioarelor, membrele sunt excluse. Poziţia braţelor, şi ea, aboleşte orice legătură cu Pământul. Ceea ce s-a emancipat de Cosmos este neutralizat. Vedem modul în care omul se reinserează în Cosmos, se reîntoarce în el. Acesta este, în fond, întreg esoterismul oriental; este o cale care merge înapoi, esoterismul nostru occidental nu poate fi decât un mers înainte, o emancipare crescândă. De aceea, el este mai puţin confortabil din punct de vedere interior, şi încă şi mai puţin atunci când se aplică la anumite domenii particulare. Evident, atunci când sunteţi în prezenţa anumitor cazuri patologice, şi când constataţi că fenomenele s-au manifestat, să spunem, tocmai cu ocazia unei opoziţii Lună – Saturn, acest fapt are o anumită semnificaţie. Veţi institui atunci un tratament prin Saturn – Lună sau, în limbaj pământesc, prin plumb şi argint (Saturn = plumb, Lună = argint), şi vă veţi spune: Eu folosesc plumbul cosmic, aşa cum el a devenit cosmic în Pământ, şi folosesc argintul pământesc, încercând să-l pulverizez, să-l disociez, deci, modificându-l într-un sens teluric. Eu trezesc astfel aceeaşi configuraţie ca aceea care se exprimă pe cer prin opoziţia faţă de Lună, şi eu vindec astfel în sensul forţelor cosmice. Dar, prin aceasta, dvs. vă reconduceţi pacientul într-un stadiu evolutiv trecut. În schimb, dacă plecaţi, pur şi simplu, de la datele pământeşti, de la raportul pe care îl are omul cu plumbul şi cu argintul, sunteţi deja în situaţia unei emancipări, dvs. nu vă orientaţi spre trecut, ci spre viitor. În acest caz, veţi realiza în mod incontestabil ceva similar, dar porniţi din interiorul faptului că învăţaţi să cunoaşteţi natura plumbului şi a argintului, ştiind că plumbul acţionează în mod substanţial, iar argintul acţionează prin faptul că este distrus, descompus, redus la starea atomică. Veţi compara aceste lucruri cu natura umană emancipată, nu cu Cosmosul. În acest fel trebuie să vă orientaţi atitudinea. Pentru aceasta, faptul de a reflecta la o constelaţie reală poate ajuta, dar va trebui să vă îndreptaţi toate forţele spre impulsurile interioare ale propriului suflet, lăsând să acţioneze asupra dvs. formulele mantrice, căutându-le în dvs. înşivă.

Întrebare: Când meditez, ce trebuie să fac din punctul de vedere al Eului ?

Vreţi să spuneţi din punctul de vedere al Eului. Ei bine, iată în ce constă meditaţia: Ca om modern, aveţi sentimentul că fiecare frază trebuie să fie înţeleasă. Aceasta este o activitate tipică a Eului în încarnarea prezentă. Orice preocupare intelectuală este o activitate caracteristică a Eului. În încarnarea actuală, intelectul domină şi tot restul este mascat de Eu, se manifestă cel mult ca un vis, în mod inconştient. Dar a medita înseamnă a exclude această tendinţă a intelectului şi a primi mai întâi textul meditaţiei aşa cum a fost dat, în puritatea lui, în conţinutul său de cuvinte, dacă pot spune astfel. Aşadar, când abordaţi conţinutul meditaţiei în mod intelectual, dvs. vă puneţi Eul în mişcare; reflectând la el, acest conţinut rămâne exterior. Dacă, în schimb, lăsaţi acest conţinut, aşa cum este el dat, să fie pur şi simplu prezent în câmpul conştienţei dvs., fără a reflecta la el, atunci nu va mai acţiona Eul încarnării actuale, ci Eul încarnării precedente. Impuneţi tăcere intelectului; lăsaţi-vă în seama conţinutului de cuvinte, ascultaţi-l în mod interior, nu exterior, şi, în timp ce vă lăsaţi astfel în seama conţinutului meditaţiei, fiinţa interioară lucrează asupra lui, fiinţa dvs. interioară, dar nu aceea a încarnării prezente. Astfel, conţinutul meditaţiei nu face apel la înţelegere, ci acţionează şi lucrează în dvs. până în punctul în care veţi observa că aţi făcut o experienţă interioară pe care nu aţi fi putut-o trăi înainte. Luaţi, de exemplu, un conţinut meditativ simplu, pe care l-am indicat adesea: “Înţelepciunea trăieşte în lumină.” Desigur, dacă reflectăm la acesta, putem scoate nişte reflecţii teribil de savante, dar putem spune despre el şi tot atâtea prostii. Acest conţinut: “Înţelepciunea trăieşte în lumină” – este dat pentru a fi ascultat interior. Ceva din dvs. devine atent când îl ascultaţi în mod interior, ceva care nu provine din încarnarea actuală, ceva pe care l-aţi adus dintr-una din existenţele precedente, şi acest ceva gândeşte şi simte în interiorul dvs. După o vreme, în interiorul dvs. se trezeşte ceva de care nu eraţi conştient înainte, la care nu puteaţi ajunge prin gândirea intelectuală. Dvs. sunteţi mai avansaţi din punct de vedere interior decât intelectul dvs., care nu conţine decât un mic extract din ceea ce este prezent.

Trebuie să consideraţi în mod foarte concret, foarte obiectiv, ceea ce vă aduce antroposofia. Reflectaţi la aceasta: O dată cu a doua serie de dinţi, copilul îşi reînnoieşte întregul corp fizic, acesta este un fapt fundamental. Apariţia celei de-a doua serii de dinţi nu este decât semnul exterior, o parte din ceea ce se petrece. Întregul organism este reînnoit, ca şi dinţii de lapte. După schimbarea dinţilor, organismul este, în privinţa substanţei sale fizice, un organism absolut nou, în comparaţie cu cel care era la naştere. Cu modul actual de a vedea lucrurile, care încurcă totul, se crede că omul vine pe lume, suferă o metamorfoză o dată cu schimbarea dinţilor, apoi continuă să se dezvolte.

Nu este deloc aşa. Iată cum stau lucrurile: Când omul se naşte din punct de vedere fizic, el este, inclusiv dinţii de lapte, rezultatul curentului ereditar. Trupul pe care l-a primit este rezultatul a ceea ce conţine linia strămoşilor săi. De aici provine corpul fizic din primii şapte ani, dacă vrem să ne exprimăm în cifre. De la 7 la 14 ani, omul are, de asemenea, un trup, dar acesta nu rezultă dintr-o transformare a celui precedent. În el îşi exercită influenţa ceea ce a adus omul cu sine venind pe Pământ. Iată cum trebuie să vă reprezentaţi acest lucru: Omul şi-a avut trupul său, acest trup primit de la linia ereditară a servit drept model. El introduce în acesta substanţele pământeşti. Dacă ar lucra doar cu forţele aduse din existenţa precedentă, omul şi-ar modela în mod cu totul diferit aceste substanţe pământeşti pe care le încorporează organismului său în primii şapte ani. El ar crea o formă organică absolut diferită. Când se naşte, el nu aduce cu sine tendinţa de a crea un om cu ochi, urechi, nas, aşa cum există pe Pământ. El vine pe lume cu tendinţa de a crea un om foarte puţin structurat pornind din cap, de către entitatea sa prenatală. Ceea ce este atrofiat în viaţa embrionară, este dezvoltat în astral şi în organizarea Eului. Astfel, în prezenţa unui embrion fizic, trebuie să spunem: Acest embrion fizic este, într-adevăr, minunat structurat, dar în el nu se află aproape deloc omul prepământesc. În schimb, acest om prepământesc se manifestă în cea mai mare parte în tot ceea ce se află în jurul embrionului. (planșa 10 stânga jos) În ceea ce va fi distrus din punct de vedere fizic, în chorion, amnios etc., trăieşte omul prepământesc. Puteţi să vă reprezentaţi atunci acest lucru în mod schematic, văzând aici, în primul rând, o reproducere a Cosmosului. Este ceea ce ar vrea să realizeze entitatea umană care coboară din existenţa prepământească în existenţa pământească. De ce nu face el acest lucru? Pentru că îi este dat un model, şi după acest model structurează el substanţele absorbite în primii şapte ani, transformând ceea ce este prepământesc. Această entitate umană ar vrea întru câtva să creeze o formă umană organizată sferic; dar aceasta este transformată conform modelului. Astfel, entitatea prepământească va construi un al doilea om fizic, aşa cum îl vedem între 7 şi 14 ani, pornind de la forţele prepământeşti, dar urmând modelul care provine de la forţele ereditare.

Aşa cum vedeţi, puteţi distinge în mod real două tipuri de forţe în om. Cum să le înţelegeţi? Apelaţi la Ştiinţa ocultă [ Nota 28 ], consultaţi-o cu ochiul şi simţul medical, şi vedeţi ce se spune despre evoluţia Pământului care traversează în mod succesiv stadiile de dezvoltare saturnian, solar, lunar, pământesc; urmărind această descriere, veţi ajunge să vă gândiţi că până la stadiul solar toate erau una, Soarele, Luna şi Pământul formând un singur tot. O separare a Pământului şi a Lunii a apărut doar în acest stadiu (planșa 10 sus). Prin aceasta, până la mijlocul acestui stadiu solar, omul trăieşte în Cosmos. El trăieşte în acelaşi timp pe Soare, Lună şi Pământ. După separarea Soarelui, el trăieşte în afara Soarelui şi, după separarea Lunii, în afara acesteia. Astfel, până la separarea Soarelui, forţele cosmice care sunt astăzi exterioare Pământului, aflându-se în Soare şi Lună, acţionau asupra naturii umane. Ele acţionau în om, pentru că el aparţinea acestor lumi. A existat apoi o perioadă evolutivă în cursul căreia Soarele şi Luna au devenit exterioare.

Iată cum se prezintă lucrurile: La un moment dat, evoluţia conţine tot ceea ce este astăzi pământesc, precum şi tot ceea ce este solar şi lunar. (planșa 10 jos) Apoi elementul extrapământesc se separă de elementul pământesc. Ceea ce este pământesc îşi urmează evoluţia în linia sa proprie, devine mai dur, mai fizic; este ceea ce găsiţi astăzi în curentul ereditar şi ceea ce a devenit grosier. Ceea ce a primit omul după separarea Soarelui şi a Lunii se datorează forţelor cosmice care acţionează din exterior. Astfel, acest model primit de la tată şi mamă, care vă slujeşte să-l modelaţi pe al doilea om, conţinând un element artistic care urcă înapoi în noaptea vremurilor, s-a format pe vremea când Soarele şi Luna erau încă unite cu Pământul. În acest moment s-au degajat forţele care i-au conferit omului configuraţia sa pământească. Înţelegeţi lesne că această configuraţie este pământească: Imaginaţi-vă că v-aţi îndepărta de Pământ. Ce aţi face atunci? Aţi fi absolut nenorociţi dacă ar trebui să vă folosiţi după moarte picioarele. Picioarele nu au sens decât dacă sunt traversate de forţele de atracţie pământească, nu au sens decât pe Pământ. La fel este şi cu braţele şi cu mâinile. Astfel, o întreagă parte a organizării noastre nu are sens, aşa cum este ea alcătuită, decât pentru că suntem nişte fiinţe pământeşti. Ceea ce suntem noi ca fiinţe pământeşti nu are sens pentru Cosmos. Astfel, ajungând pe Pământ ca fiinţe sufletesc-spirituale, suntem conduşi să formăm o organizare absolut diferită. Am vrea să formăm o circumferinţă, să facem ca în interiorul ei să ia naştere tot felul de structuri, şi nu am vrea să-l formăm pe acest om cu care nu putem face nimic în Cosmos. Acesta ne este prezentat sub formă de model, după care noi îl organizăm pe cel de-al doilea om.

De unde lupta permanentă, în această perioadă a existenţei, între ceea ce aducem din existenţa precedentă şi ceea ce ne este dat de curentul ereditar. Bolile copilăriei sunt expresia acestei lupte. Gândiţi-vă cât sunt de legate entitatea sufletesc-spirituală şi organizarea fizică în timpul primei copilării. Vedeţi cum al doilea dinte împinge dintele de lapte, cum devine el activ; astfel se activează al doilea om, în întregime, împreună cu primul. Numai că în al doilea om este prezent omul suprapământesc, în primul om nu se află decât un model pământesc străin. Aceşti doi oameni acţionează unul asupra celuilalt, puteţi observa această acţiune. Vedeţi ce se petrece când, o vreme, omul interior, fiinţa sufletesc-spirituală care exista înainte de naştere, domină scena, acţionează în mod deosebit de intens asupra fizicului, obligat să se conformeze strict modelului, pe care îl răneşte atunci, izbindu-l şi spunându-şi: Eu vreau să fac să iasă această formă! O asemenea luptă se manifestă prin scarlatină. Dacă omul interior este fragil şi dă înapoi în permanenţă, dacă el structurează substanţele absorbite după imaginea sa, şi combate modelul, lupta se manifestă prin rujeolă. Astfel, acest antagonism se manifestă prin bolile copilăriei. Nu vom înţelege ce se va petrece mai târziu decât dacă ţinem seama de aceste fapte.

Va fi mai uşor, e adevărat, pentru materialist, să spună că toate acestea nu sunt altceva decât prostii; doar se vede cum copiii se aseamănă cu părinţii lor şi cu strămoşii, nu numai până la a doua serie de dinţi, ci şi după aceea. Acest lucru e stupid. De fapt, cel care este mai slab, se conformează forţelor ereditare şi modelează astfel un al doilea om mai asemănător modelului, dar el însuşi este cauza acestui fapt, pentru că a urmat prea îndeaproape modelul. În schimb, alţii devin foarte diferiţi de ceea ce erau înainte de schimbarea dinţilor. La aceştia din urmă, entitatea sufletesc-spirituală prepământească este mai puternică şi se conformează mai puţin modelului. Este important să stabilim un raport corect între fapte. Ajungem la aceasta observând că tot ceea ce trebuie să absoarbă copilul trebuie să fie transformat în mod interior, ceea ce cere un contact intim al Eului şi al corpului astral cu alimentele. Mai târziu, acest lucru nu mai este necesar. După vârsta de 7 ani, pentru om nu mai există niciodată necesitatea unei asemenea elaborări autonome, în strânsă conformitate cu modelul. În timpul primilor şapte ani, el este obligat să transforme în Eul şi în corpul său astral tot ceea ce absoarbe, pentru ca să facă din aceasta o copie a modelului. E un proces care trebuie devansat, ceea ce şi face natura, prin faptul că aduce laptele cât mai aproape de formaţiunea eterică. Laptele este o substanţă care mai are încă un fel de corp eteric. Când îl dăm copilului, el exercită o putere de organizare urcând până în eteric, permiţând corpului astral să ia în stăpânire laptele. Se produce astfel la copil un contact intim între alimentele absorbite şi organizarea interioară astral-spirituală. Trebuie acum, ca medici, să asimilaţi aceste indicaţii remarcabile. Vedem bine, după felul în care suge copilul, în ce măsură Eul şi corpul astral iau în stăpânire laptele. Puteţi să vedeţi cu adevărat acest lucru. Pe de-o parte, meditaţi cu ajutorul formulelor mantrice, lăsaţi-le să acţioneze asupra dvs. ca să vă elibereze forţele sufleteşti; pe de altă parte, meditaţi, pur şi simplu, la copil. Reprezentaţi-vă modul în care elementul spiritual-sufletesc coboară, ia în stăpânire alimentele fizice, fără a ţine seamă, la început, de model; reprezentaţi-vă ce se petrece apoi între alimente şi elementul spiritual-sufletesc care se conformează formelor modelului. Dacă vă reprezentaţi acest lucru în mod clar, activitatea prea intensă a elementului spiritual-sufletesc o să vă apară sub formă concentrată în imaginea scarlatinei. Activitatea lui prea slabă, reculul îngrozit în faţa modelului, o să vă apară în imaginea rujeolei. Reprezentându-vă aceasta, transformaţi meditaţia obişnuită în meditaţie medicală. A voi să înţelegi totul cu raţiunea este de-a dreptul înspăimântător. De fapt, în medicină, nu putem înţelege nimic cu raţiunea. Raţiunea ne-ar permite, cel mult, să înţelegem bolile mineralelor, dar acestea nu constituie obiectul unor tratamente. Tot ceea ce are legătură cu medicina trebuie să fie sesizat prin viziune imaginativă directă [ Nota 29 ], facultate pe care trebuie să o dezvoltaţi mai întâi.

Nu puteţi observa acest lucru la adult. Traiectul digestiv preia alimentele – este un proces pus în lucrare în mod interior –, în timp ce la copil corpul astral şi Eul preiau alimentele; există la el nişte forme încă neîncheiate, pe care trebuie să le formeze conform cu imaginea modelului. Când meditaţi la copil, vedeţi realizându-se o metamorfoză remarcabilă. Vedeţi întru câtva ţâşnind lumina spiritual-sufletescului şi pătrunzând întunericul, tenebrele alimentelor; vedeţi cum se formează, pornind de la lumină şi întuneric, într-un joc de culori, al doilea om. Vedeţi, în mod efectiv, omul prepământesc nimbat de lumină şi substanţele alimentare exterioare ca un fel de întunecare. La copil, o lumină de origine prepământească se răspândeşte pe deasupra întunericului care pătrunde sub formă de lapte. Astfel, se nasc nişte culori variate. Ceea ce în lumea fizică este alb, în lumea spirituală este negru; se petrece o inversare. Acest fapt vă oferă posibilitatea de a vă activa Eul absolut în alt fel decât o faceţi în viaţa obişnuită. Ce ocupaţie debilă este activitatea noastră intelectuală obişnuită, care nu ştie decât să asocieze un concept după altul! În schimb, dacă observaţi copilul, dacă meditaţi asupra lui aşa cum v-am indicat, întreaga dvs. organizare a Eului participă la aceasta. În viitor, de acest lucru va trebui să se ţină seama în pedagogie. Într-o şcoală cum este Şcoala Waldorf, vin copii între 7 şi 14 ani; alta este acum situaţia, fiinţa umană l-a format pe cel de-al doilea om, copilul pe care îl am în faţa mea s-a format pe baza existenţei prepământeşti, în conformitate cu modelul pe care l-a respins. În acest copil au mai rămas, evident, nişte forţe ereditare încorporate prin imitarea modelului. Copilul este acum prea puţin pământesc, căci forţele exterioare Pământului s-au exercitat în mod intens asupra lui. Acum vine momentul în care balanţa înclină în cealaltă parte. Înainte, el era, şi acest lucru este vizibil în mod exterior, un produs al eredităţii. Ceea ce se manifestă acum în exterior este în întregime rezultatul unei activităţi interioare. Copilul trebuie să pornească acum la cucerirea lumii exterioare. Ceea ce, orientat în mod radical spre lumea pământească, nu a lucrat decât ţinând seama de modelul uman propriu, trebuie să se îndrepte acum spre lumea exterioară. Între 7 şi 14 ani, corpul astral şi organizarea Eului trebuie să lucreze în aşa fel încât să adapteze această fiinţă suprapământească la condiţiile pământeşti exterioare. Această activitate se va încheia la pubertate. Omul este atunci integrat în întregime condiţiilor pământeşti. Ceea ce contează cel mai mult în geneza celui de-al doilea om dintre 7 şi 14 ani este ceea ce aduce el din existenţa prepământească, astfel, karma sa nu începe să acţioneze decât după pubertate. Pământul îşi exercită atunci influenţa. Aceasta se încheie la pubertate şi acum se va forma un al treilea om. 

Al doilea om este, din punct de vedere substanţial, expulzat şi este format un al treilea om. Acesta din urmă nu ajunge până la formă, ci doar până la viaţă. Dacă ar ajunge la formă, am avea o a treia serie de dinţi, căci omul se conformează acum condiţiilor exterioare, ia ce îi este exterior. Când se conformează modelului, el se conformează umanului, condiţiilor ereditare. Acestea conţin ceva sec, vid de conţinut, începând de la separarea Soarelui, care parcă le-a tăiat de rădăcinile lor. Prin aceasta, forţele ereditare sunt purtătoarele majorităţii factorilor patologici. Conformându-se modelului, omul ia în sine o mare parte din cauzele interne de boală. El ia puţine în perioada post-pubertară, căci el se conformează atunci lumii exterioare, climei etc., şi tot ceea ce se găseşte în aerul exterior este mai puţin nociv. Între 7 şi 14 ani, omul este sănătos; apoi vine o perioadă în care el este iarăşi atins de boli. Toate aceste raporturi trebuie să fie observate, având mereu prezentă în spirit imaginea omului. Dacă procedaţi în acest fel, veţi medita în mod corect şi veţi putea face legătura între ceea ce învăţaţi şi ceea ce meditaţi. Astfel, ceea ce veţi fi învăţat nu va rămâne doar teorie, ci va deveni practică, căci veţi fi eliberat forţa vederii imaginative de care epoca noastră are atâta nevoie. Nu vom putea progresa în medicină dacă rămânem la ideea dezvoltării liniare a fiinţei umane. Omul este compus în mod real din nişte curenţi evolutivi care se continuă unul pe altul, dezvoltându-se pe parcursul unor perioade de şapte ani, fiecare perioadă legându-se de precedenta. Nu există o continuitate monotonă, ci intervin de fiecare dată noi curenţi. O dezvoltare continuă, în care doar ceea ce este mai vechi determină ceea ce este mai recent, nu există decât în lumea minerală, puţin în cea vegetală, dar, ca să spunem aşa, o asemenea dezvoltare nu există deloc la om.

Începeţi prin a vă reprezenta în mod corect o plantă. Cum se procedează de obicei? Se reprezintă solul în care se pune o sămânţă din care iese planta. (planșa 11) Omul modern are naivitatea să-şi reprezinte sămânţa ca pe un ansamblu de molecule din ce în ce mai complicate, infinit de complicate, şi planta care iese din această sămânţă. Este absurd. Formarea seminţei se bazează pe faptul că substanţa pământească scapă oricărei structuri, trece la starea de haos şi se eliberează de forţele materiei. Când nu mai există nici o structură, atunci forţele provenind din Cosmos pot să-şi exercite influenţa şi să reproducă un Cosmos în miniatură. În raport cu forţele pământeşti, sămânţa este un neant în sânul căruia acţionează forţele cosmice. Doamna Kolisko v-ar putea oferi o confirmare experimentală a acestui fapt [ Nota 30 ]. Făcând cercetări asupra funcţiei splinei, a trebuit să procedeze la extirparea splinei la nişte iepuri. Aceştia s-au simţit bine şi nu au murit ca urmare a operaţiei, ci mult mai târziu, din cauza răcelii. S-a putut observa perfect ce s-a întâmplat cu aceşti iepuri fără splină. Când a murit un iepure, s-a controlat ce s-a întâmplat în zona splinei. Se formase o masă tisulară de formă sferică. (planșa 11) Ce s-a întâmplat, aşadar? Prin extirparea splinei, noi am haotizat în mod artificial ceea ce este pământesc, substanţial, l-am deschis forţelor cosmice, şi astfel s-a format ceva asemănător seminţei: o copie a Cosmosului. Această foarte inofensivă vivisecţie a confirmat rezultatele ştiinţei spirituale.

Planșa 11  
plansa 11

[măreşte imaginea]

Luaţi un cristal de cuarţ, este un obiect pământesc oarecum pedant, care se încăpăţânează să-şi păstreze forma. Această formă se datorează unei forţe interne, şi dacă sfărâmaţi cristalul de cuarţ cu lovituri de ciocan, bucăţile tind să-şi păstreze forma hexagonal-prismatică, ele tind să rămână nişte piramide hexagonale. Nu veţi putea înlătura această tendinţă a cuarţului, aşa cum nu veţi putea debarasa un pedant de pedanteria sa. Astfel, puteţi atomiza un pedant, el nu va rămâne mai puţin pedant. Cuarţul nu se lasă transformat în aşa măsură încât să fie utilizabil de către forţele cosmice, de aceea, el nu trăieşte. Dacă l-am putea pulveriza atât de fin încât să-şi piardă tendinţa de a se orienta conform propriilor sale forţe, ar răsări din el ceva cosmic-viu. Este ceea ce se petrece în formarea seminţei. În sămânţă, materia este expulzată în aşa măsură, încât Cosmosul, cu forţele sale eterice, poate să-şi exercite influenţa. Trebuie ne dăm seama de faptul că lumea intră în permanenţă în stare de haos, pentru a ieşi din nou din această stare. Ceea ce vedem în cuarţ este, de asemenea, rezultatul unor forţe cosmice trecute, dar el rămâne ca atare, el a devenit ahrimanic, el nu se mai deschide forţelor cosmice. Tot ceea ce curge spre viaţă trebuie să treacă prin haos.

Acesta constituie un nou punct de reper pentru meditaţia medicală. Vă puteţi reprezenta planta, modul în care dezvoltă ea frunză după frunză ş.a.m.d. Ea ajunge acum la formarea seminţei în fruct. Acolo, imaginaţi-vă că totul devine întunecat, obscur, în timp ce planta care poartă seminţele v-o reprezentaţi în tonuri luminoase. Apoi, luminozitatea reapare când influenţa exterioară se manifestă din nou. Astfel, dvs. puteţi trezi, pe baza vieţii vegetale, o imaginaţiune20, având prezent în conştienţă: “Aceasta este planta”; acesta este un element de meditaţie, de imaginaţie. Nu trebuie să faceţi să intre în joc intelectul, ci trebuie să rămâneţi în elementul concret al reprezentării. Intelectul nu există decât pentru a descrie ceea ce ştim.

Puteţi scrie un cuvânt, de exemplu, cuvântul om. (planșa 11) Acesta este reproducerea unei contemplații. Când auziți cuvântul „om”, vă amintește de un om. Dar dacă veniţi să spuneţi: o-ul nu-mi convine, îl pun la sfârşit, m-ul îmi convine, îl pun la început etc., veţi putea compune cuvântul în mod diferit, dar nu va ieşi nimic de aici. Acest lucru însă îl fac oamenii în mod constant cu conceptele. Conceptul nu este decât termenul spiritual pentru o viziune. Oamenii separă şi combinăm nişte concepte și gândesc în gândire. Acest lucru îl fac oamenii şi în cadrul observaţiei exterioare. Ei acoperă observația cu gândirea şi omul actual trăieşte astfel în afara realităţii. Acest lucru se poate face când se lucrează cu ştiinţă care se situează în afara realităţii, cum e cazul geometriei sau al aritmeticii. Dar, când practicăm medicina, nu putem rămâne în afara realităţii, altfel, ne vom afla cu practica medicală, de asemenea, în afara realităţii.