Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTA DE A VINDECA APROFUNDATĂ PRIN MEDITAŢIE

GA 316


CURSUL DE PAŞTI


CONFERINŢA A PATRA

Dornach, 24 aprilie 1924

Dragi prieteni,

Voi completa tema de ieri abordând-o dintr-un alt punct de vedere, ceea ce îmi va permite să răspund la întrebările dvs.

Cursul general al destinului v-a condus spre medicină, spre profesia de medic. Această profesie conţine în prezent un anumit curent la care vă asociaţi nu fără un soi de aversiune, pe deplin justificată. Această aversiune are cauze obiective, care vi se vor revela când veţi înţelege că acest curent al medicinei actuale este, într-un anumit sens, şi în multe privinţe, un corp străin în civilizaţia noastră europeană, occidentală. Veţi înţelege mai bine acest lucru când veţi afla că ştiinţa noastră, la fel ca multe aspecte ale vieţii spirituale moderne, au apărut sub influenţa unor personalităţi marcante, care sunt reîncarnări ale unor individualităţi provenind din cultura arabo-mahomedană. În ultimul timp, aceste lucruri au fost adesea abordate la Goetheanum şi puse în legătură cu ceea ce traversează în prezent mişcarea antroposofică [ Nota 35 ]. Ele sunt foarte importante şi pentru medic. Cu diferite ocazii, am spus cât este de necesar să ne îndreptăm privirea spre acel centru de cultură care a înflorit în epoca în care, în Europa, sub Carol cel Mare, domnea încă o viaţă spirituală foarte primitivă. Departe, în Orient, înflorea pe atunci această cultură pe care o conducea Harun al Raşid [ Nota 36 ]. El adunase la curtea sa un mare număr de savanţi, dintre care mulţi medici. Reţineţi că în epoca despre care vorbim, creştinismul îşi exercita deja influenţa de mai multe secole. Ei bine, creştinismul s-a răspândit în lume în mod treptat şi nu a putut fi înţeles decât încetul cu încetul, şi unei priviri superficiale – nu privirii interioare – i se poate părea ciudat că, până acum, omenirea nu a pătruns aspectele profunde ale creştinismului. Creştinismul a intrat în lume ca un fapt obiectiv şi facultăţile umane, receptivitatea, erau insuficiente pentru a face să înflorească conţinutul său în toate direcţiile. Pretutindeni, în subconştient, creştinismul trăieşte, dar oamenii l-au denaturat de trei-patru secole; acesta este cursul obiectiv al lucrurilor. Oamenii au denaturat creştinismul prin cunoaşterea lor, prin intelect şi conştienţă. În ultimul timp, se practică un diletantism înspăimântător în universităţile noastre. În mod tradiţional, existau odinioară patru facultăţi: filosofia, teologia, dreptul şi medicina. Ceea ce s-a adăugat la acestea s-a făcut în virtutea celei mai sumbre neînţelegeri. O facultate de ştiinţe politice, o facultate de economie politică, acestea sunt rodul unei gândiri care nu ştie absolut deloc despre ce este vorba. Lucrul care nu a mai fost înţeles şi s-a cufundat în întunericul cel mai adânc este faptul că patru au fost cei trimişi în lume pentru a răspândi creştinismul: Matei – teologul, Marc – juristul, Luca – medicul şi Ioan – filosoful. În această relaţie profundă îşi are rădăcinile ceea ce va trebui să izvorască în viitor. Acesta nu este decât un germene care va trebui să-şi aducă florile şi fructele. Textele Evangheliilor nu pot concorda, căci una este scrisă din punctul de vedere al teologului, cealaltă, din acela al filosofului, a treia din cel al juristului şi a patra din acela al medicului; acest fapt este adânc înrădăcinat în viaţa spirituală. Trebuie să-l înţelegem cu adevărat. Din cauză că Evanghelia lui Luca nu a fost considerată, în realitate, o relatare având legătură cu voinţa de a vindeca – acest lucru nu a fost înţeles –, în modul nostru actual de a gândi nu trăieşte o voinţă christică de a vindeca, ci acest mod de a gândi s-a impregnat de arabismul care a strâns creştinismul ca într-un cleşte. Acest fapt este demn de toată atenţia! Apărut în Asia, creştinismul îşi croieşte drum spre Europa şi se răspândeşte aici. Dar la curtea lui Harun al Raşid, unde se practica o medicină izvorâtă din trecut, în modul de a concepe omul trăiau vechile Misterii. Acest lucru făcea încă parte din tradiţie. Existau doi oameni la această curte: Harun al Raşid însuşi, care organiza totul, şi sub influenţa căruia s-a dezvoltat această academie grandioasă; un altul, care fusese în trecut un iniţiat, dar care în acea epocă nu a ajuns la iniţiere. Harun al Raşid s-a reîncarnat în persoana Lordului Bacon, Baco de Verulam, care, din Occident, a reînnoit gândirea ştiinţifică printr-o turnură de spirit impregnată cu totul de arabism. Între moarte şi noua naştere, acest suflet a făcut drumul pe care îl desenez aici (vezi figura: roşu). Dacă îl studiaţi pe Baco de Verulam [ Nota 37 ], veţi fi surprinşi văzând tot ce a moştenit medicina de la acest curent.

Planșa 14   desen
plansa 14


[măreşte imaginea]

Pe de altă parte, vechiul iniţiat s-a reîncarnat în persoana lui Amos Comenius [ Nota 38 ]. Găsim în el un suflet care aspiră spre spiritual, dar el a procedat peste tot în mod intelectualist. O altă personalitate, tot impregnată de arabism, care nu a trăit chiar în aceeaşi perioadă cu Harun al Raşid, ci a jucat un rol în bătălia de la Xeres de la Frontera, a revenit în persoana lui Darwin. Astfel, toţi cei care au influenţat ştiinţa, şi îndeosebi medicina, sunt reîncarnări a ceea ce se exprima în aceste tradiţii vechi din care creştinismul era exclus, ale acestui arabism introdus în Europa care strângea creştinismul ca într-un cleşte. Medicina a fost cel mai mult impregnată de arabism, în timp ce impulsul pentru medicină pe care îl conţine Evanghelia lui Luca rămâne să fie înţeles în viitor. Acest mod de a înţelege omul pornind de la Cosmos trebuie să fie luat în considerare în modul cel mai serios; atunci vă veţi simţi angrenaţi temeinic în sarcinile pe care vi le fixează karma. Dacă examinaţi această medicină care se practica la curtea lui Harun al Raşid, veţi găsi în ea, pe de-o parte, ceea ce era bun în concepţia hipocratică. Dacă aţi citit primul meu curs pentru medici [ Nota 8 ], aţi putut constata că l-am prezentat pe Hippocrate ca fiind ultimul care vindeca pe baza vechilor Misterii. Transportată în Asia, această medicină hipocratică s-a amestecat cu un puternic curent ce venea din nord-estul Asiei, cu un mod de a vindeca propriu mongolilor. Din acest curent provin multe din elementele împotriva cărora trebuie să lupte, în mod obligatoriu, nu doar modul european de gândire, ci, de asemenea, însăşi organizarea umană. Organizarea umană nu concordă cu această influenţă tătaro-mongolă care s-a infiltrat în gândirea medicală. Acest fapt reiese atunci când suntem în stare să regăsim un mod originar şi cosmic de a concepe fiinţa umană.

Amintiţi-vă cursul evoluţiei aşa cum l-am descris în Ştiinţa ocultă, trecând prin stadiile Saturn, Soare, Lună. Omul a parcurs toate aceste etape. Pe de altă parte, aşa cum s-a spus în aceste ultime zile, în om găsim mai întâi curentul ereditar, care acţionează conform modelului, şi curentul individual, provenind din vieţile anterioare. Ceea ce acţionează în ereditate vine din epoci îndepărtate, a rămas în urmă în mod ahrimanic, s-a secătuit. Medicina oficială se ocupă doar de acest curent ereditar; ea nu ţine seama deloc de ceea ce, pe de altă parte, se elaborează în a doua perioadă, între schimbarea dinţilor şi pubertate, în această perioadă care, chiar statistic vorbind, poate fi considerată cea mai sănătoasă, căci omul este atunci mai puţin supus bolilor, predispoziţia la boli fiind atunci înlăturată. Am fi tentaţi să spunem că medicina actuală se interesează cât mai puţin posibil de sănătate, preferând să scormonească în boală. Aceasta, dacă ne exprimăm în mod radical, dar chiar aşa stau lucrurile. Pentru a te interesa de sănătate, este necesar să împingi această concepţie despre Cosmos până în punctul în care să regăseşti Cosmosul în om. În acest scop sunt necesare amănuntele care să fie capabile să ne informeze despre perceperea evoluţiei cosmice în om. Mai găsim încă în fiinţa umană evoluţia vechiului Saturn, a vechiului Soare şi a vechii Luni, şi doar asociindu-le pe cele trei precedente cu evoluţia Pământului înţelegem omul pământesc aşa cum ni se înfăţişează el. Există astăzi atâtea ştiinţe, dar nu există o adevărată ştiinţă despre Saturn, o adevărată ştiinţă despre Soare, despre Lună, căci noi suntem incapabili să ne amintim, în mijlocul vieţii generale a naturii, că a existat o înţelepciune originară instinctivă. Astfel, noi suntem incapabili să sesizăm ceea ce, la Hippocrate, mai trăia încă în mod intens şi pentru noi nu mai este decât vorbărie goală. Acest lucru trebuie să reînvie. Astfel, veţi auzi răsunând un cuvânt ce vine din adâncul erelor, dar nu-i veţi acorda nici o atenţie, în special modului admirabil în care se poate el aplica medicinei. Iată acest cuvânt: “Puterile divine au ordonat viaţa după măsură, număr şi greutate.” E un cuvânt din Biblie [ Nota 39 ]. Dar acum, cine să-i mai dea atenţie şi să vadă aici altceva decât cuvinte, decât imaginea unui bătrân arhitect măsurând, socotind, cântărind? Pentru medic, se pune în mod real problema de a găsi măsura, numărul şi greutatea în fiinţa umană. Să examinăm natura lui Saturn. Omul poartă în el această evoluţie saturniană, dar noi nu o găsim în omul actual aşa cum apare el efectiv în faţa noastră, căci în el toate etapele evolutive sunt condensate într-un tot; astfel, treptele evolutive izolate dispar în unitatea, în armonia întregului. Boala, în schimb, face să reiasă una sau alta dintre aceste manifestări în aspectul său particular. Devine atunci necesar să înţelegeţi indicaţiile pe care le-am dat în Ştiinţa ocultă nu cu raţiunea pură, ci aşa cum le-am descris: Trebuie să simţim cum acţiona în cursul evoluţiei saturniene căldura care pătrundea totul; studiind această perioadă, trebuie să recurgem în permanenţă la elementul caloric, să mergem spre el. Saturn acţionează în om, şi evoluţia saturniană acţionează în el, totuşi, acest fapt nu se manifestă în mod vizibil atunci când toate elementele se articulează în el în mod armonios. Dar acest fapt se vede la omul bolnav. Ceea ce, altminteri, este în mod armonios asamblat, se separă, şi elementul saturnian acţionează atunci pe cont propriu în febră. Nu va exista ştiinţă despre febră decât atunci când ea va fi cosmică, atunci când vom putea ţine seama de modul de a acţiona al vechiului Saturn. Trebuie să înţelegem cu adevărat cum acţionează elementul cosmic în febră, pe calea vechiului Saturn, acest element cosmic pe care l-am regăsit impregnând Pământul. Forţele lui Saturn, pe care le regăsim răspândite pe întreaga suprafaţă a Pământului, şi concentrate în forţele plumbului, ne vor face să înţelegem, în forul nostru interior, febra şi vom vedea aici cum ordinea divin-spirituală ordonează după măsură. În măsura febrei se reflectă măsura care trăieşte în ordinea universală, prin faptul că în ea se revarsă căldura, această măsură care se confundă cu cealaltă, armonizându-se cu ea. Dar măsura trebuie să o găsim, înainte de toate, în manifestările febrile. Astfel, să lăsăm să acţioneze intens asupra noastră:

Percepe, în măsura febrei,
Darul spiritual al lui Saturn.

Ceea ce apare, de fapt, în febră, este spiritul omului, acest spirit care, atunci când omul nu are febră, rămâne cufundat în celelalte elemente. În febră, spiritul uman care iese în evidenţă îşi exercită influenţa. În febră, elementul cel mai vechi al naturii umane se manifestă la suprafaţa existenţei.

După evoluţia saturniană, urmează evoluţia solară. În acest stadiu, elementul pur caloric se condensează, pe de-o parte, în aer şi, pe de altă parte, se face mai subtil, în lumină. Lumina şi aerul acţionează unul asupra celuilalt, îşi corespund. O dată cu respiraţia, noi preluăm în noi ritmul aerului. Absorbim, de asemenea, lumina şi, în sens ocult, lumina nu este doar ceea ce acţionează asupra ochiului, ci expresia generală a tot ceea ce acţionează din Soare. Ceea ce era activ în Soare era numit, în Evul Mediu, tinctură spirituală. Această evoluţie solară pe care o abordăm acum se află, de asemenea, în om şi ea este simţită în mod direct atunci când palpăm în mod corect pulsul. Dar ea este simţită nu ca un efect actual, ci ca un efect cu acţiune întârziată al vechiului Soare în noi. Astfel, vom spune, în al doilea rând:

Percepe, în numărul bătăilor pulsului,
Forţa sufletească a Soarelui.

Nu este indiferent că progresăm sau nu în această direcţie. Putem lua sau nu problema în serios. Există o deosebire imensă dacă citim temperatura reprezentându-ne – trebuie să dobândim un reflex prin practică – imaginea pe care o oferea evoluţia în perioada lui Saturn. Lumea întreagă vă apare atunci ca un dar al spiritului, căci totul este supus influenţei curenţilor de căldură, ca un dar al spiritului, în care, prin intermediul căldurii, se revarsă iubirea până în cele mai infime părţi. Dacă, în această ambianţă de devoţiune, realizaţi cum se revarsă în lume, cu ajutorul căldurii saturniene, iubirea, dacă simţiţi în acest sacrificiu crearea lumii revărsând căldură şi iubire, dacă, luând temperatura în această stare de spirit, simţiţi toate acestea, veţi avea intuiţia a ceea ce trebuie să faceţi.

La fel, nu ar trebui să luăm pulsul – acest lucru este frecvent – într-un mod mecanic, neglijent, indiferent, ci adâncindu-ne în elementul ritmic ce izvorăşte din Soare. Luând pulsul, ar trebui să putem simţi cum este omul integrat aerului şi luminii, luminozităţii radiante a Universului. Şi acest lucru face apel, la rândul său, la voinţa de a vindeca. Această voinţă de a vindeca nu ar putea fi obţinută printr-o obligaţie interioară, ci îndreptând spre lume un suflet plin de devoţiune.

Urmând, în continuare, examinarea simptomelor, căutaţi ceea ce, în loc să aibă un caracter uman, începe să manifeste tendinţe proprii. Stările diabetice, de exemplu, pe ce se bazează ele? La omul armonios, zahărul este umanizat şi nu acţionează pe cont propriu, dar în diabet, omul e prea slab pentru a impregna zahărul cu omenesc până în cele mai mici particule, şi organizarea Eului se supune forţelor zahărului, care sunt forţe extraumane. Observaţi toate forţele care se manifestă în diabet, care apar în reziduurile urinare, cele care formează depozite în organism cu ocazia unei migrene şi a altor stări. Observaţi toate substanţele care apar în organism, care ascultă de propriile lor legi şi nu de legile umane, şi veţi ajunge să vă puneţi două întrebări:

În primul rând: Cum e posibil ca o substanţă să-şi poată manifesta efectele proprii în interiorul omului? Dacă nu aşa ar sta lucrurile, niciodată evoluţia lunară nu şi-ar fi putut exercita influenţa ei. Această influenţă se exercită tocmai atunci când substanţele prezente în om nu ascultă decât de ele înseşi. Forţele lunare pun atunci stăpânire pe aceste forţe substanţiale şi creează, în calitate de forţe lunare, forma umană. Tot ceea ce este în om structură este pătruns de forţe lunare. Tot aşa cum Saturn este “cel care încălzeşte”, Soarele, “cel care ritmizează”, Luna este “cea care modelează”.

Aşa stau lucrurile cu întregul om. Amintiţi-vă acest fapt asupra căruia am insistat de mai multe ori: Creierul nu-şi are propria sa greutate; scos din trup, el ar avea cam 1.500 de grame, iar în trup el nu cântăreşte decât aproximativ 20 de grame. Aceasta, în virtutea principiului lui Arhimede, care spune că un corp scufundat în apă pierde o greutate egală cu aceea a volumului de lichid dislocuit. Astfel, creierul, care pluteşte în lichidul cefalo-rahidian, este propulsat în sus cu o forţă egală cu greutatea lichidului dislocuit, şi nu mai exercită asupra bazei sale decât o presiune de aproximativ 20 de grame. Aşa este cu toate. E necesară prezenţa forţelor cosmice, a acestor forţe cosmice care anihilează, în măsura necesară, greutatea substanţelor pe care omul le poartă în el. Greutatea trebuie să fie reglată, şi reglarea substanţelor de către Cosmos constituie al treilea factor. Astfel, atunci când examinaţi dacă un element material se manifestă sub influenţa propriei sale greutăţi, sau dacă greutatea sa se integrează greutăţii din Cosmos, atunci examinaţi ordinea divină a Universului după greutate, ceea ce vă conduce la a treia formulă:

Percepe, în greutatea substanţei,
Puterea formatoare a Lunii.

Să ne lăsăm pătrunşi de această dispoziţie. Când vorbim de reumatism, gută, constipaţie, diabet, de migrenă şi de toate stările legate de o depunere oarecare, în care substanţele se manifestă prin propria lor greutate, putem să exprimăm acest lucru astfel: Greutatea pământească a pus stăpânire pe om. Aceste cuvinte sunt pline de semnificaţii. Lăsaţi-vă observaţiile impregnate de asemenea sentimente. Realizaţi în ce mod abstract şi vulgar examinăm în prezent aceste fapte, mecanic, fără să ne gândim la ele, şi veţi vedea ce lipseşte – în ciuda a tot ceea ce s-a păstrat din vechea înţelepciune, din vechea virtute – din ştiinţa provenită din arabism; veţi înţelege ce a fost distrus. Căci această trinitate formată din Lună, Soare şi Saturn, ascunsă de o altă trinitate, aceea a Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, a dispărut, pur şi simplu, înlăturată de islamism. Aceasta, în numele principiului enunţat, nu de Mahomed, ci de îngerul care l-a inspirat, care, deşi era foarte înţelept, nu era chiar perfect: “Ce ne pasă nouă de toată această trinitate, nu există decât un Dumnezeu, acela pe care trebuie să-l anunţe Mahomed.” Astfel se estompează orice diferenţiere în lume, astfel se întunecă noţiunile care ar trebui să fie cunoscute şi, din această cauză, medicina noastră a luat un caracter arabo-islamic. Omenirea europeană devenise prea slabă pentru a descoperi adevărul. Astăzi, toate acestea trebuie să fie cunoscute, altfel riscăm să vedem omenirea pierind. Şi dvs. puteţi spune:

Planșa 14 
Percepe, în măsura febrei,
Darul spiritual al lui Saturn.
Percepe, în numărul bătăilor pulsului,
Forţa sufletească a Soarelui.
Percepe, în greutatea substanţei,
Puterea formatoare a Lunii.
Atunci, în voinţa ta de a vindeca
Vei percepe nevoia de vindecare a omenirii. [ Nota 40 ]

Vedeţi dvs., dacă percepem lumea sub acest aspect, punem toate acestea la inimă. Dezvoltăm un simţ pentru această tendinţă care apare în viaţa umană, născută dintr-o viaţă anterioară, de a pune stăpânire pe ceea ce îi aduce ereditatea sub formă de model. V-am vorbit deja despre această luptă care se dă între ceea ce se conformează modelului şi al doilea organism. În faţa unui om la care simţim această muncă de modelare de la suprafaţă, ştim că elementul activ este această individualitate venită dintr-o încarnare precedentă. Într-adevăr, aşa stau lucrurile: cel care se dăruieşte trup şi suflet acestor noţiuni este mai apt să simtă sau să presimtă ce anume provine din încarnările precedente la un bolnav. Pe ce se bazează, aşadar, manifestările patologice? La omul sănătos, distingem organizarea cefalică, aceasta fiind, deja din punct de vedere exterior, separată de restul organismului. Capul este un lăcaş osos care conţine creierul. Ceea ce urmează după cap este, de asemenea, înconjurat de oase şi există pentru sine. Restul omului se leagă de aceasta. Între aceste două părţi există o separare şi în organizarea subtilă a omului. Acest lucru nu poate fi pus în evidenţă cu uşurinţă de anatomia şi fiziologia exterioară, dar este foarte important să ţinem seama de el în transformarea substanţelor alimentare care nu pătrund ca atare în organizarea cefalică, nici chiar în sistemul nervos. Există o graniţă precisă care nu trebuie să fie trecută. Dar de ce oare nu trebuie să fie trecută? Vedeţi dvs., în organizarea cefalică, ceea ce acţionează cel mai intens de la începutul vieţii umane sunt forţele care provin din vieţile anterioare, forţele care s-au păstrat între moarte şi o nouă naştere. Forţa individualităţii copilului izvorăşte din cap, dar ea nu trebuie să se extindă la restul organismului fără a fi filtrată. De unde, necesitatea unui filtru, a unui strat intermediar care nu este exterior vizibil, dar există în organizare. Nimic nu coboară fără a fi filtrat. Plămânul sau ficatul, ca elemente organice, nu trebuie să se afle sub influenţa nemijlocită a forţelor care provin din încarnările precedente; nu le-ar suporta, aceasta ar declanşa ceva înspăimântător. În perioada dintre moarte şi o nouă naştere, această individualitate umană metamorfozează forţele plămânului, ale ficatului, în parte, de asemenea, cele ale sistemului ritmic, în organizare cefalică. Organizarea metabolismului şi a membrelor îi este ataşată din exterior. Nu este permis individualităţii umane – care este eternă – să pătrundă în aceste organe decât după moarte, când nu au mai rămas din plămân şi ficat decât forţele, substanţa lor fizică fiind înlăturată. Ar apărea leziuni dacă, în timpul vieţii, individualitatea ar pătrunde, în mod ilicit, în aceste organe.

Abordând unele stări patologice cu o anumită devoţiune, ne vom putea spune: Individualitatea care provine din existenţa anterioară acţionează, în absenţa unei separări corecte, asupra unui asemenea organ, care ar trebui să sufere doar influenţa existenţei actuale. Această individualitate, care ar trebui să se exteriorizeze doar în domeniul moral, karmic, care ar trebui să se lege doar de ceea ce omul înfăptuieşte şi simte, şi nu ar trebui să se atingă de organizarea părţii în principal pământească a omului, această individualitate acţionează în parte în sistemul său metabolic-locomotor, în parte în sistemul său ritmic, în parte în sistemul său nervos, pentru că limita a devenit defectuoasă. Ştiind că individualitatea acţionează asupra plămânului, avem o altă atitudine faţă de un om. Vederea unui ftizic va trezi în mine o compasiune absolut concretă prin faptul că epoca noastră materialistă deturnează omul de la karma lui, îl împiedică să-şi trăiască destinul şi îl împinge din punct de vedere moral spre o viaţă trupească lipsită de spiritualitate. În loc să o orienteze spre domeniul moral, epoca noastră refulează individualitatea, care atacă atunci organele, în principal plămânul, această parte orientată spre interiorul organismului metabolic-locomotor, el însuşi orientat spre exterior. Corporalitatea suferă influenţa directă a jocului individualităţii care provine din încarnările anterioare. Aici contează nu atât aspectul teoretic, cât faptul de a ne adânci în această stare sufletească. Astfel, va lua naştere voinţa de a vindeca, răspunzând nevoii de vindecare a omului. În epoca noastră de cultură şi civilizaţie materialistă, cel care vindecă este net separat de cel care caută vindecarea. Nu se stabileşte legătura, căci ar fi necesar un sentiment plin de înţelegere faţă de ceea ce este etern în om. Pe baza acestui sentiment se dezvoltă relaţia justă dintre terapeut şi bolnav; înveţi atunci să individualizezi, căci fiecare om îşi are propria karmă. Trebuie să individualizezi procesul terapeutic.

Acest fapt trebuie să-l punem la inimă. Lăsând aceste noţiuni să acţioneze asupra noastră, ele exercită o acţiune esoterică, şi în Evanghelia lui Luca găsim tot ceea ce ne trebuie pentru a progresa în acest sentiment. Au fost create, în mod absolut obiectiv, patru facultăţi: o facultate a Sfântului Luca, o facultate a Sfântului Matei, o facultate a Sfântului Marcu şi o facultate a Sfântului Ioan. Dar astăzi aceste relaţii nu mai sunt simţite, căci domneşte arabismul, în special în medicină. O creştinizare se va manifesta când se va reveni la aspectele cosmice. Astfel, trebuie să fim conştienţi, în calitate de medici, de poziţia noastră cosmică. Ceea ce precede vă arată în ce măsură cooperează la structura umană forţele modelatoare lunare. Când aceste forţe acţionează într-un mod prea neregulat, trebuie să fim atenţi şi să ştim că vom putea obţine vindecarea înlăturând această porţiune de neregularitate care bântuie în structură, ceea ce se întâmplă atunci când conştienţa cosmică îşi joacă rolul său în tratament. De altfel, trebuie să vă creaţi un punct de vedere, să vedeţi problema din exterior. Ceea ce ne permite să vedem totul din exterior, ne permite, de asemenea, să dobândim nişte concepte clare, însă fără să se insinueze în ele imediat abstracţiunea. Inima noastră trebuie să se asocieze gândirii. Nu mai trebuie să ne împiedicăm în conceptele noastre în aşa măsură încât să excludem inima din gândirea noastră abstractă. Pentru a fi om, trebuie să fim în întregime om, trebuie să gândească şi inima. Trebuie să năzuim să nu mai pătrundem în lume prin gândirea abstractă, de fapt, în maniera întregii gândiri actuale. Trebuie să fim conştienţi de necesitatea de a merge în profunzime cu gândirea noastră, de a-i asocia pretutindeni inima. Trebuie să cunoaştem ceea ce, venind din inimă, îmbrăţişează gândirea, trebuie să reînvăţăm a mânui caduceul şi, pentru aceasta, să trecem de la Lună la Mercur. (planșa 15) Este ceea ce am avut în vedere pentru viaţa culturală în conferinţele mele despre Rafael [ Nota 41 ], Mercur creştin. Pătrundeţi-vă de aceste idei şi veţi avea sentimentul just al impulsurilor necesare activităţii voastre de tineri medici. Pretutindeni în lume vedem agitându-se contrariul a ceea ce ar trebui să se realizeze, şi ceea ce a apărut în ultimul timp pe plan medical este înspăimântător. Vreau să spun, asigurările medicale, care duc la excluderea medicului. Nu mai acţionează medicii, se spune în Germania, ci abstracţiunile. În realitate, medicul este cel care vindecă, nu ştiinţa medicală, dar se crede că ştiinţa medicală pluteşte undeva în aer în afara oamenilor. Nu se ţine seama de om, karma este lovită din plin cu biciul. Căci karma nu acţionează orbeşte, ci situând un om în faţa altui om. Ba chiar, libera alegere a medicului este un factor karmic. Dar, în instituţia pur ahrimanică a medicilor de la Asigurările Sociale, karma este complet eliminată şi bolnavul lăsat cu totul în prada forţelor ahrimanice care luptă împotriva karmei. Dacă ne vom mai întâlni încă o dată, o să vă spun cum fac forţele ahrimanice ca să ucidă karma, pentru a-şi atinge scopul. Aceasta se manifestă în mod deschis în sistemul asigurărilor şi în suprimarea liberei alegeri a medicului. S-a ajuns până la a se vorbi despre “meseria de medic”, în textul legii referitoare la asigurări; acest cuvânt trădează perfect ambianţa asigurărilor şi modul în care este considerată medicina.

Planșa 15  
plansa 15

[măreşte imaginea]

Această boală a civilizaţiei şi culturii este proprie epocii noastre; asemenea simptome se manifestă în domeniile cele mai variate, astfel, medicul ar trebui să contribuie la vindecarea ei. Dar, situat cum este, el însuşi, acolo unde această boală bântuie cel mai mult, el se află în imposibilitatea de a acţiona. Cauza acestui fapt este această înspăimântătoare instituţie care sunt Asigurările Sociale. Desigur, ele au şi partea lor bună, ca tot ceea ce, în lume, vrea să inducă omul în eroare, trebuie să fie sclipitor, ca să nu displacă prea mult. Când se manifestă, diavolul se deghizează întotdeauna în înger. Cel care, într-o viziune, percepe diavolul sub forma sa de diavol, poate fi sigur că nu este el, căci diavolul apare întotdeauna sub înfăţişare de înger. Când boala civilizaţiei şi culturii îşi concentrează atacurile sale asupra medicului, întreaga cultură şi civilizaţie se îmbolnăveşte. Astfel, trebuie să ţineţi seama de karma dvs., care vă îndeamnă să acţionaţi nu doar în domeniul medical, ci în domeniul organismului social bolnav.

Vă rog să vă formulaţi întrebările, ne vom reîntâlni mâine. Vom putea completa ceea ce am expus astăzi, era util să o aflaţi, şi acum rămâne ca dvs. să asimilaţi cele expuse.

Percepe, în măsura febrei,
Darul spiritual al lui Saturn.

Percepe, în numărul bătăilor pulsului,
Forţa sufletească a Soarelui.

Percepe, în greutatea substanţei,
Puterea formatoare a Lunii.

Atunci, în voinţa ta de a vindeca
Vei percepe nevoia de vindecare a omenirii.