Dragii mei prieteni, ziua de astăzi aș vrea să o consider ca pe un exemplu, pe care să-l putem urma în diferite direcții. Pentru început aș vrea să tratez problematica unui tânăr, în scopul de a avea o bază pentru convorbiri.
Acest tânăr este aici de la 11 sept. 1923; a venit la vârsta de nouă ani. În timpul sarcinii, mama s-a simțit foarte bine, și a făcut în luna a cincea o călătorie în Spania. Nașterea a fost foarte grea, fătul a trebuit să fie reversat și extras cu forcepsul. Starea copilului a fost în primul an foarte bună, astfel încât nu s-a pus problema unei abnormități. La vârsta de șase luni a fost expus îndelungat la soare; după această expunere îndelungată la soare a prezentat un fel de leșin, urmat de febră. A fost alăptat doar trei luni. De la nouă luni până la trei ani hrănirea a fost foarte dificilă. El nu a vrut în acea perioadă să mănânce nimic. În vara următoare, părinții remarcaseră că i s-a schimbat privirea, aceasta devenind tulbure. Copilul nu putea, la doi ani, nici să vorbească, nici să meargă, și a început să țipe noaptea, la ora patru, fără motiv. El a dezvoltat obișnuința, pe care trebuie să o observăm bine întotdeauna, da a-și suge policele. Din acest motiv i s-au pus cartoane la coate, iar noaptea i s-au pus degetare de aluminiu la mâini, pe care le-a purtat trei ani. Copilul a rămas tot mai în urmă în dezvoltare. La cinci ani el nu putea vorbi încă în mod coerent. Apoi începe perioada schimbării dinților. Acest lucru s-a petrecut la șapte ani, incisivii inferiori sunt schimbați, cei de sus nu sunt încă complet schimbați. „– I-a mai crescut vreun dinte?” – Și-a mai schimbat încă un dinte. „– I-a crescut incisivul superior?” – Acum i-a crescut deja și el. Celălalt era deja puternic dezvoltat. Mama afirmă că și tatăl copilului s-ar fi dezvoltat cu întârziere și că a avut o schimbare întârziată a dentiției de lapte. La venirea în Institut, băiatul era slab: 24 kg. El are oase subțiri. Mâinile și picioarele sunt foarte mari în raport cu corpul. Mâinile sunt foarte neîndemânatice; întregul status exterior este negativ. Mai trebuie remarcat o tendință crescândă la neliniște și la dificultăți în comportament. Este cam lipsit de maniere. Funcțiile corporale sunt în regulă. Începând din ianuarie 1924 este mult mai liniștit, mai umanizat. Lucrurile din lumea exterioară încep să-l intereseze și să-i provoace uimire. A intrat în vigoare ceea ce trebuie întotdeauna „provocat”: dezvoltarea atenției față de lumea exterioară, și anume nu doar una intelectuală, ci o atenție purtată de simțământ față de lucrurile din lumea exterioară. Lucrurile din lumea exterioară îi provoacă uimire. Atenția intelectuală nu poate acționa terapeutic, ci trebuie angajate simțirea și voința în cadrul atenției față de lumea exterioară. El a devenit mai încrezător față de oameni și, pe când el, la început, trecea nepăsător pe lângă ceilalți, acum îi (re)cunoaște pe toți. Este greu să-l mobilizezi la o acțiune. Ceea ce face, el face cu neplăcere; cu toate acestea și-a însușit, într-o oarecare măsură, până în ianuarie, ocupația utilă a tricotatului. Este vorba aici ca copilul să se apropie de o asemenea ocupație care, pe de o parte îl mobilizează spre spre forțele mecanice și dinamice, iar pe de altă parte îi trezește atenția: La tricotat se pot pierde ochiurile. Joaca lui preferată este căruciorul sau sania. El poate povesti ore întregi numai și numai despre căruciorul său; acest lucru amintește de ceea ce am expus ieri [N.Tr. 15]. El învață germana repede: să o înțeleagă și să o vorbească [N.Tr. 16]. Acesta a fost „starea clinică” nemijlocită.
Dacă-l observați pe băiat – vino-ncoace! – veți observa diferite lucruri. Mai întâi vă atrag atenția asupra faptului că are o parte inferioară a feței foarte puternic dezvoltată: priviți conformația nasului și a gurii. Gura este puțin deschisă – datorită forțelor formatoare ale danturii –, fapt ce nu trebuie să treacă neobservat, din motivul că aceste lucruri stau în corelație cu întreaga constituție spiritual-sufletească. Dar aici nu este permis să se facă afirmația inversă: gura stă deschisă din cauza conformației danturii, ci aceasta conduce la cauze comune, și anume la faptul că omul inferior nu poate fi stăpânit pe deplin de omul superior (omul inferior: polul metabolic-motor, ale cărui forțe duc la formarea și configurarea buzei inferioare și a danturii maxilarului inferior; omul superior: polul cefalic-cerebral, ale cărui forțe duc la formarea și configurarea buzei superioare și a danturii maxilarului superior – n.tr.). Prin perceperea acestui fapt, veți remarca foarte mult. Să ne reprezentăm că aici este sediul forței omului superior, a omului neuro-senzorial. Acesta acționează asupra întregului rest. Căci această parte este cea care, în prima perioadă de viață, este cel mai mult dezvoltată și vine cu cele mai multe forțe, din perioada embrionară, în care are, de asemenea, cele mai multe forțe [N.Tr. 17]. Tot restul este, ca să zicem așa, dependent. Pe când partea de jos se formează direct din constituția corpului matern, tot restul este dependent, în mod mijlocit, de ceea ce se formează aici. Ceea ce se formează aici ca sistem masticator, ca sistem locomotor – și acestuia îi aparține și sistemul masticator; acesta este sistem locomotor – acesta este cu totul integrat în sistemul capului [N.Tr. 18]. În acest caz sistemul cefalic nu este suficient de puternic pentru a integra în totalitate sistemul locomotor; de aceea forțele exterioare acționează prea puternic asupra sistemului locomotor. Dacă aveți un om armonios dezvoltat, cu o îmbinare armonioasă a părții inferioare a capului, trebuie să vă reprezentați că sistemul nervos domină în măsură foarte mare sistemul metabolic-motor. În acest caz nu acționează în mod considerabil nici un fel de forțe exterioare. Dacă însă capul nu este în stare să domine restul sistemic, atunci forțele exterioare acționează prea puternic asupra acestuia din urmă. Acest lucru îl puteți vedea în special în aceea că brațele și membrele inferioare nu au mărimea pe care ar avea-o, dacă ar fi integrate; ele sunt prea puternic dezvoltate, pentru că aici acționează prea multe forțe exterioare. El ia aceste lucruri cu umor. Dacă nu mă înșel, D-ra B. [N.Tr. 19] l-a întrebat de ce stă cu gura deschisă. El răspunse: „Pentru ca să intre muștele în ea”; și este convins de aceasta. Aceasta este, pentru început, partea de sus a organismului.
Acum puteți observa, cum capul, în ambele părți este aici teșit (zona temporalo-parietală – n.tr.), iar către înapoi este „comprimat” (zona occipitală – n.tr.). Și această îngustime o aveți și aici (temporal – n.tr.). Aceasta este expresia faptului că sistemul intelectual este pătruns doar puțin de voință. Această parte (posterioară) exprimă faptul că este puternic pătrunsă volitiv; această parte (anterioară) a capului este accesibilă forțelor exterioare doar pe calea percepției senzoriale, pe când partea posterioară este accesibilă celor mai diverse forțe exterioare, astfel încât deja aici începe ceea ce iese apoi puternic în evidență la brațe și la membrele inferioare. Creierul se mărește, se extinde în zona posterioară.
Dintr-un anumit punct de vedere, observarea unui astfel de copil este foarte interesantă. El este deja mai interesant decât unii copii normali, deși unii dintre acești copii normali sunt mai
agreabili. Aici (anterior) este localizată de preferință acea parte a creierului, căreia substanțele, componentele materiale îi sunt livrate ascendent de către restul organismului. Aici se
depune ceea ce – sub aspectul substanței, nu al forțelor –, provine în totalitate din hrana exterioară. Dimpotrivă, aici (posterior) începe ceea ce, sub aspect substanțial, nu
provine din hrană, ci trebuie să fie asimilat prin respirație, prin simțuri ș.a.m.d., și este de origine cosmică. Partea posterioară a capului este, sub aspect substanțial, de origine cosmică [N.Tr. 20].
Prin aceea că aici (anterior) capul este „presat”, ceea ce indică un insult pur mecanic la naștere sau în stadiul embrionar – aici avem probabil a face cu un insult mecanic, fapt ce vă determină să luați în considerare karma, căci nu este cauzat de forțele ereditare –, prin această „presare” a părții anterioare, capul are tendința de a solicita prea puțină materie din substanțele alimentare [N.Tr. 21]. El nu are deloc tendința de a prelucra imediat hrana, pentru că ceea ce stimulează asimilația (anterior) este prea puțin prezent, astfel încât puteți vedea, chiar din forma exterioară a capului, că copilul trebuie să prezinte din când în când inapetență. Aici începe acumularea insuficientă a ceea ce este preluat din alimentație.
Dominația insuficientă exercitată asupra sistemului locomotor se extinde asupra sistemului respirator. Acesta este prea puțin controlat, are tendința de a se „umfla”. Acest fapt este legat de întreaga formare a maxilarului inferior. El preia mult aer, prea mult. Prin aceasta se acumulează prea multă substanță aici și în membre. Astfel încât, la un astfel de copil, inspirația nu stă în raport armonios cu expirația. El are o inspirație prea puternică în raport cu expirația. Prin aceasta el nu are posibilitatea de a dezvolta în măsură suficientă în sine bioxidul de carbon [N.Tr. 22].
Totodată vedeți aici și faptul că la un om cu o insuficientă producție proprie de bioxid de carbon sistemul locomotor este prea puternic dezvoltat. De aceasta depinde tot ceea ce este fundamentat în acest sistem. Sistemul locomotor trebuie să devină în cursul vieții, treptat, un slujitor al sistemului intelectual.
Dr. Steiner îi spune copilului:
Stai puțin pe loc, vino spre mine, fă ca mine.
Dr. Steiner îi arată cum să apuce ceva, ceea ce copilul nu face.
Nu-i nimic; nu trebuie să-l silim să facă ceva. Vedeți că-i vine greu să facă acest lucru. Din toate acestea vedeți că el nu are forța de a-și domina în mod just sistemul metabolic-motor. Dacă l-ar domina, ar ridica brațul așa cum trebuie.
Aceasta stă în relație cu faptul că formarea dinților este întârziată; căci schimbarea normală a dinților trebuie să stea în relație tocmai cu conlucrarea dintre sistemul senzorial-nervos și sistemul metabolic-motor, care trebuie să livreze ceea ce stă la baza schimbării dinților. Toate aceste fenomene sunt puternic corelate reciproc.
Care este urmarea acestui fapt? Urmarea este că, la început, după naștere, când sistemul metabolic-motor încă nu era dezvoltat, așa cum este cazul la copil, el a putut domina inițial acest sistem. Nu se remarcase că ceva la el ar fi anormal. De-abia cu timpul, pe măsură ce el a crescut, s-a putut evidenția ceea ce prezintă el ca abnormitate. De aceea lucrurile stau astfel încât este de așteptat ca el să fi ajuns târziu la ceea ce se bazează pe dominarea sistemului inferior de către cel superior: vorbirea și mersul. În primii ani, educația adecvată ar fi constat în luarea intensă în considerare a faptului că, de pildă, la acest copil, deja foarte de timpuriu, încă înainte de a începe să meargă, s-ar fi executat cu membrele lui mișcări euritmice, s-ar fi început practicarea euritmiei curative. Dacă s-ar fi început cu aceasta, s-ar fi adus ceea ce se execută cu membrele la o oglindire în sistemul neuro-senzorial, și, în perioada în care totul era încă maleabil, s-ar fi schimbat chiar și forma capului. Prin forme de mișcare, aplicate de timpuriu la copil, se realizează oricum foarte mult în formarea capului; și este deosebit de îmbucurător faptul de a putea realiza atât de mult în formarea capului. Aici (este arătat capul copilului), unde craniul este îngustat prin traumatismul exterior, este dificil de a realiza o extindere.
Mie mi-a fost încredințat, în perioada activității mele pedagogice, un copil anormal în vârstă de 11,5 ani. În fața acestui băiat, părinții și medicul de familie stăteau complet dezarmați; aceste lucruri le-am descris în capitolul al VI-lea din autobiografia mea [N.Tr. 23]. Băiatul trebuia să învețe o meserie; acest lucru era ceva îngrozitor. În afară de mamă, care era liniștită, își ieșeau cu toții din fire, căci era un lucru rușinos pentru o familie mic-burgheză bine văzută, să-și dea un băiat la meserie. Datoria mea nu era însă dezbaterea acestor lucruri. Tânărul era, pe deasupra, hidrocefal; eu am pus condiția ca el să-mi fie total încredințat. Lucrurile stăteau în felul următor: băiatul ajunsese să dea examen pentru una din clasele primare. Singura lui performanță a fost să facă cu guma o gaură mare în caiet. În afară de aceasta, el avea ciudata obișnuință de a nu voi să mănânce la masă cu ceilalți, dar mânca cu mare satisfacție cojile de cartofi din găleata de gunoi. După 1,5 ani a fost în stare să frecventeze prima clasă de gimnaziu. Totul s-a bazat pe faptul că mișcarea membrelor a fost sever controlată, și prin aceasta a dispărut hidrocefalia. Capul s-a micșorat, și acesta este o dovadă a faptului că se poate obține un succes.
Capul îngustat aici, datorită compresării craniului printr-un insult exterior, va avea dificultăți să se extindă, dar totuși s-ar mai putea încă obține ceva.
Pentru noi se pune acum întrebarea: Care este semnul cardinal pentru educație, pe care îl prezintă acest băiat? – Aspectul cel mai însemnat constă în aceea că el trebuie să-și includă ființa spiritual-sufletească într-un corp dezvoltat disarmonic în forțele sale. Aici avem relații karmice încurcate. Mă credeți sau nu, acest tânăr este un geniu. Ce vreau să exprim prin aceasta? – el nu înțelege ce vorbim –, conform antecedentelor sale karmice, el ar putea fi un geniu. Dar avem de-a face cu o abnormitate în sensul că, în cadrul condițiilor actuale, în care el a trebuit să se nască, ceea ce este prezent ca antecedente, nu s-a putut dezvolta. Avem pe de o parte alegerea părinților. Aceasta este, sub un anumit aspect, dificilă. Și astfel, el privește lumea prin relații corporale dificile, care s-au densificat și rigidizat prin aceea că forțele omului superior și a celui inferior nu se îmbină (reciproc) în mod armonios. Avem de-a face cu o rigidizare a organismului. Când el se trezește, corpul astralic și organizația eului nu pot descinde cum trebuie. Ele se lovesc de ceva asemănător unei naturi stâncoase a organismului. Dar întreaga atenție pe care o acordăm lumii înconjurătoare depinde de faptul că noi putem să ne implementăm bine în fizic-corporal. La oamenii care nu pot realiza aceasta, rămâne, dacă lucrurile nu sunt prea profunde, în primă instanță, o neîndemânare. Un rest de „a-nu-se-putea-implementa” – acest lucru trebuie spus, este vizibil la marea majoritate a oamenilor. Eu găsesc, iertați cuvântul dur, că majoritatea oamenilor sunt neîndemânatici, într-un grad foarte înalt. Oamenii nu devin îndemânatici, le cade greu să devină îndemânatici. Dacă trec în revistă cei 800 de copii pe care-i avem în Școala Waldorf, nu se poate spune că un procentaj considerabil se distinge prin îndemânare. Veți remarca pretutindeni că acest „a-fi-turnat” al corpului astralic și al organizației eului în organizația fizică este deficient la majoritatea oamenilor, pentru că trăim într-o vreme în care culminează intelectualismul. Acest mod de gândire pătrunde doar sistemul osos, dar nu ajunge și până la sistemul muscular. Omul care vrea să își folosească oasele nu devine prin aceasta îndemânatic. Intelectul este apt doar să intervină în sistemul osos și în mobilitatea lui, dar aceasta trebuie să o facă cu ajutorul mușchilor. Dar capacitatea corpului astralic și a organizației eului de a se vârî în sistemul muscular este deosebit de precară. Aceasta se datorează faptului că epoca noastră nu posedă un caracter profund-religios, sincer-religios. Confesiunile nu creează în realitate religie. Dezvoltarea musculaturii somatice depinde de existența în lume a unor mari imagini conducătoare. Chiar și atunci când omul doar contemplă astfel de imagini, se dezvoltă o îmbinare între sistemul muscular și cel osos. Lipsa de interes a acestui băiat a fost prezentă de la bun început, în măsură considerabilă.
Dar un lucru se confirmă în mod absolut la acest băiat: faptul că gândurile nu sunt alterate. Căci gândurile pe care le produce un om nu pot fi, ca atare, incorecte. Este vorba doar dacă sunt produse la ocazia potrivită, sau dacă sunt produse în cantitate prea mare sau prea mică. Ele sunt oglindiri ale constituției eterice exterioare. Atunci când este întrebat de ce ține gura deschisă, el răspunde: Pentru ca să intre muștele. – Acest răspuns este extraordinar de isteț, dar este un gând folosit inadecvat. Dacă el l-ar folosi mai târziu, de pildă aplicându-l la construcția unei mașini, acest gând ar putea fi o grandioasă idee de inventator. Gândurile sunt întotdeauna juste, căci ele sunt conținute în constituția eterică a Universului.
Esențial este să existe o oarecare posibilitate ca spiritual-sufletescul să se unească în mod judicios, prin învelișurile corporale, cu lumea exterioară. În cazul unui astfel de copil trebuie acționat pe două planuri. Copilul trebuie confruntat, pe cât posibil, cu puține impresii, care însă trebuie să fie asociate. Tot ceea ce îi este predat copilului, trebuie prezentat în cât mai puține elemente, pentru a nu li se pierde coerența. Dar lucrurile au coerență numai dacă li se atribuie această coerență, dacă se are în vedere – și acest lucru este valabil nu numai pentru el, ci se va adeveri și la ceilalți copii –, ca ceea ce trebuie să facă copiii, să fie însoțit de astfel de lucruri care suscită atenția. Unor astfel de copii, care nu ies din corpul lor, care nu implementează sufletescul, care nu domină corporalul, trebuie să le dăm ocazia să dezvolte cât de mult posibil interes. De pildă, noi începem să pictăm [N.Tr. 24] (v. fig. 13, tabla 9). Aici va trebui, înainte de toate, să nu ne temem nicidecum dacă copiii fac – aceasta se petrece și în Școala Waldorf, scuzați expresia dură – porcării. Dacă ne silim ca totul să fie mereu foarte curat, dacă ne straduim ca totul să rămână mereu foarte curat când copiii părăsesc sala de clasă, acesta este un principiu fals. Strădaniile noastre nu trebuie să meargă în această direcție, ci atenția cea mai trează din partea celui ce predă trebuie să se concentreze asupra faptului ca acești copii să urmărească fiecare gest, tot ce faceți, cu o oarecare atenție. Pentru aceasta este necesar ca dascălul să fie, în timpul predării, într-adevăr cu totul prezent; și mai mult decât la alți copii, este necesar ca în timpul predării să fie cu totul prezent și, mai presus de orice, să încerce prin acest „a-fi-prezent” să evite „vidul de gânduri”.
 Figura 13 |
 [mărește imaginea] |
Tabla 9 |
” – Fii atent, acum iei pensula, acum o tragi peste coală.” – Dacă întreaga acțiune este însoțită în acest fel de ceea ce trezește atenția, atunci se poate obține foarte mult. Se va constata că se poate realiza încă mult în privința elasticității organismului până la vârsta de 12, 13, chiar 14 ani. Când lucrurile sunt practicate, trebuie avută posibilitatea de a spune: „– Fii atent, acolo este copacul; acum desenează copacul care este afară” (vezi fig. 13). Dar ești cu totul prezent. „- Ia te uită, acum vine un căluț în trap.” Prin aceasta se atrage atenția asupra culorilor. „– Acum îi iese căluțului în întâmpinare Mussolini, cățelul. Cățelul latră la căluț, iar calul face așa cu copitele.” Trebuie încercat ca totul să fie urmărit cu atenție vie. Această vioiciune, care este purtătoare de spirit, se transferă asupra copiilor. Atunci când se vrea să se acționeze asupra copiilor în acest fel, trebuie creat entuziasm și temperament. Dacă la tratamentul copilului dascălul este blazat, dacă vrea tot timpul să șadă, dacă nu vrea să se ridice, dacă nu este înclinat să se transforme el însuși în mobilitate, atunci el nu poate educa. Deci nu este vorba de a aplica cine știe ce măsuri sofisticate, ci de a face, de la caz la caz, ceea ce este de făcut.
Apoi nu trebuie neglijat să se cultive cu acest copil, pe cât posibil, multă conversație. El nu a reacționat la acest impuls. Acum el se angajează în conversație, puteți vedea în ce măsură. „– Îți amintești că mi-ai spus, cândva, că a venit un căluț? Spune-mi, cât este de mare căluțul, l-ai mânat deja și tu?” „– Da, căluțul umblă mereu prin Sonnenhof [N.Tr. 25]; și se lungește în iarbă.” „– Și când plouă, este în grajd? Este și un cal mare acolo?” „– Da, îl cheamă Markis.” Când te ocupi de el, băiatul participă deja la conversație, pe când înainte nu făcea decât să țipe. Este deosebit de interesant faptul că la început, când l-am admis, el nu vorbea decât engleza; dar și-a însușit relativ repede limba germană. În cazul lui, puteți avea un exemplu foarte frumos, cum vorbirea s-a „turnat” în corpul eteric și în corpul fizic. Dar organizația vorbirii este la el mai rigidă decât la alți copii. De aceea se va putea studia la el în mod deosebit felul în care este instalată organizația vorbirii. El nu spune: Ich bin gewesen –, ci: Ich habe gebeen [N.Tr. 26]. El se regăsește cu configurația limbii engleze în cadrul limbii germane. Ar mai exista multe exemple: Geh aweg. [N.Tr. 27] – Și puteți vedea după felul în care limba engleză s-a fixat în el, cât de rigidizat este corpul lui. Dacă aveți în vedere ca el să vorbească mult, dacă se cultivă multă conversație cu el, vedeți că aveți de învins ceva mai puternic decât la alți copii. Căci ceea ce a învățat deja, se fixează foarte puternic în el. Dar prin faptul că i se insuflă viață, tot mereu nouă viață, ceea ce este rigidizat devine mobil lăuntric; dacă se va putea ajunge ca el să spună: Eu am fost, prin aceasta el ar realiza mult. Atunci el ar dezvolta mobilitate lăuntrică. Dar aceasta nu trebuie realizat prin „toceală”, ci prin continuarea neobosită a conversației. Mai presus de orice, acest copil trebuie făcut atent asupra faptului că pentru el există un interes, că există o participare la ceea ce face el. Acest copil trebuie întrebat: ce trebuie să știe el, din ceea ce i s-a predat. I se arată o participare plină de interes la ceea ce a viețuit el. Aceasta este important.
Acum mai trebuie doar să vă conștientizați cum acționează euritmia curativă asupra unui astfel de copil. Să presupunem că el execută R și L. R este rotirea, ceva se rotește, aici avem mobilitatea în sine. Majoritatea dintre Dvs., care participă la cursul de euritmie, știți de asemenea ce înseamnă L. Gândiți-vă numai la forțele formatoare pe care le dezvoltă limba când pronunță L. De aceea, L este sunetul care arată maleabilitatea, adaptarea la ceva. El necesită maleabilitatea organismului, pentru a putea stabili o relație cu ceva. Dar dacă luați în considerare faptul că procesul inspirației, așa cum am expus acest lucru, domină procesul expirației, va trebui să vă spuneți: Trebuie să avem de grijă ca procesul de expirație să fie stimulat, pe cât posibil, cu participare; aceasta se petrece la M. M este sunetul expirației. Dacă este executat euritmic, în el vine în ajutor întregul sistem al membrelor. În N avem revenirea în intelect. Astfel încât se va exersa R M L N. – Și aici vedeți: dacă lucrurile sunt privite în contextul general, atunci se știe ce este de făcut. Trebuie știut care este natura sunetelor vorbirii. Fiecare trebuie să cunoască din practică euritmia, iar pe de altă parte trebuie privit faptic în organizația corporală. Ambele sunt lucruri ce pot fi învățate, dar lipsesc cu desăvârșire în pedagogia contemporană.
Apoi va trebui, într-o măsură și mai mare, ca acest copil să învețe scrisul prin intermediul picturii. De aceea va trebui ca predarea să înceapă cu pictura, în sensul indicat anterior.
Din toate aceste puteți vedea că corpul astralic și organizația eului nu pătrund în acest corp fizic și în corpul eteric. Trebuie să le venim în ajutor. De aceea trebuie intervenit și terapeutic. Ce trebuie susținut? Sistemul nervos, în măsura în care el oferă baza pentru corpul astralic și organizația eului. Cum poate fi realizat acest lucru? Trebuie să acționăm în primul rând asupra sistemului nervos. Cum se procedează aici? Avem în principiu trei căi de a acționa terapeutic asupra omului: pe cale orală, pe cale injectabilă și prin băi sau aplicații externe umede [N.Tr. 28]. Când îi administrați omului ceva pe cale orală: asupra cărui sistem acționați? În principiu, asupra sistemului digestiv-metabolic. Contați pur și simplu pe faptul că, atunci când administrați cuiva ceva intern, se acționează asupra sistemului metabolic. Vreți să acționați asupra sistemului ritmic, atunci trebuie să aplicați injecții. Și dacă vreți să acționați asupra sistemului nervos, trebuie să abordați periferia: trebuie să administrați băi sau aplicații externe umede. Asupra motilității corpului astralic, în măsura în care corpul astralic vrea să descindă, ca și asupra formei corpului astralic, acționează puternic arsenicul. La cei ce fac cure de arsenic se poate observa cum corpul astralic li se strecoară în corpul lor fizic. Astfel încât, la un astfel de copil, unde este cazul de a crea o armonie între corpurile astralic și eteric, și corpul fizic, vor trebui administrate băi de arsenic. O anumită cantitate de „Apă de Levico” [N.Tr. 29], într-o anumită concentrație, în care trebuie îmbăiat copilul: prin aceasta se acționează asupra sistemului nervos și este fortificat corpul astralic. Dar și în privința faptului că forțele capului acționează prea slab asupra restului corpului, trebuie acordat un ajutor. Curentului care merge de la cap către organizația inferioară, care este puternic mai ales în primii ani de viață, dar care persistă și între schimbarea dentiției de lapte și maturitatea genitală, și care este chiar mai puternic la sfârșitul acestei perioade decât în al 7-lea, al 9-lea sau al 11-lea an, i se poate veni în ajutor la un astfel de copil, pentru a stabili o corespondență între sistemul metabolic și sistemul nervos, prin administrarea extractului de hipofiză. Se ia extract de hipofiză [Nota 3] – noi îl producem; extractul de hipofiză are particularitatea de a veni în întâmpinarea acestui fluid de forțe și, pornind de la cap, acționează asupra sistemului metabolic, armonizându-l. Astfel încât tratamentul va consta din Hypophysis cerebri, băi de arsenic și euritmie curativă, în felul indicat. Atunci când aceste măsuri conlucrează, se vor face progrese cu un astfel de băiat.
Dar, vedeți, tocmai în astfel de cazuri trebuie accentuat cât este de necesar să se dezvolte un simț pentru a-fi-prezent în tot ce faci. Tocmai la educarea și predarea pentru acești copii este necesar să fii cu totul și cu totul prezent. Și din mișcarea antroposofică se vor dezvolta posibilitățile de a fi în mare măsură prezent, dacă există atitudinea de a fi pe cât posibil prezent în tot ce faci. Acestui fapt i se opune uneori ceva. Uneori simți o oarecare durere, când ajungi în așezăminte sau grupări antroposofice. Acolo întâlnești o oarecare greutate ca de plumb. Nu reușești să-i faci pe oameni să fie mobili. Te întâmpină o greutate de plumb; când începi o discuție, nu deschide nimeni gura, căci și limba este de plumb. Toți fac o „față pân’ la brâu”, sunt prea puțin înclinați spre voioșie, spre râs!
Mai întâi de toate, ce este necesar pentru educarea unor astfel de copii? Nu greutate de plumb, ci umor, umor adevărat, umor vital. În ciuda tuturor măsurilor istețe, astfel de copii nu vor putea fi educați, dacă lipsește umorul vital. Așadar, în mișcarea antroposofică va trebui să-și facă loc simțul pentru mobilitate. Nu vreau să dau prea multe indicații. Dar este deja adevărat că ești înțeles în cea mai mică măsură atunci când, în cazul uneia sau altei calamități, ești întrebat: ce trebuie să facem? –, dacă dai un răspuns ca mine: aveți entuziasm. A avea entuziasm, despre asta este vorba tocmai în cazul copiilor cu dezvoltare anormală.
Aceasta am vrut să vă mai spun astăzi.
