Miezul concepției lui Rudolf Steiner despre istorie este ideea după care conștiența umană a evoluat de-a lungul timpului. Concepția despre lume a lui Steiner combină acest gând cu ideea inspiratoare că spiritele noastre sunt parte din întregul acestei evoluții, chiar atunci când precede durata vieții noastre particulare. Multe din conferințele lui Steiner tratează diferențele dintre culturile tribale, clasice și moderne din perspectiva conștiențelor care evoluează.
Când ești familiar cu această perspectivă asupra istoriei, va apărea întrebarea: Ar putea schimbările evolutive din conștiență să fie detectate în cursul a câtorva decenii? Sau este necesară trecerea secolelor pentru a ieși la iveală?
Subiectul acestor conferințe, a patra dimensiune, este interesant nu numai pentru el însuși și pentru aplicațiile sale științifice, ci și din cauza luminii pe care o aruncă asupra evoluției recente observabile în gândirea umană. Steiner a afirmat că mijlocul secolului al XIX-lea a fost un punct singular în dezvoltarea conștienței umane; la acea vreme gândurile omului erau mult mai strâns legate de creier decât au fost vreodată înainte sau vor fi vreodată în viitor. Creierul era, din cauza legăturii sale strânse cu mintea, spiritualizat în cel mai înalt grad. Dimpotrivă, mintea a fost adusă foarte puternic în lumea materială. Teorii materialiste ingenioase au fost simptomul cultural al acestei condiții istorice unice. El a mers mai departe pretinzând că această coborâre din secolul al XIX-lea a minții în materie nu a fost descoperirea sa originală, ci era foarte bine cunoscută în interiorul societăților secrete. Totuși Steiner descoperise faptele independent și nu a fost astfel legat de jurămintele păstrării secretului. El a crezut că sosise timpul de a face publică o asemenea cunoaștere spirituală.
Dacă presupuneți în mod ipotetic că această teorie a evoluției istorice este corectă, vă veți aștepta ca secolul al XIX-lea să simtă o tensiune între conceptul în mod inerent nonmaterialist al celei de a patra dimensiuni și tendința seculară de a materializa toate conceptele. Parte din farmecul celei de a patra dimensiuni este acela că este un concept geometric care interesează cultura populară tot atât de mult ca și pe matematicieni. Atât în aplicațiile sale științifice cât și în cele populare, a patra dimensiune a avut exponenți gnostici și agnostici.
Primul matematician care a explorat a patra dimensiune, William Rowan Hamilton, s-a născut în 1805; citea Biblia la vârsta de trei ani, atunci când a început, de asemenea, să învețe caracterele ebraice. Pâna la vârsta de 10 ani el putea citi în ebraică, persană, arabă, sanscrită, bengaleză, latină și greacă, ca și în câteva limbi europene. Era antrenat în aritmetica mentală și a fost pus în competiție cu un băiat din Vermont care făcea un turneu, fiind un copil-calculator minune. Totuși Hamilton a fost dezamăgit când a descoperit că tânărul domn Colbum, concurentul lui, părea a nu avea nicio cunoaștere în afară de neobișnuitul său talent aritmetic și nu părea interesant ca prieten.
În timp ce studia la Universitate, Hamilton a ajuns sub influența mișcării tractariene care considera că trebuie să revitalizeze religia plecând de la conținutul ei spiritual. În sensul acesta el a fost influențat de ramura mult mai radicală, subiectivă a mișcării care a fost inspirată de filosoful Samuel Taylor Coleridge. Condus, poate, de noțiunea de algebră a lui Coleridge ca știință a timpului, Hamilton a descoperit o varietate de numere cvadridimensionale, „cuaternionii” ‒ numiți astăzi în mod curent numere hipercomplexe. Ați putea fi surprinși dacă citiți scrierile lui Hamilton, văzând cum se codește de a îmbrățișa o a patra dimensiune ca atare. Hamilton a explorat cea de a patra dimensiune dar a refuzat să accepte noțiunea spațiului cu patru dimensiuni. El și-a făcut cercetările într-o perioadă în care ‒ conform cu ipotetica noastră concepție acceptată a evoluției culturale ‒ conștiența omului a coborât în cel mai înalt grad în materie. Hamilton a folosit trei dimensiuni (vectorii), împreună cu o a patra (tensorul), care erau păstrate separate, astfel încât nu au fost combinte într-o singură varietate cvadridimensională.
Dacă ar fi să luați celelalte lucrări matematice ale lui Hamilton ‒ numele lui este onorat pentru ingenioasele sale metode de fzică matematică ‒ ați fi probabil izbiți de profundul său materialism care poate fi citit printre rândurile îndemânaticelor lui calcule. Logica activă, creativă a secolului al XIX-lea a ajuns la cea de a patra dimensiune dar spiritul materialismului o ținea în loc.
În următoarea fază de dezvoltare, conceptul spațiului cvadridimensional a fost acceptat. Ludwig Schlaefli, un profesor elvețian, a tratat cele patru dimensiuni, ca și continuarea conceptuală riguroasă a primelor trei dimensiuni spațiale. Este posibil ca izolarea față de învățământul pentru adulți care constituie o parte a vieții unui profesor de școală să-i fi permis lui Schlaefli să dezvolte această nouă geometrie în timpul anilor de început ai carierei sale, înainte de a trece la departamentul de matematică al Universității din Berna. Este interesant că Grassmann, care a explorat de asemenea o ingenioasă algebră a dimensiunilor superioare, era, ca și Schlaefli, un profesor de școală ale cărui scrieri au fost ignorate timp de mulți ani. De fapt, acești pionieri intreprizi, adevărați eroi ai spiritului uman liber, și-au asumat riscul de fi crezuți nebuni. Ei au adâncit și înnoit tradițiile culturale ale trecutului de vreme ce s-au bazat pe gândirea pură pentru a-i duce dincolo de ceea ce putea fi confirmat în lumea senzorială.
Fiecare nou pionier în lumea ideilor libere a găsit călătoria mai ușoară, în mod special dacă noile idei au luminat alte domenii de cunoaștere. În geometrie, de exemplu, s-a observat că liniile drepte ale spațiului tridimensional obișnuit ar putea fi considerate ca elemente ale unei varietăți cu patru dimensiuni. Conexiunile de acest tip au făcut curând ca a patra dimensiune să devină acceptabilă pentru matematicieni. Totuși nu a durat mult până când a patra dimensiune a fost luată în considerare de către spiritualiști, o asociație care mergea în paralel cu frecventele sale apariții din literahira OZN-urilor în secolul al XX-lea. Această intrare în ocultismul popular a fost a treia fază distinctă de dezvoltare.
Ședințele spiritiste ale secolului al XIX-lea atrăgeau ființe spirituale care produceau efecte fizice și erau asociate cu stări psihologice care apoi dispăreau ca și OZN-urile zilelor noastre. Era la fel de convenabil atunci (cum este și acum) să li se atribuie o casă în dimensiunile inaccesibile ale spațiului.
Zollner, un astronom al secolului al XIX-lea, a încercat să demonstreze că ființele imateriale atrase în ședințele de spiritism erau din a patra dimensiune. Chiar dacă demonstrațiile sale nu au fost niciodată încununate de succes, el a devenit atât de absorbit de acest efort încât colegii lui au considerat că a fost „îmbrobodit” de mediumul Slade, care a fost cu siguranță fraudulos o parte din timp. În această fază, a patra dimensiune a devenit un mod de a concepe fenomene misterioase într-un mod cvasimaterialist.
În faza finală a gândirii secolului al XIX-1ea, a patra dimensiune a devenit subiect de meditație. Se pare că a fost reluat în mod specific în Societatea teosofcă numai după moartea Helenei Blavatsky în 1891. Societatea teosofică a făcut publice foarte multe din cele ce anterior circulau numai în interiorul societăților secrete, dar aceste revelații depindeau de doamna Blavatsky, care și-a început cariera internațională de medium când era încă adolescentă. După moartea ei, mișcarea a suferit unele fragmentări dar era de fapt sub conducerea Anniei Besant, o recent convertită de la socialismul materialist. Societatea teosofică post-blavatskyană a avut din acest motiv nevoie să ofere instruire în cunoașterea superioară pentru a-și păstra membrii. Scrierile lui Howard Hinton despre a patra dimensiune slujeau foarte bine acestui scop.
Cariera lui Howard Hinton era legată într-un mod neobișnuit de ideile tatălui său. James Hinton era un doctor în constructia de nave care și-a pierdut credința ca urmare a citirii Bibliei și a devenit un viguros oponent al creștinismului. El a înlăturat taina Trinității pentru a face loc „tainei durerii” și a propovăduit virtutea unor mortificări ale cărnii, ca de exemplu cea de a merge pe timp de iarnă fără palton. Pe măsură ce James Hinton a devenit tot mai filosofic, el a câștigat credință în lumea noumenală a lui Kant care se află în spatele experienței fenomenologice. Această lume superioară era feminină, hrănitoare, liberă de constrângeri sociale și legale. Virtutea consta în armonizarea intențiilor proprii cu lumea numenală și nu putea fi dobândită printr-un simplu comportament controlat. Era de așteptat ca persoana care acționează altruist pentru binele omenirii să încalce legile ca un criminal ordinar.
În timp ce propunea aceste idei, James Hinton avea nevoie de ajutor matematic pentru subiectul ecuațiilor pătratice, care în mintea lui erau asociate cu unele chestiuni etice. Pentru ajutor el a angajat-o pe văduva matematicianului George Boole; ea a devenit secretara lui. Asocierea dintre dna Boole și James Hinton
a făcut ca Howard, fiul lui James Hinton, și fiicele dnei Boole să se cunoască.
Howard Hinton, ca și tatăl lui, fusese inspirat de scrierile lui Hamilton pentru a adopta o formă materialistă de kantianism. Totuși, când și-a început munca de profesor de școală el a ajuns să se îndoiască de faptul că cunoașterea ar putea veni de la o autoritate exterioară. În efortul de a găsi cunoașterea față de care ar putea simți certitudine, și-a făcut un set de cuburi colorate, pe care le-a aranjat în diverse moduri pentru a face cuburi mai mari. Folosind aceste blocuri el a simțit că ar putea dobândi cunoașterea poziției spațiale dincolo de orice îndoială. În timp ce se uita după tipare în rearanjamentul acestor cuburi, el a început să investigheze a patra dimensiune, pe care o vedea guvernând șirurile de transformări în trei dimensiuni.
El a predat sistemul său tinerei Alicia Boole, pe care o cunoștea datorită colaborării tatălui său cu dna Boole. Alicia a devenit mai târziu faimoasă pentru capacitatea ei de a vizualiza obiectele cvadridimansionale. Ea a dobândit această facultate urmând exercitiile cu cuburile lui Howard Hinton. Până la urmă Hinton s-a căsătorit cu Ellen, sora mai mare a Aliciei.
Viața personală a lui Howard Hinton a căzut într-un haos tragic. O scurtă detenție pentru bigamie l-a condus la părăsirea Angliei și preluarea poziției de profesor, pentru câțiva ani, într-o școală cu predare în limba engleză din Japonia. Psihologul William James era unul din suporterii lui americani. Se pare că au existat interese de culise în America pentru ideile lui Hinton de a se folosi dimensiunile superioare ca un mod de a dobândi clarvederea. Hinton însuși s-a îndepărtat de la investigațiile sale anterioare și s-a concentrat asupra producerii unei noutăți pentru vremea aceea ‒ o mașină de aruncare pentru practicarea jocului de baseball. Se poate ca aceasta să fi entuziasmat colectivul de antrenori de la colegiul unde lucra el, dar nu a contribuit cu nimic la favorizarea reputației lui filosofice. El a preluat o slujbă de examinator de invenții în 1902. Noua poziție i-a întors mintea de la baseball la ceea ce susținătorii lui voiau cu adevărat să știe, legătura dintre a patra dimensiune și clarvedere. Până la moartea lui Hinton, în 1907, scrierile inspirau teosofi din India și Anglia pentru a investiga ei înșiși cea de a patra dimensiune. Evident, aceste teme vor fi fost de interes și pentru teosofii germani. Acest interes formează fondul conferințelor lui Rudolf Steiner. În ele îl vedem pe Steiner foarte la el acasă în vizualizarea spațiilor multidimensionale. El operează cu concepte care unifică punctele de vedere mai mult matematice cu cele mai mult spirituale asupra celei de a patra dimensiuni. S-ar putea ca cititorul să-l găsească pe alocuri dificil dar să se simtă profund răsplătit, pe măsură ce el îl ghidează în afara familiarei lumi tridimensionale și în tot mai adânci regiuni ale spațiului interior.
DAVID BOOTH
