Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

Ființe spirituale din natură


XI. LUMEA ELEMENTARĂ ŞI VIITORUL OMENIRII

Dornach, 28 mai 1922 (GA 212)

Aş vrea să vă prezint astăzi, în continuarea explicaţiilor de ieri şi de alaltăieri, unele lucruri despre evoluţia omenirii în viitor, în măsura în care aceasta depinde de un anumit raport în care ajunge omul însuşi în cursul evoluţiei viitoare a Pământului faţă de unele puteri spirituale. Alaltăieri am văzut cum se prezintă interiorul uman la o examinare mai exactă; am văzut cum poate fi dobândită, în realitate, printr-o asemenea examinare mai exactă, o anumită viziune asupra felului în care se concentrează în om, în omul fizicsufletesc-spiritual, ceea ce ţine, într-un fel, de lumea exterioară, mai ales în măsura în care această lume este concepută ca lume a forţelor şi entităţilor eterice pe care omul le atrage la sine pentru formarea propriului său corp eteric atunci când coboară în lumea pământească. Şi am văzut cum cu această entitate, care ţine mai mult de lumea exterioară şi care îi este integrată omului, se uneşte apoi ceea ce a săvârşit omul însuşi pe Pământ, faptele sale, cu alte cuvinte, karma sa.

Apoi am văzut ieri cum poate şi cum trebuie să-şi cucerească omul, în mod diferit în diferite epoci ale evoluţiei omenirii, o relaţie de cunoaştere cu lumea spirituală.

Am amintit adesea că epoca actuală este o epocă în care în existenţa pământească a omenirii vrea să pătrundă un curent nou al vieții spirituale. În evoluţia omenirii distingem o perioadă de trecere de la epoca predominant intelectualistă, care s-a instaurat în prima treime a secolului al XV-lea şi care, în esenţă, se încheie acum, şi o epocă viitoare, consacrată spiritualului. În această epocă intelectualistă s-a ajuns în special la faptul că omenirea şi-a dezvoltat intelectul, şi-a dezvoltat intelectul ca atare, sprijinindu-se pe observarea naturii exterioare şi pe practica tehnică.

În această privinţă, în ultimele secole s-au realizat, desigur, lucruri grandioase şi impresionante. Dar tot ceea ce s-a realizat s-a datorat faptului că intelectul a fost elementul fundamental în cadrul evoluţiei omenirii. Moştenirea acestui element intelectual se manifestă încă şi astăzi. Dar, aş putea spune, această moştenire a elementului intelectual nu mai are în sine nimic creator.

Elementul intelectual a fost creator în cel mai înalt grad în epoca lui Copernic, Galilei, Giordano Bruno, apoi, în secolul al XIX-lea. Pe baza intelectului creator au apărut marile realizări ale omenirii, mai ales în cadrul civilizaţiei occidentale din ultimele secole.

Cel care are un simţ imparţial va putea remarca că elementul creator al inteligenţei a început să intre în mod esenţial în declin tocmai în ultimele decenii. Omenirea nu mai este la fel de entuziasmată să se unească cu intelectul, cu raţiunea. Ceea ce s-a exercitat de-a lungul secolelor ca facultate intelectuală a sufletului trăieşte mai departe ca într-un fel de inerţie a civilizaţiei şi culturii. Oamenii gândesc pe vechile făgaşe, dar intelectul nu mai produce nimic nou. Acest lucru poate fi observat foarte clar în special la tineretul nostru. Cum spuneam, dacă privim lucrurile cu suficientă imparţialitate, vom putea observa această situaţie. Dacă privim în urmă şi vedem cum era tineretul nostru academic în anii '80 – şi acest lucru se referă la întreaga civilizaţie a Occidentului; desigur, lucrurile nu stăteau cu toţi tinerii în acest fel –, putem spune: Când un tânăr care studiase ceva începea să vorbească, acest fapt îţi producea o anumită bucurie, şi erai dornic să vezi ce va spune el mai departe. Astăzi nu mai este aşa. Putem vedea schimbarea care a avut loc în ultimele decenii. Când începe să vorbească un tânăr care, să spunem, a ieşit de curând de pe băncile amfiteatrelor, nu mai eşti curios să vezi ce va spune el mai departe, căci ştii deja dinainte ce va spune. Lucrurile se desfăşoară automat. Omul nu se mai prezintă ca şi cum întregul său creier ar fi activ, punându-şi în mişcare intelectul. Ai sentimentul că activitatea inteligenţei a coborât din cap în regiuni mai joase. Este ceea ce poate sesiza astăzi, chiar şi pe baza unei observaţii exterioare, cel care priveşte lumea în mod imparţial. Inteligența umană a ajuns să aibă un caracter maşinal şi izvorăşte din regiuni ale organizării umane care, de fapt, nu mai sunt ale capului. Acest lucru se întâmplă, cum spuneam, pentru că inteligenţa era inițial ceva elementar şi pentru că, în mare, faptul că de-a lungul acestei perioade care a durat din secolul al XV-lea până în secolul al XIX-lea omenirea trebuia să-şi dezvolte în mod predominant inteligenţa era întemeiat pe dezvoltarea legică a lumii.

Dar acum din regiunile superioare ale existenţei lumii în viaţa pământească a oamenilor vrea să se reverse un curent spiritual. Ceea ce nu se mai poate dezvolta în continuare ca raţiune trebuie să fie fecundat de acest curent spiritual. Și depinde de oameni dacă ei îşi deschid inimile, sufletele, faţă de ceea ce vrea să pătrundă, prin multe porţi, aş putea spune, din lumea spirituală în lumea pământească. Dar acest lucru face necesar ca oamenii să dezvolte din nou o receptivitate pentru perceperea spiritualului din întreaga natură.

Observaţi, aşa cum a trebuit să amintim ieri, când ne-am îndreptat atenţia spre vechile epoci de cultură ale omenirii, că odată întreaga omenire percepea spiritual-sufletescul în aspectele lumii exterioare, în fiecare stea, în fiecare nor care se arăta pe cer, în fulger şi tunet, în fiinţele regnurilor naturii.

Tocmai pe această bază s-a dezvoltat vechea practică yoga. Yoghinul căuta, aşa cum am arătat ieri, să pătrundă până la Sine. El căuta, într-un fel, prin exerciţii interioare, ceea ce pentru noi este ceva de la sine înțeles, căci noi ne naştem şi suntem educaţi pentru a avea un anumit sentiment al Sinei, o conştienţă a Eului. Yoghinul trebuia să dezvolte mai întâi în sine acest sentiment.

Ei bine, dragii mei prieteni, imaginați-vă că ar trebui să vă comportați, cu conştienţa Eului pe care o are omul în prezent, la fel ca un yoghin! Aceasta ar fi o mare greşeală. Este o deosebire dacă ți-ai cucerit o însuşire prin muncă proprie, prin strădanie umană proprie, sau dacă o ai ca pe ceva de la sine înțeles. Când un om trebuia să ajungă la conştienţa de sine prin muncă proprie, ca yoghinul, prin această exersare interioară el participa la marile, la grandioasele procese cosmice şi la legitățile cosmice. Dacă eşti transpus, pur şi simplu, în sfera conştienței de sine, lucrurile se schimbă. A te situa pe o treaptă a evoluției omenirii nu înseamnă, desigur, acelaşi lucru cu a-ți cuceri această treaptă prin exerciții interioare.

Şi din descrierile de ieri poate reieşi faptul că omenirea trebuie să ajungă treptat la cunoştinţe care iau naştere datorită unei eliberări a întregului sistem al gândirii de procesul respirator; atunci sistemul gândirii se integrează – aşa cum am explicat eu ieri – în ritmurile exterioare ale Cosmosului, pentru că, eliberându-se de subiectivitate, sistemul gândirii se cufundă în ritmurile Cosmosului. Aşadar, aşa cum yoghinul, prin cuplarea – dacă mă pot exprima astfel – a sistemului său de gândire cu sistemul respirator, se furişa în sine şi se identifica cu ceea ce se poate manifesta în om ca element spiritual-sufletesc pe valurile ritmului respirator interior, astăzi noi trebuie să ne revărsăm cu gândirea noastră în lume, să ne dăruim lumii, să participăm la toate ritmurile care străbat lumea minerală, vegetală, animală, umană, până sus, la lumea ierarhiilor. Trebuie să ne integrăm în ritmul exterior al existenței. Dacă ne integrăm în ritmul exterior al existenței, vom ajunge la cunoştințe care trebuie să ofere din nou omenirii ceva care se află dincolo de ceea ce stă la baza cunoştințelor exterioare despre natură.

Noi practicăm astăzi fizica, biologia, chimia, şi oamenii primesc, prin mii şi mii de descrieri popularizate care ajung până în cel mai îndepărtat sat, informații despre felul în care arată lumea pentru observaţia senzorială asociată cu intelectul. Dar trebuie să înceapă epoca în care omenirea să învețe să cunoască ce se află în spatele a tot ceea ce ne poate fi oferit de către observația exterioară şi intelect.

Fie că vorbim, în limbajul celor vechi, de cele patru elemente: pământ, apă, foc, aer, fie că vorbim, în limbajul oamenilor moderni, de corpuri solide, de corpuri lichide, de corpuri gazoase şi stări de căldură, dacă vrem să vorbim absolut în sensul fizicii, e indiferent, pentru scopul pe care îl urmărim noi astăzi, ce nume le dăm acestor lucruri. Căci atunci când oamenii vorbesc astăzi de lumea exterioară, de elementul solid, de elementul lichid, de elementul gazos, ei vorbesc în sensul combinării, amestecării, separării substanțelor, şi aşa mai departe. Dar trebuie să reținem că la baza oricărui element pământesc solid se află un element spiritual elementar. Oamenii instruiți de astăzi pot râde când se spune că o omenire mai veche vedea în orice element pământesc entități de felul gnomilor. Numai când ne vom cuceri din nou cunoştințe pe calea integrării în ritmul lumii, nu doar printr-o conexiune de gânduri logic-abstracte, numai atunci vom descoperi în elementul solid-pământesc acele entităţi elementare care sunt conținute în orice element solid. La ființele elementare care sunt conținute în domeniul solid, pământesc, elementul cel mai avansat este deşteptăciunea, şiretenia, istețimea, dezvoltarea unilaterală a intelectului. Am putea spune: Entitățile spirituale elementare care trăiesc în elementul solid, în elementul pământesc, sunt mai deştepte decât oamenii, mult mai deştepte. Oamenii deştepţi în sens intelectualist nu sunt atât de deştepți ca acele ființe de natură suprasensibilă care populează elementul pământesc solid, domeniul pământesc solid. Am putea spune: Aceste ființe sunt alcătuite numai din deşteptăciune. Aşa cum omul este construit din carne şi sânge, aceste ființe sunt alcătuite din deşteptăciune, din superdeşteptăciune. Aceste entități mai au însuşirea ciudată că printre ele domneşte multiplicitatea. Dacă suntem în stare să examinăm un element pământesc tocmai pentru a descoperi asemenea ființe elementare deştepte care se mişcă prin el, îl putem stoarce ca pe un burete, aş putea spune, în sens spiritual-sufletesc, şi din el vor ieşi aceste ființe. Ele sunt multe. E vorba de o mulțime extraordinară.

Am putea spune că e greu să o scoatem la capăt cu număratul acestor entităţi care trăiesc în elementul pământesc-solid; putem număra cireşele şi ouăle cu unu, doi, trei, patru, cinci, dar aceste ființe nu pot fi numărate în acest fel. Căci, după ce am numărat până la trei, nu mai sunt trei, sunt mult mai multe decât trei. Astfel încât cu număratul pe care îl cunoaştem pe plan fizic nu o scoatem la capăt în privința acestor entități. Dacă am vrea să aplicăm procedeele uzuale de a calcula, aceste entităţi ne-ar juca cele mai ciudate feste. Să zicem că am vrea să luăm de o parte două entități, de cealaltă parte două entități, şi am spune: Două ori două fac patru. Dar nu ar fi deloc adevărat, căci aceste entităţi ar reprezenta între timp, prin superdeşteptăciunea lor, şapte sau opt, astfel încât ar trebui să spunem: Două ori două fac opt, sau cam aşa ceva. Aşadar, însuşirile ciudate ale acestor entităţi sfidează chiar şi numărătoarea. Situația este de aşa natură încât trebuie să facem cunoştință neapărat cu următorul fapt: intelectul, aşa cum s-a dezvoltat el în sânul omenirii în epoca modernă, este ceva foarte frumos; dar aceste ființe, care sunt superinteligente, dețin față de intelect o anumită putere. Ele domină intelectul, acolo unde el se manifestă numai prin numărat.

Când ajungem la elementul lichid, la apă, aceste entităţi ale apei au dezvoltat cu precădere ceea ce a dezvoltat omul în sfera sentimentului său, în sfera simțirii sale. Noi, oamenii, suntem, de fapt, mult mai înapoiați cu simlirea noastră în comparație cu aceste entităţi care populează elementul apă, elementul lichid. Noi stăm undeva. Ne place un trandafir roşu. Avem un anumit sentiment când frunzişul copacilor foşneşte. Dar aceste entităţi pătrund împreună cu orice element lichid în sevele vegetale care suie în trandafir, până la floarea trandafirului, ele trăiesc împreună cu roşul. Ele participă prin simțire într-un mod mult mai intim la procesele lumii. Noi ne aflăm în afara lumii cu simţirea noastră, dar aceste entităţi se află în interiorul fenomenelor şi participă la ele.

Ființele aerului sunt cu precădere acele ființe care au dezvoltat până la o capacitate superioară ceea ce avem noi în sfera voinței. Desigur, e foarte frumos când chimistul descoperă care este greutatea atomică a hidrogenului, a oxigenului, a azotului, cum se combină hidrogenul şi oxigenul, cum se disociază din nou, cum se disociază, de exemplu, apa sau clorura de calciu sau altceva asemănător. Toate acestea sunt foarte bune şi frumoase, dar în spatele tuturor acestor procese trăiesc nişte entităţi spirituale elementare. Şi omul va trebui să-şi asimileze o cunoaştere a caracteristicilor acestei lumi elementare. În epoca în care omul îşi dezvoltase intelectul, aceste entităţi elementare erau puse, într-un fel, pe liber. Omenirea şi-a dezvoltat intelectul, cum spuneam, începând cu prima treime a secolului al XV-lea până la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi, prin faptul că intelectul juca un rol creator în cadrul civilizaţiei şi culturii umane, aceste entităţi care trăiesc în elemente nu au putut face prea mult. Prin faptul că fiinţele elementare ale solidului a fost nevoite să se retragă, într-un fel, şi să lase în seama oamenilor intelectul, aceste entităţi au făcut să se retragă şi celelalte ființe elementare, entitățile elementului lichid şi entitățile elementului gazos. Dar dacă acum, în epoca în care intelectul ajunge la declin – şi el ajunge la declin; noi trăim deja în epoca în care în cadrul lumii civilizate începe ruina intelectului –, omenirea nu se deschide curentului spiritual care intervine din lumea spirituală, din cauza acestei obtuzităţi a omenirii va apărea ceea ce astăzi poate fi remarcat în mod clar, faptul că aceste entităţi elementare încheie un fel de pact, se unesc şi se pun sub conducerea puterii predominant intelectualiste, sub conducerea lui Ahriman.

Dacă aceste entităţi elementare s-ar ridica împotriva evoluţiei, dacă ele s-ar pune sub conducerea lui Ahriman, omenirea nu ar putea progresa. Atunci ar fi posibil ca puterile ahrimanice, unite cu entitățile elementare ale elementelor, să facă din Pământ altceva decât îi era destinat de la începuturi. Pământul nu ar deveni ceea ce am descris în cartea mea Ştiinţa ocultă în rezumat, pornind de la stadiile Saturn, Soare, Lună şi Pământ. Căci Pământul va deveni ceea ce ar trebui să devină conform intențiilor iniţiale numai dacă omul îşi înțelege în mod just în fiecare epocă misiunea sa.

Astăzi putem deja percepe cum stau lucrurile în realitate. Cei care au atins astăzi o anumită vârstă ştiu că în epoca anterioară te întrețineai cu ceilalţi oameni în aşa fel încât atunci când voiai să ştii ce este în interiorul lor puteai comunica prin intermediul limbajului obişnuit, prin schimbul reciproc de cuvinte. Te puteai baza pe faptul că raţiunea, intelectul, se află aici, în cămăruţa de sus, şi că ceea ce se află în cămăruţa de sus poate fi comunicat apoi celorlalţi prin intermediul limbajului.

Astăzi există oameni care nu mai presupun că la unii dintre contemporanii lor raţiunea se află în cămăruţa de sus, ci consideră că raţiunea a alunecat mai în adânc, şi atunci ei îi analizează, în loc să-i lase să le vorbească. Dacă în loc să laşi oamenii să vorbească îi psihanalizezi, acest lucru înseamnă a considera, aş putea spune, printr-o înțelegere greşită, că raţiunea a alunecat în adânc. Căci trebuie să supui psihanalizei tocmai partea care a alunecat în regiunile mai adânci ale naturii umane. Aceşti oameni vor s-o ridice din nou la suprafaţă, pentru că ei consideră că ea a alunecat în adânc. În această epocă a decăderii intelectului se mai poate observa că, de fapt, oamenilor nu le mai place deloc, cel puțin unor oameni începe să nu le mai placă deloc, să se folosească de intelectul lor. Ei preferă să se lase psihanalizaţi, căci nu mai vor să ia parte cu capul la ceea ce se petrece în sufletul lor.

Examinarea acestor lucruri doar stând în faţa lor în mod exterior, superficial, nu duce la nimic. Nu rezultă prea multe dacă examinăm aceste lucruri în mod exterior, superficial. Trebuie să le examinăm, aşa cum am făcut noi adineaori, privindu-le în întregul context al lumii. Numai atunci ne vor deveni ele clare. Psihanaliza poate avea ceva bun din punctul de vedere pe care l-am expus ieri. Oamenii nu mai vor să considere fireşti anumite lucruri, pe care mai înainte le considerau astfel, aşadar, ei se lasă trataţi. Și nu mai pot fi inventate atât de multe tratamente câţi oameni care au nevoie de ele există. Aşadar, pentru că tratamentele cu mijloace exterioare materiale nu mai sunt suficiente, se inventează nişte tratamente psihice! Dar toate acestea trebuie să fie examinate într-un context mai larg.

Dacă le examinăm în mod exterior, nu e nevoie să ne ridicăm împotriva tuturor bunelor temeiuri, împotriva tuturor lucrurilor captivante pe care le fac psihanaliştii. Nu e greu să înțelegem, chiar nu e greu să înțelegem aceste lucruri, pe baza unei cercetări mai ample, îndreptățite, asupra lumii, de care oamenii încă fug, pe baza cercetării lumii care ne conduce la recunoaşterea faptului că un curent spiritual vrea să intervină în civilizaţia noastră actuală, pentru a se pune în locul raţiunii ajunse la decădere, în locul intelectului ajuns la decădere.

Misiunea omenirii ar fi să înțeleagă acest fapt, şi de această înțelegere fug oamenii astăzi, într-un anumit fel, atât de mult. Dar abia atunci se dezvăluie despre ce este vorba în cazul unor asemenea lucruri a căror îndreptățire exterioară poate fi foarte uşor dovedită tocmai în epoca decăderii intelectului. Pot fi dovedite, încetul cu încetul, foarte multe lucruri, căci intelectul a ajuns la decădere, şi intelectul ajuns la decădere poate dovedi, încetul cu încetul, extraordinar de multe lucruri ca fiind îndreptăţite. Dar se va ajunge tot mai mult ca ceea ce este cu adevărat îndreptățit să poată fi înțeles numai pe baza acelor cunoştinţe care ajung la omenire prin intermediul spiritualităţii.

Acesta este un aspect prin care putem atrage atenţia asupra a ceea ce ameninţă evoluţia omenirii în epocile viitoare ale Pământului. Trebuie să atragem atenţia, pe de altă parte, şi asupra faptului că, exact aşa cum elementele inferioare, pământ, apă, aer, sunt locuite de entităţi elementare, tot astfel, şi elementele superioare, elementele eterice, lumină, eterul chimic, eterul vieţii, sunt locuite de nişte entităţi elementare. Numai că aceste entităţi se deosebesc foarte mult de entităţile elementare ale elementelor inferioare. Entităţile luminii, dar mai ales entităţile vieţii nu tind spre multiplicitate. Cel mai intens tind spre multiplicitate entitățile elementului pământ. Entitățile elementelor eterice tind spre unitate. În realitate, nu le putem distinge prea bine unele de altele. Aici, individualitățile nu sunt atât de pregnante. Aceste entități tind să intre unele în altele, să se unească.

O forță de inițiere mai veche a anumitor inițiați, din care provin apoi învățăturile mai profunde ale Vechiului Testament, îndrepta cunoaşterea mai ales spre aceste elemente eterice. Și, conform acestei tendințe a elementelor eterice de a se uni într-unul singur, s-a format impresia care s-a manifestat apoi în monoteism, în monoteismul sever al iudaismului.

Această religie a lui Iahve a luat naştere la început mai ales pe baza contemplării spirituale a regiunilor eterice. Dar în regiunile eterice trăiesc entități spirituale care nu tind să se disocieze unele de altele, nu vor să devină individualități, ci vor să se piardă unele într-altele, vor să se întrepătrundă, vor să formeze o unitate.

Dacă aceste entități, la rândul lor, nu sunt Iuate în considerare de oameni, dacă oamenii nu se îndreaptă spre spiritualitate şi nu îşi spun: Acolo, sus, nu se află numai Soarele, ci, odată cu lumina şi căldura Soarelui, din eter coboară pe Pământ nişte entități; dacă oamenii se limitează la o înțelegere exterioară a domeniului material, aceste entități găsesc posibilitatea de a se uni cu puterea luciferică. Astfel încât, dacă omenirea nu sesizează pericolul care amenință din direcția ahrimanică prin unirea puterii ahrimanice cu acele entități care trăiesc în elementele inferioare, şi acel pericol care amenință din direcția luciferică prin unirea puterii luciferice cu elementele eterice care tind spre unitate, există posibilitatea ca în viitor Pământul să devină cu totul altceva decât ar trebui să fie conform intențiilor inițiale.

Nu putem insista îndeajuns, dragii mei prieteni, asupra faptului că perceperea spiritualului înseamnă un destin al omenirii de pe Pământ, că, în realitate, dacă oamenii nu binevoiesc să se apropie de spiritual, cu Pământul s-ar întâmpla altceva decât trebuie să se întâmple. Căci, desigur, noi avem de jur împrejurul nostru lumea domeniului material. Dar, oricât de mult am cerceta această lume cu ajutorul chimiei şi al fizicii noastre evoluate, noi cercetăm, de fapt, numai ceea ce trebuie să dispară odată cu existenla Pământului. Oare ce altă valoare are această întreagă chimie, această întreagă fizică, dincolo de sfârşitul existenței Pământului? Căci până la sfârşitul existenței Pământului substanțele minerale transformate în praf şi pulbere trebuie să se dizolve în Cosmos, şi numai elementele vegetal, animal, uman pot trece în existența jupiteriană. Aşadar, tot ceea ce şi-au cucerit într-un mod atât de impunător, într-un mod atât de grandios, ştiințele actuale se referă numai la un element trecător. Dar omenirea are nevoie de o cunoaştere care să nu se refere la acest element pământesc trecător, ci care să aibă de-a face cu ceea ce depăşeşte acest element.

Se poate cerceta astăzi oricât de mult, cum spuneam, greutatea atomică a diferitelor elemente, se pot stabili formule chimice, legi fizice – acestea au o importanță trecătoare pentru existența Pământului. Omul trebuie să depăşească această existență a Pământului prin cunoaşterea unor lucruri cum sunt cele pe care tocmai le-am expus. Aceasta este o problemă extraordinar de importantă, esențială.