Când, în urmă cu şase ani, am cunoscut operele lui Friedrich Nietzsche, în mine se formaseră deja nişte idei asemănătoare cu ideile sale. Independent de el şi pe alte căi, eu am ajuns la nişte concepţii care sunt în concordanţă cu ceea ce Nietzsche a spus în lucrările sale: Zarathustra, Dincolo de bine şi de rău, Genealogia moralei şi Amurgul idolilor. Deja în mica mea scriere Teoria cunoaşterii în concepţia despre lume a lui Goethe[Obs.14] este exprimat acelaşi mod de a gândi şi simţi ca şi în scrierile amintite ale lui Nietzsche.
Acesta e motivul care m-a îndemnat să schiţez o imagine a vieţii de reprezentare şi simţire a lui Nietzsche. Cred că o asemenea imagine se apropie cel mai mult de Nietzsche, dacă o conturezi conform cu ultimele sale lucrări, deja amintite. Aşa am şi făcut. Scrierile anterioare ale lui Nietzsche ni-l înfăţişează în calitate de căutător. Aici el ni se arată ca un om ce năzuiește neobosit mereu mai sus. În ultimele sale lucrări îl vedem ajuns pe culmea care este de o înălţime pe măsura naturii lui spirituale celei mai proprii. În cele mai multe dintre scrierile despre Nietzsche apărute până azi, evoluţia lui e prezentată ca şi cum în diferitele epoci ale carierei sale scriitoriceşti el ar fi avut nişte păreri mai mult sau mai puţin diferite. Eu am căutat să arăt că nu poate fi vorba nicidecum ca Nietzsche să-şi fi schimbat mereu părerile, ci numai de o mişcare mereu ascendentă, de evoluţia firească a unei personalităţi care, în momentul în care şi-a redactat primele scrieri, încă nu găsise forma de exprimare adecvată concepţiilor sale.
Scopul final al activităţii lui Nietzsche este conturarea tipului numit de el „supraom”. Am considerat că una dintre sarcinile principale ale cărţii mele este să caracterizez acest tip. Imaginea mea despre supraom este exact contrarul acelei imagini caricaturale pe care a schiţat-o doamna Lou Andreas-Salomé în cartea despre Nietzsche [Obs.15] cea mai răspândită în momentul de faţă. Nu poţi să pui în lume nimic care să meargă atât de mult împotriva spiritului nietzschean, decât monstruozitatea mistică în care doamna Salomé a transformat ideea de supraom. Cartea mea arată că în ideile lui Nietzsche nu poate fi întâlnită nicăieri nici cea mai mică urmă de mistică. Nu m-am ocupat de infirmarea părerii exprimate de doamna Salomé, că ideile lui Nietzsche din Omenesc, prea omenesc sunt foarte mult influenţate de expunerile lui Paul Rée [Obs.16], autorul cărţilor Observaţii psihologice şi Originea sentimentelor morale etc. Un cap atât de mediocru cum este Paul Rée nu putea să facă nici o impresie de seamă asupra lui Nietzsche. Eu nici n-aş atinge aici aceste lucruri, dacă lucrarea doamnei Salomé n-ar fi contribuit într-o măsură atât de mare la răspândirea unor păreri de-a dreptul respingătoare despre Nietzsche. Fritz Koegel [Obs.17], editor al operelor lui Nietzsche, a făcut primirea cuvenită acestei scrieri de duzină, lipsite de orice obiectivitate, în revista „Magazin pentru literatură”.
Nu pot încheia această scurtă prefaţă, fără a-i mulţumi din toată inima doamnei Förster-Nietzsche [Obs.18], sora lui Nietzsche, pentru multele dovezi de amabilitate pe care le-am primit din partea ei în perioada în care îmi redactam cartea. Orelor petrecute în Arhiva Nietzsche din Naumburg [Obs.19] le datorez dispoziţia sufletească din care s-au născut gândurile ce urmează.
Weimar, aprilie 1895
Rudolf Steiner
