Viaţa omului se desfăşoară în alternanţa a trei stări. Acestea sunt: starea de veghe, somnul cu vise şi somnul adânc fără vise. Putem înţelege cum ajungem la cunoaşterea superioară a lumilor spirituale, dacă ne facem o idee despre modificările ce trebuie să se petreacă în legătură cu aceste trei stări la omul care vrea să caute această cunoaştere. Înainte ca omul să fi parcurs stadiul de pregătire în vederea acestei cunoaşteri, conştienţa lui va fi mereu întreruptă de pauzele somnului. În aceste pauze, sufletul nu ştie nimic despre lumea exterioară şi nici despre sine însuşi. Numai din când în când, din marea inconştienţei generale se ridică visele, care sunt legate de fenomene ale lumii exterioare sau de stări ale trupului propriu. La început, vedem în vis numai o exteriorizare aparte a vieţii de somn şi de aceea se vorbeşte, în general, numai de două stări: somnul şi veghea. Pentru ştiinţa ocultă însă visul are o semnificaţie de sine stătătoare, alături de celelalte două stări. În capitolul precedent au fost descrise modificările ce se petrec în viaţa de vis a omului care se ridică la cunoaşterea superioară. Visele sale îşi pierd caracterul lor nesemnificativ, neregulat şi incoerent şi devin din ce în ce mai mult o lume plină de ordine şi coerenţă. Prin continuarea dezvoltării spirituale, această lume nouă, născută din lumea visului, nu numai că nu devine inferioară realităţii exterioare senzoriale, în ce priveşte adevărul lăuntric, ci în ea se revelează fapte care reprezintă o realitate superioară în adevăratul înţeles al cuvântului. De fapt, în lumea sensibilă sunt ascunse pretutindeni secrete şi enigme. Această lume arată, fără îndoială, efectele anumitor realităţi superioare; doar omul care se limitează la simpla percepere prin simţuri nu poate pătrunde până la cauze. Aceste cauze se revelează în parte discipolului ocult în stările descrise, care s-au născut în el din viaţa de vis, dar la care, în nici un caz, el nu se opreşte. – Desigur, el nu trebuie să considere aceste revelaţii drept cunoştinţe reale, până când nu i se vor arăta aceleaşi revelaţii şi în decursul stării de veghe obişnuită. Dar el va ajunge şi la aceasta. Între timp el se dezvoltă pentru a putea lua, în conştienţa de veghe, starea pe care şi-a creat-o mai întâi înlăuntrul vieţii de vis. Pentru el lumea simţurilor s-a îmbogăţit atunci cu ceva absolut nou. Aşa cum un om născut orb şi apoi operat, după ce a dobândit vederea, recunoaşte lumea care îl înconjoară ca fiind îmbogăţită cu percepţiile ochilor, tot aşa omul devenit clarvăzător, în modul arătat mai sus, vede întreaga lume care îl înconjoară înzestrată cu însuşiri, lucruri şi fiinţe noi, etc. De acum înainte el nu mai trebuie să aştepte visul pentru a trăi într-o altă lume, ci întotdeauna când este oportun, se poate transpune în starea descrisă, pentru percepţie superioară. La el, această stare are atunci o însemnătate asemănătoare cu aceea pe care o are în viaţa obişnuită percepţia obiectelor prin simţuri faţă de percepţia celui care nu are simţuri active. În adevăratul înţeles al cuvântului putem chiar spune: discipolul ocult îşi deschide simţurile sufletului său şi priveşte lucrurile care trebuie să rămână ascunse simţurilor trupeşti.
Această stare constituie însă numai o tranziţie spre trepte şi mai înalte de cunoaştere ale discipolului ocult. Dacă el continuă exerciţiile care îi slujesc la educarea ocultă, după trecerea unui timp corespunzător, va afla că profunda modificare descrisă nu se întâmplă numai cu viaţa sa de vis, ci că transformarea se extinde şi asupra somnului său, care înainte era adânc şi fără vise. El observă că inconştienţa deplină în care se afla înainte, în decursul somnului, este întreruptă de trăiri conştiente izolate. Din întunericul desăvârşit al somnului se ridică percepţii de un gen pe care înainte nu-l cunoscuse. Fireşte, nu este uşor să descrii aceste percepţii, căci limba noastră este creată numai pentru lumea simţurilor şi de aceea nu putem găsi decât cuvinte aproximative pentru realităţile care nu aparţin de loc acestei lumi a simţurilor. Cu toate acestea suntem nevoiţi deocamdată să folosim cuvinte pentru a descrie lumile superioare. Aceasta nu o putem face decât exprimând multe lucruri prin asemănare. Putem întrebuinţa această metodă a analogiei fiindcă în lume toate se înrudesc. Lucrurile şi fiinţele lumilor superioare sunt înrudite cu acelea ale lumii simţurilor cel puţin în aşa măsură încât, cu bunăvoinţă, omul poate totuşi să-şi facă o idee despre aceste lumi superioare, chiar şi prin cuvintele folosite pentru lumea simţurilor. Trebuie să rămânem însă mereu conştienţi de faptul că în asemenea descrieri ale lumilor superioare multe lucruri trebuie să fie analogii şi simboluri. – De aceea, disciplina ocultă este dată numai în parte în cuvintele limbii obişnuite; privitor la cealaltă parte, pentru ridicarea sa în lumile superioare, discipolul învaţă un limbaj de simboluri, care va rezulta în chip natural pentru el. Discipolul trebuie să-şi însuşească acest limbaj chiar în decursul practicării disciplinei oculte. Aceasta nu ne împiedică să aflăm ceva despre natura lumilor superioare şi prin descrieri obişnuite, aşa cum sunt date aici.
Dacă vrem să dăm o idee despre trăirile amintite mai sus, care mai întâi se nasc din oceanul inconştienţei, în timpul somnului adânc, atunci le putem compara cel mai bine cu un fel de auz. Putem vorbi despre perceperea de sunete şi cuvinte. Aşa cum putem caracteriza în mod corespunzător trăirile din somnul cu vise ca un fel de vedere, în comparaţie cu percepţiile simţurilor, tot aşa experienţele somnului adânc pot fi comparate cu impresiile auditive. (În paranteză trebuie să spunem că şi în lumea spirituală văzul este superior. Şi în această lume culorile sunt superiore sunetelor şi cuvintelor. Dar ceea ce discipolul ocult percepe mai întâi din această lume, în cursul dezvoltării sale spirituale, încă nu sunt culorile superioare, ci sunetele inferioare. Omul percepe imediat culorile numai deoarece, conform evoluţiei sale generale, el este mai apt pentru lumea care i se revelează în somnul cu vise. Pentru lumea superioară care i se dezvăluie în somnul adânc, el este mai puţin apt. De aceea, la început, această lume i se revelează în sunete şi cuvinte; mai târziu, el se va putea ridica şi aici la culori şi forme).
Când discipolul observă că are asemenea trăiri în somnul profund, este de datoria lui să şi le clarifice cât se poate de bine. La început îi va veni foarte greu; căci perceperea celor trăite în această stare este, deocamdată, extraordinar de slabă. După trezire, omul ştie bine că a trăit ceva; însă ce anume a trăit, rămâne pentru el cu totul nelămurit. Cel mai important lucru în această stare de început este să rămânem liniştiţi şi calmi şi să nu cădem nici un moment într-o stare de nelinişte sau nerăbdare. Acestea ar acţiona dăunător în toate împrejurările. Înainte de toate, ele nu pot accelera niciodată evoluţia, ci pot doar să o întârzie. Trebuie să ne mulţumim cu ceea ce ni se oferă sau ni se dăruieşte; orice forţare trebuie evitată. Dacă după un anumit timp nu avem trăiri în timpul somnului, să aşteptăm cu răbdare până când acest fapt va fi cu putinţă. Căci această clipă, de bună seamă, va veni o dată. Şi dacă înainte am fost răbdători şi calmi, facultatea de percepere rămâne o posesiune sigură, în timp ce, în cazul unei proceduri forţate, ea ar putea să apară o dată, dar s-ar putea pierde iarăşi cu totul pentru mai multă vreme.
După ce s-a ivit facultatea percepţiei şi trăirile din somn stau cu desăvârşire limpezi şi desluşite în faţa conştienţei noastre, atunci trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra următorului fapt. Printre aceste trăiri vom distinge absolut precis două categorii. Întâia categorie va fi cu totul străină de toate câte le-am cunoscut mai înainte. Când se ivesc, să ne bucurăm de aceste trăiri; ele ne pot întări sufleteşte; în rest, să le lăsăm deocamdată aşa cum sunt. Ele sunt primele prevestiri ale lumii spirituale superioare, în care ne vom orienta abia mai târziu. A doua categorie de trăiri va arăta cercetătorului atent o anumită înrudire cu lumea obişnuită, în care el trăieşte. Aceste trăiri din somn îl lămuresc cu privire la lucrurile asupra cărora reflectează în decursul vieţii, asupra celor ce ar vrea să înţeleagă referitor la lucrurile din jurul său, dar pe care nu le poate înţelege cu mintea obişnuită. În decursul vieţii sale de toate zilele, omul reflectează asupra celor ce-l înconjoară. Pentru a înţelege înlănţuirea dintre lucruri, el îşi face reprezentări. Cu ajutorul noţiunilor el caută să înţeleagă ceea ce percep simţurile sale. La astfel de reprezentări şi noţiuni se referă trăirile din somn. Ceea ce mai înainte era noţiune obscură, întunecată, dobândeşte acum o realitate vie, plină de sonoritate, care se poate compara numai cu sunetele şi cuvintele lumii fizice. Omul are din ce în ce mai mult sentimentul că dezlegarea enigmelor, asupra cărora trebuie să reflecteze, i-ar fi şoptită în sunete şi cuvinte dintr-o lume superioară. El poate stabili apoi o legătură între cele ce îi vin dintr-o altă lume şi cele ce îi vin din viaţa obişnuită. Ceea ce înainte putea atinge numai cu gândirea sa, este acum pentru el trăire, tot atât de vie şi plină de conţinut ca orice trăire din lumea simţurilor. Obiectele şi fiinţele acestei lumi a simţurilor nu sunt în nici un caz numai ceea ce se înfăţişează percepţiei fizice. Ele sunt expresia şi emanaţia unei lumi spirituale. Această lume spirituală, înainte ascunsă, răsună acum pentru discipolul ocult din întreaga sa ambianţă.
E uşor de înţeles că în această facultate superioară de percepţie se găseşte o binecuvântare pentru om numai dacă în simţurile sufleteşti care i s-au deschis este totul în ordine, după cum şi simţurile obişnuite pot fi întrebuinţate pentru o observare adecvată a lumii numai dacă sunt normal formate. Numai că acum omul îşi formează el însuşi simţurile superioare, prin exerciţiile pe care i le indică disciplina ocultă. – Din aceste exerciţii face parte concentrarea, adică îndreptarea atenţiei asupra anumitor reprezentări şi noţiuni absolut precise, ce stau în legătură cu tainele lumii. Tot din aceste exerciţii face parte şi meditaţia, adică trăirea în astfel de idei, adâncirea desăvârşită în ele, în modul prescris. Prin concentrare şi meditare lucrează omul asupra sufletului său. Prin aceasta el dezvoltă în suflet organele sufleteşti de percepţie. În timp ce el se consacră concentrării şi meditaţiei, sufletul său creşte înlăuntrul trupului aşa cum creşte embrionul în trupul mamei. Când apar apoi în somn, una câte una, trăirile descrise, atunci se apropie momentul naşterii pentru sufletul devenit liber, şi care, prin aceasta, a devenit cu adevărat o altă fiinţă, pe care omul o aduce la germinare şi o maturizează în el însuşi. – Din această cauză, străduinţele pentru concentrare şi meditaţie trebuie făcute cu grijă şi trebuie respectate cu precizie, fiindcă ele sunt legile care duc la germinarea şi maturizarea fiinţei sufleteşti superioare a omului, descrisă mai sus. Şi aceasta trebuie să fie, la naşterea ei, un organism armonios şi normal format. Dacă însă din prescripţiile primite se neglijează ceva, atunci nu se naşte o fiinţă normală, ci în domeniul spiritual are loc naşterea prematură a unei fiinţe neviabile.
Faptul că naşterea acestei fiinţe sufleteşti superioare se desăvârşeşte, la început, în timpul somnului adânc, îl vom înţelege dacă ne gândim că organismul ei gingaş, încă puţin rezistent, nu s-ar putea afirma dacă ar apărea în timpul stării de veghe a simţurilor, din cauza fenomenelor dure şi aspre ale vieţii obişnuite. Activitatea sa ar fi ca inexistentă faţă de activitatea trupului. În somn, când trupul se odihneşte, în măsura în care activitatea sa depinde de percepţia sensibilă, se poate ivi activitatea, la început atât de gingaşă, neînsemnată, a sufletului superior. – Din nou trebuie să avem în vedere că discipolul ocult nu trebuie să considere trăirile din somn drept cunoştinţe deplin valabile, cât timp nu este în stare să-şi ridice sufletul superior trezit şi în conştienţa de zi. Dacă este în stare de aceasta, el poate percepe lumea spirituală conform caracterului ei, atât în timpul trăirilor de peste zi, cât şi între acestea, adică el poate cuprinde sufleteşte, ca sunete şi cuvinte, tainele lumii înconjurătoare.
Pe această treaptă de evoluţie, trebuie să înţelegem că la început avem de a face doar cu trăiri spirituale separate, mai mult sau mai puţin incoerente. De aceea trebuie să ne ferim să construim din ele un edificiu de cunoştinţe închis sau chiar numai coerent. Căci în acest caz ar trebui să se amestece în lumea sufletească tot felul de reprezentări şi idei fantastice; şi ne-am putea construi astfel foarte uşor o lume care nu ar avea nimic de-a face cu adevărata lume spirituală. Discipolul ocult trebuie neapărat să exercite continuu cel mai sever autocontrol. Cel mai corect lucru este ca el să ajungă la o claritate din ce în ce mai mare cu privire la fiecare trăire reală pe care o are, şi apoi să aştepte până se arată altele noi, într-un mod cu totul neforţat, şi care, ca de la sine, se unesc cu cele pe care le-a avut deja. – Prin puterea lumii spirituale în care a ajuns deja şi prin aplicarea exerciţiilor corespunzătoare, în somnul adânc al discipolului are loc o extindere tot mai mare a conştienţei. Tot mai multe trăiri se ivesc din inconştienţă şi tot mai scurte vor fi etapele de somn inconştient. Astfel, experienţele izolate din somn se leagă de la sine tot mai mult laolaltă, fără ca această corelare adevărată să fie tulburată de tot felul de combinaţii şi concluzii care nu ar proveni decât din raţiunea deprinsă cu lumea simţurilor. Dar cu cât amestecăm mai puţin, în mod neîndreptăţit, în trăirile superioare obişnuinţele de gândire ale acestei lumi sensibile, cu atât este mai bine. Procedând astfel, ne apropiem din ce în ce mai mult de acea treaptă a drumului spre cunoaşterea superioară, pe care stările, mai înainte prezente numai inconştient în viaţa de somn, se transformă acum în stări pe deplin conştiente. Când trupul se odihneşte, trăim de asemenea într-o realitate, precum e cazul şi în timpul stării de veghe. Va fi de prisos să remarcăm că, în decursul somnului însuşi, avem în primul rând de a face cu o altă realitate decât cea a ambianţei fizice, în care se găseşte corpul. Pentru a rămâne fermi pe terenul lumii simţurilor şi a nu deveni fantaşti, trebuie să învăţăm să legăm trăirile superioare din cursul somnului de realităţile ambianţei sensibile. Dar, înainte de toate, lumea trăită în somn este o revelaţie cu totul nouă. – Treapta importantă care constă din pătrunderea somnului cu conştienţa se numeşte în ştiinţa ocultă, continuitatea (neîntreruperea) conştienţei 15.
La un om care a atins această treaptă, trăirea şi experienţa nu încetează în timpul când trupul se odihneşte şi sufletul nu primeşte nici o impresie prin simţurile fizice.
