| JOHANNES: |
|
Tăcutele forme-ngrămădite umplu spaţiul
Creând enigme vaste;
Ele nu ucid cu chinul întrebărilor sufletul care
Nu vrea să cunoască revelaţia existenţei
Ci doar să o privească, trăind fericit.
Ţeserea de lumină-n jurul stâncilor, |
|
330 |
Acolo, tăcerea zidurilor goale,
Aici, pădurile verzi pierzându-se-n albastrul senin;
Așa e lumea-n care sufletul lui Johannes
Vrea să zăbovească ţesând tablourile viitorului.
.....................................................................
.....................................................................
Sufletul lui Johannes trebuie să simtă-n el
Adâncurile și întinderile-acestei lumi.
Puteri creatoare vor trebui să nască-n el,
Ca aparenţă transfigurată-n artă,
Forţa ce vestește inimilor vraja cosmică.
...................................................................
Dar Johannes n-ajungea la asta dacă Maria, |
|
340 |
Cu iubire, nu-i trezea forţele sufletului
Prin căldura blândă a sufletului ei.
Mulţumiri aduc înţeleptei cârmuiri a destinului
Ce m-a condus atât de-aproape de-acest om.
Ce scurt e timpul de când o știu alături
Și ce strâns au legat aceste săptămâni
Sufletul meu de-al ei
Într-o singură viaţă.
Ea trăiește ca spirit în mine chiar când e depatte;
Gândește în gândirea mea, atunci când |
|
350 |
Chem înaintea sufletului ţelurile vointei
(Maria apare ca un gând al lui Johannes.)
|
| JOHANNES (continuând): |
|
Maria aici, 'naintea mea? dar cum e ea?
Nu trebuie să îmi apară astfel;
Un chip spiritual atât de sever – o gravitate
Ce-i dă fiori simţirii pământești.
Johannes nu vrea, nu poate s-o privească
Pe Maria astfel în apropierea lui.
Nu poate fi asta Maria care mi-a dat
Înţelepte puteri în clipe blânde de destin.
(Maria dispare din privirea lui Johannes.)
Unde-i Maria pe care o iubea Johannes |
|
360 |
'Nainte ca ea să-i transforme sufletul
Ducându-l pe culmile reci ale spiritului?
.....................................................
Dar și Johannes, care a iubit-o pe Maria,
Unde-i el acum? – Adineaori era aici –
Nu-l mai văd pe Johannes care, bucurându-mă,
M-a redat mie însumi. Trecutul nu poate,
Nu trebuie să mi-l răpească atât de crud!
(Maria devine iar vizibilă privirii lui Johannes.)
|
| MARIA: |
|
Maria, așa cum tu vrei să o vezi,
Nu e în lumile în care străluceste adevărul.
În imperiul iluziei ţese spiritul lui Johannes, |
|
|
Înșelat de-o amăgire sufletească; liberează-te
De puterile dorinţei care te seduc.
Simt în mine furtuna sufletului tău.
Ea îmi răpește pacea de care am nevoie.
Nu Johannes e cel ce-ndreaptă spre sufletul meu
O astfel de furtună; e o fiinţă pe care
Odinioară a biruit-o-n sine.
Ca iluzie străbate ea acum sfera spiritului;
Recunoaște-o și se va risipi ca un neant.
|
| JOHANNES: |
|
Asta-i Maria, așa cum este-n adevăr, |
|
380 |
Și ea vorbește despre Johannes, așa cum el
'I-apare acum real lui însuși.
De mult Johannes s-a ridicat la altă stare
Decât cea zugrăvită-acum de fantasma visului
Fiindcă eu vreau să-mi las sufletul
Într-un repaus comod.
Fiinţa mea însă nu deţine încă această stare.
Încă pot să-i scap și asta vreau acum.
Adesea ea mă cheamă; cu forţele ei,
Ea vrea să mă câștige în întregime pentru ea... |
|
390 |
Ceva însă mă-mpinge să mă liberez de ea...
Sunt ani deja de când mă umple
'N-adâncul sufletului cu viaţa ei spirituală.
Și totuși... nu vreau s-o știu acum în mine.
...........................................................
Tu, fiinţă străină în sufletul lui Johannes,
Mă lasă, redă-mă mie, cum eram odinioară,
Când încă nu te arătai activă-n mine.
Vreau să-l contemplu pe Johannes fără tine...
(Benedictus apare alături de Maria; și el este tot un gând al lui Johannes.)
|
| BENEDICTUS: |
|
Johannes, ascultă avertismentul sufletului tău;
Omul care, umplându-te spiritual, ţi-a apărut |
|
400 |
Ca puterea originară a fiinţei tale,
Trebuie să domnească fidel alături de tine
Și să-ţi pretindă ca forţele fiinţei sale
Să creeze omenește în voinţa ta.
El trebuie să lucreze-ascuns în tine,
Ca tu, cândva, să poţi deveni ceea ce știi că este,
Departe-n viitor, ţelul propriei fiinţe.
Trebuie să-ţi porţi în viaţă grijile proprii
Închise-adânc în suflet.
Te vei cuceri pe tine doar când vei vrea, curajos, |
|
410 |
Să te lași tot mai mult stăpânit de-această fiinţă.
|
| MARIA (văzută ca un gând al lui Johannes): |
|
|
Legământul meu sacru și grav radiază forţa
Ce trebuie să-ţi menţină ce ai cucerit.
Mă vei găsi în recile întinderi de gheaţă
Unde spiritele trebuie să-și creeze lumina
Când întunecimea paralizează forţele de viaţă...
Caută-mă-n temeliile lumilor, unde sufletele
Trebuie să-și cucerească simţirea zeiască
Prin victorii care smulg existenţa din neant.
Dar nu mă căuta nicicând în imperiul umbrelor |
|
420 |
Unde viaţa sufletească stinsă
Obţine prin vicleșug existenţă iluzorie,
Iar jocul visării învăluie spiritul,
Pentru că el vrea, savurându-se, să uite de sine,
Iar seriozitatea poate să-i pară stânjenitoare.
(Benedictus și Maria dispar.)
|
| JOHANNES: |
|
Vorbește despre iluzie...
... Frumoasă-i însă iluzia asta.
Ea trăiește; Johannes se simte pe sine în ea,
El simte-n ea și prezenţa Mariei…
Johannes nu vrea să știe cum spiritul |
|
430 |
Dezleagă enigme-n adâncuri sufletești întunecate.
Dar el vrea să creeze, vrea să lucreze ca artist.
Să îi rămână deci ascuns ceea ce-n el ar dori
Să contemple conștient doar înălţimile cosmice.
....................................................
(Se adâncește mai departe-n cugetare.)
(Capesius își părăsește locul; pare că iese dintr-o adâncă meditare.)
|
| CAPESIUS: |
|
N-am trăit eu clar în suflet ceea ce
În Johannes, care gândește-atât de visător,
Se creează ca imagini ale dorinţei sale?
Ca flăcări au ţâșnit gânduri în mine;
Nu veneau din mine; doar el le putea crea.
Sufletul lui a trăit în al meu... |
|
440 |
L-am văzut întinerit, cum el însuși se vede
Prin iluzie spirituală, și-ndepărtând nesăbuit
Roadele coapte ale spiritului său.
.....................................................
Dar cum! De ce să vieţuiesc astea acum?
Cercetătorul spiritual arareori doar poate
Să contemple-n sine existenţa altor suflete!
....................................................
Am auzit adesea de la Benedictus
Că asta e permis – scurt timp –
Doar celui ce-i ales prin harul destinului
Să urce cu o treaptă pe drumul spiritual... |
|
450 |
... Așa să îmi explic
Ce mi s-a întâmplat acum?
Ce-n adevăr doar rareori e-ngăduit?
Ar fi cumplit dacă în orice clipă clarvăzătorul
Ar putea spiona lăuntrul altor suflete.
.................................................
.................................................
Am văzut oare adevărul... sau o iluzie
M-a făcut să visez viaţa sufletească a altuia?
Eu trebuie să aflu asta chiar de la Johannes.
(Capesius se apropie de Johannes care abia acum își dă seama de prezenţa lui.)
|
| JOHANNES: |
|
Capesius... Vă credeam departe de aici!
|
| CAPESIUS: |
|
Dar sufletul meu se simţea aproape de al vostru.
|
| JOHANNES: |
460 |
De mine – în momentul ăsta – nu!
|
| CAPESIUS: |
|
De ce vă-nfioară-acest cuvânt?
|
| JOHANNES: |
|
O, nu, nu mă înfioară...
(În această clipă li se alătură Maria; acest lucru face posibil ca atât Johannes cât și Capesius să poată rosti fiecare pentru sine cuvintele ce urmează.)
|
| JOHANNES (pentru sine): |
... Privirea lui pătrunde cu adevărat
'N-adâncurile sufletului meu.
|
| CAPESIUS (pentru sine): |
|
Înfiorarea lui mi-arată că am văzut bine.
(Întorcându-se către Maria.)
Maria, veniţi la timpul potrivit.
Cuvintele voastre-mi vor da poate cheia
Enigmei grave ce m-apasă greu!
|
| MARIA: |
|
Gândeam că-l aflu aici pe Johannes, nu pe voi. |
|
470 |
Presimţirea poverii enigmei lui m-a făcut
Să-l caut; pe voi vă credeam fericit,
Dăruit ţelului frumoasei acţiuni
Pe care vrea să ne-o deschidă Hilarius.
|
| CAPESIUS: |
|
Ţelul ăsta... ce vrea de la mine... Mă tulbură acum.
|
| MARIA: |
|
Vă tulbură? Nu v-aţi arătat fericit atunci când
Speranţa voastră primea un astfel de conţinut?
|
| CAPESIUS: |
|
Ce vieţuiesc în ceasul ăsta de destin
Schimbă cu totul orientarea sufletului meu.
Orice activitate pământească ar trebui
|
|
480 |
Să mă răpească forţelor de clarvedere trezite.
|
| MARIA: |
|
Cine-a putut păși pe drumul spiritului
Trăiește multe astfel de semne de destin.
Le va urma pe căile sale sufletești,
Dar s-ar putea să nu fie corect tălmăcite
Dacă tulbură adevăratele îndatoriri pământești.
(Capesius se așază; intră într-o scurtă meditare, timp în care Lucifer îi apare Mariei.)
|
| LUCIFER: |
|
Puţine roade-ţi vor aduce eforturile tale.
În inima lui se aprinde o forţă
Care-mi deschide porţile sufletului său.
Maria, îndreaptă-ţi privirea clarvăzătoare |
|
490 |
'N-adâncurile sufletului lui și vezi cum el,
Cu aripile spiritului, se-nalţă departe
De sferele pământești încălzite de iubirea voastră.
(Lucifer rămâne în peisaj.)
(Maria se adresează ceva mai clar lui Capesius pentru a-l scoate din cugetarea de care el însuși se scutură.)
|
| MARIA: |
|
Dacă Johannes, pe drumul spiritului, s-ar simţi
Tulburat de natura datoriilor sale,
N-ar fi justificat, dar l-ai putea înţelege:
El va trebui să creeze în lucrări exterioare.
Dar voi trebuie să vestiţi altora știinţa spiritului
Și astfel nu ieșiţi din cercul sufletului vostru.
|
| CAPESIUS: |
|
Forţa spiritului se pierde în cuvânt |
|
500 |
Mai mult decât în creaţiile exterioare.
Cuvântul te constrânge să-nţelegi ce ai văzut;
Dar conceptele-s dușmanii clarvederii.
Am putut avea o experienţă spirituală
Ce mi-a apărut privirii
Doar pentru că sufletul ce mi s-a deschis
E foarte apropiat de omul meu pământesc
Dar niciodată înţeles deplin de acesta.
Dacă experienţa mea-i adevărată, nimic
Nu mă mai poate lega de-această lucrare pământească. |
|
510 |
Simt că de-acum înaltele puteri
Vor indica alte ţeluri sufletului meu
Decât acelea plănuite de Hilarius.
(Se așază în faţa lui Johannes.)
|
| CAPESIUS: |
|
Johannes, spuneţi-mi deschis, adineaori
Când eraţi pierdut cu totul în gândurile voastre,
N-aţi simţit stinse dorinţe sufletești
Drept sinea voastră actuală-n voi?
|
| JOHANNES: |
|
Oare rătăcirea spiritului meu se poate crea,
Real, ca vieţuire-ntr-un suflet străin?
Iar viziunea ei îi întărește lui iluzia |
|
520 |
Că ar putea găsi drumul în devenirea lumilor?
(Johannes cade iar în meditare.)
(Maria se întoarce spre Lucifer și îl aude vorbind.)
|
| LUCIFER: |
|
Și-aici găsesc deschise portile sufletului.
Nu vreau să pierd prilejul, ci să profit.
Dacă și-n sufletul ăsta se creează o dorinţă-a spiritului,
Trebuie să cadă opera de iubire, care,
Prin Gottgetreu, îmi e periculoasă.
În el, eu pot distruge puterea Mariei;
Îmi cade-atunci în mână și ce poate ea.
(Lucifer dispare. Capesius se ridică, conștient de sine, și, pe măsură ce vorbește, devine tot mai sigur.)
|
| CAPESIUS: |
|
Se risipește îndoiala... am văzut corect;
Johannes a vieţuit ce eu am putut vedea. |
|
530 |
E clar deci că și lumea lui mi s-a arătat
Doar fiindcă-a mea nicicând n-a vrut
Să se apropie de-a sa înţelegând.
Drumul spiritului cere singurătate;
Pot lucra-mpreună doar oamenii
Care se înţeleg reciproc.
Departe de fiinţele umane poate sufletul s-atingă
Vastul cerc de existenţă a lumilor luminii.
................................................
Tata Felix mi-apare ca model;
Lumina spiritului, el o caută pe căi |
|
540 |
Necunoscute altora, în mândră singurătate.
Căutarea lui a reușit fiindcă el s-a ţinut departe
De-a aborda prin concepte fiinţele.
Mă voi strădui să-l urmez; iar opera voastră
Ce-apasă cu existenţă pământească forţa clarvederii
Nu-l va mai seduce pe Capesius.
(Iese.)
|
| MARIA: |
|
Așa-i cu omul, când Sinea lui mai bună
Se-afundă-n somn spiritual iar puterile dorinţei
Îi hrănesc fiinta până ce iarăși trezirea
Limpezește cu lumină natura spirituală adevărată. |
|
550 |
Așa e somnul pe care-l dorm toţi oamenii
'Nainte ca forţele clarvederii să îi fi trezit.
Ei nu știu nimic despre acest somn treaz;
Par treji – fiindcă dorm mereu.
Clarvăzătorul doarme când, din existenta sa adevărată,
Pătrunde în această veghe.
Acum Capesius se va retrage.
Nu doar o vrere trecătoare îl atrage
Ci starea lui 'l-îndepărtează de ţelurile noastre.
Nu-i el de vină că se-ntoarce de la noi. |
|
560 |
Se văd severele semne ale destinului.
Noi, ceilalţi, trebuie să ne dedicăm forţele
Într-o mai mare măsură operei noastre.
|
| JOHANNES: |
|
Maria, lui Johannes nu-i cere ca,
Pentru noile ţeluri, să-și înarmeze
În clipa asta sufletul, care,
Ca și altele, are nevoie de somn spiritual
Spre a putea cultiva forţele germinânde.
Eu știu, cândva voi avea curajul să lucrez
Pentru lumile spiritului, dar nu cere |
|
570 |
Să făptuiesc acum, – nu acum...
Gândește-te că deja l-am alungat pe Capesius...
Dac-aș fi copt pentru lucrare, ar fi și el.
|
| MARIA: |
|
Capesius? L-ai alungat?... Tu... tu visezi.
|
| JOHANNES: |
|
Eu visam știind... da, eu eram treaz visând.
Ce înaintea puterilor cosmice este iluzie,
Mi s-a arătat ca simbol al maturităţii mele.
Știu prea bine, dorinţa mea eram eu însumi;
Și numai gândirea era o altă Sine.
Așa-mi stătea Johannes înaintea sufletului, |
|
580 |
Cum era odinioară, 'nainte să-l fi luat spiritul în stăpânire
Și să îl umple cu a doua Sine.
El nu e mort; Johannes... viaţa de dorinţă
Face din el tovarăsul sufletului meu.
L-am ameţit, dar nu l-am biruit.
Își cere drepturile propriei sale existenţe
Când cealaltă Sine... trebuie să se cufunde-n somn.
Iar să vegheze mereu...asta nu-i în stare.
Așa dormea și când Capesius a putut vieţui
Înlăuntrul lui cum cealaltă Sine |
|
590 |
Mă smulsese din mine însumi.
Visarea mea a fost pentru el semn al destinului.
Așa lucrează-n mine, nu în el, forţa
Care l-a izgonit și care ne interzice
Să ne-ndreptăm spiritul spre acţiune pământească.
|
| MARIA: |
|
Forţele spiritului vin... Cheamă-le...
Îndreaptă-ţi privirea 'n temelia lumii spiritului
Și-așteaptă până ce forţe din adâncuri
Simt ce s-animă-n propria ta Sine
În afinitate cu fiinţa lor. |
|
600 |
Ele fac s-apară magic în faţa ochilor tăi
Ceea ce le face să fie o unitate cu tine.
Alungă-ţi discursul supărător al minţii;
Atunci spiritul vorbește-n tine cu fiinţele spirituale;
Ascultă această discuţie a spiritelor.
Ea te duce-n sferele luminii
Și te unești cu entitatea spiritului.
Ce îţi mijește din timpuri trecute ţi-apare clar
În lumina cosmică și nu te constrânge,
Fiindcă poţi să dirijezi asta. |
|
610 |
Compară aceasta cu fiinţa elementelor,
Cu umbrele și spectrele de tot felul,
Compară chiar cu felurimea demonilor
Și află astfel cât valorează-n adevăr.
Dar scrutează-te-n împărăţia spiritelor
Ce leagă obârșie de obârșie,
Care își știu aproape forţele-germen ale lumilor
Și dau direcţia gândurilor-ţel ale sferelor.
O astfel de viziune cosmică te va-ntări, încât
În valurile spiritului vei putea |
|
620 |
Să-ţi unifici fiinţial existenţa în miezul sufletului.
.....................................................
....................................................
Așa îmi poruncește spiritul să îţi vorbesc.
Ascultă ceea ce îţi este conștient
Dar încă nu-i unit cu-adâncul sufletului tău.
|
| JOHANNES (arătând clar că a luat o hotărâre fermă): |
|
|
Vreau să ascult asta... vreau să mă înfrunt.
(Din ambele laturi apar spirite elementare. Cele din stănga au forma gnomilor. Sunt de o statură mai mică decăt a omului, de un cenușiu de oţel, au aproape numai cap,
pe care îl apleacă înainte, și membre lungi și mobile, adaptate mai mult pentru a gesticula decât pentru a merge. Din dreapta vin un fel de silfe, subţiri, înalte, aproape lipsite de
cap. Mâinile și picioarele lor sunt un intermediar între înotătoare și aripi. O parte din ele sunt albastru-verzi, alta galben-roșiatice. La cele galben-roșiatice, forma are contururi
mai accentuate; la cele albastru-verzui este mai nedefinită. Cuvintele pe care le rostesc sunt însoţite de gesturi pline de expresivitate care ajung să ia forma dansului.)
|
| CORUL GNOMILOR: |
|
Noi durificăm, întărim
Scânteierea pulberii materiei,
Noi afânăm, pulverizăm
Bolovanii crustei Pământului,
Iute facem praf solidul |
|
630 |
Și-ntărim încet ce-i afânat
Cu spiritele trupurilor noastre
Ţesute din substanţa mentală
Ce deja era deplin deșteaptă
Când sufletele omenești dorminde
Visau în obârșiile Pământului.
|
| CORUL SILFELOR: |
|
Noi ţesem, noi toarcem
Pânza de aer și apă,
Desfacem și irupem
Vii forţe de seminţe solare; |
|
640 |
Cu grijă condensăm puteri de lumină
Și dizolvăm înţelept forţe fecunde
Cu trupurile noastre sufletești
Curgând din raze de simţire,
Ce veșnic trăind, sclipesc,
Încât fiinţele-omenești, trăind,
Să guste sensul devenirii Pământului.
|
| CORUL GNOMILOR: |
|
Noi râdem, chicotim,
Ne batem joc, rânjim,
Când simţurile oamenilor poticnindu-se |
|
650 |
Și spiritele lor împiedicându-se
Privesc pre cele zămislite de noi
Și cred că înteleg profund
Ce spiritele timpurilor noastre
Vrăjesc în faţa ochilor lor neghiobi.
|
| CORUL SILFELOR: |
|
Noi îngrijim, oblăduim,
Fecundăm, spiritualizăm,
Când copiii oamenilor în zorii vieţii
Și bătrânii ţesând iluzii
Se hrănesc din opera noastră |
|
660 |
Și, copilărește sau bătrânește,
Se bucură surd în curgerea timpului
De ceea ce noi gândim în veșnicie.
(Aceste fiinţe spirituale merg spre fundalul scenei unde se adună în două grupuri retrase dar vizibile. Din stânga apar cele trei forţe ale sufletului – Philia, Astrid,
Luna – cu Cealaltă Philia.)
|
| PHILIA: |
|
Ei radiază limpezimea
Ca lumină iubitoare
În coacere ferice,
Ei încălzesc domol
Și dogoresc puternic
Cum devenindul vrea
Spre existenţă acţionândă. |
|
670 |
Ca existenţa acţionândă
Să-ncânte sufletele care
Se dăruie iubind
Luminii strălucinde.
|
| ASTRID: |
|
Ei ţes viaţa,
Ca ajutoare creatoare
În fiinţe izvorânde;
Ei dezagregă Pământul,
Solidifică aerele
Ca să apară o schimbare |
|
680 |
În creaţia năzuitoare.
Iar creaţia năzuitoare
Să bucure spiritele
Ce se simt urzind
În viaţa creatoare.
|
| LUNA: |
|
Ei chibzuit apasă,
Ca rodnici creatori,
Substanţele maleabile;
Ei muchiile le ascut
Și suprafeţele le lustruiesc, |
|
690 |
Ca astfel să se-nalţe
Forme pline de sens;
Și astfel forme măreţe
Să entuziasmeze voinţa
Ca harnic creator
Spre construcţii pline de sens.
|
| CEALALTĂ PHILIA: |
|
Ei florile culeg,
Profitori fără de griji
În lucrarea vrăjită;
Adevărul îl visează |
|
700 |
Fac din iluzie adevăr
Încât germenele dormitând
Să se trezească la viaţă;
Și visarea ce se trezește
Dezvăluie sufletelor
Urzirea vrăjită
A propriei fiinţe.
(Aceste patru forţe sufletești și fiinţele spirituale dispar în dreapta. Johannes, care a fost tot timpul în meditare, își revine.)
|
| JOHANNES: |
|
„Și visarea ce se trezește
Dezvăluie sufletelor
Urzirea vrăjită |
|
710 |
A propriei fiinţe.”
Sunt cuvintele ce încă răsună clar
În suflet... Ce am văzut'nainte
S-a risipit haotic din faţa sufletului.
......................................................
Dar ce forţă urcă-n mine când gândesc:
Urzirea vrăjită
A propriei fiinţe....
(Cade iar în meditare; în faţa lui apare un grup – ca fiind propriile gânduri – alcătuit din Spiritul tinereţii lui Johannes, la stânga acestuia Lucifer, iar sufletul
Theodorei la dreapta.)
|
| SPIRITUL TINEREŢII LUI JOHANNES: |
|
|
Viaţa mea se hrănește din viaţa dorinţelor tale,
Suflarea mea soarbe visele tinereţii tale;
Exist când tu nu vrei să pătrunzi |
|
720
|
În lumile pe care eu nu le pot găsi.
Dacă mă pierzi în tine mă faci ca în dureri
Să slujesc rău umbrelor înspăimântătoare...;
Tu, susţinător al existenţei mele,... nu mă părăsi!
|
| LUCIFER: |
|
Nu te va părăsi; 'n-adâncul fiinţei lui
Eu văd dorinţe de lumină
Ce nu pot merge pe urmele Mariei...
Când ele, cu strălucirea ce-o emană,
Vor lumina deplin sufletul creator al lui Johannes,
El nu va putea risipi roadele pe care ele |
|
730 |
Trebuie să le-aducă în împărăţia-n care
Iubirea vrea să domnească fără frumuseţe.
Atunci Sinea, care vrea să umbrească,
Printr-o supraestimare a cunoașterii, forţele lui
Cele mai bune, nu-i va mai părea preţioasă.
Când înţelepciunea va străluci-n dorinţele sale,
I se va revela splendid valoarea lor.
El le poate subestima doar cât timp
Se află-ascunse-n bezna sufletului lui.
Până să poată atinge ele lumina-nţelepciunii, |
|
740 |
Eu te voi îngriji, fidel prin lumina pe care
O găsesc în temeliile sufletului omenesc.
...........................................................
Lui încă îi lipsește mila pentru durerile tale,
Te lasă să cazi în împărăţia umbrelor, în timp ce
El tinde la culmile sale de lumină.
El poate uita atunci că tu, copilul lui,
Trebuie să duci o viaţă de vrajă dureroasă.
Ai să mă ai însă alături în viitor dacă,
Din vina lui, vei îngheţa ca umbră.
Vreau ca prin acel drept pe care Lucifer
(La cuvântul „Lucifer”, Spiritul tinereţii lui Johannes este străbătut de un fior.) |
|
750 |
Și l-a păstrat din vechi convenţii cosmice,
Să pun stăpânire-n adâncurile sufletului său
Pe ceea ce el lasă nepăzit în zborul timpului.
Îţi voi aduce-atunci comoara ce îţi ușurează
Întunecata singurătate a-mpărăţiei umbrelor,
Dar tu vei fi cu totul eliberat de vrajă
Abia când el va putea fi iar una cu tine.
El poate să-ntârzie asta... dar nu s-o împiedice,
Fiindcă Lucifer vrea să-și apere drepturile.
|
| THEODORA: |
|
Tu, copil al spiritului, trăiești tinereţea lui Johannes
|
|
760 |
În întunecate-mpărăţii de umbră. Iubitor
Se-apleacă spre tine, din sfere pline de lumină,
Sufletul care-l apără pe Johannes.
El vrea să te libereze din cercuri de vrajă
Dacă tu vrei să iei din simţirea lui
Ceea ce-ţi conferă o existenţă în beatitudine.
Eu vreau să te unesc cu elementele care
Inconștient, acţionează-n spaţiile cosmice
Și scapă mereu veghei sufletului.
Cu spiritele pământului vei putea să plăsmuiești forme |
|
770 |
Iar cu spiritele focului să răspândești forţe,
Dacă existenţa ta cunoscătoare o jertfești voinţei
Ce se-ntărește plină de lumină, fără înţelepciune umană.
Vei apăra de Lucifer cunoașterea,
Ce-i doar pe jumătate-a ta,
Și îi vei face lui Johannes servicii de preţ.
Eu vreau să îţi aduc din viaţa sufletului lui
Ceea ce-l face să simtă nevoia existenţei tale
Și, reconfortându-l, îi dă somnul spiritului.
|
| LUCIFER: |
|
Ea nu-ţi va putea da niciodată frumuseţea, |
|
780 |
Fiindcă voi avea-ndrăzneala să i-o iau.
|
| THEODORA: |
|
Vreau ca din simţirea nobilă să germineze frumuseţe
Și să se maturizeze la actul de jertfă.
|
| LUCIFER: |
|
Ea te va smulge voinţei libere și te va da
Spiritelor care domnesc în întunecimi.
|
| THEODORA: |
|
Eu voi trezi privirea plină de spirit
Care se știe liberă chiar și de Lucifer.
(Lucifer, Theodora și Spiritul tinereţii lui Johannes dispar.
Johannes, trezindu-se din meditare, o vede venind spre el pe Cealaltă Philia.)
|
| CEALALTĂ PHILIA: |
|
Și visarea ce se trezește
Dezvăluie sufletelor
Urzirea vrăjită |
|
790 |
A propriei fiinţe.
|
| JOHANNES: |
|
Tu, spirit plin de enigmă,... prin cuvintele tale
Am pășit în lumea asta! Din minunile ei
Doar una-i importantă... pentru sufletul meu:
Umbra, care-a vrut să îmi apară
Alături de Lucifer și Theodora, trăiește
Ca fiinţă vie în împărăţia spiritului?
|
| CEALALTĂ PHILIA: |
|
Ea trăiește... a fost trezită la viaţă prin tine.
Așa cum în oglindă se arată ca imagine
Tot ce lumina radiază pe suprafaţa ei, |
|
800 |
Așa trebuie ca ceea ce vezi tu în împărăţiile spiritului
Să se-oglindească viu în împărăţia spiritelor-umbră
Pe jumătate treze, 'nainte ca maturitatea deplină
Să-ţi dea dreptul la această contemplare.
|
| JOHANNES: |
|
Deci ce se oglindește prin mine e doar imagine?
|
| CEALALTA PHILIA |
|
Dar imagine care trăiește și se menţine-n viaţă
Cât timp păstrezi în tine o existenţă stinsă,
Pe care poţi s-o ameţești, dar încă
N-o poţi învinge acum cu totul.
Johannes, trezirea ta rămâne o iluzie |
|
810 |
Cât timp nu vei elibera însăși umbra
Căreia vina ta îi dă viaţă magică.
|
| JOHANNES: |
|
Cât îi mulţumesc acestui spirit care-i dă
Sufletului meu un sfat adevărat... Trebuie să-l urmez.
(Cortina cade încet, în timp ce Cealaltă Philia și Johannes rămân pe loc într-o dispoziţie calmă.)
|
