Primele cuvinte ale Evangheliei după Ioan se referă la cele mai adânci taine ale Universului. Îți dai seama de acest lucru când vezi care sunt adevărurile spirituale care stau la baza lor și trebuie să pătrunzi adânc în cunoașterea spirituală ca să înțelegi aceste prime cuvinte ale Evangheliei în adevărata lor lumină. Multe aspecte bine cunoscute de acei dintre dumneavoastră care s-au preocupat de concepția antroposofică despre lume vă vor fi aduse în fața memoriei. Va trebui însă să pătrundem astăzi dintr-o perspectivă mai largă anumite adevăruri elementare ale concepției antroposofice despre lume privind anumite taine cosmice importante.
Să rezumăm deci la început natura omului așa cum ne-a prezentat-o concepția spiritual-științifică mai întâi pentru perioada zilei, adică de dimineață, când omul se trezește, până seara, când se cufundă în somn. Știm că omul este alcătuit din corp fizic, corp eteric sau al vieții, corp astral și Eu. Aceste patru elemente ale naturii umane, în raportul pe care îl cunoaștem, sunt numai în starea de veghe. În special este important să îți aduci aminte că în timpul somnului, noaptea, omul este o ființă cu totul diferită; căci atunci aceste patru elemente sunt îmbinate între ele într-un cu totul alt mod decât în timpul zilei. Când omul doarme, corpul fizic și corpul eteric rămân întinse în pat; corpul astral și Eul sunt eliberate într-un anumit fel de legătura care le unea cu corpul fizic și cu corpul eteric; deci, dacă nu luăm acest cuvânt într-un sens pur spațial ci într-un sens spiritual, ele sunt ca ieșite din corpul fizic și eteric. Așadar, în timpul nopții, ființa umană este o entitate alcătuită din două părți: cea care a rămas întinsă în pat și cea care s-a desprins din corpul fizic și corpul eteric. Or, ceea ce trebuie de înțeles înainte de toate este că noaptea, în timpul somnului, dacă corpul fizic și corpul eteric ar fi complet părăsite de corpul astral și de Eu, care le străbat cu totul în timpul zilei, ele n-ar mai putea să subziste deloc. Tocmai aici trebuie să intrăm puțin mai adânc în tainele lumii.
Observând corpul fizic, să ne aducem aminte că acest corp pe care îl văd ochii, pe care îl ating mâinile noastre are în spatele lui o lungă evoluție. El a străbătut-o în decursul întregii evoluții a planetei noastre. Știți că Pământul nostru a trecut prin stări anterioare. Așa cum omul trece din încarnare în încarnare parcurgând vieți pământești repetate, tot astfel și Pământul nostru, înainte de a atinge starea în care se află astăzi, a suferit metamorfoze. O planetă are întrupări succesive, ca și o ființă umană. În macrocosmos, ca și în microcosmos, totul este supus legii reîntrupării. Și planeta noastră, înainte de a fi Pământul actual, a traversat o stare pe care noi o numim „vechea Lună”, căci luna actuală nu este decât o bucată desprinsă din această veche planetă; deci nu despre Luna actuală vorbim când spunem „vechea Lună”, ci despre o planetă așa cum este Pământul actual – or, așa cum între o încarnare și o nouă naștere se scurge un interval de timp, tot astfel există un interval între încarnarea planetei noastre Pământ și cea pe care o numim vechea Lună. Și tot așa este cu starea planetei noastre pe care o numim „Soare”. Stării „Lună” a planetei noastre i-a premers o stare pe care o numim „Soare”, iar stării Soare i-a precedat o alta, numită „Saturn”. Putem astfel privi planeta noastră în trei stadii anterioare ale sale de încorporare. Primul rudiment al corpului nostru fizic datează din vechiul Saturn. Desigur, el era cu totul diferit de cel care este acest corp fizic astăzi. În afară de corpul fizic, nu exista pe vechiul Saturn încă nimic din ce are omul astăzi. Abia când acesta s-a transformat în Soare, deci în a doua încorporare a planetei noastre Pământ, corpul eteric s-a adăugat corpului fizic și l-a impregnat. Care a fost consecința? Faptul că corpul fizic a suferit o transformare și a fost replăsmuit; el a ajuns la un alt tip și mod de existență. În timpul încorporării solare a Pământului nostru, corpul fizic este deci pe a doua treaptă de existență. Cum a atins-o? Devenind pe Soare un corp dotat cu viață interioară, în timp ce pe vechiul Saturn el era mișcat din afară, automat. Corpul eteric, pătrunzându-l, l-a transformat. Pe Lună, corpul astral s-a infiltrat în acest compus de fizic și eteric. Corpul fizic suferă atunci o a treia transformare, iar corpul eteric o a doua. În sfârșit, pe Pământ, Eul s-a adăugat corpurilor fizic, eterie și astral și a transformat a patra oară corpul fizic, care devine astfel acest compus complicat de astăzi. Astfel, acest corp fizic omenese, așa cum îl vedeți astăzi, este o ființă ce a suferit multe transformări și a devenit atât de complex doar pentru că a trebuit să treacă prin patru stări de evoluție.
Când spunem despre corpul fizic că este alcătuit din aceleași elemente fizice și chimice ca mineralele din Cosmos, să ne dăm bine seama că între acest corp fizic omenesc și mineral există totuși o imensă diferență. În mare, putem caracteriza diferența dintre corpul fizic omenesc și corpul fizic al unui mineral sau al unui cristal de stâncă prin aceea că cristalul, dacă nu este distrus printr-o cauză exterioară, își păstrează forma. În ceea ce privește corpul fizic al omului, el nu-și poate păstra de la sine forma pe care o are; el o datorează corpului eteric, corpului astral și Eului; el nu o păstrează decât atât timp cât acestea sunt în el. În momentul în care ele se desprind de el, corpul fizic începe să devină cu totul altceva decât a fost între naștere și moarte; el suportă legea elementelor și forțelor fizice și chimice, se dezagregă, în timp ce corpul fizic al mineralelor se menține.
Corpul eteric suferă oarecum ceva analog. După moarte, după ce corpul eteric, corpul astral și Eul se despart de corpul fizic, după un anumit timp corpul eteric rupe la rândul său legătura care îl ține înlănțuit de corpul astral și de Eu și se dizolvă în eterul cosmic, așa cum o face corpul fizic în pământ. Atunci nu mai rămâne din corpul eteric decât un extract, despre care am vorbit adesea, și care rămâne unit cu omul. Putem spune deci că corpul fizic al omului are în mod cert, sub anumite raporturi, aceeași valoare ca regnul mineral care ne înconjoară; dar nu trebuie să uităm marea diferență care le separă. S-ar putea face următoarea obiecție: Tocmai ne-ați spus că pe Saturn corpul nostru fizic încă nu era pătruns de un corp astral și nici de un Eu, pentru că acestea nu au apărut decât pe Soare, pe Lună și pe Pământ; acest corp fizic al omului ar putea fi considerat a fi de valoarea unui mineral. Dar noi am arătat că această veche stare a corpului fizic din timpul existenței saturniene a cunoscut ulterior trei transformări. Și mineralul actual, sub forma neanimată pe care o vedem, n-ar putea nici el să subziste dacă ar fi alcătuit doar din corp fizic. Dați-vă bine seama că, pentru această lume a noastră fizică, este corect să spui că mineralul nu are decât un corp fizic. Aici, în această lume, este adevărat, dar nu este adevărat într-un mod absolut. Exact așa cum corpul fizic al omului pe care îl vedem poartă în el un corp eteric, un corp astral și un Eu, mineralul are și el un corp eteric, un corp astral și un Eu, pe lângă corpul fizic. Numai că aceste părți ale ființei sale se află în lumi superioare. Corpul eteric al mineralelor se află în ceea ce noi numim lumea astrală; corpul său astral se află în ceea ce numim lumea devachanică sau cerească; el are și un Eu, numai că acesta se află într-o lume spirituală mai înaltă, lumea spirituală propriu-zisă. Corpul fizic al omului diferă deci de cel al unui mineral prin aceea că în starea de veghe el are în sine însuși, în lumea fizică, corpul său eteric, corpul său astral și Eul său, în timp ce mineralul nu le are în el însuși. Căci noi știm că în afară de lumea noastră există și altele. Această lume pe care o percepem în mod obișnuit cu simțurile noastre este străbătută de lumea astrală, iar aceasta, la rândul ei, de cea devachanică, care se desparte în Devachan inferior și Devachan superior.
Omul este deci o ființă privilegiată față de mineral pentru că în starea de veghe are în el celelalte trei elemente ale sale. Mineralul nu are în sine aceste trei componente, ci trebuie să ne reprezentăm că mineralul este incomplet pe planul fizic. Reprezentați-vă o unghie omenească: veți fi de acord că nu poți găsi nicăieri în natură o unghie în stare liberă, independentă; căci, pentru a putea crește, ea presupune existența restului organismului omenesc. Imaginați-vă acum că o ființă ar avea ochi doar pentru a vedea unghiile de la mâinile dumneavoastră, fără să vadă restul organismului. Ea nu ar vedea decât aceste unghii; tot restul spațiului este pentru ea transparent; așa sunt mineralele aici, precum unghiile unui organism pe care nu îl vezi complet decât când te ridici în lumile superioare; acolo își au ele corpul lor eterie, corpul lor astral ș.a.m.d.; aici nu au decât corpul lor fizic. Să reținem bine acest fapt, pentru a înțelege că într-o realitate spirituală mai înaltă nu pot exista ființe care să nu aibă sub o formă anume corp eteric, corp astral și Eu. Nicio ființă fizică nu poate subzista fără aceste elemente.
Dar din ce am spus se desprinde un fel de contradicție. – S-a spus că noaptea, când omul doarme, el este cu totul diferit de ceea ce este ziua, când se află în stare de veghe. Ziua, această ființă omenească ne este cu totul explicabilă: ea stă aici ca o entitate cvadripartită. Să ne apropiem acum de omul care doarme și să-l privim sub aspectul entității sale fizice. Aici avem un corp fizic și un corp eteric întinse in pat, avem un corp astral și un Eu afară. Contradicția ce apare este că am avea o ființă care ar fi fost părăsită de corpul astral și de Eu. Piatra nu doarme; corpul său eteric, corpul său astral și Eul său nu o impregnează deloc, însă rămân în permamență în legătură cu ea. La om, corpul astral și Eul se despart în fiecare noapte de celelalte corpuri; părăsesc corpul fizic și eteric, nu se mai îngrijesc de ele, le lasă în voia lor. Nu totdeauna gândești destul de exact acest lucru. În fiecare noapte are loc această metamorfoză; ființa propriu-zis spirituală își ia rămas bun de la corpurile sale fizic și eteric, pe care le lasă în voia lor. Or, acestea nu pot subzista singure; niciun corp fizic și niciun corp eteric nu pot rezista singure; chiar piatra trebuie să fe impregnată de elementele sale superioare. Veți înțelege ușor că este imposibil corpului fizic și eteric să rămână în pat în timpul nopții dacă nu au în ele un corp astral și un Eu. Ce se petrece deci în timp ce dormim? Corpul astral și Eul au părăsit corpurile fizic și eteric, dar ele sunt înlocuite printr-un alt Eu și un alt corp astral! Acesta este momentul în care dumneavoastră sunteți direcționați din punctul de vedere al ocultismului spre entități spirituale superioare. În timp ce noaptea corpul nostru astral și Eul nostru părăsesc corpurile noastre fizic și eteric, în ele, în corpul eteric și corpul fizic, coboară entități divin-superioare. Și iată de ce anume ține acest lucru:
Dacă luați în seamă întregul șir al evoluției omenești de la vechiul Saturn, trecând prin fazele Soare și Lună până la Pământ, remarcați că pe Saturn nu exista decât corpul fizic omenesc; acolo, în corpul fizic, nu exista nici corp eteric, nici corp astral și niciun Eu omenesc. Dar corpul fizic nu mai putea exista prin el însuși, așa cum nu poate piatra astăzi; el nu putea să existe decât pentru că corpul eteric, corpul astral și Eul entităților divine îl străbăteau și au rămas să locuiască cu el. Și când un corp eteric personal, propriu, a pătruns în corpul fizic, în etapa solară, acest corp eteric uman mai mic s-a amestecat cu corpul eteric al entităților superioare. Tot așa fusese pe Saturn; corpul fizic a fost străbătut de entități divin-spirituale. Dacă ne-am dat seama de acest lucru vom putea înțelege mai profund omul actual și vom înțelege mai bine și ceea ce esoterismul creștin a spus totdeauna cu privire la acest subiect.
Acest esoterism creștin n-a încetat niciodată să fie cultivat alături de învățământul exoteric creștin. Am spus adesea că marele apostol al creștinismului, Pavel, a folosit darul său de puternic orator, care înflăcăra popoarele, pentru a propovădui creștinismul, dar că el a fondat și o școală esoterică, al cărei șef a fost Dionisie Areopogitul, care este menționat în Faptele apostolilor (17, 34). În această școală de esoterism creștin din Atena, fondată de însuși Pavel, a fost învățată cea mai pură știință a spiritului. Să ne întoarcem acum către aceste învățături după ce am adunat materialele necesare pentru a le înțelege.
Această școală spunea și ea: Dacă ai în vedere omul în starea sa de veghe, îl percepi alcătuit dintr-un corp fizic, unul eteric, unul astral și un Eu – nu erau folosiți aceeași termeni, dar acum nu acest lucru contează. Se indica, de asemenea, la ce punct al evoluției sale se află omul. Omul, alcătuit din aceste patru principii diferite, nu a fost totdeauna așa cum ne apare. Dacă vrem să-l privim pe om alcătuit exclusiv din aceste patru principii, nu trebuie să ne oprim la a-l vedea așa cum este astăzi, ci să urcăm în evoluție până la epoca lemuriană. Atunci s-a adăugat Eul celor trei corpuri anterioare. Poți într-adevăr să spui la propriu că ființa umană consta atunci din corp fizic, din corp eteric, din corp astral și din Eu. De atunci, fiecare om a trecut prin mai multe încorporări. Or, care este sensul acestei evoluții prin încarnări succesive? Sensul acestei evoluții de-a lungul încarnărilor este că Eul lucrează asupra sa și transformă cele trei elemente ale ființei sale. El începe întâi cu metamorfozarea corpului său astral. La niciun om normal din ziua de astăzi corpul astral nu este așa cum era el înainte ca Eul să fi lucrat asupra acestuia din prima încarnare pământească. Atunci Eul a transformat dinăuntru anumite reprezentări, simțiri și pasiuni, care îi fuseseră date omului la obârșii; și din încarnare în încarnare sunt tot mai mult transformate prin munca Eului. Așa încât putem spune: Astăzi omul nu are doar cele patru elemente – corp fizic, corp eteric, corp astral și Eu –, ci el are prin munca Eului înăuntrul corpului astral o parte, care este creația Eului însuși. Și la orice om, corpul astral actual se împarte în două părți: o parte transformată de Eul și o parte netransformată de Eu. Și această metamorfoză continuă neîncetat. Pentru fiecare om va veni o zi în care întregul său corp astral va fi o creație a Eului său. În înțelepciunea orientală era obișnuit să se numească Manas partea corpului astral deja transformată de Eu; în terminologia noastră: Sine spirituală. Prin aceasta omul actual încă constă din cele patru elemente ale sale, însă acum noi putem deosebi cinci părți: corp fizic, corp eteric, corp astral, Eu și ca a cincea parte, partea corpului astral transformat, Manas-ul sau Sinea spirituală. Astfel încât putem spune: Pentru fiecare om, corpul astral este astfel alcătuit încât conține Manas-ul sau Sinea spirituală; acesta este o operă a Eului, un produs al muncii Eului. Omul lucrează în continuare asupra sa. Pământul va trece prin alte încarnări. Omul va dobândi treptat facultatea care astăzi deja poate fi atinsă de inițiați: aceea de a lucra și asupra corpului său eteric. Da, omul obișnuit deja lucrează la aceasta în ziua de astăzi; în măsura în care din corp eteric s-a transformat într-un produs al Eului, îl numim Budhi sau Spiritul vieții. Și în cele din urmă omul va ajunge ca din Eu să transforme trupul său fizic; și în măsura în care a transformat din Eu corpul fizic, îl numim pe acesta Atma sau Om-spirit.
Să ne adâncim privirile către un viitor foarte îndepărtat când Pământul va fi trecut prin alte forme planetare, alte încorporări, și va fi atins ceea ce în ocultism se numește starea Jupiter, apoi starea Venus și, în fine, cea de Vulcan. Atunci omul va sta pe o treaptă cu mult mai înaltă. Atunci corpul astral va fi transformat în întregime în Manas sau Sine spirituală, întregul corp eteric va fi transformat în Budhi sau Spirit al vieții și întregul său corp fizic în Atma sau Om-spirit.
Să comparăm această ființă de la sfârșitul evoluției noastre pământești cu omul de la obârșii. Atunci din acest om exista, era creat doar corpul fizic. Acest corp fizic era străbătut de corp eteric, de corp astral și de un Eu, dar ele aparțineau entităților divine superioare; ele doar locuiau în el. La sfârșitul evoluției pământești ființa umană va fi străbătută de Eul său; iar acest Eu va locui el însuși în corpul astral când va fi făcut din acesta un Manas sau Sine spirituală; acest Eu va impregna atunci corpul eteric, corpul eteric va fi străbătut complet de către Budhi sau Spiritul vieții, iar corpul fizic va fi străbătut complet de Atma sau Omul-spirit, produsele Eului. – Omul obârșiilor este total diferit de cel al sfârșitului evoluției! Și dacă vom aduce în fața sufletelor noastre această deosebire, ni se va lămuri ceea ce intenționat am prezentat ca o contradicție, starea de somn.
Însăși forma prin care creștinismul esoteric explică aceasta lămurește totul. Trebuie să ne fie clar: Ce va fi corpul fizic când Pământul își va fi atins țelul evoluției sale? Va fi cel de astăzi? Sigur nu! Va fi ceea ce Eul a făcut din el. Acest corp fizic va fi complet spiritualizat, ca și corpul eteric și corpul astral. Ele au fost însă spiritualizate și înainte ca omul să le fi spiritualizat prin Eul său. Piatra însăși, am spus, este astăzi spiritualizată printr-un corp eteric, un corp astral și un Eu care îi aparțin și trăiesc în lumile spirituale superioare. Înțelegem deci că esoterismul creștin are dreptate să spună: Ceea ce avem astăzi drept corp fizic, omul încă nu îl poate stăpâni, căci el nu a atins încă sfârșitul evoluției sale, timpul în care acțiunea Eului se va face simțită până în corpul fizic. El nu poate stăpâni nici ce are în corpul eteric; nu va putea face asta decât când Pământul va trece în starea Venus. Omul încă nu poate stăpâni cu Eul său corpurile fizic și corpul eteric decât când va fi elaborat Budhi și Atma. Însă un astfel de corp fizic și eteric trebuie stăpânite în mod spiritual. Ceea ce omul va putea să dea într-o zi corpurilor fizic și eteric trebuie să existe deja în ele de pe acum. Părțile spirituale pe care Eul le poate da cândva lor trebuie să existe deja astăzi în corpul eteric și în corpul fizic. Acești germeni au existat deja în corpul fizic când el se afla pe Saturn și, tot astfel, când a fost pe Soare; și acești germeni au rămas în el. Esoterismul creștin spune deci pe bună dreptate: În corpul fizic al omului se găsește deja astăzi ceea ce va exista cândva, când omul va fi atins vârful evoluției sale; însă el va fi Atma divin, o entitate divin-spirituală; în corpul eteric deja se află Budhi, dar el este Spirit al vieții divin. În ce privește corpul astral al omului, am văzut că el ar consta din două părți: una pe care omul o stăpânește și una pe care încă nu o stăpânește. Ce se află în aceasta din urmă, pe care nu o stăpânește? Tot o Sine spirituală, însă Sine spirituală divină! Viața spirituală propriu-zisă a omului există doar în această parte a corpului astral în care Eul a acționat deja de la prima încarnare. Așa stau lucrurile cu omul.
Să observăm acum starea lui de veghe. Corpul fizic, așa cum ne apare aici, este aspectul exterior; interior, el este ceea ce se numește entitate atmică, este de natură divin-spirituală; este străbătut de o entitate divin-spirituală superioară. Și tot așa este pentru corpul eteric. Exterior, el este ceea ce menține coeziunea corpului fizie; interior, el este Spirit al vieții divin. Corpul astral însuși este pătruns de o Sine spirituală divină. Doar partea corpului astral metamorfozată este ceva ce Eul a cucerit din tot acest ansamblu.
Să observăm acum omul adormit. Aici această contradicție încetează imediat. Ne apropiem de omul care doarme; vedem că omul – ca Eu și corp astral – este în afară. Omul părăsește în fiecare noapte, liniștit, corpul său fizic și corpul său eteric. Dacă ar părăsi corpul fizic și pe cel eteric fără ca un principiu divin să îl ia în grija sa, dimineața el ar regăsi acest corp fizic distrus. Dar în corpurile fizic și eteric adormite subzistă un element fizic-divin spiritual și un element eteric-divin spiritual cât timp corpul fizic și corpul eteric stau în pat, iar Eul și corpul astral sunt în afară. Corpul fizic și corpul eteric sunt pătrunse de o ființă divin-atmică și de o ființă divin-budhică.
Să ne întoarcem acum la începutul evoluției pământești, când în om nu fusese încă nimic cucerit de către Eu. Când omul se afla la pragul primei sale încarnări, Eul încă nu era unit cu celelalte trei mădulare: corp fizic, corp eteric și corp astral. Ele au venit pe Pământ din evoluția lunară și abia pe Pământ a intrat în ele Eul. Însă în ele trăia Eul divin; ele nu ar fi putut exista dacă acest Eu divin nu le-ar fi impregnat total. Corpul astral era străbătut de o Sine spirituală divină, corpul eteric de un Spirit al vieții divin, iar corpul fizic de un Atma divin sau Om-spirit. Și acum să privim mai departe în urmă evoluțiile lunară, solară și saturniană. Pe Saturn, Spiritul vieții divin, care rămâne încă în om când acesta doarme noaptea, era de așa natură încât el a format corpul omenesc – și anume corpul fizic – ca ceva mineral. Pe Soare, el l-a format ca ceva vegetal; pe Lună l-a putut forma ca ceva ce putea resimți bucurie și durere, însă încă neputincios să își spună sieși „Eu”. El a parcurs cele mai inferioare trepte.
Să trecem acum în întruparea pământească propriu-zisă. Aici, trupul fizic al omului ar trebui să devină mai desăvârșit decât înainte, printr-o metamorfozare care urmează să o parcurgă. Ce posibilitate îi lipsise înainte? Ce anume reținuse Spiritul divin, ce anume încă nu-i fusese încredințat corpului omenese? Facultatea de a face să răsune sufletul său dinăuntru către în afară! Acest trup omenesc, aflat pe Lună pe treapta de animal, era mut. Facultatea de a exprima în afară ceea ce el resimțea în interior era la Dumnezeu. Ea nu îi fusese încredințată propriei sale ființe. Există desigur animale care produc astăzi sunete; dar este altceva. Ele emit sunete, dar divinitatea este cea care răsună în ele. Darul de a exprima în cuvinte viața sufletească interioară nu i-a fost dat omului decât pe Pământ. Înainte oamenii erau muți. Acest dar este legat deci de existența pământească.
Dacă recapitulăm tot ce am spus astăzi vom spune: Întreaga evoluție a fost condusă în așa fel încât facultatea de a vorbi, Cuvântul, a fost la obârșii la Dumnezeu, iar Dumnezeu a creat condițiile pentru ca aparatul fizic să capete însușirea de a face să răsune acest Cuvânt din interior. Totul a fost condus în acest sens. Precum floarea în sămânța sa, tot astfel omul, articulând sunete și cuvinte, omul dotat cu Cuvânt și Logos, era deja în germene pe Saturn. Dar sunetul era ascuns în sămânță, în germene; el s-a dezvoltat întâi din germene așa cum planta întreagă este ascunsă în sămânță și se dezvoltă din ea.
Să privim acum corpul fizic al omului așa cum era pe Saturn și să ne întrebăm: De unde vine acest corp fizic al omului? Care este obârșia sa? Care este condiția indispensabilă fără de care n-ar fi existat pentru el evoluție? El vine din Logos sau din Cuvânt. Căci încă din epoca Saturn el a fost condus spre a fi într-o zi un trup vorbitor, un martor pentru Logos. Dacă corpul dumneavoastră are astăzi forma pe care o are este pentru că la originea întregului plan al evoluției pământești era „Cuvântul”. Întregul corp omenesc este așezat pe „Cuvânt”, și el este astfel construit de la început încât în cele din urmă să poată țâșni din el Cuvântul. Și de aceea creștinul esoteric privește corpul fizic omenesc și întreabă: Care este arhetiput său, care este prototipul său originar? Acest corp fizic omenesc își are originea în Cuvânt sau Logos; Logosul sau Cuvântul a acționat de la început în corpul fizic omenesc. Logosul acționează încă și astăzi: atunci când corpul fizic omenesc se odihnește în pat și este părăsit de Eul său, Logosul divin acționează în mădularele ființiale părăsite de om. Originea primară a corpului fizic este Logosul sau Cuvântul.
Și acum să mergem mai departe în evoluție. Saturn a trecut în starea de Soare; corpul vital sau eteric a fost adăugat corpului fizic; dar ce trebuia pentru ca această evoluție să se poată produce așa cum a avut loc?
În timp ce pe Saturn corpul fizic fusese un fel de mașină, un fel de automat, străbătut însă și susținut de Logos, pe Soare i s-a adăugat corpul eteric și în el acționa Spiritul vieții divin. Pe Saturn, corpul omenesc este o expresie a Logosului. Saturn trece; acest corp omenesc se încorporează din nou în faza Soare; acolo corpului fizic i se încorporează corpul eteric străbătut de Spiritul vieții. Logosul era viață în faza Soare și l-a dus pe om pe o treaptă superioară. Logosul a devenit viață pe Soare! Și acum să mergem mai departe. Pe Lună, ființei umane i se adaugă corpul astral. Ce este corpul astral? Conștienței clarvăzătoare el încă îi apare astăzi ca o aură care îl învăluie pe om. Este un corp de lumină care doar în conștiența actuală nu poate fi văzut; pentru conștiența clarvăzătoare însă el este lumină, lumină spirituală, în timp ce lumina fizică nu este decât o lumină spirituală modificată. Lumina fizică a Soarelui este încorporarea luminii divin-spirituale aurice a Cosmosului. Aceasta stă la baza ei. Există în Universul nostru actual o lumină care coboară din Soare către om. Dar există și o alta care iradiază din interiorul său. Pe Lună, corpul astral al omului lumina încă pentru ființele aflate în jurul lui. Astfel, pe Lună, corpului de lumină astral al omului s-a adăugat corpului fizic și eteric.
Și să privim acum întregul curs al evoluției. Pe Saturn, corpul fizic este expresia Logosului, pe Soare i se adaugă corpul eteric ca expresie a Spiritului vieții: „Și Cuvântul a devenit Viață.” Pe Lună i se adaugă corpul de lumină: „Și Viața a devenit Lumină!” Asta este genealogia corpului uman. Când omul a venit pe Pământ, el era o creatură a entităților divin-spirituale. Atunci el exista prin faptul că în corpul său fizic, în corpul său eteric și în corpul său astral trăia Logosul care era Viață și care a devenit Lumină. Și acum, ce s-a petrecut pe Pământ? Pentru om și în om vine să i se adauge Eul. Ființa umană a putut astfel nu numai să trăiască în Lumină, în Viață, ci și să privească toate acestea din afară, să se situeze în fața Logosului, a Vieții, a Luminii. Dar, prin asta, acest Univers a devenit material, a dobândit existență materială.
Și dacă am dus gândul până aici, avem oarecum fixat punctul de la care să pornim data viitoare pentru a arăta cum omul actual, dotat cu Eu, a ieșit în realitate din omul născut din divinitate. Ceea ce l-a precedat este strămoșul său divin. În fiecare noapte, când doarme, el desprinde din corpurile sale fizic și eteric ceea ce omul și-a cucerit prin Eul său; ceea ce a fost în el întotdeauna rămâne în el și are grijă de corpurile fizic și eteric când omul, infidel, le părăsește și nu se mai interesează de ele. În partea rămasă astfel veghează acea entitate divin-spirituală de la origini.
Tot ceea ce am încercat să vă expun acum ca o taină profundă a existenței, slujindu-mă de expresiile esoterismului creștin, și care era cunoscut de către cei care au fost „slujitorii Logosului” în primele timpuri, este spus în Evanghelia după Ioan în fraze lapidare, fără echivoc. Trebuie numai să traduci aceste prime cuvinte corect. Bine traduse, aceste cuvinte dau starea de fapt pe care tocmai am expus-o. Să o recapitulăm o ultimă dată pentru a-i înțelege bine întreaga valoare.
La început a fost Logosul, ca arhetip al corpului fizic al omului; și el era fundamentul tuturor lucrurilor. Toate animalele, plantele, mineralele au apărut mai târziu; pe Saturn nu exista din toate acestea în realitate decât omul. Pe Soare i s-a adăugat regnul animal, pe Lună regnul vegetal, iar pe Pământ regnul mineral. Logosul s-a făcut Viață pe Soare și Lumină pe Lună. Când omul a fost dotat cu Eu, acestea toate i-au apărut în față. Dar omul trebuia să învețe să recunoască ceea ce era Logosul și sub ce formă se manifestă în cele din urmă. La început a fost Logosul, apoi Viața, apoi Lumina, și această Lumină trăiește în corpul astral. În interiorul omului, în întuneric, în necunoaștere a strălucit Lumina. Iar sensul existenței pământești este ca omul să biruie întunericul interior pentru ca să poată recunoaște lumina Logosului.
Primele cuvinte ale Evangheliei după Ioan sunt lapidare, greu de înțeles pentru mulți. Dar trebuia oare exprimat în cuvinte banale ceea ce este lucrul cel mai profund din lume? Nu este o concepție bizară, un afront la sacralitate atunci când se spune că pentru înțelegerea unui ceas de masă este necesar să pătrunzi adâne cu rațiunea în esența problemei, dar că pentru înțelegerea sacrului din lume ar trebui să fie suficientă rațiunea omenească simplă, modestă, cea mai naivă a omului!? Este trist pentru omenirea actuală că celui care indică profunzimea textelor religioase i se răspunde: De ce atâtea explicații complicate? Aici totul trebuie să fie simplu! Dar numai cel care are buna intenție și buna vointă de a se adânci în marile fapte cosmice va pătrunde în sensul profund al cuvintelor de la începutul Evangheliei după Ioan, cele mai profunde din toate Evangheliile. Acest lucru spune în alți termeni ceea ce noi am văzut astăzi.
Și acum să ne traducem cuvintele de început:
„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.
Acesta era la început la Dumnezeu.
Toate prin El s-au făcut, și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
În El era Viața, și Viața era Lumina oamenilor.
Și Lumina lumina în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.”
Modul în care întunericul va ajunge treptat să o cuprindă, asta este ceea ce descrie apoi în continuare Evanghelia după Ioan.
