În expunerea făcută ieri despre evoluția omului, am ajuns la punctul când, după sfârșitul perioadei caracterizate prin cele șapte sunete de trâmbiță, Pământul și toate ființele care îl populează vor trece într-o altă stare, o stare din care fizicul, materia se dizolvă, ca să spunem așa, și devine mai întâi de natură astrală, iar apoi, în final, de natură spirituală. Se naște un Pământ astral în care vor veni să trăiască toate ființele care au evoluat până într-atât, încât sunt capabile să înfrângă materia și să o utilizeze în scopul spiritualizării. În schimb, cei care nu vor putea transforma în spirit ceea ce este de natură materială, ci dimpotrivă se vor atașa și mai mult de materie, vor fi alungați și vor contribui la formarea unui fel de Pământ secundar. Studiul acestui alt Pământ este foarte instructiv în legătură cu soarta omenirii viitoare. Dar mai întâi trebuie să înțelegem foarte bine tot ce va urma după spiritualizarea Pământului pentru cei care vor fi putut atinge gradul de maturitate necesar pentru a se împărtăși cu principiul lui Christos și se vor lăsa călăuziți de el. Ne vom ocupa, deci, acum de perspectiva devenirii ființei umane.
Vom putea înțelege mai bine această perspectivă dacă vom avea răbdarea să mai cercetăm o dată în plus omul actual, să vedem ce a devenit și ce posibilități de dezvoltare poartă în el pentru viitor. În prezent, știm că omul este o ființă alcătuită din patru elemente. Primul element pe care îl cunoastem este ceea ce numim în mod obișnuit corpul fizic. Este elementul pe care omul îl are în comun cu toate creaturile care formează astăzi regnul mineral, elementul pe care îl putem vedea cu ochii și pipăi cu mâinile. Este elementul inferior al entității umane, este ceea ce rămâne după moarte, este propriu-zis cadavrul. Dar corpul fizic ar urma soarta cadavrului, s-ar dezagrega clipă de clipă, dacă nu ar fi impregnat de un alt element, pe care îl numim corpul vieții, sau corpul eteric. Omul are corpul eteric în comun nu cu regnul mineral, ci cu ființele care compun, pe Pământ, regnul vegetal. Corpul eteric este forța vie din om, care luptă în fiecare clipă împotriva morții și care menține, între naștere și moarte, legate, elementele care alcătuiese corpul fizic, care altminteri tind permanent să se disperseze, să se destrame. Ce este în realitate corpul fizic al omului? Este ceea ce devine, la un timp după ce moartea i-a distrus forma, pulbere, o grămăjoară de cenușă, compus însă din aceleași elemente care în timpul vieții sunt inserate cu atâta artă în corpul eteric, în așa fel că totul dă impresia acelui tot unitar pe care îl vedem. Al doilea element este, cum am spus, corpul eteric sau corpul vieții. Al treilea, pe care omul îl are în comun cu toate animalele, este așa-numitul corp astral, purtător al instinctelor, al pasiunilor, al dorințelor, al tuturor gândurilor, reprezentărilor etc., tot ceea ce numim în mod obișnuit suflet. Al patrulea element pe care îl are ființa umană și care face ca omul să fie încoronarea Creației pe Pământ, îl face să fie superior tuturor celorlalte creații și creaturi de pe Pământ, și mai ales îl face apt să evolueze ca individualitate, să fie conștient de el însuși, în timpul existenței terestre, este eul.
În viitor, evolutia umană se va desfășura în așa fel, încât ființa umană, cu ajutorul forțelor pe care le are eul, va transforma, purificându-le, elementele inferioare eului și va face din el un fel de stăpân-suveran al acestora. Când eul va reuși să domine cu putere corpul astral, încât acesta să nu mai fie dominat de pasiuni, instincte și impulsuri necontrolate și inconștiente, va duce la formarea unui nou element, superior, așa-numita Sine spirituală sau Manas, care nu este altceva decât corpul astral purificat, care înainte de a fi prelucrat și purificat de eu era el treilea element al ființei umane. Când eul reușește să transforme și corpul eteric, se dezvoltă Spiritul vieții sau Buddhi, iar când eul, și aceasta într-un viitor foarte, foarte îndepărtat, va reuși să transforme și corpul fizic, spiritualizându-l – fiind de fapt munca cea mai grea, deoarece corpul fizic este, dintre toate elementele, cel mai dur –, acesta va deveni elementul cel mai elevat al entității umane, Omul-spirit sau Atma.
Acum ne putem reprezenta ființa umană compusă din șapte elemente, dintre care patru le are deja în prezent, corpul fizic, eteric, astral, eul, apoi celelalte trei pe care le va dezvolta în viitor, Sinea spirituală sau Manas, Spiritul vieții sau Buddhi și Omul-spirit sau Atma. Pe acestea din urmă, cele trei elemente superioare, nu le va putea dezvolta decât mult mai târziu, în viitor. În condițiile actuale, pe actualul Pământ, omului nu-i este dată puterea să acționeze conștient asupra lui însuși pentru a dezvolta aceste elemente spirituale ale ființei sale, cele mai înalte din natura sa umană.
Dacă luăm în considerare această entitate compusă din șapte elemente nu reușim să înțelegem totuși ființa umană așa cum se prezintă ea astăzi în fața noastră. Dacă o cuprindem cu privirea în ansamblu, este desigur corect să vorbim de cele șapte elemente. Dar dacă vrem să înțelegem omul așa cum este astăzi, trebuie să ne referim la el cu o mai mare precizie.
Vă amintiți că elementul fizic, corpul fizic a fost creat și s-a dezvoltat pe vechiul Saturn, corpul eteric pe vechiul Soare, corpul astral pe vechea Lună, iar eul s-a format pe actualul Pământ, unde până în prezent a atins un anumit nivel de dezvoltare superior. Dar evoluția terestră a omului trebuie privită cu mai multă exactitate. Ceea ce numim Sine spirituală, corpul astral transfigurat – cu alte cuvinte ce va rezulta din acțiunea omului asupra corpului astral, acțiune declanșată cu forțe proprii și în deplină conștiență – nu va fi obținut de majoritatea oamenilor decât la finele evoluției terestre. În schimb, în decursul actualei evoluții terestre, omul a trecut printr-un fel de stadiu de pregătire care i-a permis să lucreze, dar, ca să spunem așa, semiconștient, semiinconștient asupra celor trei corpuri inferioare.
Această acțiune, jumătate conștientă, jumătate inconștientă a eului asupra elementelor inferioare, a început încă din perioada lemuriană, despre care am vorbit pe scurt. În acea vreme, eul a început, într-o stare de conștiență cu totul confuză, să lucreze mai întâi asupra corpului astral. Dacă urmăriți evoluția Pământului începând din perioada lemuriană până la începutul perioadei atlanteene, veți constata că eul, la început semiinconștient, într-o stare de conștiență crepusculară a lucrat asupra corpului astral, transformându-l. Rezultatul acestei transformări a corpului astral, care are loc, evident, pe Pământ, a dus la formarea a ceea ce numim „sufletul senzației”. Apoi, în perioada atlanteană, când aerul era suprasaturat de neguri încărcate cu vapori de apă, eul, într-o stare de conștiență confuză, a acționat asupra corpului eteric, elaborând germenul a ceea ce numim astăzi „sufletul rațiunii”. Și, în sfârșit, începând din momentul când datorită acelui puternic impuls venind din zona situată în apropierea actualei Irlande, care a împins oamenii spre răsărit, spre locurile unde se vor forma ulterior popoarele de astăzi, fugind de fapt din cauza Deluviului, și chiar începând din ultima treime a perioadei atlanteene eul lucrează inconștient asupra corpului fizic și dezvoltă prin această acțiune ceea ce numim „sufletul conștienței”. Acesta este ceea ce dă omului imboldul să se desprindă de sufletul-grupă, să-și formeze un eu mai mult sau mai puțin conștient de sine însuși, un eu care numai prin venirea lui Christos Iisus a primit marele impuls al unei individualități complete. De atunci omul începe să devină capabil și de o acțiune ceva mai conștientă asupra corpului astral. De fapt, noi nu am început această acțiune în mod conștient decât din momentul când creștinismul a început să se răspândească pe Pământ. Vorbind, deci, despre om așa cum se prezintă el astăzi, trebuie să formulăm următoarea caracterizare: omul și-a dezvoltat corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, apoi sufletul senzației – corpul astral transformat de eu într-o stare de conștiență crepusculară, sufletul rațiunii – corpul eteric transformat de eu în stare de conștiență obscură, la începutul perioadei atlanteene, și sufletul conștienței – corpul fizic prelucrat de eu în stare de conștiență tot obscură, în ultima parte a perioadei atlanteene. Toate aceste etape și realizări au fost pentru a se ajunge la dezvoltarea treptată a Sinei spirituale sau Manas. Până la punctul în care suntem azi, aceasta este încă într-o stare cu totul incipientă.
Germenele Sinei spirituale este astăzi la unii oameni mai dezvoltat, la alții mai puțin. Unii vor fi nevoiți să mai treacă prin numeroase încarnări pentru a ajunge la o dezvoltare suficientă, care să le permită o acțiune perfect conștientă pe care să o îndeplinească în interiorul ființei lor. Când Pământul va ajunge la finele misiunii lui fizice, deci când va începe să răsune cea de a șaptea Trâmbiță, va avea loc următorul eveniment: ceea ce a mai rămas din corpul fizic se va dizolva, așa cum sarea se dizolvă în apă caldă. Sinea spirituală a omului, Manas, va fi atins până atunci o suficientă dezvoltare pentru ca omul să poată rosti fără ezitare cuvintele Sfântului Pavel: „Nu eu, ci Christos din mine face toate acestea”. Așa va trăi omul. El va avea puterea să-și dizolve substanța sa fizică și să facă din corpul său eteric înnobilat o ființă capabilă să trăiască pe Pământul astralizat. Pe acest Pământ spiritualizat omul va continua să trăiască, dar ca o ființă complet înnoită.
Acest moment grandios al trecerii spre Pământul spiritualizat este descris într-un mod admirabil în Noul Testament, unde se spune că tot ce elaborează omul în corpul fizic, în cursul vieții pe Pământ, este ca o sământă care își va da fructele când Pământul va deveni spirit. „Când semeni, nu semeni trupul care să vină, ci un grăunte gol, de grâu sau de altceva. Dumnezeu însă îi dă trup cum voiește și fiecărei semințe îi dă trupul ei” – adică un corp care să fie expresia sufletului, a individualității. „Trupurile nu sunt toate la fel. Sunt trupuri cerești și trupuri pământești, dar alta este slava celor cerești și alta a celor pământești”. Corpurile terestre vor fi dizolvate, iar corpurile ceresti vor apărea ca expresie luminoasă a ceea ce este sufletul. „Se seamănă ce putrezește, se scoală ce este viu”. Corpul cel viu acela va învia. „Se seamănă trup lumesc și va învia trup spiritual”*. Apostolul Pavel numește „corp spiritual” corpul eteric sau corpul vieții care, după ce corpul fizic se va dizolva, va apărea în Pământul astralizat. Pavel vede în fața lui corpul viu, care nu putrezește, corpul spiritual, cum îl numește el.
* Scrisoarea I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 15, v. 37-44
Să vedem acum care este contribuția proprie a ființei umane ca expresie a capacității sale de a primi pe Christos. Este exact ce Pavel contemplă în spirit și ceea ce el numește „ultimul Adam”, în timp ce prin „primul Adam” consideră pe primul om care a apărut într-un corp fizic vizibil*. În perioada lemuriană, către sfârșitul acestei perioade, găsim aici jos felurite animale, dar omul nu este încă vizibil pentru ochiul fizic, el este încă eteric. Dar el începe să se densifice, să asimileze elementele minerale și apare sub forma sa primă fizică. Ca și apa care devine sloi de gheață solidificându-se, la fel a apărut omul fizic. Evoluția fizică își urmează cursul până în momentul acela îndepărtat când tot ce este de natură terestră se va dizolva și va dispărea. De aceea omul care va apărea atunci va avea ca element cel mai de jos corpul eteric, și acesta este „ultimul Adam”. „Primul Adam” are posibilitatea acum pe Pământ să perceapă lumea cu simțurile fizice, legate de corpul fizic, iar „ultimul Adam”, care primește un corp spiritual, este expresia facultății de a primi pe Christos. Acesta este și motivul pentru care Pavel numește și pe Christos „ultimul Adam”. Astfel se încheie ciclul evoluției umane. În spirit vedem ce devine omul în viitor, așa cum l-am văzut înainte coborând spre Pământ.
* Scrisoarea I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 15, v. 45-47: „Adam omul cel dintâi s-a făcut suflet viu, iar Adam cel din urmă este duh de viață făcător. Omul cel dintâi a fost din pământ și pământesc, iar omul cel de al doilea este Domnul din ceruri” (N.T.).
Pentru a înțelege cele ce urmează este necesar să ne cufundăm privirea încă și mai mult în misterul devenirii omului. Dacă ați putea urmări ființa umană până în perioada anterioară când a intrat într-un corp fizic, deci până în acele timpuri când era încă vizibilă pentru simțurile fizice, când abia coborâse, ca să spunem așa, din planul eteric, ați constata că omul apare mai întâi cu o structură lichidă și aeriformă, apoi cartilaginoasă; dacă ați putea urmări această evoluție, ați constata că și Pământul era foarte diferit de cum este acum. În intervalul de timp care precede coborârea omului pe Pământ, încă nu se constituise regnul mineral. Pământul era la început și abia primise moștenirea lumii. Regnul inferior, cel mai de jos, era regnul vegetal. Solul era încă foarte puțin format. Substanțele de natură gazoasă și lichidă se prezentau cu totul diferit. Dacă ar fi fost să fi putut contempla Pământul în acea fază incipientă, deci înainte de coborârea omului din atmosferă pentru a păși pe solul întărit, nu ar fi apărut cum îl descrie azi, în mod cu totul lipsit de realitate, geologia contemporană. În ansamblu, Pământul era mult mai aproape de ceea ce se consideră a fi un organism. Era străbătut de tot felul de pulsatii regulate. Semăna mai mult cu o ființă vie decât cu ce este în prezent. În ce privește pe om, care exista ca o ființă spirituală, eterică, el nu se năștea așa cum se întâmplă în prezent; într-un anumit fel, el era adus pe lume chiar de Pământul însuși, de Pământul-mamă. Acest Pământ-mamă îl făcea pe om, un om încă de structură spiritual-eterică, și înainte de a se desprinde, el era în mod real legat de Pământ, de ansamblul terestru. Reprezentați-vă încă o dată mental cum se formează într-un corp maleabil părți mai dure și veți avea o imagine privind modul în care se nășteau pe atunci ființele umane din sânul Pământului-mamă. Da, oamenii erau ai Pământului și rămâneau legați de Pământ prin tot felul de curenți.
Viața omului era deci cu totul diferită. Circulația sanguină, de exemplu, este astăzi interioară, închisă în interiorul corpului prin piele, pe atunci, se prelungea în afară- sub formă de forțe naturale – în mediul ambiant. Dacă am dori să schițăm o imagine a ceea ce era atunci trebuie să spunem: Invizibil pentru un ochi fizic, dar perceptibil unei priviri de clarvăzător, se forma în pământ un fel de conglomerat care se detașa și se diferenția de mediul înconjurător, dar forțele pe care le conținea erau legate prin numeroase fire cu restul Pământului. Așa era începutul, nașterea unei ființe umane fizice.
A fost deci un timp când oamenii erau legați prin fire de restul Pământului. Atingem aici, ca să spunem așa, un profund și grav mister, un mister ale cărui ultime urme apar în aceea că atunci când astăzi oamenii vin pe lume legătura cu organismul matern se rupe prin tăierea cordonului ombilical. Această legătură cu organismul matern este o ultimă rămășiță a legăturii pe care omul o avea cu Pământul-mamă. Asa cum astăzi omul este un fiu al omului și naște om, pe atunci era un copil al Pământului, se năștea din Pământul care era încă o ființă vie. Omul a devenit de sine stătător în momentul când cordonul ombilical care îl lega de Pământ a fost într-un fel tăiat. Atunci, prin aceasta, el a devenit o ființă care se năștea și se perpetua prin sine însuși.
Trebuie să reținem foarte clar faptul că vasele sanguine prezente acum în interiorul omului nu sunt altceva decât prelungirile curenților care impregnau Pământul în stadiul său primar. La fel și circuitele nervoase: tot ceea ce astăzi constituie sistemul nervos se prelungea în Pământul-mamă. Rețeaua de nervi pe care o avem pare ca și tăiată din nervurile care străbăteau odinioară întregul Pământ. Și la fel stau lucrurile și cu celelalte părți ale ființei umane. Omul provine din Pământul matern. Tot ce are astăzi închis și acoperit cu piele a venit de la Pământ. Înainte de a fi fiul omului, el a fost fiul Pământului, iar numele de „Adam” nu înseamnă, în realitate, decât exact aceasta: fiul Pământului. Toate aceste denumiri și nume străvechi ne trimit către importante Misterii. Luând cunoștință de aceste adevăruri putem să înțelegem mai bine că Pământul, înainte ca omul vizibil să-și facă apariția, conținea deja toate forțele proprii acestei ființe. Înainte ca omul să devină om, Pământul era purtătorul tuturor forțelor umane. Pământul este mama speței umane. În măsura în care astăzi putem cu foarte mare greutate să concepem că un om se putea naște din Pământ, în aceeași măsură acest fapt este un adevăr ferm, căci Pământul era o ființă vie. Tot ce am încercat să schițez acum în câteva cuvinte s-a petrccut în timpul perioadei lemuriene.
A avut oare Pământul o importanță atât de mare pentru om? Este o întrebare pe care ne-o putem pune și răspunsul este afirmativ: da, pentru că în starea sa primară Pământul conținea tot ce omul a interiorizat ulterior. Inima a fost pregătită într-un loc, creierul într-altul, fiecare traseu nervos era prezent pe acest Pământ al nostru. Și la fel cum interioritatea noastră se pregătea atunci pe Pământ, tot așa acum noi purtăm în corp configurația pe care urmează să o ia viitoarea planetă după ce Pământul își va fi atins țelul. În prezent, omul lucrează la perfecționarea sufletului și prin aceasta face ca din ce în ce mai mult corpul să semene cu sufletul, să fie expresia acestuia. Când Pământul va ajunge la sfârșitul cursei sale, a misiunii sale, omul va fi făcut din corp imaginea exterioară a sufletului, a unui suflet care a primit pe Christos în el. Acest om nou va continua să existe și va implanta în viitoarea încarnare a Pământului forțele pe care le-a dezvoltat în actuala încarnare planetară a Pământului. Jupiter este viitoarea încarnare planetară a Pământului și ia exact aspectul pe care omenirea i-l va da; el se compune din cele șapte corpuri ale omului. La început, Jupiter va fi alcătuit din ceea ce omul însuși a făcut din sine. Gândiți-vă că toate corpurile pe care omul le va fi format până atunci se vor contopi într-unul singur, într-un glob ceresc, și acesta va fi Jupiter, încarnarea viitoare a Pământului. Cu toții purtăm în noi sămânța viitoare a lui Jupiter și a forțelor pe care le va conține. Pe acest și din acest Jupiter se vor naște, la rândul lor, ființele jupiteriene. Iată că omul lucrează de pe acum la formarea viitoarei planete, care va fi Jupiter.
Ce trebuie să facă omul pentru a da acestei viitoare încarnări a Pământului o structură demnă de acesta? Va trebui să vegheze ca munca sa să se poată împlini de acum înainte în mod conștient, în spiritul lui Christos, iar corpul său eteric, care va fi imaginea acestei lucrări, să se integreze cu demnitate în Pământul spiritualizat. Toate componentele acestui corp vor fi exact cum le va construi omul. Ceea ce va face din corpul fizic va fi o contribuție adusă Pământului spiritualizat, iar acesta va fi fundamentul viitoarei sale evoluții. Așa cum astăzi sufletul se dezvoltă în corpul pe care îl avem în prezent, pe care l-am moștenit de pe vechea Lună, sufletul se va dezvolta în viitor în corpul pe care noi înșine l-am clădit. De aceea, acest corp – care servește de acoperiș, de veșmânt pentru suflet, care la rândul său este purtătorul eului – este numit și „templu al principiului eului”, „templul” elementului divin care sălășluiește în om, cu alte cuvinte „Templul lui Dumnezeu”. Modelând acest corp, construim de fapt un templu viitor, un templu al viitoarei încarnări a Pământului. Pentru ca Jupiter să aibă o evoluție normală trebuie să contribuim la aceasta dând corpului nostru structura sa cea mai potrivită. Ce trebuie să apară în momentul când Pământul își va fi atins scopul? Un templu al sufletului ale cărui măsuri vor fi drepte. Acesta este și motivul pentru care un inițiat are ca sarcină de studiu templul pe care omul îl va construi. Dacă sufletul și-a făcut lucrarea bine, aceasta se va vedea când se va face măsurarea acestui templu al lui Dumnezeu. „Apoi mi s-a dat o trestie, asemănătoare cu un toiag, și mi s-a zis: Scoală și măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei ce se închină într-însul. Iar curtea de afară a templului las-o și nu o măsura” (Apocalipsa, cap. 11, v. 1-2). Aceasta înseamnă că trebuie scos din templu tot ce a servit la ridicarea lui. Mai întâi, omul trebuie să aibă un corp fizic și un corp eteric înainte de a le putea prelucra și modifica. Corpul fizic și cel eteric reprezintă „curtea de afară” și trebuie înlăturate. Omul păstrează numai ce a edificat singur și acesta este „templul” în care vor intra ființele noi din existenta jupiteriană.
Vom trăi atunci în sânul unui Pământ spiritualizat și vedem deja cum se pregătește în mod exemplar viitoarea existență jupiteriană și cum oamenii aduc acolo, cu ei, fructele existenței terestre. Trebuie să fim deplin conștienți că în sânul acelei stări spirituale a Pământului, pe o treaptă superioară a evoluției, va reapărea tot ce existase anterior. În primul rând vor apărea purtătorii curentelor spirituale pe care se sprijină existența Pământului și din care el însuși a ieșit. Reprezentanții acestor curente vor reapărea vii. După tradiția creștină, Ilie și Moise sunt văzuți ca reprezentanți personali a ceea ce am discutat în conferința de ieri despre cei doi stâlpi. Esoterismul creștin vede în Ilie și Moise pe cei care ne-au deslușit sensul celor doi stâlpi. Ilie este purtătorul mesajului adus de primul stâlp, stâlpul Forței. Moise este purtătorul mesajului adus de al doilea stâlp, stâlpul înțelepciunii. „Moise” înseamnă adevăr sau înțelepciune, iar „Ilie” – este foarte greu să traducem cuvântul în limbajul nostru – este forța conducătoare, forța care arată direcția, care dă impulsul. Vedem cum aceste două entități vor apărea în lumea spiritualizată la nivelul la care ei au adus-o. Căci tot așa cum în momentul „Schimbării la față”, după tradiția creștină, Christos apare între Moise și Ilie, la fel, la sfârșitul evoluției terestre, Soarele spiritual al iubirii, revelație a misiunii de iubire a Pământului, va apărea susținut de Soarele-Marte și de Luna-Mercur, prin Ilie și Moise. Ieri am arătat că cei doi stâlpi apar mai întâi initiatului ca simboluri ale Forței și ale Înțelepciunii, iar deasupra lor Soarele Iubirii. Acum putem să ne reprezentăm cum se desfășoară evoluția terestră; cei doi stâlpi ne apar vii, personalizati, unul prin Ilie, celălalt prin Moise, iar deasupra lor, principiul lui Christos.
Dacă acum vom încerca să privim Pământul și tot ce se află pe el în relație cu întregul Univers, vom constata că ne aflăm exact în momentul despre care vorbim ajunși la ceva deosebit de important. Pământul și Soarele formau la început – așa cum știm – un singur corp ceresc. Pământul s-a format din Soare, iar Luna s-a desprins din Pământ. Am spus că aceste fenomene s-au petrecut pentru bunul mers al evoluției. Dar atunci când omul va fi trecut prin etapele dezvoltării sale, când se va spiritualiza, Pământul va fi pregătit pentru a se uni din nou cu forțele prezente în Soare, iar evolutia lui se va desfășura în ritmul accelerat al acestuia. În momentul acela se va petrece un eveniment important: Pământul se va uni din nou cu Soarele. În timp ce se vor desfășura toate acestea, Pământul se va uni cu Soarele. Am spus mai înainte că spiritele solare coborâseră pe Pământ când a avut loc evenimentul de pe Golgota. Am mai spus că principiul lui Christos va conduce evoluția spre punctul final pe care l-am arătat și când Pământul va fi gata să se unească cu Soarele. Iar principiul care fusese necesar pentru ca evoluția să nu se desfășoare prea rapid, principiul reprezentat prin Lună, nu-și va mai avea rostul, omul nu va mai avea nevoie de acesta. Forțele lunare vor fi învinse, iar omul se va uni cu Soarele. El va trăi în Pământul spiritualizat și va fi în același timp unit cu forțele solare și va fi biruitor asupra forțelor lunare. Aceasta este viziunea simbolică reprezentată prin Pecetea a cincea: Femeia îmbrăcată cu Soare și are Luna la picioarele ei*. Ne aflăm în momentul când omul s-a spiritualizat, când se unește din nou cu forțele solare, Pământul și Soarele nemaiformând decât un singur corp, iar forțele lunare sunt biruite.
* Apocalipsa, cap. 12, v. 1 (N.T.).
În continuare trebuie să ne reamintim că numai fiintele cele mai evoluate, cele care vor fi pătrunse de principiul lui Christos, vor străbate această evoluție. Numai acești oameni vor putea ajunge la acest punct; în schimb, ceilalți, care se vor fi osificat în materie, vor fi respinși, vor fi alungați și vor forma un fel de planetă secundară. Să ne mai amintim că ființa umană, înainte de a fi coborât pe Pământ ca ființă fizică, apare clarvăzătorului în planul astral. Vă mai amintiti, de asemenea, că am arătat în mod precis că ființa umană a apărut, la început, sub cele patru tipuri de suflete-grup: Leul, Vulturul, Taurul și Omul. Aceste patru tipuri de suflete-grup ne apar, ca să spunem așa, înainte ca omul să fi coborât în planul fizic, înainte de a se fi individualizat. Aceste patru forme tip pe care le avea omul înainte de a se fi coborât într-un corp fizic nu mai sunt vizibile astăzi în omul fizic, ele se află acum sub influența sufletului, sunt comprimate și interiorizate în forma umană, ca și cum ar fi din cauciuc. Și chiar așa sunt, adică maleabile când omul nu mai este stăpân pe sine, când sufletul pare amorțit, ca să spunem așa, fie că doarme, fie că este mai mult sau mai puțin inconștient. În aceste situații, aceste tipuri străvechi se mai pot observa apărând în tipul de animal corespunzător. Dar în fond, prin faptul că omul a coborât în planul fizic, el a învins tipul animal. Când a dobândit omul această posibilitate de a domina tipul animal în astral?
Rețineți, desigur, că am vorbit de cele șapte epoci sau rase ale perioadei atlanteene, pe care le-am grupat în primele patru și în ultimele trei. În timpul primelor patru, ființa umană aparținea întru totul de sufletul-grup. Dar în epoca a cincea, sau în rasa a cincea (rasa protosemiților) a apărut primul impuls spre dobândirea unui suflet individual. În Atlantida au fost deci patru faze de evoluție ca suflet-grup, și fiecare din cele patru rase atlanteene corespundea uneia din formele tip de animale, Leul, Vulturul, Taurul sau Vițelul și Omul. În a cincea epocă, aceste forme tipice au evoluat spre forma umană și au dispărut ca atare. Imaginați-vă acum că omul, în epoca noastră actuală, se impregnează cu principiul lui Christos și prin aceasta el domină din ce în ce mai mult animalitatea din el. Dar dacă nu se impregnează cu acest principiu, nu va fi în stare să stăpânească animalitatea din el. Cele patru capete tip de animal, Leul, Vulturul, Taurul, Omul*, continuă să existe și își reiau forma, atunci când li se oferă ocazia să o facă, ba ceva mai mult, se mai adaugă încă alte trei, provenind din ultimele trei rase atlanteene, când ființa umană începuse să devină om propriu-zis. Aceste ultime trei tipuri vor mai dăinui atât timp cât omul nu lucrează asupra sufletului său pentru ca această animalitate să dispară. Cum va apărea, în acest caz, pe Pământul spiritualizat, omul care în epoca noastră nu și-a însușit principiul lui Christos? El se va prezenta în materialitatea sa și în formele din care a provenit. El a îmbrăcat patru forme-animal și încă alte trei. Ceea ce ar fi putut înfrânge această animalitate, a rămas nefolosit. Animalitatea reapare, dar de data aceasta sub șapte aspecte. După cum în Atlantida au apărut cele patru capete, omul-animal, tot așa în viitorul Pământ astralizat, spiritualizat, vor apărea șapte capete-tip de acest gen și ceea ce s-a petrecut altădată se va repeta. Omul spiritual exista atunci în germen potențial, dar nu putea lua încă o formă individuală, el a dat formă celor patru capete-animale. Acest potențial om spiritual din trecut este reprezentat simbolic prin femeia care dă naștere omului. Omul viitorului este reprezentat de asemenea prin femeia care naște pe omul spiritual. Ceea ce a rămas ca element material este alungat către acea formație cosmică pe care o putem numi ca fiind o planetă secundară și este reprezentat simbolic prin Fiara cu șapte capete. Altădată existau patru capete-tip de animal, aceasta înainte ca omul să fi avut capacitatea să înfrângă animalitatea. În viitor, cei care au rămas întârziați în animalitate vor reapărea sub o formă colectivă, sub forma Fiarei cu șapte capete**.
* Trebuie înteles, de fapt „omul-animal” (N.T.).
** Apocalipsa, cap. 13, v. 1: „Apoi am stătut eu pe nisipul mării și am văzut ridicân-du-se din mare o fiară cu șapte capete și zece coarne” (N.T.).
Așadar, în mod efectiv, după reunirea Pământului cu Soarele, Pământul spiritualizat va fi sus, iar jos va apărea tot ce nu a primit principiul spiritual, vor apărea capetele animale de altădată, numai că acum ele vor apărea ca ceva întârziat. Ele vor fi „adversari”; altădată, în vremea pregătirii, ele erau prezente ca ceva cu totul oportun. Vedem astfel că așa cum atunci ele au ieșit din apele mării fizice acum ies din marea astrală. Soarele însusi va fi astralizat – va ieși monstrul cu șapte capete, Fiara cu șapte capete. Tot ce există în om ca lucrare a corpului eteric – și vă rog să fiți atenți asupra acestui fapt – se numește în limbajul Misteriilor, limbaj pe care îl folosește și autorul Apocalipsei, „cap”. Prin acest cuvânt se înțelege ceea ce apare în fața privirii clarvăzătorului ca un „cap”, de exemplu ca un cap de leu. Forțele eterice au lucrat asupra sa. Dacă urmărim evoluția atlanteană constatăm, așa cum am mai arătat, că etericul, corpul eteric, depășea capul. Tot ceea ce în om este opera etericului se numește în limbajul Misteriilor apocaliptice „cap”. Acesta se referă deci la ceea ce vede un clarvăzător ca un cap. Dar ceea ce se formează fizic în om într-o parte a corpului eteric se numește „corn”. Astfel, în limbajul Misteriilor, cornul este ceva misterios. De exemplu, ceea ce s-a format fizic în om prin faptul că s-a atașat de acea rasă din perioada atlanteană în care predomina sufletul-grup având ca animal-tip leul se numește corn. Deci partea fizică ce provine dintr-un membru oarecare al corpului eteric se numește corn. Corn este, de exemplu, organul care devine expresia fizică exterioară a ceva de natură eterică.
Vreau să fiu și mai concret. Toate organele fizice ale omului sunt propriu-zis organe eterice densificate, ele provin din corpul eteric prin întărire. Să luăm ca exemplu inima. Astăzi, este un organ fizic, dar s-a format prin densificarea unui organ eteric. Inima omului contemporan a fost preformată în perioada când acesta trăia în sânul sufletului-grup simbolizat prin Leu. Inima este, deci, un corn al capului de leu, căci atunci când corpul eteric era suficient de dezvoltat pentru ca omul să poată primi sufletul-grup având ca simbol capul de leu, s-a conturat ceea ce a devenit ulterior inima fizică. Din acest germen eteric, din omul-leu s-a născut structura inimii fizice pe care o avem astăzi. Legând originea corpului eteric de metamorfoza unui cap în altul, de alăturarea unui cap de altul, înțelegem că și corpul fizic uman s-a format prin alăturarea unui corn de altul. Și, de fapt, corpul eteric uman este alcătuit din „capete”, iar corpul fizic din „coarne”. Așa se exprimă limbajul Misteriilor. Toate organele omului s-au format pornind de la corpul eteric, deci toate sunt „coarne”.
Este bine să reflectăm acum la cele expuse, căci toate acestea formează ceea ce autorul Apocalipsei însuși numește a fi înțelepciune. Nu vom înțelege această înțelepciune pe care el a pus-o în descrierea Fiarei cu șapte capete, dar cu zece coarne, decât dacă am înțeles perfect ce înseamnă „corn” în raport cu „cap” în limbajul Misteriilor. Vom vedea că ființele care își vor păstra cele șapte capete, pentru că au rămas staționare în evoluția lor, vor avea în abisul în care au alunecat un corp fizic compus din zece elemente densificate.
