Dacă dorim să înțelegem, în prelegerile ce vor urma, raporturile care există între Univers, Pământ și oameni, este necesar să stabilim de pe acum unele puncte care ne vor servi drept bază. Trebuie să ne fie clar că dacă nu am avea în ajutor decât datele simțurilor noastre și inteligența care se bazează pe ele nu ne-am putea face decât o idee foarte limitată asupra Pământului și asupra omului și cu atât mai mult asupra Universului. Trebuie să recunoaștem că o parte esențială a acestora rămâne ascunsă pentru simțurile exterioare ca și pentru inteligența sensibilă. Deci, la început vom examina câteva aspecte a ceea ce ne înconjoară fără ca noi să putem percepe. Mulți dintre voi cunosc aceste lucruri, dar, pentru a înțelege înlănțuirea cauzală reală, este necesar să le mai evocăm încă o dată. În primul rând să ne ocupăm de globul pe care locuim si care va fi subiectul central al acestui studiu: Pământul nostru.
Am analizat ieri o parte a evoluției noastre pământești în raport cu evoluția în ansamblul său; am văzut cum, din vremurile când Pământul și Soarele nu alcătuiau decât un singur corp, entitățile au participat în mod diferit la această evoluție și cum oamenii din epoca postatlanteană retrăiau, datorită cunoașterii sau datorită conștiinței religioase, toate fazele traversate de Pământ în decursul evoluției sale. Să analizăm acum mai îndeaproape Pământul. În lumea vizibilă, suntem înconjurati de ceea ce numim cele patru regnuri ale naturii: regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal și omul. Dar omul nu este numai ființa fizică, materială, pe care ne-o arată simțurile, pe care ne-o descrie și ne-o explică știința; este o ființă complexă, care este alcătuită dintr-un corp fizic, un corp eteric, un corp astral și din Eu. Dacă însă privim și celelalte regnuri ale naturii, ne dăm seama că aceste noțiuni – corp fizic, corp eteric, corp astral și Eu – li se aplică și lor în egală măsură. Dacă rămânem în limitele fizice, omul este singura ființă terestră căreia îi recunoaștem un Eu; în această lume fizică doar omul posedă un Eu conștient. Nu aceeași situație o au animalele; animalul nu are, ca omul, Eul său în corpul fizic. Dacă comparăm omul cu animalul, putem spune de la început că în timp ce omul este o individualitate, delimitată de învelișul său fizic, care posedă un Eu personal, animalul nu are așa ceva; nu există decât un Eu comun pentru fiecare specie animală. De exemplu, toți leii sau toți urșii au un singur Eu comun și de aceea numim acel Eu animal un Eu-grup. Eul omenesc se manifestă în lumea fizică; cu toate că nu putem să-l vedem cu ochii noștri, el există în fiecare om. La animal situația este diferită; Eul-grup nu se dezvăluie în lumea fizică. Pentru a vă imagina acest Eu-grup închipuiți-vă un zid în care s-ar fi făcut zece orificii. Dacă mă aflu de cealaltă parte a zidului și-mi trec degetele prin aceste orificii, îmi puteți vedea degetele, dar nu mă vedeți pe mine. Vă veți da seama desigur că degetele nu se mișcă singure, ci că trebuie să fie cineva ascuns care determină mișcarea lor, cu alte cuvinte veți bănui existența unei ființe căreia îi aparțin cele zece degete. Această comparație ne face să întelegem Eul-grup al animalului. Toții leii pe care îi percepem în plan fizic sunt ființe în spatele cărora se află ceva. La fel ca și în cazul celui care își trece degetele prin zid, acel ceva comun tuturor leilor rămâne ascuns, deoarece nu se află în lumea fizică. Eul omului se află în lumea fizică, cel al animalului în lumea astrală. Pentru a reprezenta schematic raportul dintre animal și Eul său, trebuie să stabilim o demarcație între lumea fizică și lumea astrală; în cazul omului, Eul său este aici, în lumea fizică; în cazul animalului, aici nu se află decât corpul fizic, cel eteric și cel astral. Al patrulea element, Eul, nu este în lumea fizică. De la fiecare animal pornește un fel de prelungire până în lumea astrală, unde toate aceste prelungiri se unesc și formează un înveliș, îmbrăcămintea Eului-grup animal, de exemplu Eul-leu. Acest Eu-grup trăiește în plan astral ca o personalitate individuală, ca și Eul uman în plan fizic. În plan astral, cel înzestrat cu clarviziune percepe Eul diverselor animale ca pe ființe individuale care își întind ramificațiile în lumea fizică.
Trebuie totuși să ne ferim de concepții pur schematice și să ne obișnuim să ne reprezentăm lucrurile așa cum sunt ele în realitate. Trebuie să ne dăm seama că pentru a intra în lumea astrală nu avem nevoie să mergem în altă parte, căci ea pătrunde lumea noastră fizică; se cere numai să avem organe cu care să o percepem.
Ne punem acum întrebarea: cum vede clarvăzătorul Eurile-grup ale animalelor?
Clarvăzătorul care privește, de exemplu, un Eu-grup de animale superioare vede un fel de rază luminoasă de-a lungul spinării animalului. Atmosfera noastră nu este străbătută numai de curenții materiali pe care îi cunoaștem, ci prin ea trec în lung și în lat curenți de natură astrală. Clarvăzătorul vede Pământul străbătut de curenți de tot felul, printre care distinge Eurile-grup ale animalelor.
Apare acum a doua întrebare: ființele inferioare, de exemplu plantele, au ceva asemănător unui Eu? Bineînieles. Pentru un clarvăzător care studiază o plantă, fizicul ei nu este de fapt decât o combinație a corpului fizic cu cel eteric. Să ne imaginăm suprafața pământului, rădăcinile unei plante, tulpina, frunzele și floarea. Ceea ce este aparent în lumea fizică nu are, ca omul, un corp eteric, un corp astral și un Eu, ci numai un corp eteric. Planta nu are corpul astral pe care îl are animalul. Dar de aici nu trebuie să deducem că astralul care ne pătrunde și care acționează și în lumea animală nu are nici o acțiune asupra plantei. Privită de un clarvăzător, planta se vede scăldată de raze care emană din substanța astrală. Aceasta este cea care participă la formarea florii. Creșterea plantei, frunză cu frunză, se face sub influența corpului eteric, dar este încoronată de floarea formată prin acțiunea substanței astrale care o înconjoară.
Clarvăzătorul vede deci că tot ceea ce crește este înconjurat de această substanță astrală. Dar mai există ceva legat de plantă – un Eu. Pentru a sesiza Eul plantei, trebuie să-l căutăm în adâncul Pământului. Acolo se află Eul tuturor plantelor – acesta este un adevăr esențial. Astfel, pe când Eul animalelor înconjoară Pământul, pentru a percepe Eul plantelor trebuie să ne îndreptăm privirile spre centrul Pământului.
Și într-adevăr, atunci când priviri clarvăzătoare pătrund până la această contemplare a plantei, Pământul, care în ochii omului pare că nu este decât o formațiune materială, se transformă într-un organism având în centru Eul; și acest Eu este alcătuit din toate Eurile plantelor. Pământul posedă un Eu care îi dă viață, iar plantele, ca și părul din capul oamenilor, cresc și fac parte dintr-un organism terestru planetar. Și atunci când smulgeti o plantă din rădăcină pământul suferă, sufletul-plantă simte durerea. Dimpotrivă, nu trebuie să credem că pământul suferă atunci când culegem flori; situația este contrarie. De exemplu, atunci când se seceră grâul, privirea clarvăzătoare percepe unde de mulțumire care străbat lanul.
Aici nu-și au locul considerații de natură morală. Ați putea întreba de exemplu: este un rău mai mic atunci când un copil culege fără rost tot felul de flori, decât atunci când o plantă este scoasă din rădăcini cu grijă și cu bune intenții? Faptele sunt totuși acestea. Dacă scoateti o plantă din rădăcină, pravocați o suferință pământului, în schimb îi faceți bine atunci când tăiați o floare. Căci pământul dăruie cu plăcere ceea ce poartă la suprafață, și atunci când animalele pasc el simte o mulțumire asemănătoare cu cea pe care o simte o vacă când suge vițelul. Acesta este un fapt ocult. Planta care iese din pământ și este scăldată de o rază astrală reprezintă pentru pământ ceea ce este pentru animale laptele pe care îl dau. Acestea nu sunt simple comparații, ci fapte. Privirea care poate să pătrundă în lumea astrală nu vede totuși Eul plantei; pentru aceasta trebuie să ajungă în lumea Devachanului1.
1 Vezi Rudolf Steiner, Teosofia, o introducere în cunoașterea suprasensibilă, cap. Cele trei lumi. (n. a.)
Eurile-grup ale animalelor se află deci în lumea astrală, pe când Eul plantelor se întâlnește în lumea Devachanului.
Se pune bineînțeles întrebarea: din ce este alcătuită lumea minerală, cea a pietrelor despre care se spune că sunt moarte? Au și ele un Eu sau corpuri superioare? Piatra nu are în această lume decât un corp fizic. Corpul eteric al mineralului îl înconjoară și-l învăluie din toate părtile. Când luati, de exemplu, un cristal, trebuie să vă imaginati că toată această formă este un vid eteric, și că doar acolo unde nu mai este substanță fizică începe etericul; așa cum planta este scăldată în elementul astral, mineralul este înconjurat de elementul eteric. Acest element eteric își are locul în lumea astrală – luați aminte, în acest caz etericul își are locul în lumea astrală. Situația este mai complicată decât se crede de obicei. Nu trebuie să credem că în lumea astrală totul este astral, tot asa cum nu totul este fizic în lumea fizică. De exemplu, în plan fizic avem corpul eteric, corpul astral și chiar Eul omului. Cel înzestrat cu clarviziune vede corpul eteric al mineralului în lumea astrală.
Deci unde se află corpul astral al mineralului?
El apare ca niște raze cu o formă foarte aparte. Imaginati-vă aceste raze înfipte ca niște ținte în corpul eteric – formațiuni luminoase care se alungesc din ce în ce mai mult și pătrund, ca să zicem așa, în corpul eteric al mineralului. Acestea sunt imaginile radiante de substanță astrală pe care le reflectă fiecare mineral. Aceste imagini nu au margine, căci ele radiază în spațiu spre infinit. Când studiați un cristal, vedeți deci la început spațiul plin de materie fizică; apoi prin clarviziune percepeți o formă fizică scăldată în lumina corpului eteric, în care apar înfipte formațiuni de raze care se întind în toate direcțiile spațiului, prelungindu-se spre infinit. În acest fel, din punctul din spațiu umplut de o materie oarecare privirea voastră are acces spre infinit. Nu există nici un punct din spațiu care să nu aibă raporturi cu întregul Univers. Ca și cum în lumea noastră fiecare ființă ar fi atârnată de mii și mii de fire luminoase de natură spirituală, legături de lumină care se întind în infinitatea spațiului; imaginați-vă că pe măsură ce se prelungesc aceste linii luminoase ajung să conflueze. Și, într-adevăr, atunci când un mineral este analizat prin clarviziune, iată ce zărim: corpul fizic este înconjurat de imaginea luminoasă a corpului eteric; apoi se văd raze care ies din el și se prelungesc la infinit în spațiu; le vedem cum dispar ca într-o sferă goală pe dinăuntru; fiecare mineral este punctul central al unei astfel de sfere și acestea există peste tot, în întreaga lume. Ele sunt cuprinse unele în altele, și când privirea clarvăzătoare se înalță treptat până la locul unde se unesc toate razele, vede cum din toate punctele spațiului se reflectă razele acestor Euri ale mineralelor. Privirea clarvăzătoare percepe aceste Euri când ajunge în regiunile superioare ale Devachanului. Acolo se găsesc ele.
Să recapitulăm studiul nostru asupra diferitelor regnuri. Eul omului se află în plan fizic, Eul animalului în plan astral, cel al plantei în părțile inferioare ale Devachanului, iar cel al mineralelor în părțile superioare.
Deci mineralele se află pe Pământ într-o situatie opusă celei în care se află omul. Eul omului este închis în corpul său, fiecare om este un centru pentru sine. Plantele la un loc formează un centru terestru, iar Eurile mineralelor constituie periferia sferei lumești. De aceea, oriunde se află omul, Eul său este în centru, în timp ce Eul mineralului este pretutindeni la periferie.
Înțelegeti acum cu ușurință că sufletul mineralului se găsește în cu totul altă situatie decât, de exemplu, sufletul omenesc sau cel animal. Când un mineral este sfărâmat, el nu simte durere, ci dimpotrivă o senzație plăcută; din cariere se desprind curenți de bucurie universală atunci când pietrele sar în bucăți. Dimpotrivă, ați provoca o durere imensă dacă ați încerca să uniți din nou toate bucățile, toate fragmentele. Puteți observa aceasta și în alt mod. Imaginați-vă un pahar cu apă caldă în care se pune sare. Sarea se dizolvă, și materia împreună cu ea, dar se produce o senzație de bunăstare prin separarea părților minerale dizolvate în apă. Dacă apa se răcește, sarea recristalizează; o senzație de durere este legată de acest proces. Inițiatii au știut aceste lucruri și le-au spus întotdeauna oamenilor. Trebuie însă ca oamenii să învete să le înțeleagă. Unul dintre marii inițiați a spus în această privință o vorbă plină de un sens profund. Gânditi-vă ce a fost Pământul odinioară. Astăzi pășim pe un teren solid, dar n-a fost întotdeauna așa. Când ne întoarcem înapoi în trecutul Pământului, îl găsim din ce în ce mai moale, apoi lichid și chiar gazos. Tot ce este astăzi dur, mineral, s-a cristalizat pornind de la acel lichid. Pentru ca omul să poată merge pe pământ, trebuia ca tot ce era lichid și neconsistent să se solidifice: pentru ca omul să existe, Pământul a trebuit să treacă prin mari suferinte, căci această solidificare a masei terestre a fost însoțită de mari dureri. De aceea Sfântul Pavel ne spune: „Toată creația suspină în dureri, așteptând copilul adoptat”. Deci Pământul a trebuit să se solidifice în dureri și să formeze solul mineral pentru ca omul să fie făcut fiu al lui Dumnezeu.
Dacă omul ar cunoaște așa cum se cuvine scrierile adevăraților initiați, ar avea un respect nemărginit pentru ei; fiecare rând din Scripturi l-ar copleși de emoție, dacă i-ar înțelege sensul cu ajutorul Științei spirituale. În această expresie: „Toată creația suspină în dureri” sunt cuprinse mistere cosmice. Bineînteles că aceste adevăruri nu vor deveni din nou fecunde pentru omenire decât atunci când ele vor pătrunde în simțirea ei. Nu este necesară o idee abstractă, pur intelectuală, asupra lor, ci ele trebuie să fie asimilate, încorporate în cunoașterea adevărată.
Să observăm cum crește planta, protejată de sus de corpul astral și avându-și Eul în centrul Pământului. Ce face corpul astral care învăluie floarea? Acțiunea sa este foarte importantă pentru viața plantei și pentru a înțelege aceasta trebuie să adâncim și mai mult studiul structurii spirituale a existenței noastre terestre.
Am văzut în prelegerea de ieri că era o vreme când Pământul și Soarele formau un singur corp. Omul exista deja în acele vremuri, dar în condiții total diferite de cele de astăzi; el avea o stare de conștiență clarvăzătoare difuză; organismul său era adaptat la viața de pe această masă terestră-solară. În zilele noastre, când o rază de soare îi atinge ochiul, omul vede această rază. Adică, el vede raza care vine din exterior, sau mai degrabă vede prin intermediul acelei raze. Dar nu era așa atunci când omul era încă, împreună cu Pământul, în Soare. Atunci el vedea raza de soare, ca să zicem așa, din interior, vedea sufletul pătruns de acea rază - și știți care erau forțele acelui suflet? Forța care există în raza de soare este aceeași cu cea care străbate corpul vostru astral. Lumina fizică nu este decât corpul exterior al luminii astrale care emană din Soare și de fapt acest element care acoperă planeta este strâns înrudit cu astralul care provine din Soare. Aveți dorințe, voință, pentru că aveți un corp astral – floarea este scăldată de dorința, sentimentul, voința de a aspira, de a atrage sufletul din raza de soare, și, odată cu sufletul, elementul cel mai pur, Eul; prelungirea razei, prin intermediul plantei, ajunge până în centrul pământului. Această acțiune a spiritului razei, care prin intermediul plantei pătrunde în centrul pământului, exprimă activitatea Eului plantei. Așa colaborează spiritul, planta și Soarele. În realitate forțele spirituale pe care le conține Soarele sunt în permanență drenate spre Pământ. De către cine? De către acele corpuri astrale care scaldă floarea, tinzând spre sufletul din raza de soare, aspirându-l cu aviditate și transmițându-l Pământului. Influența razelor de soare în lumea fizică nu este decât un aspect al realității – celălalt este această acțiune intimă asupra plantei a unui element însetat de lumina pe care Soarele o trimite pe Pământ.
Acum înțelegeți deci cum se poate aplica aceasta în practică. Imaginați-vă un om al viitorului care va fi capabil să resimtă față de fiecare plantă acea dorință arzătoare pe care o are aceasta aspirând la sufletul solar. Acest om ar avea, pe o treaptă spirituală superioară, ceea ce posedă, pe o treaptă inferioară, animalul care pe pășune alege plantele care sunt potrivite pentru el și le lasă deoparte pe celelalte. Animalul este condus de un instinct inconștient, dar de fapt de către spiritele superioare. Omul viitorului va alege în mod conștient plantele care îi sunt de folos, nu ca acum, când se gândește ce i-ar putea furniza substanțele favorabile corpului său, ci va exista între el și fiecare plantă în parte o relație vie; el va ști că tot ce au asimilat plantele trece și asupra sa. Hrănirea nu va mai fi considerată o funcție inferioară, sufletul și spiritul său vor participa la acest act, pentru că el va ști că tot ce consumă este forma exterioară a unui suflet. Pentru vremurile noastre, vremuri de tranziție în care oamenii nu cunosc îndeajuns legăturile vii care îi unesc cu lumea, a fost nevoie să se realizeze tot felul de substitute. De ce, în toate timpurile, ințiații au îndemnat pe oameni să se roage înainte de masă? Rugăciunea aceasta nu este nimic altceva decât o mărturie că, prin intermediul hranei, în om se revarsă un element spiritual.
Iată deci cum se pot transforma sentimentele și senzațiile noastre atunci când asimilăm adevărata înțelepciune. Cu o siguranță comparabilă cu ceea ce este, pe o treaptă inferioară, instinctul animalului, omul va ști ceea ce face cu o limpezime luminoasă și strălucitoare; va ști aceasta pentru că va cunoaște sufletul a ceea ce va asimila. Recunoastem chiar în acest domeniu valoarea practică pe care o va avea Știința spirituală în viitor.
Acum putem privi cu alte sentimente Universul. Pământul nu ne mai apare numai ca o planetă luminată de razele soarelui, el devine o ființă vie care aspiră, prin învelișul astral al plantelor, sufletul solar; vedem că Universul întreg este pătruns de Eul mineralelor – totul este străbătut de suflet și de spirit.
Dar nu se reduce totul la cele patru regnuri naturale: mineral, vegetal, animal și uman. Acestea alcătuiesc ceea ce omul poate vedea în mod normal. Am arătat deja că omul, de exemplu în timpul atlanților, a fost alături de entități al căror corp cel mai dens era cel eteric. Amintirea acestor vremuri a fost păstrată de mitologiile diverselor popoare, dar acești Zeus, Apolo și alții au fost ființe reale pentru vechii atlanți; în timpul somnului ei trăiau împreună cu aceștia. Există în mod real astfel de ființe care nu au coborât până la încarnarea corporală. Putem așadar percepe alte regnuri, superioare omului, dintre care trei ne interesează în mod deosebit. Să folosim pentru ele numele care le-au fost date de esoterismul creștin: regnul care se află în imediată atingere cu omul, cel al îngerilor, a fost numit cel al Spiritelor clarobscurului.
Următorul regn, superior celui al îngerilor, numiți în limba greacă Angeloi, este regnul arhanghelilor, Archangeloi sau Spirite ale focului, și în sfârșit un alt regn, și mai evoluat, este cel al forțelor originare, Archai, Spiritele personalității. Vom analiza puțin viața acestor trei regnuri situate mai presus de om. Așa cum omul participă la viața plantelor atunci când cultivă pământul, aceste regnuri superioare participă la viața omenească. În prezent omul are un Eu, un corp astral, un corp eteric și un corp fizic. Ce anume asigură continuarea evoluției? Faptul că omul lucrează tot mai mult asupra propriei persoane. Astăzi Eul omului este în mare măsură neputincios față de alte părți din ființa sa. Gânditi-vă că omul de astăzi în general nu este în stare să-și stăpânească pasiunile, ci acestea, deci corpul său astral, sunt cele care îl dirijează. Din acest punct de vedere există deosebiri mari între oameni. Unii sunt supuși în întregime forțelor astrale, pasiunilor lor. Priviți pe sălbaticul care își mănâncă semenul și comparați-l cu europenii civilizați de acum; luați apoi în considerare un om foarte elevat, ca de exemplu Schiller sau Francisco d'Assisi. Vedeți că există o evoluție continuă datorită eforturilor omului care învață să-și stăpânească corpul astral cu ajutorul Eului său.
Va veni o vreme când Eu1 va domina complet corpul astral, îl va anima, îl va pătrunde. Atunci omul va constitui un element superior, pe care îl numim Manas sau Eul-spirit și care nu este altceva decât corpul astral transformat de către Eu. În fond, corpul astral este alcătuit din două părti, dintre care una s-a transformat deja sub dominația Eului, pe când pe cealaltă Eul nu o stăpânește încă. Aceasta din urmă este încă plină de forțe și instincte inferioare, pe care Eul trebuie să le alunge și să le înlocuiască cu alte forțe. Dar pentru ca aceste forțe inferioare să nu distrugă corpul astral, trebuie ca acesta să fie pătruns, să fie animat de entități superioare care să-l guverneze acum, așa cum o va face omul atunci când va atinge punctul final al evoluției sale. Aceste ființe care au misiunea de a ține în frâu acea parte a corpului astral pe care omul nu o poate stăpâni sunt superioare omului – sunt îngerii sau Spiritele clarobscurului. De fapt, fiecare om se află în grija unui astfel de spirit, care îi conduce corpul acesta astral, și îngerul păzitor nu este rodul unei imaginații copilărești, ci exprimă o înțelepciune profundă.
Acest înger de pază are o misiune importantă. Știm că omul trece prin multe reîncarnări. De la un anumit punct al evoluției începe să primească Eul în sufletul său și să trăiască pentru prima dată cu el pe Pământ. El moare, apoi după un anumit timp se reîncarnează, și astfel urmează reîncarnări după reîncarnări, până în viitorul foarte îndepărtat când evoluția omenirii se va sfârși. După ce va trece prin toate aceste reîncarnări, omul va căpăta în sfârșit capacitatea de a-și stăpâni perfect corpul astral. Cel puțin în cazul unei evoluții normale, el nu poate ajunge la aceasta fără să fi trecut prin numeroase reîncarnări. Unul dintre spiritele superioare însoțește ființa cea mai intimă a omului care trece din încarnare în încarnare și îl îndrumă să-și îndeplinească misiunea pe Pământ. În realitate lucrurile se petrec ca și cum omul, la începutul peregrinărilor sale pe pământ, și-ar putea ridica privirile spre o ființă sublimă, modelul care îi stăpânește corpul astral și care îi spune: astfel va trebui să fii tu atunci când îți vei fi îndeplinit evoluția terestră. Misiunea îngerilor este să dirijeze încarnările umane. Ca atare, fie că spunem că omul își contemplă Eul său superior, de care trebuie să se apropie tot mai mult, fie că spunem: omul își contemplă îngerul ca pe un model sublim, în fond aceasta reprezintă absolut același lucru.
După aceea, continuându-și opera, omul își va transforma în mod conștient corpul eteric în Buddhi sau Spirit al vieții; în prezent el face acest lucru în mod inconștient. De aceea lumile spirituale superioare trebuie să acționeze în corpul eteric, și această activitate revine Spiritelor focului. Dar corpurile eterice ale oamenilor nu sunt atât de diferențiate individual cum sunt corpurile astrale. Fiecare om are calitățile și defectele sale, dar în ceea ce privește corpul eteric, aici există o oarecare egalitate; acest lucru se exprimă în calitățile unei rase, ale unui popor. De aceea nu există înger păzitor pentru corpul eteric așa cum există pentru cel astral. Păzitorii popoarelor și raselor sunt spiritele focului. Popoarele și rasele de pe pământul nostru sunt călăuzite în mod colectiv de aceste spirite numite arhangheli sau spirite ale focului. Ochii voștri descoperă acum lucruri care rămân abstracte pentru foarte mulți oameni, dar care sunt absolut concrete pentru cel a cărui privire pătrunde în lumile spirituale.
Când se vorbește despre spiritul sau sufletul unui popor, se consideră că aceasta este numai o formulă abstractă oarecare. Dar pentru un observator ocult situația este alta. Poporul în întregime îi apare ca încastrat într-o substanță spirituală, și această substanță spirituală este corpul unui spirit al focului. Din timpuri imemoriale Pământul nostru este condus și îndrumat, din popor în popor, din rasă în rasă, de către Spiritele focului, care sunt implicate pas cu pas în evoluție și a căror expresie o constituie sufletele popoarelor.
Dar există și altceva, independent de comunități ca poporul sau rasa. Vedeți câte lucruri se detașează de aceste colectivități în epoca noastră. Dacă ne întoarcem cu gândul în secolul XIII, de exemplu, vedem că și atunci s-au ivit mișcări spirituale asemănătoare la toate popoarele europene, depășind sfera spiritelor popoarelor – este așa-numitul „spirit al vremii”. Acest spirit al vremii există în realitate, este corpul unor entități aflate pe o treaptă și mai înaltă, Spiritele personalității, Archai, Spirite ale originilor.
Vedem deci că Pământul nostru este înglobat într-o atmosferă spirituală. Din stratul mineral se ivesc plantele; animalele și omul pășesc pe pământ; acesta la rândul său este înconjurat de entități spirituale: spirite care conduc pe fiecare om în parte, spirite care călăuzesc popoarele și rasele și cele care marchează spiritul timpului dintr-o epocă într-alta.
Am încercat să trecem în revistă ce reprezintă planeta noastră, și chiar universul nostru, în raporturile lor spirituale cu omul. Prin aceasta am stabilit o bază care ne va permite să continuăm cu folos studiul nostru.
