Aceia dintre dumneavoastră care au ascultat în mod repetat cicluri de conferințe sau chiar conferințe din domeniul științei spiritului ținute de mine au auzit descrieri ale uneia sau alteia dintre realitățile lumilor superioare luminate din cele mai diverse laturi. Și o anumită entitate sau alta, o anumită realitate sau alta, ne-a apărut într-un domeniu sau altul, ea fiind luminată de fiecare dată dinspre o latură sau alta. Când vrei să studiezi ceva din foarte multe puncte de vedere – și astăzi evidențiez în mod special acest lucru ca să nu apară neînțelegeri –, la început poate să ți se pară că ar exista contradicții când o entitate sau alta, o realitate sau alta, este luminată acum dintr-o direcție și apoi din altă direcție. Totuși evenimentele lumii spirituale trebuie luminate din toate laturile pentru ca ele să poată fi înțelese în mod clar. A trebuit să spun aceste lucruri pentru că anumite fapte, care în cea mai mare parte vă sunt deja cunoscute dintr-o anumită latură, vor trebui să fie luminate astăzi dinspre o nouă latură. Pasajul din Evanghelia după Ioan, documentul cel mai adânc al Noului Testament, cu care am încheiat conferința de ieri ne arată clar că această Evanghelie conține, încă de la primele cuvinte, taine aproape infinite privind devenirea Universului și a omului. Poate vom avea prilejul în cursul considerațiilor noastre să explicăm de ce marile personalități care au descris evenimentele spirituale au exprimat adesea într-o formă concentrată, paradigmatică, tocmai adevărurile importante, de vastă cuprindere, așa cum se întâmplă în primele versete din Evanghelia după Ioan. Astăzi am vrea să revenim, dar într-un alt mod față de ieri, la anumite fapte cunoscute de știința spiritului și să vedem cum le regăsim în Evanghelia după Ioan. Să pornim de la relativ cele mai simple fapte ale științei spiritului.
Știm că omul, așa cum ne apare el în viața de zi cu zi, este alcătuit din patru mădulare estențiale: corpul fizic, corpul eteric – sau corpul vieții –, corpul astral sau corpul senzațiilor și Eul. Știm că în viața obișnuită, de dimineață, când omul se trezește, până seara când adoarme, aceste patru principii ale ființei sale sunt unite organic între ele. Noi știm că noaptea, în timpul somnului, corpul fizic și corpul eteric rămân lungite în pat iar corpul astral și purtătorul Eului sau, pe scurt, Eul se desprind de corpul fizic și de corpul eteric.
Astăzi trebuie să lămurim foarte clar acest lucru. Dacă avem în față un om, în actualul stadiu de dezvoltare, atunci această pătrime formată din corp fizic, corp eteric, corp astral și Eu există ca o necesitate unitară, în care aceste principii se îmbucă strâns unul în altul. Omul pe care îl vedem dormind în pat nu are cu el decât corpul fizic și corpul eteric; el este într-o stare analoagă cu cea a plantei. Planta, așa cum o vedem în lumea fizică, nu este alcătuită decât din corp fizic și corp eteric sau corp al vieții; ea nu are în sine nici corp astral, nici Eu. Prin asta ea se deosebește de om și de animal. Animalul are în plus un corp astral, iar omul mai are în plus un Eu. De aceea, putem spune: De seara până dimineața, omul are în pat corpul fizic și corpul eteric; el este oarecum o ființă asemănătoare plantei, și totuși nu chiar ca o plantă. Acest lucru trebuie să ne fie clar.
Astăzi, o ființă liberă, independentă, care nu are nici corp astral și nici Eu, care constă doar din corp fizic și corp eteric trebuie să arate precum o plantă, ea trebuie să fie o plantă. Omul care stă lungit în pat se află însă deasupra nivelului plantei, fiindcă în cursul evoluției el a adăugat la corpurile sale fizic și eteric un corp astral, purtător al bucuriilor și durerilor, al impulsurilor, poftelor și pasiunilor, și un purtător de Eu. Or, de fiecare dată când elementelor inferioare ale unei ființe li se adaugă un element superior toate elementele inferioare suferă și ele modificări. Dacă unei plante, așa cum există ea astăzi în natură, i s-ar adăuga un corp astral, acest corp astral nu ar învălui pur și simplu planta la partea superioară ci ar străbate-o; atunci, ceea ce vedem că străbate planta în substanța ei de plantă ar trebui să devină carne, o carne animală. De aceea, mai putem spune: Dacă ne aflăm în fața unei ființe care, ca și omul, nu are numai un corp fizic ci și elemente superioare, suprasensibile, ale naturii sale, aceste elemente își găsesc atunci expresia în mădularele, în componentele inferioare. Așa cum însușirile sufletului dumneavoastră se exprimă superficial prin fizionomie, prin trăsăturile feței dumneavoastră, tot astfel corpul dumneavoastă fizic este o expresie a muncii corpului astral și a Eului. Iar corpul fizic nu se prezintă numai pe el însuși, ci este și o expresie fizică a elementelor invizibile fizic ale omului.
Tot astfel, sistemul glandular și tot ceea ce ține de el este expresia corpului eteric al omului. Tot ceea ce face parte din sistemul nervos este o expresie a corpului astral și tot ce se raportează la sistemul circulator este o expresie a purtătorului Eului. Deci în corpul fizic ca atare diferențiem din nou o organizare cvadruplă, și numai o concepție vulgară despre lume ar putea să pună pe același plan diferitele substanțe ale corpului fizic uman. Sângele care circulă în venele noastre a devenit ceea ce este tocmai pentru că în om a intrat un Eu. Sistemul nervos, și substanța din care el este alcătuit, este așa cum este pentru că în om se află un corp astral, iar sistemul glandular a devenit ceea ce este pentru că omul are un corp eteric. Veți înțelege atunci cu ușurință că, în fond, ființa omului, din momentul în care adoarme până în momentul trezirii, este o ființă plină de contradicții. Ai putea spune că el, omul, ar trebui să fie o plantă, dar nu este, căci o plantă nu are în substanța sa fizică expresia corpului astral – sistemul nervos – și nici expresia Eului – sistemul sangvin. O ființă fizică precum omul, cu sistem glandular, sistem nervos, sistem sangvin, nu poate exista decât dacă în ea se găsește un corp eteric, un corp astral și un Eu.
Or, dumneavoastră, ca oameni, părăsiți în cursul nopții, cu corpul dumneavoastră astral și cu Eul dumneavoastră, corpurile fizic și eteric. Le părăsiți, să zicem așa, fără niciun fel de scrupule, faceți din ele o ființă plină de contradicții. Dacă aici, din clipa adormirii până la trezire, nu ar interveni ceva spiritual, dacă ați retrage pur și simplu corpul astral și Eul din corpurile fizic și eteric, atunci, la trezire, ați găsi sistemul nervos și sistemul sangvin cu totul distruse; căci ele nu ar putea exista fără să aibă în ele un corp astral și un Eu. Conștiența clarvăzătoare poate percepe cele ce urmează.
În măsura în care Eul și corpul astral se retrag, un Eu divin și un corp astral divin intră în om. De fapt, și în timpul nopții, de la adormire până la trezire, în corpul fizic și în corpul eteric există un corp astral și un Eu, sau cel puțin un înlocuitor al lor. Când astralul omului se retrage, în om intră un astral superior pentru a-l menține până la trezire și, de asemenea, un înlocuitor pentru Eu. Prin aceasta vedeți că în sfera vieții noastre sunt la lucru și alte entități decât cele care se exprimă în mod obișnuit în lumea fizică. În lumea fizică prind expresie mineralele, plantele, animalele și oamenii. În primă instanță oamenii sunt ființele cele mai elevate din sânul lumii fizice. Numai ei au un corp fizic, un corp eteric, un corp astral și un Eu. Din faptul că în timpul somnului corpul astral și Eul se retrag din corpul fizic și din corpul eteric, dumneavoastră puteți conchide că acest corp astral și acest Eu au actualmente încă o anumită independență. Ele pot, să spunem așa, să se izoleze pentru un timp de viața zilnică și să trăiască separat de suporturile fizic și eteric.
Noaptea deci ne confruntăm cu următorul aspect: așa cum corpul fizic și cel eteric ale omului sunt în timpul zilei purtătoarele Eului și corpului astral omenesc, adică ale mădularelor cele mai profunde ale omului, tot astfel, în timpul nopții, ele devin purtătoarele sau templul ființelor-Eu și ființelor astrale superioare. Acum îl privim cu alți ochi pe cel lungit în pat, fiindcă știm că în el există și un corp astral, însă un astral divin-spiritual, și un Eu, însă un Eu divin-spiritual. Într-un fel, am putea spune: În timp ce omul doarme în ce privește corpul său astral și Eul său, în el veghează și îi menține nealterată structura organismului aceste entități care pătrund în corpul fizic și în corpul nostru eteric atunci când le părăsim. Aceste entități fac parte acum și din sfera vieții noastre. Aceste fapte sunt foarte instructive pentru noi, iar dacă le alăturăm unor anumite observații ale clarvederii ne pot oferi multe informații cu privire la dezvoltarea omului. Să încercăm să comparăm această deosebire între veghe și somn cu principalele evenimente spirituale ale evoluției.
Deși corpul astral și Eul uman sunt principiile cele mai elevate și cele mai interioare ale naturii umane, ele nu se arată de fel a fi și cele mai perfecte. Corpul fizic este mai perfect decât corpul astral, chiar și pentru o observație superficială. Așa cum am mai spus chiar aici în urmă cu doi ani [Nota 4], corpul fizic relevă o structură cu atât mai demnă de admirat cu cât îl studiezi mai îndeaproape. Minunatele structuri ale inimii și ale creierului omenesc pot să satisfacă, dacă sunt studiate din punct de vedere anatomic, nu numai necesitățile rafinate de cunoaștere intelectuală, dar pot trezi sentimente estetice și morale înălțătoare în cel care întreprinde cu toată sensibilitatea acest studiu.
Corpul astral nu a ajuns încă la această treaptă de perfecțiune. El este purătorul bucuriilor și suferințelor, al poftelor și plăcerilor etc., și trebuie să recunoaștem că omul, ca urmare a acestor pofte ale sale, acționeză într-un mod ce nu vine deloc în sprijinul organizării pline de înțelepciune și artă a inimii și a creierului său. Prin patima sa pentru plăceri, cum ar fi cafeaua sau altele, omul caută să își procure satisfacție din lucruri care sunt ca o otravă pentru inimă. Prin aceasta el arată tendința corpului său astral spre plăceri care, pentru un organ întocmit cu atâta înțelepciune cum este inima, sunt dăunătoare. Inima poate rezista decenii la rând la aceste otrăvuri pe care omul, din patima pentru plăcere a corpului său astral, le absoarbe. Acest fapt vă arată că corpul astral trebuie să fie în viitor incomparabil mai perfect decât corpul fizic. În zilele noastre, corpul fizic este elementul cel mai perfect dezvoltat. Asta provine din faptul că corpul fizic este de fapt cel mai vechi mădular al naturii umane. El aduce dovada că la el s-a lucrat cu mult timp înainte ca Pământul să fi fost creat.
Istoria formării Pământului, așa cum se învață în zilele noastre, nu este decât o fantezie materialistă născută din niște reprezentări materialiste; puțin contează că i se dă numele de teoria Kant-Laplace sau un alt nume. Aceste ipoteze materialiste sunt totuși utile pentru a înțelege mai bine construcția exterioară a sistemului nostru cosmic, dar ele nu ne ajută cu nimic dacă vrem să înțelegem ceea ce este superior imaginilor exterioare pe care le vedem cu ochii.
Cercetarea ocultă ne arată că, așa cum omul merge din încarnare în înarnare, tot astfel și un corp cosmic cum este Pământul nostru a trecut înainte, în epoci foarte îndepărtate, prin alte forme de existență, prin alte stări planetare. Înainte ca Pământul nostru să fie ce este, eI se afla într-o stare planetară pe care știința spiritului o numește „vechea Lună” [Nota 5]. Nu era Luna noastră actuală, ci o stare care a precedat Pământul ca entitate planetară. Așa cum omul s-a dezvoltat dintr-o stare anterioară la starea actuală, tot astfel Pământul a trecut de la vechea Lună la. starea Pământ. Vechea Lună este oarecum o încorporare anterioară a Pământului. Încorporarea care a precedat-o pe cea a Lunii a fost cea a vechiului Soare, care nu este Soarele actual, ci un precursor al Pământului nostru. Și, în sfârșit, un precursor al vechiului Soare a fost vechiul Saturn. Pământul nostru a traversat deci trei stări: o stare Saturn, o stare Soare și o stare Lună. În prezent el a ajuns la starea Pământ.
Primul germene al corpului nostru fizic a fost depus pe vechiul Saturn. Am putea, de asemenea, să spunem: Nimic din ceea ce ne înconjoară actualmente, regnurile animal, vegetal, mineral, nu existau pe această planetă primordială pe care noi o numim vechiul Saturn; nu actualul Saturn. Dar acolo exista primul rudiment al corpului fizic uman. El era cu totul altfel alcătuit decât în zilele noastre. El se găsea acolo într-o primă stare embrionară și a continuat să se dezvolte pe toată durata stării Saturn. Când Saturn și-a terminat evoluția, el a intrat într-un fel de noapte cosmică, așa cum omul trece printr-un Devachan înainte de a se putea reîncarna. Și apoi Saturn devine Soare.
Așa cum planta se naște din sămânță, tot astfel corpul fizic uman se naște din nou pe vechiul Soare. Treptat, el s-a pătruns de un corp eteric sau al vieții, astfel încât, pe Soare, germenului corpului fizic i se alătură corpul eteric sau al vieții. Omul nu era o plantă, dar avea nivelul unei plante. El era alcătuit dintr-un corp fizic și un corp eteric iar conștiența sa se asemăna în acele timpuri cu conștiența de somn sau cu cea pe care o are astăzi întreg regnul vegetal din jurul nostru. Existența solară a luat sfârșit; a început o altă noapte cosmică sau, dacă vrem să o numim așa, un Devachan cosmic. După ce Soarele a trecut prin acest Devachan cosmic, el s-a metamorfozat în vechea Lună.
Și din nou apar acele elemente ale ființei umane care existau pe vechiul Saturn și pe vechiul Soare, adică corpurile fizic și eteric. Și, în timpul evoluției lunare, s-a mai adăugat corpul astral.
Acum omul avea un corp fizic, un corp eteric și un corp astral. Vedeți deci cum corpul fizic născut pe Saturn străbătea deja pe Lună a treia etapă. Corpul eteric s-a alăturat pe Soare, iar pe Lună el a fost ridicat la o a doua sa stare de perfecțiune. Corpul astral, care a apărut abia pe Lună, nu era atunci decât în prima sa stare de dezvoltare.
Atunci s-a petrecut pe Lună ceva ce nu s-a putut produce în stările Saturn și Soare. În timp ce în cursul evoluțiilor Saturn și Soare omul era o ființă relativ unitară, în cursul evoluției Lună s-au întâmplat cele ce urmează. Planeta s-a împărțit în două părți: un Soare și un satelit al acestui Soare, Luna. Așadar, în timp ce pentru evoluția saturniană vorbim de o evoluței planetară, și tot așa și pentru Soare, pentru Lună nu este valabil acest fapt decât pentru începutul dezvoltării ei. Tot ce înseamnă Pământul nostru, Soarele și Luna, a fost mai întâi reunit într-o singură planetă, acest corp cosmic străvechi. Apoi au apărut două corpuri. Soarele care se naște acum nu este Soarele nostru și nici vechiul Soare de care am vorbit mai înainte. Este o stare specială desprinsă, ca stare solară, din vechea Lună. În afară de aceasta ia naștere o planetă care se învârte în jurul acestui Soare, pe care noi o numim tot „vechea Lună”. Care este sensul pentru care această veche planetă, încarnarea anterioară a Pământului nostru, s-a scindat astfel?
Motivul pentru care s-a întâmplat acest fapt a fost că odată cu Soarele s-au separat și ființele superioare și substanțele mai subtile, care au ieșit din masa globală pentru a forma un astru aparte. Substanțele mai grosiere și ființele inferioare au rămas pe loc pe vechea Lună. Găsim deci în cursul evoluției lunare două corpuri cerești în loc de unul singur: un corp solar, locuit de ființe superioare, și un corp lunar, locuit de ființe inferioare. Dacă totul ar fi rămas unit și scindarea nu ar fi avut loc, atunci unele ființe, care s-au dezvoltat pe Luna odată desprinsă, n-ar fi putut să urmeze ritmul accelerat al ființelor solare. Ele nu erau mature pentru așa ceva. Ele au trebuit să elimine substanțele mai grosiere și să își construiască un câmp de activitate aparte. Chiar ființele superioare n-ar fi putut să rămână unite cu aceste substanțe grosiere; aceasta ar fi încetinit ritmul lor mai rapid de evoluție. Și ele aveau nevoie de un câmp de activitate separat pentru evoluția lor, iar acesta a fost Soarele.
Să studiem acum ființele care se aflau pe vechiul Soare după scindare și cele care locuiau vechea Lună după scindare. Știm că germenele corpului fizic uman a fost depus pe Saturn; corpul eteric i-a fost adăugat în timpul stării Soare iar corpul astral în timpul stării Lună. Aceste ființe omenești, sau mai curând acești oameni primordiali, au rămas împreună cu această Lună care s-a separat. Tocmai aceste ființe sunt cele care nu au putut urma ritmul de evoluție mai accelerat al ființelor solare, al acelor ființe care s-au separat odată cu Soarele și care acum au trăit în substanțele mai fine, în materia de pe Soare. Din același motiv și ființele umane care au rămas pe Lună au suferit o înârtoșare. În timpul evoluției lunare îl găsim așadar pe om într-o stare constând dintr-un corp fizic, un corp eteric și un corp astral. El se afla deci pe treapta de evoluție pe care se află animalul de azi. Și animalul are un corp fizic, un corp eteric și un corp astral. Dar nu ar trebui să vă imaginați că oamenii pe vechea Lună au fost cu adevărat animale. Forma umană era pe atunci cu totul diferită de a animalelor pământești din timpul nostru. Ele vi s-ar părea cu totul fantastice dacă vi le-aș descrie. Descoperim deci pe vechea Lună strămoși ai omului care aveau un corp fizic, un corp eteric și un corp astral și care, după despărțirea de Soare, și-au învârtoșat aceste trei mădulare, le-au făcut mai grosiere decât dacă ar fi rămas pe Soare.
Dar ceea ce s-a desprins odată cu Soarele a parcurs de asemenea toată această dezvoltare triplă: Saturn, Soare, Lună. Numai că aceasta a luat, ca să spunem așa, direcția Soarelui, în timp ce strămoșii umani au luat direcția lunară. Pentru ființele care au urmat Soarele putem deosebi, de asemenea, un organism triplu, care merge perfect paralel cu organismul triplu al omului. Și pe Soare au existat ființe care au ajuns să aibă trei mădulare, să zicem așa; numai că aceste trei mădulare, după separare, în loc de a fi împinse spre învârtoșare au ajuns să fie acum mai subtile. Imaginați-vă acest proces astfel: după separare, precursorii omului devin niște ființe mai grosolane decât fuseseră înainte, se învârtoșează. Ființele corespunzătoare de pe Soare, dimpotrivă, devin mai rafinate. Starea pe care o dobândește omul prin faptul că a primit un corp astral pe Lună l-a făcut să coboare, într-un fel, la rangul de animalitate. Ființele care n-au trecut prin aceasta, care au luat cu ele pe Soare substanțele lor mai subtile, s-au rafinat. Astfel, în timp ce pe Lună omul se durifică, pe Soare se dezvoltă ființe de o înaltă spiritualitate.
Pe Lună oamenii s-au dezvoltat până la treapta de animal, cu toate că ei nu erau animale. Totdeauna, pe bună dreptate, acolo unde apare animalitatea se întâmplă un proces de diversificare a lor pe diferite trepte. Pentru oamenii-animale de pe Lună au existat trei trepte distincte, care în știința spiritului sunt desemnate prin „taur”, „leu” și „vultur”. Acestea sunt oarecum arhetipurile animale. Pe Lună găsim deci trei grupări diferite: oameni-taur, oameni-leu și oameni-vultur. Deși prin aceste nume nu trebuie deloc să înțelegem vulturul, leul și taurul de astăzi, natura decăzută a acelei omeniri primordiale de pe Lună pe care o desemnăm cu numele de oameni-leu, de pildă, o putem încadra într-un fel în categoria felinelor. Natura decăzută a oamenilor-taur se poate exprima prin caracteristicile familiei copitatelor etc. Natura învârtoșată a oamenilor era structurată în aceste trei trepte. În același timp, pe Soare se aflau contraimaginile spirituale corespunzătoare ale acestor animale. Și acolo existau trei grupări, răspunzând la trei specii diferite de oameni. În timp ce pe Lună evoluția astralului a dat naștere acestor trei categorii de oameni, pe Soare au apărut oamenii spirituali corespunzători, și anume ființele îngerești – ființe spirituale denumite, de asemenea, leu, vultur și taur, însă de data aceasta drept contraimagini spirituale. Dacă deci vă ridicați privirea către Soare, găsiți acolo ființele spirituale despre care puteți spune că reprezintă prototipurile frumoase, plăsmuite cu înțelepciune. Pe vechea Lună găsiți un fel de copii grosolane ale ființelor care existau pe Soare. Dar mai este ceva, ceva ce se ascunde acolo ca o taină.
Aceste copii de pe Lună nu sunt străine de orice legătură cu contraimaginile lor de pe Soare. Găsim acolo, pe vechea Lună, un grup de oameni primitivi, oameni-taur, și deasupra, pe Soare, un grup de ființe spirituale pe care le denumim spirite-taur. Și există o relație spirituală între prototip și copie. Căci sufletul-grup este prototipul și acționeză ca prototip asupra copiilor. Forțele pleacă de la sufletul-grup și dirijează jos copiile: spiritul-leu dirijează oameni-leu, care sunt copiile sale, spiritul-vultur dirijează oamenii-vultur etc. Dacă aceste spirite elevate ar fi rămas unite cu Pământul, dacă ar fi rămas unite cu copiile lor, dacă ar fi trebuit să locuiască în ele, ele nu s-ar fi putut mișca, nu ar fi putut să își folosească forțele spre binele și dezvoltarea copiilor lor. Ele au trebuit să își spună: Trebuie să veghem cu mai multă grijă la ceea ce trebuie să se dezvolte pe Lună! Spiritul-taur își spunea: Trebuie să veghez asupra oamenilor-taur. Acolo jos, pe Lună, noi n-am fi putut să ne dezvoltăm din cauza condițiilor necorespunzătore. De aceea noi trebuie să locuim pe Soare și, de aici, să trimitem în jos, către oamenii-taur, forțele de care ei au nevoie. – La fel s-a petrecut cu spiritele-leu și tot așa cu spiritele-vultur. Acesta este sensul evoluției. Anumite entități au avut nevoie de un câmp de acțiune mai elevat decât ființele care erau copiile lor fizice. Aceste copii fizice aveau nevoie de un câmp de acțiune inferior, mai puțin elevat. Pentru ca entitățile spirituale să poată acționa, ele au trebuit să-și smulgă Soarele și să trimită din afară forțele lor spre regiunile inferiore. Vedem astfel cum evoluția ia pe de o parte o cale descendentă și pe de altă parte o cale ascendentă.
Pe Luna veche dezvoltarea a continuat. Ființele spirituale care acționau din afară asupra copiilor lor fizice au spiritualizat prin aceasta Luna, astfel încât ea a putut mai târziu să se unească iar cu Soarele. Prototipurile absorb din nou, aspiră – ca să spunem așa – aceste copii. Și din nou are loc o noapte cosmică, un Devachan cosmic. – Aceasta se mai numește și „Pralaya”, în timp ce stările Saturn, Soare, Lună se numesc „Manvantara”. – După această noapte cosmică, din sânul întunecat al lumilor iese Pământul nostru, care are ca misiune să îl conducă pe om la punctul în care va putea să adauge corpurilor fizic, eteric și astral Eul sau un suport al Eului.
Dar tot ceea ce s-a dezvoltat în trecut a trebuit să fie repetat. O lege cosmică vrea ca, atunci când o stare mai înaltă trebuie să apară, să se repete tot ceea ce a existat anterior. Pământul a trebuit la început să treacă încă o dată prin vechea stare Saturn. Încă o dată s-a dezvoltat, răsărit ca dintr-un grăunte cosmic, primul rudiment al corpului fizic. A venit apoi o repetare a stării Soare, apoi o repetare a stării Lună.
Soarele, Pământul și Luna sunt unite deocamdată într-un singur corp. Urmează apoi o repetare a ceea ce a mai fost deja: Soarele se separă din nou și din nou ființele superioare care aveau nevoie de un câmp de manifestare mai elevat îl urmează. Ele antrenează cu sine substanțele mai subtile pentru a-și putea întemeia în ele scena cosmică de desfășurare. Soarele se desprinde așadar de Pământ, care încă avea pe atunci în trupul său Luna, și ia cu sine acele entități care sunt mature să găsească pe Soare un câmp de activitate pentru evoluția lor ulterioară. Vă dați seama că printre aceste ființe se găseau în primul rând acelea care fuseseră odinioară prototipurile animalelor. Toate aceste ființe, care în perioada vechii Luni atinseseră maturitatea necesară progresează; ele nu mai pot trăi deci în substanțele mai grosiere și nici în entitățile inferioare pe care Pământul, unit cu Luna, le avea în el. Ele au trebuit să se desprindă de Pământ pentru a fonda o nouă existență pe noul Soare, Soarele actual.
Ce fel de ființe erau acestea? Aceste ființe erau descendentele celor care se dezvoltaseră deja pe Soare în timpul vechii faze lunare ca spirit-taur, spirit-leu, spirit-vultur. Cele mai elevate, cele mai avansate au fost cele care au reunit în ele natura taur, leu și vultur într-un tot armonios. Ființele spirituale cele mai avansate, care și-au stabilit acum locuința pe Soare, pot fi numite „prototipuri umane”, „oameni-spirit”, în adevăratul sens al cuvântului. Trebuie să vă imaginați, așadar, că printre spiritele-taur, spiritele-leu și spiritele-vultur ale vechii Luni existau spirite care atinseseră o treaptă superioară de dezvoltare. Ele sunt spiritele-oameni la propriu, care acum își stabilesc locuința cu precădere pe Soare. Ele sunt, ca să spunem așa, copii spirituale ale celor care se dezvoltă aici jos, pe Pământ plus Lună, care s-au detașat de Soare. Aici, jos, se dezvoltă însă descendenții acelor făpturi de pe vechea Lună. Dumneavoastră vă puteți gândi acum că, dacă pe vechea Lună se produsese o anumită densificare sau durificare a acestor ființe, descendenții acestor ființe de pe vechea Lună trebuiau să reapară cu o tendință de densificare, de durificare sau de uscare. A venit într-adevăr o perioadă foarte tristă și aridă pentru corpul Pământ-Lună desprins din Soare. Sus, pe Soare, avea loc o evoluție mereu mai proaspătă și mai plină de animație, viață tot mai fecundă; jos, pe Pământ, tristețe, pustiu, o învârtoșare într-un ritm din ce în ce mai evident.
Atunci s-a produs un lucru prin care a fost posibilă o continuare a evoluției: ceea ce formează astăzi Luna s-a detașat de corpul ceresc format din corpul comun Pământ și Lună, ceea ce formează Pământul actual rămânând pe loc. Prin aceasta au fost eliminate substanțele cele mai grosiere ce ar fi determinat pietrificarea completă a Pământului; Pământul a fost debarasat de ceea ce l-ar fi împins spre o pustiire totală.
Așadar, la începutul evoluției noastre pământești Pământul a fost unit cu Soarele actual și cu Luna actuală. Dacă Pământul ar fi rămas unit cu Soarele, omul nu ar fi putut atinge niciodată starea actuală a evoluției sale; el nu ar fi putut ține pasul cu ritmul de evoluție al ființelor solare. În acele sfere solare, omul nu s-a dezvoltat ca pe Pământ; acolo s-a dezvoltat un prototip spiritual al omului, omul cu forma fizică pe care o are astăzi nefiind decât o copie a acestuia. Pe de altă parte, dacă Luna ar fi rămas unită cu Pământul, omul s-ar fi uscat treptat, s-ar fi mumificat și n-ar mai fi găsit nicio posibilitate de dezvoltare pe Pământ. Pământul ar fi devenit un corp ceresc pietrificat, pustiu. În locul corpurilor umane actuale nu am fi avut decât niște statui, niște mumii fără viață care ies din pământ. Acest lucru a fost evitat prin plecarea Lunii odată cu substanțele cele mai grosiere din spațiul cosmic. Faptul a permis ca, pe Pământ, descendenții ființelor vechii Luni să adauge la constituția lor, formată din corp fizic, corp eteric și corp astral, un Eu. Prin faptul că forțele Lunii și ale Soarelui acționau din afară, contrabalansându-se, omul a putut să fie fecundat cu acest Eu.
Pe Pământ, omul și-a continuat evoluția. Ceea ce a parvenit de pe Lună reprezenta, sub un anumit raport, o evoluție în jos, o coborâre într-o stare inferioară. Acum el a primit un suflu de viață nou, un impuls spre în sus. Dar în tot acest timp ființele spirituale corespunzătoare care se retrăseseră odată cu Soarele și-au continuat dezvoltarea. Ce a devenit posibil prin faptul că Luna s-a detașat de Pământ? Acest lucru vi-l puteți imagina ușor printr-o comparație. Imaginați-vă că ne-am afla în fața unui bloc de fier dur iar noi am fi niște oameni cu forță musculară medie. Să zicem că încercăm să batem acest fier mult timp pentru a-l aplatiza, dar nu ajungem să-i dăm forma dorită. Putem modela această materie numai încălzind-o. Tot așa a fost pentru Pământ după ce substanțele cele mai grosiere s-au retras odată cu Luna. Acum ființele pământești au putut să fie modelate. Acum intervin din nou entitățile care își aveau locuința pe Soare și care deja în vechea epocă lunară acționaseră de pe Soare asupra vechii Luni ca suflete-grup. Înaintea detașării Lunii, substanțele erau mult prea dense. Acum își fac apariția aceste ființe ce își aveau sediul pe Soare, se impun ca forțe care l-au modelat treptat pe om, aducându-l la forma actuală.
Să privim puțin mai din aproape acest fapt. Reprezentați-vă că ați fi pe acest vechi corp ceresc. Soarele l-ați fi văzut afară, pe cer. Dacă ați fi fost clarvăzător ați fi văzut și entitățile spirituale pe care tocmai le-am descris. Pe Pământ ați fi observat un fel de durificare, de deșertizare. Atunci v-ați fi spus: De jur împrejur totul este pustiu, totul pare să fie mort pe Pământ. Forțele Soarelui nu mai pot face nimic în acest spațiu, unde totul se pregătea să devină un imens câmp de cadavre. Apoi ați fi văzut cum masa lunară se detașează de Pământ. Substanțele pământești devin moi, maleabile și plastice, fortele care acționau din Soare găsind din nou posibilitatea de a acționa. Ați fi observat că spiritele-taur pot dobândi din nou influență asupra ființelor omenești care erau copii ale acestor spirite-taur și tot astfel pentru spiritele-leu și spiritele-vultur. Și v-ați fi spus: Luna se află acolo afară. Influența dăunătoare pe care o exercitase a fost atenuată prin faptul că ea s-a retras și acum acționează doar de la distanță. Prin aceasta ea a dat posibilitatea ca ființele spirituale să acționeze din nou asupra Pământului.
Mâine vom vedea ce fel de tablou îi apare clarvăzătorului atunci când urmărește în Cronica Akasha imaginile evoluției dintr-un trecut mai îndepărtat.
Dacă ne întoarcem privirea în urmă, către vechea stare Saturn, spuneam: Acolo este primul germene al corpului fizic uman. Forma corporală fizică actuală a apărut la început pe Saturn din haosul universal. Apoi a venit starea solară, în care formei inițiale a corpului fizic i s-a adăugat corpul eteric. Pe vechea Lună s-a adăugat elementul astral, atât pentru formele care își continuau evoluția pe Luna detașată, cât și pentru spiritele care se aflau pe Soarele detașat. Pe Lună trăiau copiile aflate la nivelul regnului animal; pe Soare trăiau prototipurile spirituale. În sfârșit, pe Pământ s-a format treptat o stare care i-a dat omului capacitatea de a cuprinde din nou în el elementul astral, dezvoltat pe Soare în timpul evoluției lunare, care acum acționa în el ca forță.
Să ne oprim acum la aceste patru stări așa cum ne sunt înfățișate ele în Evanghelia după Ioan.
Forța înaltă, care în timpul evoluției saturniene a născut din haosul universal germenele spiritual din care a apărut forma fizică umană este numită de către autorul Evangheliei după Ioan „Logos”. Ceea ce a fost adăugat pe Soare germenului creat pe Saturn este numit de el „Viața” – iar noi îl numim corpul eteric sau al vieții. Ceea ce s-a adăugat pe Lună el o numește „Lumina”, căci este lumina spirituală, lumina astrală. Această lumină astrală provoacă pe Luna detașată o durificare, în timp ce pe Soare produce o spiritualizare. Ceea ce s-a spiritualizat astfel și-a continuat evoluția, iar când, în cursul fazei de evoluție-Pământ, Soarele s-a separat din nou, în om apare ceea ce s-a dezvoltat în stadiul al treilea de evoluție. Dar omul încă nu era în stare să privească ceea ce lumina dinspre Soare. Această lumină lucra la formarea omului, acționa ca forță, dar omul nu putea să o vadă.
Să spunem acum chiar cu cuvintele Evangheliei după Ioan ceea ce am arătat a fi esențialul în evoluția saturneană:
„La început era Logosul.”
Să trecem acum la Soare. Dacă exprimăm starea de fapt, felul în care ceea ce a apărut pe Saturn se dezvoltă pe Soare, vom spune: Pe Soare s-a adăugat corpul eteric:
„Și Logosul era Viața.”
Pe Lună s-a adăugat entitatea astrală, atât naturii corporale cât și celei spirituale:
„În Logosul însuflețit a devenit Lumină.”
Lumina continuă să se dezvolte; pe de o parte spre lumină clarvăzătoare, atunci când Soarele s-a despărțit de Pământ, iar pe de altă parte spre întuneric, odată cu omul. Căci atunci când omul a trebuit să primească Lumina, el, care era întuneric, nu a înțeles-o.
Astfel, când proiectăm asupra Evangheliei după Ioan lumina Cronicii Akasha, citim în felul următor evoluția cosmică:
La început, în timpul evoluției saturniene, totul s-a născut din Logos. În timpul evoluției solare, în Logos era Viața; iar în timpul fazei lunare, din Logosul însuflețit s-a născut Lumina. În timpul evoluției pământești, din Logosul însuflețit — luminând — s-a format pe Soare, sub o formă superioară, Lumina, oamenii însă erau într-o stare de întuneric. Din Soare, străluceau ca lumină jos pe Pământ, unde se plăsmuiau făpturile oamenilor, ființele care erau spiritele taur, leu, vultur, om avansate. Oamenii erau însă întunericul și ei nu puteau înțelege (cuprinde) Lumina care lumina acolo în jos. — Totuși nu ar trebui să ne reprezentăm Lumina ca o lumină fizică, ci ca o Lumină care era sumă a ființelor spirituale, ale spiritelor taur, leu, vultur și om, care erau continuarea evoluției spirituale a Lunii. — Lumina care se revărsa de sus era o Lumină spirituală. Oamenii nu puteau să o primească în ei, nu o puteau înțelege. În întreaga lor evoluție oamenii au fost ajutați de aceasta, dar ei nu au fost conștienți de acest fapt: „Lumina lumina în întuneric, însă întunericul nu putea să o cuprindă.”
În această formă paradigmatică prezintă autorul Evangheliei după Ioan aceste mari adevăruri. Cei care știau aceste lucruri au fost în toate timpurile numiți „slujitori” sau „preoți ai Logosului, așa cum a fost El la obârșii”. Deci un astfel de preot sau slujitor al Logosului ne vorbește aici.
În introducerea Evangheliei după Luca găsim, în principal, același lucru. Încercați să citiți înțelegând just ceea ce spune autorul Evangheliei după Luca. El vrea să dea de știre lucrurile care s-au întâmplat de la început „așa cum ne-au învățat cei care au fost martori oculari de la început și care au fost slujitori ai Cuvântului”.
Și noi credem că aceste documente au fost scrise într-adevăr de slujitorii Cuvântului sau ai Logosului. Ajungem să credem acest lucru atunci când, prin propria noastră cercetare spirituală putem urmări lucrurile, când putem vedea cum a evoluat Pământul nostru trecând prin stările Saturn, Soare și Lună. Când vedem că în cuvintele Evangheliei după Ioan și în cuvintele Evangheliei după Luca putem regăsi lucrurile descoperite de noi independent de vreun document, învățăm să prețuim aceste documente și să spunem: Acestea sunt o mărturie a faptului că ele au fost scrise de către cei care știau să citească în lumile spirituale și sunt pentru noi un mijloc prin care ne putem înțelege cu cei care au trăit în străvechime. Într-un anumit fel, îi putem privi în față și le putem spune: Vă recunoaștem! Vă recunoaștem prin faptul că noi regăsim în știința spiritului ceea ce voi ați recunoscut.
