La începutul acestei ultime conferințe, trebuie să recunosc că ar fi încă multe de spus privitor la acest subiect atât de bogat, pe care de fapt n-am făcut decât să-l ating în acest ciclu. Sper însă că nu ne-am reunit aici pentru ultima dată și că voi avea și alte prilejuri de a reveni asupra unor teme asemănătoare, despre care este uneori greu să vorbești în zilele noastre, și pentru care n-am putut să vă dau, pentru început, decât scurte indicații. Ultimele conferințe au fost pe de-a-ntregul străbătute de ideea că mitologia germano-nordică sau învățătura divină conține sub formă imaginativă anumite elemente care concordă în mod evident cu cunoștințele pe care le poți scoate în zilele noastre din cercetarea spirituală. Este și unul din motivele pentru care putem spera că Spiritul poporului sau acel Arhanghel care își întinde activitatea educativă și îndrumătoare peste acest teritoriu va putea, cu ajutorul a ceea ce a dobâdit în decursul secolelor, să pătrundă filosofia modernă, cercetarea modernă a spiritului și, de acum încolo, această cercetare spirituală modernă va cunoaște o fecundare în sens popular.
Căci cu cât intri în detaliile acestei mitologii germano-nordice cu atât descoperi că în imaginile acestei mitologii se exprimă, în mod minunat, cele mai mari adevăruri ale ocultismului, ceea ce nu se întâmplă într-o astfel de măsură cu nicio altă mitologie. Probabil că unii dintre dumneavoastră care au citit Știința ocultă [Nota 24] sau care au ascultat alte expuneri pe care le-am putut ține aici își aduc aminte că la un anumit moment al evoluției s-a petrecut un eveniment pe care îl putem descrie drept coborârea aici jos, în timpuri imemoriale, înaintea erei lemuriene, a acelor suflete umane care, pentru motive bine determinate, își găsiseră refugiul pe diferite alte planete ale sistemului nostru solar, pe Saturn, Jupiter, Marte,Venus, Mercur, și că apoi, în timpul ultimei perioade a Lemuriei și a întregii ere atlanteene, aceste suflete au căutat să se unească cu ceea ce devenise între timp corpul uman, fiindcă el se dezvoltase puțin câte puțin și se îmbogățise cu aptitudini pe care plecarea Lunii îi îngăduise să le dobândească. Aceste suflete saturniene, jupiteriene, marțiene, venusiene, mercuriene au coborât din nou. Poți găsi și astăzi încă acest eveniment în Cronica Akasha. Exista un raport între starea care domnea atunci pe Atlantida ‒ sub formă de ceață, apa impregna atmosfera ‒ și coborârea acestor suflete pe care o percepea clarvederea de atunci. Aceste suflete veneau către corpurile care erau atunci plastice, flexibile, suple; coborând din mediul spiritual, din atmosferă, din existența planetară, ele veneau să se unească cu aceste corpuri, să se nască pe Pământ.
Acest proces în cursul căruia corpurile pământești se lăsau într-un fel fecundate de ceea ce radia din înălțimile cerești a lăsat urme sub formă de imagini în mitologia germano-nordică. Conștiența acestor lucruri a persistat atât de mult timp încât chiar Tacit a aflat-o încă la germanii mai din sud, pe când își făcea observațiile pe care le-a adunat în opera sa Germania. Ceea ce spune el acolo despre zeița Nertha este de neînțeles pentru cine nu cunoaște că a existat odată acest fapt. Carul zeiței Nertha trece pe ape. Din ce a fost odinioară o viziune s-a păstrat ca ritual, ca rit. În timpurile de demult se știa că zeița oferea astfel corpuri umane sufletelor care veneau din sferele planetare. Este acest proces misterios care stă la obârșia mitului Nerthei, a cărei amintire s-a păstrat în vechile legende ce vorbesc despre creația omului fizic. Njordr, care este intim înrudit cu zeița Nertha, este echivalentul ei masculin. El reprezintă cea mai veche amintire a acestei coborâri a spiritelor și sufletelor omenirii ce se ridicaseră odinioară în sferele planetare și care au coborât apoi în timpul erei atlanteene pentru a se uni din nou cu corpurile fizice omenești.
Micul opuscul Sângele este un suc cu totul aparte [Nota 25] vă va arăta ce rol important a jucat în anumite timpuri amestecurile popoarelor, raporturile dintre popoare. Totuși nu numai aceste amestecuri, aceste raporturi între popoare, traducându-se prin amestecuri de sânge, au jucat un mare rol, ci și necesitățile spirituale și sufletești ale Spiritelor popoarelor. Viziunea acestei coborâri a sufletelor s-a păstrat sub forma cea mai pură în lumea acelor legende ce s-au format odinioară în țările nordice. În Wanensaga veți găsi încă urma foarte veche a acestor lucruri. Îndeosebi tradiția finlandeză a păstrat amintirea vie a acestei uniri a spiritual-sufletescului coborât din sferele planetare cu ceea ce, pe de altă parte, provine din trupul pământesc însuși și pe care această tradiție îl numește „Riesenheim” („Ţara uriașilor”). Ce s-a dezvoltat din trupul pământesc aparține Ţării uriașilor. Este de înțeles și că omul nordului a avut totdeauna impresia că sufletul său, care s-a dezvoltat treptat-treptat, era sub privirea lui Dumnezeu, această privire care odinioară, pe timpul când cețurile Atlantidei planau deasupra acestui teritoriu, era încă resimțită. Omul germano-nordic avea sentimentul că un zeu intra în sufletul său, coborând direct din entitățile divin-spirituale, din ființe arhanghelice care reglau întâlnirea sufletului și a spiritului cu elementul fizic al Pământului. La obârșii Freyr, zeul, și sora sa Freya, divinități care odinioară erau în mod deosebit iubite aici în nord, erau considerate, resimțite ca ființe angelice, cele care au turnat în sufletul omului tot ce avea el nevoie ca să-și dezvolte pe planul fizic vechile forțe primite prin clarvedere. În lumea fizic-sensibilă, limitată la simțurile exterioare, Freyr era continuatorul a ceea ce fusese dobândit înainte prin clarvedere. El era prelungirea vie a forțelor clarvăzătoare primite. De aceea el trebuia să se unească cu ceea ce era în corpul omenesc unealtă fizic-trupească. Imaginea care vrea să redea acest fapt este căsătoria lui Freyr cu Gerd, fiica Uriașilor, care, ea, a ieșit din forțele fizice ale Pământului. În această reprezentare se reflectă și coborârea elementului divin-spiritual în fizic. Este arătat într-un mod minunat cum Freyr se slujește de ce îi dă omului, pe plan fizic, posibilitatea să viețuiască ceea ce el fusese educat prin percepțiile sale clarvăzătoare anterioare. Calul său se numeste Bluthuf (copită de sânge, n.t.) pentru a indica faptul că sângele este indispensabil dezvoltării Eului. La dispoziția zeului se află și o navă extraordinară. Ea poate crește, se poate mări la infinit și se poate replia în așa fel încât intră într-o cutiuță. Ce este această extraordinară ambarcațiune? Dacă Freyr este puterea care face să pătrundă forțele de clarvedere în domeniile planului fizic, această ambarcațiune trebuie să corespundă la ceea ce este specific acestui plan: alternanța veghe de zi și somn de noapte. Este precum sufletul uman, care în timpul somnului până la trezire se răspândește în macrocosmos, se dilată și se repliază apoi în circumvoluțiile creierului, pentru a intra în timpul zilei în această cutiuță care este craniul omenesc. Toate acestea le găsiți descrise într-un mod admirabil în această mitologie germano-nordică, în această panoplie de caractere.
Aceia dintre dumneavoastră care vor aprofunda aceste probleme se vor convinge treptat că ceea ce s-a păstrat astfel în sufletul popular nu este datorat unui capriciu al imaginației, ci se trage realmente din școlile de inițire. Astfel, în Arhanghelul conducător, în Spiritul poporului nordic s-a păstrat enorm de mult din vechea instruire prin clarvedere, din ceea ce se poate dezvolta într-un suflet care, să zicem așa, în evoluția sa pe plan fizic se cuplează la o evoluție clarvăzătoare.
În ciuda aparențelor, Arhanghelul popoarelor germano-nordice are aceste aptitudini, ceea ce îl face în mod deosebit apt să înțeleagă învățăturile științei spiritului moderne și să le adapteze mentalității populare. Se poate spune și că aceste popoare sunt în cele mai bune condiții de a înțelege ceea ce eu n-am putut decât să indic în conferința mea publică ținută aici cu privire la noua revelare a lui Christos [Nota 26]. Cercetarea spirituală arată într-adevăr în epoca noastră că de la sfârșitul epocii Kaly Yuga [Nota 27] (care a durat 5 000 de ani, de la aproximaiv 3100 înainte de Christos până în 1899) noi facultăți se dezvoltă în ființa umană. Ele apar la început la câteva persoane care sunt cu totul predispuse pentru aceasta. Se va întâmpla, de pildă, ca urmare a dezvoltării naturale a darurilor lor, ca unele persoane să vadă o parte din ceea ce nu este făcut cunoscut astăzi decât prin știința spiritului, prin cercetarea spirituală. Aceasta ne învață că, în viitor, cei la care se vor fi dezvoltat organele corpului eteric vor fi în număr tot mai mare și vor ajunge la o clarvedere la care azi se poate ajunge numai printr-un anumit antrenament, prin instruire. De ce va fi așa? Ce calități vor avea aceste corpuri eterice în cadrul contemplării? Unele persoane vor avea impresii de genul celei pe care o voi descrie: în timp ce va executa o acțiune în lumea exterioară, cineva se va simți constrâns în același timp să remarce ceva. În fața ochilor lui va apărea un fel de imagine de vis pe care, pentru început, nu o va înțelege. Dar dacă el a auzit vorbindu-se despre Karma, despre legile care guvernează evoluția lumilor, va învăța treptat să înțeleagă că ceea ce a văzut este contraimaginea karmică a actelor sale în lumea eterică. Așa se vor forma treptat primele rudimente ale viitoarelor facultăți.
Cei care vor fi primit impulsul științei spiritului vor putea vedea reproducându-se, începând cu mijlocul secolului al XX-lea, ceea ce Pavel a contemplat în clarvederea sa eterică drept un Misteriu viitor, Misteriul lui Christos cel viu. Aceasta va fi o nouă revelare a lui Christos, dacă facultățile omenești se vor dezvolta în continuare în mod natural, astfel încât Christos să poată fi văzut de oameni în lumea în care el n-a încetat să existe de la Misteriul Golgotei încoace și în care de altminteri poate fi găsit de către inițiați. Omenirea abordează această sferă, această lume, pentru a putea percepe de pe planul fizic ceea ce altminteri era văzut doar în școlile Misteriilor de pe planuri superioare. Totuși disciplina Misteriilor nu va fi de prisos. Ea prezintă lucrurile totdeauna altfel, cum nu le vede sufletul care nu și-a însușit această disciplină. Însă ceea ce este dat de către disciplina Misteriilor va arăta într-un mod nou ‒ prin transformarea corpului fizic uman ‒ Misteriul Christosului celui viu; va arăta cum El poate fi văzut din perspectiva planului fizic, va arăta cum El va putea fi văzut în eteric, la început de către câțiva oameni, apoi de un număr tot mai mare, în următoarele trei milenii. Christosul viu pe care L-a văzut Pavel, și care poate fi găsit în sfera eterică începând cu Misteriul Golgotei, va putea fi contemplat de un număr tot mai mare de oameni.
Revelațiile lui Christos se vor produce pe planuri tot mai înalte. Acesta este Misteriul evoluției lui Christos. Așa cum în epoca în care s-a înfăptuit Misteriul Golgotei oamenii trebuiau să conceapă totul pornind de la planul fizic, tot astfel era necesar ca ei să-L poată vedea pe Christos pe planul fizic, să audă vorbindu-se despre existența lui Christos și să mărturisească despre activitatea Sa pe planul fizic. Dar omenirea este în continuă evoluție, în proces de dezvoltare a unor facultăți superioare, și ar însemna să nu înțelegi nimic din acest proces dacă ți-ai reprezenta că revelațiile lui Christos trebuie să repete identic pe cea care a avut loc acum 1 900 de ani. Ea s-a produs atunci pe planul fizic pentru că forțele omului erau adaptate acestui plan. Însă forțele omului se vor dezvolta și, prin aceasta, în cursul următoarelor trei milenii, Christos va putea să vorbească unor facultăți omenești mai înalte.
Ceea ce tocmai v-am spus este un adevăr care deja de mult timp a fost comunicat unora, puțini, în școlile esoterice. Știința spiritului trebuie să regăsească astăzi acest adevăr pentru a pregăti ceea ce va veni. Omenirea este angrenată pe drumul libertății, pe drumul propriei recunoașteri a ceea ce se manifestă în ea. S-ar putea ca primii pionieri ai acestei viziuni a lui Christos să fie tratați drept nebuni și să se respingă ceea ce au de dat; s-ar putea ca omenirea să se adâncească și mai mult în materialism și să distrugă ceea ce ar putea fi pentru ea cea mai magnifică dintre revelații. Tot ce se poate întâmpla în viitor depinde, până la un punct, de voința umană, așa încât oamenii pot să treacă pe lângă ceea ce ar fi, pentru ei, salvarea. Este extrem de important ca știința spiritului să fie o pregătire pentru ceea ce va fi noua revelație a lui Christos.
Aici, materialismul poate comite două feluri de erori. Prima ‒ care este probabil inevitabilă dat fiind tradițiile Occidentului ‒ ar consta în a considera fabulație aberantă, pură nebunie ceea ce în cursul secolului al XX-lea vor propovădui primii pionieri ai noii revelații christice, după propria lor viziune. Astăzi materialismul a cuprins, a invadat toate mediile. El nu este la el acasă numai în Occident, el a pus stăpânire și pe Orient, deși acolo se prezintă sub o altă formă. S-ar putea ca materialismul oriental să-i facă pe oameni să nu recunoască măreția apariției lui Christos pe un plan superior și ‒ am spus-o de multe ori și nu voi înceta să o repet ‒ s-ar putea ca gândirea materialistă să transforme această apariție în viziune materialistă. Atunci, sub influența adevărurilor răspândite de știința spiritului, s-ar putea să se vorbească de faptul că Christos se va revela, dar, în același timp, se va crede că va apărea într-un corp material. Rezultatul ar fi tot un materialism, altfel colorat, și nu ar face decât să continue ceea ce s-a petrecut de sute de ani.
În adevăr, din toate timpurile au fost indivizi care au profitat de acest materialism și s-au dat drept Christos ce trebuia să vină. Ultima producție de acest gen se plasează în secolul al XVII-lea, când un locuitor din Smirna, Sabbatai Zevi [Nota 28], pretindea a fi Christos. El a făcut senzație. Se venea la el în pelerinaj nu numai din țări vecine dar și din Ungaria, Polonia, Germania, Franța, Italia și Africa de Nord. Peste tot se vedea în Sabbatai Zevi incarnarea unui Mesia. Nu mă voi referi pe larg la tragedia umană care este legată de personalitatea lui Sabbatai Zevi. În secolul al XVII-lea această tragedie nu a fost, desigur, deosebit de mare. Pe vremea aceea omul nu avea încă atât de mult liber arbitru; dar prin cunoașterea sa, care era o simțire spirituală, el putea recunoaște care este adevărul. În secolul al XX-lea ar fi o mare nenorocire dacă, sub presiunea materialismului, avertismentul că Christos va apărea ar primi o interpetare materialistă și ar face să se creadă că Christos ar putea reveni în trupul fizic. Prin aceasta omenirea ar demonstra că nu a dobândit nici o viziune și nici o înțelegere privind progresul real al evoluției umane către forțe spirituale mai înalte. Mesia falși vor apărea cu siguranță, și ca urmare a materialismului epocii noastre, ei vor avea tot atât succes precum Sabbatai Zevi în secolul al XVII-lea. Va fi o probă, o probă dură pentru cei pregătiți spiritual, aceea de a recunoaște unde se află adevărul, de a vedea dacă în teoriile spirituale trăiește cu adevărat și simțire spirituală plină de viață sau dacă în aceste teorii spirituale nu trăiește decât un materialism voalat. Aceasta va fi proba dezvoltării mai departe a științei spiritului, dacă oamenii se vor fi dezvoltat suficient prin această știință a spiritului, încât să poată să înțeleagă că trebuie să vadă spiritul în spirit, că trebuie să privească în sus în lumea eterică, să privească în sus la o nouă revelație a lui Christos, sau dacă ei rămân neclintiți pe planul fizic dorind să vadă o revelație în trupul fizic, care se referă la Christos. Mișcarea noastră trebuie să treacă prin această probă. Dar se poate spune că nicăieri nu este mai bine pregătit terenul pentru a recunoaște adevărul în acest domeniu ca acolo unde a germinat mitologia germano-nordică.
Sub numele de Amurgul zeilor, tradiția ne-a transmis o viziune elocventă a viitorului; eu ajung astfel la un punct la care am făcut deja aluzii. V-am spus, comunitatea unui popor care are în spatele lui un trecut atât de recent de clarvedere are dezvoltat în Spiritul conducător al poporului și un simț pentru clarvedere, pentru ca ceea ce ne apare în jur prin clarvedere să poată fi și înțeles. Dacă acum o omenire viețuiește cu noi facultăți epoca nouă chiar pe solul în care a înflorit mitologia germano-nordică, ea trebuie să înțeleagă că vechea clarvedere trebuie să capete o altă înfățișare după ce omul a trecut prin evoluția planului fizic. Vocea vechii clarvederi a murit într-un anume timp; lumea lui Odin și a lui Thor, Baldur și Hödur, a lui Freyr și a Freyei s-a sustras privirii oamenilor. Dar ea va reapărea după ce alte forțe vor fi lucrat între timp în sânul sufletului omenesc. Când cu noua sa clarvedere, care pentru început va fi cea eterică, sufletul omului va putea contempla în noua lume, el va observa că nu mai poate rămâne la vechile forte care l-au educat. Dacă ar rămâne la acest nivel, ar suscita toate forțele de opoziție împotriva forței care în timpurile de demult a trebuit să aducă forțele omenești la o anumită înălțime. Odin și Thor se vor înălța din nou în fața privirii oamenilor, acum însă sufletul omului va fi străbătut o nouă evoluție. Tot ceea ce a devenit forță de opoziție se va revela într-un imens tablou. Dar sufletul nu va înainta, nu ar putea să se apere împotriva a ceea ce îi este dăunător, dacă nu s-ar supune decât forțelor care erau percepute prin vechea clarvedere. Odinioară, Thor a dat omului Eul. Acest Eu s-a educat pe planul fizic, s-a debarasat de ceea ce Loki, forța luciferică, depusese în corpul astral, de șarpele Midgard. Ceea ce Thor a putut odinioară să dea, iar sufletul uman l-a depășit, este în luptă cu ceea ce vine de la Midgard. Este ceea ce mitologia germano-nordică ne descrie drept lupta dintre Thor și șarpele Midgard. Ei fac între ei un echilibru mutual, adică se omoară unul pe altul. Tot așa, Odin se opune lupului Fenris și se distrug reciproc. În ce îl privește pe Freyr, care plăsmuise un timp forța sufletească, el trebuie să dea înapoi în fața a ceea ce din înseși forțele pământești a fost dat Eului care s-a dezvoltat între timp pe planul fizic. Freyr este deci învins de sabia strălucitoare a lui Surtur, care a ieșit din pământ.
Toate aceste detalii care apar în Amurgul zeilor corespund cu ceea ce, sub o formă nouă, îi va apărea omenirii ca o viziune eterică prefigurând viitorul. Dar lupul Fenris nu este mort, și faptul că acest lup Fenris supraviețuiește în lupta sa cu Odin ascunde un profund, un foarte profund adevăr. Nimic nu va fi mai periculos pentru omenire într-un viitor foarte apropiat ca dorința de a rămâne la vechea clarvedere, cea care nu a fost dobândită prin dezvoltarea de noi facultăți, ispita de a se ține, de a rămâne la revelațiile vechii clarvederi astrale, îndeosebi la imagini precum cea a lupului Fenris. Ar fi o încercare deosebit de gravă pentru ceea ce trebuie să crească pe solul științei spiritului dacă pe acest teren s-ar tinde către nu știu ce clarvedere impură și dezordonată, considerând ca superioară nu pe cea care este luminată de rațiune și cunoaștere, ci pe cea haotică de odinioară, căreia îi lipsesc aceste facultăți.
Aceste reziduuri ale unei vechi forme de viziune ar putea să se răzbune cu o forță înspăimântătoare, tulburând spiritul omenesc prin tot felul de imagini haotice. Nimic ce ar proveni din vechea clarvedere n-ar putea să îl redreseze. Li se va putea opune numai ceea ce, ca forță sănătoasă, în timpul vechii întunecate Kali Yuga, va fi reușit să devină o nouă clarvedere. Salvarea nu poate veni de la forțele pe care Arhanghelul Odin le-a dat odinioară, vechile forțe clarvăzătoare; trebuie ceva cu totul nou. Or, mitologia germano-nordică cunoaște existența acestui element nou. Ea știe că trăiește forma eterică în care trebuie să se încarneze ceea ce noi trebuie să revedem ca forma eterică a lui Christos. Și numai aceasta va reuși să distrugă orice clarvedere impură care ar tulbura omenirea dacă Odin nu distruge lupul Fenris, acest reprezentant al clarvederii întârziate, retardatare. Widar, care a rămas tăcut o bună bucată de timp, va învinge pe lupul Fenris. Și acest lucru ni-l spune Amurgul zeilor.
Cine cunoaște pe Widar în semnificația și în importanța sa și îl simte în sufletul său își va da seama că în secolul al XX-lea oamenilor le va fi dată din nou facultatea de a-L vedea pe Christos. Widar va apărea din nou, acest Widar care este comun tuturor popoarelor din nordul și centrul Europei. El a rămas ascuns în Misteriile și în școlile oculte, ca un zeu a cărei misiune nu trebuia să apară decât mai târziu. Chiar și despre imaginea sa nu se vorbește decât într-un mod vag. Ceea ce poate explica și faptul că, găsindu-se o statuie în împrejurimile orașului Köln, nu s-a știut ce reprezenta, dar ea nu era decât o imagine a lui Widar.
Pe întreaga perioadă Kali Yuga s-au dezvoltat forțele care trebuie să îi facă pe oamenii viitorului în stare să vadă noua revelație a lui Christos. Cei care sunt chemați să prezică după semnele timpurilor ceea ce trebuie astfel să vină știu că noua cercetare a spiritului va repune la loc de cinste forța lui Widar, a celui care va alunga din suflete toate resturile vechii clarvederi ce ar risca să le tulbure și care va trezi clarvederea în inimile, în sufletele omenești.
Iată cum minunatul chip al lui Widar strălucește în Amurgul zeilor și, prin aceasta, mitologia germano-nordică ne aduce o lumină de speranță pentru viitor. Prin faptul că ne simțim ca înrudiți cu acest chip al lui Widar, a cărei adevărată natură căutăm să o înțelegem, sperăm că tot ce este nerv și esență vie a ființei științei spiritului se va îmbogăți cu forțele pe care Arhanghelul lumii germano-nordice le poate introduce în evoluția timpurilor moderne. Din tot ce trebuie să se facă în timpul epocii a cincea de cultură postatlanteeană pentru dezvoltarea omenirii și a vieții spirituale numai o parte s-a împlint; o altă parte rămâne încă de făcut. Vor trebui să contribuie la aceasta acele popoare germano-nordice care simt că au în ele forța elementară, proaspătă, a poporului. Dar această sarcină va depinde mai ales de sufletele individuale. Acestea vor trebui să se decidă să lucreze din proprie inițiativă. În secolul al XX-lea te poți înșela, căci ceea ce trebuie atins se bazează într-un fel pe libertatea umană și nu trebuie impus prin constrângere. Este vorba, tocmai de aceea, să înțelegi bine ceea ce trebuie să vină. Vedeți deci că atunci când din știința spiritului din ziua de azi ne vorbește cunoașterea ființei lui Christos, și când acestei adevărate cunoașteri a ființei lui Christos, pe care o discernem din însăși substanța populară europeană, îi adăugăm speranțele noastre de viitor, acest fapt în adevăr nu se întemeiază pe un bun-plac sau pe vreo predispoziție temperamentală.
Uneori s-a spus că s-ar putea numi în multe feluri ceea ce noi credem că este întâia ființă în cadrul evoluției omenirii. Cine cunoaște ființa lui Christos nu pretinde neapărat ca numele de Christos să rămână. Însă dacă înțelegem în mod corect impulsul lui Christos nu vom putea nici să spunem: în evoluția omenirii, în omenirea vestului sau estului trăiește o ființă iar ea trebuie să fie în așa fel încât să corespundă simpatiilor omenirii pentru un adevăr sau altul. Acest lucru nu ține de ocultism. A fi în concordanță cu ocultismul înseamnă ca, în clipa în care s-ar recunoaște că această ființă ar trebui botezată cu numele lui Buddha, acest lucru să fie făcut fără rezerve, imediat, indiferent dacă place sau nu cuiva. Simpatiile sau antipatiile personale nu mai intră la socoteală în acest domeniu. Prevalează numai adevărul faptelor. Doar faptele trebuie să fie hotărâtoare.
În momentul în care realitățile ne-ar învăța altceva am fi gata să acționăm altfel.
Nu vrem să introducem nici orientalism, nici occidentalism în ceea ce considerăm seva vitală a științei noastre despre spirit. Dacă această știință găsește în Sufletele popoarelor germano-nordice un element fecundant, nu este pentru binele unui singur popor sau a unei singure rase, ci pentru al omenirii întregi. Ceea ce va fi adus, ceea ce trebuie adus omenirii se poate revela într-un loc sau altul, dar trebuie dat tuturor oamenilor. Nu facem nicio deosebire între Orient și Occident; adunăm cu o iubire profundă ceea ce recunoaștem a fi incomparabila măreție a culturii străvechi a sfinților Rishi; și tot cu iubire primim cultura persană, ca și culturile egipteano-caldeeană și greco-latină; și cu tot atâta obiectivitate primim ceea ce a crescut pe solul european. Numai necesitatea faptelor ne constrânge să ne formulăm afirmațiile așa cum o facem.
Primind în acest mod ceea ce ne vine din întreaga lume, introducând în ceea ce recunoaștem astăzi a fi bunul comun contribuția pe care fiecare religie o aduce la progresul omenirii întregi acționăm în sensul principiului christic. Pentru ca acest principiu să se poată dezvolta trebuie să depășim ideea imperfectă pe care și-au făcut-o primele secole și milenii, în care principiul Christos a fost înțeles în începuturile cele mai nedesăvârșite. Să nu rămânem la trecut și nici să nu ne lăsăm povățuiți de el. Nu ne preocupă această moștenire; pe noi ne preocupă în principal ceea ce poate fi adus din lumile spirituale prin cercetare. În felul acesta, lucrul cel mai important al principiului Christos ne va apărea mai puțin ceea ce a fost ‒ și care ne vine prin tradiție ‒ decât ceea ce va veni. Noi nu ne bazăm atât de mult pe tradiția istorică, ci căutăm să știm ce va veni. Când creștinismul va fi depășit bolile sale infantile, el va continua să progreseze. El s-a răspândit și în țări străine și a voit convertirea locuitorilor de acolo, adică să admită dogme creștine specifice unei anumite epoci. Dar în fața privirii noastre lăuntrice se înalță un creștinism care ne învată că Christos a fost activ în toate timpurile, că îl găsim pe Christos în toate locurile unde mergem și că principiul Christos este principiul cel mai spiritual-științific. Și dacă budismul îi numește budiști doar pe cei care jură pe Buddha, atunci creștinismul ar fi ceva ce nu jură pe nici un profet, fiindcă el nu stă sub semnul unui fondator de religie a unui popor, ci recunoaște pe Dumnezeul omenirii.
Cel care cunoaște creștinismul știe că aici este vorba de un Misteriu, Misteriu care a devenit vizibil pe plan fizic la Golgota. Contemplarea acestui Misteriu ne duce în direcția pe care am descris-o. Dat fiind viața spirituală care domnea în acea epocă, Misteriul Golgotei nu putea fi perceput de omenire decât așa cum a fost văzut. Noi nu mai suntem în epoca dogmelor, nici chiar a vechilor dogme creștine, și dacă s-ar căuta să fie impuse, ar fi contrar principiului lui Christos așa cum trebuie el să fie luat. Oricât de numeroși ar fi cei care caută să-l întemnițeze pe Christosul istoric într-o confesiune religioasă, sau care iau ca falsă viziunea noastră despre Christosul viitorului, noi nu ne vom lăsa duși în eroare când ei spun: Christos trebuie să fie așa sau așa ‒ și asta chiar dacă afirmă că ar înțelege cine este Christos. Entitatea lui Christos nu trebuie să mai fie oprimată, încorsetată în numele tradițiilor orientale, așa cum nu trebuie să primească o tentă dogmatică prin dogmatismul occidental. Ceea ce provine din izvoarele ocultismului trebuie, în mod liber, independent de vreo tradiție sau autoritate, să poată revela omenirii ceea ce cuprinde viitorul ei.
De altminteri, pe acest teren oamenii pot deja să se înțeleagă într-un mod admirabil. De multe ori prietenii veniți aici din străinătate mi-au spus cât de liberi se simțeau în raporturile lor cu personalitățile din nordul Scandinaviei. Mulți au exprimat acest lucru. Este dovada că ne putem înțelege ‒ chiar dacă la unii acest lucru rămâne inconștient ‒, ne putem înțelege asupra a ceea ce știința spiritului are mai profund, îndeosebi asupra a ceea ce am pus în lumină la ultimul congres, la Budapesta, și am repetat apoi la Adunarea generală de la Berlin, unde am avut bucuria să îi vedem printre noi pe prietenii noștri nordici. Ar fi foarte supărător pentru știința spiritului ca cei care încă nu au percepția lumii spirituale să accepte orbește ceea ce se spune. Vă cer, așa cum am cerut și la Berlin, ca nicio autoritate, nicio credință să nu vă facă să acceptați oricât de puțin din ceea ce am putut descrie sau voi mai descrie. Chiar înainte de a fi atins treapta clarvederii există o posibilitate de a controla datele observației clarvăzătoare. Pentru ceea ce am spus privitor la Zoroastru și Iisus din Nazaret, Hermes și Moise, Odin și Thor și Christos-Iisus însuși, vă rog să nu mă credeți pe cuvânt. Vă rog dezobișnuiți-vă de principiul autorității, căci acest principiu ne-ar face mare rău.
Sunt sigur că dacă începeți să reflectați cu un simț nepărtinitor al adevărului, spunându-vă: Ni se spune cutare lucru; să consultăm documentele religioase și mitologice care ne sunt accesibile, să consultăm ce a spus despre asta orice știință a naturii, atunci veți recunoaște că ceea ce v-a fost spus este exact. Faceți apel la tot ceea ce știți, și cu cât veți face mai mult astfel, cu atât va fi mai bine. Nu sunt îngrijorat. Ceea ce decurge din izvoarele rosicrucianismului puteți controla prin toate mijloacele. Cu ajutorul criticii materialiste a Evangheliilor examinați ce am spus despre Christos-Iisus; examinați ce am spus despre istorie, folosindu-vă pentru asta de toate sursele care vă sunt accesibile, verificați cât puteți de precis și prin mijloacele care vă stau la dispoziție pe plan fizic! Sunt convins, cu cât veți studia mai mult problema, cu atât veți descoperi că ceea ce decurge din izvoarele rosicrucianismului corespunde adevărului. Aș vrea ca acele comunicări provenite din acest izvor al rosicrucianismului să nu fie crezute ci verificate, nu superficial, cu metodele superficiale ale științei moderne, ci într-un mod cât mai conștiincios. Luați tot ce vă poate oferi știința modernă cea mai recentă, cu metodele sale cele mai noi, luați tot ce au putut da cercetările istorice sau religioase ‒ sunt liniștit. Cu cât veți studia mai mult, cu atât veți vedea confirmându-se ceea ce provine din acest izvor. Nu trebuie să admiteți nimic pe bază de autoritate. Cei mai buni discipoli ai cunoașterii spiritului sunt cei care mai întâi primesc ca pe un impuls ceea ce s-a spus și apoi pun aceasta în slujba vieții, pentru a o verifica în viață. Căci și în viață, pe orice treaptă a ei, veți putea verifica ce este spus din izvoarele rosicrucianismului. Departe de intenția ce a stat la baza acestui ciclu de conferințe a impune o dogmă, spunând: lucrul ăsta sau acela este așa sau așa și el trebuie crezut. Verificați aceasta prin ceea ce vă poate întâmpina deja acum la oamenii plini de sevă și sănătoși sufletește și veți găsi confirmat chiar ceea ce a fost spus ca o trimitere profetică la revelația viitoare a lui Christos. Trebuie doar să deschideți ochii și să verificați fără prejudecăți. Nu se pune problema credinței în autoritate. A nu admite nimic pe bază de autoritate ‒ aceasta este un fel de predispoziție fundamentală care ar trebui să străbată ca un fir roșu orice îți parvine din știința spiritului.
Acesta este principiul care trebuie să domnească la orice învățătură spirituală. Atunci va dispărea ceea ce ar putea da concepțiilor noastre o oarecare coloratură, fie orientală, fie occidentală; nicio nuanță orientală sau occidentală nu trebuie să coloreze concepțiile noastre. Cel care vorbește în spiritul rosicrucian nu cunoaște nici orientalism nici occidentalism; el viețuiește pentru amândouă aceeași simpatie. El expune simplu adevărul, după natura profundă a faptelor. Iată ce trebuie văzut bine, mai ales în momentul în care este vorba despre acest Spirit al popoarelor care guvernează asupra tuturor regiunilor nordice. În aceste regiuni trăiește spiritul mitologiei germano-nordice, chiar dacă astăzi el nu există decât sub suprafață și este mult mai răspândit în Europa decât gândim. Dacă s-ar naște o discuție între popoarele nordice, n-ar fi vorba de o ceartă între o parte și alta a poporului pentru ceea ce trebuie dat, ci pentru ca fiecare popor să exerseze cunoașterea de sine și să se întrebe: Care este cel mai bun lucru pe care îl pot da eu? Atunci va curge deja pe altarul comun ceea ce duce la progresul general, la bunăstarea generală a omenirii. Izvoarele a ceea ce putem aduce se află în elementul individual. Arhanghelul germano-nordic va aduce civilizației viitoare a omenirii în ansamblu chiar ceea ce este în natura lui prin însușirile primite pe care le-am caracterizat aproximativ: Mai mult, el este în mod special dotat să facă să se manifeste în a doua jumătate a epocii a cincea de civilizație ceea ce încă n-a putut fi dat în timpul primei jumătăți, și anume elementul spiritual al cărui germene l-am văzut apărând în mod profetic în filosofia și simțirea poporului slav. Pentru început nu s-a putut ajunge decât la o concepție spirituală sublimată ca filosofie. Ea trebuie să fie cuprinsă și străbătută de forțele populare pentru ca să devină bunul comun al întregii omeniri, să fie accesibilă până pe terenul vieții noastre pământești. Încercați să vedeți dacă nu ne putem înțelege pe acest teren. Această temă oarecum periculoasă nu va aduce totuși roade rele, dacă toți cei ce ne-am reunit aici venind din nord, vest și est și din centrul Europei simțim că este important că atât popoarele mari cât și cele mici își au misiunea lor și trebuie să își aducă partea lor la opera comună. Uneori popoarele mici joacă un rol dintre cele mai importante pentru că păstrează nuanțe sufletești mai vechi sau mai noi. De asemenea, chiar când abordăm acest subiect periculos, pentru toți cei care suntem adunați sub semnul gândirii și simțirii spiritual-științifice și al idealurilor spiritual științifice nu poate rezulta decât sentimentul fundamental al comuniunii sufletești.
S-ar putea naște neînțelegeri numai dacă sentimentele noastre s-ar inspira din simpatii și antipatii și dacă nu am înțelege clar miezul mișcării noastre mondiale. Dar dacă am înțeles spiritul care a inspirat aceste conferințe, atunci lucrurile pe care ele le conțin ne vor ajuta să luăm hotărârea fermă de a contribui ‒ fiecare din punctul său de vedere și pe propriul său teren ‒ la împlinirea țelului comun al misiunii noastre. Putem face cel mai bine acest lucru cu ceea ce izvorăște din sinea noastră, cu aptitudinile noastre. Vom sluji cu atât mai bine omenirea în ansamblul ei cu cât ne vom dezvolta aptitudinile specifice proprii pentru a le încorpora ca o ofrandă în curentul evolutiv al civilizației omenirii. Asta trebuie să înțelegem. Trebuie să înțelegem încă o dată că ar fi nefast ca știința spiritului, în loc să slujească evoluției Omului, Îngerului, Arhanghelului, să contribuie la a face să predomine mentalitatea unui popor asupra celei a altui popor. Știința spiritului nu este aici pentru a ajuta ca o anumită confesiune religioasă de oriunde să poată cuceri o altă regiune. Dacă vreodată, de pildă, Occidentul ar ajunge să fie cucerit de Orient, sau viceversa, faptul n-ar corespunde deloc convingerilor spiritual-științifice. A practica aceste convingeri înseamnă a pune în slujba întregii omeniri ce avem mai bun, mai pur omenesc. Și dacă trăim în întregime în noi înșine, însă nu pentru noi ci pentru toți oamenii, atunci asta înseamnă adevărata toleranță spiritual-științifică. Iată ce trebuia să adaug după ce am tratat un subiect atât de delicat.
Prin știința spiritului vom înțelege tot mai mult acest lucru, va înceta orice diviziune între oameni. De aceea tocmai epoca actuală este bine aleasă pentru a învăța să cunoaștem Sufletele popoarelor, fiindcă știința spiritului este aici și ea ne face să nu opunem unele altora Sufletele popoarelor, ci să dorim cooperarea lor armonioasă. Cu cât vom înțelege mai bine acest lucru, cu atât vom fi mai buni discipoli ai cunoașterii spiritului. De aceea expunerile pe care le-am făcut e firesc să se stingă. Dar în ultimul rând să se stingă ceea ce noi adunăm drept cunoștințe în simțirea, gândirea și sentimentele noastre și în idealul nostru spiritual-științific. Cu cât trăim mai intens aceasta, cu atât vom fi mai buni discipoli ai cunoașterii spiritului. Am viețuit faptul că mulți dintre cei ce s-au adunat aici în nord au avut cea mai bună impresie, pe care au exprimat-o astfel: Ce bine mă simt aici, în nord!
Și pentru a reveni la Widar tăcutul, vom spune: când forțe superioare se vor trezi în viitor în omenire, ceea ce vom vedea desigur cu ochii noștri, atunci el va fi prietenul nostru, colaboratorul nostru activ în al cărui spirit ne-am adunat cu toții aici. Să ne despărțim în acest spirit, după aceste câteva zile de viață comună. Dar în spirit să fim mereu uniți. De oriunde am veni, de aproape ori de departe, ca discipoli ai cunoașterii spiritului, fie ca armonia să poată domni totdeauna între noi, chiar și atunci când, tratând unele subiecte, va trebui să vorbim despre anumite individualități dintr-o regiune sau alta a Pământului. Știm că aceste individualități sunt doar flăcări de jertfă ce trebuie să contribuie la binele omenirii prin concepția științei spiritului asupra lumii, pe care o avem atât de mult la inimă și care se înrădăcinează adânc în sufletele noastre.
