Dacă vrem să cunoaştem esenţa forţelor şi a puterilor spirituale care sunt active în diversele regnuri ale naturii şi în corpurile cereşti, este necesar mai întâi să cunoaştem însăşi aceste entităţi spirituale, ceea ce am şi încercat să facem la începutul celor trei conferinţe ţinute până acum. Am caracterizat aşa-numitele Spirite ale naturii, după care ne-am ridicat până la entităţile care se află, în mod nemijlocit, deasupra omului, în cea mai apropiată lume de a noastră. Vom continua astăzi aceste consideraţii şi va trebui să ne referim la ceea ce s-a dovedit a fi pentru noi calea pe care putem ajunge la entităţile care aparţin Ierarhiei a treia. În conferinţa anterioară am arătat că omul este apt să se depăşească, să învingă tot ce este interes egoist propriu, şi prin aceasta să se înalţe într-o sferă unde îşi va întâlni propriul îndrumător, care îi poate da o idee, o reprezentare despre acele entităţi pe care le numin, în sensul esoterismului occidental, Îngeri, Angeloi. Am arătat apoi că, făcând un pas mai departe pe acest drum, ajungem la cunoaşterea Spiritelor popoarelor sau a seminţiilor, la care ne-am referit numindu-le Arhangheli (Archangeloi), şi că mai există şi alte entităţi active în desfăşurarea procesului culturii, aşa-numitele Spirite ale timpului sau Archai. Dacă omul păşeşte pe calea pe care am schiţat-o ieri, el va obţine o reprezentare despre ce se înţelege prin entităţile Ierarhiei a treia. Mult timp încă, chiar dacă se parcurge o evoluţie ocultă, omul va avea doar un sentiment. Abia după ce trece, cu răbdare şi perseverenţă, un timp îndelungat prin toate simţămintele şi senzaţiile pe care le-am prezentat ieri se va putea trece la ceea ce se poate numi o vedere clarvăzătoare a acestor entităţi.
Dacă merge pe acest drum, omul va descoperi că el însuşi se educă pentru o altă stare de conştienţă, a evoluat suficient, şi atunci poate începe contemplarea clarvăzătoare a entităţilor din Ierarhia a treia. Această nouă şi superioară stare de conştienţă se aseamănă cu somnul, prin aceea că omul se simte eliberat, cu Eul şi cu corpul său astral, de corpul fizic şi de cel eteric. Acest sentiment de eliberare trebuie să-l ai ca o senzaţie. Omul, angajat pe acest drum, trebuie să înveţe în mod treptat ce înseamnă să vezi nu cu ochii, să auzi nu cu urechile şi să gândeşti nu cu raţiunea legată de creier. Trebuie să mai diferenţiem prin ceva această nouă stare de conştienţă de somnul obişnuit, şi anume prin aceea că în această stare nu suntem lipsiţi de conştienţă, ci avem percepţii ale existenţei entităţilor spirituale în preajma noastră; mai întâi avem un sentiment obscur că aceste entităţi sunt lângă noi, apoi, aşa cum am spus, apare o iluminare a conştienţei clarvăzătoare şi o contemplare vie a entităţilor din Ierarhia a treia, precum şi a descendenţilor lor, a Spiritelor elementare ale naturii. Dacă vrem să caracterizăm şi mai exact această stare, vom arăta că acela care se ridică în dezvoltarea sa ocultă până la această stare simte, în mod real, o separaţie între conştienţa sa obişnuită şi această nouă stare de conştienţă. Ca o despărţire între starea de veghe şi somn, aşa apare, iniţial, pentru acela care a trecut printr-o evoluţie ocultă, separaţia dintre conştienţa stării de veghe, când omul vede cu ochii săi, aude cu urechile sale, gândeşte cu raţiunea sa, şi acea stare nouă de clarvedere în care pentru el nu mai există nimic din ceea ce se află în jurul său, nimic din ceea ce percepe în starea normală, obişnuită de conştienţă, ci o altă lume înconjurătoare, lumea celei de a treia Ierarhii şi a descendenţilor acesteia. Rezultatul este că omul reuşeşte să-şi amintească, în starea obişnuită de conştienţă, ce a trăit în cealaltă stare de conştienţă.
Se poate, deci, stabili cu exactitate o treaptă de evoluţie ocultă a omului, în care el poate trăi alternativ, atât în starea de conştienţă obişnuită, când vede, aude şi gândeşte ca toţi ceilalţi oameni cu o conştienţă normală, cât şi într-o altă stare de conştienţă, pe care, într-un anumit fel, o poate provoca după bunul său plac, în care el percepe ceea ce există în lumea spirituală a Ierarhiei a treia, în jurul său. Omul poate atunci să-şi amintească ce a trăit în starea de conştienţă a clarvederii, aşa cum în starea obişnuită de conştienţă îşi poate aminti un vis; dar, mai mult decât atât, el poate nu numai să-şi amintească trăirile din starea de clarvedere, ci le poate transpune în concepte şi idei obişnuite. Dacă un asemenea clarvăzător, fiind în starea de conştienţă normală, vrea să ştie ceva despre lumea spirituală sau vrea să povestească despre această lume, el trebuie să-şi amintească trăirile pe care le-a avut în starea de conştienţă clarvăzătoare. Un clarvăzător care se află pe această treaptă de dezvoltare nu are cunoştinţă decât despre entităţile pe care le-am descris ca aparţinând Ierarhiei a treia şi descendentilor acestora. El nu ştie nimic despre fiinţe care sunt de un rang superior celor din Ierarhia a treia. Dacă vrea să ştie mai mult, să ştie ceva despre lumile care sunt mai sus, el trebuie să atingă o treaptă de dezvoltare şi mai înaltă.
Această treaptă superioară se dobândeşte continuând exerciţiile pe care le-am descris în lucrarea mea Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? şi îndeosebi acele exerciţii care se referă la observarea plantelor, a animalelor ş.a.m.d. Dacă omul urmează aceste exerciţii, el va atinge o treaptă superioară de clarvedere. Ea constă în aceea că omul va avea nu numai două stări alternative, o stare normală, obişnuită de conştienţă şi o stare de clarvedere, fapt pentru care îşi poate aminti trăirile din starea de clarvedere în starea obişnuită de conştienţă, ci el va putea, dacă a ajuns la această treaptă superioară de clarvedere, să perceapă direct, fiind în starea obişnuită de conştienţă, chiar lumile spirituale şi entităţile spirituale, aşa cum priveşte cu ochii fizici lucrurile din lumea exterioară. El poate atunci, ca să spunem aşa, să-şi introducă clarvederea în starea sa normală de conştienţă şi poate vedea, dincolo de fiinţele care îl înconjoară în lumea exterioară, forţele şi entităţile spirituale ascunse mai adânc, ca în spatele unui văl.
Se poate pune întrebarea: Ce fenomene au loc când un clarvăzător a ajuns în situaţia nu numai de a-şi aminti trăirile unei alte stări de conştienţă, ci de a putea face experienţa clarvederii direct în starea sa obişnuită de conştienţă? Când un om se ridică până la prima treaptă de clarvedere, el nu-şi poate utiliza în acest scop decât corpul astral, pentru a pătrunde cu privirea în lumea spirituală. Cu alte cuvinte, pentru a pătrunde cu privirea în prima treaptă de clarvedere se foloseşte corpul astral; pentru treapta a doua de clarvdere, pe care abia acum o vom descrie, omul poate învăţa să se folosească de corpul eteric. Cu ajutorul corpului eteric omul poate, fiind în starea de conştienţă obişnuită, să pătrundă într-o lume spirituală. Dacă reuşeşte să se folosească de corpul eteric ca de un instrument pentru obţinerea clarvederii, el va reuşi treptat să recunoască în lumea spirituală tot ce este legat de entităţile din Ierarhia a doua.
Dar omul nu trebuie să se oprească aici, să rămână doar la perceperea propriului corp eteric, ci, când ajunge la această a doua treaptă de clarvedere, el face o experienţă foarte exactă. Prin această experienţă el se va simţi ca şi cum ar ieşi din propria fiinţă, ca şi cum nu s-ar mai simţi închis în propria sa piele. Dacă, de exemplu, stă în faţa unei plante sau a unui animal sau chiar a unui alt om, el se va simţi ca şi cum o parte din el însuşi s-ar afla în cealaltă fiinţă; se va simţi cufundat în cealaltă fiinţă. În starea de conştienţă normală şi când ne aflăm pe prima treaptă de clarvedere încă mai putem spune: Eu sunt aici, fiinţa pe care o văd este acolo. Pe a doua treaptă de clarvedere nu ne mai putem exprima aşa, ci vom spune: Acolo unde este fiinţa pe care o percep, acolo sunt şi eu însumi. Noi, oamenii, suntem astfel organizati, încât corpul nostru eteric se întinde în toate direcţiile, ca nişte tentacule, şi ne absoarbe în entităţile în care propria noastră fiinţă se cufundă chiar prin actul percepţiei.
Există în starea de conştienţă normală, obişnuită, un sentiment care ne poate da o idee despre vieţuirea pe care un clarvăzător o are pe aceasta a doua treaptă de clarvedere, numai că ceea ce trăieşte clarvăzătorul este infinit mai intens şi nu e doar un sentiment, ci el se ridică până la o percepţie directă, la înţelegere şi chiar la cufundare. Sentimentul pe care îl are conştienţa normală şi care se aseamănă cu trăirea clarvăzătorilor pe treapta a doua de clarvedere este compasiunea, iubirea. Dar ce înseamnă când, în viaţa obişnuită, simţim compasiune şi iubire? Dacă gândim mai mult asupra esenţei milei şi iubirii – despre aceasta am vorbit ieri –, aflăm că aceste sentimente ne conduc până la eliberarea de noi înşine şi până la starea de a ne transpune într-o altă fiinţă. Este un minunat mister al vieţii umane faptul de a fi capabili să simţim compasiune, iubire. Şi putem afirma că nici una din manifestările obişnuite ale conştienţei normale, ale conştienţei din starea de veghe nu poate să convingă mai mult pe om de divinitatea existenţei, decât faptul că el poate dezvolta în sine iubire şi milă. Ca fiinţă umană, ne trăim de obicei propria existenţă închişi în noi înşine sau trăim lumea percepând-o cu ajutorul simţurilor sau înţelegând-o cu ajutorul raţiunii. Nici o raţiune, nici un ochi nu poate privi în inima unui om, nu poate privi într-un suflet uman, căci, închis în cele mai intime cămări, celălalt suflet îşi păstrează tot ce are în el însuşi ca suferinţă sau bucurie. Minunat, chiar misterios ar trebui să-i apară fiecărui om că se poate cufunda în fiinţa celuilalt suflet, în viaţa acestuia, cu bucuriile şi suferinţele lui. Şi aşa cum noi putem să pătrundem în starea de conştienţă normală, prin compasiune şi iubire, în suferinţele şi bucuriile celorlate fiinţe conştiente, clarvăzătorul ajuns la a doua treaptă de clarvedere se deprinde să pătrundă nu numai în tot ce are conştienţă şi poate simţi suferinţă sau bucurii în mod omenesc sau asemănător omului, ci în tot ce este viu. Vă rog să reţineti ce am spus: în tot ce este viu. Căci pe această a doua treaptă de clarvedere omul învaţă să se cufunde numai în ce este viu şi nu este încă apt să pătrundă şi în ce nu este viu, care pare mort şi ne înconjoară ca mineral. De această cufundare în ceea ce este viu se leagă şi vederea a ceea ce se întâmplă în interiorul fiinţei în cauză. Dacă am ajuns la această a doua treaptă de clarvedere, ne simţim ca fiind noi înşine în interiorui fiinţelor vii, învăţăm să trăim cu plantele, cu animalele, să trăim în ceilalţi oameni. Dar nu numai atât. Învăţăm şi să cunoaştem dincolo de ce este viu, lumea spirituală superioară, lumea care este chiar a entitătilor din Ierarhia a doua. Este necesar să clarificăm aceste noţiuni, căci ele pot apărea ca o teorie seacă, dacă ne mărginim doar la o enumerare a entităţilor care aparţin Ierarhiilor spirituale. Omul îşi poate face o reprezentare exactă asupra a ceea ce se întâmplă şi acţionează în spatele lumii sensibile numai când cunoaşte calea care conduce spre o conştienţă clarvăzătoare.
Doresc acum să trec la caracterizarea entitătilor din Ierarhia a doua, la fel cum am procedat şi ieri, când am descris entităţile din Ierarhia a treia, pornind tot de la om. Spuneam ieri că entităţile din Ierarhia a treia se caracterizează prin aceea că, spre deosebire de om, care are percepţia lumii înconjurătoare, ele au revelaţia propriei lor fiinţe şi, în locul vieţii interioare pe care o are omul, au ceea ce numim umplere cu spirit. Când ne cufundăm în fiinţa lor, constatăm nu numai că percepţia entităţilor din Ierarhia a doua este revelaţia propriei fiinţe, dar că această revelaţie este însăşi propria lor fiinţă, ceva independent, separându-se de propria lor entitate. Ne putem reprezenta aceasta făcând o comparaţie cu un melc care îşi secretă propria sa cochilie, pe care şi-o construieşte singur. Cochilia este alcătuită dintr-o substanţă care iniţial face parte din corpul melcului; melcul îşi secretă cochilia. El prezintă acum, în afara propriei sale fiinţe, pe care o percepem cu privirea, şi ceva pe care îl elimină din sinea sa, care apoi există în mod obiectiv şi care rămâne. La fel stau lucrurile cu fiinţa proprie, cu natura proprie a entităţilor din Ierarhia a doua. Aceste entităţi nu-şi revelează numai sinea lor, cum e cazul entităţilor din Ierarhia a treia, ci ele separă această fiinţă din sinea lor, astfel încât ea rămâne ca o entitate independentă.
Lucrurile devin mai clare dacă ne reprezentăm, pe de o parte, o fiinţă din Ierarhia a treia, iar pe de altă parte o fiinţă din Ierarhia a doua. Mai întâi ne îndreptăm privirea ocultă spre fiinţa din Ierarhia a treia. Recunoaştem această fiinţă prin aceea că sinele său, interioritatea sa se revelează spre exterior, iar revelaţia sa este totodată şi reprezentarea sa; când reprezentarea interioară, trăirea sa interioară se modifică, apare o altă revelaţie. Aşa cum această fiinţă îşi modifică în interior stările şi trăirile, tot astfel se modifică în continuu revelaţia exterioară. Dacă însă observăm o fiinţă din Ierarhia a doua cu privirea ocultă, lucrurile stau cu totul altfel. Şi în cazul lor, putem spune, de asemenea, că au percepţie, trăire interioară, dar ceea ce aceste entităţi trăiesc în interioritatea lor se desprinde ca un fel de coajă, ca un fel de piele şi devine o entitate independentă. Iar când entitatea trece la o altă stare interioară, când are o altă reprezentare şi, deci, se revelează într-un alt mod, vechea revelaţie continuă să existe, persistă, şi nu dispare, aşa cum se întâmplă cu revelaţiile entităţilor din Ierarhia a treia. Astfel, ceea ce apare în loc de revelaţie, la entităţile Ierarhiei a doua, este un fel de autocreaţie, un fel de coajă sau piele. O creaţie a amprentei propriului sine, un fel de obiectivizare a propriului chip, aceasta este ceea ce se remarcă la entităţile din Ierarhia a doua. Ne putem pune apoi întrebarea: Ce apare, la entităţile din a doua Ierarhie, în locul a ceea ce la entităţile din Ierarhia a treia am numit umplere cu spirit? Pentru privirea ocultă apare clar că de fiecare dată când se separă acea imagine obiectivizată a propriului sine, ca un fel de coajă a sa şi care poartă pecetea propriei identităţi, în interioritatea entităţii se produce, pur şi simplu, viaţă. Întotdeauna apariţia vieţii este urmarea unei astfel de creaţii-de-sine-însuşi.
Astfel, la entităţile din Ierarhia a treia trebuie să deosebim exterioritatea în revelaţia lor, şi interioritatea în umplerea cu spirit; la entităţile din Ierarhia a doua trebuie să deosebim partea lor exterioară ca „o creaţie de sine, obiectivată în imagini”, şi interioritatea lor ca generatoare de viaţă, ca şi cum un fluid ar curge în mod continuu din sinea sa, separându-se spre exterior. În felul acesta se prezintă pentru privirea ocultă ceea ce entităţile din a doua Ierarhie săvârşesc atât în interiorul lor, cât şi în exterior. În timp ce umplerea cu spirit a entitătilor din Ierarhia a treia îi apare privirii oculte, în imagine, în imaginaţiune, ca un fel de lumină spirituală, acea curgere a vieţii, acea stimulare a vieţii a entităţilor din Ierarhia a doua, strâns legată de acea separare spre exterior, apare astfel încât percepţia ocultă produce impresia unor sunete spirituale, ca o muzică a sferelor. Sunt ca nişte sonorităţi spirituale, spre deosebire de luminile spirituale care apar în cazul entităţilor din Ierarhia a treia.
Putem deosebi şi în cadrul entităţilor Ierarhiei a doua mai multe categorii, aşa cum am făcut şi în cazul entităţilor aparţinând Ierarhiei a treia. Diferenţierea acestor categorii se face mai greu, deoarece cu cât urcăm spre ierarhiile aflate pe trepte din ce în ce mai înalte identificarea acestor entităţi devine mai dificilă. Pe măsură ce urcăm, trebuie să ne formăm o reprezentare despre tot ce se află la baza lumii înconjurătoare, în măsura în care aceasta are forme. Aşa cum am mai spus, pentru această a doua treaptă de clarvedere contează numai ce este viu, nu şi ceea ce ne apare la prima vedere lipsit de viaţă. Ceea ce se are în vedere este viul, iar ceea ce este viu este mai întâi fasonat, format. Forme au plantele, forme au animalele, formă are omul. Când privirea clarvăzătoare, cu toate atributele sale, pe care le-am arătat, se îndreaptă spre tot ce are, în jurul nostru, în natură, o formă şi când, făcând abstracţie de tot ce este legat de fiinţă, vede numai forma şi ia în considerare multitudinea de forme existente la plante, la animale şi la oameni, atunci privirea clarvăzătoare percepe din totalitatea entităţilor aparţinând Ierarhiei a doua pe acelea pe care le numim Spirite ale formei sau Exusiai.
Dar, la entităţile din natura înconjurătoare, putem să avem în vedere şi altceva decât forma lor. Noi ştim că tot ce este viu îşi schimbă, într-un anumit mod, forma în timp ce creşte. De cele mai multe ori, această schimbare a formei, această metamorfoză ne izbeşte, mai ales în lumea vegetală. Îndreptându-ne privirea clarvăzătoare, aflată pe treapta a doua de dezvoltare, asupra lumii vegetale în creştere, vedem cum planta îşi alcătuieşte încetul cu încetul forma, cum trece de la forma rădăcinii la forma frunzei, la forma florii, la forma fructului.
Ne uităm la animalul care creşte, la omul care creşte, pe scurt, avem în vedere nu numai o formă, aşa cum ne apare la un moment dat, ci urmărim devenirea fiinţei vii. Dacă ne lăsăm stimulaţi de această perspectivă pe care ne-o dă devenirea unei fiinţe vii, cu alte cuvinte, de felul în care se modifică formele, cum sunt ele într-o continuă metamorfoză vie, atunci în faţa privirii oculte aflate pe treapta a doua de dezvoltare apare ceea ce numim categoria Spiritelor mişcării sau Dynamis.
Un grad şi mai mare de dificultate îl are contemplarea celei de a treia categorii de entităţi din Ierarhia a doua. În acest sens, nu mai este suficientă doar observarea formelor şi modificarea lor, ci trebuie să se observe ceea ce se exprimă în formă. Există posibilitatea să arătăm cum se poate pregăti omul pentru o asemenea observaţie. Desigur, nu este suficientă o perfecţionare a conştienţei normale, aşa cum am arătat, ci sunt necesare şi celelalte exerciţii care îl ajută pe om să-şi formeze o privire ocultă şi să ajungă la această observaţie. El va trebui, deci, nu numai să se educe cu ajutorul conştienţei obişnuite pentru a ajunge la privirea ocultă, ci va fi necesar să practice exerciţii care să-l educe chiar cu ajutorul privirii oculte. Conştienţa clarvăzătoare trebuie să se educe mai întâi în a recunoaşte cum îşi exprimă omul în forma sa exterioară interioritatea sa. Aşa cum am mai spus, conştienţa normală poate face acest lucru, dar aceasta nu ar fi nimic altceva decât o presupunere, o bănuială a ceea ce se află dincolo de expresia figurii, a gestului, a fizionomiei omului. Când însă privirea unui clarvăzător care a evoluat până la treapta a doua de clarvedere lasă să acţioneze asupra sa gesturile unui om, expresia mimică, fizionomia cuiva trezeşte în sine impulsuri prin care se poate educa în mod treptat pentru a observa entităţile categoriei a treia din Ierarhia a doua.
Dar acest lucru nu se poate întâmpla – şi vă rog să daţi toată atenţia celor spuse acum –, dacă ne mărginim să luăm în considerare numai gesturile, expresiile de mimică sau fizionomia omului. La acest nivel nu se câştigă, propriu-zis, decât puţin. Regulile pregătirii oculte în acest domeniu cer, şi aceasta este foarte raţional, să se treacă la regnul vegetal. Animalele pot fi oarecum neglijate, nu este deosebit de important ce aflăm de la ele, în sensul pregătirii noastre. Este însă important ca, după ce ne-am educat, în sensul de a prelua ca trăire interioară ceea ce obţinem prin clarvedere din mimică, din fizionomia sau din gesturile unui om, să ne îndreptăm atenţia spre lumea plantelor, să ne desăvârşim pregătirea pe seama lumii vegetale. În acest domeniu, omul bine pregătit în sensul clarvederii va putea avea experienţe remarcabile, e1 va putea resimţi în mod profund deosebirea dintre o frunză care, să zicem, are o formă alungită (a) şi o frunză care are altă formă (b), sau între o floare care creşte în sus (c) şi o floare care se deschide în afară (d). O lume întreagă de diferenţe apare în trăirile noastre, dacă ne îndreptăm privirea ocultă situată pe treapta a doua de dezvoltare spre o floare de crin sau spre o lalea, sau lăsăm să acţioneze asupra noastră inflorescenţa ovăzului, sau urmărim tulpina orzului sau a grâului.
Toate acestea devin la fel de vii şi de grăitoare ca şi fizionomia unui om. Şi dacă ceea ce vedem la aceste plante devine pentru noi la fel de grăitor ca şi fizionomia sau gesturile unui om, dacă simţim că o floare care se deschide în afară este ca o mână a cărei palmă cu faţa interioară se îndreaptă în jos iar cu faţa exterioară în sus, dacă apoi vedem o floare care îşi strânge petalele spre vârf, ca o mişcare asemănătoare cu cea a mâinilor care se strâng – dacă, deci, resimţim gestul, fizionomia lumii vegetale, la care se adaugă şi culoarea, ca pe o fizionomie, atunci se trezeşte privirea ocultă interioară, percepţia ocultă şi înţelegerea ocultă şi se ajunge astfel la cunoaşterea celei de a treia categorii a entităţilor din Ierarhia a doua, pe care o numim Spirite ale înţelepciunii sau Kyriotetes. Această denumire este aleasă prin comparaţie, pe baza faptului că atunci când privim un om cu mimica sa, cu fizionomia şi gesturile sale vedem ţâşnind, trăind în afară spiritul său, înţelepciunea sa. La fel simţim cum entităţi spirituale ale Ierarhiei a doua impregnează întreaga natură şi se exprimă în fizionomia generală, în gestul general şi mimica generală ale naturii. Este o înţelepciune care curge plină de viaţă prin toate fiinţele şi prin toate regnurile naturii, şi nu este numai o înţelepciune generală, ci ea se diferenţiază continuu şi se obiectivizează într-o mulţime de alte entităţi spirituale, într-o mulţime de Spirite ale înţelepciunii. Când conştienţa ocultă se ridică până la aceste entităţi, s-a atins treapta cea mai înaltă de entităţi spirituale la care se poate ajunge în acest mod.
Aşa cum am spus că entităţile din Ierarhia a treia, Îngeri, Arhangheli şi Spirite ale timpului (Archai), au descendenţi, entităţi separate, desprinse din acestea, la fel găsim şi descendenţi ai entităţilor din Ierarhia a doua. În decursul timpului, descendenţii s-au desprins şi separat, în mod asemănător cu descendenţii Ierarhiei a treia, şi din entităţile Ierarhiei a doua s-au desprins alte entităţi, care reprezintă apoi o categorie inferioară; şi sunt trimise jos, în regnurile naturii ca şi Spiritele naturii descendente din entităţile Ierarhiei a treia. Aceşti descendenţi sunt un fel de maiştri şi contramaiştri în mic, în regnurile naturii, şi reprezintă aici ceea ce în ocultism numim suflete-grup ale plantelor, ale animalelor, suflete-grup în entităţile individuale. Astfel, privirea ocultă ajunsă pe treapta a doua de dezvoltare află în fiinţele care aparţin de regnurile vegetal şi animal aceste entităţi spirituale care nu sunt, ca în cazul omului, spirite individuale în diferitele personalităţi umane, ci găsim grupe de animale şi de plante care au forme asemănătoare şi sunt animate de o entitate spirituală comună. Cu alte cuvinte, găsim forma leilor, forma tigrilor, alte forme însufleţite animate de o entitate comună. Aceste esenţe sufleteşti comune le numim suflete-grup şi sunt descendenţi desprinşi din entităţile Ierarhiei a doua, după cum Spiritele elementare ale naturii sunt descendenţi ai entităţilor din Ierarhia a treia.
Pătrundem în felul acesta, de jos în sus, în lumile superioare şi, când cuprindem cu privirea elementele care sunt importante pentru toate entităţile din regnurile vegetal, animal şi uman, găsim că în aceste elemente, în solide, în lichide, în formaţiunile gazoase domnesc Spiritele naturii, care sunt descendenţi ai entităţilor din Ierarhia a treia. Dacă de la elementele pământ, apă, aer ne ridicăm la ceea ce cu ajutorul acestor elemente trăieşte în regnurile naturii, găsim entităţi spirituale care pătrund şi însufleţesc fiinţele din regnurile naturale şi formează sufletele-grup, care, aşa cum am văzut, sunt entităţi spirituale desprinse din entităţile care aparţin Ierarhiei a doua.
Puteţi vedea din toate acestea că numai pentru privirea ocultă evoluată până la treapta a doua sunt perceptibile aceste entităţi pe care le denumim suflete-grup. Numai acel om dezvoltat în plan ocult care-şi poate prelungi fiinţa propriului său corp eteric ca nişte tentacule poate să cunoască entităţile din Ierarhia a doua şi descendenţii acestora, sufletele-grup care animă diferitele regnuri ale naturii. Este încă şi mai greu să urcăm la entităţile primei Ierarhii, şi până la entităţile care, ca descendenţi ale acestora, acţionează de asemenea în regnurile naturii. Dar despre acestea vom vorbi în conferinţa de mâine.
