Un peisaj care, prin particularitatea sa, trebuie să exprime caracterul lumii sufletești.
Apar mai întâi Lucifer și Ahriman; Johannes, deoparte, adâncit în meditație; cele ce urmează sunt trăite de el în timpul meditației.
| LUCIFER: | O, omule, cunoaște-te! O, omule, simte-mă! |
|
| 1640 | Te-ai smuls De sub conducerea spiritului Și te-ai refugiat În libera-mpărăție a Pământului. Ființa proprie ți-ai căutat În haosul pământesc. Să te găsești pe tine însuți, Ţi-a fost răsplata, Ti-a fost destinul. Pe mine m-ai găsit. |
|
| 1650 | Au vrut spiritele Să îți întindă văl peste simțuri. Eu am sfâșiat vălul. Au vrut spiritele Doar vrerile lor să urmezi. Eu vrere proprie ți-am dat. O, omule, cunoaște-te! O, omule, simte-mă! |
|
| AHRIMAN: | O, omule, cunoaște-mă! O, omule, resimte-te! |
|
| 1660 | Tu ai fugit Din întunericul spiritual. Tu ai găsit Lumina Pământului. Soarbe forța adevărului Din duritatea mea. Eu întăresc solul ferm. Au vrut spiritele Să-ți răpească frumusețea simțurilor. Eu țes această frumusețe |
|
| 1670 | În lumină densă. Eu te conduc În realitatea adevărată. O, omule, cunoaște-mă! O, omule, resimte-te! |
|
| LUCIFER: | N-au fost timpuri În care să nu mă fi viețuit. Te-am urmat de-a lungul vieților tale. Te-am înzestrat Cu puternică forță personală, |
|
| 1680 | Cu fericirea existenței de sine. |
|
| AHRIMAN: | N-au fost timpuri În care să nu mă fi văzut. M-au privit ochii trupului tău În toată devenirea Pământului. Și ți-am strălucit În mândra frumusețe, În fericirea revelației. |
|
| JOHANNES (în meditație, către sine însuși): | ||
| Acesta-i semnul de care vorbea Benedictus. În fața lumii sufletului stau cele două puteri. |
||
| 1690 | Ca Ispititorul trăiește una înlăuntrul nostru, Cealaltă tulbură privirea Când în afară ți-o îndrepți. Acum una din ele a luat forma femeii Care mi-a pus în fața ochilor iluzia sufletului, Iar cealaltă se află-n toate lucrurile. (Lucifer și Ahriman dispar. Apare Spiritul elementelor cu Capesius și Strader, pe care i-a adus la suprafață din adâncurile Pământului. Trebuie să ne reprezentăm cum ei, ca suflete, văd suprafața Pământului.) |
|
| SPIRITUL ELEMENTELOR: | ||
| Deci iată-vă în locul Pe care-l doriți arzător. Multe griji mi-a dat Să vă-mplinesc dorința. |
||
| 1700 |
Sălbatică furtună s-a dezlăntuit Printre elemente și spirite, Când a trebuit cu ființele voastre Să intru în domeniul lor. Căci mintea voastră se opunea Domniei forțelor mele. |
|
| CAPESIUS (întinerit): |
Ființă plină de mister, Cine ești tu Ce prin sferele spiritului În astă frumoasă-mpărăție m-ai adus? |
|
| SPIRITUL ELEMENTELOR: |
||
| 1710 |
Mă vede sufletul omului Abia când ia sfârșit Serviciul pe care i-l fac. Dar ascultă de puterea mea Prin tot șirul vremilor. |
|
| CAPESIUS: |
Doar prea puțin îmi dă ghes Să-ntreb de spiritul Ce m-a adus aici. Pe-acest nou tărâm, eu simt Cum se-ncălzesc forțele mele de viață. |
|
| 1720 |
Lumina-mi umple pieptul Și simt puterea toată-a lumii Cum bate-n pulsul meu. În inimă-mi zvâcnește presimtirea Înaltelor înfăptuiri. Aș vrea să torn în cuvinte Revelațiile împărăției de aici, Ce-atât de minunat mă întărește. Iar sufletele oamenilor vor trebui Să înflorească în cea mai frumoasă existență, |
|
| 1730 |
Când voi putea deschide vieții Entuziasmul din izvoarele Ce mi se revarsă aici. (Fulgere și tunete din adâncuri și din înăltimi.) |
|
| STRADER (îmbătrânit): |
De ce se zguduie adâncul, De ce vuiește 'naltul, Când cele mai frumoase visuri de sperantă Se smulg din sufletul acesta tânăr? (Fulgere și tunete.) |
|
| SPIRITUL ELEMENTELOR: |
||
| Vouă, oamenilor visători, Vă sună mândru un astfel de cuvânt-sperantă; Dar în adâncurile lumilor, |
||
| 1740 |
Iluzia gândurilor eronate Mereu trezește-un astfel de ecou. Voi îl auziți doar în momentele Ce vă aduc în apropierea mea. Credeați că-i construiți adevărului Sublime temple; Urmările muncii voastre însă Stârnesc uragane 'n-adâncurile lumii originare, Iar spiritele trebuie lumi să sfărâme |
|
| 1750 |
Pentru ca cele vremelnice, create de voi, Să nu aducă celor eterne Pustiire și moarte. |
|
| STRADER: |
Atunci, ceea ce celor mai bune cercetări omenești Le apare a fi adevăr, În fața eternității N-ar fi decât o amăgire nebună! (Fulgere și tunete.) |
|
| SPIRITUL ELEMENTELOR: |
||
| O amăgire nebună, Cât timp mintea scrutează Doar în acel domeniu ce-i străin de spirit. |
||
| STRADER: |
1760 |
Tu poți desigur să numești visător Sufletul bucuros de tinerețe al amicului meu, Ce plin de-o nobilă ardoare Atât de viguros își zugrăvește țelul. În inima-mi bătrână însă Cuvântul tău nu moare, În ciuda tunetului și-a furtunii Ce-i vin în ajutor. M-am smuls din pacea mânăstirii Ca să devin o mândră minte scrutătoare. |
| 1770 |
De-a lungul multor ani Am înfruntat furtunile vieții. Sunt crezut În ceea ce încredințez oamenilor Din cel mai adânc simț al adevărului. (Fulgere și tunete.) |
|
| SPIRITUL ELEMENTELOR: |
||
| Cuvine-se să recunoaștem Că nimeni nu poate ști De unde curg izvoarele gândirii Și unde zac temeliile existenței. |
||
| STRADER: |
O, acest cuvânt este cel care, |
|
| 1780 |
În tinerețea plină de speranțe, L-am auzit adesea răsunând cumplit În sufletul meu, atunci când Se clătinau reazemele pe care Le credeam trainice-n gândirea omului. (Fulgere și tunete.) |
|
| SPIRITUL ELEMENTELOR: |
||
| De nu mă birui Cu armele tale tocite de gânditor, Nu esti nimic altceva Decât o nălucă trecătoare A propriei tale iluzii. |
||
| STRADER: |
1790 |
Din nou un astfel de cuvânt cumplit. L-am auzit deja odată răsunând În propriul meu lăuntru, Atunci când o văzătoare A rupt cercul gândirii mele sigure Și m-a făcut să simt ghimpele De neînlăturat al îndoielii. Dar astea au trecut cu totul. Sfidez puterea ta, Bătrâne, care-mi înfățișezi |
| 1800 |
Atât de-nșelător imaginea propriei ființe Sub masca stăpânului naturii. Rațiunea te va îngenunchea, Dar altfel decât îți închipui. Abia când va fi dobândit în om Mândra ei înălțime, Atunci va fi de fapt stăpână Și nu sclavă în natură. (Fulgere și tunete.) |
|
| SPIRITUL ELEMENTELOR: |
||
| Așa-i orânduită lumea, Ca munca să pretindă-ntotdeauna |
||
| 1810 | Răsplata ei. V-am dat Sinea, Răsplată deci îmi datorați. |
|
| CAPESIUS: | Din sufletul meu vreau să scot la iveală Chipul spiritual al lucrurilor. Și dacă natura, transformată-n idealuri, Se naște-n faptele oamenilor, Ea este îndeajuns răsplătită Prin oglindirea ei adevărată. Iar dacă tu însuți |
|
| 1820 | Te simti înrudit Cu măreața Maică a lumilor Și vii din adâncurile În care domnesc puterile lumii originare, Primește drept răsplată-a faptei tale Voința care trăiește În capul și în pieptul meu Spre-atingerea înaltelor țeluri. Ea m-a ridicat din simțirea tocită La o gândire mândră. (Fulgere și tunete.) |
|
| SPIRITUL ELEMENTELOR: |
||
| 1830 | Puteți vedea, Cuvintele voastre-ndrăznețe Cât valorează în împărăția mea. Ele stârnesc furtuna Și cheamă elementele 'mpotriva oricărui dușman al rânduielii. |
|
| CAPESIUS: | Să-ți iei atunci răsplata De unde-ai s-o găsești. Pe-adevăratele-nălțimi ale spiritului, Pornirile sufletești ale omului |
|
| 1840 | Trebuie singure să-și dea măsura și rânduiala. El nu poate crea Când alții vor să folosească Fructul creației lui. Cântecul păsării, Ieșind din gâtlej, Își este sieși de ajuns, Și tot așa și omul care creează E răsplătit prin fericirea Pe care o simte creând. (Fulgere gi tunete.) ............................................................. |
|
| SPIRITUL ELEMENTELOR: | ||
| 1850 | Nu se poate Să-mi refuzați răsplata; Și dacă nu-mi puteți plăti, Atunci spuneți-i acelei femei, Ce dăruie forță sufletelor voastre, Ca-n locul vostru să plătească ea. (Spiritul elementelor dispare.) |
|
| CAPESIUS: | S-a dus. Acum încotro ne îndreptăm? Trebuie să fim cu grijă Cum ne orientăm |
|
| 1860 | În lumile acestea noi. |
|
| STRADER: | Va trebui să urmăm cu încredere Cel mai bun drum Pe care-l vom afla Și să fim cu băgare de seamă: Faptul ăsta ne va arăta țelul. |
|
| CAPESIUS: | Socot că ar fi mai bine Să nu vorbim de țel. ÎI vom descoperi Când vom asculta curajoși |
|
| 1870 | Impulsul ființei noastre lăuntrice. Și-acest impuls îmi spune: Să-ți fie adevărul călăuză; Dezvoltă puternică forță Și dă-i o formă nobilă În tot ce faci, Și pașii vor trebui să te conducă La țelul adevărat. |
|
| STRADER: | Și totuși, chiar dintru-nceput, Conștiența țelului drept |
|
| 1880 | Nu trebuie să lipsească pașilor Ce vor folos să-aducă oamenilor Și fericire să nască. Cel care vrea doar siesi a sluji Ascultă numai de imboldul inimii; Cel care însă vrea pe alții să ajute, Va trebui să știe sigur De ce are trebuință viața lui. (Apare Cealaltă Maria, și ea tot sub formă sufletească.) ……………………………………………….. Ia uite, ce ciudată ființă! Se pare că stânca |
|
| 1890 | Însăși a născut-o. Din ce temelii cosmice Iau naștere atare ființe? |
|
| CEALALTĂ MARIA: | Mă lupt prin locuri stâncoase, Și vreau să îmbrac în cuvinte-omenești Voința însăși a stâncilor; Adulmec ființa Pământului Și vreau să gândesc într-un cap omenesc Însăși gândirea Pământului. Eu aerul curat al vieții îl sorb, |
|
| 1900 | Puterile din aer le transform În simțăminte omenești. |
|
| STRADER: | Atunci tu nu ne poți ajuta. Ceea ce în natură trebuie să rămână, Este departe de năzuințele omenești. |
|
| CAPESIUS: | Îmi place vorbirea ta, femeie, Și-aș adopta bucuros Al tău fel de a fi. |
|
| CEALALTĂ MARIA: |
Atât de ciudate îmi par Cuvintele voastre mândre. |
|
| 1910 | Urechile mele nu înțeleg Al vostru fel de-a vorbi. Doar dacă las mai întâi ca din ființa mea Cuvintele voastre alte tonuri să capete, Atunci se răspândesc peste lucrurile toate Dimprejurul meu, Și limpezesc enigmele lor. |
|
| CAPESIUS: | De este-adevărat ce spui, Atunci transpune-n limba ta-ntrebările Pe care noi ni le punem |
|
| 1920 | Privind adevăratele valori ale vieții, Încât natura să ne dea răspunsul. Noi înșine suntem neputincioși Să întrebăm pe măreața Mama-Natura Într-un chip în care să ne audă. |
|
| CEALALTĂ MARIA: |
În mine să vedeți doar pe sora cea mică A 'naltei ființe spirituale Ce locuiește în împărăția De unde tocmai ați venit. Ea mi-a încredințat acest câmp |
|
| 1930 | Pentru ca să arăt simțurilor omenești Oglindirea ei aici. |
|
| CAPESIUS: | Deci noi am fugit din acel domeniu Ce poate să ne-astâmpere dorul? |
|
| CEALALTĂ MARIA: | Nu veți reuși asta niciodată, De nu găsiți Calea-napoi. |
|
| CAPESIUS: | Și care-i calea dreaptă? |
|
| CEALALTĂ MARIA: |
Sunt două căi. De forța mea-și atinge apogeul, |
|
| 1940 | Atunci, toate ființele domeniului meu În frumusetea cea mai sublimă vor străluci. Lumină scânteindă strălucește apoi Din stâncă și apă; Belșugul cel mai mare de culori Se răspândește-n jur Iar voioșia ființelor umple, Cu sunete vesele, aerul. Și dacă sufletul vostru se dăruie atunci Desfătărilor pure ale ființei mele, |
|
| 1950 | Voi veți pluti pe aripile spiritului În începuturile dintâi ale lumii. |
|
| STRADER: | Nu-i calea asta pentru noi. Vorbirea noastră-i spune exaltare. Noi vrem să rămânem pe Pământ, Nu să ne pierdem prin nori. |
|
| CEALALTĂ MARIA: | De vreți să umblați Pe cealaltă cale, Voi trebuie să renunțați La mândrul vostru spirit. |
|
| 1960 | Uitați ceea ce rațiunea impune; Ființa voastră să câștige-ntâi simțul naturii; Lăsați să domnească firesc, În pieptul vostru matur, sufletul de copil, Neatins de fantomele gândurilor. Așa ajungeți, ce-i drept, nu prin cunoaștere, Dar sigur, la izvoarele vieții. (Cealaltă Maria dispare.) |
|
| CAPESIUS: | Deci iată-ne Lăsați din nou în seama noastră. Și am învătat doar |
|
| 1970 | Că se cuvine să muncim Și să-așteptăm răbdători Să se coacă roadele muncii. |
|
| JOHANNES (ca ieșind din meditație; aici, ca și în scenele următuare, stă la o parte și nu participă la acțiune): | ||
| Așa găsesc în domeniul sufletului, Oameni care-mi sunt cunoscuți: Cel ce vorbea despre povestirile Feliciei, Aici am putut să-l văd doar Așa cum în tinerețe a fost; Iar cel care, tânăr fiind, Se consacră călugăriei, |
||
| 1980 |
Îmi apăru bătrân. Era, lângă ei, Spiritul elementelor. |
|
