Am spus adeseori că știința spirituală, odată ce se răspândește, ar trebui să intervină în viață și să acționeze ca o putere reală. Această opinie poate fi confirmată de diversele considerații asupra relațiilor care există în cadrul existenței. Prin faptul că învățăm din ce în ce mai mult să cunoaștem aspectele particulare ale acestei lumi invizibile care se află la baza vizibilului, sufletele noastre se umplu de reprezentări și concepte care, la rândul lor, vor fi mobilurile unei activități și a unui comportament bine precizat. Atitudinea care poate fi cultivată față de cei cărora le spunem morți, adică cei care în timpul existenței noastre trec de la moarte la o nouă naștere, va fi de o deosebită importanță.
Așa cum pe Pământ omul aflat în corpul său fizic întreține prin suflet și corpul său raporturile cele mai variate cu lumea fizică și totodată cu mediul spiritual pe care se sprijină acesta din urmă, între moarte și o nouă naștere omul întreține relații multiple cu faptele și ființele lumii suprasensibile. Așa cum de la naștere până la moarte, oamenii pot avea ocupații și activități în lumea fizică, sunt ocupați și activi și între moarte și o nouă naștere. Ceea ce putem cunoaște despre viața și activitățile umane dintre moarte și o nouă naștere va avea din ce în ce mai mult ca efect suprimarea prăpastiei care, mai ales în această epocă materialistă, se creează între cei care trăiesc pe Pământ și cei morți. Repetat se vor stabili schimburi, relații reciproce între cei vii și cei pe care-i numim morți.
Astăzi vom încerca să ne îndreptăm atenția mai mult asupra detaliilor schimburilor dintre vii și morți, decât asupra activităților și modului de viață al sufletelor care trăiesc între moarte și o nouă naștere. Putem înțelege faptul că defuncții, care se îndepărtează de ființele cu care au avut aici legături, sunt adeseori tentați să arunce o privire din lumea spirituală spre ființele care le sunt dragi și care au rămas pe Pământ. Trebuie să știm dacă aceste suflete, aflate între moarte și o nouă naștere, pot percepe oamenii care trăiesc aici între naștere și moarte. Dacă ne dezvoltăm facultatea de a pătrunde în viața dintre moarte și o nouă naștere, ajungem la experiențe deosebite și, am putea spune, chiar zguduitoare. Putem întâlni de pildă suflete care uneori se exprimă în așa fel încât recurg la un limbaj care permite sufletelor morților și clarvăzătorului să comunice între ei. Acest limbaj nu îi este accesibil decât celui care poate să-și îndrepte privirea în împărăția morților. Să luăm cazul unui suflet care, după moarte, s-a exprimat în felul următor, înțelegându-se că e vorba despre un suflet care în timpul vieții precedente fusese încarnat într-un trup bărbătesc: „Toate gândurile și amintirile mele se întorc spre acea personalitate care era soția mea preaiubită. Pe când eram încă pe Pământ, ea era într-un fel soarele care îmi lumina viața; seara, întorcându-mă acasă de la lucru, sufletul meu se simțea înviorat de ceea ce-mi putea oferi soția mea, de ceea ce sufletul ei transmitea sufletului meu. Pentru mine ea era o adevărată hrană spirituală. Acum încă tânjesc să fiu lângă ea. Privirea mea spirituală se îndreaptă spre Pământ, dar nu o pot găsi. Ea nu este acolo. Din ceea ce știu, acest suflet ar trebui să fie încă pe Pământ, ca în trecut, într-un corp fizic, dar pentru mine este ascunsă, ca și absentă.”
Putem avea deseori această experiență tulburătoare despre suflete care își amintesc de ființele pe care le-au părăsit. Aceste suflete se simt ca înlănțuite și nu-și mai pot îndrepta privirea asupra sufletelor care au rămas aici, jos. Nu din cauza lor se simt ele ca înlănțuite, ci din cauza celuilalt suflet rămas pe Pământ. Dacă cercetăm de ce un astfel de suflet, care trăiește dincolo, nu reușește să vadă sufletul rămas pe Pământ, vedem că acesta din urmă, din motive proprii condițiilor actuale, nu a avut ocazia să primească și să facă să trăiască în el gânduri în stare să devină vizibile, perceptibile pentru un suflet care a trecut pragul morții. Am putea recurge a o altă comparație. Sufletele care au trecut prin poarta morții și care tânjesc să vadă ființele rămase în corpul lor fizic, presimt că acestea se află în plan fizic, dar nu ajung să le poată remarca. Așa cum un mut este incapabil să se exprime prin cuvânt și nici altcineva nu poate învăța nimic prin limbaj de la el, tot așa, sufletul rămas pe Pământ rămâne mut pentru cel care tânjește de dor după el; ființa sa spirituală rămâne imperceptibilă pentru sufletul care a trecut deja pragul morții.
Există o mare diferență între sufletele de pe Pământ, prin faptul că fiecare își are conținutul său specific. Să luăm cazul unui suflet care trăiește aici într-un corp fizic și care, de dimineața până seara, nu se interesează decât de reprezentări luate din lumea materială. Acest suflet umplut doar de reprezentări, concepte, idei și sentimente care se raportează la lumea materială, nu poate fi perceput de lumea de dincolo. Pur și simplu nu este observat. Din contră, un suflet hrănit de reprezentări spirituale așa cum le oferă știința spirituală, un suflet străluminat de astfel de reprezentări poate fi perceput de dincolo. Iată de ce, chiar dacă trăiesc ca niște oameni cumsecade, astfel de suflete rămase pe Pământ și fascinate de materialism rămân fără substanță și deci imperceptibile lumii de dincolo. La clarvăzătorul care a atins o anumită liniște sufletească, acest fapt produce impresii teribile, zguduitoare. Putem avea numeroase percepții despre această lume de dincolo, mai ales în epoca noastră. Este ca și cum am tăia legăturile dintre sufletele care, aici, sunt atât de apropiate. Când unul dintre aceste suflete trece poarta morții, situația se prezintă astfel: Sufletele care au trecut poarta morții, și care își îndreaptă privirea spre cele care cultivă și se animă de gânduri spirituale, fie și numai ocazional, le pot percepe, încât pentru ele aceste suflete există cu adevărat. Ce este important este că acest fapt poate avea urmări practice. Sufletele care sălășluiesc dincolo pot, nu numai să perceapă, dar și să înțeleagă gândurile spirituale pe care le întrețin aici sufletele încarnate. De aici vedem că se poate realiza ceva deosebit de important pentru schimburile dintre sufletele de aici și cele de dincolo: lectura făcută special morților. Aceasta este adeseori de o mare importanță.
Tot aici clarvăzătorul poate avea experiența faptului că unii oameni, care nu s-au interesat niciodată de comorile spirituale, după ce au pășit pragul morții au o dorință arzătoare pentru aceste înțelepciuni spirituale. Când sufletele rămase pe Pământ își fac o reprezentare a defunctului, îl plasează spiritual în fața privirii lor lăuntrice și, în tăcere, parcurg în gând adevăruri spirituale sau le citesc în gând texte ale științei spirituale, defunctul le poate înțelege. Cu precădere în cadrul mișcării noastre, noi putem avea rezultate excelente în acest domeniu, prin faptul că prieteni aflați încă în viață citesc apropiaților lor, care au decedat. Putem adesea vedea cum acești morți tânjesc să audă ceea ce le poate veni de la noi. Mai ales în cursul primelor perioade după moarte trebuie să acționăm pentru a intra în legătură cu un suflet.
Nu se pot stabili oricum raporturi cu orice ființă. În acest domeniu există multe fantasme și iluzii; acest lucru nu este atât de ușor. Ar fi o mare, o enormă iluzie să credem că este de ajuns ca un om să moară pentru a putea stabili contacte cu întreaga lume spirituală. Am avut ocazia să cunosc un om care nu era chiar inventator, dar care nu contenea să citeze pe Kant, Schopenhauer și pe mulți alții. Ținea chiar conferințe despre acești doi filosofi. Odată, când am făcut o expunere asupra nemuririi, m-a interpelat cu destulă aroganță, pretinzând că pe Pământ oamenii nu pot afla nimic despre nemurire și că nu o vor înțelege decât după moarte. Ținând cont de dispoziția sa sufletească, i s-ar fi putut răspunde că pentru el nu era nici o diferență între acum și după moarte. Este o pură iluzie să credem că sufletele care trec pragul morții acced imediat la înțelepciune. Dimpotrivă, după moarte noi nu putem stabili cu ușurință relații cu ființele de dincolo de prag, dacă nu le-am stabilit deja înainte de moarte. Legăturile pe care le-am realizat aici pe Pământ au un efect durabil. Faptul ca un suflet de pe Pământ să poată primi imediat informații din partea sufletului unui defunct, nu are loc de la sine, dacă nu au existat legături între ele. Sufletul defunctului însă întreține legături cu ființele aflate aici, pe Pământ, și acestea din urmă pot să-i aducă liniștea pe care defunctul o dorește puternic, pot să-i aducă înțelepciunea spirituală când se fac lecturi pentru cei morți. Acest lucru poate fi foarte liniștitor pentru mort. Dacă le-am citi texte culese din științele materialiste, de exemplu texte de chimie sau fizică, nu ar servi la nimic, pentru că acolo este un limbaj pe care aceste suflete nu îl înțeleg, și asta fiindcă această știință nu are valoare decât pentru viața pământească. Însă morții înțeleg limbajul științei spirituale și ceea ce ne revelează aceasta din lumile spirituale.
În primele perioade de după moarte trebuie să ținem cont de următorul lucru: sufletelor le rămâne inteligibil ceea ce le răsună în limbile pe care au fost obișnuiți să le vorbească pe Pământ. Abia după o anumită perioadă, morții devin independenți de limbaj. Atunci le putem citi în orice limbă; ei aud conținutul gândirii. În primele perioade de după moarte, dacă cel mort era legat în mod special de o limbă, rămâne atașat de limba pe care a vorbit-o ultima oară. De acest lucru trebuie să ținem cont, morților în prima perioadă să le pre-gândim – căci este vorba de o pregândire, noi le gândim dinainte lor – în limba cu care erau obișnuiți.
Dragii mei prieteni, iată-ne ajunși la un capitol ce ne poate arăta cum să trecem prăpastia, prin intermediul antroposofiei care ne îmbogățește viața spirituală, atât în această lume, cât și în cealaltă în care trăim între moarte și o nouă naștere. Raporturile pe care le permite materialismul privesc numai sufletele în existența lor terestră, în timp ce antroposofia deschide calea unei comunicări libere, unor schimburi între sufletele aflate pe Pământ și cele care trăiesc în lumea cealaltă. Morții vor trăi cu noi. Atunci când vorbim de trecerea pragului nu este de fapt decât o schimbare a modului d viață. Atunci când acesta va fi mai bine cunoscut, vom acorda mai multă importanță acestei modificări a vieții sufletului și spiritului.
Acest exemplu arată cum acționează cei vii asupra celor morți. Ne putem face o idee și asupra modului cum acționează cei morți asupra celor vii. Am avut deseori prilejul să povestesc, și să cer scuze pentru evocarea acestei experiențe personale, că în trecut am fost însărcinat cu educarea mai multor copii. M-am ocupat de mai mulți copii ai unei familii în care mama era singură, căci tatăl murise. Pentru mine se punea mereu problema de a găsi dispozițiile și aptitudinile copiilor, pentru a le putea da educația și învățătura justă. Acesta este aspectul esențial a oricărui proces de educare. În educația copiilor de care este acum vorba, rămânea întotdeauna ceva de neînțeles, orice aș fi întreprins. Era ceva în comportamentul lor care nu se explica, nici prin dispozițiile lor și nici prin mediul lor ambiant. Această influență nu era ușor de descoperit. Într-un astfel de caz trebuie să examinezi toate soluțiile. Datorită cercetării spirituale, am putut constata următoarele: tatăl murise; ținând cont de aspectele particulare care țineau de condiția de tată, nu fusese de acord nici cu modul în care interveneau cei apropiați asupra copiilor, nici cu ceea ce se întâmpla în familie. A început atunci să intervină asupra acestor copii într-un mod deosebit. Numai din momentul în care m-am putut împăca cu faptul că exista ceva particular, care nu ținea nici de dispoziții și nici de mediu, ci care emana de la tatăl decedat, care acționa din lumea suprasensibilă, de unde își îndrepta puterile spre sufletul copiilor săi, numai din acest moment mi-a fost posibil să țin cont de voința tatălui. De îndată ce am putut cunoaște ce dorea acesta după ce trecuse pragul morții și am putut să îl consider ca pe o realitate așa cum erau și alte persoane fizice care se ocupau de copii, lucrurile s-au putut aranja.
Este unul din cazurile în care apare în mod evident și clar cum cunoașterea spirituală ne poate arăta și indica modul în care puterile lumii suprasensibile, ale lumii spirituale, intervin în lumea fizică. Dar pentru a percepe acest lucru trebuie să găsim momentul potrivit. Trebuie, de exemplu, să ne exersăm dezvoltarea unei facultăți care să ne permită să percepem într-un fel iradierea puterii suprasensibile, în cazul nostru cea a tatălui, care se îndrepta spre sufletul copilului. Adeseori este foarte dificil. Un mijloc ușor ar fi, de pildă, să descifrăm gândurile tatălui decedat și să încercăm să cunoaștem cum încearcă acesta să introducă o influență sau alta în sufletul copilului. Dar acest lucru nu se dovedește întotdeauna just și nu poate fi făcut încontinuu. Un mijloc bun ar fi atunci să ne facem o imagine despre aspectul tatălui așa cum era el în ultima perioadă a vieții sale. Putem de asemenea să ne facem o imagine clară despre scrisul acestuia și să ținem cont când pregătim lecțiile, așa cum am spus, concentrându-ne asupra scrisului sau imaginii tatălui. În ceea ce trebuie să facem, incorporăm atunci opiniile, intențiile, planurile defunctului. Va veni momentul în care se va ține cont de voința care animă morții în ceea ce îi privește pe cei vii. Azi nu putem ține cont decât de voința celor aflați în plan fizic. Se vor realiza schimburi reciproce și libere între vii și morți. Vom învăța să studiem care este voința morților cu privire la lumea fizică. Încercați un moment să vă imaginați marea tulburare care se va produce, chiar pentru aspectele exterioare ale vieții terestre, atunci când morții vor participa la existența pământească acționând asupra celor vii. Bineînțeles, știința spirituală nu se va reduce la o simplă teorie, dacă este corect înțeleasă, și așa trebuie să fie întotdeauna, ci va deveni din ce în ce mai mult un elixir al vieții care va interveni în întreaga existență și o va transforma pe măsură ce se va răspândi. Ea o va face cu siguranță, căci nu va acționa ca un ideal abstract care este pur și simplu predicat sau cultivat în sânul vreunei asociații. Încet dar sigur, ea va ști să transforme sufletele pământești.
Reprezentările noastre vor cunoaște multe alte îmbogățiri. În cursul existenței noastre vom trăi într-un cu totul alt mod cu cei morți, pentru că vom înțelege ce fac ei. Deocamdată multe aspecte rămân de neînțeles în ceea ce privește legăturile dintre lumea pământească, domeniul fizic, și lumea pe care o avem de parcurs între moarte și o nouă naștere. Multe lucruri care se petrec aici scapă înțelegerii noastre. Chiar dacă există o anumită corespondență între tot ce se petrece aici și ceea ce se petrece acolo, înțelegem greu relațiile existente între această lume de aici, omenirea, și lumile suprasensibile. Dar dacă ajungem să asimilăm corect știința spirituală, neînțelegerea din acest domeniu se va estompa treptat și va face loc înțelegerii.
Vom examina acum o situație care poate arăta cât de sinuoase pot fi căile urmate de ființele care, într-un fel, sunt chemate să concretizeze înțelepciunea cosmică. Aceste ființe urmează drumuri înlănțuite în mod straniu și care, dacă le cercetăm, se dovedesc a fi în toate pline de înțelepciune. Vom cerceta diferite situații. Să luăm mai întâi sufletele pe care privirea clarvăzătorului le poate percepe în ocupațiile lor dintre moarte și o nouă naștere. Constatăm că, un anumit timp între moarte și o nouă naștere, numeroase suflete sunt condamnate să devină sclavele spiritelor care trimit boala și moartea în lumea fizică. Pentru clarvăzător este o experiență tulburătoare. Percepem sufletele care se află între moarte și o nouă naștere și care suportă jugul sclaviei impus de ceea ce numim spiritele ahrimanice sau spiritele piedicilor. Este vorba de spiritele care sunt la originea morții pe Pământ, ca și acelea care creează, aici, piedici. Clarvăzătorul observă că asupra a numeroase suflete apasă un destin greu, care le obligă să suporte jugul sclaviei. Dacă privim cursul vieții acestor suflete în existența pământească până la trecerea pragului morții, găsim că aceste suflete, condamnate să slujească pentru un anumit timp după moarte spiritelor piedicilor, și-au creat singure acest destin, prin comoditatea de care au dat dovadă în cursul existenței lor. Iar sclavii spiritelor bolii și morții și-au creat soarta dăruindu-se în timpul vieții lipsei de loialitate. Constatăm că există o relație între sufletele umane și spiritele malefice ale bolii și morții, spiritele malefice ale piedicilor. Urmându-ne cercetarea, vedem suflete care, pe Pământ, îndură ceea ce sunt constrânse să execute aceste suflete din înalturi. Să luăm cazul sufletelor care trebuie să moară în primăvara vieții fără a-și putea duce existența până la bătrânețe. Vedem aceste suflete atinse de boală, urmărite de nenorocire și copleșite de obstacolele care li se acumulează în drumul lor. Ce constată clarvăzătorul atunci când urmărește aceste suflete prematur decedate sau urmărite de nenorocire înainte ca ele să intre în lumea spirituală? Ce remarcă un clarvăzător la aceste suflete? Se pot face experiențe stranii în fața destinelor pământești ale oamenilor. Vom lua un exemplu aparținând unor destine care se numără printre cele mai tulburătoare și care au o mare probabilitate de a se produce.
Un copil vine pe lume. Mama moare în cursul nașterii. Încă de la naștere acest copil este orfan de mamă. În ziua nașterii copilului tatăl află că și-a pierdut toată averea investită într-un vas care naufragiase. Acest lucru îl întristează și moare. Copilul este deci de două ori orfan. Fetița este adoptată de o doamnă bogată care o iubește mult și îi lasă întreaga avere. Doamna moare când copilul este încă mic. Se examinează testamentul și se constată un viciu de formă. Fetița nu va atinge nici măcar o centimă din această moștenire. Iat-o pentru a doua oară abandonată în această lume. Este nevoită să-și găsească o slujbă ca femeie de serviciu și să muncească din greu. Un bărbat se îndrăgostește de ea dar, din cauza prejudecăților care domină societatea, nu se pot căsători pentru că nu aparțin aceleiași confesiuni religioase. Dar bărbatul o iubește foarte mult pe această tânără fată și îi promite că-și va schimba confesiunea când tatăl său, aflat deja la o vârstă înaintată, va muri. Băiatul pleacă în străinătate. Acolo află că tatăl său este grav bolnav. Tatăl moare și tânărul alege confesiunea fetei. Când se apropie timpul revederii, ea se îmbolnăvește și moare. La întoarcerea lui, fata este moartă. Profund îndurerat, nu se poate abține și deschide mormântul pentru a o vedea pentru ultima oară. După poziția cadavrului se constată că în momentul când a fost îngropată se afla în moarte clinică aparent. Este vorba despre o legendă povestită de poetul Hamerling, legendă care nu este adevărată, dar ar putea fi adevărată de o sută de ori. Aici este vorba despre un suflet uman care nu numai că moare în primăvara vieții, dar care este și urmărit de nenorocire încă de la început. Pentru ca să apară astfel de situații, trebuie să existe participarea sufletelor care, ca urmare a neloialității lor, devin slujitorii spiritelor bolii, morții și nenorocirii. Aceste suflete fără scrupule sunt deci conduse să contribuie la un destin atât de greu. Astfel se țes anumite legături. Acest adevăr îi apare clarvăzătorului în mod special mai ales în cazuri cum ar fi catastrofa Titanicului. Să încercăm să înțelegem cum au acționat în acest caz sufletele care, prin lipsa lor de scrupule, au devenit slujitorii acestor spirite ale bolii și nenorocirii. Desigur, karma trebuie să se împlinească, dar este totuși vorba despre un destin foarte greu în care sunt amestecate aceste suflete care, după moarte, au fost condamnate la jugul sclaviei. Dar să încercăm să vedem mai departe și să ne întrebăm ce se întâmplă cu aceste suflete care au pe Pământ un astfel de destin și care mor în primăvara vieții, doborâte de epidemii. Ce se întâmplă cu sufletele care trec prematur poarta morții pentru a intra în lumea spirituală?
Destinul acestor suflete ne este revelat atunci când privirea clarvăzătorului reușește să sesizeze activitățile spiritelor care contribuie la evoluția lumii, a evoluției în general. Entitățile ierarhiilor superioare dispun de anumite puteri, de anumite forțe pentru a impulsiona evoluția. Dar puterile și forțele lor sunt oarecum limitate. De exemplu, se poate constata următorul lucru. Din epoca actuală, sufletele în întregime materialiste și care rămân închise cu totul față de lumea suprasensibilă, riscă să meargă spre ruină și să fie îndepărtate de progresul evoluției. Și pentru o mare parte a oamenilor, pericolul de a nu putea urma evoluția este deja o realitate în perioada aceasta. Din cauza sufletului îngreunat și a caracterului materialist a vieții lor lăuntrice, ei rămân profund atașați de pământ și nu pot evolua pentru o încarnare viitoare. Dar, datorită hotărârii anumitor ierarhii superioare, acest pericol trebuie să fie îndepărtat. În realitate abia în epoca a șasea se va realiza acest lucru, în starea Venus, când va suna ceasul decisiv pentru sufletele care s-au izolat într-atât încât nu pot urma evoluția. Sufletele nu trebuie să cedeze prea tare împovărării lor, altfel riscă să fie obligate să rămână în urmă. Fără îndoială, în hotărârea ierarhiilor superioare este prevăzut să nu se ajungă aici. Dar – ca să spunem așa – puterile și facultățile acestor entități superioare sunt oarecum îngrădite. Nimic nu este nelimitat; acest lucru este valabil chiar și pentru entitățile ierarhiilor superioare; dacă ar depinde doar de puterile acestor entități superioare, sufletele în întregime materialiste ar trebui să fie, începând de acum, îndepărtate din curentul continuu al evoluției. Prin propriile puteri, aceste entități ale ierarhiilor superioare nu sunt în măsură să salveze aceste suflete. Trebuie deci să se recurgă la un ajutor. Sufletele care au aici o moarte timpurie păstrează, ca suflete, o posibilitate de a rezolva această problemă. Să luăm cazul unui suflet care moare într-o catastrofă: este strivit de un tren. În acest caz, sufletul este deposedat de învelișul său. Este eliberat de corp, este despovărat, dar menține toate forțele potențiale capabile să acționeze încă aici, într-un corp. Când astfel de suflete urcă în lumea spirituală, aduc cu ele unele forțe particulare care ar putea să acționeze încă pe pământ, dar care au fost prematur îndepărtate. Forțele pe care cei morți prematur le introduc în lumea spirituală sunt încă perfect utilizabile. Și de aceste forțe se folosesc entitățile ierarhiilor superioare pentru a salva sufletele care sunt incapabile să se salveze prin propria lor putere.
Astfel, sufletele cu tendință materialistă vor fi conduse spre timpuri mai bune și vor fi salvate, deoarece forțele lor nu sunt adaptate decât cursului normal al evoluției umane. Salvarea lor vine din ceea ce primesc entitățile superioare ca surplus de forțe, sub forma celor neutilizate care vin dinspre pământ și care sunt încă pline de energia rămasă neconsumată. Aceste forțe se adaugă celor ale entităților superioare. Astfel, sufletele care pier de timpuriu aduc servicii oamenilor care, fără acestea, ar cădea în noroiul materialismului. Iată cum se explică rolul pe care-l au sufletele chemate să dispară prematur. Căile complexe ale înțelepciunii cosmice ne conduc la raporturi ciudate. Această înțelepciune cosmică permite pe de o parte ca sufletele umane să fie condamnate, din cauza neloialității lor, să favorizeze venirea pe Pământ a bolii și morții premature; ea permite pe de altă parte ca sufletele astfel lovite să fie folosite de entitățile benefice ale ierarhiilor superioare pentru a ajuta alte ființe umane. Ceea ce apărea în afară, în maya, ca fiind un rău, este acum transformat, prin căi complicate, în bine. Căile urmate aici de înțelepciune sunt foarte complicate. Doar încetul cu încetul vom reuși să le înțelegem. Am fi tentați să spunem că acolo, sus, spiritele ierarhiilor superioare țin sfat. Deoarece oamenii trebuie să fie liberi, ele le lasă posibilitatea să cadă în materialism și în rău. Le acordă atâta libertate încât, într-un fel, aceste suflete le scapă. Propriile lor puteri nu le-ar permite să evolueze până la un anumit punct. Spiritele despre care vorbim au nevoie de suflete care să dezvolte pe Pământ anumite puteri care supraviețuiesc eliminării precoce a corpului și care rămân disponibile atunci când ele se reintegrează lumii spirituale în caz de accident sau de moarte prematură. Pentru ca aceste puteri să poată intra aici, trebuie să recurgă la serviciul altor suflete umane, a acelor suflete care, în deplină libertate, au devenit lipsite de scrupule.
Aici se deschide un superb drum ciclic, am putea spune chiar un drum ciclic al înțelepciunii cosmice. Este greșit să credem că ceea ce este universal este și simplu. Lumea a devenit complicată. Nietzsche a pronunțat o frază semnificativă, sub imboldul inspirației, atunci când a spus: „Lumea este profundă, ea a fost concepută mai profund decât ziua”. Cei care gândesc că totul poate fi înțeles prin intermediul înțelepciunii obișnuite a minții, se înșeală amarnic. Lumina spirituală superioară nu luminează înțelepciunea cotidiană, ci tenebrele. Noi trebuie să căutăm această lumină pentru a ne putea orienta în tenebrele în care domnește, totuși, înțelepciunea cosmică.
Asimilând astfel de concepte, idei și gânduri, iubiții mei prieteni, vom privi lumea cu alți ochi decât înainte. Va fi din ce în ce mai necesar să avem o altă viziune despre lume, căci omenirea a pierdut multe, încă din timpurile străvechi. Ne putem face o idee despre ce a pierdut ea, dacă ne gândim la faptul următor. În timpul celei de-a treia epoci a civilizației postatlanteene existau deseori stări intermediare între veghe și somn. Ridicându-și privirea spre lumea stelară, sufletele nu vedeau doar stelele fizice, așa cum se întâmplă astăzi, ci percepeau și entitățile spirituale ale ierarhiilor superioare, adică ființele care dirijau destinele și mișcările stelelor în acele vremuri îndepărtate. În hărțile cerești se înscriau încă tot felul de specificuri sufletești care decurgeau din sufletul colectiv al animalelor, fără a fi cu adevărat animale. Această viziune a lucrurilor nu era o fantezie, ci o viziune spirituală. Sufletele percepeau aceasta în sfera spirituală. Trecând pragul morții, ele duceau cu sine acest elemente spiritual. Sufletele au pierdut facultatea viziunii spirituale în lumea suprasensibilă. Astăzi, în momentul nașterii, sufletele se găsesc în fața lumii fizice pe care o percep prin intermediul organelor lor de simț; ele nu mai văd decât lumea fizică. Ele nu mai pot percepe esența spirituală și sufletească ce emană de la entitățile ierarhiilor superioare și care învăluiesc lumea fizică. În fond, care este natura sufletelor care se manifestă în corpurile de astăzi? Toate sufletele care se află în încăperea aceasta au fost încarnate pe timpuri străvechi, și aproape toate au viețuit în corpuri egiptene sau caldeene. În timpul încarnării în acele corpuri, ele au contemplat lumea în care se percepea și spiritul. Ele și-au încorporat acest element în suflet. El este acolo. Acest lucru nu este valabil pentru toate sufletele; dar chiar și cele care nu mai percep azi decât realități fizice, chiar și acestea au viețuit odinioară contemplarea spiritului și au avut o viață de reprezentări îndreptată în întregime spre spiritual. Cum trăiesc aceste suflete acum? Ele duc o existență ca și cum ar fi uitat în întregime acest spiritual. Oamenii trăiesc ca și cum n-ar mai avea nici o amintire a reprezentărilor care-i umpleau odinioară. Această uitare are valabilitate doar pentru planul conștient, căci în profunzimile sufletului această experiență este întotdeauna prezentă. Ne găsim deci în fața faptului straniu că suflete care trăiesc azi nu au, la nivelul conștienței, decât o imagine pur fizică și sensibilă a lumii, în timp ce lăuntric, în profunzimile sufletului lor, trăiesc reprezentări câștigate odinioară prin intermediul unei autentice priviri spirituale. Sufletele nu știu nimic despre aceasta, dar ele sunt totuși locuite de reprezentări stranii care acționează în profunzimile lor fără a urca în conștiență. Acestea au un efect paralizant, mortal; astfel, în omul actual, apare efectiv ceva care este pentru el un element mortal.
Clarvăzătorul care observă omul modern și îi examinează constituția anatomică găsește, mai ales în sistemul său nervos, anumiți curenți, anumite forțe, care sunt forțe ale morții. Ele provin din reprezentările elaborate în timpul încarnărilor precedente. Reprezentările spirituale pe care oamenii le-au uitat acum, au ceva distrugător în ele. Acest fapt va exista din ce în ce mai mult în evoluție, dacă nu ar exista și ceva care să i se opună. Despre ce poate fi vorba? Pur și simplu de a readuce în memorie ceea ce a fost uitat. Trebuie ca sufletele să-și reamintească ceea ce au uitat. Aceasta o face știința spirituală. În realitate, ea se străduiește să readucă în memorie reprezentările asimilate de suflete în decursul existențelor anterioare. Știința spirituală recheamă în memorie aceste reprezentări străvechi. Ea îi dă astfel omului posibilitatea de a revivifia ceea ce altfel ar constitui o influență a morții în sânul vieții.
Reflectați la aceste două adevăruri pe care le-am expus astăzi. Pe de o parte clarvăzătorul percepe sufletele omenești care au trecut prin poarta morții și care au nostalgia sufletelor rămase în urmă, dar pe care nu le pot percepe pentru că în aceste suflete de pe Pământ, chiar dacă ele aparțin poate unor ființe foarte bune, nu există decât imagini materialiste ale lumii. Chiar și pentru un clarvăzător care a atins liniștea lăuntrică, viziunea acestor suflete aflate în suferință este un spectacol tulburător. Pe de altă parte, clarvăzătorul se interesează de viitorul omenirii care va conține din ce în ce mai multe incluziuni moarte, dacă oamenii nu redau viață reprezentărilor elaborate în trecut. Acestea din urmă au un efect mortal dacă nu urcă în conștiență. Clarvăzătorul trebuie să-și îndrepte privirea spre un viitor în care oamenii vor fi mult mai timpuriu marcați de simptome de senilitate decât este cazul în prezent, ca urmare a ceea ce au moștenit. În ziua de azi, nu arareori vedem copii care poartă amprenta bătrâneții și senilității; în viitor, vor apărea încă de la naștere riduri și alte semne de e decrepitudine, dacă știința spirituală nu va aduce forțe de viață sub forma amintirilor reprezentărilor elaborate odinioară în mod natural. Pentru a îmbogăți cu un elixir vivifiant omenirea aflată în declin, pentru a da morților posibilitatea de a intra în legătură cu apropiații lor rămași pe Pământ, clarvăzătorul care este conștient de acest lucru este în căutarea unui limbaj care nu va fi rezervat doar sufletelor încarnate pe Pământ, ci va fi comun atât sufletelor care evoluează între naștere și moarte, cât și celor care evoluează între moarte și o nouă naștere: un limbaj valabil și pentru vii, și pentru morți.
Ceea ce contează nu este doar simpatia pe care o avem față de știința spiritului, căci acest gen de simpatie teoretică există și în alte ocazii, și nu este determinantă; important este să înțelegem și, deschizându-ne spre lume, să resimțim că știința spiritului are o misiune universală. Atunci se vede clar că este necesar să găsim un limbaj comun, să găsim un elixir al vieții apt să protejeze oamenii de încremenirea reprezentărilor lor. Aceasta este misiunea științei spiritului față de lumile spirituale. Această misiune este resimțită ca o datorie înaltă și sfântă, ceva grav și important. Nu e vorba doar să găsim agreabile reprezentările pe care știința spirituală este în măsură să ni le ofere, pentru a ne simți copleșiți de o satisfacție teoretică. Plecând de la necesitatea inerentă devenirii omenirii și universului, țelul nostru este să resimțim puterea spirituală care trebuie să emane din această știință. În acest caz vom înțelege corect de ce trebuie să existe știința spirituală și de ce trebuie ea inclusă în cultura spirituală a umanității. Trebuie să dezvoltăm acest sentiment și să ne pătrundem de el. Acest sentiment are o mare putere salvatoare și face parte din ceea ce contribuie ca sufletul omenesc să realizeze o adevărată armonie între forțele care îl animă. Așa stau lucrurile. Cu cât ceea ce ne pătrunde sentimentul aparține lumii adevărurilor suprasensibile, cu atât impresiile lăuntrice vor deveni mai capabile să ne călăuzească în viață; sentimentele noastre vor câștiga atunci în substanță. Cel care se mulțumește cu plăcerea pe care i-o procură știința spiritului, cel care o primește doar din simplă curiozitate sau din alte motive asemănătoare, riscă poate să o folosească prost în viață. Dimpotrivă, cel care este pătruns de sentimentul pe care tocmai l-am evocat, sentimentul sacru care ne cuprinde pentru că știm că știința spirituală trebuie să existe în virtutea unei necesități lăuntrice profunde, acela va găsi și prilejul să manifeste în viață atitudinea justă față de această știință. În cele mai grave și dificile situații ale existenței sale, el va ști să găsească o susținere în știința spirituală. Poate tocmai când dificultățile exterioare sunt cele mai mari, atunci această știință va contribui la echilibru. Căci, de fapt, știința spirituală este o problemă de viitor; dacă astăzi ea a coborât pe Pământ, este pentru că e chemată să intre în modul cel mai cuprinzător în umanitate. Aceasta nu rămâne fără consecințe pentru cei care resimt în profunzimile sufletului lor teamă față de lumea spirituală: la ei, această frică se exprimă la nivelul conștienței sub formă de ură.
Multe sentimente umane sunt înrudite. Ambiția și vanitatea, de exemplu, sunt înrudite cu frica. Înrudirea sentimentelor este uneori foarte complexă. De ce este omul vanitos, ambițios? La ce corespund aceste două atitudini? A fi vanitos înseamnă a căuta în prejudecata anturajului ocazia punerii în valoare și complacerea în a fi în atenția celorlalți, plăcerea determinată de această situație. De ce se aspiră la așa ceva? Pot fi diverse motive. Dar azi suntem într-o epocă în care, dacă cercetăm profunzimile sufletului, omul ne-ar apărea laș, fricos. Unii oameni, care prin conștiența exterioară se comportă cu fermitate, sunt adeseori, în profunzimile sufletului, niște fricoși. Când teama față de lumile suprasensibile îi zdruncină, recurg la diverse mijloace atenuante. Cu alte cuvinte, când cred că au pierdut terenul solid de sub picioare în momentul intrării în lumile spirituale, îi invadează frica. Dar cel angoasat încearcă să înăbușe acest sentiment. Uneori o fac de frica puterii serioase și demne la care trebuie să apeleze pentru a putea pătrunde în lumile spirituale. Unii au crezut că pot intra în lumea spirituală în patru săptămâni. Dar se adeverește – vai, ce nenorocire! – că prin știința spirituală nu este posibil ca în prezenta încarnare omul să devină ceea ce dorește atât de mult: celebru. Mulți sunt cei care, în acest caz, își pierd orice mulțumire; atunci apare angoasa. Ei încearcă să-și înăbușe această angoasă și, pe fondul vanității și urii, apare antipatia față de știința spirituală.
Această stare de spirit va fi din ce în ce mai întâlnită în prezent, pentru că numărul sufletelor lașe lăuntric dar vanitoase în exterior, va crește. Este foarte posibil ca, într-un viitor apropiat, știința spirituală să fie, mai mult decât înainte, o țintă a urii și a agresiunilor. Căci există temeiuri suficiente ca să vezi clar și să simți limpede în aceste lucruri, și să trăiești armonia, în ciuda acestor sentimente caracterizate, tocmai atunci când în aparență totul pare să meargă strâmb. Dacă vrem să ne bazăm pe fundamentul cunoașterii spirituale este necesar să avem o vedere clară și precisă a situației. În epoca noastă, cei care se cred a fi cei mai în măsură să emită critici sunt aceia care nici nu știu măcar despre ce vorbesc. Există persoane care-și permit să scrie articole despre știința spirituală și care atacă virulent ceea ce cred ei a fi o aberație a cercetătorului spiritual. În a doua parte a articolului adaugă tot felul de informații despre autor: o combinație de minciuni și neadevăruri. Aceste descrieri sunt expresia unei fantezii absurde. Nici o ființă capabilă să ajungă în limitele suprasensibile n-ar putea să inventeze acuzații atât de aberante ca acelea care apar în prima parte a articolului în care autorul se leagă de pretinsa fantasmagorie a științei spirituale. Astfel se străduiesc să zdrobească sufletul uman. Cei care gândesc că pot spune foarte clar adevărul și care sunt în măsură să dezvolte un fel de fantezie neloială față de datele domeniului fizic se amețesc denigrând ceea ce este de domeniul suprasensibilului. Omenirea nu s-a dedicat numai alcoolului, ci și altor mijloace de abrutizare. Există subiecte în care trebuie să fii lucid, și tocmai viziunea spirituală asupra lumii este cea care ne conduce la această luciditate. Se caută felurite anestezice și se găsesc în faptul că anumite naturi tot mai demonice acționează în profunzimile ascunse ale sufletului uman. Aceste ființe demonice nu vor înceta să se libereze și să se ridice treptat împotriva a ceea ce este chemat să rodnicească omenirea pornind de la izvoarele spiritului.
Acest lucru doream să-l descriu în fața sufletelor dumneavoastră, tocmai în această epocă, ca un fel de perspectivă de viitor, dragi prieteni, pentru că e bine să ne amintim azi că, pentru a putea ancora pe un fundament solid, trebuie să recunoaștem realmente ce este știința spiritului și care este misiunea sa. O vom putea face dezvoltând sentimentele juste față de ea. Plecând de la această bază solidă vom putea contempla liniștiți lăuntric evoluția în curs, chiar dacă, probabil, în exterior riscăm să fim aduși din ce în ce mai mult în dizarmonie și să fim tot mai mult nedreptățiți.
