Am încercat ieri să descriu acele nuanţe ale modului de a concepe lumea pe care omul le poate adopta, astfel încât, pentru fiecare dintre aceste concepţii despre lume pot fi aduse, pentru un anumit tărâm, dovezi absolut valabile, care le demonstrează adevărul, justeţea. Pentru acela care nu vrea să încătuşeze într-un sistem noţional lucrurile dintr-un anumit domeniu pe care a fost în măsură să le observe, să le pătrundă cu gândirea, căutând apoi dovezile respective, ci care tinde să pătrundă în mod real în adevărul lumii, este important să ştie că această disponibilitate este o necesitate, care-şi găseşte expresia în faptul că spiritul uman poate, într-adevăr, privi lumea de pe poziţiile a douăsprezece nuanţe tipice ale concepţiei despre lume – concepţiile intermediare nu intră acum în discuţie. Dacă vrem în mod sincer să ajungem la adevăr, trebuie să facem încercarea de a lămuri o dată pentru totdeauna importanţa acestor douăsprezece nuanţe ale concepţiei despre lume, încercarea de a afla pentru ce tărâmuri ale existenţei o concepţie despre lume sau alta constituie cheia cea mai bună. Dacă ne readucem în faţa ochilor aceste douăsprezece nuanţe ale concepţiei despre lume, aşa cum am făcut ieri, vom avea, deci, materialismul, senzualismul, fenomenalismul, realismul, dinamismul, monadismul, spiritualismul, pneumatismul, psihismul, idealismul, raţionalismul şi matematismul.
Din păcate, în lumea adevărată a strădaniilor umane pentru a ajunge la adevăr, diferitele spirite manifestă întotdeauna preferinţă pentru una sau alta dintre aceste modalităţi de a privi lumea, şi, din această cauză, asupra oamenilor acţionează, la rândul lor, unilateralitătile diverselor concepţii despre lume din diferitele epoci. Ceea ce eu am descris drept cele douăsprezece concepţii principale despre lume trebuie cunoscute drept ceva asupra căruia dobândim o privire de ansamblu dacă aşezăm în cerc, una lângă alta, concepţiile despre lume şi le contemplăm ca şi cum ar fi în stare de repaus. Ele sunt posibile; trebuie să le cunoaştem. Ele sunt, într-adevăr, copiile spirituale ale cercului zodiacal pe care-l cunoaştem atât de bine. La fel cum, aparent, Soarele străbate cercul zodiacal şi după cum, aparent, alte planete străbat cercul zodiacal, şi sufletul uman are posibilitatea de a parcurge un cerc spiritual, care conţine imaginile a douăsprezece concepţii despre lume. Ba putem chiar stabili o legătură între particularităţile acestor douăsprezece concepţii despre lume şi diferitele semne ale cercului zodiacal. În stabilirea acestei legături nu e absolut nimic arbitrar, căci există cu adevărat un astfel de raport între diferitele semne ale zodiacului şi Pământ, ca şi între aceste douăsprezece concepţii despre lume şi sufletul uman.
Nu putem afirma, în primă instanţă, că între semnul zodiacal al Berbecului, de pildă, şi Pământ există o legătură uşor de înţeles. Dar când Soarele, Saturn sau Mercur au o poziţie care face ca, de pe Pământ, ele să apară în zodia Berbecului, influenţa lor e alta decât atunci când apar în zodia Leului. Influenţele care vin asupra noastră din Cosmos, dinspre diferitele planete, de pildă, sunt diferite, în funcţie de imaginea zodiacală pe care aceste planete o acoperă. Ba, în cazul sufletului uman, ne este chiar mai uşor să recunoaştem influenţa acestor douăsprezece „zodii spirituale”. Există unele suflete care sunt predispuse oarecum să lase ca asupra configuraţiei vieţii lor lăuntrice, asupra orientării ştiiniifice, filosofice ori de altă natură, a spiritului lor, să acţioneze numai ceea ce proiectează în suflet idealismul. Alţii lasă ca asupra sufletului lor să acţioneze materialismul sau senzualismul. Un om nu e senzualist, materialist, spiritualist sau pneumatist din cauză că una sau alta dintre aceste concepţii este justă şi că el îşi poate da seama de justeţea unei conceppi sau alteia, ci el este pneumatist, spiritualist, materialist sau senzualist pentru că sufletul său e structurat în aşa fel, încât asupra lui acţionează, din punct de vedere spiritual-sufletesc, zodia spirituală respectivă. Aşa că în aceste douăsprezece zodii spirituale avem ceva care ne poate ajuta să pătrundem adânc în felul cum iau naştere concepţiile umane despre lume şi să înţelegem în profunzime cauzele care fac ca, pe de o parte, oamenii să se certe în ceea ce priveşte concepţiile despre lume, dar, pe de altă parte, n-ar trebui să se certe, ci să înţeleagă mai bine ce îi determină pe oameni să aibă concepţii despre lume atât de diferite. Motivul pentru care, în anumite epoci, este totuşi necesar să fie respinsă în modul cel mai sever o orientare sau alta din domeniul concepţiilor despre lume, va fi explicat în conferinţa de mâine. Ceea ce am spus până acum se referă, aşadar,la felul în care gândirea umană este plăsmuită de către Cosmosul spiritual al celor douăsprezece zodii spirituale care odihnesc, ca să zicem aşa, în ambianţa spirituală din jurul nostru.
Dar mai există încă ceva care influenţează concepţiile umane despre lume. Veţi înţelege care este acest ceva dacă vă voi arăta, mai întâi, următorul lucru.
Un om poate avea în sufletul său, indiferent chiar de care anume dintre cele douăsprezece zodii spirituale e luminat în sufletul lui, o asemenea dispoziţie încât această dispoziţie a sufletului, care se exprimă în întreaga configuraţie a concepţiei despre lume a acestui suflet, poate fi desemnată drept gnosă. El poate fi un gnostic. E un gnostic acela care are tendinţa de a cunoaşte lucrurile din lume prin anumite forţe de cunoaştere ce se află în sufletul însuşi, nu cu ajutorul simţurilor sau pe alte căi de acest fel. Un om poate fi gnostic şi în el poate exista, de exemplu, o anumită tendinţă de a se lăsa luminat, de pildă, de zodia spirituală căreia i-am dat aici numele de spiritualism. În acest caz, cu gnosa sa, omul va putea pătrunde adânc cu gândirea în lumile spirituale.
Dar se poate întâmpla, de asemenea, ca cineva să fie un gnostic al idealismului; în acest caz, el va avea o predispoziţie specială de a vedea în mod clar idealurile omenirii şi ideile lumii. Există o deosebire între primul şi cel de-al doilea şi în ceea ce priveşte idealismul pe care-l poate avea fiecare din ei. Astfel, unul este un idealist exaltat, care spune mereu că el este un idealist, care are mereu pe limbă cuvântul ideal, ideal, ideal, dar care nu cunoaşte, de fapt, multe idealuri, un om care nu este în stare să cheme, într-adevăr, idealurile în faţa sufletului său, în contururi precise, şi să le contemple înăuntrul său. Un asemenea om se deosebeşte de acela care nu numai vorbeşte despre idealuri, ci şi ştie să contureze în sufletul său idealurile, exact la fel cum ar picta un tablou cu contururi foarte precise. Acesta din urmă, care trăieşte idealismul înăuntrul său în mod absolut concret, cu aceeaşi intensitate cu care percepem cu mâna lucrurile exterioare, este, pe tărâmul idealismului, un gnostic. Am mai putea spune şi aşa: El este un gnostic, dar se lasă luminat mai ales de zodia spirituală a idealismului.
Există oameni care se lasă luminaţi într-un mod deosebit de intens de concepţia despre lume a realismului, dar care trec prin lume în aşa fel încât, prin întregul lor fel de a simţi lumea, de a sta în faţa lumii, le pot spune celorlalţi oameni multe, multe lucruri despre această lume. Ei nu sunt nici idealişti, nici spiritualişti; sunt realişti absolut obişnuiţi. Ei au facultatea de a percepe în mod cu adevărat subtil ceea ce există în realitatea exterioară din jurul lor; ei au o receptivitate fină pentru specificul lucrurilor. Ei sunt nişte gnostici, nişte gnostici veritabili; dar sunt nişte gnostici ai realismului. Asemenea gnostici ai realismului există; iar uneori spiritualiştii sau idealiştii nu sunt deloc gnostici ai realismului. Putem constata uşor chiar că unii oameni, care se consideră teosofi, trec printr-o galerie de artă şi nu sunt în stare să spună nimic despre ea, în timp ce alţii, care nu sunt deloc teosofi, dar care sunt gnostici ai realismului, ştiu să spună lucruri nespus de importante, datorită faptului că întreaga lor personalitate intră în atingere cu realitatea întreagă a lucrurilor. Sau: câţi teosofi nu ies afară, în natură, şi nu pot deloc să simtă cu tot sufletul sublimul şi măreţia naturii; aceştia nu sunt gnostici ai realismului. Dar există gnostici ai realismului.
Există şi gnostici ai materialismului. Aceştia sunt, în orice caz, nişte gnostici foarte ciudaţi. Dar, exact în sensul în care cineva poate fi un gnostic al realismului, se poate să fii un gnostic al materialismului; aceştia sunt însă nişte oameni care au înţelegere şi sensibilitate şi capacitatea de a percepe doar ceea ce este material, oameni care caută să cunoască lumea materială prin contactul direct cu aceasta – ca şi câinele, care miroase substanţele, ajungând să afle în acest fel care este natura lor intimă şi care, în ceea ce priveşte lucrurile lumii materiale, este, de fapt, un gnostic excelent.
Pot exista gnostici ai fiecăreia dintre cele douăsprezece concepţii despre lume. Cu alte cuvinte, dacă vrem să găsim care este adevăratul loc al gnosei printre ele, va trebui sâ desenăm un cerc şi întregul cerc va trebui să însemne pentru noi: gnosa poate să treacă prin toate cele douăsprezece zodii-concepţii despre lume. La fel cum o planetă trece prin cele douăsprezece semne ale zodiacului, tot aşa gnosa poate trece prin cele douăsprezece zodii-concepţii despre lume.
În orice caz, gnosa va face servicii dintre cele mai mari în ceea ce priveşte însănătoşirea sufletelor, atunci când dispoziţia gnostică va fi aplicată spiritualismului. Am putea spune: În spiritualism, gnosa este la ea acasă. Aici, este în casa „ei”. Din punctul de vedere al logicii, nu avem dreptul să spunem că nu poate exista o gnosă materialistă. Pedanţii noţiunilor şi ai ideilor o scot mai uşor la capăt cu asemenea lucruri decât logicienii sănătoşi, pentru care situaţia e mai complicată. S-ar putea spune, de pildă: Nu vreau să numesc gnosă nimic altceva decât ceea ce pătrunde în spirit. Dar aceasta e o modalitate arbitrară de a forma noţiunile, exact la fel de arbitrară ca şi în cazul în care cineva ar spune: Până acum n-am văzut viorele decât în Austria, deci eu numesc viorea numai ceea ce creşte în Austria şi are culoarea viorelei şi nimic altceva. Tot atât de imposibilă este, din punct de vedere logic, afirmaţia că gnosa există numai în zodia spiritualismului; fiindcă gnosa este o „planetă” care trece prin toate constelaţiile spiritului.
Există şi dispoziţia unei alte concepţii despre lume. Spun aici „dispoziţie”, în timp ce, în general, vorbesc despre „nuanţe” şi „zodii”. În epoca modernă s-a crezut că această dispoziţie pentru a doua concepţie despre lume poate fi uşor cunoscută – dar aici „ceea ce e uşor, e greu!” –, pentru că ea a fost reprezentată, sub semnul zodiei spirituale a idealismului, tocmai de către Hegel. Numai că acel mod de a privi lumea, acea dispoziţie specială a concepţiei despre lume care i-a fost proprie lui Hegel, nu trebuie să stea neapărat, aşa cum a fost cazul la el, doar în zodia spirituală a idealismului, ci ea poate trece, la rândul ei, prin toate zodiile. Este dispoziţia concepţiei despre lume a logismului. Această dispoziţie a logismului constă, în principal, în faptul că sufletul se poate transpune în situaţia de a face ca în el să fie prezente gânduri, noţiuni şi idei reale, de a face ca aceste gânduri şi idei să fie prezente în el atât de intens, încât un astfel de suflet să ajungă de la o noţiune la alta sau de la un gând la altul exact la fel ca atunci când, privind un organism, trece de la ochi spre nas şi gură şi consideră că toate acestea sunt părţile unui întreg, exact la fel cum este cazul cu Hegel, la care toate noţiunile pe care le poate concepe se unesc formând un mare organism de noţiuni. Acesta este un organism format din noţiuni logice. Hegel era capabil, pur şi simplu, să găsească şi să-şi asimileze toate gândurile ce pot fi găsite în lume, şi să înşiruie un gând lângă altul şi să construiască din ele un organism: Logismul! Logismul poate fi dezvoltat aşa cum a făcut Hegel, în zodia idealismului, dar el poate fi dezvoltat şi în zodia psihismului, cum a făcut Fichte; el mai poate fi dezvoltat şi sub semnul altor constelaţii spirituale. Deci, şi logismul este ceva care trece, la fel ca o planetă, prin toate semnele zodiacului, care parcurge traiectoria circulară a celor douăsprezece zodii spirituale.
O a treia dispoziţie sufletească din care se nasc concepţii despre lume poate fi studiată, de pildă, la Schopenhauer. În timp ce, când Hegel priveşte afară în lume, în sufletul lui există o dispoziţie care face ca tot ceea ce există în lume drept noţiune să apară, în acest suflet al lui Hegel, sub forma logismului, Schopenhauer, datorită dispoziţiei particulare a sufletului său, asimilează în acest suflet tot ceea ce ţine de voinţă. Pentru el, forţele din natură sunt voinţă, duritatea pietrei e voinţă; tot ceea ce ţine de realitate pentru el este voinţă. Aceasta provine din dispoziţia particulară a sufletului său. O asemenea concepţie despre lume, care reduce totul la voinţă, o asemenea dispoziţie sufletească ce vrea să creeze o concepţie despre lume bazată pe voinţă, poate fi şi ea considerată un fel de planetă, care trece prin toate cele douăsprezece zodii spirituale. Voi da acestei concepţii despre lume numele de voluntarism. Este cea de a treia dispoziţie sufletească din care poate lua naştere o concepţie despre lume. Schopenhauer a fost un voluntarist, iar constitutia lui sufletească era de aşa natură, încât el era influenţat mai ales de zodia spirituală a psihismului. În acest fel a luat naştere metafizica schopenhaueriană a voinţei: voluntarism în zodia spirituală a psihismului.
Imaginaţi-vă acuma că cineva ar fi voluntarist şi că ar înclina spre zodia spirituală a monadismului. În acest caz, el n-ar presupune, ca Schopenhauer, că la baza lumii se află un suflet unitar, care este, de fapt, voinţă, ci ar considera că la baza lumii se află multe monade, care sunt însă nişte entităţi de natură voluntară. Această lume a voluntarismului monadologic a fost dezvoltată sub forma cea mai frumoasă, mai inteligentă şi, aş zice, cea mai caldă, de filosoful-poet austriac Hamerling. În ce fel a luat naştere teoria ciudată pe care o găsiţi în cartea Atomistica voinţei [1] de Hamerling? Prin faptul că în sufletul său trăia dispoziţia voluntarismului şi că el s-a lăsat influenţat mai ales de zodia spirituală a monadismului. Dacă am avea timp, am putea da exemple pentru fiecare din dispoziţiile sufleteşti, trecând prin fiecare constelaţie. Ele pot fi întâlnite în lume.
O dispoziţie sufletească deosebită este aceea care nu e înclinată nicidecum să gândească sau să cugete mult, spre a afla dacă dincolo de fenomene mai există altceva, aşa cum face, de pildă, dispoziţia gnostică sau cea logică sau cea voluntară, ci care spune, pur şi simplu: Eu vreau să integrez în concepţia mea despre lume ceea ce întâlnesc în lume, ceea ce mi se înfătişează, ceea ce mi se revelează în mod exterior. Acest lucru îl putem face, de asemenea, pe toate tărâmurile, trecând, deci, prin toate constelaţiile spirituale. O putem face ca materialişti, luând în considerare numai ceea ce ni se înfăţişează mai exterior; o putem face şi ca spiritualişti. Nu ne străduim să căutăm dincolo de fenomene vreo legătură mai deosebită, ci lăsăm ca lucrurile să se apropie de noi şi aşteptăm să vedem ce ni se oferă. O asemenea dispoziţie sufletească poate fi numită empirism. Empirismul este o dispoziţie sufletească înclinată să ia, pur şi simplu, lumea experienţei, aşa cum i se oferă ea. Poţi fi empirist în toate cele douăsprezece zodii spirituale, deci, poţi fi un om care are o concepţie despre lume bazată pe datele experienţei. Empirismul este cea de a patra dispoziţie sufletească ce poate trece prin toate cele douăsprezece constelaţii spirituale.
Tot aşa poate fi dezvoltată, pentru concepţia despre lume, o dispoziţie a sufletului care nu se declară satisfăcută cu ceea ce rezultă din experienţele care ne vin în întâmpinare din trăirile la care suntem expuşi, aşa cum e cazul cu empirismul, ci ne putem spune – mai bine zis, putem simţi – că sufletul ne e străbătut în întregime, ca de o necesitate interioară, de următoarea dispoziţie: Omul se află în lume; el percepe, în propriul său suflet, în legătură cu lumea, ceva ce nu poate percepe pe cale exterioară. De-abia atunci lumea îşi revelează tainele ei. Oricât ne-am uita în jurul nostru, nu vedem tainele pe care lumea le ascunde în ea. – O asemenea dispoziţie sufletească îşi poate spune adesea: La ce-mi foloseşte gnosa, care se înalţă, cu preţul atâtor osteneli, la tot felul de percepţii clarvăzătoare? Lucrurile lumii exterioare, pe care le percepem prin clarvedere, tot nu ne pot revela interiorul lumii. La ce-mi foloseşte logismul, dacă vreau să-mi formez o concepţie despre lume? În logism nu se revelează esenţa lumii. La ce-mi folosesc speculaţiile despre voinţă? Aceasta doar mă împiedică să privesc în străfundurile propriului meu suflet. În aceste străfunduri nu privim atunci când sufletul voieşte, ci tocmai atunci când se dăruieşte, când renunţă la orice voinţă proprie. – Aşadar, nici voluntarismul nu e dispoziţia sufletească de care sufletul are nevoie aici, dar nici empirismul, care doar îşi aţinteşte privirile sau auzul spre ceea ce-i oferă experienţa, trăirea nemijlocită, ci numai căutarea lăuntrică, după ce sufletul s-a liniştit, pentru a vedea cum prinde Dumnezeu să lumineze în suflet. V-aţi dat seama că această dispoziţie sufletească poate primi numele de mistică.
Şi iarăşi, se poate ca cineva să fie mistic trecând prin fiecare din cele douăsprezece zodii spirituale. Nu va fi, bineînţeles, o situaţie prea bună atunci când cineva e un mistic al materialismului, când el nu percepe înăuntrul său spiritualul, ci ceea ce este de natură materială. Căci un mistic al materialismului este, de fapt, acela care şi-a dezvoltat o sensibilitate deosebit de fină pentru a percepe, de pildă, starea în care ajunge un om când a consumat o substanţă sau alta. Este o diferenţă între a consuma sucul unei plante şi a consuma sucul altei plante şi aşteptăm apoi să vedem ce se petrece în organism. În acest caz, ne contopim, în trăirea noastră, cu natura intimă a materiei. Se poate întâmpla chiar ca aceasta să devină o misiune de o viaţă, în sensul că omul respectiv urmăreşte modul specific în care o substanţă sau alta, extrasă dintr-o plantă sau alta, acţionează în mod deosebit asupra unui organ, alta asupra altui organ. Şi a fi, în acest fel, un mistic al materialismului este o premisă pentru a cerceta forţele de vindecare existente în diferitele substanţe. Omul observă ce fac substanţele în organism. – Poţi fi un mistic al lumii materiale sau un mistic al idealismului. Un idealist obişnuit sau un idealist gnostic nu e un mistic al idealismului. Mistic al idealismului este acela care, înainte de toate, are, în propriul său suflet, posibilitatea de a scoate, din izvoarele ascunse înăuntru, idealurile omenirii, de a simţi că ele sunt divinul din interior şi de a şi le aduce, ca pe ceva divin, în faţa sufletului. Un mistic al idealismului este, de exemplu, Meister Eckhart.
Dar se poate întâmpla ca în suflet să trăiască o dispoziţie prin care el nu poate sesiza ceea ce se înalţă în interiorul lui şi care se prezintă drept dezlegarea interioară propriu-zisă a enigmei lumilor, acest suflet poate avea o dispoziţie care să-l facă să-şi spună: Da, în lume există ceva dincolo de toate lucrurile, ca şi dincolo de propria mea fiinţă, în măsura în care pot să percep această fiinţă. Dar eu nu pot fi un mistic. Misticul crede că acest ceva se revarsă în sufletul său. Dar eu nu-l simt revărsându-se în sufletul meu; eu simt numai că acesta trebuie să existe, acolo afară. – Când are această dispoziţie sufletească, omul presupune că esenţa lucrurilor se află în afara sufletului nostru şi în afara a ceea ce sufletul poate să cunoască; dar el nu presupune că această esenţă a lucrurilor poate intra în sufletul însuşi, aşa cum presupune misticul. Dacă omul porneşte de la premisa că dincolo de toate lucrurile se mai află ceva, care nu poate fi sesizat prin percepţie, atunci el este – poate că acesta e cuvântul cel mai potrivit – un transcendentalist. El presupune că esenţa lucrurilor este transcendentală, că ea nu pătrunde în suflet, aşa cum crede misticul. Aşadar: transcendentalism. Dispoziţia transcendentalistului constă în acest sentiment: Când percep lucrurile, esenţa lor se apropie de mine; dar percepţia însăşi nu e această esenţă. Esenţa se află în spatele lor, dar se apropie de om.
Dar cu percepţiile lui, cu tot ceea ce sunt forţele sale de cunoaştere, omul poate împinge esenţa lucrurilor şi mai departe decât o face transcendentalistul. El poate spune: Pentru forţa de cunoaştere exterioară a omului, esenţa lucrurilor e cu totul inaccesibilă. Transcendentalistul spune: Când vezi cu ochii tăi culoarea roşu sau albastru, ceea ce tu vezi drept roşu sau albastru nu e esenţa lucrurilor; dar ea se află, cu siguranţă, dincolo de ele. Tu trebuie să foloseşti ochii şi atunci ajungi foarte aproape de esenţa lucrurilor. Căci ea se află în afara a ceea ce tu percepi. Dar dispoziţia sufletească la care mă refer acum nu vrea să trăiască în transcendentalism, ea spune: Oricât am trăi de intens culorile roşu sau albastru, un sunet sau altul, toate acestea nu exprimă esenţa lucrurilor. Ea e ascunsă dincolo de ele. Acolo unde percep eu, nu intru deloc în atingere cu esenţa lucrurilor. – Cine vorbeşte în acest fel, vorbeşte cam aşa cum ne exprimăm noi în mod obişnuit, cei ce ne situăm cu toată convingerea pe acest punct de vedere: în aparenţa sensibilă; exterioară, în maya, nu se exprimă esenţa lucrurilor. Am fi nişte transcendentalişti, dacă am spune: De jur împrejurul nostru se întinde lumea şi această lume îşi vesteşte pretutindeni esenţa. Dar noi nu spunem aşa. Noi spunem: Această lume este maya, şi partea interioară a lucrurilor trebuie căutată pe altă cale decât prin percepţiile exterioare ale simţurilor şi prin mijloacele de cunoaştere obişnuite. Acesta e ocultismul, dispoziţia sufletească a ocultismului.
Şi iarăşi, putem fi ocultişti de-a lungul tuturor semnelor din zodiacul spiritual. Putem fi chiar şi ocultişti ai materialismului. Ba, înţelepţii oameni de ştiinţă din epoca actuală sunt cu toţii nişte ocultisti ai materialismului, căci ei vorbesc despre atomi. Dar, dacă nu sunt lipsiţi de bun-simţ, nici nu le va trece prin minte să afirme că ne putem apropia de atom printr-o metodă sau alta. Atomul rămâne în domeniul ocult. Numai că lor nu le place să fie numiti ocultişti, dar chiar asta sunt, în cel mai deplin sens al cuvântului.
În principiu, nu pot exista alte dispoziţii sufleteşti care să stea la baza unor concepţii despre lume, în afară de acestea şapte, pe care le-am înşirat aici, pot exista numai forme de trecere de la una la alta.
Asa că trebuie să deosebim nu numai douăsprezece concepţii despre lume diferite, care ne vin în întâmpinare, ca să zicem aşa, drept ceva static, ci în fiecare dintre aceste concepţii despre lume poate exista o dispoziţie cu totul deosebită a sufletului uman. Vedeţi de aici ce imens de variate pot fi concepţiile despre lume ale diferitelor personalităţi. Fiecare dintre aceste şapte dispoziţii ale concepţiilor despre lume poate fi dezvoltată cu precădere, dar fiecare din ele în mod unilateral, într-o nuanţă sau alta. Ceea ce am înfătişat eu aici este, într-adevăr, pe tărâmul spiritualului; corelativul a ceea ce, pe plan exterior, în lume, constituie raportul dintre imaginile zodiacale şi planete, aşa cum le-am expus adeseori, în ştiinţa spirituală, drept cele şapte planete cunoscute, şi avem astfel o imagine, o imagine exterioară, aş zice, pe care n-am creat-o noi înşine, ci care există în Cosmos, a raporturilor dintre cele şapte dispoziţii creatoare de conceptii despre lume, ale noastre, şi cele douăsprezece nuanţe de concepţii despre lume ale noastre. Şi vom simţi în mod corect această imagine, dacă vom încerca s-o trăim în felul următor.
Începeţi cu idealismul, desemnaţi-l drept zodie spirituală a Berbecului, desemnaţi în mod similar raţionalismul drept Taur, matematismul drept Gemeni, materialismul drept Rac, senzualismul drept Leu, fenomenalismui drept Fecioară, realismul drept Balanţă, dinamismul drept Scorpion, monadismul drept Săgetător, spiritualismul drept Capricorn, pneumatismul drept Vărsător, psihismul drept Peşti. Raporturile care există între diferitele zodii, în ceea ce priveşte realitatea spaţial-materială, există cu adevărat pe tărâmul realităţii spirituale, între aceste concepţii despre lume, Iar raporturile în care intră diferitele planete desemnate de noi, parcurgând cercul zodiacal, corespund raporturilor în care intră cele şapte dispoziţii ale concepţiilor despre lume, dar în aşa fel, încât putem percepe gnosa drept Saturn, logismul drept Jupiter, voluntarismul drept Marte, empirismul drept Soare, mistica drept Venus, transcendentalismul drept Mercur şi ocultismul drept Lună.
Chiar şi în ceea ce priveşte raporturile exterioare – dar nu acesta e esenţialul; esenţialul e faptul că acestei paralele îi corespund cu adevărat raporturile cele mai adânci şi mai intime –, dar, acolo unde poate fi constatat ceva de acest fel, veţi găsi asemănări până şi în ceea ce priveşte simbolurile exterioare. Luna rămâne ocultă, nevăzută, atunci când este „Lună nouă”; ea trebuie să-şi primească mai întâi lumina de la Soare, aşa cum lucrurile oculte rămân oculte până ce, prin meditaţie, concentrare etc., facultăţile sufletului se fortifică şi proiectează lumina asupra fenomenelor oculte. Omul care trece prin lume şi se bazează numai pe Soare, care primeşte în el numai ceea ce este luminat de către Soare, este un empirist. Acela care reflectează cât de cât şi la cele ce sunt luminate de către Soare şi care mai păstrează aceste gânduri şi după ce Soarele a apus, nu mai este un empirist, deoarece nu se mai bazează pe Soare. „Soarele” este simbolul empirismului. – Aş mai putea continua să vorbesc mult despre aceste lucruri; dar pentru tema importantă aflată în discuţie avem la dispoziţie numai patru ore şi deocamdată vă va reveni dvs. sarcina de a găsi nişte legături mai precise, prin gândirea dvs. sau pe alte căi. Ele nici nu sunt greu de găsit, de vreme ce vi s-a dat schema.
Ei bine, în lume se întâmplă adeseori ca oamenii să nu prea tindă spre omnilateralitate. Dacă cineva caută adevărul cu toată seriozitatea, el ar trebui să-şi poată reprezenta în sufletul său cele douăsprezece nuanţe ale concepţiei despre lume şi ar trebui să fi trăit cât de cât cu întrebarea: Cum e când eşti gnostic? Cum e când eşti logist, voluntarist, empirist, mistic sau transcendentalist? Şi cum e când eşti ocultist? De fapt, oricine dintre cei ce vor cu adevărat să pătrundă în tainele lumii, în sensul cercetării spirituale, trebuie să încerce să facă aceste experienţe. Şi, chiar dacă ceea ce stă scris în cartea Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? nu e ajustat chiar după aceste explicaţii, totuşi, acolo e descris – numai că din alte puncte de vedere – tot ceea ce ne poate ajuta să ne transpunem în diferitele dispoziţii sufleteşti desemnate aici prin numele de dispoziţie gnostică, jupiteriană ş.a.m.d.
Se întâmplă adeseori în lume ca omul să fie atât de unilateral, încât să fie expus numai unei singure zodii sau unei singure dispoziţii. Tocmai nişte oameni de seamă, în ceea ce priveşte concepţiile despre lume, prezintă adeseori această unilateralitate. Astfel, Hamerling, de pildă, e un monadist voluntarist sau un voluntarist monadolog prin excelenţă, Schopenhauer e un psihist voluntarist prin exceleniă. Tocmai oamenii de seamă şi-au orientat sufletul în aşa fel, încât dispoziţia lor planetară de a-şi crea concepţia despre lume stă sub semnul unei zodii spirituale absolut precise. Ceilalţi oameni se împacă mult mai uşor cu diferitele puncte de vedere, cum sunt ele numite. Dar se poate întâmpla, de asemenea, ca unii oameni să fie stimulaţi din mai multe părţi diferite, în ceea ce priveşte concepţia lor despre lume, în ceea ce înfăţişează ei înaintea oamenilor drept concepţie despre lume. Se poate, astfel, întâmpla, de pildă, ca cineva să fie un bun logist, dar ca dispoziţia lui pentru logism să stea în zodia spirituală a senzualismului. El poate fi, totodată, un bun empirist, dar dispoziţia lui pentru empirism să se afle în zodia matematismului. Se poate ivi un asemenea caz. Şi, dacă aşa ar sta lucrurile, omul respectiv şi-ar forma o imagine despre lume absolut precisă. Tocmai în epoca actuală avem această imagine despre lume, care a luat naştere prin faptul că cineva îşi are Soarele – în sens spiritual – în zodia Gemenilor, iar pe Jupiter al său, sub semnul Leului; acesta e Wundt. Şi vom înţelege până în cele mai mici detalii tot ceea ce ni se înfăţişează în opera filosofică a lui Wundt atunci când am pătruns taina configuraţiei sale sufleteşti particulare.
Deosebit de favorabilă este situaţia când un om s-a transpus, într-adevăr, prin exerciţiu, în diferitele dispoziţii sufleteşti – ocultism, transcendentalism, mistică, empirism, voluntarism, logism, gnosă –, în aşa fel încât le poate reactualiza înăuntrul lui, le poate simţi acţiunile deodată şi poate pune apoi toate aceste dispozitii – ca dintr-o singură mişcare – sub unul şi acelaşi semn al fenomenalismului, în zodia Fecioarei. În acest caz, în fenomenele care i se înfăţişează, în faţa lui se înalţă, într-o măreţie cu totul deosebită, ceea ce îi poate dezvălui lumea într-un mod favorabil. În primă instanţă, nu e chiar aşa de bine ca omul să, pună, în acelaşi fel, înşirându-le una după alta, diferitele dispoziţii ale concepţiilor despre lume în relaţie cu o altă zodie. De aceea, în multe din vechile şcoli iniţiatice era creată, pentru discipoli, tocmai această dispoziţie sufletească pe care am caracterizat-o adineauri, când am spus că toate planetele sufleteşti stau sub semnul zodiei spirituale a Fecioarei, şi aceasta pentru că astfel ei pătrundeau cel mai uşor în lume. Ei sesizau fenomenele, dar în mod gnostic, logist etc.; ei erau în stare să pătrundă dincolo de fenomene. Ei nu percepeau lumea în mod grosolan. Aceasta s-ar întâmpla numai dacă dispoziţia sufletească a voluntarismului ar fi orientată spre Scorpion etc. Într-un cuvânt, prin constelaţia care e dată de dispoziţiile sufleteşti ale concepţiilor despre lume, care reprezintă elementul planetar, şi prin nuanţele concepţiilor despre lume, care reprezintă elementul zodiacului spiritual, va lua naştere ceea ce omul va purta cu sine prin lume, drept concepţie despre lume a sa, într-o încarnare oarecare.
La aceasta se mai adaugă, în orice caz, un alt lucru. Este vorba de faptul că aceste concepţii despre lume – care pot să apară în foarte multe variante, dacă veţi căuta toate combinaţiile posibile – mai pot suferi modificări şi prin faptul că toate pot primi un ton absolut precis. Dar există numai trei asemenea tonuri. Toate concepţiile despre lume, toate combinaţiile care iau naştere în acest fel, iarăşi ni se pot înfăţişa sub trei aspecte. Ele pot fi, în primul rând, teiste, astfel că va trebui să numesc teism ceea ce apare în suflet ca un anumit ton. Sau ele mai pot fi de aşa natură încât, în opoziţie cu teismul, va trebui să numim tonul sufletesc respectiv intuiţionism. Teismul ia naştere atunci când omul, pentru a-l găsi pe Dumnezeul său, se îndreaptă spre lumea exterioară, când îl caută pe Dumnezeul său în lumea exterioară. Monoteismul vechilor evrei era o concepţie despre lume predominant teistă. Intuiţionismul ia naştere atunci când omul caută să-şi formeze concepţia despre lume prin ceea ce se aprinde, ca intuiţie, înăuntrul său. Şi mai există, pe lângă acestea două, un al treilea ton; acesta este naturalismul.
TEISM
INTUIŢIONISM
NATURALISM
Aceste trei tonuri sufleteşti îşi au copiile lor în lumea exterioară a Cosmosului, şi anume, ele se comportă, înăuntrul sufletului uman, întocmai ca Soarele, Luna şi Pământul, teismul corespunzând Soarelui – Soarele luat aici ca stea fixă, nu ca planetă –, intuiţionismul corespunzând Lunii şi naturalismul Pământului. Acela care – transpuneţi în planul spiritual ceea ce am denumit aici Soare, Lună, Pământ – trece dincolo de fenomenele lumii şi spune: Dacă privesc afară în lume, în tot ceea ce văd mi se revelează Dumnezeu cel care umple întreaga lume -, pământeanul care îşi îndreaptă fruntea spre cer, atunci când ajunge în bătaia razelor Soarelui, este teistul. Omul care nu trece dincolo de procesele din natură, ci se opreşte la diferitele fenomene concrete, precum şi cel care nu-şi îndreaptă niciodată privirile spre Soare, ci numai spre ceea ce Soarele face să se nască pe Pământ pentru el, este naturalist. Acela care caută lucrurile cele mai bune care pot exista în sufletul său, prin faptul că le lasă să înflorească în intuiţiile sale, este asemenea poetului intuitiv care cântă Luna si se lasă influenţat în sufletul său de blânda lumină argintie a Lunii şi el poate fi comparat cu acesta. După cum putem stabili o legătură între fantezie şi lumina Lunii, tot astfel putem stabili o legătură ocultă între intuiţionist, în sensul pe care-l acordăm aici acestui cuvânt, şi Lună.
În sfârşit, mai există o a patra posibilitate; oricum, ea există numai într-un singur element, e vorba de cazul când omul îşi bazează întreaga concepţie despre lume numai pe ceea ce el poate percepe în fiinţa sa, în jurul său sau în el însuşi: Acesta e antropomorfismul.
ANTROPOMORFISM
El corespunde Pământului, dacă-l luăm în considerare ca atare, şi facem abstracţie de faptul că în jurul lui se află Soarele, Luna sau alte corpuri cereşti. După cum putem studia Pământul singur, independent de alte planete, tot astfel, şi în ceea ce priveşte concepţiile despre lume putem lua seama numai la ceea ce putem găsi în noi, ca oameni. În acest fel, va lua naştere antropomorfismul, care e atât de larg răspândit în lume.
Dacă trecem dincolo de ceea ce e omul, după cum, pentru a explica fenomenul Pământ, trebuie să ieşim afară, să mergem la Soare şi la Lună – lucru pe care ştiinţa actuală îl neglijează –, ajungem să recunoaştem drept îndreptăţite, unul lângă altul, trei tonuri: teismul, intuiţionismul şi naturalismul. Căci nu găsim adevărul dacă ne situăm pe poziţiile unuia dintre aceste tonuri, ci dacă le lăsăm să răsune pe toate trei împreună. Şi, după cum corporalitatea noastră, luată în sensul mai restrâns al cuvântului, e situată în cadrul celor şapte planete, tot astfel, antropomorfismul, ca cea mai banală concepţie despre lume, e situat în cadrul acordului care se poate naşte din îmbinarea teismului, intuiţionismului şi naturalismului, iar acest acord e situat, la rândul său, în concordanţa celor şapte dispoziţii sufleteşti. Iar aceste şapte dispoziţii sufleteşti se nuanţează conform cu cele douăsprezece semne ale zodiacului.
Vedeţi deja după nume, chiar şi numai după nume, că nu este adevărată o singură concepţie despre lume, ci 12+7=19+3=22+1=23 concepţii despre lume sunt îndreptăţite. Avem douăzeci şi trei de nume îndreptăţite pentru concepţiile noastre despre lume. Dar tot restul poate lua naştere apoi, prin faptul că planetele corespunzătoare trec prin cercul celor douăsprezece zodii spirituale.
Încercaţi acum, cu ajutorul celor expuse aici, să vă dezvoltaţ un sentiment pentru misiunea ce-i revine ştiinţei spirituale, care să ducă la împăcarea diferitelor concepţii despre lume, la împăcarea lor, prin recunoaşterea adevărului că diferitele concepţii despre lume pot fi explicate, într-un anumit sens, dacă le luăm împreună, în interacţiunile lor reciproce, dar că ele singure, dacă rămân în unilateralitatea lor, nu pot duce în interiorul adevărului; că, dacă vrem să aflăm, realmente, adevărul, trebuie să trăim lăuntric în noi înşine, ca să zicem aşa, valoarea de adevăr a diferitelor concepţii, ca s-o scoatem la capăt – e voie să spunem aşa – cu adevărul. La fel cum vă puteţi reprezenta Cosmosul fizic: zodia, sistemul planetar, Soarele, Luna şi Pământul, toate împreună, şi apoi Pământul singur, tot aşa vă puteţi reprezenta un Univers spiritual: antropomorfism; teism, intuiţionism, naturalism; gnosă, logism, voluntarism, empirism, mistică, transcendentalism, ocultism; şi toate acestea activând în cele douăsprezece zodii spirituale. Toate acestea există, într-adevăr; dar există în sens spiritual. Pe cât de real există Cosmosul fizic, tot pe atât de real există Cosmosul spiritual.
Asupra jumătăţii de creier pe care o cunoaşte anatomistul, şi despre care putem spune că are forma de emisferă, acţionează în special acele influenţe din Cosmosul spiritual care provin de la nuanţele superioare. Există însă o parte invizibilă a creierului, care poate fi văzută numai de către acela care vede corpul eteric; aceasta e influenţată în special de către partea inferioară a Cosmosului spiritual. (vezi desenul). Dar în ce fel se exercită această influentă? Să zicem că avem cazul în care un om se situează cu logismul său pe tărâmul senzualismului, că e situat cu empirismul său pe tărâmul matematismului. Atunci, ceea ce ia naştere astfel face să apară nişte forţe care acţionează asupra creierului său, şi atunci acea parte superioară a creierului său este deosebit de activă şi le pune în umbră pe celelalte. Şi atunci apar nenumăratele nuanţe ale activităţii cerebrale, datorită faptului că creierul înoată, aş zice, în Cosmosul spiritual şi că forţele îşi trimit pe această cale influenţele în creier, aşa cum am avut ocazia să arăt astăzi. Creierele umane sunt, cu adevărat, atât de variate, pe cât pot fi de variate, conform cu combinaţiile ce rezultă din acest Cosmos spiritual. Ceea ce se află în acea parte de jos a Cosmosului spiritual nici măcar nu acţionează asupra creierului fizic, ci asupra creierului eteric.
Când vorbim despre toate aceste lucruri, impresia cea mai pozitivă pe care am putea-o avea ar fi aceea care ne-ar îndemna să spunem: Toate acestea fac să se nască în mine un sentiment faţă de infinitatea lumii, faţă de măreţia calitativă a lumii şi de posibilitatea pe care o avem, ca oameni, de a trăi în această lume sub o infinită varietate de forme. Cu adevărat, dacă putem contempla un orizont atât de larg, ne putem spune, desigur: E adevărat că nu ne lipsesc posibilităiile de a fi diferiţi în diferitele noastre încarnări, prin care trebuie să trecem pe Pământ. Şi putem fi convinşi că cel ce priveşte lumea în acest fel va găsi, tocmai datorită acestui mod de a privi lumea, ceva care-l va face să exclame: O, ce bogată, ce grandioasă e lumea! Ce fericire, să iei parte la viaţa ei, tot mai departe, tot mai mult, sub forme tot mai variate, să iei parte la existenţa, la faptele, la năzuinţele ei!
NOTE
1. Vezi Robert Hamerling: Atomistica voinţei. Contribuţii la critica cunoaşterii moderne, 2 vol., Hamburg,1891.
