Din precizările făcute în aceste zile rezultă cu claritate că nu se poate studia configuraţia Universului, a Universului spaţial, în mişcările sale, în felul în care se face aceasta sub influenţa mentalităţii ştiinţifice actuale. În acest sens, nu numai că se studiază totul complet separat de om, dar se reprezintă şi corpurile ca fiind separate, izolate, şi apoi se focalizează influenţele lor reciproce. Este ca şi cum s-ar contempla, de exemplu, din corpul uman, un braţ, apoi un alt membru şi apoi s-ar vrea înţelegerea întregului organism din coacţionarea membrelor izolate. Întregul organism nu poate fi înţeles prin părţile sale izolate, ci trebuie mai întâi realizată contemplarea întregului şi apoi studiate părţile izolate, plecând de la întreg.
Acelaşi lucru este valabil pentru sistemul nostru solar, dar şi pentru sistemul nostru solar în relaţia sa cu întreaga lume stelară vizibilă. Căci Soarele, celelalte planete, Luna, Pământul sunt părţi componente ale unui sistem. Şi atunci de ce ar trebui privit, de exemplu, Soarele ca un corp în sine? Nu există nici un motiv de a ne reprezenta Soarele acolo unde îl vede ochiul şi în limitele în care îl vede ochiul. Trebuie spus chiar, că filosoful Schelling [Nota 20] avea perfectă dreptate când punea problema în aşa fel, încât dorea să întrebe: Unde altundeva este Soarele decât acolo unde el acţionează? Când Soarele acţionează asupra Pământului, atunci ceea ce face el pe Pământ aparţine domeniului Soarelui şi se greşeşte când se separă o parte din ansamblu şi se studiază această parte pentru sine. Aceasta a fost abordarea concepţiei mai noi despre lume, materialiste, care este pusă în valoare mai ales de la mijlocul secolului al XV-lea. Şi este şi ceea ce a fost combătut de Goethe în timpul vieţii sale, în măsura în care a fost activ în domeniul ştiinţelor naturii, şi care trebuie să fie combătut de orice goethean adevărat. Goethe a atras atenţia asupra faptului că natura extraumană nu ar trebui, de fapt, concepută fără legătură cu omul, aşa încât pentru a înţelege ce se întâmplă în lumea extraumană trebuie în mod obligatoriu aşezată la bază entitatea umană. Cât de lipsite de valoare sunt lucrurile pe care le întâlniţi în astronomie puteţi deduce din cele ce urmează.
Se vorbeşte despre o mişcare a Pământului în jurul Soarelui înscrisă într-o orbită eliptică. Se spune că această mişcare a Pământului în jurul Soarelui ar fi rezultatul acelei mişcări tangenţiale provocate prin lovire de care am vorbit ieri, în interacţiune cu forţa de atracţie a Soarelui. Dar dacă se vorbeşte de forţe de atracţie nu se poate spune – şi nici nu se spune, căci ar fi cu totul absurd – că numai Soarele atrage Pământul, ci şi că acesta atrage Soarele, astfel că s-ar exercita nu numai o forţă de atracţie sau forţă gravitaţională dinspre Soare spre Pământ, ci şi dinspre Pământ spre Soare (tabla 9, sus, S - Soare, E - Pământ).
Tabla 9Din aceasta trebuie conchis că, datorită faptului că ambele corpuri cosmice se atrag reciproc, nu se poate vorbi de o peregrinare a Pământului, pe o orbită cu formă de elipsă, în jurul Soarelui. Căci dacă Pământul atrage Soarele şi Soarele atrage Pământul, reciproc, atunci nu se deplasează numai Pământul în jurul Soarelui, ci amândouă se învârtesc în jurul unui punct neutru; punctul central al Soarelui nu poate fi considerat punct central al rotirii, ci trebuie să existe un punct central neutru între cele două centre, cel al Pământului şi cel al Soarelui, care să fie punctul rotirii. Nu vă prezint ceva ce aş reproşa astronomiei, ci ceea ce găsiţi în înseşi cărţile de astronomie. Trebuie, aşadar, să se admită că punctul rotirii s-ar afla în spaţiul acesta intermediar. Numai că astronomia consideră că Soarele este atât de mare încât punctul rotirii s-ar afla în limitele acestuia. Astfel Pământul şi Soarele s-ar învârti în jurul acestui punct, aşadar nu numai Pământul s-ar învârti în jurul Soarelui, ci şi Soarele s-ar roti, dar în jurul unui punct care se află chiar în el. Aşadar, până aici a ajuns astronomia încât se vorbeşte de un punct care nu este în centrul Soarelui, ci se află în linia de legătură. Dar el se află în însuşi Soarele. Mai întâi, trebuia calculată întreaga dimensiune a Soarelui. Aşadar, acceptarea faptului că punctul de rotire se află în interiorul Soarelui depinde de mărimea calculată a Soarelui. În felul acesta se obţine numai din rezultate ale calculelor ceva care, este de la sine înţeles, trebuie să aibă o valoare limitată, întrucât se calculează potrivit aparenţelor, dar care nu trebuie să fie hotărâtor pentru adevărata entitate care se află la bază.
Aşadar, este important să avem în vedere direcţiile astronomiei actuale, ca şi ale celorlalte ştiinţe pentru a constata în care puncte – şi există numeroase astfel de puncte – această ştiinţă conduce direct în afara ei, atunci când ajunge la aspecte dificile.
Asemenea aspecte dificile nu pot să fie judecate după aparenţa fenomenelor, ci se ajunge la un rezultat adevărat numai când suntem în situaţia de a putea cuprinde întregul Univers în relaţia sa cu omul. Mai întâi trebuie să focalizăm acele aspecte pe care le-am menţionat ca fiind relaţii ale omului cu Universul şi apoi trebuie să mai adăugăm şi alte aspecte, înainte de a putea ajunge la o imagine adevărată a lumii. Am încheiat ieri expunerea afirmând că trebuie să ne imaginăm mai întâi materia ponderabilă, adică cea pe care o putem cântări. Lumina nu aparţine materiei ponderabile. Trebuie să focalizăm mai întâi ceea ce putem cântări, iar apoi să-i opunem eterul. Şi am mai spus ieri că este greşit să ne reprezentăm că Soarele ar avea materie ponderabilă la fel cu Pământul. El este mai puţin decât spaţiu, este o eliminare a spaţiului, el este ceva absorbitor în opoziţie cu caracterul de presiune al materiei ponderabile.
În felul acesta nu avem de-a face în lumea exterioară numai cu o cumulare de eter absorbitor, ci acest eter se extinde. Pretutindeni găsim alături de forţa de presiune şi forţa absorbitoare. Noi înşine purtăm în corpul nostru eteric forţă absorbitoare.
Prin aceasta însă noi epuizăm ceea ce putem concepe ca fiind spaţial. Forţă de presiune şi forţă absorbitoare este ceea ce putem găsi în spaţiu. Este vorba de faptul că noi nu avem numai corp fizic, care este alcătuit din materie ponderabilă, care preia materia ponderabilă şi apoi o elimină, ci avem şi corp eteric, alcătuit din eter absorbitor; şi mai avem şi corp astral, dacă este permis să folosim cuvântul „corp“. Ce înseamnă faptul că avem corp astral? Înseamnă că purtăm în noi ceva care nu mai este spaţial, dar care are o anumită relaţie cu spaţialul. Puteţi deduce uşor din cele ce urmează că există o relaţie a astralului cu spaţialul. În timpul stării de veghe, corpul nostru astral umple corpul eteric şi pe cel fizic, respectiv le impregnează. Însă corpul eteric acţionează în noi altfel în starea de veghe decât în timpul somnului. În timp ce veghem, între corpurile eteric şi fizic se stabileşte o relaţie. Această relaţie este produsă de corpul astral. Aşadar, acesta este activ. El acţionează asupra spaţialului, deşi el însuşi nu este spaţial. El ordonează şi articulează condiţiile spaţialului. Ceea ce se întâmplă aici, în noi, ordonarea conexiunilor din spaţial prin corpul astral, se întâmplă şi în Univers. Şi se întâmplă în Univers cum veţi vedea în continuare.
Încercaţi să luaţi în calcul numai aspectul spaţial, având în vedere acele zone ale spaţiului pe care le putem cuprinde cu privirea şi care ne sunt semnalate în lumea exterioară prin ceea ce numim Zodiac (tabla 10, stânga sus, Widder = Berbec, Stier = Taur, Zwillinge = Gemeni, etc). Nu vreau să intru acum în amănunte ale Zodiacului, ci doar aveţi în vedere direcţiile cereşti spre care priviţi când vă îndreptați spre constelaţia Berbecului din Zodiac, apoi spre Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanţă, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Peşti. Trebuie mai întâi să vedem întru câtva doar cum este articulat spaţiul existent ca Univers al nostru vizibil. Și numai ca semne pentru această divizare se indică mereu regiunile respective; numai ca indicii, în ce direcție vrem să delimităm spaţiul, se indică constelațiile respective din Zodiac.
Tabla 10Aceste direcţii ale spaţiului nu sunt cu adevărat ceva ce poate fi caracterizat când spunem: Aici există spaţiu gol şi eu trasez în spaţiul gol o linie oarecare. – Ceea ce matematica acceptă ca fiind spaţiu nu există de fapt nicăieri, ci oriunde există linii de forţă, direcţii de forţă, şi aceste direcţii de forţă nu sunt uniforme, ele se deosebesc între ele, sunt diferenţiate. Putem deosebi aceste 12 domenii ale Universului nostru vizibil dacă spunem: Dacă privesc în direcţia Berbecului, acţiunea forţei este alta decât când privesc spre Balanţă sau spre Rac. Acesta este un lucru pe care omul nu vrea să-l admită, atât timp cât zăboveşte exclusiv în lumea simţurilor. Dar, în clipa în care urcă la viaţa sufletească imaginativă, el nu resimte indiferent direcţiile spre Berbec sau spre Rac, ci le resimte ca fiind extrem de diferenţiate. Vă pot oferi o singură comparaţie. Imaginaţi-vă că ordonaţi pe un cerc în jurul dumneavoastră 12 persoane având ca singur criteriu faptul că ele vă sunt simpatice sau antipatice. Într-o parte aşezaţi persoanele cele mai simpatice, apoi pe cele mai puţin simpatice, apoi pe cele din ce în ce mai puţin simpatice; în cealaltă partea pe cele antipatice. Imaginaţi-vă că ordonaţi astfel persoane pe care le diferenţiaţi prin grade de simpatie şi antipatie. Nu este necesar ca aceasta să fie doar ceva personal, poate fi ceva ţinând de înfăţişare sau poate conţine o anumită obiectivitate. Apoi veţi străbate 12 imagini în sens invers şi veţi avea o senzatie atenuată, diferenţiată. Această trăire atenuată, diferenţiată, o are omul când se ridică la percepţia imaginativă, de îndată ce se mişcă în jurul bolţii cereşti. Apar aceste grade ale simţirii, chiar grade ale intuiţiei. Aceasta se întâmpla când omul iese din indiferenţa vieţii senzoriale obişnuite. Aşadar, în spaţiu nu este nimic indiferent, spaţiul din jurul nostru acţionează asupra noastră în mod foarte diferit.
Aici apare un lucru care este legat de întreaga evoluţie a omului. Dacă omul s-ar fi oprit la vechiul nivel de conştienţă, când avea o conştienţă în imagini atavică, şi la această stare de conştienţă ar fi fost prezentă o diferenţiere foarte puternică. El ar fi fost atins în mod neplăcut de o anumită regiune a cerului, în mod plăcut de altă regiune a cerului etc. Dar omul a fost smuls din acest joc în care s-a aflat cândva. El a fost smuls prin aceea că a fost transpus prin organizarea sa actuală în lumea simţurilor. Dar faptul că omul este organizat pentru spaţiul cosmic poate fi încă argumentat şi în prezent în mod experimental. Căci nu este un nonsens că anumite boli se pot vindeca mai uşor orientându-l pe bolnav cu patul său pe direcţia est-vest. Aceasta nu este o superstiţie, ci un lucru despre care oricine s-ar putea convinge în mod empiric, dacă ar vrea. Nu trebuie dată indicaţia ca fiecare să-şi orienteze patul într-un mod oarecare! Am trăit atâtea întâmplări în acest sens, încât este necesar să menţionez mereu astfel de aspecte. Şi ele ar putea fi ilustrate cu nenumărate exemple. Astfel, de exemplu, s-a întâmplat o dată la Berlin ca, după terminarea orei de antroposofie, să nu mă gândesc că este neapărat necesar să mă aşez pentru a-mi încălţa galoşii, ci să-mi spun că pot face acest lucru şi stând în picioare, ceea ce implica să stau un timp într-un singur picior. Eu am spus că omul trebuie să poată sta şi într-un singur picior. Unii antroposofi au înţeles acest lucru în sensul că – această părere s-a întors trecând prin Londra – în Societatea antroposofică se recomandă membrilor ca exerciţiu esoteric să stea un timp, la miezul nopţii, într-un picior. Vedeţi, astfel de argumente „profunde“ stau la baza unor lucruri ce se spun despre noi! Multe astfel de comunicări figurează în articole de ziare scrise de oameni bine sau răuvoitori, în general, răuvoitori. Aşadar, aşa cum am spus, eu nu dau indicaţia că fiecare om trebuie să-şi orienteze patul într-un anumit mod. Dar trebuie să se recunoască faptul că asemenea fenomene, care pot fi citate în număr mare, arată că omul are şi în prezent în fundamentele fiinţei sale legături cu diferenţierile spaţiale care sunt afară şi în care el este încastrat. Dar prin ce are omul astfel de conexiuni?
Omul are astfel de conexiuni prin corpul său astral. Corpul astral este cel care creează aceste conexiuni. Acest lucru este posibil numai pentru că omul este inserat prin corpul său astral într-o lume astrală, aşadar, într-o lume care acţionează în spaţiu, dar care ea însăşi nu este spaţială. Noi concepem în mod corect ceea ce am desemnat aici ca fiind Zodiacul, atunci când îl privim ca reprezentare a lumii astrale exterioare.
Acum, să facem abstracţie de teoriile astronomice şi să ne îndreptăm privirea asupra a ceea ce se oferă aparent ochilor. Ştim că, aparent sau în realitate, Soarele parcurge Zodiacul în modul cel mai diferit: mersul diurn, mersul anual şi mersul în cursul anului platonic, ceea ce v-am prezentat ieri prin deplasarea punctului echinocţial: Astfel putem spune că ceea ce acţionează asupra noastră din această minge eterică absorbitoare, Soarele, acţionează în modul cel mai variat pentru că traversează cele mai diferite diferenţieri spaţiale şi vine când din acea diferenţiere spaţială care este indicată de Berbec, când dintr-o altă diferenţiere spaţială.
Dacă ne referim la un locuitor al ţinuturilor noastre, va trebui să spunem că, la un moment oarecare, jumătate din constelaţiile zodiacale îl priveşte direct, cealaltă jumătate este acoperită de Pământ. Ne aflăm poziţionaţi faţă de această diferenţiere spaţială în aşa fel, încât suntem direct expuşi unei părţi, în timp ce între cealaltă parte şi noi se află Pământul. Acest lucru nu are de-a face cu o mişcare aparentă sau reală, ci este un fapt că la un anumit moment suntem expuşi direct unei părţi a Zodiacului şi că între cealaltă parte şi noi este interpus Pământul. Să ne imaginăm aceste diferenţieri spaţiale într-un moment când se interpune Pământul. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că atunci când pentru noi, de exemplu, Pământul acoperă această parte inferioară (în desen această parte este hașurată), o jumătate acţionează direct, cealaltă jumătate nu acţionează direct, ci prin absenţa ei. Avem, aşadar, o dată acţiunea directă a acestor regiuni spaţiale diferențiate, iar altă dată acţiunea absenţei acestor diferenţieri, a ne-existeței acestor diferențieri. Aceasta este ceva care este activ în noi, care face întru câtva ca noi să avem posibilitatea să aducem într-o relație ceea ce lucrează direct asupra noastră cu ceea ce este absent, cu ceea ce ne scutește de influenţa sa directă.
Aceasta însă ne dă prilejul pentru altceva. Să admitem că din direcţia Racului ne vine o anumită acțiune; ei i se opune o acțiune din Capricorn; aceasta însă ne este luată, astfel încât avem în noi acțiunea Racului, iar opusă acesteia, acțiunea suprimată a Capricornului (săgețile în desen). Asfel acțiunea Racului este într-un anumit mod la dispoziţia mea. Eu nu pot avea în acelaşi mod activ asupra mea ceea ce este absent, precum ceea ce este prezent. Prin aceasta capăt o anumită influență asupra a ceea ce acţionează asupra mea, căreia i se opune contrarul eliminat. Prin faptul că stau pe Pământ, acţiunile cereşti asupra mea devin altele decât în cazul în care aş fi expus lor plutind liber în spaţiu.
Luați în vedere în mod corect acest lucru şi veţi vedea că nu puteţi spune pur şi simplu: Sus se află Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul etc., iar jos cutare şi cutare, ci va trebui să concepeţi într-un anumit mod întregul, ca pe o organizare în care vă aflaţi integrat. Şi când înaintaţi, prin mişcarea Pământului, de la o constelaţie la alta, veţi fi străbătuţi de diferitele influenţe directe. Să spunem că influenţa Scorpionului vă era încă luată, ea nu se afla în dumneavoastră. Acum sunteţi mânaţi spre aceasta. Lucrurile sunt ca şi cum aici, pe Pământ, mâncaţi. Mai înainte v-a fost foame, alimentele nu erau în dumneavoastră; apoi, mâncaţi, alimentele sunt în dumneavoastră. La început influenţa Scorpionului încă nu era prezentă; aici ea acţionează. Aşadar, intraţi în anumite relaţii cu lumea înconjurătoare în timp ce, prin mişcarea Pământului, ajungeţi în alte relaţii cu această lume. Dar conştientizează oare omul ceva din aceste influenţe, acum, când se află în lumea fizică? Nu, şi acest lucru l-am spus puţin mai înainte. Lumea fizică îl sustrage pe om acestor influenţe. Însă imediat ce iese cu corpul astral şi cu eul său din corpul fizic şi din corpul eteric şi se află în afara acestora el este expus în mod foarte clar şi puternic tuturor acestor influenţe. Aceste influenţe cereşti, extraterestre, acţionează aici tot atât de puternic asupra a ceea ce este în afara corpurilor fizic şi eteric cum acţionează alimentele asupra corpului fizic. Tocmai afundarea în corpul fizic sustrage pe om influenţelor exterioare. Din această cauză putem considera corpul astral uman ca fiind ceea ce aparţine cerescului, nu terestrului, prin faptul că-l asociem influenţelor extraterestre atunci când se află cu eul în afara corpului fizic.
Aşa descoperim cum omul, prin faptul că acţionează numai prin organele corpului său fizic, prin această lipsă de acţiune este mai mult sau mai puţin adormit, este expus influenţelor cereşti. Este suficient să vă amintiţi că în timp ce adoarme omul se afundă în lume. Când suntem copii suntem mai mult adormiţi. Din această cauză, în această perioadă suntem expuşi mult mai mult influenţelor lumii extraterestre decât mai târziu. Dar acum şi ceea ce se află în cuprinsul epidermei noastre se formează plastic, mai mult decât ulterior, iar mai târziu se modelează tot mai puţin, ba, de la un anumit moment, la o vârstă mai înaintată, nu se mai modelează decât foarte puţin. Vedeţi deci că modelarea spre interior este prinsă într-o anumită relaţie cu mişcările şi configuraţiile lumii extraterestre. Ceea ce însă se comportă faţă de conştienţa noastră ce doarme mereu, de exemplu, activitatea inimii, activitatea digestivă, aşadar ceea ce este acţionat ca şi cum am face paşi în mod conştient, dar care merge spre interior, aceasta rămâne în timpul întregii vieţi sub influenţă extraterestră.
Să ne referim la un aspect caracteristic: prin mişcările interioare ale intestinului, bolul alimentar este împins mai departe. Aici au loc mişcări în interiorul nostru. Astfel de mişcări sunt dependente de extraterestru. În fond, omul este dependent numai de factori tereştri, de ceea ce este cu adevărat ponderabil, în măsura în care el se mişcă pe Pământ, în lucrurile care se află în afara epidermei sale. În clipa în care avem de-a face cu lucruri care se află în interiorul epidermei noastre, în acea clipă încep în organizarea noastră activităţi corelate cu domeniul extraterestru. Când ţineţi în mână o bucată de zahăr îi simţiţi greutatea, îi simţiţi apăsarea fie că este tare, fie că este moale; o priviţi: este albă; o ridicaţi până la gură. Toate acestea aparţin domeniului terestru. Când o dizolvaţi pe limbă şi o preluaţi în interiorul dumneavoastră gustativ, în acea clipă încep procese care nu mai aparţin doar domeniului terestru, ci care depind de extraterestru. Pentru a căuta influenţele extraterestre, trebuie să pătrundem în ceea ce se află în interiorul epidermei noastre. Aceasta vă conduce să recunoaşteţi faptul că atunci când vă deplasaţi exterior vă aflaţi în domeniul terestru. De îndată ce pătrundeţi în organizarea fizică, nu mai sunteţi în domeniul terestru, ci ajungeţi în ceea ce depinde de extraterestru. Vă puteţi convinge cel mai bine de faptul că în dumneavoastră trebuie să fie ceva care nu trebuie să se consume în domeniul terestru amintindu-vă faptul adeseori menţionat că creierul uman pluteşte în lichidul cefalorahidian. Dacă creierul uman nu ar pluti în lichidul cefalorahidian, el ar fi atât de greu şi ar apăsa pe organele de la baza craniană cu atâta forţă încât vasele sangvine ar fi strivite. Este suficient să luaţi un manual care conţine astfel de informaţii şi veţi vedea ce greutate are creierul uman. Dacă consultaţi manualul „Bischoff” [Nota 21], veţi vedea că el a considerat întotdeauna că, uimitor, creierul femeilor este mult mai uşor decât cel al bărbaţilor, ceea ce însă a condus ad absurdum, într-un mod foarte plăcut pentru femei, prin aceea că, atunci când a fost cântărit, creierul lui Bischoff s-a dovedit a fi mai uşor decât creierul tuturor femeilor cercetate de el. Acesta nu este decât un intermezzo pentru a comenta în mod răutăcios judecăţile umane în asemenea probleme.
Aşadar, creierul, care are o greutate de 1 200‒1 300 grame, nu acţionează în nici un caz cu toată greutatea sa, ci numai cu aproximativ câteva grame, pentru că intervine forţa ascensională, forţa portantă. Cunoaşteţi legea lui Arhimede potrivit căreia orice obiect pierde o parte din greutate egală cu greutatea apei dislocuite. Astfel, greutatea întregului creier apasă numai cu câteva grame, pentru că pluteşte în lichidul cefalorahidian. Omul nu ar putea să-şi folosească creierul pentru a gândi, dacă acesta ar apăsa în jos cu toate greutatea lui. El primeşte forţa portantă. El depăşeşte în sine gravitaţia prin organizare, prin plutirea în lichidul cefalorahidian. Noi nu gândim cu materia, ci cu ceea ce se sustrage materiei prin forţele ascensionale orientate în sus, prin ceea ce creşte în afară din Pământ (tabla 10, dreapta). Acest lucru trebuie urmărit până în întreaga organizare umană. În interior, noi ne sustragem gravitaţiei terestre exterioare; creierul nostru are în mod natural greutatea corespunzătoare, dar interior noi ne sustragem forţelor terestre prin organizare; tot astfel ne sustragem şi celorlalte forţe terestre, fizice şi chimice.
Ce există în noi care ne face să ne putem sustrage? Eul şi corpul astral. Acestea acţionează pentru ca noi să ne putem sustrage. În clipa în care eul şi corpul astral acţionează asupra corpului eteric şi a corpului fizic într-un mod atât de regulator încât extrag corpul eteric efectul de absorbire dispare. Nu mai este prezentă decât materia ponderabilă. Potrivit formei sale, ea nu aparţine Pământului, căci nu este conservată de Pământ, în esenţă este distrusă de acesta. Forţele Terrei nu poartă în sine ceea ce-l modelează pe om. De fapt, acest lucru este evident, întrucât omul se sustrage interior forţelor terestre. Cu tot ce există în el prin corpul astral şi eu, el este legat de lumea extraterestră.
Se pune întrebarea: În ce constă această legătură? Dacă vrem să înţelegm în ce constă acestă legătură, trebuie să ştim cum este alcătuit omul. Când vrem să vedem care este natura omului, ne referim mai întâi la forma sa generală. Prin formă generală înţelegem configuraţia sa generală. De aceasta ţine faptul de a avea ochii în obraz şi călcâiul la picior. Aceste lucruri ţin de modelarea interioară legică a omului. Pictori expresionişti vor susţine că omul poate fi pictat şi în aşa fel încât în locul nasului să aibă degetul de la un picior, un ochi într-un loc, altul în alt loc. Aceasta dovedeşte faptul că astfel de oameni nu au o relaţie interioară cu lumea, că am avansat atât de mult în mentalitatea materialistă, încât ne putem imagina ca fiind existent pentru sine tot ce este integrat şi nu ar fi permis să fie reprezentat pentru sine. Aşadar, mai întâi trebuie să vedem forma generală.
Aşa cum ştiţi, forma generală a omului nu ia naştere aşa cum cioplim figuri din lemn, ci ea este configurată dinăuntru în afară. Nici nu se poate copia în figuri sculptate în lemn, dacă ceva nu convine. Aşadar figura umană este modelată de forţele aflate în epidermă. Dar acestea sunt forţe extraterestre. Astfel încât atunci când privim în prezent forma umană trebuie să vedem în ea rezultatul extraterestrului.
În al doilea rând, în afara formei, putem deosebi la om ceea ce este mişcare interioară. Studiaţi mişcarea sângelui, mişcarea celorlalte umori şi veţi afla mişcare interioară. Acestă mişcare este şi ea configurată în interiorul omului. Ea se află ceva mai adânc în om decât forma sa. Modelarea fomei tinde mai mult spre periferie. Această mişcare interioară se desfăşoară mai mult în interior. Este un lucru care trebuie să fie şi el în legătură cu lumea exterioară, dar cu lumea exterioară extraterestră.
În al treilea rând, distingem la om organele propriu-zise în acţiunea lor, acţiunile organelor. Organe ca plămânul, ficatul, splina etc. acţionează în om. Vă rog să nu vă miraţi de acest lucru, ci să-i căutaţi motivaţia. De exemplu, unul din cele mai importante organe, inima, despre care am vorbit mult în ultimul timp, în dezvoltarea sa embriologică nu este, de fapt, ceva modelat primar din sine, ci este asamblat, împins din toate părţile prin întreaga circulaţie sangvină. La fel stau lucrurile şi cu celelalte organe. Ele sunt mult mai mult efectul circuitelor decât cauza acestora. În ele, circuitele ajung cumva la stagnare, sunt metamorfozate şi merg apoi în alt mod mai departe. Se poate spune, de exemplu, că dacă aici este un curs de apă care trece peste o stâncă, atunci el aruncă în sus tot felul de formațiuni (tabla 9, dreapta), apoi curge mai departe. Aceste formațiuni sunt generate prin toate forţele de echilibru şi mişcare aflate în acel loc. Imaginaţi-vă acum că, brusc, toate acestea s-ar solidifica, ar rămâne o piele ca un perete, și apoi restul ar rupe-o brusc din nou. Atunci ar exista o formaţiune organică. Atunci curentul ar străbate și ar merge iarăși mai departe într-un mod diferit, şi ar putea fi modificat într-un mod diferit. Cam aşa puteți să vă imaginaţi că se comportă curenţii sângelui care merg printr-un vas oarecare, deci şi prin inimă. Eu pot să vorbesc numai aluziv despre aceste lucruri; ele sunt bine fundamentate, dar acum nu facem decât să le amintim. Organele, aşa cum sunt modelate, sunt, aşadar, dependente de curenţii de forţe interiori, dar ele sunt ceva în interiorul omului şi intră din nou într-o relaţie cu exteriorul. Aici însă se instalează ceva, cum veţi putea constata dintr-un exemplu, care este mai apropiat de terestru pentru că prin organe noi trecem din nou din interior în exterior.
Să luăm ca exemplu plămânul. El este un organ intern; totodată el stă la baza respiraţiei. Prin faptul că este legat de oxigenul inspirat şi de dioxidul de carbon expirat, el este legat de ceva important pentru om, dar care se află în exterior, în ambianţa terestră. Aşadar, în clipa în care prin activitatea organului depăşim epiderma, noi ieşim în terestru. Ceea ce se întâmplă cu totul în cuprinsul epidermei, modelarea, reglarea mişcărilor, depinde de domeniul extraterestrului. Când ajungem la organe, ajungem din nou la terestru. Aici se leagă în om Cerul cu Pământul. Plămânul este încă construit de domeniul extraterestru; ceea ce face plămânul cu oxigenul îl pune în relaţie cu domeniul terestru. Când omul preia ceea ce este foarte terestru, materiile alimentare exterioare, şi le încorporează organismului său, el intră într-o relaţie nemijlocită prin metabolismul propriu cu ceea ce este cu adevărat terestru.
Putem observa, aşadar, omul din patru perspective. Îl putem contempla în legătură cu forma sa generală, în măsura în care ea este generată dinăuntru în afară; în legătură cu mişcările sale interioare; cu acţiunile organelor sale; cu metabolismul său. Dacă urmărim forma generală care este generată în întregime din interior vom vedea că ea se află cel mai puţin în relaţie cu mediul terestru. Aşa cum vom vedea mâine, noi aflăm ceva despre această relaţie abia când raportăm integral această modelare la Zodiac. Mişcările interioare, circulaţia sangvină, a limfei etc. ni se lămuresc când le raportăm la lumea planetară a sistemului nostru solar. De îndată ce ajungem la acţiunile organelor, ajungem din nou afară, în domeniul terestru. Eu v-am dat ca exemplu plămânul, care are o structură internă modelată de extraterestru, dar prin faptul că preia oxigenul el intră în relaţie cu aerul, aşa cum alte organe ale omului intră în relaţie cu apa, altele cu căldura etc. Putem spune că în timp ce studiem acţiunile organelor ajungem la lumea elementelor foc, apă, aer. Abia prin faptul că studiem metabolismul propriu-zis intrăm în relaţie cu Pământul. Lumea elementelor este ceea ce înconjoară Pământul sub formă de apă, ca sferă aeriană, şi abia prin faptul că studiem metabolismul ne apropiem propriu-zis de relaţiile omului cu Pământul. În felul acesta înţelegm relaţiile omului cu lumea înconjurătoare.
(Tabla 9, stânga, jos)Dacă aflăm cum stau lucrurile cu forma umană şi obţinem posibilitatea de a ne întoarce de la forma umană la Zodiac, adică la lumea stelelor fixe, atunci, plecând de la om, ne putem face o reprezentare despre ceea ce este configurat afară şi care nu trebuie să fie cercetat matematic sau mecanic ci prin aceea că învăţăm să înţelegem forma generală a omului. Mişcarea planetelor nu trebuie să fie cercetată numai cu telescopul, aşa cum l-am îndrepta asupra unui ochi şi apoi asupra celuilalt ochi al omului şi am căuta unghiul dintre ei şi, în acest fel, am căuta poziţia lor etc. Ceea ce există cu adevărat aici este format din interior spre afară, şi acest lucru înseamnă o corespondenţă cu procesele din lumea planetelor. Astfel că atunci când înţelegem activităţile umorilor din om înţelegem acţiunile planetelor. Şi când înţelegem acţiunile organelor umane înţelegem ce se petrece în lumea elementelor. Dacă am putea înţelege ce procese se desfăşoară la un moment oarecare în om prin aceea că materiile terestre sunt preluate în metabolismul său, am putea separa spaţial activităţile Pământului de toate celelalte influenţe extraterestre.
Mâine vom continua această analiză.
