Privind evenimentele anului 1920, pe când Rudolf Steiner avea 59 de ani, constatăm o pendulare masivă între vizitele îndelungi făcute în străinătate și munca intensă de construcție și amenajare la Goetheanum, în Dornach, Elveția.
Încă din 1919 începuse un fel de navetă între Stuttgart ‒ unde ținea conferințe mai ales pentru pedagogii nou înființatei școli Waldorf ‒ și Dornach. Aici înnoirea artistică ‒ promovată prin euritmie, ca artă a mișcării, și prin dramele-misterii ‒ concură la transformarea edificiului Goetheanum într-o operă de artă integrală.
Preocuparea pentru înnoirea învățământului se reflectă în ciclurile de conferințe pentru pedagogi ‒ în domeniul științelor naturii și artelor1, precum și în „săptămânile de lucru” cu dascălii. Participarea lui Rudolf Steiner la consiliile profesorilor de la Școala Waldorf din Stuttgart („conferințele profesorale”)2, cât și la „serile cu părinții” sunt contribuții la crearea unui nou mod de lucru în educație, prin care pedagogii, elevii, părinții și tot mai multe persoane interesate devin componentele unui organism comunitar (școala), situat în miezul vieții contemporane. Acesta este și anul unor importante întâlniri cu medicii și studenții la medicină, în strădania extinderii mișcării medicale bazate pe cunoștințe spiritual-științifice. Perioada istorică este una a frământărilor și dușmăniilor dintre popoarele prinse în structurile constituite după catastrofalul Mare Război. Într-o lume scoasă din țâțâni, Rudolf Steiner încearcă să aducă o contribuție socială, economică, spirituală la formarea unei vieți organice a statelor lumii. Cunoașterea umană și marile personalități care au marcat evoluția omenirii sunt temele unor conferințe din acest an 19203. Căutând sursele de inspirație ale marilor personalități ‒ și descoperind înrudirile dintre impulsurile unor mari oameni precum Shakespeare, Roger Bacon, Jacobus Baldus și Jakob Böhme4 ‒, Rudolf Steiner ajunge la concluzia că „ceea ce este activ în evoluția omenirii depinde de forțele motrice spirituale care se află în spatele devenirii istorice, iar personalitățile sunt, ca să spunem așa, mijloacele și căile prin care anumite forțe motrice provenind din lumea spirituală intervin activ în devenirea noastră istorică terestră”5. Succesiunea și împletirea acestor curenți se poate citi din examinarea mai profundă a vieții acelor mari personalități care au marcat modernitatea. Aici se întâlnesc preocupările pentru filosofie ale lui Rudolf Steiner cu deslușirea nevoilor unor vremuri aflate în mișcare și cu citirea semnelor viitorului6. O lume ce începe să fie cuprinsă de măcinarea forțelor economico-financiare imense, mobilizate prin război și care acum îndreaptă lucrurile spre marea criză economică. Preocupările lui Steiner pentru viața economică, politică, financiară își caută loc în nou înființata firmă „Ziua ce va veni” (Der Kommende Tag) ‒ sugerează direcționarea spre fenomene ale viitorului, preocuparea pentru „tripartiția organismului social”. Dar mai ales confluențele dintre lumea contemporană și forțele spirituale constituie tema generică a acestui an 1920 din activitatea lui Rudolf Steiner.
1 R. Steiner, Impulsuri spiritual-Științifice pentru dezvoltarea fizicii (II) (Geisteswissenschaftliche Impulse zur Entwicklung der Physik, II), GA
321, Editura Arhetip, București, 2002.
2 R. Steiner, Consilii cu profesorii de la Școala Liberă Waldorf (1919-1924) (Konferenzen mit den Lehrern der freie Waldorfschule, 1919-1924), GA 300a-c.
3 R. Steiner, Transformări spirituale și sociale în evoluția omenirii (Geistige und soziale Wandlungen in der Menschheitsentwickelun), GA 196.
4 Ibidem.
5 G. Wachsmuth, Viața și activitatea pe pământ a lui Rudolf Steiner. O biografie (Rudolf Steiners Erdenleben und Wirken. Eine Biographie),
Philosophischer-Anthroposophischer Verlag am Goetheanum, Dornach, 1951, p. 396.
6 R. Steiner, Filosofia lui Toma de Aquino (Philosophie Thomas de Aquino), GA 74.
În acest context, la Dornach se pun în acest an bazele unei noi forme de învățământ superior. „Încă de la intrarea la Școala Superioară Tehnică din Viena, în anul 1879, el se preocupă interior de următoarea problemă: prin fărâmițarea vechii Universitas în domenii de specializare în cea mai mare măsură străine unul de altul, omul pierduse posibilitatea construirii unei imagini integrale despre lume. Începând cu trecerea în noul secol, el își concentrase activitatea timp de două decenii înspre a face din nou accesibilă omenirii posibilitatea conștientizării realității spiritului, a suprasenzorialului din natură, care se pierduse în secolul anterior” 7.
7 Op. cit., p. 396.
Abordările sale se depărtau de cultivarea mistică a spiritualului, așa cum devenise moda în ultimul sfert al secolului al XIX-lea. În cercetările și aplicațiile sale practice, Rudolf Steiner prezenta omul ca loc de întâlnire a lumii spiritului și a lumii naturale. Mergând pe urmele abordării goetheaniste a lumii, el tindea spre o nouă sinteză a tuturor științelor, bazându-se pe o fenomenologie dublă ‒ și de aceea mai completă ‒, a senzorialului clar și a suprasensibilului din natură. Drumul acesta duce atât spre în afară, precum este și unul de autocunoaștere, fiindcă, exersând, omul își dezvoltă nu numai capacități ale observației senzoriale, ci și instrumente interioare subtile pentru abordarea aspectelor de dincolo de simțuri. Cunoașterea aprofundată devine atunci fapt spiritual și natural în același timp, pătruns și de o atitudine de veneratie față de măreția Creațiunii.
În acest sens, la sfârșitul lui septembrie 1920, în sala marii cupole a primului edificiu al Goetheanumului, Rudolf Steiner deschidea cursurile nou înființatei Școli Superioare de Științe ale Spiritului. Era nevoie ca această abordare propusă și realizată de Rudolf Steiner să devină accesibilă și altora, să fie probată și de alte individualități.
Aici, omul este plasat în centrul cercetărilor și activităților practice și artistice. Imaginea omului devine mai complexă prin abordarea ei ca loc al conlucrării dintre forțele cosmice și cele terestre. Omul, însă, este văzut aici ca element creator cu un rol hotărâtor în evoluția cosmică și astfel aspectul moral-sufletesc va căpăta o altă valoare, pentru că perspectiva se lărgește.
Sfârșitul anului 1920 este marcat și de preocupările pentru înnoirea medicinei ‒ văzută ca artă a vindecării ‒ și de aceea Rudolf Steiner va împleti în prelegerile sale din noiembrie-decembrie și aspecte legate de latura spirituală a fiziologiei, a organismului uman ‒ legile Cosmosului, care se oglindesc în formele ființei noastre.
La Crăciunul aceluiași an, urmează încă o abordare deosebită a evoluției omenirii, prin tratarea unei teme ce poate avea semnificații majore pentru desprinderea minții omenești din chingile intelectualismului. Este vorba de imaginea zeiței Isis și a metamorfozei sale, divina Sophia. Modul de abordare ales de Rudolf Steiner voia să spargă tiparele rigide ale abstractizării și relativizării încetățenite în gândirea modernă. Imaginile sale devin imaginațiuni, adică fapte spirituale care solicită activitatea interioară a omului. Aceste imagini active pătrunse de substanță spirituală și care pot fi accesibile și prin instrumentele activităților artistice, creatoare, pot da celui ce lucrează cu ele posibilitatea extinderii capacităților umane reale. Enunțul lui Rudolf Steiner ‒ făcut în contextul dimensiunii spirituale a Crăciunului, ca sărbătoare cosmică ‒ afirmă nașterea unui fel de destoinicie în viața celui care se străduie, și care se contrapune resemnării multor contemporani, sărăciei spirituale și ineficienței vieții moderne.
Oricum, cufundările mistice, revelațiile secolelor trecute nu sunt decât o parte a experienței spirituale. Acestea descoperă celor care le practică sau le au doar adevărata natură spiritual-substanțială a materiei. Drumul acesta, în perspectiva lui Steiner, a fost parcurs deja de-a lungul evoluției omenirii ‒ de la vechea epocă persană la cea egipteano-asiro-babiloniană și la cea greco-romană. Paralela lumii de azi cu epoca egipteană ‒ de unde și fascinația noastră pentru misterele acestei culturi ‒ se oprește la moartea lui Osiris (asemănătoare morții lui Iisus) și la căutarea sa prin lume de către Isis. Pentru vremurile noastre, caracteristică este metamorfoza căutării lăuntric-spirituale cu instrumentele inspirației și intuiției, pe calea „renașterii înțelepciunii evoluției spirituale (Sophia)8.
8 Op. cit., p. 418.
Sorin R. Țigăreanu
