În ultima conferinţă am văzut cum omul învaţă să-şi stăpânească diferitele perioade ale vieţii şi să le observe retrospectiv cu ajutorul vederii spirituale. Astfel, el ajunge la inspiraţie, prin intermediul căreia îşi poate ridica pas cu pas conştienţa până la o deplină comuniune cu lumea stelelor. Această lume trebuie, desigur, înţeleasă ca o expresie, o revelaţie, a unor fiinţe pur spirituale şi a unor fapte pur spirituale.
Pentru a putea deschide uşile lumii spirituale şi a întreprinde investigaţii în această lume este necesar să depunem eforturi deosebite pentru a dezvolta stările de conştienţă şi condiţia psihică necesară. Nu ar trebui să ne lăsăm pradă iluziei că am putea obţine revelaţii spirituale cu ajutorul conştienţei normale.
Câteva exemple specifice vor ajuta la clarificarea acestui aspect. Înainte de a indica sursele potenţiale de eroare în investigaţia spirituală, aş dori să fac următoarele observaţii preliminare.
Când o persoană întreprinde o pregătire spirituală serioasă care-i deschide porţile lumii spirituale şi-i permite să perceapă şi – dacă pot spune aşa – să intre în dialog cu lumea spirituală, el îşi dă seama că evoluţia istorică a omenirii prezintă diferenţieri vaste, diferenţe notabile ale fundalului spiritual al acesteia.
Epoca prezentă, pe care o putem numi epoca lui Michael din motive pe care le voi expune mai târziu, începe în ultima treime a secolului al XIX-lea, aproximativ în anii 1870. Această epocă a fost precedată de o alta, care a durat trei sau patru secole. Pentru o persoană ce beneficiază de cunoaştere spirituală această epocă mai timpurie avea un caracter cu totul diferit. La rândul ei, acestă epocă a fost precedată de o alta, care, de asemenea, avea un caracter cu totul diferit. Ca urmare, atunci când privim în trecut cu ajutorul cunoaşterii iniţiatice, observăm că diferitele epoci evocă impresii total diferite. Nu doresc să descriu în mod abstract aceste impresii; aş vrea să le ilustrez cu exemple concrete.
În decursul acestor conferinţe am vorbit despre personalităţi care au jucat diferite roluri în evoluţia omenirii. I-am menţionat, de pildă, pe Brunetto Latini, faimosul profesor al lui Dante, pe învăţătorii Şcolii de la Chartres, Bernardus Silvestris, Alanus ab Insulis şi Gioacchimo da Fiore. Şi aş mai putea vorbi despre sute de alte personalităţi ale secolelor IX-XII şi chiar din secolul al XIII-lea. Fiecare dintre aceste personalităţi era un exemplu caracteristic al epocii sale.
Atunci când o persoană care doreşte să investigheze istoria omenirii din punctul de vedere al ştiinţei spirituale studiază, de pildă, epoca lui Dante sau a lui Giotto, şi anume, epoca prerenascentistă, va resimţi ca o necesitate întâlnirea în lumea spirituală cu fiinţe umane, cu suflete omeneşti excarnate; el trebuie să se întâlnească faţă-n faţă, metaforic vorbind, cu sufletele omeneşti ce trăiesc între moarte şi o nouă naştere. În cunoaşterea iniţiatică avem senzaţia clară că relaţia noastră spirituală cu o individualitate ca, de pildă, Brunetto Latini trebuie să fie la fel de personală ca şi relaţia pe care o avem cu ceilalţi oameni în lumea fizică. Am încercat să sugerez acest lucru în descrierile pe care le-am făcut deja. De aceea, când am vorbit despre Gioacchimo da Fiore sau Brunetto Latini am descris acea epocă în aşa fel încât să fie evident că resimţeam nevoia de a da caracterizării mele, pe cât posibil, o notă personală.
În decursul epocii următoare, care durează până în ultima treime a secolului al XIX-lea, situaţia este complet diferită. În această epocă nu mai este deloc necesar ca iniţiatul să intre într-o relaţie personală sau individuală cu sufletele excarnate pe care doreşte să le contacteze. Am prefera să îi vedem înconjuraţi de întreg mediul lor; nu simţim nevoia să îi abordăm direct, ci mai curând să intrăm într-un fel de contact cu ei prin intermediul cunoaşterii pământeşti, prin intermediul conştienţei obişnuite.
Mă veţi ierta dacă, în acest punct, vă voi prezenta ceva ce provine din experienţa mea personală directă. În acest caz, experienţa personală respectivă este cât se poate de obiectivă. Epoca ce a precedat-o pe a noastră a fost vremea lui Goethe şi timp de zeci de ani eu am fost angajat în studiul operelor sale. Doream în mod special să-l abordez pe Goethe prin intermediul scrierilor sale ştiinţifice şi al ştiinţelor naturii în general. Numai în anii din urmă am simţit nevoia de a avea un contact direct cu el ca fiinţă spirituală, în lumea spirituală. Dar a fost necesar ca mai întâi să am experienţa lui, după moartea sa, în totalitatea relaţiei sale cu Cosmosul ca şi fiinţă stelară, ca să zicem aşa, nu ca personalitate individuală. Pe de altă parte, atunci când dorim să intrăm în contact spiritual cu o personalitate cum ar fi Brunetto Latini, sau cu cei care se ocupau cu studiul naturii în acea epocă, simţim nevoia să schimbăm idei şi opinii cu ei personal, într-o comuniune spirituală intimă.
Aceasta este o deosebire foarte importantă, care este legată de faptul că din punct de vedere al caracterului spiritual lăuntric cele două epoci sunt total diferite. Astăzi noi trăim într-o vreme în care omul, ba chiar întreaga omenire, are posibilitatea unică de a avea acces direct la adevărurile spirituale, o vreme în care ştiinţa iniţiatică devine bun comun. Nu trebuie să permitem ca această epocă, ce abia a început, să ajungă la sfârşit fără să aibă loc o recunoaştere spirituală din partea claselor sociale cultivate a realităţilor majore ce le sunt accesibile, şi anume nu a realităţilor cotidiene, fizico-sensibile, ci a realităţilor spirituale. De acum înainte epoca noastră trebuie să se angajeze în mod energic în cultivarea unei ştiinţe spirituale direct asociate cu lumea spirituală, căci altfel omenirea nu va fi capabilă să-şi îndeplinească sarcina ce i-a fost încredinţată. Noi trebuie să intrăm din ce în ce mai mult într-o epocă spirituală.
În epoca precedentă, altele au fost forţele care au exercitat o influenţă predominantă în evoluţia umană. Şi când vorbim din punctul de vedere al cunoaşterii stelare autentice, putem spune: în epoca în care am intrat în anii 70 ai secolului precedent, forţele care trebuie să exercite o influenţă majoră în tot ceea ce ţine de viaţa fizică şi psihică, în ştiinţă, religie şi artă sunt forţele Soarelui.
Pentru cei ce beneficiază de adevărata cunoaştere Soarele nu este globul de gaz descris de fizica modernă, ci o aglomerare de fiinţe spirituale. Şi cele mai importante fiinţe spirituale, cele care radiază spiritualul, aşa cum lumina Soarelui radiază fizic şi eteric, sunt grupate în jurul unei fiinţe care, în conformitate cu străvechea terminologie păgâno-creştină sau iudeo-creştină, poate fi desemnată ca fiinţa lui Michael. Michael lucrează din Soare. Influenţele spirituale ce vin de la Soare mai pot fi numite şi influenţele lui Michael şi ale oştilor sale.
În epoca ce a precedat-o pe a noastră, nu influenţele Soarelui, ci ale Lunii erau forţele motrice aflate în spatele vieţii şi activităţii omului şi a căutării cunoaşterii. Forţele Lunii au fost forţele motrice ale epocii pe care am încheiat-o în anii 1870 şi care a durat trei sau patru secole.
În acea vreme, fiinţele de căpetenie care influenţau evoluţia Pământului şi a omului erau grupate în jurul unei fiinţe numite Gabriel, ca să ne conformăm străvechii terminologii. Am putea la fel de bine să alegem un alt nume – terminologia are o importanţă minoră – dar e mai bine să păstrăm numele de Gabriel, conform tradiţiei iudeo-creştine.
Astfel, în maniera pe care v-am indicat-o, ni se impune atenţiei o activitate spirituală în om care derivă din lumea stelelor. Dacă observăm, cu ajutorul cunoaşterii iniţiatice, ce lucrează în om de la naştere şi până la schimbarea dinţilor, putem înţelege activităţile Lunii în Cosmos; cu alte cuvinte, prin observarea retrospectivă inspirată a primilor ani ai copilăriei, noi aflăm despre epoca lui Gabriel, când influenţele Lunii erau deosebit de active.
Pe de altă parte, pentru a percepe caracteristicile particulare ale unei epoci cum ar fi a noastră, trebuie să fim mai maturi, să fi trecut de 40 de ani, şi să putem privi înapoi la forţele formatoare ce au lucrat în noi între 20 şi 40 de ani, mai precis, între 21 şi 42 de ani. În consecinţă, în epoca precedentă cei care jucau un rol decisiv în stabilirea direcţiei cosmice a lumii erau copiii de vârstă mică. În epoca noastră, persoanele cu vârste de 20, 30 şi ceva de ani sunt cele care sunt destinate să primească impulsurile de la forţele Soarelui; adulţii sunt cei care au de jucat un rol de o importanţă vitală în călăuzirea cosmică a întregii lumi.
Aceste fapte sunt consecinţa practică a percepţiei spirituale directe pe care v-am descris-o alaltăieri. Ele nu sunt teorii lipsite de conţinut, ci rezultate ale percepţiei propriu-zise. Veţi intui, ca urmare, că pentru a înţelege epoca lui Gabriel, care a precedat actuala epocă a lui Michael, nu era neapărat necesar să întâlneşti personal sufletele excarnate ale acelei epoci. În faţa lor te-ai fi simţit ca un copil în faţa unui adult, căci ar fi trebuit să abordezi acele suflete cu ajutorul percepţiei inspirate a primilor ani ai copilăriei.
Lucrurile stau cu totul altfel când investigăm epoca precedentă, epoca lui Alanus ab Insulis, Bernardus Silvestris, Gioacchimo da Fiore, John de Hanville şi Brunetto Latini. Această perioadă a fost dominată de forţe pe care omul le dobândeşte atunci când priveşte retrospectiv ceea ce lucrează în el în perioada dintre schimbarea dinţilor şi pubertate. Acestea sunt forţele lui Mercur. Ceea ce omul vieţuieşte atunci când, pornind de la această perioadă a vieţii, îşi dezvoltă organele corespunzătoare pentru percepţia spiritualului este extraordinar de semnificativ. Între momentul schimbării dinţilor şi pubertate omul este dornic să înveţe, şi atunci când percepe cu organul ce corespunde acestei perioade a vieţii, el vieţuieşte din nou entuziasmul copilului. De aceea doreşte să-i întâlnească personal pe cei care aparţin acestei epoci. Şi face acest lucru cu ajutorul cunoaşterii iniţiatice. El ar dori să se confrunte cu o personalitate ca, de pildă, Brunetto Latini aşa cum un copil de 10 sau 12 ani se confruntă cu superiorul său, profesor sau instructor.
Când un om posedă cunoaşterea iniţiatică el nu ignoră lucrurile ce aparţin lumii fenomenelor. Este concomitent un adult şi un copil dornic de cunoaştere. El se confruntă cu Brunetto Latini de pe poziţii de egalitate, totuşi cu dorinţa intensă de a învăţa de la el.
Cunoaşterea iniţiatică a perioadei ce s-a încheiat în secolul al XV-lea şi a început în secolul al XI-lea îşi împrumută nuanţele de căpetenie de la această relaţie. Este o perioadă în care principalele impulsuri pentru Pământ şi omenire sunt date de Mercur.
Fiinţa în jurul căreia gravitau toate, fiinţa care avea o însemnătate deosebită pentru această epocă, era cunoscută sub străvechiul nume Rafael. Rafael este Mercur în epoca ce a precedat Renaşterea, vremea lui Dante şi a lui Giotto. Simţim că am dori să cunoaştem personal mai ales pe aceia care sunt prea puţin cunoscuţi istoriei, pe cei ale căror nume nu s-au păstrat.
Când ne-am familiarizat cu învăţăturile ştiinţei spirituale această epocă trezeşte în noi o reacţie stranie. Mai întâi, ne simţim iritaţi de faptul că manualele de istorie ne spun atât de puţin despre Brunetto Latini sau despre oameni ca, de pildă, Alanus ab Insulis; am dori să aflăm mai multe fapte istorice. Apoi, pe măsură ce orizontul nostru se lărgeşte, devenim bucuroşi şi recunoscători pentru faptul că istoria oficială rămâne tăcută. Căci documentele istoriei exterioare sunt fragmentare. Imaginaţi-vă cum ar arăta epoca noastră în ochii posterităţii dacă articolele de ziar referitoare la domeniile subsidiare ale istoriei ar fi considerate singurele mărturii valabile. Nu putem decât să fim recunoscători că nu suntem tulburaţi de informaţiile limitate ce apar în enciclopedii despre aceste personalităţi. Şi, cu toate mijloacele ce se află azi la dispoziţia Societăţii antroposofice, încercăm să luăm contact spiritual cu aceşti oameni şi să comunicăm tot ceea ce se poate afla despre ei din punctul de vedere al ştiinţei spirituale.
În acest context, este de cea mai mare importanţă să luăm contact cu acele personalităţi care au fost asociate cunoaşterii naturii în epoca lui Rafael. O cunoaştere mai profundă a naturii, o cunoaştere mai profundă a medicinei, poate fi comunicată prin multe personalităţi care, pentru percepţia clarvăzătoare, se ridică din semiîntunericul spiritual al acestei epoci (din secolul al IX-lea până în secolul al XV-lea) şi care ne pot informa despre concepţiile curente în ceea ce priveşte materia şi ideile curente cu privire la relaţia omului cu întregul Cosmos. Când privim această epocă prin intermediul percepţiei spirituale, întâlnim multe personalităţi care sunt necunoscute deoarece numele lor nu au fost păstrate pentru posteritate, totuşi aceste personalităţi există în realitate. Multe dintre aceste personalităţi ne apar şi spunem: Aici stă „Paracelsus major”, dar noi nu avem nicio menţiune a acestui nume, în vreme ce „Paracelsus minor” a trăit într-o perioadă mai târzie, în epoca lui Gabriel, şi a avut reminiscenţe ale înţelepciunii naturii pe care o cunoscuse Paracelsus major, deşi nu a păstrat forma pură, sublimă şi spirituală a înţelepciunii lui Paracelsus major.
Apoi apare înaintea noastră „Jacob Böhme minor”, în perioada târzie a epocii lui Gabriel. Şi din nou spunem: Această personalitate a proclamat adevăruri sublime pe care le-a aflat din diverse învăţături tradiţionale care i-au stimulat inspiraţia. Atunci când „Jacob Böhme major”, care nu este cunoscut posterităţii şi al cărui nume este menţionat doar ocazional, ca şi cele ale lui Alanus ab Insulis şi Brunetto Latini, ne apare, atunci îl înţelegem pentru prima dată pe Jacob Böhme minor. Epoca prerenascentistă, la sfârşitul căreia figurile celebre ale lui Dante şi Brunetto Latini, şi Şcoala de la Chartres, ies în evidenţă ca nişte lumini solitare, în vreme ce Scotus Eriugena se iveşte în mijlocul lor ca un stei eratic de piatră – această epocă are ceva ce poate acţiona ca un puternic stimul spiritual. Istoria medievală exterioară este întunecată, dar în spatele acestei întunecimi se află o lumină imensă privind tocmai acestă epoca, despre care am vorbit acum.
Când intrăm în epoca lui Rafael, între secolele al IX-lea şi al XV-lea*, atunci figurile unui Dante, unui Giotto şi în special ale acelora al căror nume sunt necunoscute posterităţii, ca şi ale celorlalţi, despre care am vorbit, par să capete un relief deosebit. Ei ne fac o impresie intensă, umană. Rafael însuşi, care nu a fost niciodată încarnat într-un corp fizic, rămâne mai mult în fundal, iar alte fiinţe spirituale, care sălăşluiesc permanent în lumea spirituală, apar mai imprecis definite în această epocă. Cele care ies puternic în evidenţă sunt fiinţele omeneşti, mai ales cele decedate.
| 1879 – 1510 1510 – 1190 1190 – 850 850 – 500 500 – 150 150 – 200 |
Gabriel Samael Rafael Zachariel Anael Orifiel |
Luna Marte Mercur Jupiter Venus Saturn |
În epoca următoare, a lui Gabriel, avem impresia că până şi figuri precum cele ale lui Goethe, Spencer, Voltaire, a lordului Byron duc o existenţă de umbre în lumea spirituală. Cu ajutorul percepţiei spirituale, pe de altă parte, devenim conştienţi de anumite fiinţe deosebit de măreţe, care ne dau impresia că sunt supraomeneşti, nu umane. Ele există în prezent şi sfera lunară este sălaşul lor permanent, la fel cum Pământul este sălaşul nostru între naştere şi moarte. Aceste figuri impresionante ne atrag atenţia, în vreme ce sufletele omeneşti se retrag mai mult spre fundal. De la aceste fiinţe învăţăm că ele au fost odinioară unite cu Pământul aşa cum suntem noi, oamenii, acum. În vreme ce oamenii trăiesc în corpurile lor fizice, aceste fiinţe lunare au trăit mai înainte pe Pământ în corpuri subtile, eterice. Şi noi realizăm faptul că ne aflăm în prezenţa unor fiinţe care, în vremurile primordiale, erau legate de omenire şi erau învăţătorii spirituali ai omenirii de pe Pământ. Atunci când sarcinile ce le aveau de îndeplinit pe Pământ au fost încheiate, aceste fiinţe s-au retras în sfera lunară şi în prezent nu mai sunt asociate Pământului.
Din cartea mea Ştiinţa ocultă ştiţi că Luna a fost cândva un corp cosmic unit cu Pământul şi că mai târziu ea s-a separat de Pământ. Aceste fiinţe au însoţit Luna după separare iar ulterior au devenit locuitori ai sferei lunare. Ca urmare, atingând acel nivel de cunoaştere care ne permite să fim în legătură cu cei morţi imediat după decesul lor, noi intrăm într-o lume unde, deoarece ne mai păstrăm şi cunoaşterea de mai înainte, ce ţine de conştienţă normală, ne vedem înconjuraţi de acei oameni pe care îi recunoaştem astăzi, în starea de conştienţă diurnă normală, ca şi oameni care au fost în corp fizic pe Pământ; apoi, când intrăm în cealaltă stare de conştienţă, învăţăm să realizăm din ce în ce mai clar că ne aflăm în prezenţa unor fiinţe spirituale care aparţin sferei lunare la fel cum noi aparţinem Pământului. Aceste fiinţe sunt omniprezente şi se interesează de treburile oamenilor, dar nu din punctul de vedere fizic al oamenilor de azi.
Printre aceste fiinţe care au fost cândva marii învăţători ai omenirii şi care nu mai sălăşluiesc pe Pământ, ci – dacă putem spune aşa – sunt locuitorii sferei lunare, se găsesc fiinţe de o extraordinară măreţie, având cea mai înaltă dezvoltare spirituală, de o deosebită măreţie lăuntrică, spirituală. De la ele se pot învăţa foarte multe despre misterele Cosmosului. Cunoaşterea lor depăşeşte cu mult cunoaşterea pe care o permite conştienţa obişnuită. Dar ele nu pot exprima această cunoaştere în gânduri abstracte. Când ne apropiem de ele, ne întâmpină valuri de cântec; ele exprimă totul prin intermediul poeziei şi imaginilor artistice. În felul lor, ele ne încântă şi ne bucură cu armonii sublime, necunoscute lui Homer şi anticelor poeme epice indiene. Dar în tot ceea ce ne înfăţişează aceste fiinţe dăinuie o profundă înţelepciune.
Printre ele se află totuşi şi fiinţe mai imperfecte. La fel cum pe Pământ avem persoane mai plăcute sau mai dezagreabile, tot astfel şi printre aceste fiinţe pot fi găsite unele care nu au ajuns la perfecţiunea şi maiestatea tovarăşilor lor. Cu toate acestea, este posibil ca ele să fi ajuns la un anumit grad de perfecţiune deoarece, datorită faptului că au devenit discipolii acestora, ele au putut părăsi sfera pământească şi şi-au putut continua viaţa şi lucrarea în sfera lunară. Atunci când contactăm, ca să folosim o expresie banală, aceste fiinţe, percepem imediat faptul că ele au un interes arzător pentru treburile pământeşti, dar interesul lor e de un tip total diferit.
Nu trebuie să ne imaginăm aceste fiinţe ca fiind personaje antipatice, neplăcute. Deşi sunt imperfecte în comparaţie cu tovarăşii lor, totuşi ele depăşesc cu mult nivelul de inteligenţă, înţelegere şi distincţie pe care omul de azi îl poate atinge cu ajutorul conştienţei obişnuite. Ele au aceleaşi obiceiuri ca şi tovarăşii lor; dar obiceiurile şi tendinţele lor diferă faţă de cele ale omului obişnuit de azi.
Aş dori să intru acum în anumite detalii ale unei chestiuni destul de importante. Când stabilim relaţii cu astfel de fiinţe, simţim în mod firesc nevoia de a face schimb de opinii, de a discuta cu ele despre un lucru sau altul – aceste formulări sunt, prin forţa lucrurilor, lipsite de însemnătate. Să admitem, ca exemplu concret, că discutăm cu aceste fiinţe despre scris, despre scrierile omului. O persoană, să presupunem, şi-a scris pur şi simplu numele pe hârtie, altul şi-a scris iniţialele sau a semnat.
Când discutăm despre asta cu aceste fiinţe, ele ne răspund: voi, oamenii, sunteţi interesaţi de ceea ce are cea mai mică importanţă – în înţelesul propriu-zis al cuvântului –, de ce înseamnă „fierar” sau „frizer”, de pildă. Dar e cu mult mai interesant să observi mişcările particulare ale omului în vreme ce scrie aceste cuvinte, felul cum scrie fiecare – mai rapid sau mai chinuit, cu graţie sau stângăcie, mecanic sau artistic. – Aceste fiinţe se interesează în mod deosebit de tiparele de comportament ale omului în timp ce scrie. Acesta este lucrul care le interesează.
În lumea spirituală despre care vorbesc acum, aceste fiinţe îşi au, de asemenea, aderenţii lor – diferite tipuri de entităţi spirituale care nu mai trăiesc pe Pământ şi al căror rang poate fi deasupra sau dedesubtul rangului omului. Aceste fiinţe nu ne dau niciun sfat cu privire la terminologie sau nomenclatură, dar comentează cu privire la tipul şi forma scrierii pe care omenirea a dezvoltat-o după ce aceste fiinţe nu au mai fost pe Pământ. Scrisul, în sensul în care folosim noi cuvântul, nu exista în vremea când aceste fiinţe au fost pe Pământ.
În cursul interacţiunii lor cu oamenii ele au observat cum încet-încet s-a dezvoltat scrierea. Ele erau interesate în mişcările îndemânatice ale degetelor şi au observat cum dexteritatea degetelor s-a amplificat mai târziu prin folosirea unei pene de gâscă sau ulterior a unui stilou. Puţin le interesa ce anume a fost aşternut pe hârtie; ele erau fascinate de mişcările folosite.
Mai trebuie să luăm seama acum la încă un aspect – unele emanaţii ale Pământului ce încă mai există în ziua de azi şi sunt în mare parte trecute cu vederea de către oameni. Ele iau forme multiple: în primul rând, ar trebui incluse printre ele ceea ce tocmai am discutat, mişcările ce emană de la oameni. Tocmai aceste mişcări ce emană de la oameni sunt un lucru ce poate fi discutat cu aceste fiinţe.
Însă, în primul rând, acest lucru nu ne poate duce în adevărata sferă a acestor fiinţe, căci pe vremea când ele trăiau pe Pământ scrisul nu exista. Aceste fiinţe sunt teribil de ironice când comentează incapacitatea omului de azi de a-şi înţelege emanaţiile fluide. Aceste entităţi erau foarte conştiente de aceste emanaţii, în vreme ce omul modern le ignoră. Astfel, în perioade când aceste fiinţe erau pe Pământ, emanaţiile fluide, emanaţiile fluide ale pielii, erau de o importanţă vitală. Oamenii se recunoşteau unii pe alţii prin aceste exhalaţii; acest aspect a fost mai târziu ignorat.
Al treilea lucru la care aceste fiinţe sunt deosebit de receptive este expiraţia pielii, elementul aeriform care emană de la om. Toate aceste emanaţii, după cum vom afla ulterior, pot căpăta un caracter semi-spiritual. Aceste fiinţe sunt în mod particular sensibile la asemenea emanaţii ce vin de la om – elementul solid în scriere, elementul lichid în evaporarea prin piele, elementul aeriform în expiraţia pielii. Nu trebuie să uităm că omul respiră permanent prin piele.
În al patrulea rând, aceste fiinţe sunt receptive la emanaţia de căldură. Toate aceste lucruri care există pe Pământ au o semnificaţie specială pentru aceste fiinţe lunare. Omul este judecat după configuraţia mişcărilor sale în scris şi după caracterul particular al emanaţiilor sale.
Următoarea emanaţie este omniprezenta emanaţie de lumină. La fiecare individ, nu doar aura sa, ci şi corpul său fizic şi eteric radiază lumină. În condiţii obişnuite, această radiaţie este prea slabă ca să poată fi percepută, dar existenţa ei a fost recent demonstrată de către Moriz Benedikt cu ajutorul unei camere obscure special construite. El a demonstrat cum corpul fizic este înconjurat de o aură subtilă de emanaţii de lumină roşie, galbenă şi albastră, care diferă în diferite părţi ale corpului. Moriz Benedikt ne-a comunicat cum a pus în evidenţă această aură colorată. El a expus partea stângă a corpului la condiţii normale de iluminare iar partea dreaptă la condiţii care permiteau punerea în evidenţă a aurei. Totul depinde de realizarea condiţiilor experimentale corecte.
A şasea emanaţie este emanaţia de forţe chimice şi se găseşte astăzi pe Pământ doar rareori şi în cazuri excepţionale. Ea este, desigur, prezentă întotdeauna, dar are efect doar în rarele cazuri în care este practicată magia neagră. Atunci când oamenii devin conştienţi de emanaţiile lor chimice şi le exploatează, pe Pământ se exercită magia neagră.
Al şaptelea tip de emanaţie este emanaţia directă spirituală de forţe de viaţă sau radiaţia vitală. Folosirea emanaţiilor chimice în prezent degenerează inevitabil în magie neagră, care este odioasă şi malefică. Deşi magia neagră este o forţă redutabilă, aceste emanaţii de forţe de viaţă sunt la fel de importante. Aceste fiinţe lunare despre care vă vorbesc pot, la rândul lor, să se bazeze întotdeauna şi să lucreze cu aceste forţe de viaţă, folosindu-le în scopuri bune. Aceste fiinţe nu sunt magicieni negri, căci magicienii negri sunt cei care, în anumite circumstanţe, cad sub influenţa răului şi înfăptuiesc lucruri malefice pe Pământ. Dar fiinţele lunare se pot folosi de emanaţiile de viaţă doar pe Lună plină, când ele pot sălăşlui în lumina reflectată a Soarelui şi sunt supuse influenţei acestuia. Noi trebuie să învăţăm să ne folosim în mod creativ de ceea ce primim din lumea spirituală. Sarcina vremii noastre este de a ajunge la idei vii, de a dezvolta concepte vii, percepţii şi sentimente vii şi nu de a invoca teorii moarte. Şi acestea sunt inspirate direct de acele fiinţe care sunt unite cu fiinţa pe care o numim Michael.
În epoca precedentă, a lui Gabriel, omenirea era mai atrasă de lumea materială. Oamenii nu doreau să aibă un contact cu acele fiinţe care, în anumite circumstanţe, se aflau în strânsă relaţie cu omul, pentru că ele se preocupau de ceva ce era destul de străin acelei epoci, şi anume, de emanaţiile oculte ce provin de la om.
Alături de lumea fizică în care sălăşluim între naştere şi moarte se află o lume spirituală, în care noi ne aflăm în contact cu cei morţi în maniera deja descrisă. Dar această lume mai are şi multe alte aspecte, printre care şi virtutea forţelor care trăiesc în emanaţiile omului. Aceasta este, într-un anume sens, o regiune foarte periculoasă a Cosmosului, şi, după cum am spus deseori în aceste conferinţe, noi trebuie să dispunem de echilibru şi control psihic şi spiritual pentru a putea fi siguri că tot ceea ce ne vine de la aceste fiinţe lunare va deveni o forţă în slujba binelui, nu a răului.
Într-adevăr, toate forţele şi impulsurile epocii prezente trebuie să se grăbească să utilizeze în mod favorabil emanaţiile de viaţă de pe Pământ. Dar este atât de uşor să cazi victimă acelui lucru care se află între această emanaţie de viaţă şi toate celelalte emanaţii pe care ar fi de dorit să le stăpânim – să cazi victimă magiei negre. Oamenii ar dori atât de mult să facă vizibil ceea ce se exprimă în mişcări – voi vorbi mai târziu despre asta –, ceea ce este prezent în emanaţia fluidă, în emanaţia de lumină. Toate acestea sunt într-un anumit grad legate de forţele aflate în slujba binelui şi pot duce doar la lucruri bune, căci printre oameni se ivesc zorii epocii lui Michael. Între toate acestea se află magia neagră, căreia trebuie să ne împotrivim dacă dorim să urmăm metodele corecte de investigaţie spirituală.
Tabla 8Acum, când are loc această interacţiune în lumea spirituală între fiinţe omeneşti aflate pe Pământ şi fiinţe lunare – şi această interacţiune are permanent loc la nivel subconştient –, interesul pe care unele fiinţe lunare îl arată cu privire la mişcările folosite la scris şi desenat, şi care se revelează clarvăzătorului, îşi poate de asemenea găsi un ecou la anumite fiinţe elementare ale lumii spirituale. Fiinţele elementare sunt de un rang inferior celor lunare. Ele nu se încarnează niciodată pe Pământ, ci trăiesc în lumea adiacentă celei fizice, ca şi fiinţe spiritual-eterice. Interesul lor pentru lumea oamenilor poate avea următoarea consecinţă. – Observaţia ne arată că gândurile pe care un om le comunică prin scris au un impact asupra întregii sale fiinţe. Ele sunt mai întâi prezente în Eu, apoi sunt transmise corpului astral, care execută mişcările aşa cum comandă Eul. Apoi ele pătrund în corpul eteric şi coboară în corpul fizic. Unele fiinţe elementare observă aceste efecte şi jinduiesc să reacţioneze şi ele în acelaşi mod. Acest lucru nu este posibil, căci legile ce conduc lumea lor diferă de cele ale lumii în care se practică scrisul. Scrisul este prerogativa lumii fizice a omului de pe Pământ.
Dar poate apărea următoarea situaţie. Unele tipuri de oameni, atunci când scriu, sau gândesc sau simt, sunt ferm ancorate în corpul lor eteric; întregul corp eteric este implicat în acest proces, care apoi se imprimă cu putere în corpul fizic. În cazul acestui tip de persoane, Eul este suprimat iar corpurile lor eteric, astral şi fizic produc un facsimil al scrierii sau desenului. Aceste tipuri sunt mediumuri.
Deoarece Eul lor este suprimat, aceste mediumuri preiau în sine aceste fiinţe elementare maleabile din lumea spirituală care au învăţat mişcările scrisului de la fiinţele lunare. Apoi aceste mediumuri încep să execute mişcările scrisului, dar nu în deplină conştienţă a Eului, ci sub influenţa fiinţelor elementare care le controlează. Scrierea şi desenul mediumnic şi fenomenele obişnuite produse de mediumuri se realizează prin intermediul emanaţiilor mediumului în cursul unei stări de conştienţă diminuată. Aceste emanaţii sunt folosite de către fiinţa care îl controlează.
Al doilea tip de emanaţii poate fi folosit de către unele fiinţe care, sub influenţa fiinţelor lunare, asimilează cu uşurinţă talentele artistice ale omului. Aceste fiinţe intră, de asemenea, în acei oameni care şi-au atenuat conştienţa superficială şi care au în corpurile lor eteric şi astral anumite calităţi artistice care pot fi canalizate în emanaţii. În anumite condiţii, este foarte interesant de observat cum acest tip de om poate deveni posedat de către fiinţele elementar-spirituale şi cum aceste emanaţii sunt invadate de către forme aparent fantomă, care sunt, în parte, combinaţii ale percepţiei omului cu privire la propriile experienţe de viaţă care au coborât în corpurile eteric şi astral şi care apar în emanaţii şi, în parte, comunicări din lumea în care se află exclusiv fiinţele elementare care au intrat în el.
Astăzi s-au obţinut rezultate similare prin experienţele lui Schrenk-Notzing. Subiecţii experienţelor lui erau anumite tipuri mediumnice, paranormali negativi, la care, în decursul unei stări de conştienţă diminuată, Eul fusese suprimat, şi erau materialul ideal pentru fiinţele elementare datorită emanaţiilor fluide ale pielii lor. Există o carte interesantă scrisă de Schrenk-Notzing despre acest subiect. Unii au condamnat-o ca fiind mincinoasă, alţii au ridicat-o în slăvi. Nu este surprinzător că aceştia din urmă au găsit faptele relatate ca fiind extraordinare; căci este un lucru extraordinar ca, atunci când lucrezi cu un medium, să-i iasă ectoplasmă dintr-o parte oarecare a corpului, o formă care încarnează un element spiritual ce nu poate fi găsit pe Pământ. În multe cazuri, cu această formă este asociată o imagine pe care mediumul a văzut-o recent într-un jurnal ilustrat. Ceva izvorăşte din medium. Este vorba de emanaţia pielii. Iar în acest lucru este turnat ceva în întregime spiritual; dar asociat cu acest ceva aflăm altceva, ce mediumul a văzut recent într-un jurnal ilustrat sau comic, de pildă, un portret al lui Poincaré.
Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii sunt uimiţi de aşa ceva. Dar ne surprinde cu adevărat faptul că oameni în vogă, oameni cu bun-gust, şi chiar doamne, care nu ar dori câtuşi de puţin să discute despre exudaţiile pielii sau materializări paranormale, totuşi simt o dorinţă deosebită de a vedea mediumul care materializează forme ectoplasmice din nimic altceva decât sudoare obişnuită.
Fenomenele din experimentele lui Schrenk-Notzing sunt pur şi simplu exudaţii care materializează prin intermediul emanaţiilor pielii o formă ectoplasmică ce este activată de către fiinţele elementare.
La fel se întâmplă şi cu emanaţiile pielii, respectiv cu elementul aerian care porneşte de la medium, şi care poate fi stimulat de anumite fiinţe elementare. Dar aceste emanaţii ale pielii sunt atât de strâns asociate cu forma particulară a acelui om şi omul îşi imprimă atât de puternic propria sa formă umană asupra lor, încât de cele mai multe ori aceste fiinţe nu pot face mai mult decât să creeze o fantomă a omului propriu-zis. Iar noi suntem atunci martorii acelor fenomene ale ieşirii „fantomei” din medium.
Nu e atât de uşor să produci emanaţii de lumină şi căldură din fiinţa umană astfel încât mediumul să manifeste ceva, de pildă, fantoma vizibilă, asupra căreia să poată acţiona aceste fiinţe elementare aflate sub influenţa fiinţelor lunare. Mai întâi trebuie făcuţi anumiţi paşi preliminari.
Aşa cum am spus de curând, ştiinţele naturii au dezvoltat recent o tehnică prin care într-o cameră obscură pot fi puse în evidenţă anumite radiaţii luminoase şi emanaţii calorice. În această privinţă, cele mai edificatoare sunt experimentele lui Moriz Benedikt. Dar întotdeauna a fost aşa, iar astăzi lucrurile nu stau altfel, deoarece pot utiliza eficient emanaţiile de lumină şi căldură doar aceia care au efectuat paşii preliminări, care nu doar presupun manipularea lumii fizice prin magie neagră, ci şi producerea de efecte halucinogene cu ajutorul arderii unor arome şi parfumuri speciale, prepararea unor amestecuri speciale, şi aşa mai departe. Aceasta este originea tuturor acelor practici magice care sunt descrise pe larg în vechile cărţi de magie.
Scopul acestor ceremonii magice este de a evoca forţele ce sunt inerente emanaţiilor de căldură şi lumină ale omului. În scrierile lui Eliphas Levi şi, de asemenea, în cele ale lui Encausse, care a scris sub numele de Papus, veţi găsi instrucţiuni extrem de îndoielnice şi de periculoase asupra acestui subiect, dar noi nu ne putem permite să le ignorăm, având în vedere că trebuie să vorbim despre aspectul obiectiv, adevărata natură, al acestor lucruri.
Toate aceste lucruri duc direct la magia neagră, care se foloseşte de spiritualul ascuns în elementul terestru. Care este acest element spiritual? În cartea mea Ştiinţa ocultă veţi afla că odinioară Luna era unită cu Pământul. Multe forţe ce aparţineau Lunii au fost lăsate pe Pământ şi acum ele se găsesc difuzate în plante, animale şi minerale. Şi aceste forţe lunare se găsesc încă aici. Ca urmare, atunci când noi, ca fiinţe terestre, ne folosim de forţe lunare ce nu aparţin de drept mineralelor, plantelor, animalelor şi omului intrăm în mod fraudulos în domeniul în care ne întâlnim cu fiinţele elementare care au învăţat multe de la fiinţele lunare, dar într-un fel care este străin lumii noastre. Magicianul întunecat, deci, foloseşte forţe lunare care mai există încă pe Pământ. Dar pentru că el lucrează în acest fel, intră în contact cu fiinţe elementare care, cum s-ar spune, privesc – la fel cum noi am privi la un joc de şah – urmărind relaţiile corecte şi îndreptăţite dintre fiinţele omeneşti şi fiinţele lunare şi astfel învaţă să se apropie foarte mult de lumea fizică, să o cerceteze şi chiar să pătrundă în ea. Dar fiinţa omenească normală la care toate aceste lucruri rămân în subconştient nu are niciun contact cu aceste fiinţe. Magicianul întunecat, însă, care lucrează cu forţele lunare, care le-a capturat în retortele şi creuzetele sale, este prins într-un vârtej de astfel de fiinţe.
Chiar şi un om drept şi onest are ceva de învăţat de la aceşti magicieni întunecaţi. În Faust, partea I, Goethe a înfăţişat o situaţie în care omul se află în centrul unui vârtej de forţe, o situaţie periculos de apropiată de magia neagră. Prin exploatarea acestor forţe omul intră într-o regiune unde entităţi care se află în serviciul forţelor lunare sunt gata să intre în relaţii cu fiinţele omeneşti. Astfel apar centre de magie neagră unde forţe lunare cooperează cu spirite care au intrat în serviciul lor direct, un serviciu care devine malefic. Şi pentru că în secolele din urmă s-au practicat multe activităţi de acest fel, pe Pământ s-a creat o atmosferă periculoasă. Această atmosferă periculoasă este de netăgăduit şi este străbătută de multiple forţe care se nasc din unirea activităţilor umane cu elemente lunare şi din unirea forţelor lunare dinamice cu fiinţe elementare aflate în serviciul forţelor lunare ilicite. Această regiune este cea care se opune în mod activ la tot ce este destinat să purceadă din regiunea Soarelui în decursul epocii lui Michael. Şi acest lucru trebuie luat în mod special în considerare cu privire la emanaţia de viaţă în sfera sufletului şi spiritului.
