În legătură cu întrebarea Dr. Husemann, am hotărât să vă expunem două cazuri, extrase din cartea ce va fi în curând publicată, prin strădaniile Dr. Wegman [Nota 37]. Vom încerca apoi să răspundem întrebării dvs. V-aș ruga să păstrați cea mai deplină discreție despre cele pe care vi le voi relata, căci aceste cazuri fac parte, integral, din lucrarea în curs de apariție.
Aceste cazuri își propun să arate cum să ajungem de la diagnostic la terapie. Antroposofia vrea să vă facă să înțelegeți tocmai acest lucru. În această carte, noi ne exprimăm în toată libertatea în mod antroposofic.
Dr. Wegman citește din: Elemente de bază pentru o extindere a artei vindecării, p.123 și următoarele: „Cazul nr.4”:
„Este vorba despre o fetiță care a fost adusă de două ori la Clinică, mai întâi la vârsta de patru ani, apoi, la cinci ani și jumătate. Împreună cu mama ei și sora acesteia.”
Prezența mamei și a surorii este importantă, o să vedeți imediat de ce.
„Diagnosticul a condus de la boala fetiței la aceea a mamei, ca și a mătușii. Iată ce am putut constata, referitor la fetiță: e vorba de o geamănă, prematură cu șase săptămâni, celălalt
copil fiind născut mort. La șase săptămâni, fetița s-a îmbolnăvit, a țipat teribil și a fost dusă la spital. S-a pus diagnosticul de spasm al pilorului. Fetița a fost hrănită în parte de către
o doică, în parte, în mod artificial. La opt luni, părăsește spitalul. Acasă, ea prezintă, din prima zi, o criză de convulsii, care apar zilnic în timpul primelor două luni. Fetița se
înțepenea și avea ochii dați peste cap. Înainte de criză, era anxioasă și plângea. În același timp, ea se uita cruciș cu ochiul drept și voma înainte de a se declara criza. La doi ani și
jumătate, o nouă criză, durând cinci ore. Din nou, fetița se înțepenea și zăcea ca moartă. La patru ani, s-a produs o criză de o jumătate de oră. S-a semnalat, pentru prima oară, concomitența
febrei. După convulsiile survenite după reîntoarcerea de la spital, părinții au constatat o paralizie a brațului drept și a piciorului drept. La doi ani și jumătate, fetița a făcut primii
pași. Ea nu putea merge decât cu piciorul stâng și pe dreptul îl târa. Brațul drept rămânea și el inert. Fetița era încă în această stare când ne-a fost adusă.
Se punea problema să verificăm ce era cu elementele de organizare ale acestui copil. Am încercat să facem acest lucru independent de sindromul pe care îl avea. S-a dovedit că era vorba despre
o puternică atrofie în anumite părți ale corpului eteric, foarte puțin receptiv la influența corpului astral.”
Aceasta este, în linii mari, anamneza. Suntem în prezența unui corp eteric atrofiat în multe locuri și care nu acceptă influența corpului astral în zonele atrofiate. Există niște lacune în corpul eteric (vezi desenul). În locurile unde corpul eteric este atrofiat, corpul astral nu pătrunde. Aceasta era situația în diferite locuri ale organismului.
Tabla 9„În corpul eteric, regiunea hemithoraxului drept era ca paralizată. În schimb, apărea un fel de hipertrofiere a corpului astral din regiunea gastrică.”
E necesar să folosim niște expresii neobișnuite, așa cum e folosit termenul de hipertrofie pentru un exces de activitate.
„Era vorba acum să punem în acord sindromul clinic cu aceste observații. În mod incontestabil, stomacul este foarte acaparat de corpul astral în cursul digestiei, stânjenită la trecerea din intestin în vasele limfatice, din cauza paraliziei corpului eteric. Astfel, sângele este subalimentat. Trebuie să vedem în grețuri un simptom deosebit de important. Se produc spasme întotdeauna când corpul eteric se atrofiază și când, fără intermediul corpului eteric, corpul astral dobândește o influență directă asupra corpului fizic.”
E vorba aici de ceva primordial. Manifestările spasmodice sunt cauzate de o iregularitate a relației dintre corpul astral, corpul eteric și corpul fizic. Trebuie să ne reprezentăm că, în mod normal, corpul astral nu acționează asupra corpului fizic decât prin intermediul corpului eteric. Dacă există asemenea locuri atrofiate, corpul astral acționează în mod direct asupra corpului fizic, corpul eteric fiind exclus. Acesta este cazul de fiecare dată când există crampe. Se știe că acolo unde sunt crampe, corpul eteric nu-și mai joacă rolul său de mediator între corpul astral și corpul fizic.
„Este ceea ce există într-un grad extrem la această fetiță. Dacă această stare persistă în timpul creșterii, cum a fost cazul aici, lipsesc acele procese care fac ca sistemul locomotor să
devină apt pentru a primi în mod normal impulsurile de voință. Este ceea ce se exprimă la această fetiță prin hemiplegia dreaptă.
Trebuia să facem atunci legătura dintre starea fetiței și starea mamei. Aceasta are treizeci și șapte de ani. Ea ne spune că la treisprezece ani atinsese înălțimea ei de adultă. Dinții i s-au
stricat de timpuriu.”
Rețineți că de la treisprezece ani ea n-a mai crescut. Întreaga ei creștere s-a încheiat la pubertate.
„Când era copil, ea a suferit de reumatism articular și pretinde că a fost rahitică. Cu ciclu menstrual apărut destul de timpuriu. Ea declară că a avut o afecțiune renală la șaisprezece ani, precum și stări spasmodice. La douăzeci și cinci de ani, o constipație prin spasme ale sfincterului anal care a trebuit să fie dilatat. Și acum se mai plânge de spasme la evacuare. Asemănarea dintre starea fetiței și aceea a mamei se impune la prima vedere, și fără deducție logică, pornind de la simptome. Dar ea apare sub o formă atenuată. Trebuie să ținem seama de faptul că între schimbarea dinților și pubertate corpul eteric suferă o evoluție specială. Aceasta apare la bolnava noastră sub forma unei stagnări a creșterii la pubertate, forțele de care dispune corpul eteric fiind slabe. O dată cu pubertatea, începe dezvoltarea deosebită a corpului astral, a cărui hipertrofiere invadează atunci corpul eteric și exercită o stăpânire prea puternică asupra organizării fizice.”
Acesta este tipul mamei și al fetiței, dominația corpului astral asupra fizicului este prea puternică.
„Acest lucru îl revelează stagnarea în creștere la treisprezece ani. Totuși, pacienta nu e pitică, ci mai curând foarte înaltă, pentru că forțele eterice, slabe, într-adevăr, dar neconținute în corpul astral, au provocat o creștere de volum puternică a corpului fizic. Aceste forțe nu mai puteau interveni în mod normal în funcțiile corpului fizic. Este ceea ce s-a arătat mai târziu în reumatismul articular și pe urmă în spasme.”
Reumatismul articular acut provine dintr-o dominație directă a corpului astral asupra corpului fizic la nivelul articulațiilor. Această dominație dă naștere unor stări inflamatorii acolo unde se pot instala. Avem de-a face, astfel, fie cu niște crampe, fie cu niște inflamații.
„Din cauza slăbiciunii corpului eteric, acțiunea corpului astral asupra corpului fizic este deosebit de puternică. Această acțiune e deconstructivă. În condițiile normale ale vieții, ea este compensată de forțele constructive ale somnului, când corpul astral se separă de corpurile fizic și eteric. Corpul astral se separă de corpurile fizic și eteric. Când corpul eteric este prea slab, se produce un exces de deconstrucție. Acesta este cazul bolnavei noastre, ai cărei dinți au avut nevoie, deja la doisprezece ani, de prima plombă.”
Dominația prea intensă pe care o exercită corpul astral provoacă o puternică deconstrucție; corpul fizic și corpul eteric edifică, pe când corpul astral și organizarea Eului, distrug. Un exces de deconstrucție se manifestă prin prezența unor obturații dentare. După fiecare sarcină, dinții sunt deteriorați.
„Dinții se deteriorează și mai mult de fiecare dată când corpul eteric este solicitat, mai ales în timpul sarcinii. Slăbiciunea corpului eteric, în privința legăturii sale cu corpul astral, se manifestă mai ales în visele frecvente, somnul fiind bun la această bolnavă, în ciuda tuturor anomaliilor.”
Când articularea dintre corpul astral, corpul eteric și corpul fizic este perfect regulată, nu există o abundență de vise. De îndată ce corpul astral predomină, din cauza unei slăbiciuni a corpului eteric, visele devin frecvente și însuflețite. Pe de altă parte, corpul astral fiind puternic, el se retrage cu ușurință, iar somnul este sănătos.
„Slăbiciunea corpului eteric se manifestă și prin desfășurarea în corpul fizic a unor procese străine, nestăpânite de corpul eteric, apariția în urină a albuminei, a unor cilindri hialini și a sărurilor.”
Acestea sunt niște produse de descompunere care se formează din cauza hipertrofiei corpului astral. Trebuie să le cercetăm întotdeauna în caz de hipertrofie a corpului astral.
„Înrudirea acestor procese morbide cu cele ale surorii mamei este remarcabilă. Rezultatul raportului dintre părțile constitutive ale ființei umane este, la aceasta, aproape același: corp eteric slab, de unde predominanța corpului astral. Dar însuși corpul astral e mai slab decât acela al surorii sale. De aici rezultă, ca la aceasta din urmă, apariția precoce a ciclului, dar, în loc de inflamații, apar doar dureri, rezultate dintr-o iritare a organelor, a articulațiilor, de exemplu.”
Acest lucru e demn de toată atenția. Constituția patologică este aproape aceeași la mamă și la fetiță. Sora prezintă aceleași tendințe, dar simptomele sunt atenuate, am putea spune: miniaturizate.
„Corpul eteric trebuie să fie deosebit de activ pentru ca viața articulațiilor să fie normală. Dacă activitatea corpului eteric este slabă, aceea a corpului fizic predomină, ceea ce se traduce aici prin edem și artrită cronică. Preferința pentru alimentele zaharate, care stimulează senzațiile corpului astral, indică o slăbiciune a acestuia, prea puțin activ asupra senzației subiective.”
Este ceva foarte interesant. Pentru a stabili un diagnostic, trebuie să întrebăm care sunt preferințele omului respectiv: Dulce sau amar. Caută el impresii senzoriale? Unii bolnavi fac dovada unei slăbiri a simțului mirosului. Toate acestea arată că în acest caz corpul astral trebuie să fie solicitat într-un anumit mod. Această predilecție a corpului astral dovedește că el nu este angajat. De îndată ce primește ceva dulce, el este angajat.
Dacă, în plus, corpul astral este epuizat prin activitățile zilei, și dacă slăbiciunea persistă, durerile cresc. Este lucrul de care se plânge bolnava.
Similitudinea stării patologice a celor trei paciente ne-a condus la antecedentele ereditare ale celor două surori și, în special, la bunica fetiței. La ea trebuie căutată cauza. Dezechilibrul
dintre corpul astral și corpul eteric la cele trei bolnave nu poate rezulta decât din aceeași stare la bunică. Această anomalie trebuie că se datorează proastei dezvoltări, de către corpurile
astral și eteric, a învelișurilor foetale, în special a alantoidei.
Acest caz este deosebit de interesant, pentru că el revelează faptul că adevărata cauză constă în dezvoltarea insuficientă a alantoidei la bunică. Starea întregului corp astral – care se manifestă într-un mod mai vehement la mamă, mai puțin la a doua – ne conduce la bunică. Această stare nu se referă la o parte, ci la întreaga constituție a corpului astral și provine din această formațiune ciudată, de la alantoidă, în cursul perioadei embrionare.
Este vorba aici de o constatare ocultă pe care suntem obligați s-o acceptăm. Dar, o dată constatarea făcută, manifestările izolate pot fi verificate. Trebuie, categoric, să ne obișnuim să verificăm mergând înapoi, din cauză în cauză. Acumularea de simptome nu oferă decât o imagine vagă.
„Dezvoltarea insuficientă a alantoidei trebuie căutată la cele trei bolnave. Am stabilit-o doar prin metodele științei spirituale. Alantoida fizică se metamorfozează, devenind spirituală, în aptitudini dinamice ale corpului astral.”
Aceasta este o completare, noi nu putem decât indica, de exemplu, principiul alantoidei, care, și ea, nu poate fi decât embrionară. Toate anexele embrionare eliminate la naștere există, la om, după naștere, în calitate de părți constitutive superioare. Ceea ce există în mod fizic ca anexă la embrion, există, din punct de vedere spiritual, la adult, și alantoida nu este altceva decât echivalentul din timpul perioadei embrionare.
„O alantoidă degenerată provoacă deficiența activității corpului astral, mai ales la nivelul organelor motrice. Toate acestea există la cele trei bolnave. Putem, într-adevăr, trage concluzia asupra alantoidei din constituția corpului astral.”
Astfel, noi trebuie să știm că amniosul este echivalentul fizic al corpului eteric, alantoida – al corpului astral, iar chorionul – al organizării Eului, la adult.
„De aici putem vedea că remarca noastră asupra antecedentelor ereditare nu este o deducție fantezistă, ci rezultatul unei observații de știință spirituală reală.
Celor care ar putea fi iritați de acest adevăr, le vom spune că demonstrațiile noastre nu provin din gustul pentru paradox, ci din dorința de a nu priva pe nimeni de cunoașterea unui fapt, o dată ce aceasta a fost dobândită. Ideile despre ereditate vor rămâne întotdeauna obscure și mistice, dacă ne temem să admitem, în succesiunea generațiilor, transformarea elementului fizic în spiritual și invers.
Din punct de vedere terapeutic, o observație de acest fel nu poate, într-adevăr, decât să ne conducă la a ne face o idee despre punctul unde trebuie să aplicăm tratamentul.”
Să trecem acum la terapeutică.
„Dacă situația surorii nu ne-ar fi atras atenția asupra aspectului ereditar, dacă am fi observat doar anomalia relațiilor dintre corpul eteric și cel astral, am fi administrat niște medicamente care să acționeze asupra acestor două părți ale ființei umane. Dar, în cazul despre care este vorba, aceste remedii ar fi rămas fără efect, căci răul, durând deja de mai multe generații, este prea profund pentru a fi reparat prin înșiși acești constituenți ai organizării umane.”
E deosebit de important să ținem seama de acest caz: el se leagă de ceea ce s-a spus ieri. Dacă ne mulțumeam cu simpla constatare: corpul astral și cel eteric nu se articulează în mod armonios, și prescriam un remediu sau altul, atunci n-am fi obținut nici un rezultat. Dacă ne întoarcem în mod riguros la cauză, terapia va fi mai decisivă. Prin faptul că atenția ne-a fost îndreptată de la constatările imediate spre șirul generațiilor, ne-a fost oferită posibilitatea de a realiza o terapie mai riguroasă.
„Într-un asemenea caz, trebuie să acționăm asupra organizării Eului; aici trebuie să facem să acționeze tot ceea ce poate fortifica și armoniza corpurile eteric și astral. Putem obține acest
rezultat dacă ajungem să influențăm organizarea Eului prin niște stimulări destul de accentuate ale organelor de simț. (Stimulările senzoriale acționează asupra organizării Eului.)
Cu fetița, am procedat în felul următor: am aplicat la mâna dreaptă un bandaj cu un unguent de Pyrită 5%, și am pus să i se facă o frecție, în același timp, a jumătății stângi a capului, cu un
unguent de Amanita Caesarea.”
Iată tratamentul: Acțiunea piritei, a sulfurii de fier, este evidentă. Pirita ne dă posibilitatea să acționăm simultan asupra corpului astral și asupra corpului eteric și să le armonizăm. Trebuie să acționăm în așa fel încât să apropiem corpul astral și corpul eteric unul de altul, astfel vom vindeca. Și trebuie să folosim niște remedii care să depășească imediatul, căci boala ține de generații.
„În uzaj extern, Pyrita, compus al fierului cu sulful, are drept efect de a stimula organizarea Eului în sensul de a face mai activ corpul astral și de a-i mări afinitatea pentru corpul eteric. Substanța de Amanita Caesarea, cu conținutul ei special de azot organizat, are ca efect ca din cap să pornească o influență care, prin intermediul organizării Eului, face corpul eteric mai activ și mărește afinitatea acestuia pentru corpul astral. Tratamentul a fost completat prin euritmie curativă, care pune într-o activitate vie organizarea Eului ca atare. În acest fel, ceea ce s-a aplicat în uzaj extern este dirijat spre profunzimile organismului. Procesul terapeutic astfel amorsat a mai fost consolidat prin niște remedii destinate sensibilizării corpului astral și a celui eteric, în special față de influența organizării Eului. În secvențe ritmice, zi de zi, i s-au dat, în plus, băi cu un decoct de Solidago, s-au făcut frecții ale spatelui cu un decoct de Stellaria media și, pe gură, i s-au administrat ceaiuri de scoarță de salcă (având acțiune, îndeosebi, asupra receptivității corpului astral) și cu Stannum în 0,001% (care face mai receptiv corpul eteric, mai ales); pe lângă acestea, i-am dat suc de mac în doză slabă, pentru a permite organizării proprii, afectate, să se estompeze și să se deschidă efectelor curative.
În cazul mamei, am recurs mai mult la acest din urmă tratament. Căci, fiind din precedenta generație, ea a fost mai puțin atinsă de forțele ereditare. La fel și cu sora mamei.
În timp ce fetița mai era încă în Clinică, am putut constata că ea a devenit mai ușor de condus și că starea ei sufletească se ameliorase. Ea devenise, de exemplu, mai ascultătoare. Cât despre mișcările pe care ea nu le putea executa de obicei decât cu mare stângăcie, ea se arăta mai îndemânatică. Mai târziu, s-a petrecut o mare schimbare. Ea a devenit mai calmă, iar excesul de mișcări involuntare a scăzut. Astfel, ea a devenit destul de îndemânatică pentru a se putea juca singură. Iar în domeniul sufletesc, încăpățânarea a dispărut.”
Poate aveți o remarcă de făcut? În felul acesta, se trece de la diagnostic la terapie. Ajungem, astfel, să recurgem la părțile constitutive superioare ale naturii umane. La punctul de pornire, există un anumit tablou patologic, la punctul de sosire, în acest caz, iată ce apare: Organismul bolnav este supus unui proces care merge într-o anumită direcție. Este vorba de a inversa direcția. Prin faptul că percepem în mod obiectiv procesul, ajungem să-l inversăm, realizând că nu un organ izolat, ci întreg interiorul omului este în relație cu ceea ce se petrece în afara lui în lume.
Astfel, poate ați vrea să știți cum să remediați o deficiență oarecare, să zicem, a vezicii biliare. Trebuie să studiați problema în procesul său invers, în exterior, și, cel puțin, să recurgeți la acest proces invers. Dacă recunoaștem un proces ca proces de „dus”, îl vom recunoaște pe celălalt ca proces de „întors”, și avem un circuit închis. Mai există vreo întrebare?
Ajungem uneori la un diagnostic, în cazul unor adulți, al unor persoane foarte vii din punct de vedere sufletesc. Am încercat aceasta și la copii, dar am impresia că am mers prea departe în acest gen de diagnostic.
Credeți că n-ați ajuns la ce ați sperat bazându-vă pe elementul sufletesc? Acest lucru poate fi adevărat sau fals. Depinde de măsura în care ajungem să scoatem de la copil cele de care avem nevoie, dacă este comunicativ sau nu, și de memoria sa și, în cele din urmă, de conținutul sufletesc a ceea ce am obținut, de autenticitatea acestui conținut. În principiu, copilul poate revela niște lucruri foarte importante, mai ales în caz de manifestări sufletești intense. Când ținem seama de ceea ce este propriu copilului, și când el ne povestește niște manifestări sufletești percepute intens, putem sesiza dezordinile din profunzime. Ele sunt întotdeauna echivalentul acestora. Trebuie să privim întotdeauna fiecare caz în mod individual.
Este relativ ușor să pătrundem în elementul sufletesc al adulților, când cunoaștem organismul sufletesc ca atare, și știind că pacientul ne povestește vrute și nevrute. Continuăm. La început, ceea ce spune pacientul nu corespunde, cel mai adesea, realității. La un moment dat, trebuie să intervenim. Descoperim, în general, ceva adevărat. Dacă acest lucru a fost sesizat, putem continua. Trebuie să verificăm dacă lucrurile se confirmă: „vulturul nu poate avea gheare de struț” și, la fel, faptele sufletești se potrivesc. Trebuie să-l conducem pe pacient. Până în momentul în care intervenim, trebuie să ne prefacem ca și cum n-ar fi nimic. Dacă intervenim în momentul în care ceea ce afirmă el este adevărat, îl vom face atunci foarte atent la ceea ce nu poate fi adevărat. Realizăm astfel un fel de organism sufletesc care ne dă multe informații despre organismul trupesc. Poate fi, astfel, de folos să ne bazăm pe un diagnostic sufletesc.
Un participant intervine.
Direcția pe care ați indicat-o ieri este următoarea: Eu pun un diagnostic, am acum diagnosticul în minte. Știu că dacă apare acesta, apar și remediile, eu pot face o alegere între ele. Ați vrea să știți cum să alegeți? Singurul răspuns care se poate da este următorul: Dacă sunt în situația de a alege între mai multe remedii, aceasta înseamnă că diagnosticul nu este pus în mod categoric, trebuie să-l mai nuanțez, până când ajung la un remediu precis. În principiu, nu există alegere liberă. Aveți, într-adevăr, mâna bună, acest caz m-a surprins. A ajunge de la constituția unui copil la alantoida bunicii, aceasta nu se întâlnește prea frecvent într-un diagnostic. Acest motiv m-a surprins mult. Pe de altă parte, rezultatul arată că trebuie să ne străduim să ajungem la cauza inițială.
Dr. Wegman citește cazul al cincilea din cartea citată:
„O femeie de douăzeci și șase de ani a venit în Clinica noastră suferind de sechele grave în urma unei gripe, cu atingere catarală a plămânului, în 1918, precedată de o pleurezie, în 1917.
De la această gripă, nu mai ajungea să se restabilească cu adevărat. În 1920, ea era foarte slăbită, firavă, cu o ușoară febră și transpirații nocturne. Puțin după gripă, începuse să sufere de
dureri de rinichi, care au crescut până la sfârșitul anului 1920. Apoi, însoțită de niște dureri violente, s-a declarat o deformare a coloanei lombare. S-a mai produs și o umflare a
arătătorului drept. O cură de repaos la pat ameliorase oarecum durerile de spate.
Când bolnava a venit la noi, ea avea un abces migrator în șoldul drept. Abdomenul îi era balonat, cu puțină ascită și zgomote catarale în vârful plămânilor, atât la stângul, cât și la dreptul.
Digestia și pofta de mâncare sunt bune. Examinarea cu ajutorul metodelor științei spirituale a revelat o hipersensibilitate a corpului astral și a organizării Eului. O anomalie de acest fel se
exprimă în primul rând în corpul eteric, în așa fel încât el nu-și îndeplinește funcțiile proprii, ci devine o replică a funcțiilor astrale.”
În acest caz foarte interesant, corpul eteric este atât de slab, încât el nu-și îndeplinește propriile funcții, ci se comportă ca o matriță, ca o ceară în care corpul astral își imprimă propriile funcții. Avem aici un corp eteric care s-a deghizat, oarecum, acționând ca un corp astral. Aceasta este situația.
„Funcțiile astrale merg în sensul deconstrucției. Vitalitatea și procesele normale din organele fizice ar trebui, deci, să se arate atrofiate. Această stare e întotdeauna legată de niște procese întru câtva exterioare omului, care se desfășoară în organismul uman.”
Este un fapt pe care trebuie să-l reținem neapărat. Tot ceea ce pătrunde în organism – să spunem, pur și simplu, între limitele pielii – și oricare ar fi starea fizică a acestei substanțe, chiar un gaz, chiar căldura, trebuie să sufere o transformare. Nimic din ceea ce se află în interiorul organismului nu se aseamănă cu ceea ce se află în afara lui. Organizarea umană trebuie să transforme tot ceea ce provine din exterior. Nici un proces caloric nu trebuie să se desfășoare în organism la fel ca într-o piatră, în cazul căreia căldura traversează, pur și simplu, piatra, și o încălzește. Dacă suntem încălziți din exterior ca un corp anorganic, această căldură este atât de profund transformată, încât ea este în întregime impregnată de viață. În caz de răceală, de răceală și în privința organelor interne, acest lucru nu provine din interior, ci dintr-o stare termică impusă din exterior.
Acest lucru se referă și la metabolism. Când în organism pătrunde o substanță, ea trebuie să fie transformată până în procesele sale cele mai intime. Un hidrat de carbon, de exemplu, este absorbit, el mai suferă încă o transformare în organism. Procesul carbon – hidrogen – oxigen care se efectuează în exterior, nu trebuie să se producă în mod identic în interior. În interior, el ar fi un proces străin. Aceasta este originea principală a bolilor metabolismului, care provoacă depuneri, sedimente. De fapt, toate acestea rezultă din faptul că omul nu creează el însuși procesele calorice, din cauză că procesele care iau naștere sunt cele proprii materiei, deoarece organismul este prea slab într-un anumit loc. Astfel, când organizarea Eului e prea slabă, grăsimile absorbite nu sunt în mod convenabil transformate. Dacă organizarea astrală e prea slabă, hidrații de carbon nu sunt în mod adecvat transformați. Dacă organizarea eterică e prea slabă, atunci albuminele nu vor fi transformate în mod adecvat. Trebuie să ținem seama de aceste lucruri.
„De aici provin abcesul migrator, durerile dorsale, balonările, simptomele catarale ale plămânilor și, de asemenea, proasta asimilare a albuminei.
Se pune problema, pentru terapie, să diminuăm sensibilitatea corpului astral și a organizării Eului. Obținem acest rezultat administrând acid silicic, care fortifică întotdeauna forțele
proprii în raport cu hipersensibilitatea. Silicea fortifică, așadar, forțele proprii în ceea ce privește sensibilitatea. Ceea ce am făcut în acest caz, administrând în alimente și sub formă de
spălături acid silicic triturat. Am redus, de asemenea, hipersensibilitatea, aplicând niște cataplasme cu muștar asupra regiunii dorso-lombare. Eficacitatea acestora provine din faptul că
aceste cataplasme preiau sensibilitatea asupra lor și descarcă în felul acesta corpul astral și organizarea Eului.”
Procedăm astfel: Punând niște cataplasme în partea de jos, trezim astfel o sensibilitate artificială. Aceasta eliberează corpul astral de sensibilitatea sa profundă și provocăm astfel o deviere. Adesea, atunci când există o dezordine în părțile constitutive, recurgem la devierea corpului astral înspre partea de jos. Dacă devierea e suficient de intensă, sensibilitatea dispare. Sensibilitatea corpului astral scade în partea de jos, dar se accentuează în partea superioară.
„Datorită unui proces care atenuează hipersensibilitatea corpului astral în tractusul digestiv, am reușit să deviem această activitate astrală spre corpul eteric, unde ea trebuie să existe în mod normal. În acest scop, am administrat niște doze minime de Cupru și de Carbo animalis. Pentru a atenua retragerea corpului eteric din activitățile neobișnuite pentru el, din digestia normală, am dat suc pancreatic.”
Acest lucru nu se face decât în ultimă instanță, în ultima-ultima instanță.
„Abcesul migrator a fost puncționat în mai multe reprize. Prin aspirare, a fost scoasă o mare cantitate de puroi. Treptat, abcesul s-a resorbit și balonarea abdominală a scăzut, supurarea reducându-se încetul cu încetul, pentru ca în cele din urmă să dispară. În perioada când încă puroiul se mai scurgea, am fost surprinși într-o zi de o bruscă urcare a temperaturii. Aceasta nu ni s-a părut inexplicabilă. Căci, datorită constituției trupului descrisă mai sus, cele mai mici emoții pot cauza o asemenea creștere a febrei. Dar trebuie să facem distincție, în cazurile de acest fel, între etiologia posibilă a febrei și puternica sa nocivitate. Căci, în condițiile date, tocmai o asemenea febră e favorabilă intervenției proceselor de deconstrucție din organism. Și trebuie să avem grijă imediat să fortificăm corpul eteric, pentru a paraliza efectele dăunătoare ale corpului astral. Am folosit injecțiile cu Argint în diluție înaltă și am obținut scăderea febrei. Bolnava a părăsit Clinica, cu 10 kg în plus și fortificată. Dar să nu ne facem iluzii: în acest caz, va mai fi necesară și o post-cură, pentru a consolidă vindecarea.”
Acest caz ne permite să arătăm cum să ne folosim pe plan terapeutic de ceea ce a fost spus, de altfel, în mod mai mult teoretic, despre corpul astral și corpul eteric. E momentul să examinăm întrebarea pusă adesea de niște persoane bine intenționate: Trebuie să folosim termenii pe care-i întrebuințăm aici ca expresie a adevărului gol-goluț, sau trebuie să-i camuflăm? Niște persoane bine intenționate au spus că n-ar trebui să vorbim de corp eteric, ci de procese funcționale sau ceva asemănător. Nu putem, în acest fel, să ne ridicăm la noțiunea de corp astral. Dar majoritatea bolilor rămân inaccesibile în esența lor dacă nu ne înălțăm la noțiunea de corp astral. Degradările provocate în organizarea Eului, aceste degradări mai puternice, care se manifestă prin depuneri, sunt mult mai evidente. În schimb, degradările rezultate din activitatea deconstructivă a corpului astral sunt mult mai subtile. Acestea sunt niște lucruri pe care trebuie să le spunem neapărat.
Unii vă vor spune că nu trebuie să vorbim chiar de la început de corp astral și corp eteric. Dar, dacă nu introducem aceste noțiuni, nu mai avem cum să ne gândim că aducem ceva nou. Oamenii nu-și vor da seama că este vorba de o schimbare, vor crede că este vorba, cel mult, de un mic progres. Dar nu-i așa! Și trebuie s-o spunem în mod categoric. Dacă arătăm că nu e vorba de simple abstracțiuni, și dacă atragem atenția asupra tuturor faptelor concrete, asupra naturii unor cazuri particulare, dacă arătăm că diagnosticul conduce la terapie, și că aceasta conduce la vindecare, totul devine comprehensibil și nu vom ajunge la disperare din cauza capacităților de înțelegere umană. Sunt convins că doar o atitudine curajoasă ne va sluji.
Care este imaginea științifică ce decurge din studierea aprofundată a carcinomului?
Carcinomul rezultă din tendința de a se forma un organ de simț acolo unde n-ar trebui să se formeze așa ceva. Pentru a vă face o idee despre aceasta, observați un ochi, organul de simț prin excelență. Cum se formează ochiul? Dvs. știți că el este format, în parte, din exterior și e încorporat organismului. Organismul pregătește, dacă putem spune așa, un loc pentru ochi, care se inserează în acel loc. Acest fapt ne arătă că în formarea ochiului acționează, în principal, niște procese extraumane. Ochiul este doar învăluit de om. Despre un organ de simț atât de tipic cum este ochiul, putem spune că el se inserează în organism ca un corp străin. Acesta este un mod radical, foarte neobișnuit, de exprimare. O formă cum e aceea a cristalinului sau a corpului vitros, sau compoziția lor materială, n-ar putea proveni niciodată din organismul uman. Tot ceea ce este, astfel, inserție fizică, de asemenea, parțial eterică, în cazul ochiului, este învăluit de corpul astral și organizarea Eului, care se desprind întru câtva din fizicul și etericul ochiului. În ochi, relația dintre Eu, corp astral, corp eteric și fizic, este absolut diferită de aceea care există într-un mușchi. Într-o porțiune a mușchiului pulpei, aceste patru elemente sunt în mod intim unite, așa cum este normal. Acest lucru ar putea fi reprezentat schematic în stilul unei formule chimice: în ochi, Eul și corpul astral sunt intim unite (vezi figura de mai jos), celelalte două, de asemenea, dar legătura dintre corpul eteric și corpul astral este slabă. Lucrurile nu stau așa decât în cazul ochiului.
Tabla 9În privința altor organe de simț, urechea, de exemplu, nu mai putem spune același lucru. În cazul urechii, legătura dintre organizarea Eului și corpul astral, pe de-o parte, și aceea dintre corpul eteric și corpul fizic, pe de altă parte, este deja puțin mai strânsă. Lucrurile sunt diferite pentru fiecare organ de simț.
(Tabla 9)Pretutindeni unde, în organizarea umană, nu trebuie să avem organe de simț, poate apărea tendința de a forma o organizare senzorială. Vedem atunci că se destinde legătura dintre complexul fizic-eteric și complexul astral-Eu.
Să luăm un caz absolut concret. În urma unui traumatism fizic violent, să spunem, o lovitură la sân, efectul șocului se prelungește spre interior și va fi o cauză frecventă reală a cancerului de sân. Această cauză poate fi și o încălzire prelungită sau o arsură. Întotdeauna aici va fi în cauză un traumatism, din punctul de vedere al cauzelor exterioare înfățișat aici. Într-un asemenea caz, corpul astral se manifestă în mod intens în acest loc, în timp ce, în mod normal, el este absorbit de corpul eteric. Când corpul astral se manifestă atât de subit în acest loc, el dă impresia, am putea spune, că se învăpăiază, e ca și cum ar arde. Dacă el se manifestă în acest fel, e semn că se instalează tendința de formare a unui organ de simț, se formează un carcinom. În acest caz, nu vom ezita să facem primele șapte injecții.
E foarte interesant ce se întâmplă atunci. Presupuneți că pacienta dvs. nu e prea tânără și că ați fi constrânși să indicați o ablație a tumorii. Când suntem în prezența unui carcinom avansat, apare în tot organismul tendința – căci organismul este un întreg – de a lăsa să se dezvolte niște procese exterioare. Evoluția carcinomului se modifică atunci în mod ciudat. Carcinomul devine un fel de supapă care concentrează procesul carcinomatos. Dacă procedați la înlăturarea tumorii, supapa este brusc suprimată. Și dacă este vorba de o persoană mai în vârstă, această funcție de supapă se va realiza în plămân. De aceea, în acest fel, veți declanșa, mai ales la bolnavii mai în vârstă, niște pneumonii. Când organismul este sclerozat, procesul dă în pneumonie. Căci organismul în vârstă receptează mai mult decât organismul tânăr ceea ce este exterior omului. Iar organul care absoarbe cel mai ușor procesele exterioare, este plămânul, ceea ce îl distruge. Există un organ capabil să accepte procesele exterioare fără să fie lezat, acesta e ficatul. Acest organ este puternic înarmat împotriva proceselor exterioare. Plămânul le primește, dar, în acest fel, el este lezat. Acest lucru este important.
Întrebare despre transmiterea ereditară a predispoziției la cancer.
Acest lucru e legat de ideile primite. Nu există la om o teamă de cancer înnăscută. Aceasta există mai ales la persoanele civilizate, mai cultivate. Țăranii, la țară, nu au această teamă. Ei au cancer și mor de cancer, dar nu știu nimic despre asta. E vorba de un factor de educație împotriva căruia trebuie să reacționăm.
În ce măsură e necesară percepția suprasensibilă în aceste cazuri și cum s-o punem în lucrare?
Procesul trebuie să fie următorul: pentru a stăpâni în mod perfect contemplarea spirituală – aceasta apare încetul cu încetul –, trebuie să vedem mai întâi cum se leagă ceea ce e perceptibil din punct de vedere spiritual de simptomele exterioare. În absența unor indicii, constatarea spirituală este evidentă.
Care e manifestarea exterioară?
Putem spune, la fel de bine: aceasta trebuie să aibă un caracter de meditație. Puteți medita asupra unui reumatism articular acut sau asupra unui diabet. Și aici sunteți trimiși înapoi. A medita asupra unei boli în funcție de simptomele ei e un mod excelent de a ajunge la observația spirituală. Dar drumul invers este anevoios. Puteți proceda chiar în stilul homeopaților, care adună un ansamblu de simptome și își deduc din acesta terapeutica. Dar atunci are loc – nu o singură dată, ci în permanență, noi știm acest lucru – o supraestimare sau o subestimare a simptomelor, iar un ansamblu de simptome astfel compus de homeopați nu mai e altceva decât o caricatură a adevărului. Când cunoști adevăratele cauze spirituale, acestea sunt determinante pentru sindrom și atunci nu mai supraestimezi sau subestimezi un simptom particular. Probabil ați remarcat că simptomele pe care le-am prezentat nu conduc la un sindrom caricatural. Dacă meditați (asupra acestor caricaturi – n.tr.fr.), vă veți pune în imposibilitatea de a descoperi spiritualul. Și, dacă vi se spune că oricum este imposibil, vă voi răspunde: încercați numai, dar nu vorbiți de un ansamblu de simptome adunate oricum, ci constatate în mod spiritual.
Pe ce se întemeiază euritmia?
În organismul uman, totul se bazează pe faptul că ceea ce este conștient provine din inconștient. Euritmia se bazează pe faptul că omul, când vine pe lume și vrea să se exteriorizeze, nu limbajul ca atare îi lipsește, ci ceea ce se exteriorizează prin mișcare. Acest lucru este refulat, nu se poate și nici nu trebuie să se realizeze. Acum, această refulare trece neobservată, căci este ereditară. Totul se organizează, se metamorfozează, reapare legat de aer și se manifestă în vorbire. Dacă noi cunoaștem modul în care mișcarea s-a asimilat vorbirii, dacă știm că acest lucru se află la originea vorbirii, putem merge de la vorbire la mișcare, invers, în mod conștient. Și aici, diagnosticul spiritual luminează sindromul. Determinându-l pe acesta, meditând asupra lui, ajungem la diagnosticul spiritual.
Trebuie să mă limitez la aceste trei cursuri. Sper că ne vom întâlni din nou. Dacă ne întâlnim deseori, mica noastră entitate socială va fi punctul de pornire al unor realizări viitoare. Oricum, este bine că am avut ocazia să discutăm despre toate acestea.
