Întrebare: Se continuă diluarea în progresie aritmetică?
Dr. Steiner: În această privinţă am avea de spus câte ceva. Mai mult ca probabil, odată cu creşterea suprafeţelor, va fi nevoie de mai puţine coarne de vacă la cantităţi mai mari de apă, astfel încât vom putea gunoi suprafeţe mari cu relativ mai puţine coarne de vacă. Am avut la Dornach douăzeci şi cinci de coarne de vacă şi din ele am distribuit deocamdată pe o grădină mai mare. La început luasem un corn pentru o jumătate de găleată. Apoi am reluat cu două coarne de vacă la o găleată întreagă. După aceea mai aveam de gunoit o suprafaţă care era cu mult mai mare: şapte coarne de vacă la şapte găleţi.
Este permisă folosirea unui malaxor mecanic pentru amestecarea gunoiului pentru suprafeţe mai mari, sau nu este îngăduit aşa ceva?
Este desigur ceva care trebuie privit la modul cel mai serios, căci dacă se iau alte decizii se ajunge la alunecarea treptată către surogate. Este în afară de orice îndoială că amestecarea cu mâna înseamnă totuşi altceva decât cea efectuată cu vreo maşină. Desigur că adeptul concepţiei mecaniciste despre lume nu va recunoaşte aceasta. Însă gândiţi-vă numai ce deosebire imensă este între a amesteca într-adevăr cu mâna ‒ introducând în felul acesta în amestec toate mişcările subtile pe care le execută mâna, toate aceste lucruri pe care eventual i le comunicaţi, poate chiar şi sentimentele ‒, dacă toate acestea pătrund înăuntru, sau dacă se amestecă pur şi simplu maşinal. Desigur că oamenii de astăzi nu vor să creadă că această diferenţă ar fi demnă de luat în seamă, însă aceasta iese foarte bine în evidenţă în domeniul medical. Fiţi convinşi că nu este totuna dacă un remediu oarecare este realizat mecanic sau cu precădere manual. Omul transmite ceva lucrurilor când le prelucrează el însuşi ‒ iar dumneavoastră nu trebuie să zâmbiţi la aşa ceva. Am fost întrebat adesea ce părere am despre leacurile lui Ritter ‒ unii dintre dumneavoastră cunosc deja leacurile ritteriene din medicină. Ştiţi probabil că unii le înalţă în slavă, iar alţii răspândesc opinia că nu au efecte deosebite. Desigur că efectele există, însă eu sunt ferm convins că dacă aceste remedii vor fi în general introduse în comerţ, îşi vor pierde în mod esenţial eficacitatea, pentru că tocmai la aceste remedii nu este indiferent dacă medicul însuşi le realizează şi le dă nemijlocit pacientului. Pentru că atunci când medicul dă aşa ceva pacienţilor, când totul se petrece doar într-un cerc restrâns, el adaugă un anumit entuziasm la aceasta. Acum veţi spune că entuziasmul nu cântăreşte nimic, că nu poate fi cântărit. Însă ele vibrează împreună, iar medicii însufleţesc atunci când sunt entuziasmaţi. Lumina acţionează foarte puternic asupra medicamentelor, de ce nu ar acţiona şi entuziasmul asupra lor? Însă el mijloceşte şi acţionează mult, astfel încât medicii entuziasmaţi de astăzi pot ajunge la efecte importante. Tocmai prin aceasta acţionează leacurile ritteriene foarte puternic. Se pot produce efecte foarte mari prin entuziasm. Însă dacă le veţi practica profesional, probabil efectele se vor volatiliza. Aceasta trebuie luat în considerare la asemenea lucruri, dacă ceva din tot ceea ce se face provine din mâna omenească ‒ şi multe provin din mâna omenească ‒ sau dacă se face cu maşina. Însă treptat se poate descoperi că este o mare bucurie să efectuezi această amestecare, astfel încât nu vă veţi mai gândi deloc la o procedare maşinală când este nevoie de mai multe coarne de vacă. Se va ajunge de a o face pur şi simplu duminicile după mâncare. Atunci va fi simplu, dacă o vom face duminicile când, având mulţi oaspeţi invitaţi, vom avea şi cu ce ne amuza, în felul acesta se vor obţine rezultate foarte frumoase fără maşini.
Răspândirea unei jumătăţi de găleată de apă pe o suprafaţă de o treime de pogon va ridica deja mici dificultăţi tehnice. Acum, dacă sporeşte numărul coarnelor de vacă, dificultăţile vor creşte şi ele nu proporţional cu numărul de coarne, ci mult mai repede. Aşadar răspândirea va deveni şi mai greoaie. Se poate dilua această cantitate de apă cu mai multă apă, sau trebuie să menţinem acest raport (de o jumătate de găleată) aşa cum este? Aşadar, se va lua aproximativ o jumătate de găleată la o treime de pogon?
Aceasta se poate face. Însă cred că atunci trebuie modificată şi metoda de amestecare. Şi puteţi face astfel încât mai întâi să amestecaţi până la capăt un corn de vacă într-o jumătate de găleată de apă, apoi să o diluaţi pe aceasta în găleată, dar atunci trebuie amestecat încă o dată; cred însă că ar fi mai bine dacă s-ar socoti substanţa ce trebuie amestecată redusă atât cât trebuie pentru o jumătate de găleată, chiar dacă este vorba de mai puţin de un corn de vacă, şi apoi să amestecăm într-o jumătate de găleată. Are o imensă însemnătate realizarea unei întrepătrunderi intime. Şi o adevărată întrepătrundere nu este nici pe departe atinsă dacă se toarnă substanţa în apă şi se amestecă. Trebuie realizată o întrepătrundere intimă, iar atunci când se toarnă înăuntru o substanţă, chiar puţin consistentă sau când nu se amestecă cu putere, nu avem un real amestec. Cred că le-ar fi mai uşor oamenilor să amestece mai multe jumătăţi de găleată cu mai puţină substanţă, decât dacă ar amesteca din nou amestecul o dată diluat.
Poate fi strecurat lichidul în care vor rămâne întotdeauna părţi componente solide, pentru a-l putea răspândi mai bine cu un aparat de pulverizat?
Cred că nu va fi nevoie. Căci dacă se învârte repede, atunci se va obţine un lichid considerabil de tulbure, şi nu mai trebuie să ţinem cont dacă mai sunt unele corpuri străine înăuntru. Gunoiul se va repartiza corect. Cel mai bun este gunoiul curat de vacă, însă nu cred că merită osteneala să se procedeze la o purificare specială, chiar dacă înăuntru se află corpuri străine. Când înăuntru se află corpuri străine, acestea, fără a fi dăunătoare, eventual pot acţiona chiar foarte favorabil, deoarece la concentrarea şi diluarea ulterioară nu mai acţionează substanţele, ci numai radiaţia, radiaţia lor dinamică, astfel încât nu există pericolul ca acolo unde ajunge un asemenea corp străin să se obţină cartofi cu lujeri lungi şi fără tuberculi. Acest pericol nu va exista.
Nu mă gândeam decât la folosirea aparatului de pulverizat.
Se poate strecura, asta nu dăunează. Cel mai bine ar fi să se prevadă maşinăriile cu o sită înaintea duzei de pulverizare.
Nu s-a spus dacă trebuie cântărită masa din corn, pentru a putea stabili proporţiile. Este jumătatea de găleată aceea a unei găleţi de tip elveţian, sau o indicaţie în litri?
Am avut o găleată de tip elveţian ‒ din cele care în Elveţia se folosesc la muls ‒ şi lucrurile au fost încercate estimativ. Acum ar trebui să echivalăm cu raporturile dintre greutăţi.
Coarnele de vacă pot fi folosite de mai multe ori, sau trebuie să provină mereu de la animale recent tăiate?
Nu am verificat aceste lucruri, însă conform cu ceea ce se poate şti asupra acestora mă gândesc că se vor putea folosi coarnele de vacă succesiv de trei până la patru ori. Apoi nu vor mai fi întru totul potrivite. S-ar putea eventual ca după repetata lor folosire de trei până la patru ani, păstrându-le în grajdul vacilor, să existe şi posibilitatea de a mai putea fi folosite încă un an. Nu am însă nici o idee câte coarne de vacă se află la dispoziţia unui agricultor şi dacă este nevoie să se procedeze deosebit de economic sau nu. Este o problemă pe care nu o pot lămuri acum.
De unde se pot procura coarnele de vacă? Trebuie luate din regiunile Europei răsăritene sau a celei centrale?
Este indiferent de unde sunt procurate coarnele, însă nu trebuie luate de pe câmpurile de mortăciuni, căci trebuie să fie, pe cât posibil, proaspete. Este remarcabil ce-i drept, oricât de paradoxal ar suna, că viaţa în vest, viaţa pe emisfera vestică este cu totul alta decât viaţa pe emisfera estică a Pământului. Viaţa în Africa, Asia, Europa înseamnă altceva decât viaţa în America. Astfel că s-ar putea întâmpla ca eventual coarnele vitelor americane să trebuiască a fi activizate în alt mod. Probabil se va dovedi necesitatea ca la aceste coarne bălegarul să fie îndesat, compactat, apăsat. Însă cel mai bine este să fie luate coarne din regiunea în care ne aflăm. Există o afinitate extrem de puternică între forţele conţinute în coarnele vacilor dintr-o regiune şi forţele proprii acelei regiuni, pe când forţele coarnelor provenind de la vite străine de regiune pot intra în conflict cu ceea ce se află în pământ. Deci trebuie ţinut cont de faptul că vacile care vor furniza coarnele într-o regiune oarecare, foarte frecvent nu provin tocmai din acea regiune. Vom putea trece peste aceasta, trebuind să luăm în considerare faptul că dacă o vacă a mâncat circa trei până la patru ani de pe un anumit sol, aşadar a trăit acolo, atunci ea aparţine acelui sol, în cazul că nu este vorba despre o vită provenită din vest.
Ce vârstă pot avea aceste coarne? Trebuie să provină de la o vacă bătrână sau de la una tânără?
Conform naturii lucrurilor ‒ toate acestea trebuie cercetate până la capăt ‒ părerea mea este că cele mai bune ar fi coarnele vacilor de vârstă medie.
Cât de mari trebuie să fie coarnele?
Dr. Steiner desenează mărimea cornului pe tablă ‒ lungime circa 30-40 cm ‒ (vezi desenul). Cu aceasta s-a indicat mărimea obişnuită a cornului unei vite din Allgäu.
Tabla 4Contează dacă cornul se ia de la un bou ‒ şi în general dacă provine de la un mascul sau de la o femelă ‒, sau nu?
Mai mult ca sigur, cornul de bou nu va acţiona deloc, iar cel al unui taur va acţiona relativ slab. De aceea spun mereu coarne de vacă, vacile de regulă sunt femele! Mă refer la animalele femele.
Care este timpul cel mai potrivit pentru semănarea cerealelor, a cerealelor pentru pâine?
Răspunsul exact la această întrebare va rezulta, nu-i aşa, din conferinţa în care voi descrie semănatul. Însămânţarea este desigur extrem de importantă, şi este o mare diferenţă dacă se face mai aproape sau mai puţin aproape de lunile de iarnă. Dacă semănăm mai aproape de lunile de iarnă, vom obţine în cereale o mare capacitate germinativă, iar când se face mai departe de lunile de iarnă o mai mare putere nutritivă.
Bălegarul de corn de vacă poate fi diluat şi cu nisip? Ploaia are vreo importanţă aici?
Putem folosi nisipul. Noi nu am încercat. Nu există contraindicaţii. Felul în care acţionează ploaia este ceva ce mai trebuie încă cercetat. Trebuie să admitem că ploaia nu aduce nici o modificare, eventual poate provoca o intensificare a acţiunii. Pe de altă parte este totuşi vorba despre o atât de mare concentrare de forţe încât ne-am putea gândi deja că prin mica izbitură exercitată de picătura de ploaie în cădere ar putea dilua prea mult. Este într-adevăr o acţiune subtilă, şi toate acestea trebuie avute în vedere. La răspândirea bălegarului cu ajutorul nisipului nu avem nimic de obiectat.
Cum pot fi evitate influenţe care ar putea dăuna cornului de vacă şi conţinutului său în timpul păstrării?
În general, în astfel de cazuri este valabilă regula că se produc mai multe daune eliminând influenţele aşa-zis dăunătoare decât lăsând lucrurile aşa cum sunt. Nu-i aşa, în prezent există teribila obsesie de a dezinfecta totul. În această privinţă se merge fără îndoială prea departe în toate domeniile. Astfel, la remediile noastre, la care s-a vrut împiedicarea absolută a oricărei posibilităţi de mucegăire, s-a procedat la folosirea unor metode care inhibă forţa terapeutică propriu-zisă. În ceea ce mă priveşte, nu am o prea mare consideraţie faţă de aceste noxe. Ele nu dăunează chiar atât de mult. Ar fi mai bine dacă nu ne-am mai strădui atât cu folosirea metodelor purificatoare, ci am lăsa lucrurile aşa cum sunt. Noi am acoperit gura cornului, ca să nu cadă pământ înăuntru, cu băşică de porc. Nu e deloc de recomandat o curăţire prealabilă specială a coarnelor. Trebuie să ne obişnuim cu ideea că murdăria nu este întotdeauna „murdărie”. Dacă vă veţi unge de exemplu faţa cu un strat subţire de aur, aţi putea spune că acesta este murdărie, însă aurul nu este murdărie. Aşadar murdăria nu este întotdeauna murdărie. Murdăria este cea care câteodată acţionează tocmai conservând.
Ar trebui oare să fie întărită prin unele măsuri haotizarea cît mai avansată a seminţei?
Ar putea fi întărită, dar nu va fi necesar. Când are loc într-adevăr structurarea seminţei, atunci procesul de haotizare se află şi el deja la maximul său. De aceea nu este nevoie de susţinere. Stimularea este necesară la gunoire. Însă la structurarea seminţei nu cred că ar apărea necesitatea de a promova formarea haosului ‒ căci dacă sămânţa este în general fertilă, acolo se instalează haosul deplin. S-ar putea stimula desigur, crescând conţinutul de silice al solului. Căci prin silice acţionează într-adevăr ceea ce este captat în pământ din cosmicul propriu-zis. Aşa s-ar putea obţine, totuşi nu cred să fie necesar.
Cât de mari să fie suprafeţele experimentale? Nu ar fi oare necesar să se facă ceva şi pentru forţele cosmice care trebuie reţinute până la formarea noii plante?
În această privinţă s-ar putea face încercări în modul următor. În astfel de cazuri este relativ uşor de dat directive, însă suprafaţa corespunzătoare trebuie totuşi stabilită de fiecare. În această problemă, experimentele vor fi relativ uşor de organizat. Să zicem că plantaţi alăturat, pe două parcele experimentale, grâu şi sparcetă. Veţi avea atunci posibilitatea, folosind silicea să constataţi că la o plantă care înclinaţia pronunţată de a forma sămânţă ‒ grâul tinde spre o formare permanentă a seminţei ‒ formarea seminţei este prejudiciată; la sparcetă veţi sesiza reprimarea aproape integrală a formării seminţei, sau producerea târzie a acesteia. Întotdeauna când vrem să cercetăm aceste lucruri putem lua comparativ însuşirile specifice cerealelor, grâului, şi în paralel însuşirile similare ale sparcetei, valabile pentru leguminoase şi astfel să experimentaţi lucruri foarte interesante asupra formării seminţei.
Este indiferent când se răspândesc pe ogor preparatele diluate?
Desigur că nu este indiferent, în cazul în care vrem să păstrăm coarnele de vacă ca atare după ce au fost scoase din pământ. De regulă însă se pot lăsa înăuntru până când e nevoie de ele; acolo nu se vor înrăutăţi calitativ, chiar dacă, după ce au iernat, vor mai rămâne un timp şi vara. Însă dacă ar fi necesar să fie păstrate în altă parte ar trebui făcută o ladă căptuşită la interior cu perne de turbă, astfel încât pe toate părţile să fie perne de turbă. Apoi trebuie puse coarnele de vacă în mijloc, pentru a se menţine concentraţia foarte puternică. În schimb, nu se recomandă în nici un caz păstrarea apei gata diluate. Amestecarea trebuie făcută cu puţin timp înainte de folosire.
Dacă vrem să tratăm cerealele de toamnă, putem folosi coarnele la un sfert de an de la scoaterea lor din pământ?
Cel mai bine ar fi ‒ dar nu e aşa de important ‒ să le lăsăm întotdeauna în pământ până ce vrem să le folosim. Dacă vrem să le folosim la începutul toamnei care urmează, le vom lăsa în pământ până în momentul în care avem nevoie de ele. Gunoiul nu se înrăutăţeşte prin aceasta.
Prin folosirea aparatelor de pulverizare, nu se pierd forţele eterice şi astrale în urma pulverizării fine a fluidului?
Cu siguranţă că nu. Căci ele sunt puternic fixate. Aşa cum în general trebuie să ne temem mai puţin că ne-ar scăpa spiritualul ‒ dacă nu cumva îl expediem de la început ‒ decât ar face-o materia.
Cum trebuie tratate coarnele de vacă cu conţinutul lor mineral după ce au fost lăsate peste vară în pământ?
Acestora nu le dăunează cu nimic dacă vor fi scoase afară şi păstrate pe undeva. Ele pot fi chiar puse grămadă. Aceasta nu dăunează cu nimic substanţei lăsate în pământ peste vară. Coarnele pot fi expuse la Soare. Asta le poate chiar folosi.
Coarnele trebuie îngropate în locul în care vrem să gunoim mai târziu pe ogor, sau pot fi îngropate alături, în orice alt loc?
Ar fi o diferenţă atât de mică încât nici nu trebuie ţinut cont de asta. Practic cel mai bine ar fi să se caute un loc care are un pământ relativ bun, aşadar nu un pământ prea mineralizat, ci un pământ bogat în humus şi acolo pe un petec de pământ, să îngropăm toate coarnele de vacă de care avem nevoie.
Cum este cu folosirea maşinilor în agricultură? Doar s-a spus să nu se folosească nici o maşină.
Da, desigur, vedeţi dumneavoastră, aceasta este o întrebare la care în principiu nu se poate răspunde niciodată dacă rămânem numai la agricultură. Fără îndoială că astăzi, în viaţa socială a prezentului, se ridică o problemă destul de neactuală când se întreabă dacă este voie să se folosească maşini. Aproape că nu poţi fi astăzi agricultor dacă nu foloseşti maşini. Desigur că nu toate operaţiunile au atâtea afinităţi cu procesele intime din natură aşa cum o au dinamizarea preparatelor şi cele asemănătoare ei. După cum aici nu trebuie intervenit cu mecanizarea pură într-un proces natural atât de intim, tot aşa pentru celelalte elemente menţionate,natura însăşi se îngrijeşte ca acolo unde maşinile nu-şi au locul, maşinile nici să nu poată face prea mult. În vederea formării seminţei, maşina nu poate face mare lucru, de aceasta se îngrijeşte însăşi natura. Cred totuşi că problema nu este de o stringentă actualitate. Însă astăzi întrebarea se pune deja astfel: cum să o scoţi la capăt astăzi fără maşini? Voi atrage atenţia numai asupra faptului că în agricultură nu este nevoie în schimb de mania maşinilor perfecţionate. Căci dacă cineva are o asemenea manie a maşinilor, va proceda cu mult mai rău în cazul agriculturii, chiar dacă noua maşină prezintă îmbunătăţiri, decât dacă şi-ar folosi în continuare vechea maşină, până ce aceasta nu mai e bună de nimic. Însă acestea sunt lucruri care nu mai ţin de agricultură în sensul strict al cuvântului.
Se poate folosi cantitatea indicată de bălegar de corn de vacă diluată în apă şi numai pentru jumătate din suprafaţa indicată?
Atunci aţi obţine roade luxuriante, atunci va rezulta ceea ce am arătat în treacăt aici cu o altă ocazie. Dacă aţi folosi această proporţie, de exemplu, la cultura cartofilor sau la orice altceva, aţi obţine roade luxuriante, tulpini mult extinse, iar ceea ce doriţi dumneavoastră de fapt nu se va realiza. Veţi obţine ceea ce se numeşte zonă cu vegetaţie exuberantă. Dacă luaţi cantităţi excesive, aceasta veţi obţine; zone cu vegetaţie exuberantă.
Cum e cu plantele de nutreţ, la care vrem să obţinem dezvoltarea luxuriantă a elementului foliar, cum este la spanac?
Cred că vom folosi şi în acest caz tot o jumătate de găleată cu un corn de vacă, aşa cum am făcut-o şi noi la Dornach pentru o suprafaţă care este în esenţă tocmai grădină de legume. Pentru plantele cultivate pe suprafeţe mai mari, va fi nevoie de mult mai puţin. Acesta este optimul.
Este indiferent ce gunoi se foloseşte, dacă este gunoi de vacă, de cal sau de oaie?
Cel mai bun material pentru această operaţiune este fără îndoială gunoiul de vacă. S-ar putea însă continua cercetările dacă poate fi folosit şi gunoiul de cal. În acest caz, dacă vrem să tratăm gunoiul de cal în acest mod, va trebui să înfăşurăm cornul cu păr din coama calului, pentru a face eficient ceea ce la cal, care nu are coarne, se află de fapt în coamă.
Pulverizarea trebuie făcută înainte sau după însămânţare?
Este corect să se facă înainte de însămânţare. Vom vedea cum acţionează. Deoarece anul acesta am întârziat puţin, în anumite locuri se va face după însămânţare. Vom vedea aşadar dacă aceasta va diminua efectele. Însă este de la sine înţeles că trebuie făcută înainte de însămânţare, pentru ca solul să fie deja sensibilizat.
Coarnele de vacă folosite de obicei la bălegar pot fi folosite şi la minerale?
Se poate într-adevăr; însă nu pot fi folosite mai mult de trei până la patru ori. Ele îşi pierd deja forţele după trei-patru întrebuinţări.
Se pune problema personalităţii celui care execută lucrarea, trebuie să fie un antroposof, sau o poate face oricine altcineva?
Aceasta este evident o problemă. Ridicată astăzi, va fi mult ironizată. Relativ la aceasta, vă amintesc că există oameni la care florile ce le cresc în fereastră se dezvoltă minunat. La alţi oameni nu se dezvoltă deloc, ci se usucă. Astfel de lucruri sunt realităţi indiscutabile. Însă tot ceea ce se petrece datorită influenţei omului însuşi, inexplicabil într-un mod exterior, lăuntric însă transparent, se produce şi prin faptul că omul meditează, şi se pregăteşte prin viaţa meditativă ‒ ceea ce am caracterizat ieri. Când se meditează se stabileşte într-adevăr o cu totul altă relaţie cu azotul, purtător al imaginaţiunilor. Prin aceasta ne transpunem într-o stare care determină ca tot ceea ce este esenţial să fie activ; într-o asemenea stare ne transpunem apoi în general faţă de întreaga creştere a plantelor. Însă această situaţie nu este astăzi chiar aşa de limpede cum era odinioară, în vremurile în care aceste lucruri erau recunoscute. Şi au existat asemenea timpuri în care oamenii au ştiut realmente că prin realizarea anumitor demersuri pe care le întreprinseseră, deveneau pur şi simplu predispuşi pentru îngrijirea plantelor. Astăzi nu se mai dă atenţie acestui fapt, lucru care se generalizează printre oameni, iar când te mişti neîncetat printre astfel de oameni, aceste acţiuni subtile se pierd. De aceea este atât de uşor de contrazis cineva care aplică asemenea procedee. De aceea am anumite rezerve de a vorbi liber tocmai despre astfel de lucruri în faţa unei societăţi mai numeroase, deoarece din cauza împrejurărilor de viaţă actuale ele pot fi desigur foarte uşor contrazise. În cursul discuţiei care a avut loc în sala Bock a fost ridicată de prietenul nostru Stegemann o problemă foarte delicată, şi anume dacă paraziţii pot fi combătuţi pe această cale, pe calea ‒ să spunem ‒ a concentrării şi a altor măsuri asemănătoare. Este în afară de orice îndoială că se poate, dacă se face în mod corect. Dacă, mai cu seamă în răstimpul dintre mijlocul lunii ianuarie şi mijlocul lunii februarie, în care Pământul îşi desfăşoară cele mai intense forţe ale sale, care sunt concentrate cu o intensitate maximă îndeosebi în interiorul Pământului, dacă atunci s-ar stabili, ca să spunem aşa, un timp de sărbătoare, în care lumea şi-ar propune să facă asemenea exerciţii de concentrare, atunci s-ar putea vedea într-adevăr roadele. După cum s-a spus, este o întrebare delicată, însă o întrebare la care se poate răspunde în mod pozitiv. Numai că aceasta trebuie îndeplinită în acord cu întreaga natură. Căci trebuie ştiut că este cu totul altceva când se face un exerciţiu de concentrare în toiul iernii decât în toiul verii. Relativ la aceasta, unele proverbe din popor conţin foarte mult din ceea ce poate da îndrumări importante omului de astăzi. Vedeţi dumneavoastră, ieri aş fi putut foarte bine adăuga că printre multele lucruri pe care trebuia să le fac în această încarnare, dar la care nu am mai ajuns, a fost acela că am avut ideea ca adolescent de a scrie o aşa-numită filosofie a ţăranului, de a schiţa viaţa de concepte ale ţăranilor, în legătură cu tot ceea ce îi preocupă. Ar fi rezultat ceva extrem de frumos, căci ar fi dovedit contrariul afirmaţiei contelui că ţăranii sunt proşti. Ar fi ieşit la iveală o înţelepciune subtilă, o filosofie care elucidează în mod grandios tocmai tainele vieţii naturii, cuprinsă deja în formarea cuvintelor. Eşti într-adevăr uluit de câte ştie de fapt ţăranul despre ceea ce se desfăşoară în sânul naturii. Astăzi nu mai este posibil să scrii o asemenea filosofie a ţăranului; în vremea noastră aceste cunoştinţe s-au pierdut aproape în întregime. Astăzi nu mai este ca acum cincizeci, patruzeci de ani. Da, era ceva extrem de semnificativ, căci puteai învăţa cu mult mai mult de la ţăran decât la Universitate. Însă atunci erau cu totul alte vremuri, se vieţuia împreună cu ţăranii la ţară, şi era o raritate când veneau oameni cu pălării de bandiţi calabrezi care au introdus apoi mişcarea socialistă de astăzi. Astăzi lumea s-a schimbat cu totul. Doamnele şi domnii mai tineri prezenţi aici nu au nici cea mai vagă idee de cât s-a schimbat lumea în cursul ultimilor treizeci, patruzeci de ani. Şi iată că astăzi s-a pierdut deja foarte mult din ceea ce exista ca frumuseţe autentică în specificul dialectelor populare, şi s-a pierdut şi mai mult din autentica filosofie a ţăranului, care era un fel de filosofie a culturii. Chiar şi în almanahurile ţărăneşti erau cuprinse pe atunci lucruri care astăzi nu se mai află în ele. Ele arătau şi altfel, aveau un aspect plăcut. Am mai apucat almanahuri ţărăneşti tipărite pe hârtie de calitate proastă, însă înăuntru erau semnele planetelor, desenate în culori, iar afară pe copertă se afla o foarte mică bomboană, care te întâmpina în primul rând, o bomboană minusculă care putea fi linsă de fiecare dată când se folosea cartea. În felul acesta cartea devenea şi gustoasă. De acestea s-au folosit oamenii unul după altul.
Când trebuie gunoite suprafeţe mai mari, numărul coarnelor de vacă folosite poate fi stabilit mai mult în mod empiric?
N-aş recomanda aşa ceva. În asemenea cazuri cred că trebuie să fim cu adevărat raţionali. Aş sfătui ca mai întâi să se încerce pe baza simţului obţinerea celor mai favorabile rezultate, şi apoi, pentru a le putea prezenta lumii, să se transforme totul în cifre, astfel încât să se întocmească adevărate tabele, iar oamenii să se poată apoi folosi de ele. Aş sfătui ca dacă cineva, prin convingerile sale, este predispus să o facă conform simţului său, atunci să o facă; însă comportamentul său faţă de ceilalţi oameni să nu fie al unuia care dispreţuieşte tabelele, ci să ofere rezultatele sale celorlalţi oameni în cantităţi calculabile şi tabele. Aşadar totul trebuie într-adevăr transformat în cantităţi şi sume verificabile. Pentru că astăzi este realmente nevoie de aşa ceva. Avem nevoie de coarne de vacă pentru a face treabă, însă nu avem nevoie de coarne de taur, pentru a se impune părerea. Este tocmai ceea ce conduce atât de uşor la contradicţii. Aş sfătui aici ca pe cât posibil să luaţi în considerare soluţiile de compromis, şi pe cât posibil să ţineţi cont de judecăţile celorlalţi.
Se poate întrebuinţa îngrăşarea cu piatră de var nestins introdusă în grămezile de compost în procentajul care este prescris astăzi?
Metoda veche se va dovedi a fi favorabilă. Dar mai trebuie diferenţiată, în funcţie de solul avut: mlăştinos sau nisipos; la solul nisipos este nevoie de mai puţină piatră de var nestins, pe când solul mlăştinos reclamă un conţinut mai ridicat de piatră de var nestins, din cauza formării de acizi.
Cum este cu remanierea grămezii de compost?
Aceasta nu-i face rău. Desigur, se pune totuşi problema ca după ce a fost remaniată să o protejăm pe cât posibil din nou printr-o împrejmuire cu pământ, pentru a o proteja, astfel încât după ce a fost răsturnată, să-i mai punem încă un strat de pământ deasupra. Cel mai bine este să folosim pentru aceasta turbă.
Ce fel de potasiu ar putea fi eventual folosit într-o gospodărie de tranziţie?
Magnezie potasică.
Cum poate fi cel mai bine întrebuinţat gunoiul rămas după umplerea coarnelor de vacă? Să fie transportat toamna pe ogor pentru a parcurge procesul hibernal, sau să fie lăsat pe loc până primăvara?
Trebuie să vă fie clar că această gunoire cu bălegarul din cornul de vacă nu înlocuieşte complet gunoirea în sine şi că desigur trebuie gunoit în continuare. Noua gunoire trebuie considerată ca un fel de extragunoire, care ridică în mod esenţial calitatea procedeului de gunoire actual. Pe lângă aceasta se continuă şi cealaltă gunoire.
