Bună dimineaţa, domnii mei! Are cineva de pus o întrebare?
Întrebare: Acum câteva conferinţe s-a vorbit despre marele Cosmos; eu aș vrea să întreb despre cometele cu coadă lungă. Ce însemnătate au ele?
Dr. Steiner: Acuma, vedeţi dumneavoastră, domnii mei, trebuie să ne amintim ceea ce am spus chiar în ultima vreme. Vreau să reiau câte ceva din ceea ce am spus cu câteva conferinţe în urmă.
Atunci când considerăm omul, trebuie să ne spunem: Pentru întreaga sa viaţă, mai ales pentru evoluţia sa spirituală, sunt necesare două lucruri. În primul rând, să meargă dioxid de carbon la cap. Omul încontinuu pune la o parte carbon în sine. De fapt, se poate spune: Omul, în măsura în care este un corp solid, este clădit din carbon. Aşadar omul selectează încontinuu carbon din sine însuși. Acum, acest carbon în cele din urmă ar deveni astfel în noi, încât noi am deveni cu toţii coloane negre. Am deveni coloane negre, dacă acest carbon s-ar păstra. Noi avem nevoie de el ca să trăim, dar trebuie să-l transformăm încontinuu, ca să devină altceva. Acest lucru se petrece prin intermediul oxigenului. În cele din urmă noi expirăm oxigenul împreună cu carbonul, ca dioxid de carbon. În aerul nostru respirat este dioxid de carbon. Dar dumneavoastră aveţi nevoie de acest dioxid de carbon. Îl găsim şi atunci când avem, de exemplu, apă carbogazoasă, iar în perlele dinăuntru este dioxid de carbon. Acest dioxid de carbon, care nu este expirat, urcă continuu spre capul omenesc, şi noi avem nevoie de el ca să nu fim proşti, ca să putem gândi; altfel, înspre capul omenesc ar urca gaz metan, care se compune din carbon şi hidrogen. Aşadar pentru a gândi avem nevoie de dioxid de carbon.
Eu am indicat deja şi de ce avem nevoie pentru voință, pentru vrere. Aşadar să începem cu mersul, cu mişcarea mâinilor, a braţelor – aici începe de fapt această vrere: aici trebuie să formăm mereu o legătură între carbon şi azot şi mereu să o dizolvăm iarăși. Dar acest cian sau acid cianhidric trebuie continuu, cum s-ar spune, să gonească în membrele noastre. El se combină atunci în membre cu potasiul. Se formează cianura de potasiu, care este însă imediat dizolvată din nou. De fapt, ca să putem trăi, trebuie să fie continuu otrăvire în noi, şi pe de altă parte dez-otrăvire, anulare. Aceasta este taina vieţii omeneşti: dioxidul de carbon pe de-o parte, cianura de potasiu, care implică potasiul, pe de altă parte. Cu fiecare mişcare, cu fiecare deget, se formează ceva acid cianic, şi treaba este atunci aşa că o dizolvăm iarăși imediat mişcând degetele. Aşadar şi aceasta trebuie să fie în om.
Dar tot ceea ce trebuie să fie în om, trebuie să fie şi acolo afară, în Univers, trebuie să existe cumva afară în Univers. Acum, lucrurile stau aşa încât cometele au fost la rândul lor cercetate mereu. Şi tocmai cu cometele s-a petrecut un fel de, aş spune, mică istorie în mișcarea antroposofică. Eu am ţinut odată conferinţe la Paris [ Nota 1 ], şi am spus, din pură cunoaştere interioară, că în comete trebuie să fie ceva acid cianic, aşadar că în comete există acid cianic. Până atunci, în ştiinţă încă nu se atrăsese atenţia asupra faptului că în comete există acid cianic. Dar la scurt timp după aceea a venit o cometă. Era chiar aceea despre care vorbiţi dumneavoastră. Şi tocmai la această cometă s-a descoperit, cu instrumentele mai perfecționate, care mai înainte nu existau, că într-adevăr în comete, în materia cometei, este acid cianic! Așa că se poate face referire la aceasta, atunci când oamenii întreabă mereu: A prezis ceva antroposofia? – Da, această descoperire a cianului în comete, de exemplu, a fost prezisă în mod foarte evident. La încă multe lucruri s-a întâmplat așa; dar aici, în cazul cometei, a fost întru totul evident. Or în ziua de azi nu mai este nicio îndoială, chiar şi în cadrul ştiinţei exterioare, că în atmosfera cometei, în aerul cometei – cometa este de fapt alcătuită dintr-o materie foarte subtilă, ea este de fapt doar eter, doar aer – este acid cianic înăuntru.
Da, ce înseamnă aceasta, domnii mei? Asta înseamnă că același lucru care trebuie să-l formăm noi continuu în membrele noastre, este şi afară în atmosfera cometelor. Acum gândiţi-vă cât de des am spus eu aici că oul este format înăuntru de către întregul Univers – aşadar şi omul, animalul şi planta, fiind formate din ou, sunt formate din întregul Univers. Aş dori să vă explic aceasta la omul însuşi, ca să realizaţi foarte exact ce însemnătate au de fapt aceste comete în întregul Univers.
Să pornim acum – unora le poate părea ciudat, dar veţi vedea că ceea ce doriţi dumneavoastră, poate fi cel mai bine explicat în felul acesta – să pornim de la ceva istoric. A existat, cu secole înainte de a fi întemeiat creştinismului, un vechi popor în actuala Grecie, grecii. Vechii greci au realizat atât de mult pentru viaţa spirituală, încât încă și astăzi elevii noştri de gimnaziu trebuie să înveţe greaca, deoarece oamenii sunt de părere că dacă astăzi încă învață greaca, devin prin aceasta oameni deosebit de deştepţi. Acum, grecii au realizat cu adevărat extraordinar de mult pentru viaţa spirituală. În ziua de azi nu se învaţă nici limba indiană, nici egipteană, ci greacă. Prin aceasta oamenii vor să exprime faptul că grecii au realizat deosebit de mult pentru viaţa spirituală. În simplul fapt că noi cultivăm limba greacă cu elevii noştri de gimnaziu, se vădește acest lucru. Grecii înşişi au cultivat cu copiii lor numai greaca, deşi au realizat atât de mult pentru viaţa spirituală.
Deci, existau în principal două seminţii în Grecia, care erau de o importanţă deosebită, dar care erau foarte diferite una de cealaltă: una erau locuitorii Spartei, cealaltă, cei ai Atenei. Sparta şi Atena, acestea erau cele mai importante oraşe ale Greciei. La acestea se mai adăugau alte câteva, care erau şi ele importante, dar nu aşa de importante ca Sparta şi Atena. Locuitorii acestor două oraşe erau așadar foarte diferiţi unii de alții. Vreau astăzi să fac abstracţie de alte deosebiri, dar ei erau diferiți deja prin aceea că se comportau cu totul altfel în vorbire. Spartanii stăteau întotdeauna liniștiți laolaltă şi vorbeau puţin. Lor nu le plăcea vorbitul. Dar atunci când vorbeau ceva, voiau ca ceea ce vorbeau să aibă o anumită însemnătate; aceasta trebuia să aibă putere asupra oamenilor. Dar pentru că, la urma-urmelor, omul nu întotdeauna când flecărește poate spune ceva important, ei tăceau atunci când nu aveau nimic important de vorbit, şi vorbeau întotdeauna în propoziții scurte. Aceste propoziţii scurte erau renumite în toată antichitatea. Se vorbea despre propoziţiile scurte ale poporului spartan, iar cele care deveneau renimite erau adesea maxime de o înţelepciune imensă.
La atenieni, nu mai era aşa. Atenienilor le plăcea un discurs frumos, lor le plăcea când cineva vorbea frumos. Spartanii: concişi, măsuraţi, liniştiţi în vorbirea lor. Atenienii, ei voiau să vorbească de-a dreptul frumos. Ei învăţau arta vorbirii vorbind frumos. Ei flecăreau deja mai mult; nu aşa de mult ca noi în ziua de azi, dar ei flecăreau totuși mai mult decât spartanii.
Pe ce se baza deosebirea dintre atenianul care vorbea mult şi mai spartanul care vorbea mai puțin, dar semnificativ și cu putere? Se baza pe educaţie. Arta educaţiei este, desigur, puţin studiată în ziua de azi. Dar cele de care spun eu se bazau pe educaţie. Băieţii spartani în special erau cu totul altfel educaţi decât cei atenieni. Băieţii spartani trebuiau să facă mult mai multă gimnastică: dansuri, lupte, toate artele gimnastice posibile. Iar arta vorbirii, gimnastica propriu-zisă a limbii, nu era deloc exersată la spartani. Vorbirea o lăsau să vină cu totul de la sine.
Tot ceea ce se află în limbaj se formează adică din restul mişcării corpului omenesc. Puteţi observa exact: când un om are mişcări lente, măsurate, care sunt de-a dreptul gimnastice, atunci el şi vorbeşte ordonat. Anume, atunci când un om merge cu paşi care sunt ordonaţi, atunci el şi vorbeşte ordonat. Depinde, desigur, de vârsta copilului. Atunci când un om în vârstă face podagră, nu mai contează; el a învăţat deja vorbirea. Se pune problema de vârsta la care oamenii învaţă să vorbească. Dar spartanii puneau mare preț pe aceasta, să fie practicată multă, multă gimnastică, şi ei sprijineau această gimnastică şi prin aceea că ungeau corpurile copiilor cu ulei şi nisip; după care îi lăsau să facă gimnastică. Atenienii făceau şi ei gimnastică – în întreaga Grecie se făcea gimnastică, dar cu mult mai puţină – şi ei îi lăsau pe băieţii mai mari să practice gimnastica limbii, să practice arta vorbirii. Spartanii nu făceau aceasta.
Însă acest fapt are o consecinţă absolut precisă. Ştiţi dumneavoastră, atunci când aceşti mici băieţi spartani îşi făceau gimnastica lor cu corpurile unse cu ulei şi frecate cu nisip, atunci ei trebuiau să dezvolte foarte multă căldură interioară – multă, multă căldură interioară să dezvolte. Iar când atenienii făceau gimnastica lor, era ceva cu totul specific la atenieni. Dacă ar fi fost o zi ca cea de astăzi şi băieţii spartani nu ar fi vrut să-şi facă gimnastica afară, în aer liber, acolo s-ar fi mers! Atunci școala, educatorii i-ar fi adus pe aceşti băieţi la ordine! Dacă atenienii aveau o astfel de zi cum e cea de azi, aşa, furtunoasă, îi strângeau pe băieţii lor mai mul în interiorul încăperilor şi îi lăsau să practice arta vorbirii. Dar îi chemau afară atunci când Soarele strălucea, când totul scânteia. Atunci, băieţii atenieni trebuiau să-şi facă afară exerciţiile de gimnastică. Căci la atenieni, se gândea altfel decât la spartani. La spartani se gândea: Tot ceea ce execută băieţii ca mişcări, trebuie să execute din interiorul corpului în afară lor; afară poate să fie furtună şi grindină şi vânt, să tune şi să fulgere, este absolut indiferent. Ei îşi spuneau: Aceasta trebuie să vină din omul înşuşi.
Atenianul spunea altfel. El zicea: Noi trăim de la Soare, şi atunci când Soarele ne trezeşte la mişcare, atunci vrem să ne mişcăm; dacă Soarele nu este aici, noi nu mai vrem să ne mişcăm. – Aşa spunea atenianul, şi de aceea la atenieni se punea preț pe căldura solară exterioară. La spartani se punea preț pe căldura solară interioară, pe căldura solară pe care omul a prelucrat-o deja, iar la atenieni pe Soarele exterior, care străluceşte frumos pe piele – pielea nu era frecată cu nisip, sau cel puţin nu atât de mult ca la spartani, ci la ei Soarele trebuia să prelucreze pielea. Aceasta era diferenţa. Şi când în ziua de azi scrie în manualele şcolare despre diferenţa dintre atenieni şi spartani, atunci capeți de fapt doar reprezentarea că acolo trebuie să fi fost cumva un miracol, de ce taman spartanii erau oameni liniştiţi, vorbeau numai cumpătat, pe lângă aceasta erau oameni extrem de căliţi, şi de ce atenienii au exersat arta vorbirii frumoase, care apoi la romani şi-a găsit perfecţionarea ei mai departe. Oamenii nu se pot îndeletnici astăzi în acelaşi timp cu istoria şi cu ştiinţele naturii. Istoria vorbeşte pentru sine, şi ştiinţele naturii vorbesc pentru sine. Dar atunci când eu vă spun dumneavoastră: Spartanii îi frecau pe băieţii lor cu ulei şi nisip şi îi lăsau apoi să-şi practice artele lor spartane pe orice vreme, iar atenienii nu-şi frecau băieţii atâta de mult cu nisip şi ulei, şi în afară de aceasta practicau oratoria lor în interiorul palatelor, atunci ştiţi, pornind de la faptele naturale, cum a fost de fapt generată această deosebire între învecinaţii spartani şi atenieni.
Aşadar să spunem, că dacă avem aici Pământul (se desenează – tabla 7, centru) şi aici Soarele: Dacă se dă atenție Soarelui, cum străluceşte el, şi aici este atenianul, atunci rezultă tocmai atenianul; şi dacă nu se dă așa mult atenție Soarelui, ci se privește la ceea ce a făcut Soarele deja în om, și la căldura mai mult interioară, atunci de aici rezultă spartanul. Vedeţi dumneavoastră, în acest fel se formează laolaltă istoria şi istoria naturii. Aşa stau lucrurile.
Tabla 7Acum putem deci spune: Dacă omul priveşte la faptul că el dezvoltă multă căldură în interiorul său, atunci limbajul său devine scurt şi măsurat. – De ce? Pentru că el se adresează, apelează cu întreaga sa rațiune mai mult la Univers. Dar dacă omul se lasă luminat de Soare ca atenianul, atunci el apelează mai puţin cu rațiunea sa la Univers; atunci el se îndreaptă tocmai cu rațiunea sa mai mult spre interior, cu căldura spre exterior; spartanul: cu căldura spre interior, cu rațiunea spre exterior. Şi din rațiune, spartanul a învăţat limbajul Universului; acesta este înţelept; acesta a fost cultivat în el. Atenianul nu a învăţat limbajul Universului, ci numai mişcarea Universului, pentru că el s-a lăsat în voia gimnasticii în căldura Soarelui.
Dacă noi examinăm în ziua de azi ceea ce a mai rămas de la spartani, ne spunem: Oh, aceşti spartani au redat înţelepciunea lumii în propozițiile lor concise. – Atenienii au început deja mai mult să dea din ei înșiși, în frumoasele lor întorsături de fraze, ceea ce are omul în interior ca înţelegere. Ceea ce au avut spartanii în limbajul lor, s-a pierdut în mare parte pentru omenire, a dispărut în Grecia odată cu spartanii. Omul nu mai poate trăi în ziua de azi cu limbajul Universului. Dar ceea ce începuseră atenienii să practice: frazele cu întorsături frumoase – a devenit mare în special după aceea în Roma prin oratorie. Şi romanii cel puțin încă au vorbit frumos. Şi în Evul Mediu oamenii încă au învăţat să vorbească frumos. În ziua de azi însă, oamenii spun fraze îngrozitoare. Este nevoie doar să priveşti lucrurile în amănunt, şi am putea lua orice alt oraş, dar la Viena, de exemplu, de câteva săptămâni sunt alegeri: Da, frumos nu se vorbeşte acolo, ci îngrozitor, un desăvârșit potop de discursuri, dar nu frumos! Și aceasta este ce a devenit treptat vorbirea, din cea care la atenieni a fost cultivat într-adevăr în frumusețe. Aceasta vine din om. Universul zău că nu face discursuri în vederea alegerilor – dar omul le face! Spartanii nu au ţinut discursuri de alegeri; spartanii au exprimat în frazele lor concise cum vorbeşte Universul. Ei au privit în sus, înspre stele, şi au gândit: Omul, el aleargă aşa prin lume, şi este mereu ocupat. Steaua, ea se mișcă încet astfel încât nu se merge încolo când încet, când repede, ci întotdeauna uniform. Atunci a luat naştere proverbul care a rămas pentru toate timpurile: Grăbeşte-te încet – ş.a.m.d. Steaua ajunge doară la ţelul ei! Şi aşa au învăţat tocmai spartanii foarte mult de la ceea ce este afară în Univers.
Şi acum putem trece la ceva pe care deja l-am și menționat aici, la dumneavoastră, putem trece de la căldură a lumină. Despre căldură aş mai spune doar următoarele. Gândiţi-vă că atunci când un om trebuie să dezvolte multă căldură, el ar trebui să devină un om puternic. Şi atunci când un om are ocazia să fie mult timp la soare, ar trebui să devină tocmai datorită acestui fapt un om care să vorbească mult. Acum aveți nevoie doar să priviţi puţin geografia: Dacă mergeţi în Italia, unde oamenii sunt mai expuşi Soarelui, veţi vedea ce popor vorbăreţ este acolo! Şi dacă mergeţi în nord, unde oamenii sunt mai mult expuşi frigului: Da, acolo puteţi ajunge uneori la disperare – oamenii nu vorbesc, pentru că dacă mereu trebuie să dezvolte căldură interioară, aceasta le alungă impulsul interior de a vorbi. Şi la noi este aproape comic atunci când vine un om din nord; el înfățișează să vorbească – da, apoi stă, dar de spus nu spune încă nimic. Atunci când un agitator italian se urcă la tribună, el vorbeşte deja înainte de a ajunge la ea, el vorbeşte deja de când se află jos. Apoi continuă şi totul e atât de efervescent! Atunci când trebuie să vorbească un nordic, care trebuie să dezvolte multă căldură, pentru că acolo nu este nicio căldură exterioară: un astfel de om se înfățișează – şi te apucă disperarea, căci nu începe deloc; el vrea să spună ceva dar nu începe deloc. Aşa stau lucrurile: căldura interioară alungă pofta de vorbit, căldura exterioară aprinde pofta de vorbit. Desigur că toate acestea se pot transforma prin artă. Spartanii nu au făcut-o prin ceea ce este în afară, ci prin propriul lor caracter de rasă – în ciuda faptului că erau vecini cu atenienii – au dezvoltat această vorbire liniștită, pentru că ei s-au amestecat mult cu oamenii veniţi din nord. Printre atenieni erau, de exemplu, foarte mulţi oameni veniţi din regiunile calde, care s-au amestecat ca rasă printre atenieni; în felul acesta ei au dezvoltat vorbirea curgătoare. Aşadar vedem în ce fel chiar omul ca orator este legat de Soare şi de căldură. Acum să trecem la lumină.
Aici avem nevoie doar să ne amintim ceva ce eu v-am expus deja. Gândiţi-vă la un mamifer. Un mamifer dezvoltă intern embrionul pentru noul mamifer. Embrionul este purtat intern de animalul-mamă; totul se petrece intern. Să luăm în schimb fluturele. Eu v-am spus: Fluturele depune oul, din ou iese omida, omida se transformă în cocon, iar din cocon, lumina Soarelui scoate afară fluturele, care este multicolor. Priviţi în schimb mamiferul (se desenează – vezi tabla 7, dreapta); acest mamifer dezvoltă în uterul său, cu totul ascuns, noul animal. Aici avem din nou două contraste, două contraste minunate. Priviţi: aici, oul nu este acoperit. Atunci când omida iese din el, vine deja lumina. Vă spuneam că omida merge la Soare, îşi ţese coconul ei, învelişul – ca să să devină pupă – după lumina, și lumina dă iarăși naştere fluturelui. Şi lumina nu se odihneşte şi nu se opreşte, îi dă fluturelui culorile sale. Culorile sunt cauzate de către lumină; lumina tratează fluturele.
Luaţi, dimpotrivă, vaca, câinele. Da, micul pui care se află în uterul matern nu poate avea lumina exterioară, este cu totul închis în întuneric faţă de exterior. Deci acesta trebuie să se dezvolte acolo înăuntru, în întuneric.
Dar nimic din ce trăiește nu se poate dezvolta în întuneric. Este pur şi simplu un nonsens să se creadă că ceva se poate dezvolta în întuneric. Dar atunci cum este de fapt treaba aici? Vreau să vă fac o comparaţie. Se poate spera ca atunci când Pământul va deveni cândva foarte sărac în cărbune, să se poată folosi pentru încălzire căldura directă a Soarelui printr-o transformare oarecare; dar în ziua de azi încă nu merge să se folosească direct căldura solară la încălzit. Probabil că nu va mai dura mult şi oamenii vor realiza cum se poate face; dar în ziua de azi noi folosim, de exemplu, cărbunele. Da, domnii mei, cărbunii nu sunt altceva decât căldură solară, numai că o căldură solară care s-a revărsat cu multe, multe mii de ani în urmă pe Pământ, s-a prins în lemn şi s-a păstrat sub formă de cărbune. Atunci când încălzim scoatem din nou afară din cărbune căldura solară acumulată în Pământ cu mii de ani în urmă.
Să nu credeţi că numai cărbunele se comportă faţă de Soare aşa cum am descris! Aşa cum tocmai am descris eu, se comportă şi alte fiinţe faţă de Soare, anume toate fiinţele vii. Dacă priviţi acum un mamifer, trebuie să spuneţi: Orice pui de animal are o mamă, care la rândul ei are o mamă, ş.a.m.d. Acestea au absorbit mereu căldura solară; aceasta este încă înăuntru în animalului însuşi, ea este transmisă ereditar. Şi exact la fel cum scoatem noi căldura solară din cărbune, tot aşa copilul mic în uterul matern ia acum din interior lumina solară care este înmagazinată acolo. (vezi tabla 7, stânga) – Acum aveţi diferenţa dintre ceea ce ia naştere în câine sau în vacă, şi ceea ce ia naştere în fluture. Fluturele merge imediat cu oul său în lumina solară exterioară, îl lasă să fie prelucrat întru totul de lumina solară exterioară, până când devine fluturele colorat. Câinele sau vaca sunt şi ei pe dinăuntru la fel de coloraţi, numai că nu se vede. Aşa cum în cărbune încă nu se percepe lumina solară – ea trebuie mai întâi atrasă afară – tot aşa trebuie, prin viziunea superioară, mai întâi atras afară din câine şi vacă ceea ce este înăuntrul lor ca lumină înmagazinată. Acolo, înăuntru, este lumină înmagazinată! Fluturele este multicolor din afară; acolo lumina solară a lucrat din afară. Da, la câine sau la vacă este intern, aş spune, lumină invizibilă peste tot înăuntru.
Ceea ce v-am descris eu dumneavoastră aici, oamenii în ziua de azi ar putea deja ușor constata cu aparatura noastră desăvârşită, dovedi în laboratoarele lor, dacă ar vrea. Ar trebui oamenii să facă doar o dată un laborator total întunecat şi apoi să compare în acest laborator un ou tocmai depus un embrion de vacă sau de câine într-un stadiu primar, şi atunci ar vedea că prin fotografia care poate ieși într-o încăpere întunecată, s-ar arăta pe deplin această deosebire pe care o descriu eu. Şi dacă s-ar fotografia atunci, ceea ce nu se vede și cu ochii – ochii nu sunt sensibili la aceasta – s-ar putea dovedi că oul de fluture are spectrul galben şi germenul de câine şi cel de vacă au spectrul albastru în fotografie. Aceste lucruri, care pot fi văzute spiritual – nu este nevoie de exterior, dacă pot fi văzute spiritual – pot fi dovedite deja și cu instrumentele perfecte. Aşadar, acum putem spune: Fluturele este format în lumina exterioară a Soarelui, vaca sau câinele sunt formate în lumina solară care este înmagazinată intern. – Am aflat astfel deosebirea dintre căldura care acţionează exterior, care îl face pe om vorbăreţ, lumina care acţionează exterior, care generează multele culori la fluture, şi căldura din interior, care îl face pe om mut, măsurat – lumina din interior la o fiinţă care aduce pui vii pe lume, care trebuie să primească lumina interior. Şi acum putem să trecem de aici la ceea ce este obiectul întrebării noastre.
Există chiar şi lucruri de care omul are nevoie în interiorul său, dar pe care nu îi este îngăduit să le dezvolte peste măsură în interiorul său, pentru că atunci ar muri. Dintre acestea face parte şi cianul, acidul cianhidric. Dacă omul, peste puţina cianură de potasiu care se află în el, ar forma neîncetat întreaga zi ziua cianură de potasiu, nu ar merge, căci ar fi prea mult. Omul formează în sine ceva cianură de potasiu, dar foarte puţină. Însă el are nevoie şi din afară de ceva; el o absoarbe pe aceasta împreună cu ceea ce inspiră. Nici aceasta nu este mult, dar omul nu are nevoie de mai mult.
Acum, domnii mei, această cianură de potasiu nu este acolo în aerul obişnuit. Dacă nu ar apărea din timp în timp cometa, nu ar exista cianură de potasiu în aer. Cometele, şi apoi aceşti meteoriţi, stelele căzătoare, care, după cum ştiţi, mai ales în miezul verii gonesc în număr mare prin aer, aduc în jos această cianură de potasiu. Şi omul îşi ia de fapt din ele puterea sa. De aceea, oamenii care au devenit lipsiţi de putere în muşchii lor, trebuie trimişi într-un astfel de aer, care nu a fost împrospătat numai pornind de la Pământ, ci a devenit proaspăt din întregul Univers, care a primit influenţe meteoritice. Şi este aşa că, de exemplu, oameni care suferă de ceea ce se numea mai înainte oftică, şi care devin fără putere în muşchii lor şi la care această lipsă de putere apare în mod deosebit spre primăvară, sunt trimişi toamna în acest aer împrospătat din Cosmos. Primăvara nu se poate face chiar nimic; de aceea mor astfel de oameni cel mai ușor primăvara. Trebuie avut grijă din vreme, deoarece pentru astfel de oameni se poate face de fapt ceva abia în toamnă. Dacă în vară forţele meteoritice cu micile cantităţi de cianură de potasiu, care vin din Univers, depun cianura lor de potasiu, aceşti oameni ar trebui ca, atunci când se sfârşeşte luna august şi vine toamna, să vină cu membrele lor lipsite de putere în astfel de regiuni unde vara a depus ce a avut mai bun, anume cianură de potasiu. Atunci membrele devin din nou puternice. Aşadar la oamenii la care se observă că pentru ei în anul următor va fi foarte rău pentru că devin lipsiţi de putere, ar trebui, de fapt, – pentru că primăvara nu se poate face mult cu lucrurile exterioare – luate măsuri din vreme. Ar trebui să ne spunem: Când vine primăvara, le dau unor astfel de oameni, în funcţie de cât de lipsiţi de putere au devenit, sucul anumitor plante, de exemplu sucul de porumbar. Dacă păstraţi sucul de porumbar – dumneavoastră cunoaşteţi această plantă acrișoară, astringentă – şi o administraţi oral unui astfel de om care devine lipsit de putere primăvara, atunci el poate rezista de-a lungul primăverii şi al verii. De ce? Păi, vedeţi dumneavoastră, atunci când i se dă omului suc de porumbe, atunci acest suc de porumbe formează tot felul de săruri. Acestea merg la cap şi duc cu sine dioxidul de carbon. Atunci facem capul să fie dispus să-l conducă pe acel om prin primăvară şi vară. Şi toamna trebuie să-l aducem într-o regiune unde el este în stare să absoarbă celălalt element, care trebuie să meargă mai mult în membre. Dioxidul de carbon merge la cap; pe acesta îl introducem în cap prin administrarea de porumbe. Dacă avem norocul să fi reuşit să trecem un astfel de om prin vară și îl putem aduce în toamnă într-o regiune adecvată – nu un timp deosebit de lung, două-trei săptămâni să rămână într-un astfel de aer, despre care ştim că tocmai a primit influenţe meteoritice –, atunci este aşa că omul acolo, prin faptul că a fost fortificat în timpul primăverii şi al verii, îşi procură într-adevăr tăria membrelor.
Da, domnilor, aici aveţi cele două acţiuni nemijlocit alăturate. Aici aveţi efectul Pământului, care de fapt este o acţiune a Lunii, acţiunea Pământului în sucul de porumbe, şi aici aveţi efectul cosmic în ceea ce au lăsat în urmă cometele, şi dacă nu sunt comete, meteoriţii – la aceştia e la fel, numai că în mic, însă ei sunt mulţi –, în ceea ce acţionează din Univers. Aşa cum, în fond, nu aveţi nimic pământesc în fluture cu transformarea lui, ci lumină din Univers, aşa cum în ouăle ocrotite aveţi căldură din Univers, de la Soare, tot aşa aveţi și în dumneavoastră înşivă căldura omenească interioară, pe care trebuie să o dezvoltaţi interior în substanţa dumneavoastră şi care stimulează exact contrariul faţă de căldura exterioară.
În felul acesta putem vedea peste tot cum în om este o alternanţă, cum însă şi în întregul Univers este o alternanţă: lucrurile trebuie să vină când din afară, din Univers, când din interiorul Pământului sau al omului. Acum veţi spune: Da, anumite lucruri sunt regulate; dar ele nu pot determina singure ceea ce trebuie să determine ele. Ziua şi noaptea alternează regulat: ele determină ceea ce porneşte de la Pământ. – Acum, cometele apar mai mult sau mai puţin neregulat; meteoriţii de asemenea. Şi la aceştia e la fel. La meteoriţi nu există o asemenea regularitate ca în rest. Dacă un astronom vrea să observe o eclipsă de Soare, el poate găsi momentul exact în care ea începe – acesta se poate calcula –; face parte dintre lucrurile regulate, dar nu acţionează din Soare. Atunci el poate merge mai întâi la un supeu, şi ajunge întotdeauna la timp la eclipsa de Soare. Dacă vrea să observe roiurile de meteoriţi la timpul potrivit, trebuie să pândească întreaga noapte, căci altfel nu le poate găsi. Tocmai aceasta este diferenţa între ceea ce vine în mod neregulat din Univers pe Pământ, şi ceea ce este regulat.
Acum puteţi pune o întrebare interesantă. Puteţi spune: Cometele, care deci sunt în corelație cu cianul – ceea ce este corelat cu voinţa noastră în noi, oamenii –, aceste comete apar neregulat; repede vine una, apoi vreme îndelungată iarăși nu mai este prezentă. – Ea generează mereu la oameni prilejuri pentru superstiţii; tocmai ceea ce nu apare în mod constant îi face superstiţioşi, atunci când apare. În răsăritul şi apusul de Soare, numai sufletele cândva pregătite ale oamenilor au văzut divinitatea; ulterior, firile superstiţioase au inventat apoi tot felul de lucruri despre comete. Acum puteţi pune întrebarea: De ce nu este şi cu cometele aşa încât să apară şi o cometă aşa cum apare Soarele dimineaţa la o anumită oră? – Păi, dacă ar fi aşa, dacă o cometă ar putea veni şi dispărea cu coada ei totdeauna regulat, la fel de regulat ca răsăritul şi apusul Soarelui şi al Lunii, atunci noi oamenii, nu am avea libertate; atunci tot restul în noi ar fi le fel de regulat ca şi răsăritul şi apusul Soarelui, răsăritul şi apusul Lunii. Şi ceea ce în noi este în corelație cu această regularitate a Cosmosului, este în noi de asemenea necesitate naturală. Noi trebuie să mâncăm şi să bem cu regularitate, trebuie să dormim cu o anumită regularitate. În cazul în care cometele ar răsări şi apune la fel de regulat ca Soarele şi Luna, atunci nu am putea începe să ne mişcăm arbitrar, ci atunci ar trebui să aşteptăm: am fi în transă cataleptică; cometa ar apare – atunci am putea merge. Dacă ea ar dispare iarăși, noi am intra iarăși într-o transă. Nu am avea libertate. Aceste aşa-numite stele rătăcitoare sunt cele care, din Univers, îi dau omului libertatea. Şi aşa putem spune: Ceea ce este necesar în om, foamea, setea în desfășurarea lor, somnul, veghea, ş.a.m.d., vine de la fenomenele regulate; şi ceea ce este în om arbitrar, ceea ce este libertate, vine de la fenomenele de tip cometă şi aceasta dă omului tăria pentru forţa ce acţionează în muşchii săi.
În perioada contemporană oamenii s-au dezvățat întru totul să privească înspre ceea ce este libertate în om. Oamenii nu mai au nici un simţ pentru libertate. De aceea şi-au şi dorit întru totul oamenii în ultima vreme doar ceea ce este necesitate. Acum, oamenii exprimă în sărbătorile lor ce convingeri au. De exemplu, ei au sărbătorile pentru necesitate: Sărbătoarea Crăciunului, sărbătoarea Paştelui; dar ei au lăsat la o parte sărbătoarea toamnei, sărbătoarea lui Mihael, pentru că aceasta este corelată cu libertatea, cu tăria intrinsecă a omului. Şi aşa studiază, de fapt, oamenii și la comete, cel mult aspectul material. Despre celălalt, ei spun: În această privinţă nu se poate şti nimic. – Şi pe de o parte, dumneavoastră vedeţi în ziua de azi că oamenii se tem de libertate; pe de altă parte vedeţi că ei nu au nici o capacitate corectă de judecată, nici o rațiune pentru a studia neregularităţile din Univers. Dacă acestea nu ar fi acolo, oamenii nu ar avea libertate. Astfel încât putem spune: Atenienii au asimilat ceea ce era în interiorul omului. Aceasta i-a făcut vorbăreţi. – Pe de altă parte, materialismul a devenit cumplit de vorbăreţ. Dar aceasta îl face şi insensibil, obtuz faţă de toate cele în care omul poate deveni viguros pentru influenţa meteoriţilor. De aceea şi este sărbătoarea lui Mihael cel mult o sărbătoare ţărănească, iar celelalte sărbători sunt ceva corelat cu necesităţile, deşi nici ele nu mai sunt așa respectate ca în vremurile vechi, pentru că oamenii s-au dezvăţat de fapt de legătura cu lumea spirituală.
În felul acesta, totul devine transparent. Dacă oamenii vor înţelege din nou cât de binefăcătoare este influenţa cometei, atunci probabil îşi vor aduce aminte să sărbătorească cu drag toamna o celebrare, pentru a avea un fel de sărbătoare a libertăţii. Aceasta își are locul în toamnă; un fel de sărbătoare a lui Mihael, o sărbătoare a libertăţii. Pe aceasta oamenii o lasă să treacă pe lângă ei în ziua de azi, pentru că ei nu au nicio înţelegere pentru ea; ei nu au nicio înţelegere pentru libertate în natura de afară, şi de aceea nici pentru libertatea din om. Vedeţi dumneavoastră, venerabila Doamnă Lună şi maiestuosul Domn Soare, ei stau pe tronurile lor, vor să aibă totul măsurat, pentru că nu au un simţ potrivit pentru libertatea din Univers. Desigur că şi aceasta trebuie să fie. Dar cometele sunt eroii libertăţii din Univers; ele au de aceea în sine şi acea substanţă care la om este în corelație şi cu activitatea, cu activitatea liberă, cu bunul-plac, cu activitatea voinţei. Şi aşa putem spune: Dacă privim în sus, la Soare, avem în el ceea ce în interiorul nostru mână activităţi ritmice uniforme, inima şi respiraţia. Dacă privim la o cometă, ar trebui de fapt, de fiecare dată când apare o cometă, să facem un poem despre libertate, pentru că aceasta este în corelație cu libertatea noastră! Putem spune: Omul este liber pentru că în Univers pentru acești entuziaști din Univers, cometele, domneşte de asemenea libertatea. – Şi aşa cum Soarele datorează natura sa în principal caracterului acid, tot aşa datorează cometa natura sa caracterul cianului.
Vedeţi dumneavoastră, domnii mei, ajungem astfel la natura cometelor şi acesta este o corelație extraordinar de importantă când vedem dintr-o dată că în întregul Univers este şi ceva care trăieşte, dar care trăieşte așa asemănător nouă, oamenilor. Astfel încât putem de asemenea spune: La spartani, la aceştia exista mai mult simţ pentru privarea de Soare, de non-eu, şi de aceea ei au și preţuit toate acele lucruri – care nu s-au născut dintr-un element arbitrar exterior –, care erau corelate cu Universul. Şi Lykurgos [ Nota 2 ], legiuitorul Spartei, a poruncit să se facă bani de fier. În manuale găsiţi: Lykurgos a poruncit să se facă bani de fier pentru ca spartanii să rămână foarte spartani. – Acesta este un nonsens. În realitate, Lykurgos a fost învăţat de aceia care mai ştiau încă aceste lucruri în Sparta; aceia i-au povestit că în comete este conţinut cian combinat cu fierul, şi de aceea a lăsat el să se bată monede de fier în Sparta, ca simbol al cometelor. Aceasta a fost ceva care a provenit din înţelepciune; în timp ce alte popoare au trecut la baterea monezilor de aur, care exprimă mai mult ceea ce se află în Soare, fiind imagine a vieţii solare din noi.
Aşa, este bine să se vadă că în obiceiurile vechilor popoare încă mai era ceva din ceea ce ştiau acestea despre Univers.
