Rezultatul activităţii mele antroposofice se prezintă sub două forme: în primul rând, cărţile făcute publice pentru întreaga lume; în al doilea rând, un mare număr de cursuri concepute iniţial doar ca tipărituri particulare, şi care urmau să fie difuzate numai în rândul membrilor Societăţii Teosofice (mai târziu, Antroposofice). Acestea erau stenogramele mai mult sau mai puţin bine realizate ale conferinţelor, care – din pricina lipsei de timp – nu au mai fost corectate de mine. Eu aş fi preferat ca ceea ce am rostit oral să rămână cuvânt rostit. Însă membrii au dorit tipărirea privată a cursurilor. Şi aşa au apărut aceste lucrări. Dacă aş fi avut timp să le corectez, nu ar mai fi fost nevoie de la început de restricţia „numai pentru membri”. În momentul de faţă, această restricţie nu mai este valabilă de mai bine de un an.
Aici, în Cursul vieţii mele, trebuie să spun, înainte de toate, cum se încadrează cărţile destinate publicului şi tipăriturile particulare în antroposofia elaborată de mine.
Cel care vrea să înţeleagă lupta lăuntrică şi eforturile depuse de mine în vederea promovării antroposofiei în conştienţa prezentului, trebuie să se bazeze pe scrierile publicate, de largă circulaţie. În acestea am dezbătut tot ceea ce s-a păstrat din strădania de cunoaştere desfăşurată de-a lungul timpurilor. Acolo am expus ceea ce mi s-a confirmat mereu în „contemplarea spirituală”, ceea ce a devenit – desigur, în multe privinţe, într-o formă incompletă – edificiul antroposofiei.
Pe lângă această sarcină, de a întemeia „antroposofia”, şi, legat de aceasta, de a sluji numai celor ce se cer când ai de transmis în general lumii de astăzi, cu gradul ei de cultură, comunicări din lumea spirituală, s-a adăugat şi dorinţa de a veni întru totul în întâmpinarea a ceea ce s-a ivit la membrii Societăţii ca necesitate sufletească, ca o aspiraţie spre spiritual.
Înainte de toate, exista puternica înclinație de a solicita expunerea Evangheliilor şi, în general, a conţinutului Bibliei, în acea lumină care s-a dovedit a fi antroposofică. Cursanţii doreau să asculte consideraţii asupra acestor revelaţii date omenirii. Când se ţineau cicluri de conferinţe interne în sensul acestei cerinţe, se mai evidenția ceva. La aceste conferinţe participau numai membrii. Ei erau familiarizaţi cu noţiunile de bază ale antroposofiei. Li se putea vorbi la nivelul unor avansaţi în domeniul antroposofiei. De aceea aceste conferinţe interne cuprindeau lucruri care nu ar fi putut fi prezentate în acest fel în lucrările destinate publicării.
În aceste cercuri restrânse eram liber să vorbesc într-un mod pe care ar fi trebuit să-l configurez cu totul altfel dacă materialele ar fi fost de la început destinate expunerii publice.
Astfel încât s-a creat o dualitate: scrierile publice şi cele private au, în realitate, origini diferite. Scrierile destinate publicului larg sunt rezultatul propriilor mele căutări şi eforturi; în tipăriturile particulare se află şi căutările şi eforturile Societăţii. Căci ascultam reverberaţia vieţii sufleteşti a membrilor şi, într-o vie convieţuire cu ea, se năştea conţinutul conferinţelor.
Nicăieri nu s-a spus, nici chiar în cea mai mică măsură, ceva care să nu fie cel mai pur rezultat al antroposofiei ce se întemeia. Nu poate fi vorba de nici o concesie făcută ideilor preconcepute sau presentimentelor membrilor Societăţii. Cel care citeşte aceste tipărituri particulare le poate lua în cel mai deplin sens drept o imagine a ceea ce are de spus antroposofia. De aceea am putut, fără nici o ezitare, când solicitările în această privinţă au devenit prea insistente, să renunţăm la măsura de a răspândi aceste tipărituri numai în cercul membrilor Societăţii. Totuşi, trebuie să se ţină seama de faptul că în stenogramele nerevizuite de mine există unele greşeli.
Bineînțeles, dreptul de a emite o judecată asupra conţinutului acestor tipărituri particulare poate fi recunoscut numai aceluia care ştie care sunt condiţiile prealabile ale unei astfel de judecăţi. Şi, pentru majoritatea acestor tipărituri, această condiţie este cel puţin cunoaşterea antroposofică a omului, a Cosmosului, în măsura în care esenţa sa este reprezentată în antroposofie, şi a ceea ce se găseşte drept „istorie antroposofică” în comunicările primite din lumea spirituală.
