Odată cu pătrunderea în conştienţa generală a omenirii a ideilor naturalist-ştiinţifice – în special a teoriei evoluţioniste –, de la Haeckel şi Darwin încoace, în viaţa personală a omului au apărut întrebări legate de entitatea sufletesc-spirituală din trecut, faţă de interesul pentru devenirea şi fiinţarea existenţei sale fizice, trezit de nişte rezultate convingătoare ale cercetării. Acest interes a atins foarte puţin, în primă instanţă, lumea interioară a omului, de exemplu încătuşarea sa de tradiţia religioasă. Nimeni nu simţea că ceea ce gândea în contact cu observaţia senzorială şi tezaurul spiritual care-i determina viaţa individuală ar fi ireconciliabile. De-abia când, în epoca noastră, studierea materialist-unilaterală a lumii şi a omului a dus la convingerea, susţinută de teologi, a „morţii totale”, această ultimă consecinţă logică a materialismului a dezvăluit sciziunea care existase mereu, sub o formă latentă, în viaţa trăită cu ideea dualităţii. Tendinţa de a limita viaţa umană la existenţa dintre naştere şi moarte devine o rezistenţă care cheamă entitatea suprasensibilă a omului la autocunoaştere. În faţa rezistenţei opuse de negarea ei, individualitatea – ca reprezentant al „erei noastre, era conştienţei de sine”– îşi cere dreptul la evoluţie.
De aceea, în lupta de căutare a esenţei adevărate a omului, azi ideea de reîncarnare ne întâmpină iar sub variate înfățişări: ca serioasă problemă de cunoaştere a conştienţei moderne familia¬rizate cu ideea de evoluţie sau ca presimţire, pe fundalul unor trăiri sufleteşti personale, dar şi cu privirea întoarsă spre trecut, spre nişte doctrine precreştine, în special hinduse, despre „pelerinajul sufletului”, până la cochetarea dornică de senzaţional cu nişte exemple, în parte autoconstruite, de o aşa-zisă reîncarnare, sub formă de proză sau ca operă dramatică.
Rudolf Steiner a prezentat reîncarnarea şi karma (reîntruparea şi compensarea destinului) drept motiv fundamental al întregii evoluţii, pe fundalul fiinţei umane în totalitatea ei, drept entitate spiritual-sufletească şi viu-fizică. În cărţile şi conferinţele sale se găsesc, în contextul celor mai diferite teme, afirmaţii importante. Asemenea „decupaje” n-au putut fi prelute în această carte de buzunar. Conferinţele alese pentru volumul de faţă sunt unele ţinute de Rudolf Steiner în mod special pe tema noastră, şi anume, în perioada sa de activitate foarte timpurie, în cea de mijloc şi în ultima. Totuşi, ordinea în care ele sunt reproduse aici nu este cronologică. Am încercat să le ordonăm într-un mod cât mai plin de sens, după conţinutul lor. Conferinţele reproduse aici – nerevizuite de autor şi rămase, în marea lor majoritate, numai sub formă de stenograme – există azi drept cărţi tipărite, în ediţia Operelor complete ale lui Rudolf Steiner (GA). Numerele volumelor sunt consemnte în indicele de la sfârşit. Prima şi a treia conferinţă (GA 56 şi 53) au fost prezentate de Rudolf Steiner în mod public, la Berlin, în aşa-numita Casă a Arhitecţilor, fiind organizate de Societatea teosofică din Germania, care exista pe atunci şi al cărei secretar general el era din 1902. Din acest context poate fi înțeleasă şi expresia „teosofie” care apare în aceste conferinţe, ea conţinând acelaşi lucru pe care Rudolf Steiner l-a desemnat mai târziu prin cuvântul „antroposofie”, provenit din izvorul vieţii spirituale a Europei Centrale. Cu excepţia acestor două conferinţe publice, volumul de faţă cuprinde numai conferinţe prezentate în faţa membrilor Societăţii antroposofice. Aici trebuie să se aibă în vedere faptul că Rudolf Steiner a vorbit nu numai în cele mai diferite locuri, ci şi cu mereu alte premise. Au fost adeseori – mai ales în perioada de început a Societăţii – nişte grupe mici, care îşi desfăşurau activitatea cu posiblităţile lor personale. De aici modul mai intim de a vorbi, şi aceasta ne permite să înțelegem că uneori vorbitorul porneşte de la unele motive dintr-o conferinţă prezentată anterior în cadrul aceleiaşi grupe, sau că le tratează mai amănunţit, deşi ele par să nu aibă o legătură directă cu tema conferinţei. Toate conferinţele au fost prezentate în prima pătrime a acestui secol. Cititorului nu-i va fi greu să transpună în epoca actuală exemplele date din interiorul situaţiei de atunci şi să ducă mai departe, în epoca noastră, trimiterile la rezultatele cercetării din acea epocă. Legile reîncarnării şi karmei rămân neatinse, în valabilitatea lor, de aceste schimbări. Prima conferinţă (GA 56) a fost preluată în această ediţie a cărţii de buzunar spre a da şi cititorului care nu este familiarizat cu antroposofia câteva îndrumări referitoare la metoda cercetării spiritual-ştiinţifice şi a-l ajuta să cunoască terminologia care s-a creat treptat pentru modul antroposofic de a privi fiinţa umană.
Despre motivele fundamentale ale conferinţelor se va vorbi pe scurt în Postfaţă. Notele finale şi bibliografice legate de conferinţe provin de la editor, respectiv au fost extrase din ediţia Operelor complete ale lui Rudolf Steiner.
Clara Kreutzer
