Vă voi împărtăşi câte ceva despre puterile şi entităţile spirituale care vieţuiesc suprasensibil în mediul înconjurător omului, şi care participă la existenţa sa terestră. Veţi înţelege că tot ceea ce se desfăşoară între entităţile spirituale în lumea suprasensibilă, ca şi ceea ce au de făcut aceste fiinţe spirituale împreună, se diferenţiază de ceea ce obişnuiesc să facă oamenii în timpul existenţei lor pământene, şi că de aceea este dificil să te exprimi în limbajul omenesc – care este creat pentru relaţiile omeneşti – despre fiinţa şi activităţile inteligenţei suprasensibile a entităţilor suprasensibile. Dar pentru că noi trebuie să facem acest lucru în vremea noastră, o vom face în imagini. Şi dumneavoastră veţi înţelege că unele expresii sunt ca şi cum ar fi scoase din relaţiile interumane. Ele caracterizează lucrurile în mod corect, dar pentru că provin într-adevăr din relaţiile specific omeneşti trebuie considerate ca fiind imagini.
Ca oameni, avem natura în jurul nostru, natura cu diversele ei regnuri: cel mineral, cel vegetal, cel animal şi, am putea spune, şi cu regnul fizic omenesc. Ceea ce noi avem drept natură în jurul nostru are, ca să spunem aşa, în spatele său, o a doua natură, o natură spirituală, suprasensibilă. Omul percepe natura obişnuită cu simţurile sale. El nu percepe natura suprasensibilă ce se află în spatele acesteia, dar ea are totuşi o mare influenţă asupra existenţei pământeşti.
Al doilea lucru pe care trebuie să-l luăm în considerare este că omul are o natură fizică în sine, şi că atunci când priveşte înlăuntrul său el percepe această natură fizică drept instincte şi pasiuni ale sale. Acestea sunt desigur astrale, dar ele izvorăsc din natura fizică. Iar ceea ce omul percepe în acest mod în sine prin instinctele, impulsurile şi pasiunile sale, are la rândul său, putem spune, sub sine oarecum, un regn de entităţi care au o strânsă legătură cu omul, dar care sunt de natură subumană. Astfel încât, atunci când privim în jurul nostru cu simţurile noastre şi vedem oarecum stratul de suprafaţă al naturii, aspectul exterior al naturii, trebuie să presimţim dincolo de acesta natura suprasensibilă. Şi dacă privim în noi înşine şi ne percepem prin impulsurile, instinctele şi pasiunile noastre, atunci trebuie să presimţim sub acestea, manifestându-se în noi, o natură sub-sensibilă. Natura suprasensibilă care se află în jurul nostru poate fi apreciată numai de acela care, dotat cu vederea spirituală, îşi îndreaptă privirile asupra ei, dar nu în maniera în care privesc ştiinţele naturii ceea ce se desfăşoară în cadrul lor ca legi stricte. Natura suprasensibilă aflată în spatele naturii nu se va revela niciodată în ceea ce pot cerceta ştiinţele naturii. Dar ea se revelează atunci când ne exersăm privirea spirituală pentru ceea ce nu este legic, şi despre care se spune în mod obişnuit că este supus hazardului.
Hazardului îi sunt supuse, în mediul nostru înconjurător, variaţiile neregulate din atmosfera Pământului, toate fenomenele de vreme din cursul anului. Dacă dumneavoastră aveţi în vedere, să spunem, amănuntele unei ceţi londoneze, o veţi putea reduce în mare la anumite reguli, dar nu în detaliu. În ceea ce priveşte detaliile, despre vânt şi vreme se spune că sunt supuse hazardului. – Şi chiar dacă veţi găsi scris în ziare cum va fi vremea în perioada următoare, dumneavoastră nu veţi putea acorda aceeaşi certitudine acestor prognoze, ca şi faptului de a şti că Soarele răsare dimineaţa. Legile naturii sunt de aceea cu totul altceva decât ceea ce se revelează în vânt şi vreme, şi care este desemnat pentru început într-o anumită privinţă de către om drept hazard în fenomenele naturii. Desigur că ne putem însuşi un anumit dar profetic faţă de fenomenele meteorologice. Dar el nu poate fi redus la nişte legi ale naturii, ci este ceva inspirat sau intuitiv.
Or, în tot ceea ce se manifestă în vânt şi vreme trăiesc entităţi pe care nu le vedem, pentru că ele nu au corpuri vizibile pentru ochii noştri pământeşti. Dar aceste entităţi, care trăiesc în vânt şi în vreme, sunt totuşi prezente. Ele au corpuri care constau numai din aer şi căldură, şi care nu conţin apă, nu conţin nici un lichid şi nici substanţe solide. Ele au corpuri care constau numai din aer şi căldură.
Un astfel de corp se constituie, se dizolvă, se transformă rapid. Vedem acest lucru în formarea norilor, iar ceea ce simţim în formarea norilor nu este decât o expresie exterioară, ea constituind mai mult faptele acestor entităţi. Trupul lor este mai mult în spatele acestor fenomene; dar este un trup de aer şi căldură. Astfel încât atunci când privim în afară, în atmosferă, în mediul înconjurător Pământului, în care ne aflăm noi ca oameni, avem în jurul nostru o lume de entităţi care sunt fiinţe ale aerului şi căldurii. Aceste fiinţe ale aerului şi căldurii sunt de acel tip pe care l-am numit adesea în scrierile şi conferinţele mele drept fiinţe luciferice.
Aceste fiinţe luciferice au o anumită strădanie în ceea ce-i priveşte pe oameni. În ciuda faptului că trăiesc în vremea adesea neplăcută pentru noi, ele sunt entităţi care ţin extraordinar de mult la elementul moral din ordinea socială omenească. Ele ţin atât de mult la elementul moral, încât au intenţia ca omul să nu mai aibă un trup fizic real, cel puțin ar trebui ca omul să nu aibă un trup în care să se regăsească natura pământească și apoasă. Ele ar dori să-l modeleze pe om în felul lor, pentru că atunci ar face din el o fiinţă întru totul morală, desigur fără libertate interioară. Omul nu ar mai avea o natură fizică, el ar fi doar o fiinţă morală. Şi aceste entităţi luptă de-a lungul anului într-un mod înspăimântător pentru a-l desprinde pe om de Pământ, pentru a-l integra sferei lor, pentru a-l face străin de Pământ şi lipsit de Pământ. Aceste entităţi sunt deosebit de periculoase pentru toţi oamenii cu predispoziţii fantasmagorice şi de misticism nebulos. Aceşti oameni cu predispoziţii fantasmagorice şi de misticism nebulos cad foarte uşor pradă acestor entităţi, care ar dori să-i îndepărteze de pe Pământ, să le confere o existenţă cvasi-angelică, ca să nu mai fie supuşi ispitirilor imorale.
Oricât de ciudat şi de paradoxal ar suna, în aceste puteri care se manifestă în vânt şi vreme şi pulsează prin aer în vânt şi vreme, avem acele fiinţe care urăsc peste măsură libertatea omenească şi care nu vor să ştie nimic despre libertatea omenească, făpturi care ar dori să nimicească această libertate omenească şi să facă din oameni automate morale, aproape naturi îngereşti. Şi ele luptă, dacă-mi este îngăduit să mă folosesc de o expresie pământească, „la cuţite", pentru a obţine aceasta.
Și avem în opoziție cu aceste entităţi care, ca să spunem aşa, îşi clădesc citadelele în aer – vă rog să nu înţelegeţi greşit expresia, eu trebuie să mă exprim în imagini –, în opoziţie cu acestea avem altele, pe care a trebuit să le menţionez deja ultima oară într-un anumit context. Este vorba de acele fiinţe care au de-a face cu ceea ce se manifestă în om drept instincte, pofte, pasiuni. Dar aceste entităţi nu se află înlăuntrul omului. Înlăuntrul omului se află doar efectele lor. Aceste entităţi trăiesc nemijlocit pe Pământ, dar în aşa fel încât omul să nu le poată vedea, deoarece ele nu primesc niciodată un trup format în aşa fel încât omul să le poată vedea. Anume, ele au doar un trup care trăiește în elementele pământ şi apă. Iar faptele lor în procesele pământului sunt fluxul şi refluxul, fenomenele vulcanice şi cele seismice. Aceste fenomene, în faţa cărora, după cum ştiţi, ştiinţele naturii sunt extraordinar de derutate, arată privirii spirituale exersate ca având în spatele lor o lume de entităţi subumane. Şi aceste entităţi subumane se află în puterea acelor forţe pe care le-am numit întotdeauna, în alt context, forţele ahrimanice. Iar aceste forţe ahrimanice, cu diversele lor spirite subordonate – aceste spirite subordonate merg până la manifestările de tip cobold în elementele pământ şi apă – aceste spirite ahrimanice şi-au propus, ca să spunem aşa, o altă sarcină. Şi dacă priveşti înspre toate aceste entităţi, chiar că nu te poţi supăra pe ele. Cum să te superi pe entităţile luciferice? Ele vor tot ce-i mai bun, anume să facă din noi, oamenii, fiinţe morale în mod natural. Numai că sub influenţa lor, omul nu ar putea deveni niciodată o fiinţă liberă, ci numai un automat moral. Însă ele au cele mai bune intenţii în privinţa oamenilor. Celelalte entităţi, îşi au, ca să zic aşa, fortăreţele imediat sub suprafaţa pământului, însă efectele lor merg până în metabolismul omenesc. Şi ceea ce vedeţi manifestându-se ca flux şi reflux sau, mai rar, în efectele vulcanice şi seismice, toate acestea există în permanenţă în fluxul şi refluxul metabolismului omenesc. Acestea sunt acţiuni ahrimanice.
Aşadar, în timp ce spiritele luciferice îşi clădesc fortăreţele în aer spre a lupta pentru elementul moral împotriva elementului pământesc, aceste entităţi ahrimanice luptă pentru a durifica omul, pentru a-l face asemănător lor. El ar deveni în felul acesta incredibil de inteligent în ceea ce priveşte lumea materială, infinit de deştept. Şi pentru că aceste entităţi nu pot obţine în mod direct acest lucru, doresc să-l obţină în mod indirect. De aceea, în strădaniile lor vechi de milenii în viaţa pământească, au reuşit să dezvolte un întreg neam de asemenea entităţi subumane. Ele procedează în sensul că se împuternicesc pe natura instinctuală a omului, când această natură instinctuală este deosebit de puternică şi sălbatică; ele acaparează oarecum această natură instinctivă. Şi omul devine pradă acestor forţe ahrimanice pe parcursul vieţii sale.
Atunci când omul a căzut pradă forţelor ahrimanice în timpul vieţii sale astfel încât el este întru totul dăruit pasiunilor, impulsurilor şi instinctelor sale, astfel încât el este un om aproape sălbatic, atunci aceste spirite pot să îi acapareze această natură după moarte. Şi în felul acesta s-a constituit o întreagă populaţie, o populaţie subumană a Pământului. Iar aceasta există cu adevărat, în elementele apă şi pământ.
Şi dacă ne întrebăm ce intenţii au entităţile ahrimanice cu această populaţie subumană, ne putem răspunde că acestea gândesc: Acum voi extrage din acest om natura sa instinctuală, şi fac din ea o fiinţă pământos-apoasă. – Aceste fiinţe pământos-apoase populează într-adevăr stratul direct sub suprafața Pământului. Ele se află înlăuntrul lui. Acei oameni care mai păstrează o anumită clarvedere printre mineri, cunosc foarte bine aceste entităţi. Sunt entităţi care există prin faptul că sunt smulse omului în momentul morţii sale. Iar Ahriman şi puterile ahrimanice aşteaptă ca oamenii să să coboare într-o zi într-o astfel de întrupare printr-o karmă care este provocată de instincte, impulsuri şi pasiuni, ca ei să coboare, fiindcă lor le pare deosebit de bine ca într-o anumită viaţă pământească, omul să-şi spună: Eu nu vreau să mă mai întorc în lumea spirituală după ce îmi voi fi depus corpul fizic – căci atunci merge din nou la o viaţă suprasensibilă –, eu vreau să mă întrupez într-o asemenea fiinţă infra-sensibilă. În felul acesta rămân unit cu Pământul. Eu nu mai mor, eu rămân unit cu Pământul. Eu aleg să fiu o fiinţă sub-sensibilă.
Şi, oricât de paradoxal ar suna – rămâi uluit de aceasta, pentru că fiinţele ahrimanice sunt extraordinar de inteligente – ele sunt de părere că vor fi în stare să ademenească atât de mulţi oameni în neamul lor, încât Pământul să fie cândva populat numai cu asemenea fiinţe sub-umane ahrimanice. Şi în felul acesta ele vor să facă Pământul nemuritor, astfel încât să nu se mai volatilizeze în spaţiul cosmic.
Avem, aşadar, realmente, în mediul terestru înconjurător omenirii, două tipuri de cohorte: cohortele din aer, care vor să-l facă pe om moral, dar vor să-l îndepărteze de Pământ, şi entităţile ahrimanice, aflate imediat sub suprafaţa Pământului, care vor să-l atragă pe om în jos, care ar vrea să-l menţină mereu pe Pământ.
Aceste două tipuri de entităţi se află în regnurile mineral, vegetal, animal, şi chiar şi în regnul fizic obişnuit al oamenilor. Şi în măsura în care omul nu se dedă în mod exagerat impulsurilor, pasiunilor şi poftelor sale, ele se află acolo şi sunt obligate să se suporte reciproc.
În privinţa regnului mineral, acea divinitate care este denumită, de exemplu, în religia creştină Dumnezeu-Tatăl, a stabilit deja din vremurile străvechi pacea în privinţa mineralelor, plantelor, animalelor şi în partea exterioară animală-fizică a omului. Aşadar, în minerale, plante, animale şi în acea natură animalică a omului care nu urcă până în sufletescul său, unde omul nu se lasă molipsit de impulsurile, poftele şi pasiunile sale, în toate aceste locuri a fost întemeiată pacea în vremurile străvechi de către Dumnezeu-Tatăl.
Aşadar atunci când luaţi în mână un cristal, un mineral sau o plantă, nu veţi observa ca în acestea să existe vreun conflict între cele două tipuri de entităţi. Dar în clipa în care cuprindeţi cu privirea pătrunderea cu suflet a trupului omenesc, veţi vedea că acolo este altă situaţie, căci aceste fiinţe se comportă între ele de maniera că entităţile luciferice spun celor ahrimanice: Noi i-am promis Dumnezeului-Tată să nu ne certăm şi să nu ne luptăm pentru minerale, plante, animale, şi chiar pentru om, atâta timp cât el a fost o fiinţă inconştientă, care nu reflecta, care trăia ca un animal, dar pentru omul care şi-a cucerit conştienţa de sine, noi vrem să luptăm cu toate armele noastre – şi într-adevăr, pentru om se desfăşoară un război înspăimântător între fiinţele de aer şi foc, şi fiinţele de pământ şi apă. Şi oamenii trebuie să ştie acest lucru. În ziua de azi omenirea a devenit matură în privinţa cunoaşterii naturii exterioare. Or, în cadrul acesteia, entităţile luciferice şi cele ahrimanice se tolerează reciproc. Dar omul nu ştie nimic despre ceea ce trăieşte dincolo de lumea senzorială, despre natura suprasensibilă şi cea subumană. Aceste două regnuri ascund entităţi care duc acea luptă cumplită pentru om, pe care v-am caracterizat-o.
Entitatea care este denumită în Vechiul Testament Iahve – dacă-mi este îngăduit să folosesc această expresie, căci am explicat de la început modul în care folosesc acest tip de expresii –, îşi are sediul în Lună, adică ea, ca fiinţă spirituală, aparţine în Cosmos de ceea ce îşi are expresia exterioară ca fenomen fizic al lunii. Această entitate lunară, Iahve, are următoarea sarcină în ordinea cosmică. Ea are în primul rând sarcina, dacă îmi este îngăduit să mă exprim astfel, de a conduce în jos, spre Pământ, oamenii care coboară din lumea sufletesc-spirituală, pentru a se îmbrăca aici cu un corp fizic. Dar această entitate a lui Iahve îşi rezervă dreptul de a mai avea de-a face şi cu oamenii de pe Pământ, anume în sensul de a regla tot ceea ce se leagă de forţele de reproducere. Aşadar această entitate a lui Iahve, care îşi are sediul, ca să spunem aşa, în Lună, îl conduce pe om spre Pământ, şi ar dori să stăpânească tot ceea ce este legat în om de impulsurile şi instinctele de reproducere. Dar esenţa reproducerii nu poate fi reglată în sine. Căci ea este legată de alte instincte şi impulsuri ale omului. Şi de aceea entitatea lui Iahve are nevoie de ajutoare. Şi entităţile de care are esenţialmente nevoie Iahve pentru ca instinctele din om – care sunt legate, de exemplu, de băutură şi mâncare, să fie în acord cu instinctele de reproducere, pentru ca în general să fie reglate impulsurile şi instinctele aceste ajutoare sunt găsite de Iahve – de Dumnezeul lunar, dacă îmi este îngăduit să mă exprim aşa în Mercur şi în Venus.
Avem aşadar în Universul spiritual un fel de alianţă între Lună, cu entitatea lui Iahve şi toate celelalte entităţi ce locuiesc împreună cu Iahve acolo, şi entităţile din Mercur şi Venus. Entităţile care constituie această alianţă ar dori să stăpânească de pe Lună, Mercur şi Venus tot ceea ce este carne şi sânge în lăuntrul omului. Căci omul nu este numai o fiinţă pământeană, ci în el se desfăşoară influenţele întregului Univers.
Dacă observăm acum fiinţele pe care le-am numit mai înainte ahrimanice, şi care îşi au fortăreţele sub suprafaţa Pământului şi sunt fiinţe de apă şi pământ, constatăm că ele se pot raporta la entităţile lui Iahve, ale lui Mercur şi ale lui Venus în sensul că ele nu au devenit suficient de mature pentru a putea ajunge la alte corpuri cereşti, la a locui pe Pământ aşa cum locuieşte Iahve pe Lună şi colaboratorii săi pe Venus şi Mercur. Entităţile ahrimanice sunt condamnate de ordinea cosmică să nu-şi aibă sediul pe Lună, Mercur sau Venus, ci sub suprafaţa Pământului. De aceea vă puteţi imagina că aceste entităţi, care sunt lipsite de orice moralitate, nu luptă numai împotriva fiinţelor de aer şi de foc, ci în primul rând împotriva lui Iahve, împotriva puterilor de pe Mercur şi de pe Venus, voind să-i smulgă lui Iahve ceea ce constituie, de drept, atributul său. Iahve reglează natura omenească instinctivă. Dar prin faptul că o reglează din afara Pământului, ea devine accesibilă şi altor influenţe, deşi nu poate deveni imorală. Prin domnia reglatoare a lui Iahve a devenit neamul omenesc pe Pământ aşa cum îl cunoaştem. Şi pentru aceasta a fost nevoie de puterile Lunii, ale lui Mercur şi ale lui Venus.
Împotriva acestui neam al lui Iahve pe care îl constituie, aşadar, oamenii, întemeiază aceste entităţi ahrimanice acel celălalt neam, despre care v-am vorbit. Şi un mijloc esenţial pentru ele este ceea ce v-am caracterizat data trecută. Anume ele se apropie de om în timpul somnului şi îi spun că binele ar fi rău, iar răul, bine. Iar omul preia acestea cu o uşurinţă înspăimântătoare, în timp ce doarme, şi le aduce apoi în trupurile sale fizic şi eteric. Şi aceste entităţi ahrimanice cred că îşi vor atinge ţelul prin aceste infiltrări rele. Noi putem spune că omul ar fi trebuit să fie total dependent în ceea ce priveşte natura sa inferioară, de puterile mai înalte, de puterile Lunii, ale lui Mercur, ale lui Venus. Natura inferioară în sine nu este nici rea şi nici înjositoare, ea devine ca atare pentru că în ea pătrund puterile ostile lui Iahve, în modul descris. Iahve ar dori ca aceste puteri să se manifeste numai în flux şi reflux, în fenomenele vulcanice şi în cutremurele de pământ. Dar aceste entităţi se străduiesc din răsputeri să se poată afirma şi în om, şi ele se manifestă în aşa fel, încât nu atacă numai fiinţele de aer şi foc, ci ele organizează de preferinţă atacuri împotriva lui Iahve şi a ajutoarelor sale de pe Mercur şi Venus.
Astfel că omul este încadrat într-o bătălie, care este dusă pe de o parte de către Iahve şi cetele sale, care luptă pentru ordinea justă în Univers. Iar pe de altă parte se află cetele lui Ahriman, care îl depăşeşte cu mult pe om în privinţa inteligenţei, care ar dori să nege întru totul natura morală a omului, vrând să facă în schimb din acesta un automat al inteligenţei.
Ceea ce se desfăşoară în om vine de jos în sus, aş spune din pământ şi apă, şi se extinde în om datorită faptului că el trebuie să mănânce produsele ce provin din pământ şi apă. Căci omul nu se hrăneşte nici cu aerul şi nici cu simpla căldură.
Pe de altă parte se află entităţile care-şi au corporalitatea în aer şi căldură. Ele sunt tot fiinţe imature, ca şi fiinţele care sunt adversarele lui Iahve. Dar fiinţele care reprezintă stadiul de maturitate pe care puteau să-l atingă ele, locuiesc pe Marte, Jupiter şi Saturn. Astfel încât aceste fiinţe de aer şi foc nu-şi organizează atacurile din fortăreţele lor din aer numai împotriva forţelor ahrimanice, ci ele luptă şi împotriva tuturor influenţelor ce se exercită asupra oamenilor de pe Marte, Jupiter şi Saturn.
Marte, Jupiter şi Saturn, planetele îndepărtate, exercită influenţe asupra omului – ceea ce înseamnă că entităţile lor spirituale exercită influenţe asupra omului – care se manifestă preponderent în ochi, în urechi, pe scurt în organele senzoriale aflate la suprafaţa corpului. Şi pe când Luna, Venus şi Mercur acţionează în interiorul omului, exercitându-şi influenţele în organele interne, Saturn, Jupiter şi Marte îşi exercită influenţele afară, în organele senzoriale. De exemplu, influenţele lui Saturn se manifestă esențialmente în ochiul omenesc. Aceste entităţi, adică entităţile lui Saturn, entităţile lui Jupiter şi entităţile lui Marte vor să facă din om un adevărat om pământean, ceea ce înseamnă că vor să-i dăruiască simțuri care se încadrează firesc în el şi rămân la suprafaţa organismului omenesc fizic. Ele vor să-i dăruiască nervi care să plece de la simţuri şi se prelungesc în interior. Saturn conferă simţurile, Jupiter prelungirile nervoase ale simţurilor, iar Marte este acea putere care dăruieşte, de exemplu, limbajul. Aceste entităţi au dăruit omului tot ceea ce se află la suprafaţa lui. Căci simţurile şi nervii sunt răsfrângeri ale pielii omeneşti spre interior.
Fiinţele de aer şi foc despre care v-arn vorbit duc şi împotriva lui Jupiter, Saturn şi Marte o luptă cu toate mijloacele disponibile. Ele se află în fortăreţele lor din aer şi îşi desfăşoară puterile în special în fulgere şi în tot ceea ce este foc în aer. Ele ar dori să facă din întreg omul ceea ce pot să fie de fapt numai ochiul, urechea şi nasul, aşa cum se află ele la suprafaţă. Aceste fiinţe ar dori să reverse suprafaţa în întreg omul, astfel încât omul să nu facă altceva decât să vadă şi să audă, ca el să nu mănânce şi să nu bea nimic, să vadă doar şi să audă, devenind astfel o fiinţă îngerească.
Fiinţele de pe Marte, Jupiter şi Saturn se comportă în natura exterioară – dacă îmi este îngăduit să vorbesc astfel despre nişte fiinţe atât de sublime – foarte firesc. Ele pătrund tot ceea ce ne apare ca simplă natură în natura exterioară, cu moralitate. Ele aduc omului moralitatea, care pătrunde realmente în el prin simţuri.
Însă fiinţele de aer şi foc vor să pătrundă întreg omul cu natura sa senzorială, astfel încât atunci când el vede prin simţurile sale, să nu vadă altceva decât ceea ce este moral. Aşadar, ele vor să facă din oameni automate morale.
Şi dacă priviţi natura din jurul dumneavoastră, vedeţi că tot ceea ce se manifestă prin forţe în ea vine de la fiinţele lui Marte. Ceea ce se manifestă prin legi ale naturii, vine de la fiinţele lui Jupiter. Iar ceea ce este culoare şi sunet, de la fiinţele lui Saturn. Dar aceste fiinţe de aer şi foc nu vor să-l lase pe om să devină un trup fizic, ci numai forţă, lege, adică gând, culoare şi sunet. Ele vor să-l rarefieze foarte mult, după cum am spus, să facă din el o fiinţă angelică.
Vedeţi astfel că pe când în natura exterioară Luna, Mercur, Venus, Jupiter, Marte şi Saturn se suportă foarte bine reciproc, şi sunt menţinute în echilibru de către Soare, în privinţa omului se poartă o bătălie dublă. În primul rând se luptă între ele fiinţele ahrimanice cu cele luciferice. În al doilea rând însă, fiinţele luciferice se luptă cu forţele aflate dincolo de Soare, de pe Marte, Jupiter şi Saturn; iar entităţile ahrimanice, la rândul lor, se luptă cu cele aflate pe Lună, Venus şi Mercur.
Aşadar, dincolo de natură şi în om se desfăşoară într-adevăr o luptă dură, iar omul trebuie să-şi cucerească progresul şi libertatea în cadrul acestei lupte. El a făcut acest lucru în vremurile mai vechi prin învăţătura vechilor misterii, iar în perioada actuală trebuie să o facă prin ceea ce se poate comunica prin cercetarea spirituală despre ce se află dincolo de natură şi înlăuntrul omului. Căci faptul de a fi neştiutoare în privinţa acestor lucruri ar duce omenirea în viitor la cele mai mari catastrofe.
Vedeţi din expunerea mea că acele fiinţe pe care le-am numit astăzi din nou luciferice şi ahrimanice, sunt deosebit de dezvoltate în privinţa unor anumite anume însușiri; anume entităţile luciferice în privinţa moralităţii, iar entităţile ahrimanice în privinţa inteligenţei. Şi cu toate acestea, aceste entităţi, atât cele luciferice, cât şi cele ahrimanice, continuă să creadă că-şi vor atinge scopurile. Şi ele reîncep mereu lupta pentru atingerea scopurilor lor, în modul pe care vi l-am expus astăzi. Dar în privinţa atingerii scopurilor lor, ele vieţuiesc totodată pe Pământ, în mare măsură, şi decepţii. Astfel încât dacă prin iniţierea modernă întâlnim asemenea entităţi luciferice sau ahrimanice în spatele naturii sau înlăuntrul omului, le putem întâlni pe de o parte într-o beţie continuă a victoriei. Ele câștigă teren înspre scopurile lor, nu vor să renunțe la ele, crezând tot mereu în victoria lor. Dar, pe de altă parte, ele sunt tot mereu dezamăgite. Şi această alternanţă de dispoziţii între o anumită beţie a victoriei şi continua dezamăgiri constante constituie propriu-zis viaţa acestui tip de entităţi.
Şi de aici rezultă următoarele: Putem pentru început atrage atenţia asupra modului în care entităţile luciferice şi ahrimanice sunt dezamăgite de entitatea fizică a omului de pe Pământ. Şi primim cea mai puternică impresie despre dezamăgirile lui Ahriman şi Lucifer dacă zăbovim în spitale sau lângă paturile bolnavilor, sau în casele de nebuni: întrucât în acestea, Ahriman şi Lucifer vieţuiesc cele mai puternice dezamăgiri ale lor. Căci aceste entităţi duc o luptă dură, după cum v-am arătat, pentru natura omenească. Dar scopurile lor nu sunt atinse atunci când câştigă o victorie unele împotriva celorlalte înlăuntrul naturii omeneşti.
Este ceva diferit cu victoria pe care o obţine Ahriman împotriva zeităţilor Lunii, împotriva lui Venus şi Mercur, și este ceva diferit cu victoria spiritelor de aer şi foc împotriva lui Jupiter, Marte, Saturn. Dar acestea nu sunt niciodată victorii depline. Ele devin așa numai prin faptul că sunt întărite de ceea ce au ca succes aceste entităţi unele împotriva celorlalte. Dar, de fapt, reuşitele pe care le au aceste entităţi în lupta lor reciprocă constituie în majoritatea cazurilor doar reuşite aparente, şi de aici provine dezamăgirea lor. Căci, gândiţi-vă că le reuşeşte puterilor ahrimanice să obţină o victorie în corpul fizic omenesc împotriva puterilor luciferice, a acelor puteri care vor să străbată întreg omul cu ceea ce trebuie să fie doar la suprafaţa lui în simţuri, şi atunci omul se imbolnăveşte, din cauza acestei victorii a forţelor ahrimanice, de maladii tumorale, canceroase sau maladii ale sistemului metabolic, cum este diabetul.
Atunci când apar aceste maladii undeva în natura fizică a omului, Ahriman a câștigat o victorie împotriva lui Lucifer, victorie care însă este legată de faptul că natura fizică a omului este temporar ruinată. Dar în acest caz, această natură fizică, nu este potrivită, nu-i servește lui Ahriman să smulgă din ea
instinctele şi impulsurile, pentru a-şi constitui din ea propria sa rasă. Din aceasta veți obține o perspectivă poate paradoxală, dar corectă a bolii. Căci ea este în multe cazuri singurul mijloc pe care îl au puterile bune pentru a-l salva pe om din ghearele lui Ahriman.
Şi atunci când Lucifer obţine o victorie în natura omenească asupra puterilor ahrimanice – care vor să-l învârtoşeze pe om, vrând să-l tragă în jos, în neamul lor de simple fiinţe de pământ şi de apă –, aşadar atunci când puterile luciferice obţin o victorie, omul se îmbolnăveşte de boli catarale sau cade în stări de demenţă. Şi în felul acesta, victoria lui Lucifer este la rândul ei compromisă.
De aceea, forţele luciferice şi ahrimanice lucrează continuu, cu toată puterea lor, ca să obţină aceste victorii, dar devin triste şi dezamăgite la patul bolnavilor, în spitale şi ospicii. Căci atunci li se arată că pot să lupte, dar că de fapt le este imposibil să invingă.
Dacă aţi putea privi în natura eterică a omului, nu numai în simpla lui natură fizică, ci în natura lui eterică, atunci aţi vedea acolo condiţiile de dezamăgire a entităţilor luciferice şi ahrimanice, căci atunci când forţele luciferice le înving pe cele ahrimanice în trupul eteric al omului, acesta devine mincinos inveterat. Dar prin faptul că omul devine mincinos inveterat, el nu devine mai moral, ci tocmai că iese din lumea din care ar dori să-l aibă Lucifer. Aparent, Lucifer îl smulge pe om din lumea Pământului, dar în loc să-l facă un automat moral, face din el un mincinos. Şi faptul că omul devine un mincinos inveterat, un om care minte în mod curent, acest fapt de a-l face pe om mincinos, oricât de paradoxal ar suna, este o armă a puterilor bune, prin care ele i-l smulg pe om lui Lucifer. Căci faptul că omul a devenit mincinos poate fi remediat pe parcursul ulterior al karmei sale, pe când dacă Lucifer ar obţine victoria, neamul omenesc ar fi pierdut, fiind ridicat de la suprafaţa Pământului.
Şi atunci când în trupul eteric învinge Ahriman, când învinge sau este aproape de a învinge, atunci omul devine un posedat, şi el este posedat lăuntric de deşteptăciune. Dar prin faptul că este posedat lăuntric de deşteptăciune, aceasta rămâne în el. Ea îl posedă. Ea îi impregnează trupul eteric. Şi Ahriman nu poate trage în jos instinctele şi impulsurile, deoarece ele sunt ancorate în trupul eteric datorită posedării.
Şi astfel, succesul de a face dintr-un om un mitoman sau un posedat constituie un motiv permanent pentru forţele luciferice şi ahrimanice de a cădea pradă marilor lor dezamăgiri.
Iar acum, dacă privim asupra trupului astral, şi presupunem că în trupul astral înving forţele ahrimanice, sau sunt aproape pe cale de a învinge, datorită acestui fapt omul poate deveni foarte egoist, de un egoism sălbatic. Dar din faptul că devine egoist, el îşi ţine instinctele laolaltă. Iar Ahriman nu reuşeşte să i le extragă. Şi în felul acesta, lui Ahriman îi scapă prada tocmai datorită egoismului său sălbatic.
Şi dacă învinge Lucifer, sau este aproape de a învinge, omul poate trece în trupul său astral la ceea ce denumim un visător lipsit de Eu, care de fapt nu este niciodată cu totul prezent în sine. Astfel de situaţii există; sau cel puţin omul se poate afla temporar în asemenea stări. Atunci aceasta constituie din nou o mare dezamăgire pentru puterile luciferice. Vedeţi astfel câte surse de dezamăgire există pe Pământ pentru forţele ahrimanice şi cele luciferice.
Dar vedeţi totodată şi în ce context trăieşte de fapt omul. El se afla deja din timpurile vechi, pe când existau vechile lăcaşuri de iniţiere din misterii, în această luptă de dincolo de lumea fizică. Pe atunci, primii mari Învăţători din misterii erau mesagerii lui Dumnezeu-Tatăl. Discipolii acestora se numeau Guru, iar discipolii discipolilor se numeau Chela. Dar cei mai înalţi Guru îşi primeau învăţăturile direct de la mesagerii lui Dumnezeu-Tatăl. Şi pentru că, după cum v-am descris, bolile sunt sursele marilor dezamăgiri pentru Ahriman şi Lucifer, pentru că Ahriman şi Lucifer devin, ca să spun așa, amorțiţi în dezamăgirea lor datorită bolilor – oricât de infinit de deştepte şi morale sunt fiinţele ahrimanice, respectiv cele luciferice, ele sunt supuse cu atât mai mult înceţoşării, tocmai datorită faptului că au o conştienţă deosebit de clară şi de limpede –, şi atunci mesagerii zeilor puteau găsi, netulburaţi fiind de Ahriman şi Lucifer, remediile bolilor, aşa cum v-am spus data trecută, vindecând cu ajutorul Lunii daunele provocate de Saturn ş.a.m.d.
Aşa stăteau lucrurile în vechile misterii, unde mesagerii lui Dumnezeu-Tatăl îl puteau smulge pe om din confuzia în care era plasat prin lupta din spatele naturii şi sub om, despre care v-am povestit.
În timpurile actuale, confuzia cu care se confruntă omul este nu mai mică decât în timpurile străvechi. Şi faptul că omul prin conştienţa sa obişnuită nu ştie nimic despre aceasta nu schimbă cu nimic lucrurile, confuzia există acolo. Omul este sfâşiat, smuls încoace și încolo în această luptă care se duce pentru el, îndărătul naturii şi sub el.
Şi dacă păşim peste Prag şi privim conştienţi în lumea spirituală şi în această luptă cumplită, dacă observăm acest joc năucitor pentru om dindărătul naturii şi de sub el, atunci aşteptăm zadarnic în prezent acei mesageri ai zeului, care le dăduseră în mână, de exemplu, terapeuţilor din vechile misterii, caduceul lui Mercur şi alte simboluri asemănătoare pentru a vindeca. Căci nu ajungi să te mai descurci în această luptă imensâ ce se desfăşoară între fiinţele de sus rămase în urmă, de pe Marte, Jupiter, Saturn, şi fiinţele de jos rămase în urmă, de pe Lună, Venus şi Mercur. Căci este realmente aşa, că dacă treci Pragul, te afli în această teribilă bătălie dintre puterile de sus și puterile de jos. Ca două tabere stau faţă în faţă fiinţele de aer şi de foc, care sunt fiinţele retardate ale lui Saturn, Jupiter şi Marte, şi fiinţele de pământ şi apă, ca fiinţe retardate ale Lunii, ale lui Venus şi ale lui Mercur. Şi dincolo de Prag, lupta se desfăşoară într-un mod cumplit, astfel că Soarele, la început, devine întru totul de foc, apoi se întunecă şi la sfârşit apare ca un înspăimântător disc negru.
Cu vechii iniţiaţi nu era așa. Ei puteau vedea prin acest disc devenit întunecat. Şi tocmai din acest disc întunecat veneau rnesagerii lui Dumnezeu-Tatăl, care erau purtătorii artei vindecării în vremurile vechi.
Noi, cei de acum, trecem şi noi Pragul, şi acolo are loc această bătălie cumplită. Soarele devine roşu, apoi devine negru, dar rămâne un disc negru. Şi noi suntem respinşi, şi pentru a ne găsi drumul în acest război năucitor trebuie să ne căutăm pe noi inşine pe Pământ.
Iar aici suntem îndrumaţi spre Christos, care stă dinaintea noastră drept acea fiinţă spirituală care s-a unit cu Pământul prin Misteriul de pe Golgotha, şi ne spune: Nu disperaţi că Soarele a devenit negru; el a devenit negru pentru că eu, Dumnezeul solar, nu mă mai aflu în el, ci am coborât pe Pământ şi m-am unit cu Pământul. – Şi dacă te apropii de Christos cu toată dăruirea lăuntrică, şi o recunoaștere pătrunzătoare a ceea ce ne vine prin cunoaşterea privind Misteriul de pe Golgotha, atunci, deşi Soarele nu se luminează – el rămâne un disc negru –, el începe să facă audibil ceea ce spune Christos, şi atunci afli înrudirea dintre Christos şi Soare. Deşi Soarele rămâne un disc negru, el devine acea fiinţă care te face capabil să-l auzi pe Christos, dacă ţi-ai constituit în prealabil un raport sufletesc corect faţă de el.
Şi Christos este atunci cel care dă în om mijloacele de a concilia puterile de sus cu puterile de jos; el ne învaţă cum să conciliem ceea ce se află deasupra discului negru solar ca puteri ce se manifestă ca fiinţe de aer şi foc în jurul Pământului nostru, cu ceea ce se manifestă ca fiinţe de jos. Şi primeşti atunci ca om atât îndrumări pentru vindecarea bolilor, cât şi îndrumări pentru înţelegerea tuturor celorlalte rele, care-i dezamăgesc mereu pe Lucifer şi Ahriman. Şi ajungi atunci ca prin puterea lui Christos şi puterea Misteriului de pe Golgotha să poţi spune un lucru minunat, zic eu, cum este acesta: Voi, Ahriman şi Lucifer, sunteţi dezamăgiţi de răul care a trebuit să se nască pe Pământ datorită vouă, tocmai prin faptul că aţi ajuns la victoriile voastre, sau la victoriile voastre parţiale. Iar aceste dezamăgiri ale voastre trebuie să vină din nou și din nou, căci voi veţi genera din nou și din nou bolnavi şi posedaţi şi mincinoși și egoişti şi oameni lipsiţi de Eu. Şi aşa veţi trece mereu de la beţia bucuriei la cea mai tristă dezamăgire.
Dar omului pământean, dacă găseşte raportul corect faţă de Christos, îi este dat să nu dispere în momentul în care el află disperarea fiinţelor superioare lui, fiinţe superioare care vor însă să meargă pe o altă cale decât acele fiinţe divine cărora le aparţine omul, şi cărora ar trebui să le rămână el fidel pe parcursul ulterior al evoluţiei Pământului. Iar punctul central al acestor fiinţe divine este tocmai fiinţa lui Christos, care a vorbit cândva din discul solar vechilor iniţiaţi, care vorbeşte astăzi de pe Pământ în continuare cu noi, cu ajutorul Soarelui, astfel încât atunci când noi vorbim astăzi despre Christos, vorbim despre acela care ne poate fi alături ca îndrumător pe Pământ, care ne conduce afară din cumplita bătălie dată între ele şi împotriva zeilor de sus şi de jos, a forţelor ahrimanice şi luciferice.
