După cum fiecare om, fie bărbat sau femeie, străbate în cursul vieții diferite etape – sugar, copil ş.a.m.d. – până la maturitate, la fel şi umanitatea în ansamblul ei. Aceasta a trecut prin diferite trepte înainte de a atinge starea actuală. Cu ajutorul clarvederii, se pot discerne trei faze principale al evoluției omenirii, care au fost străbătute înainte ca Pământul să se formeze şi să devină scena acestei evoluții. În prezent, ne aflăm în a patra treaptă de dezvoltare a omului în univers. Vom face acum o scurtă expunere asupra a tot ce s-a întâmplat. Motivația interioară va apărea în cursul expunerii noastre, în măsura în care limbajul curent permite relatarea unor fapte, fără a recurge la mijloacele de exprimare proprii ştiinței oculte.
Omul a fost prezent înainte de a fi existat un Pământ. Numai că nu trebuie să ne imaginăm, şi am făcut aluzie la acest aspect şi cu altă ocazie, că ar fi trăit anterior pe alte planete pentru ca, la un moment dat, să emigreze spre planeta noastră. De fapt, Pământul a evoluat el însuşi o dată cu omul. Înainte de a deveni planeta pe care o numim „Pământ”, acesta a parcurs, ca şi omul, trei etape principale de evoluție. Dacă dorim să vedem în adevărata lor lumină explicațiile pe care ni le oferă ştiința ocultă în acest domeniu, trebuie să ne eliberăm – aşa cum am mai spus-o deja – de ceea ce ştiința modernă înțelege prin denumiri ca „Saturn”, „Soare” şi „Lună”. Într-o primă abordare, este bine să nu dăm acestor nume nici o altă semnificație decât aceea pe care o vom da în cursul prezentei expuneri.
Înainte ca planeta pe care se desfăşoară viața omului să devină „Pământ”, ea a cunoscut trei stări de evoluție, pe care le vom numi Saturn, Soare şi Luna. Se poate vorbi, aşadar, de patru planete pe care s-au derulat patru etape principale din evoluția omului. Fapt este că Pământul înainte de a deveni „Pământ” a fost Luna, mai înainte Soare şi, cu mult mai înainte Saturn. Suntem îndreptățiți, aşa cum va rezulta din relatările următoare, să admitem existența a încă altor trei stadii principale pe care Pământul, sau, mai exact spus, planeta care se dezvoltă în prezent ca Pământ le va parcurge în continuare. Ştiința ocultă numeşte aceste trei stadii ulterioare Jupiter, Venus şi Vulcan. Prin urmare, planeta de care este acum legat destinul omului a trecut deja prin trei stadii, se află în prezent în al patrulea şi va mai avea de parcurs încă alte trei, până se vor dezvolta toate structurile pe care omul le poartă în sine până când el va atinge perfecțiunea.
Trebuie însă să înțelegem că evoluția omului şi a planetei sale nu este la fel de ordonată ca aceea a individului care trece, în mod obligatoriu, de la vârsta de sugar la cea de copilărie ş.a.m.d., fiecare stadiu succedându-se de la unul la altul mai mult sau mai puțin imperceptibil. Dimpotrivă, există anumite întreruperi. De la stadiul saturnian la stadiul solar nu s-a trecut în mod direct. Între stadiul de evoluție al lui Saturn şi cel al Soarelui, ca şi între forma ulterioară a planetei noastre, există stări intermediare, pe care le putem asemui cu noaptea dintre două zile sau cu starea asemănătoare somnului în care se află sămânța plantei, înainte de a se dezvolta ca plantă. – Luând ca bază terminologia orientală utilizată în acest domeniu, teosofia utilizează astăzi termenul de „Manvantara” pentru stadiul evolutiv activ, în care viața se dezvoltă şi se manifestă exterior, şi termenul de „Pralaya” pentru perioada de repaus care se interpune între două stadii planetare. În spiritul ştiinței spirituale europene, am putea numi primul stadiu „ciclu ascuns”, iar pentru al doilea am putea folosi termenul de „ciclu ocult” sau „ciclu închis”. Există şi alte denumiri. Stadiul Saturn, Soare, Lună, Pământ etc. ar fi, deci, „cicluri deschise”, iar pauzele cosmice care se interpun între ele, „cicluri închise”.
Să nu facem însă greşeala să credem că în perioadele de repaus orice manifestare de viață ar dispărea, deşi această idee este destul de răspândită în numeroase medii teosofice. Omul nu încetează să existe în timpul somnului, cu atât mai puțin nu se opreşte viața sa şi a planetei în timpul „ciclului închis” (Pralaya). În timpul perioadei de repaus, stările de viață nu sunt însă perceptibile simțurilor formate şi dezvoltate în cursul „ciclurilor deschise”, la fel cum în timpul somnului omul nu percepe ceea ce se întâmplă în jurul său. Explicațiile care vor urma vor justifica pe larg utilizarea termenului de „ciclu” pentru a caracteriza aceste stadii de evoluție. Mai târziu, vom vorbi şi despre perioadele nemărginite de timp, în care se înscriu aceste „cicluri”.
Un fir conducător în desfăşurarea acestor cicluri va apărea când vom examina mai întâi felul cum se dezvoltă în cadrul acestor cicluri conştiența umană. Restul se leagă în mod obiectiv de analiza conştienței. – Conştiența pe care o dezvoltă omul în timpul trecerii sale pe Pământ o putem numi – în acord cu ştiința ocultă europeană – „conştiența clară a stării de veghe”. Ea constă în faptul că omul, servindu-se de simțurile pe care le are în prezent dezvoltate, percepe lucrurile şi ființele acestei lumi şi, datorită inteligenței şi a rațiunii de care dispune, îşi poate forma reprezentări şi idei despre lucrurile şi ființele observate. Apoi, pe baza perceptiilor, a reprezentărilor şi a ideilor formulate, omul acționează în lumea sensibilă. Această stare de conştiență a fost dobândită de om abia în al patrulea stadiu principal al evoluției sale cosmice; ea nu exista, pentru om, pe Saturn, nici pe Soare, nici pe Lună. Omul avea atunci alte stări de conştientă. Putem spune că, în cele trei stări precedente de evoluție, existau stări de conştieniă inferioare celei actuale.
Starea de conştiență cea mai de jos s-a format în timpul evoluției saturniene; pe Soare, s-a format o stare de conştiență mai înaltă, urmată de o alta pe Lună şi apoi, cea actuală, pe Pământ.
Cele trei stări anterioare de conştiență se deosebesc de cea care există acum pe Pământ prin două caracteristici principale, prin gradul de claritate şi prin deschiderea câmpului de percepție al omului. – Starea de conştiență dezvoltată pe Saturn reprezintă gradul de claritate cel mai scăzut. El este complet obscur. Este foarte greu să ne facem o idee exactă despre această stare de obscuritate, deoarece însăşi obscuritatea conştienței din timpul somnului de astăzi are o mai mare claritate. În prezent, omul ar putea avea o stare asemănătoare numai în situații anormale, să zicem în stări de transă profundă. De asemenea, îşi mai poate face o reprezentare corectă despre acea stare saturniană acela care, în sensul ştiinței oculte, este clarvăzător. Dar chiar şi acesta nu trăieşte efectiv această stare de conştientă. De fapt, el se înalță la o stare superioară care, într-un anumit fel, seamănă, sub anumite aspecte, cu aceea primordială. La omul normal din actualul stadiu al Pământului, acea stare pe care el a avut-o cândva s-a şters complet prin starea de conştiență clară pe care o are în prezent. Dar un „medium”, care cade în transă profundă, poate să se transpună în aceeaşi stare, încât să perceapă la fel cum precepeau cândva toți oamenii în perioada Saturn. Un astfel de „medium” poate, fie în timpul stării de transă, fie după trezire, să redea experiențe asemănătoare acelora care se derulau pe Saturn. Aceste experiente sunt însă doar „asemănătoare”, dar nu sunt „identice”, căci faptele care s-au derulat pe Saturn sunt definitiv trecute, omul poate să cunoască numai anumite experiențe din jurul său, care au o anumită înrudire cu cele de pe Saturn. Acestea nu pot fi percepute decât de o „conştiență saturniană”. – Clarvăzătorul, în sensul arătat mai sus, are posibilitatea, ca şi „mediumul”, să dobândească o conştiență saturniană, păstrându-şi însă şi actuala conştiență clară a stării de veghe, pe care omul nu o avea pe Saturn şi pe care un medium o pierde când este în starea de transă. Să precizăm însă un lucru: clarvăzătorul nu realizează efectiv conştiența saturniană, dar îşi poate face o reprezentare despre ea. – În timp ce conştiența saturniană este, din punct de vedere al clarității, în urmă cu câteva trepte față de conştiența noastră actuală, ea este, în schimb, net superioară în ceea ce priveşte deschiderea ei. În obscuritatea sa, ea este nu numai capabilă să perceapă, până în cele mai mici detalii, tot ce se desfăşoară pe întreaga planetă, ea poate, de asemenea, să observe lucruri şi ființe de pe alte corpuri cereşti legate, într-un fel, de Saturn. Ea poate chiar să exercite o anumită influență asupra acestor lucruri şi ființe. (Nu mai este, fără îndoială, necesar să subliniem că posibilitatea de a observa alte planete era ceva cu totul diferit de activitatea pe care o putem întreprinde astăzi, cu mijloacele de care dispune astronomia ştiințifică. Astronomia se bazează pe o „conştiență clară din starea de veghe” şi percepe din afară celelalte planete. Conştiența saturniană, dimpotrivă, provoca un sentiment nemijlocit, corespunzând unei experiențe vii, de trăire a ceea ce se desfăşura pe celelalte planete. Nu este absolut exact, totuşi destul de aproape de realitate, să spunem că un locuitor de pe Saturn avea experiența lucrurilor şi a faptelor de pe alte planete, ca şi de pe planeta sa, aşa cum noi astăzi ne simțim inima, pulsațiile sau orice altă manifestare din interiorul propriului nostru corp.)
Conştienta saturniană a avut o evoluție lentă. Ca primă fază principală a evoluției omenirii, ea trece printr-o serie de etape intermediare, subordonate, pe care ştiința ocultă europeană le numeşte „cicluri mici”. În literatura teosofică, pentru aceste „cicluri mici” se utilizează denumirea de „ronde”, iar pentru subdiviziunile lor – cicluri şi mai mici – denumirea de „globuri”. În relatarea care urmează, va fi vorba mai ales de aceste cicluri subordonate. Dar pentru o mai mare claritate, vom urmări mai întâi etapele principale ale evoluției. De asemenea, într-o primă abordare, vom vorbi numai despre om, deşi concomitent alte lucruri, precum şi entități superioare şi inferioare, îşi urmează propria lor evoluție. Vom completa, ulterior, relatarea asupra evoluției omului cu ceea ce cunoaştem şi despre evoluția şi dezvoltarea altor entități.
Când s-a încheiat dezvoltarea conştientei saturniene s-a instalat una din acele lungi pauze cosmice, amintite mai sus (Pralaya). După ce această pauză a luat sfârşit, din corpul ceresc nou apărut a luat naştere ceea ce ştiința ocultă numeşte „Soarele”. Pe acest nou corp cosmic, reapar şi ființele umane care ies, la rândul lor, din starea de somn, purtând în ele germenul a ceea ce fusese conştiența saturniană; această conştiență îşi face apariția din nou. Se poate spune că, înainte de a trece la o stare mai evoluată, omul repetă mai întâi, pe Soare, starea saturniană anterioară. De fapt, nu este vorba de o simplă repetare, ci, mai curând, de o reluare sub o formă diferită. Vom vorbi mai târziu despre aceste transformări ale formelor, când vom discuta despre ciclurile mai mici. Cu acest prilej, se vor reliefa şi diferențele care există între diversele „repetiții”. Deocamdată ne limităm să expunem felul cum evoluează stările de conştiență. – După repetarea stării saturniene, omul trece la o „stare de conştiență solară”, care reprezintă un grad de claritate avansată față de starea precedentă, pierzându-şi totodată din deschiderea ariei de percepere. În condițiile actuale „de existentă”, omul are o stare de conştiență asemănătoare cu aceea pe care o avea pe Soare, în timpul somnului profund fără vise. Cine nu este clarvăzător sau medium nu poate percepe lucrurile şi ființele care corespund stării de conştiență solară. Atât pentru un medium cufundat în starea de transă profundă, cât şi pentru un adevărat clarvăzător care se înalță la o stare de conştiență superioară, situația este identică aceleia pe care am analizat-o când am vorbit despre conştiența saturniană. – Raza de pătrundere a conştienței solare se limitează la Soare şi la corpurile cosmice cele mai apropiate. Numai acestea, împreună cu manifestările lor, sunt accesibile unui locuitor al Soarelui, în modul în care – şi aici reiau comparația precedentă – omul îşi simte în prezent propriile sale bătăi ale inimii. Un locuitor al lui Saturn participa la viața corpurilor cosmice care nu aparțineau vecinătății imediate a lui Saturn.
După ce evoluția solară a parcurs ciclurile subordonate, corespunzătoare, intervine o nouă pauză, o nouă stare de repaus. Apoi planeta se trezeşte trecând la „existența lunară”. Din nou, înainte de a se urca spre o treaptă superioară, omul parcurge, străbătând două cicluri mai mici, stările anterioare, a lui Saturn şi a Soarelui. Abia după aceasta face trecerea la starea de conştiență lunară. Despre această nouă stare de conştiență ne putem face mai uşor o reprezentare, întrucât prezintă o anumită asemănare cu starea actuală de conştiență pe care o avem în timpul somnului cu vise. Vom sublinia însă, încă o dată, că şi de data aceasta este vorba de o asemănare şi nu de o perfectă identitate. Conştiența lunară se manifestă prin imagini, asemenea viselor pe care le avem acum, pe Pământ; dar raportul acestor imagini corespund obiectelor sau fenomenelor din anturajul omului într-un mod asemănător cu reprezentările pe care le avem despre acestea în timpul stării actuale de „conştiență clară în stare de veghe”. Numai că această asemănare are un caracter vag şi imaginativ. Exemplul următor ne va da posibilitatea să înțelegem mai bine lucrurile. Să presupunem că o ființă lunară se apropie de un obiect, să zicem de o bucată de „sare”. (Bineînțeles, atunci nu exista „sare” sub forma actuală, dar, pentru a înțelege exemplul dat, să rămânem în domeniul imaginației şi al comparațiilor.) Ființa lunară, precursor al omului actual, nu percepe deloc un obiect spațial, de o formă şi culoare anumită, dimpotrivă apropierea de acel obiect trezeşte în interiorul ei un fel de imagine, asemănătoare imaginii de vis. Imaginea are şi o anumită culoare, după natura obiectului. Dacă acest obiect îi este plăcut, dacă îi este util pentru existența sa, tonalitatea imaginii este clară, cu nuanțe de galben sau verde; dacă este cazul unui obiect mai puțin plăcut său dăunător, culoarea imaginii ia o nuanță de roşu închis – culoarea sângelui. Acesta este, în prezent, genul de experiente pe care le face un clarvăzător, dar viziunea sa este conştientă, în timp ce acea ființă lunară avea doar o conştiență crepusculară, ca de vis. Imaginile care apăreau în „interioritatea” ființei lunare aveau un raport bine determinat, foarte precis, cu mediul înconjurător. Ele nu conțineau nimic arbitrar. De aceea, ființa se putea orienta după aceste imagini şi acționa sub impresia lor, aşa cum acționăm noi astăzi sub impresia percepțiilor sensibile pe care le avem. – Misiunea „ciclului lunar” a fost tocmai dezvoltarea acelei conştiențe de vis – a treia treaptă principală a acestei evoluții. Când Luna a străbătut ciclurile mai mici corespunzătoare, a intervenit din nou acea perioadă de repaus (Pralaya), după care îşi face apariția, ieşind din tenebre, „Pământul”.
