Începem cu unele comunicări privind evoluția omului şi a entităților implicate în această evoluție, înainte de „perioada terestră”. Când omul a început să-şi lege destinul de acela al planetei pe care o numim „Pământul”, el străbătuse deja mai multe alte trepte de evoluție, prin care se pregătise, într-o oarecare măsură, pentru existența terestră. Deosebim trei asemenea etape, pe care le desemnăm ca trei stadii de evoluție planetară. Denumirile care se dau în ştiința ocultă acestor stadii sunt: perioadele Saturn, Soare şi Luna. Vom constata mai întâi că aceste denumiri nu au nici o legătură cu actualele corpuri cereşti care poartă aceleaşi nume în astronomie; totuşi, într-un sens mai larg, există o anumită legătură între ele, legătură pe care un mistic avansat o cunoaşte foarte bine. – Se spune uneori că omul, înainte de a fi coborât pe Pământ, ar fi locuit pe alte planete. Prin expresia „alte planete” trebuie să înțelegem, însă, numai stadii anterioare de evoluție ale Pământului şi ale locuitorilor săi. Înainte ca planeta noastră să devină „Pământul”, ea, împreună cu toate ființele legate de ea, a trecut prin trei stadii: stadiul existenței saturniene, al existenței solare şi al existeniei lunare. Saturn, Soare, Lună sunt cele trei încarnări succesive ale Pământului, într-un trecut îndepărtat. Ceea ce aici, în acest context, poartă numele de Saturn, Soare şi Lună nu mai există astăzi ca planete fizice, tot aşa cum nu se mai păstrează vechile încarnări fizice ale unui om alături de încarnarea sa actuală. – Cum trebuie să privim această, „evoluție planetară” a omului şi a celorlalte ființe aparținând de Pământ va constitui conținutul următoarelor relatări luate din Cronica Akasha. Nu vrem să spunem că cele trei stadii amintite nu ar fi fost precedate de altele. Dar ceea ce se situează dincolo se pierde în întunericul timpurilor, şi chiar investigatia spirituală, ocultă, nu reuşeşte deocamdată să descifreze ceva. Această investigație nu se bazează pe speculații sau pe pure combinații de concepte, ci pe o experiență spirituală reală. După cum, fiind câmp, ochiul fizic nu percepe dincolo de o anumită limită şi nu poate să depăşească orizontul, la fel, şi „ochiul spiritual” nu poate pătrunde dincolo de o anumită epocă. Ştiința spirituală se întemeiază pe experiență şi se menține în limitele acestei experiențe. Numai un intelectualism pedant şi exagerat are pretenția să cerceteze ceea ce există la „începutul începuturilor” universului, sau să discute „pentru ce a creat Dumnezeu lumea”. Pentru cercetătorul spiritual important este, înainte de orice, să înțeleagă faptul că, la un anumit nivel al cunoaşterii, asemenea întrebări nu se mai pun. Căci în cadrul experienței spirituale se relatează omului tot ceea ce îi este necesar pentru a-şi împlini destinul pe această planetă. Studiind cu răbdare experiențele cercetărilor în domeniul spiritual-ocult, vom vedea că în cuprinsul acestor experiențe se află tot ceea ce este în măsură să satisfacă in întregime întrebările pe care ființa umană şi le pune. Se va vedea, de exemplu, în capitolele următoare că problema „originii răului”, precum şi alte întrebări la care omul vrea răspuns, îşi găsesc o soluție perfectă. – Nu trebuie, pe de altă parte, nici să se afirme că omul nu va găsi niciodată explicația la întrebări cum ar fi aceea asupra „originii lumii”, sau altele asemănătoare, aşa cum am arătat mai sus. El poate. Dar pentru aceasta trebuie în prealabil să parcurgă toate cunoştințele care i se revelează în cadrui însuşi al experienței spirituale cele mai apropiate. Va vedea atunci că de fapt întrebările trebuie puse cu totul altfel decât a făcut-o până atunci.
Cu cât aprofundăm mai mult adevărata ştiintă ocultă, cu atât devenim mai modeşti. Ne vom da seama că mai întâi trebuie să devenim, în mod progresiv, demni şi maturi pentru a dobândi anumite cunoştințe. Orgoliul şi lipsa de modestie sunt caracteristici umane care, o dată ajunşi la un anumit nivel de cunoaştere, nu mai au nici un sens. Îndată ce ne-am angajat cât de puțin pe această cale, ne dăm seama că drumul de parcurs este neînchipuit de lung. Prin cunoaştere ajungem la convingerea „cât de puțin cunoaştem”. Omul simte, de asemenea, enorma responsabilitate pe care şi-o asumă când vorbeşte de cunoaşterea suprasensibilă. Pe de altă parte, însă, umanitatea nu ar putea trăi fără dezvăluirile cunoaşterii suprasensibile. Cel care transmite acest gen de cunoaştere trebuie să fie modest şi totodată capabil de o autocritică adevărată, precum şi de o voință fermă pentru a-şi perfecționa cunoaşterea de sine şi a continua înaintarea pe acest drum, cu cea mai mare prudență.
Aceste câteva observații sunt necesare aici, deoarece este vorba să ne ridicăm acum spre o cunoaştere mai înaltă decât cele aflate în capitalele precedente ale Cronicii Akasha.
Considerațiile pe care le vom face în capitolele următoare şi care vizează trecutul omului, vor fi completate cu altele despre viitorul său. Căci adevărata cunoaştere spirituală este în măsură să ne reveleze viitorul, chiar dacă numai în măsura necesară pentru ca omul să-şi împlinească destinul. Cine nu are deschidere către ştiința ocultă şi, de pe înaltul piedestal al prejudecăților sale, se mărgineşte să judece cu un aer de superioritate tot ce provine din această direcție, pentru a le categorisi drept creații fanteziste şi pură visare, va înțelege şi mai puțin acest raport cu viitorul. Şi totuşi, o simplă judecată logică poate să ducă la o înțelegere a lucrurilor. Numai că asemenea explicații logice sunt admise, doar în măsura în care sunt în acord cu prejudecățile oamenilor. Ideile preconcepute sunt duşmani puternici chiar pentru logică.
Să ne gândim acum la faptul că atunci când reunim în anumite condiții bine stabilite, sulf, oxigen şi hidrogen, va rezulta, cu necesitate, acid sulfuric conform unei legi. Oricine a studiat chimia este capabil să prezică ce trebuie să se întâmple când aceste elemente sunt prezente în condițiile corespunzătoare în proporțiile stabilite. În domeniul restrâns al lumii materiale, specialistul în chimie este, aşadar, un profet. Profeția lui nu s-ar dovedi falsă decât dacă legile naturii s-ar schimba subit. Cercetătorul spiritual studiază legile spirituale cu aceeaşi rigurozitate ca şi fizicianul sau chimistul care studiază legile naturale. El o face după o metodă şi cu o strictețe care se impun în domeniul spiritual. Dezvoltarea omenirii depinde de legile care domnesc în acest domeniu. Se poate prevedea că sulful, oxigenul şi hidrogenul nu se vor combina niciodată în condiții contrare legilor naturii; la fel şi în domeniul vieții spirituale, nu se va întâmpla niciodată nimic care să fie contrar legilor spirituale. Cine cunoaşte aceste legi spirituale va fi apt să privească şi viitorul în conformitate cu aceste legități.
Am ales intenționat această comparație vizând prezicerile profetice cu privire la destinul viitor al omenirii; adevărata ştiință ocultă concepe în mod absolut realist o anticipare în această direcție. Căci pentru cel care a înțeles cu claritate punctul de vedere al ştiinței oculte cade orice obiecție de felul că, dacă un lucru este predestinat şi poate fi prezis, nu s-ar mai putea vorbi de libertatea omului. Poate fi prevăzut un lucru atunci când corespunde unei legi. În schimb, voința nu este determinată de legi. Respectând o lege, este sigur că oxigenul, hidrogenul şi sulful vor produce întotdeauna acid sulfuric, după cum nu este mai puțin sigur că realizarea condițiilor care să permită aplicarea acestei legi poate depinde de voința omului. Va fi la fel şi pentru marile evenimente ale universului ca şi pentru destinul viitor al oamenilor. Cercetătorul domeniului spiritual prevede aceste evenimente, dar împlinirea lor depinde de liberul arbitru al omului. Cercetătorul ocult poate să prevadă şi ceea ce trebuie să treacă prin filtrul libertății omului pentru a se realiza. Că acest lucru este posibil, ne vom da seama din relatările următoare. – Există totuşi o singură diferență esențială între o previziune a faptelor cu ajutorul ştiinței fizice şi cea obținută prin cunoaşterea spirituală. Ştiința fenomenelor fizice se bazează pe cercetări ale inteligenței umane, iar profețiile sale vor avea întotdeauna un caracter intelectual, căci ele sunt bazate pe deducții, judecăți, combinații ete. Profețiile întemeiate pe cunoaşterea spirituală rezultă, dimpotrivă, în mod efectiv, din contemplare sau dintr-o percepție de ordin superior. Cercetătorul ocult este dator să vegheze cu strictețe să nu se folosească de reprezentări care ar decurge numai din judecăți, combinații şi speculații. În acest sens, el se va forma cu cea mai mare abnegație şi va ține seama că orice speculație, orice raționament filosofic intelectual ş.a.m.d. nu poate decât să dăuneze adevăratei contemplații. Aceste tendințe intelectualiste fac parte încă din natura inferioară a omului; adevărata cunoaştere spirituală nu începe decât acolo unde aceste tendințe urcă spre entitatea superioară a omului. Nu trebuie să privim aceasta ca o critică la adresa acestor activități intelectuale, care nu numai că sunt deplin justificate în domeniul care le este propriu, dar se adevereşte că sunt totodată şi singurele valabile. Un lucru în sine nu este nici superior, nici inferior; el nu devine astfel decât în raport cu altul. Ceea ce poate părea, într-un anumit caz, elevat, poate, într-alt caz, să pară contrar. – Ceea ce însă se revelează prin cunoaştere contemplativă nu este accesibil nici simplei judecăți, nici unui raționament intelectual oricât de sofisticat. În sensul obişnuit al cuvântului, un om poate fi foarte „spiritual”, dar această calitate intelectuală nu îi deschide calea spre cunoaşterea adevărurilor suprasensibile. El trebuie chiar să renunțe la ea şi să se concentreze în întregime asupra contemplării. Şi abia atunci, fără să recurgă, deci, la acea judecată „spirituală”, lucrurile îi devin perceptibile, aşa cum este o floare pe o câmpie, fară a fi nevoie să emită judecăți despre ea. Nu ne este de nici un folos să reflectăm la aspectul câmpiei, intelectul nu o modifică, nu îi adaugă nimic. La fel stau lucrurile în cazul când se contemplă lumile superioare.
Ceea ce în acest mod se poate enunța ca profeție asupra viitorului omului constituie fundamentul tuturor idealurilor care au o importanță reală, practică. Pentru ca un ideal să aibă o oarecare valoare, trebuie să fie profund ancorat în lumea spirituală; aşa cum sunt şi legile naturii în universul fizic. Legile evoluției trebuie să fie adevărate idealuri. Altfel, nu vor reflecta niciodată decât pură fantezie, exaltare uşuratică, şi nu se vor realiza niciodată. Toate marile idealuri apărute în cursul istoriei au izvorât, în sensul cel mai larg, din cunoaşterea contemplativă. În ultimă instanță, toate acestea ne vin de la marii cercetători oculți sau inițiați; iar cei mai puțin dotați, care colaborează la edificarea umanității, se referă conştient sau, cel mai adesea, inconştient la indicațiile date de marii cercetători în domeniul ocult. Tot ce este inconştient îşi află, în final, sursa în ceea ce este conştient. Când un zidar lucrează la construcția unei case, el se referă „inconştient” la ceea ce pentru alții este conştient, adică cei care au ales amplasamentul imobilului sau stilul arhitectural etc. Chiar alegerea locului şi a stilului sunt determinate de ceva ce scapă conştienței maistrului, ceva de care alții sunt, sau erau conştienți. Un artist, de exemplu, ştie pentru ce un stil oarecare cere aici o linie dreaptă, dincolo o linie curbă, în timp ce beneficiarul care a ales stilul pentru locuința sa nu este, poate, deloc conştient de acest „pentru ce”. – La fel este şi cu marile evenimente din evoluția omului şi a universului. În spatele celor care acționează într-un domeniu anumit, există lucrători mai avansați, mai conştienți, şi astfel scara conştiențelor se întinde în două sensuri; în sus şi în jos. – În spatele omului mediu găsim inventatori, artişti, savanți etc. În spatele acestora se află inițiați în ştiința ocultă, iar încă şi mai departe, există entități supraumane. Pentru a înțelege evoluția omenirii şi a universului, trebuie să ştim că ceea ce este conştiența normală a omului nu reprezintă decât una din formele posibile de conştiență şi, în afara acesteia, mai există forme de conştiență atât superioare cât şi inferioare fată de ea. Nu este însă cazul să dăm o falsă semnificatie cuvintelor „superior” şi „inferior”. Importanța lor este în funcție de punctul de vedere în care ne plasăm. Este la fel ca şi în cazul „la dreapta” sau „la stânga”. Când ne aflăm într-un punct dat, anumite obiecte sunt „la dreapta” sau „la stânga”. Îndată ce ne deplasăm, de exemplu, spre dreapta, vom găsi la stânga noastră ceea ce era mai înainte la dreapta. La fel este şi cu treptele de conştiență „superioare” sau „inferioare” în raport cu conştiența actuală a omului. Dacă ființa umană se înalță, raporturile sale cu alte trepte de conştiență se modifică. Şi aceste modificări sunt legate de dezvoltarea sa. Acesta este şi motivul pentru care ni s-a părut că este important să evocăm acum şi alte trepte se conştiență, spre exemplificare.
Referirea la aceste stări de conştiență o vom face luând ca exemplu un stup de albine ca şi minunata organizare a unui furnicar. Colaborarea diferitelor categorii de insecte (femele, masculi, lucrători) se desfăşoară după legi bine orânduite. Repartizarea funcțiilor între diferitele caste este, în mod sigur, reflexul unei foarte înalte înțelepciuni. Ceea ce se realizează într-o asemenea comunitate decurge dintr-o anumită conştiență, tot aşa cum reglementările pe care omul le-a creat pe plan fizic (tehnică, artă, stat etc.) sunt şi ele reflexul unei anumite conştiențe. Conştiența care pune în mişcare stupul sau furnicarul nu se află aici, în lumea fizică în care domneşte acum conştiența umană curentă. Această stare de fapt o putem caracteriza în felul următor. Omul se află în lumea fizică. Organele sale fizice şi corpul sunt alcătuite de aşa manieră, încât şi conştiența sa trebuie căutată tot în lumea fizică. Pentru stupul de albine şi pentru furnicar situația este cu totul alta. Ar fi o mare eroare să căutăm, ca în cazul omului, în regnul fizic conştiența de care vorbim. Dimpotrivă, în acest caz, lucrurile trebuie gândite altfel: pentru a afla ființa care dirijează stupul şi furnicarul, vom părăsi domeniul în care trăiesc corpurile fizice ale albinelor şi ale furnicilor, căci „spiritul lor conştient” trebuie căutat într-o altă lume. Acel spirit conştient, care la om trăieşte pe Pământ, în cazul celor două colonii de viețuitoare, trebuie să-l căutăm într-o lume suprasensibilă. Dacă omul ar putea să-şi înalțe conştiența până la nivelul acestei lumi suprasensibile, ar recunoaşte acolo cu deplină luciditate spiritul furnicilor şi al albinelor ca pe un spirit frate. Un clarvăzător reuşeşte acest lucru. Exemplul pe care l-am dat dezvăluie ființe a căror conştiență se află în alte lumi, dar ale căror organe fizice – albinele şi furnicile – se manifestă în sânul lumii fizice. Este foarte posibil ca o conştiență ca cea care conduce stupul sau furnicarul să fi existat deja pe plan fizic în epoci foarte îndepărtate din evoluția lor, cum este deja cazul pentru conştiența umană actuală, şi apoi să se fi ridicat pe un alt plan, lăsând pe planul fizic numai organele de execuție, respectiv albinele şi furnicile*. În viitor, omul va cunoaşte cu siguranță o asemenea evoluție. Dar şi acum ea este efectiv existentă la un clarvăzător. Conştiența omului actual lucrează în sânul lumii fizice; aceasta se explică prin faptul că particulele sale fizice – moleculele şi celulele creierului şi ale nervilor – se găsesc legate între ele într-o ordine bine şi strict determinată. Am explicat aceasta în lucrarea mea Cum se dobândesc cunoştințe despre lumile superioare?, dar să mai vedem încă o dată despre ce este vorba. Dezvoltarea superioară a omului înseamnă de fapt o slăbire a coeziunii normale a moleculelor** din creier. Legătura lor devine oarecum laxă şi creierul unui clarvăzător se poate atunci compara cu un furnicar, chiar dacă această disociere nu este vizibilă din punct de vedere anatomic. Să nu uităm că, pe diferitele planuri ale universului, se petrec procese extrem de variate. Diferitele molecule ale furnicarului, respectiv fiecare furnică în parte, erau în timpuri imemoriale foarte legate între ele, aşa cum sunt astăzi moleculele creierului uman. Conştiența corespunzătoare pe care o aveau se afla atunci pe Pământ, aşa cum se află astăzi conştiența omului. Şi dacă, în viitor, conştiența umană se va ridica spre lumi „superioare” coeziunea componentelor sensibile, in lumea fizică, va fi tot atât de slabă cum este şi o constatăm între furnicile care compun muşuroiul. Ceea ce se va realiza, în viitor, pe plan fizic pentru fiecare ființă umană este astăzi deja realizat pentru creierul clarvăzătorului, numai că acest lucru nu poate fi detectat cu nici un instrument; nici un instrument de natură fizică nu este suficient de fin pentru a proba această disociere ca rezultat al unei evoluții viitoare. Într-adevăr, aşa cum albinele cunosc trei caste: regina, trântorii şi lucrătoarele, la fel, în creierul unui clarvăzător apar trei categorii de molecule, de fapt, ființe vii independente care stabilesc, în mod conştient, o coeziune în conştiența acestuia, conştiență care a urcat într-o lume superioară.
* La încheierea ciclului de conferințe despre Ierarhiile spirituale şi oglindirea lor în lumea fizică (GA 110), s-au organizat două serii (21 şi 22 aprilie 1909) de întrebări şi răspunsuri. Cu această ocazie, la întrebarea „Este o diferență între sufletele-grup ale albinelor, ale furnicilor şi ale coralilor?” s-a dat, cu aproximatie, acest răspuns. Sigur, există multe şi felurite grade de diferențe. Sufletul-grup al roiului de albine este o foarte înaltă entitate, superioară celei a furnicilor, atât de înaltă încât s-ar putea spune că reprezintă o precocitate cosmică. Această entitate a atins un stadiu de evoluție pe care omul îl va avea abia pe încarnarea Pământului, cunoscută sub denumirea de Venus. Trebuie să privim această entitate ca pe un copil precoce, care iese din cadrul evoluției normale. Asemănător este şi sufletul-grup al furnicilor, dar pe o treaptă mai jos. Sufletul-grup al coralilor este, de asemenea, o înaltă ființă, dar tot precoce; este superioară, de exemplu, sufletului-grup al bovinelor. Această superioritate nu se potriveşte întotdeauna cu timpul respectiv, este o anticipare a unui stadiu de evoluție ulterior. Dar această anticipare le poate expune la fel de fel de pericole, căci ar putea rămâne pe loc, să nu mai poată evolua mai departe. Zoologia ocultă este foarte complicată, iar superioritatea gradului de evoluție al sufletelor-grup, foarte diversă (NT).
** După cum explică mai departe autorul, prin molecule se înțelege în tot acest paragraf unități vii şi nu molecule în sensul chimiei. În legătură cu creierul, este vorba de neuroni, celulele din care este alcătuit acest organ (NT).
O altă treaptă de conştiență o găsim în ceea ce se numeşte, fără a încerca să-l definim acum cu precizie, spiritul poporului sau al rasei. În acțiunea comună, plină de înțelepciune, care guvernează coabitarea indivizilor într-un popor sau o rasă, cercetătorul ocult constată că la bază există o conştiență. Cercetarea spirituală, ocultă, dă posibilitatea să cunoaştem această conştiență care, ca şi în cazul stupului de albine sau al furnicarului, „se află” într-o altă lume. Numai că, în ceea ce priveşte poporul sau rasa, această conştiență nu are organe în lumea fizică, ci ele rămân în ceea ce numim lumea astrală. Conştiența stupului de albine se serveşte, ca organe fizice, de albine pentru a-şi îndeplini sarcina; în schimb, conştiența poporului se serveşte de corpul astral al fiecărui individ care formează poporul. Aceste „spirite ale poporului şi cele ale rasei” sunt entități total diferite de entitatea oamenilor sau a stupului. Am putea da şi alte exemple pentru a avea o imagine clară a entităților inferioare sau superioare omului. Dar ceea ce am arătat acum ar trebui să fie suficient pentru a servi ca o introducere la descrierea căilor pe care merge evoluția umană şi care vor fi expuse în capitolele următoare. Pentru a înțelege etapele succesive ale devenirii omului, trebuie să ținem seama de faptul că el evoluează în acelaşi timp cu alte ființe, a căror conştiență se situează în sfere diferite de a sa. Ceea ce se desfăsoară în lumea noastră este nu numai dependent de alte entități care au alte niveluri de conştiență, dar nici nu am putem înțelege aceste evenimente decât în legătură cu acestea.
